Decizia civilă nr. 82/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
R.
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 82/2013
Ședința publică din data de 11 februarie 2013 Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: N. K. JUDECĂTOR: F. M. JUDECĂTOR: D. D. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții SC V. R. SA și M. F. I. împotriva sentinței civile nr. 11020/21 mai 2012, pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații A. A. R., A. A. H. A. și A. FA M., cauza având ca obiect în primă instanță contestație la executare.
La ambele apeluri nominale efectuate în ședință publică părțile au lipsit. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică din 4 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință respectivă, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru a delibera, a amânat pronunțarea respectiv pentru termenul din data de azi, 11 februarie 2013, când a decis următoarele :
T R I B U N A L U L :
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 11020/21 mai 2012 pronunțată în dosarul nr. _
, Judecătoria Cluj-Napoca a respins contestația la executare formulată de A. A.
R. și A. A. Heha A., în contradictoriu cu intimata SC Volkbank R. SA. A admis contestațiile formulate de contestatorul A. F.A. M. în contradictoriu cu A. A. R. și A. A. H. A. și, în consecință, a anulat actele de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 60/PF/2009 al executorului bancar Sin M. și anume: publicația de vânzare din 10 august 2011, actele de executare anterioare efectuate ulterior înscrierii acțiunii contestatorului în CF cu privire la imobilele situate în C. -N., str. Memorandumului, nr. 16, ap. 3, înscris în CF nr. 2. -C1-U4, cu nr. top 360/1/III, cu p.i.c înscrise în CF col. nr. 1. C. -N., respectiv nr. 16, ap. 5, înscris în CF nr. 2. -C1-U3, cu nr. top 360/1/VI, cu p.i.c. înscrise în CF col. 1.
, precum și actele de executare ulterioare datei de 10 august 2011, a anulat procesul-verbal de licitație imobiliară și toate actele de executare care au stat la baza acestuia, începând cu data înscrierii acțiunii contestatorului în CF,
întocmite în același dosar execuțional nr. 60/PF/2009 (procesul-verbal de licitație imobiliară figurând ca încheiat în dosarul nr. 129/PF/2009), cu privire la imobilul situat în C. -N., str. Virgil Fulicea (fosta Petroșani), nr. 13, ap. 3, jud. C., cu nr. top 340/1/III, întabulat în CF 2. /C1/U1 C. -N. .
A respins ca neîntemeiate cererile de interventie în interes propriu formulate de M. F. I. cu privire la actele de executare efectuare privitor la cele 3 imobile menționate.
A dispus restituirea către contestatorul A. F.A. M. a sumei totale de 388 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, la rămânerea irevocabilă a
hotărârii judecătorești și i-a obligat pe contestatorii A. A. R. și A. A. H.
A., intimata SC V. R. SA și pe intervenientul M. F. I. la plata sumei de 10 lei față de contestatorul A. F.A. M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în temeiul unor convenții de credit încheiate în anii 2007 și 2008 între intimata SC
V. R. SA și soții A. A., aceștia din urmă au garantat restituirea creditului cu mai multe imobile, printre care și cele trei imobile descrise mai sus, și anume: imobilul situat în C. -N., str. V. Fulicea (fosta Petroșani), nr. 13, ap. 3, cu nr. top. 340/1/III, întabulat în CF 2. -C1-U1 C. -N., imobilele situate în C. -N., str. Memorandumului, nr. 16, ap. 3, înscris în CF nr. 2. - C1-U4, cu nr. top. 360/1/III, respectiv nr. 16, ap. 5, înscris în CF nr. 2. -C1- U3, cu nr. top. 360/1/VI, cu părțile indivize comune aferente. La data de 4 martie 2010 a fost notată în CF nr. 2. -C1-U1 cererea de chemare în judecată
formulată de contestator A. F.A. M., având ca obiect obligarea pârâților soți A. A. de a încheia cu el un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în C. -N., str. V. Fulicea (fosta Petroșani), nr. 13, ap. 3, cu nr. top. 340/1/III, întabulat în CF 2. -C1-U1 C. -N. . Ulterior, la data de 23 septembrie 2010 s-a înscris dreptul de proprietate al acestuia, cu titlu de cumpărare, având la baza sentința civilă nr. 8949/2010, pronuntata de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ . De asemenea, la aceeași dată s-a înscris dreptul contestatorului A. F.A. M. și cu privire la celelalte două imobile situate pe str. Memorandumului, descrise mai sus.
O primă chestiune pe care a avut-o în vedere prima instanță a fost reprezentată de numărul dosarului executional. În urma studierii dosarului execuțional, a apreciat evident faptul că este vorba despre dosarul nr. 60/PF/2009 și nu despre dosarul nr. 129/PF/2009, toate actele de executare silită ce au implicat părțile din prezenta cauză fiind efectuate în dosarul execuțional nr. 60/PF/2009, fiind posibil ca dintr-o eroare executorul bancar să fi menționat că procesul verbal de licitație imobiliară din 3 decembrie 2010 s-a emis în dosarul execuțional nr. 129/PF/2010, de vreme ce toate celelalte acte de executare cu privire la imobilul situat pe str. Fulicea au fost întocmite în dosarul nr. 60/PF/2010.
În privința contestației formulate de debitorii A. A. R. și A. A. H. A.
, prima instanță a apreciat că aceștia nu au prezentat vreun interes în promovarea ei. Chiar dacă contestatorii au solicitat admiterea ei, cu motivarea că în lipsa admiterii, interesele lor ar fi fost prejudiciate, aceștia nu au justificat niciun interes, adică niciun folos practic. Interesul este una dintre condițiile obligatorii pentru admiterea acțiunii, acesta trebuind să fie imediat, personal și direct. Or, în speță contestatorii nu și-au apărat propriul interes, ci interesul altuia; împrejurarea că titularul dreptului înscris în CF nu a fost înștiințat și că publicația de vânzare și procesul verbal întocmit cu ocazia licitației i-a menționat pe debitori ca și proprietari, contrar situației juridice a imobilului la momentul respectiv, au fost împrejurări față de care debitorii nu au prezentat vreun interes în a le invoca.
În consecință, instanța a respins acțiunea formulată de contestatorii A.
A. R. și A. A. H. A.
Cu privire la contestațiile formulate de A. F.A. M., prima instanță a reținut că potrivit art. 500, alin. 1-3 C.proc.civ., dacă în termen de 15 zile de la primirea somației debitorul nu plătește datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare. Executorul va stabili de îndată prețul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert. Totodata, executorul va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale și celelalte sarcini care grevează imobilul urmărit. Titularii acestor drepturi vor fi
înștiințați despre executare și vor fi citați la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.
A mai reținut că, chiar dacă legiuitorul nu a menționat în mod expres că această obligație de a solicita un extras de carte funciară înainte de fiecare termen al licitației, această obligație exista, prima instanță apreciind că din interpretarea textelor de lege rezultă în mod indubitabil acest lucru. Astfel,
indicarea la plural a cuvântului "termenele"; duce la concluzia că, înainte de fiecare termen de licitație executorul trebuie să cunoască situația juridică a
imobilului și să acționeze ca atare, în sensul de a înștiința pe cei îndreptățiți și de a-i cita, după caz. Această obligație de a solicita extras de carte funciară biroului incumbă executorului chiar dacă părțile, prin diligența lor, depun un asemenea extras, întrucât legea obligă la solicitarea extrasului biroului de carte funciară. În speță, prima instanță a constatat că pentru imobilul situat în str. V. Fulicea, fosta Petroșani, executorul judecătoresc nu numai că nu a solicitat pentru termenele 2-5 vreun extras de carte funciară cu privire la situația imobilului, ci nici nu a ținut cont de cel atașat de debitori la dosar (vol. VII -f. 970-972), așa încât procesul-verbal de licitație imobiliară s-a încheiat în privința acestuia fără citarea contestatorului, care la acel moment figura înscris ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilului. Or, în speță, toate actele făcute dupa înscrierea acțiunii contestatorului în cartea funciară trebuiau facute cu înștiințarea acestuia, cu atât mai mult după înscrierea în cartea funciară a dreptului său. Mai mult decât atât, omisiunea executorului de a da curs
mențiunilor operate în cartea funciară a dus la întocmirea cu vicii atât a procesului-verbal în privința publicației de vânzare, cât și a proceselor-verbale de licitație ulterioare înscrierii dreptului contestatorului în CF. Cât privește imobilele situate în C. -N., str. Memorandumului, nr. 16, ap. 3, înscris în CF nr. 2. -C1-U4, cu nr. top. 360/1/III, respectiv nr. 16, ap. 5, înscris în CF nr. 2.
-C1-U3, cu nr. top. 360/1/VI, cu părțile indivize comune, prima instanță a reținut că din dosarul execuțional nu rezultă că executorul ar fi solicitat pentru fiecare termen de licitație extras de carte funciară pentru fiecare dintre imobile. Cu toate astea, din dosarul execuțional atașat la dosar a reținut că doar publicațiile de vânzare imobiliară din 10 august 2011 au fost comunicate și contestatorului.
Analizând publicațiile de vânzare, prima instanță a constatat că acestea identifică greșit imobilele, ca aparținând debitorilor, chiar dacă, așa cum rezultă din cartea funciară, de la data de 23 septembrie 2010 a fost înscris dreptul de proprietate exclusiv asupra imobilului ipotecat în favoarea contestatorului. Mai mult decât atât, de la data de 13 ianuarie 2010 existau notate sarcini asupra apartamentelor în favoarea contestatorului A. F.A. M. . Astfel, toate actele de executare față de aceste imobile ulterioare datei de 13 ianuarie 2010 au fost apreciate de prima instanță ca nelegale, fiind făcute în lipsa citării contestatorului.
A mai reținut că nu se poate susține că actiunea contestatorului este tardivă, raportat la împrejurarea că acesta a sesizat instanța în termen de 15 zile de la data când a luat cunoștință de actele de executare, și anume de la data comunicării publicațiilor de vânzare atacate. A fi sancționat contestatorul pentru culpa intimatei, care nu a respectat prevederile legale reglementate pentru executarea silita imobiliară, este inadmisibil. De aceea nu se poate susține că interesul contestatorului s-a născut la data de 7 iunie 2011, cât timp actele anterioare de executare s-au facut cu nerespectarea dreptului său (ca persoană care figura inițial cu o acțiune în instanță, apoi cu un drept înscris în CF), de a fi înștiințat despre desfășurarea licitației.
A mai reținut că nu prezintă absolut nicio relevanță împrejurarea că dreptul contestatorului a fost înscris în cartea funciară ulterior somației înscrise în folosul creditorului, întrucât în orice caz, executarea silită trebuia să se facă cu respectarea procedurii legale.
În aceste condiții instanța a apreciat ca întemeiate contestațiile formulate de A. F.A. M. cu privire la actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional, ulterior înscrierii în cărțile funciare a acțiunilor sale în justiție cu privire la cele 3 imobile.
Cât privește cererile de intervenție formulate de intervenientul M. F. I.
, prima instanță le-a apreciat ca neîntemeiate și le-a respins ca atare. Chiar dacă sunt aplicabile prevederile art. 497, alin. 4 C.proc.civ. și contestatorul A.
F.A. M. nu ar avea prioritate cu privire la dreptul său real înscris în cartea funciară, întrucât înscrierea s-a facut după notarea somației de plată, așa încât nu se poate opune creditorului urmaritor și adjudecatarului, procedura de executare silită în cadrul căreia s-a realizat vânzarea la licitație publică a imobilului nu s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale în privința citării titularilor de drepturi reale și alte sarcini ce greveaza imobilul urmărit. Or, în speță, contestatorul A. F.A. M., fiind titularul unei sarcini înscrise în cartea funciară și apoi al unui drept real, ar fi fost necesară citarea acestuia la toate termenele fixate pentru vânzarea imobilului ulterioare înscrierii sarcinii (în speță, dreptul real s-a înscris ulterior). Prima instanță nu a contestat titlul intervenientului obtinut în urma adjudecării, însă pentru ca acesta să producă efectele rezultate din lege, este necesar să fie obținut în urma unei licitații publice desfășurate cu respectarea legii. Or, în condițiile în care contestatorul nu a fost înstiințat despre desfășurarea licitației, deși, chiar dacă finalitatea licitației era aceeași, el era îndreptățit prin lege la a fi citat la toate termenele
licitatiei (prin expresia "toate termenele"; înțelegându-se toate termenele ulterioare înscrierii sarcinii/dreptului), prima instanță a apreciat că procedura în urma căreia s-a obținut titlul intervenientului este viciată și a dat naștere unei vătămări a contestatorului, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actelor de executare și refacerea în cadru legal a acestora.
Prima instanță a respins celelalte apărări formulate prin întâmpinările creditoarei intimate ca neîntemeiate. A reținut că în speță nu se pune problema autorității de lucru judecat de vreme de este vorba de acte de executare silită ulterioare, chiar dacă sunt întocmite în același dosar execuțional.
Cât privește cheltuielile de judecată, prima instanță văzând prevederile Legii nr. 146/1997, a dispus restituirea către contestatorul A. F.A. M. a sumei totale de 388 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești și i-a obligat pe contestatorii A. A. R. și
A. A. H. A., pe intimata SC V. R. SA și pe intervenientul M. F. I. la plata sumei de 10 lei față de contestatorul A. F.A. M. .
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul M. F. I., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii sale de intervenție în interes propriu și a respingerii contestațiilor la executare formulate de contestator împotriva actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 60/PF/2009; păstrarea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul a apreciat ca această hotărâre a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul dispoziilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., soluția astfel adoptată fiind consecința unei greșite interpretări a dispozițiilor art. 500, alin. 3, corelat cu art. 105 alin. 2 C.proc.civ. Astfel, a arătat că din economia prevederilor alin. 1-3 ale art. 500 C.proc.civ., precum și din modul de redactare al acestora, rezultă fără niciun dubiu că obligația executorului de a solicita extrasul CF coincide cu
momentul stabilirii prețului, adică după 15 zile de la somarea debitorului, obligație ce a fost îndeplinită în speță, ca, de altfel, și aceea de fi înștiințați titularii drepturilor înscrise la acea dată pentru toate termenele ulterioare, obligație instituită prin teza finală din alin. 3. A arătat că această interpretare este singura care poate fi apreciată ca fiind corectă și din perspectiva dispozițiilor art. 494 alin. 4 C.proc.civ., potrivit cărora drepturile reale înscrise după notarea somației nu vor putea fi opuse creditorului urmăritor sau adjudecatarului, orice altă interpretare fiind de natură să conducă la prejudicierea drepturilor legitime ale acestora, favorizând adoptarea unei conduite abuzive a debitorilor care urmăresc să se sustragă de la îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele de credit, cum este cazul în speță.
Pe de altă parte, a arătat că chiar dacă s-ar aprecia că o atare obligație ar subzista pentru toate termenele ulterioare, cum a reținut prima instanță, pentru justa soluționare a cauzei se impunea a fi avute în vedere și dispozițiile art. 105 alin. 2 C.proc.civ., potrivit cărora actele de procedură întocmite cu neobsevarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. A reținut din acest text că pentru anularea unui act de procedură se cer a fi îndeplinite cumulativ trei condiții: i) actul să fi fost îndeplinit cu neobservarea formelor legale; ii) acesta să fi produs părții o vătămare; iii) vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
A arătat că existența vătămării și imposibilitatea înlăturării ei altfel decât prin anularea actului pot fi constatate și reținute din împrejurările cauzei, precum și din finalitatea normei procedurale nerespectate, nefiind obligatorie, în toate cazurile, administrarea unor dovezi sub acest aspect. Aplicarea acestei sancțiuni este condiționată de existența vătămării chiar și în cazul nulităților exprese, cu simpla deosebire că în această situație vătămarea este prezumată, revenindu-i celeilalte părți, care dorește menținerea actului, obligația de a proba inexistența ei. A învederat că în speță norma procedurală pretins nesocotită nu a
instituit o nulitate expresă, iar circumstanțele cauzei nu pot conduce la concluzia existenței vătămării ce a fost invocată și a imposibilității înlăturării ei în altă modalitate decât prin aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 105 alin. 2 C.proc.civ., nefiind îndeplinite astfel, cumulativ, cele 3 condiții impuse de legiuitor pentru anularea actelor de executare în discuție. A adoptat această concluzie deoarece, în raport cu prevederile art. 497 alin. 4 C.proc.civ., aplicabile în speță, contestatorul A. F.A. M. nu ar putea avea prioritate în privința dreptului său real, ce a fost înscris în CF ulterior notării somației de plată, finalitatea licitației fiind aceeași, chiar dacă acesta ar fi fost înștiințat cu privire la termenul stabilit în acest sens, după cum, în mod corect, a reținut și prima
instanță.
A mai arătat că contestatorul A. F.A. M. a avut cunoștință despre situația juridică a imobilului, asumându-și riscul achiziționării acestuia, deși era grevat de sarcina somației de plată din dosarul execuțional nr. 60/PF/2009, sarcină notată încă de la data de 13 ianuarie 2010, cu mult timp înainte de înscrierea dreptului său de proprietate, survenită la 23 septembrie 2010.
În condițiile în care acesta nu ar putea obține niciun folos practic cu ocazia unei eventuale refaceri a actelor de executare, imposibilă fiind paralizarea dreptului la executare silită al creditorului și a celui dobândit de adjudecatar, prin opunerea unui drept de proprietate înscris în cartea funciara ulterior notării somației de plată, a arătat că prima instanță a concluzionat în mod greșit că procedura în urma căreia a obținut titlul de proprietate ar fi dat naștere unei vătămări în sarcina sa, vătămare ce nu ar putea fi înlăturata decât prin anularea actelor de executare.
A apreciat că reluarea procedurii de executare nu ar conduce decât la tergiversarea total nejustificată a acesteia, depășite fiind deja limitele noțiunii de termen rezonabil, așa cum a fost conturată în jurisprudența CEDO, cu consecința prejudicierii drepturilor legitime ale intervenientului și ale creditorului urmăritor, inclusiv a dreptului la un proces echitabil, consacrat de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, încurajându-se astfel și adoptarea unei conduite procesuale abuzive de către debitorii care recurg la diminuarea patrimoniului pentru a se sustrage de la obligația de rambursare a creditelor contractate.
În privința contestației formulate de debitorii A. A. R. și A. A. H. A.
, a arătat că în mod corect s-a reținut lipsa de interes în promovarea ei, în condițiile în care imobilul ce a făcut obiectul vânzării la licitație nu se mai afla în patrimoniul lor, prin contestația la executare ei apărând în realitate un interes al cumpărătorului și nicidecum un interes propriu.
În drept, a invocat art. 105 alin. 2, art. 304 pct. 9, art. 3041, art. 494 alin.
4, art. 497 alin. 4, art. 500 alin. 3 C.proc.civ.
Recursul a fost legal timbrat.
Împotriva hotărârii a declarat recurs și recurenta - intimată SC V. R. SA, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației formulate de către contestator, ca neîntemeiată, și menținerea tuturor actelor de executare efectuate de executorul bancar Sin M. cu privire la imobilele în litigiu.
În principal, a solicitat admiterea excepției tardivității formulării contestației, invocată în fața instanței de fond și respinsă de prima instanță.
În susținerea excepției, a arătat că contestatorul nu a sesizat instanța în termenul de 15 zile de la data la care a luat la cunoștință de executarea silită, acest termen de decădere fiind prevăzut de art. 401, alin. 2 C.proc.civ. Conform textului de lege, contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului. Contestatorul, având cunoștință de situația juridică a imobilului situat din punct de vedere administrativ în C. N., str. Virgil Fulicea nr. 13, ap. 3, avea posibilitatea de a formula contestație în termenul de 15 zile de la vânzarea silită a imobilului sau de la predarea silită a apartamentului. Din interpretarea textului de lege citat și, având în vedere faptul că predarea efectivă a imobilului nu a avut loc, contestația este tardiv introdusă. Momentul la care începe să curgă termenul de decădere de 15 zile este data de 17 mai 2011, data întocmirii procesului verbal de licitație imobiliară.
A apreciat că instanța de fond în mod greșit a respins excepția tardivității, cu toate că termenul legal este imperativ, iar legea nu distinge între persoane care au fost convocate în cadrul procedurii de executare silită sau persoane care nu au participat în nici un fel la procedură.
A mai arătat că este de la sine înțeles și legea prezumă că orice proprietar de bună-credință, care are cunoștință că asupra imobilului pe care îl deține în proprietate se desfășoară o procedură de executare silită, este interesat de soarta bunului său, chiar fiind dobândit sub condiție. Astfel, contestatorul, având cunoștință de somația de executare încă de la data la care a devenit proprietar, știind că imobilul se execută silit, se prezumă absolut de către lege că acesta are cunoștință de vânzare. Prin urmare, instanța nu putea să treacă peste prevederea imperativă a Codului de procedură civilă, care instituie o sancțiune, o decădere din drept, de vreme ce sunt îndeplinite condițiile prevăzute de text, astfel că excepția tardivității, fiind întemeiată, trebuia admisă.
În subsidiar, pe fond, recurenta a arătat că, în baza contractelor de credit nr. 0130919/CF/25 octombrie 2007 și nr. 0141089/CF/14 februarie 2008,
încheiate de contestatorii A. A. R. și A. A. H. A., neonorate de către aceștia, a demarat procedura de executare silită asupra bunurilor imobile ale debitorilor, formându-se dosarul execuțional nr. 60/PF/2009 al corpului executorilor bancari - executor Sin M., începând astfel executarea silită asupra imobilelor: din C. -N., str. Virgil Fulicea (fostă Petroșani) nr. 13, ap. 3, jud. C., cu nr. top. 340/1/III, întabulat în CF nr. 2. -C1-U1 C. -N., respectiv C. -N., str. Memorandumului, nr. 16, ap. 3, înscris în CF nr. 2. - C1-U4, cu nr. top. 360/1 /III, cu p.i.c. înscrise în CF col. nr. 1. C. -N., respectiv C. -N., str. Memorandumului, nr. 16, ap. 5, înscris în CF nr. 2. - C1-U3, cu nr. top. 360/1/VI, cu p.i.c. înscrise în CF col. nr. 1. C. -N. .
A mai arătat că executorul a procedat mai departe în conformitate cu prescripțiile legale, notând în cartea funciară somația de executare la data de 13 ianuarie 2010, notarea fiind admisă prin încheierea de carte funciară nr. 3713/13 ianuarie 2010, cu privire la imobilul din str. Virgil Fulicea (fostă Petroșani), nr. 13, ap. 3, jud. C. . Conform înscrierii de sub B.4 din CF nr. 2. - C1-U1 C. -N., acțiunea notată de contestatorul A. Fa M. s-a operat la data de 4 martie 2010, cu două luni după notarea somației de executare de către executorul bancar. Contestatorul avea cunoștință în momentul notării acțiunii din dosarul nr._ de executarea silită pornită de creditoarea SC
V. R. SA asupra imobilelor aflate în proprietatea promitenților vânzători
A. A., astfel că, la data la care a dobândit în proprietate imobilul, respectiv data de 6 septembrie 2010, acesta a dobândit un drept de proprietate sub condiție suspensivă. Conform art. 1017 C.civ., obligația sub condiție suspensivă depinde de un eveniment viitor și incert, respectiv dacă, în urma executării silite pornite împotriva debitorilor săi A. A., bunul va rămâne liber de sarcini în patrimoniul acestora sau se va pierde prin vânzare la licitație în procedura deja demarată, de care avea cunoștință. Prin urmare contestatorul a cumpărat pe riscul său, fiind în deplină cunoștință de cauză, iar faptul că, după ce a devenit proprietar condițional asupra imobilului din str. Virgil Fulicea, acesta a fost executat silit, echivalează cu o cauză de evicțiune, acesta din urmă putând doar să solicite prețul plătit de la debitorii urmăriți A. A. .
A mai arătat că cele susținute sunt întărite de prevederile procedurale ale art. 497 alin. 4 C.proc.civ., care arată că drepturile reale (printre care și dreptul de proprietate) înscrise după notarea somației nu pot fi opuse creditorului sau adjudecatarului, decât în cazul în care (A) creditorul sau adjudecatarul s-a declarat de acord cu acel act, ori (B) debitorul sau terțul dobânditor a consemnat sumele necesare acoperirii creanțelor ce se urmăresc, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare.
A mai arătat că, după cum se poate observa, nici una din cele două condiții prevăzute de lege nu sunt îndeplinite, astfel că dobândirea de către contestator a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile supuse procedurii de executare silită nu îi este opozabilă nici ei, nici intervenientului adjudecatar.
A apreciat că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a prevederilor procedurale ale art. 500 C.proc.civ. și a procedat la anularea formelor și actelor de executare asupra tuturor imobilelor arătate mai sus, inclusiv asupra celui deja adjudecat în procedura de licitație, printr-o interpretare profund eronată a textului care impunea o anumită conduită executorului judecătoresc, în vederea protejării drepturilor terților. Alin. 3 al art. 500 impune executorului judecătoresc/bancar să solicite, o singură dată, în termen de 15 zile de la emiterea somației, biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale și alte sarcini care grevează imobilul urmărit, în vederea înștiințării titularilor acestor drepturi. Executorul s-a conformat acestei obligații la momentul la care
legea îl obliga, solicitând informațiile în acel termen de 15 zile. Având în vedere că la data de 17 mai 2011 a avut loc al șaptelea termen de licitație pentru
imobilul în cauză (aspect menționat în publicația de vânzare imobiliară din data de 15 aprilie 2011, emisă în dosarul execuțional nr. 60/PF/2009) a apreciat evident că executorul bancar nu a solicitat, și nici nu avea obligația să solicite, un nou extras de carte funciară.
A învederat că interpretarea instanței în sensul că acesta avea obligația să solicite informații la fiecare termen de licitație nu au acoperire legală, executorul fiind obligat să citeze doar acei titulari care sunt înscriși în cartea funciară la momentul demarării procedurii de vânzare. Terții sunt în fapt protejați prin notarea somației de executare în cartea funciară, iar astfel, oricine va dobândi vreun drept asupra imobilului supus executării silite, având cunoștință de procedură, se consideră că a dobândit dreptul sub condiție suspensivă, sau pe riscul său. Art. 500 alin. 3 C.proc.civ. se referă, așa cum rezultă din economia textului și din interpretarea împreună cu prevederile art. 500 alin. 4, la alte drepturi reale decât dreptul de proprietate (cu privire la dobânditorul proprietății asupra imobilului după notarea somației fiind aplicabil 497 alin. 4 C.proc.civ.), pentru protejarea unor terți care și-au înscris drepturile de uzufruct, uz, abitație sau servitute, după notarea ipotecii.
A apreciat că instanța a admis în mod greșit contestația la executare fără a analiza care e scopul și natura contestației, fără a cerceta în ce măsură contestatorul A. Fa M. a fost vătămat prin executarea silită, pe de o parte, iar pe de altă parte a constatat în mod greșit că executorul nu și-a îndeplinit obligațiile legale. Conform art. 399 C.proc.civ. împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
A reiterat afirmația sa în sensul că contestatorul nu a putut să dovedească că a fost vătămat prin executarea silită desfășurată în dosarul execuțional nr. 60/PF/2009, întrucât acesta a dobândit un drept condițional, în deplină cunoștință de cauză, somația de executare fiind făcută publică anterior prin înscrierea în cartea funciară. Pe de altă parte, executorul bancar a respectat întru totul obligațiile impuse de procedură, solicitând extrasul de carte funciar la data la care legea îi impunea acest lucru.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299 și urm. C.proc.civ. Și acest recurs a fost legal timbrat.
Prin întâmpinarea depusă la 11 septembrie 2012, intimații A. A. R. și
A. A. H. au invocat excepția necompetenței materiale a T. ului C. ca
instanță de recurs și au solicitat declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .
Prin întâmpinarea depusă la 12 septembrie 2012, intimatul A. FA M. a invocat excepția necompetenței materiale al T. ului C. și, pe fond, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
În motivarea apărărilor sale, a arătat că, în cadrul recursului declarat de către SC V. R. SA se invoca, din nou, excepția tardivității contestației sale cu o susținere cel puțin "interesanta"; în sensul că, deși el nu a fost niciodată citat în această procedură de executare silită, ar fi trebui să fie
"interesat de soarta bunului"; său. A considert că aceasta "teorie"; este una nu numai împotriva evidenței și a bunului simț juridic, dar și fără acoperire în cadrul vreunui text legal. Și-a pus întrebarea - pur retorică - dacă, în accepțiunea recurentei SC V. R. SA, ar fi necesar ca, la fiecare 15 zile,
fiecare proprietar al unui bun imobiliar să solicite un extras de carte funciară pentru imobilul său, pentru a-și dovedi "interesul"; cu privire la acesta. În condițiile în care există un text legal care prevede obligativitatea citării sale, a
apreciat că nu trebuie să-și dovedească în vreun fel interesul cu privire la un bun asupra căruia este proprietar tabular.
În concluzie, a solicitat respingerea excepției tardivității invocate prin recursul formulat de către SC V. R. SA și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală sub aspectul respingerii acestei excepții.
Pe fond, a apreciat cele două recursuri nefondate.
A arătat că textul art. 500, alin. 3 C.proc.civ. este interpretat cu totul eronat de către recurenți. Din economia acestui text legal rezultă ca la toate
"termenele"; (și nu la un singur termen) vor fi citate persoanele care au drepturi reale sau alte sarcini care grevează bunul urmărit. A apreciat evident că la fiecare dintre aceste termene de judecată era necesară existența unui extras de carte funciară care să confirme faptul că toate persoanele interesate, conform situației actuale (de la acea dată) erau citate legal, pentru fiecare dintre aceste termene.
A arătat că în condițiile în care el - persoana evident interesată pentru apărarea dreptului său de proprietate - nu a fost citat, ca urmare a culpei exclusive a executorului bancar, este evident necesară îndreptarea acestor
"erori"; prin anularea actelor de executare silita.
În ceea ce privește susținerea că nu ar fi fost necesară anularea acestor acte din dosarul execuțional, întrucât nu i s-ar fi produs vreo pagubă, a apreciat că și acest motiv de recurs este unul neîntemeiat, având în vedere că paguba pe care a suferit-o prin această licitație este evidentă: fără știrea sa a fost deposedat de dreptul său de proprietate asupra imobilului. A considerat că această pagubă nici măcar nu trebuie demonstrată, prezumția simplă fiind că oricine dorește să se bucure de proprietatea sa, prezumție legală și lesne de dedus în condițiile art. 1203 C.civ.
Referitor la motivul de recurs legat de termenul rezonabil susținut de intervenientul recurent M. F., a arătat că acesta este, de asemenea, neîntemeiat, în condițiile în care, deși practica CEDO este în sensul celor arătate, ea nu poate însă contraveni drepturilor legale de proprietate ale unor terți care sunt evident vătămați prin actele nelegale ale executorului bancar. A arătat că și pentru el este necesar a se aplica noțiunea de termen rezonabil pentru ca, la mai bine de trei ani după data dobândirii acestui imobil prin antecontractul de vânzare-cumpărare ce datează din 14 august 2009, să se bucure nestingherit de bunul ce este proprietatea sa. A arătat că aceasta este data dobândirii imobilului, dată necontestată de intimații A., iar data validării acestui antecontract prin sentința definitivă și irevocabilă este irelevanta pentru data transmiterii efective a acestor imobile în patrimoniul său. Mai mult, a arătat că este beneficiarul rangului prioritar câștigat prin notarea de sub B.4 din data de 18 februarie 2010. A apreciat că rezultă cu prisosință faptul că toate actele de executare ulterioare acestei date ar fi trebuit întocmite cu știința și citarea sa, fapt care nu s-a întâmplat.
Întâmpinarea intimatului A. FA M. nu a fost motivată separat în
drept.
Prin decizia civilă nr. 813/12 septembrie 2012 pronunțată în dosarul nr.
_, Tribunalul Cluj a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ului Specializat C.
.
2012.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței specializate la 11 octombrie
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii prin prisma motivelor de
recurs și a apărărilor invocate, în cadrul legal stabilit de dispozițiile art. 304, art. 3041și art. 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Cu titlu preliminar, tribunalul are în vedere faptul că contestația la executare a fost introdusă la data de 27 mai 2011 împotriva unor acte de executare silită efectuate în anul 2011 într-un dosar execuțional deschis în anul 2009 (dosarul execuțional nr. 60/PF/2009 al executorului bancar Sin M. ).
Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul reține că raporturile juridice de drept material dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Codul comercial din 1887, ca lege specială și de Codul civil din 1864, ca lege generală.
Cât privește legea procedurală aplicabilă prezentei contestații la executare, tribunalul reține că în cauză sunt incidente normele Codului de procedură civilă din 1865, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012.
T. ul mai are în vedere faptul că soluția primei instanțe de respingere a contestației la executare formulate de A. A. R. și A. A. H. A. nu a fost atacată, motiv pentru care instanța de control nu va verifica această dispoziție a primei instanțe.
Tot cu titlu preliminar, tribunalul reține că excepția tardivității formulării de către contestatorul A. FA M. a celor două contestații la executare, înregistrate sub nr. 22920/211/24 august 2011 și, respectiv, 15855/211/7 iunie 2011, este neîntemeiată, deși pentru alte motive decât a reținut prima instanță.
Termenul de 15 zile de la efectuarea vânzării la care se referă art. 401 alin. 2 C.proc.civ. este un termen de decădere (și nu prohibitiv) și se calculează de la data la care dreptul de proprietate asupra bunului s-a transferat de la debitor la adjudecatar. În conformitate cu art. 518, alin. 1 C.proc.civ., prin actul de adjudecare, proprietatea imobilului sau, după caz, un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite, se transmite de la debitor la adjudecatar.
Ca atare, în ceea ce privește imobilele situate în C. -N., pe str. Memorandumului, nr. 16, ap. 3 și 5, jud. C., termenul prevăzut de art. 401, alin. 2 C.proc.civ. nici nu a început să curgă, acestea nefiind vândute la data de
24 august 2011 (dar, așa cum s-a arătat mai sus, termenul este unul de decădere și nu unul prohibitiv), iar în ceea ce privește imobilul situat în C. -N.
, str. V. Fulicea, nr. 13, ap. 3, termenul prevăzut de art. 401 alin. 2 a început să curgă la data întocmirii actului de adjudecare, 2 iunie 2011, nefiind împlinit la 7 iunie 2011, când contestatorul A. FA M. a înregistrat contestația sa nr._ .
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul intervenient în interes propriu M. F. I., tribunalul reține că în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. 1 și alin. 2 C.proc.civ., oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane. Intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său. În conformitate cu dispozițiile art.
50 alin. 1 C.proc.civ., cererea de intervenție în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată. În consecință, intervenientul în interes propriu nu este ținut doar să aibă un interes propriu, ci și să invoce un drept al său în contradictoriu cu părțile deja existente în proces, pe care, în caz de admitere a cererii sale de intervenție, să și-l realizeze în contradictoriu cu (cel puțin) una dintre părțile deja existente în proces.
Astfel cum rezultă fără echivoc din cuprinsul cererilor recurentului M. F.
-I. de intervenție în interes propriu depuse la datele de 12 august 2011 și 6 decembrie 2011 în dosarul nr._, acesta a solicitat pe calea cererii de intervenție în interes propriu, respingerea ca lipsită de interes a contestației la executare formulate de contestatorii A. A. R. și A. A. H. A. și respingerea ca nefondată a contestației la executare formulate de contestatorul
A. FA M., fără a urmări realizarea unui drept propriu în contradictoriu cu aceștia sau cu intimata SC V. R. SA. Or, un astfel de demers nu îndeplinește condițiile impuse de lege, mai sus citate, pentru a fi calificat drept
intervenție în interes propriu, deoarece recurentul s-a limitat la a solicita respingerea cererilor contestatorilor, fără a își afirma dreptul său propriu, derivat din adjudecarea bunului imobil situat în C. -N., str. V. Fulicea, nr. 13, ap. 3, jud. C. .
Dată fiind calitatea recurentului M. F. -I. de adjudecatar al imobilului mai sus arătat precum și atacarea de către contestatori a actelor de executare silită la care a participat și recurentul M. F. -I., cu consecința dobândirii de drepturi, tribunalul reține că recurentul M. F. -I. trebuia să participe la prezentul litigiu, în primă instanță, în calitate de intimat, însă nu a fost chemat în judecată de niciunul dintre contestatori. Cu toate acestea, această carență comună contestațiilor la executare conexate a fost suplinită prin participarea la proces a adjudecatarului M. F. -I. din proprie inițiativă, ca intervenient în interes propriu, poziție din care, așa cum s-a arătat mai sus, a formulat doar apărări, fără a adopta o poziție procesuală activă.
Lipsindu-i poziția procesuală activă, adjudecatarul recurent M. F. I. nu a putut justifica calitatea de intervenient în interes propriu, astfel că soluția primei instanțe de respingere a cererilor sale de intervenție de interes propriu a fost corectă, chiar dacă pentru alte considerente decât cele avute în vedere de prima instanță.
În consecință, tribunalul, în temeiul art. 312, alin. 1 teza a II-a C.proc.civ., coroborat cu art. 1169 C.civ., tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul M. F. -I. .
În ceea ce privește recursul recurentei intimate SC V. R. SA, tribunalul are în vedere următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 497 C.proc.civ., (1) După întocmirea procesului-verbal de situație, executorul va soma pe debitor că, dacă nu va plăti, se va trece la vânzarea imobilelor cuprinse în acest proces-verbal. Somația de plată ce va fi comunicată debitorului va cuprinde, pe lângă cele arătate de art. 387 și datele de identificare a imobilului cuprinse în procesul-verbal de situație, precum și mentiunea că s-a luat măsura înscrierii în cartea funciară. (2) Executorul va lua măsuri ca somația prevăzută la alin. 1 să fie înscrisă în cartea funciară … (4) Drepturile reale înscrise după notarea somației de plată în cartea
funciară nu vor putea fi opuse creditorului urmăritor și adjudecatarului, în afară de cazurile expres prevăzute de lege sau de cazul în care creditorul sau adjudecatarul s-a declarat de acord cu acel act ori debitorul sau terțul dobânditor a consemnat sumele necesare acoperirii creanțelor ce se urmăresc, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare.
În conformitate cu art. 500 C.proc.civ., dacă în termen de 15 zile de la primirea somației debitorul nu plătește datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare … (3) Totodată, executorul va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale și alte sarcini care grevează imobilul urmărit. Titularii acestor drepturi vor fi înștiințați despre executare și vor fi citați la termenele fixate pentru vânzarea imobilului …
Din coroborarea acestor dispoziții legale, tribunalul reține că, în conformitate cu art. 497 alin. 4 C.proc.civ., înscrierea unui drept real asupra imobilului executat silit, cu privire la care somația de plată s-a notat în CF, după notarea somației în CF, atrage inopozabilitatea dreptului real înscris după notarea somației în CF creditorului urmăritor și adjudecatarului. Această sancțiune a inopozabilității permite creditorului urmăritor și adjudecatarului să ignore dreptul real astfel înscris și să trateze situația de CF ca și cum înscrierea dreptului real respectiv nu ar exista.
Starea de fapt care rezultă din extrasele CF ale celor 3 imobile este în sensul că somația de plată prevăzută de art. 497 C.proc.civ. a fost înscrisă la cererea executorului bancar Sin M. în cărțile funciare ale celor 3 imobile în cauză la data de 13 ianuarie 2010, înainte de înscrierea de către contestatorul A. FA M. a acțiunilor în pronunțarea unor hotărâri care să țină loc de acte autentice în aceleași cărți funciare, la 18 februarie 2010 și, evident, anterior înscrierii drepturilor de proprietate ale contestatorului A. FA M. asupra celor trei imobile în litigiu, la 23 septembrie 2010.
În consecință, în condițiile în care executarea silită se desfășoară la cererea creditorului urmăritor, conform art. 3731alin. 1 C.proc.civ., iar creditorului urmăritor îi sunt inopozabile drepturile reale înscrise asupra imobilului urmărit înscrise după notarea somației de plată prevăzute de art. 497 C.proc.civ., executorul era îndreptățit să nu îl înștiințeze în condițiile art. 500 alin. 3 pe contestatorul A. FA M. despre vânzarea silită a imobilelor cu privire la care acesta din urmă și-a întabulat drepturile de proprietate la 23 septembrie 2010, după notarea în cărțile funciare a somației de plată, deoarece drepturile contestatorului A. FA M. nu îi erau opozabile creditorului urmăritor - recurenta intimată SC V. R. SA. Aceste drepturi ale contestatorului A. FA M. ar fi putut deveni opozabile recurentei SC V.
R. SA doar în situația în care contestatorul sau debitorii A. A. ar fi consemnat întreaga creanță din titlul executoriu, cu accesoriile și cheltuielile de executare aferente, fapt care nu a avut loc.
Deși, în aparență, dispozițiile art. 497 alin. 4 C.proc.civ. par să afecteze drepturile și interesele persoanelor care au dobândit drepturi reale asupra unui imobil ulterior notării în CF a somației de plată, în realitate aceste dispoziții legale protejează creditorul urmăritor și adjudecatarul. În absența acestor dispoziții și ținând cont de faptul că, spre deosebire de bunurile mobile urmărite silit, bunurile imobile nu sunt sechestrate în condițiile art. 418 C.proc.civ., debitorul ar putea înstrăina sau greva imobilul urmărit ori de câte ori ar dori pe parcursul executării silite, iar procedura vânzării la licitație ar trebui reluată, cu înștiințarea noului titular al dreptului real înstrăinat de debitor, cu consecința imposibilității desfășurării procedurii de valorificare a imobilului debitorului. Prin prevederea expresă din cuprinsul art. 497 alin. 4 C.proc.civ. legiuitorul a menținut dreptul debitorului de a dispune de bunul său imobil pe parcursul procedurii de urmărire silită a acestui bun, însă a protejat și creditorul urmăritor și adjudecatarul, recunoscând posibilitatea dobânditorului unui drept real asupra imobilului ulterior notării somației de a opune acest drept creditorului urmăritor și, eventual, adjudecatarului doar în condițiile consemnării întregii creanțe datorate de debitor, plus accesorii și cheltuielile de executare. Or, în speță, nici intimații contestatori A. A. și nici intimatul contestator A. FA M. nu au/a consemnat aceste sume, astfel încât intimatul contestator A. FA M. nu poate opune dreptul său nici creditoarei recurente SC V. R. SA și nici adjudecatarului M. F. I. .
Într-adevăr, art. 500 alin. 3 C.proc.civ. impune înștiințarea titularilor de drepturi reale despre toate termenele stabilite de executor pentru vânzarea
bunului imobil urmărit silit, însă această obligație vizează titularii de drepturi reale opozabile creditorului urmăritor, înscrierea în cartea funciară a acestor drepturi, în sistemul Legii nr. 7/1996, având exact rolul de a asigura publicitatea acestor drepturi, respectiv de a le face opozabile persoanelor care au calitatea de terți față de actele juridice care au dat naștere drepturilor reale respective. Or, în condițiile în care drepturile reale ale contestatorului A. FA M. erau inopozabile creditoarei urmăritoare recurente SC V. SA, executorul judecătoresc era îndreptățit să nu îl citeze pe contestatorul A. FA M. și să vândă imobilul urmărit ca și cum acesta s-ar fi aflat încă în patrimoniul soților A. A. .
În acest context, tribunalul reține și faptul că nu poate primi susținerile contestatorului A. FA M. referitoare la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor la data încheierii antecontractului de vânzare- cumpărare cu intimații A. A., 14 august 2009 și la efectul declarativ al hotărârii care ține loc de act autentic - sentința civilă nr. 8949/2 iulie 2010, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ . Fiind vorba despre un act juridic sub semnătură privată, el nu putea transmite proprietatea asupra celor 3 corpuri funciare, deoarece nu avea nici forma autentică prevăzută de art. 2 alin. 1 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 imperativ pentru terenurile din corpurile funciare promise spre vânzare, respectiv nu avea forma autentică impusă de art. 101din Legea nr. 114/1996, fiind nul absolut ca și contract de vânzare-cumpărare, însă valabil ca promisiune sinalagmatică de vânzare- cumpărare ca urmare a aplicării principiului conversiunii actelor juridice. Mai mult, părțile însele au stabilit că urmau să se prezinte în fața unui notar public pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare cel mai târziu la 31 ianuarie 2010, fără a își îndeplini aceste obligații, urmând calea procedurală a solicitării pronunțării de către instanță a unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Concluzionând, tribunalul reține în cauză incidența cazului de modificare a hotărârii primei instanțe prevăzut de art. 304, pct. 9 C.proc.civ., prima instanță interpretând eronat dispozițiile art. 497, alin. 4 C.proc.civ. și cele ale art. 500, alin. 3 C.proc.civ., astfel cum s-a arătat mai sus.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul art. 312, alin. 1, teza a II-a C.proc.civ., coroborat cu art. 1169 C.civ. din 1864 și art. 129 alin. 1 C.proc.civ. va admite recursul declarat de recurenta SC V. R. SA, în contradictoriu cu intimații M. F. I., A. A. R., A. A. H. A. și
A. FA M. împotriva sentinței civile nr. 11020/21 mai 2012, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o va modifica în parte, în sensul că va respinge, ca neîntemeiate, contestațiile la executare formulate de contestatorul A. FA M. în contradictoriu cu intimații A. A.
R. și A. A. H. A., menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 C.proc.civ. și culpa procesuală comună a contestatorilor intimați A. A. R., A. A. H. A. și A. FA M.
, care au căzut în pretenții, tribunalul îi va obliga să plătească recurentei suma de 402 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocațial aferent recursului, 97 lei reprezintă taxa judiciară de timbru aferentă recursului și 5 lei reprezintă timbrul judiciar aferent recursului, reținând că recurenta nu a făcut dovada efectuării de cheltuieli de judecată în fața instanței de fond.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul M. F. -I. .
Admite recursul declarat de recurenta SC V. R. SA, în contradictoriu cu intimații M. F. I., A. A. R., A. A. H. A. și A. FA M. împotriva sentinței civile nr. 11020/21 mai 2012, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge, ca neîntemeiate, contestațiile la executare formulate de contestatorul A. FA M. în contradictoriu cu intimații A. A. R. și A.
A. H. A.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă intimații A. A. R., A. A. H. A. și A. FA M. să plătească recurentei SC V. R. SA suma de 402 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
N. K. În CO, semnează | F. | M. | D. D. A. B. În CO, semnează | În CO, semnează |
președintele instanței | președintele instanței | primul gefier |
Red.FIM/LU 2 ex./_
Judecător fond: d-na C. I. Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 482/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 593/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
