Decizia civilă nr. 516/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 516/R

Ședința publică din 10 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. F.

J. ecător V. P.

J. ecător N. B.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă SC

O. V. I. G. SA, cu sediul în B., str. Grigore Mora, nr. 23, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1222 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M.

, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. A. T. A M. B.

  1. PRIN P., C. LOCAL B. M., SC D. SA, având ca obiect pretenții.

    Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.

    T.

    Deliberând asupra cererii de față, constatăm următoarele:

    Prin sentința civilă nr. 1222/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B. M. s-a dispus admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune formulată de reclamanta SC O. V. I. G. SA - S. M., împotriva pârâților U. A. T. a M. B. M. prin P., C. Local B. M. și SC D. SA și respingerea cererii reclamantei SC O. V.

    I. G. SA împotriva pârâților U. A. T. a M. B. M. prin P., C. Local B. M. și SC D. SA ca fiind prescrisă.

    Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

    Asiguratul reclamantei, mai exact cel care conducea autoturismul_ în data de_, autoturism ce forma la acel moment obiect al contractului de asigurare facultativă încheiat cu BCR Asigurări, potrivit poliței 0490002/_

    , a încunoștințat-o pe petentă despre producerea unui incident care a condus la avarierea vehiculului arătat, prin declarația dată acestuia în data de_ .

    În cuprinsul acestei declarații s-a arătat că a intrat cu roțile din partea dreaptă a autoturismului într-o groapă situată pe str. Victoriei din B. M., avariindu-și janta dreapta față și spate, capac roată dreapta față și spate.

    Așadar, în data de_ reclamanta avea la cunoștință de cauzarea unui prejudiciu în patrimoniul asiguratului său și de cel ce se face vinovat de producerea lui.

    Din acest moment reclamantul avea la dispoziție un termen de 3 ani în care să formuleze acțiune împotriva celui ce se face vinovat de producerea prejudiciului în patrimoniul asiguratului său. Reclamanta preia de la asiguratul său, în temeiul subrogării, nu numai termenul de prescripție pe care asiguratul l-ar fi avut la dispoziție pentru exercitarea acțiunii împotriva celui ce se face vinovat de săvârșirea faptei ilicite, ci și momentul de la care acest termen curge. Potrivit art. 8 din Decretul 167/1958, termenul de prescripție al acțiunii întemeiată pe o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, începe să curgă de la data la care cel ce exercită acțiunea a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul

    și pe cel ce se face vinovat de producerea lui.

    În speță, raportat la dispozițiile art. 8 din Decretul 167/1958, reclamanta avea la dispoziție un termen de 3 ani calculat din data de_ .

    Or, acțiunea a fost formulată în_, deci cu depășirea termenului de 3 ani, fiind deci prescrisă.

    Plata făcută de reclamantă îi dă doar posibilitatea acesteia să se subroge în drepturile asiguratului, fără însă a marca momentul de la care are dreptul să formuleze cerere împotriva celui vinovat.

    În motivare recurenta arată următoarele:

    Recurenta consideră soluția instanței ca fiind netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale cuprinse în Decretul nr.167/1958.

    Este adevărat că art. 22 alin. 1 din Legea nr.136/1995 reglementează subrogarea asiguratorului în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, însă nu se poate deduce din interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale că subrogarea legală în drepturile asiguratului operează de la data producerii riscului asigurat, dată de la care începe să curgă și termenul de prescripție extinctiv a dreptului la acțiune.

    Având în vedere că acțiunea de regres exercitată de societatea noastră nu are caracter civil, ci comercial, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. XXIII/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile reunite, aprecierea instanței că SC O. VIG SA preia aceeași acțiune a beneficiarului este eronată. Societatea recurentei are o acțiune comercială proprie și termenul de prescripție trebuie să fie diferit de cel al asiguratului, acesta calculându-se de la data la care a efectuat plata, moment din care beneficiază de o creanță celor răspunzători de producerea pagubei și deci de un drept propriu la acțiune.

    Întrucât în speța de față data plății despăgubirii este_, iar acțiunea a fost înregistrată la data de_, rezultă că cererea a fost introdusă în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 7 din Decretul nr. 167/1958.

    Dacă s-ar opta pentru interpretare conform căreia dreptul asigurătorului poate fi exercitat împotriva persoanei responsabile înainte de subrogare, deci

    înainte de data plății, s-ar încălca dispozițiile art. 1886 Cod civil, care prevăd că "nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere";.

    De altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia 3341/_ a statuat faptul că dreptul la acțiunea în regres a asigurătorului contra unui terț, efectuată în temeiul art. 22 din Legea 36/1995 privind asigurările, prin subrogarea în drepturile propriului asigurat dezdăunat se prescrie în termenul general de 3 ani, calculat de la "data efectuării plății către asigurat";.

    Analizând recursul prin prisma prevederilor art. 304 și art. 304¹ Cod de procedură civilă și în raport de motivele invocate, T. reține următoarele:

    Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

    Dispozițiile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 nu sunt incidente în speța de față, acestea aplicându-se eventual doar între persoana asigurată și pârât, în cazul de față devenind incidentă dispoziția generală, respective art. 7 din Decretul nr. 167/1958, citat mai sus.

    În acest sens, termenul de prescripție curge doar de la data plății, doar de la acel moment producându-se subrogarea efectivă, mai mult, până la momentul plății fiind posibilă intervenirea altor cauze reieșite din contractul de asigurare, care să împiedice suportarea prejudiciului de către asigurător.

    De asemenea, în același sens, respectiv al curgerii termenului de prescripție de la momentul efectuării plății s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.3341/_ .

    Astfel, în raport de data efectuării plății, respectiv_, acțiunea introductivă apare ca fiind formulată înăuntrul termenului de prescripție.

    Având în vedere aceste considerente și apreciind că în cauză prima instanță a admis în mod greșit excepția prescripției, devenind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, tribunalul, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă urmează să admită recursul, dispunând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

    În rejudecare, prima instanță, trecând peste excepția prescripției, va analiza cauza pe fond, dispunând administrarea tuturor probelor ce se impun în acest sens.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

    În baza art.304 ind.1 Cod procedură civilă,

    Admite recursul declarat de reclamanta SC O. V. I. G. SA, cu sediul în B., str. Grigore Mora, nr. 23, sector 1, împotriva sentinței civile

    nr. 1222 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., pe care o casează în sensul că:

    Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

    Președinte,

    J. ecător,

    J. ecător,

    V. F.

    V.

    P.

    N. B.

    G. ier,

    1. H.

în concediu de odihnă semnează grefier șef secție

Red. F.V. /_

Tred. O.M.O./_ /ex. 2

J. ECĂTOR LA FOND D. D. R.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 516/2013. Acțiune în pretenții comerciale