Decizia civilă nr. 89/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.89/2013
Ședința publică din data de 30 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: N. K. JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind apelul declarat de apelanta SC C. I. S. în contradictoriu cu intimatul P. C. B., împotriva sentinței civile nr.22769/2012 pronunțate la data de 19 noiembrie 2012 în dosarul nr._
, de către Judecătoria C. N., cauza având ca obiect, în primă instanță, pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantului, d-na avocat
C. Cristian și reprezentantele intimatului, d-nele avocat I. Cătineanu și
A. I. I., cu împuternicirile avocațiale depuse la dosar. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța acordă cuvântul părților cu privire la alte cereri sau excepții.
Reprezentantele intimatului depun la dosar dovada cheltuielilor de judecată, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.
De asemenea, reprezentanta apelantei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta apelantei susține motivele de apel astfel cum au fost formulate; drept urmare, solicită anularea sentinței pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca; în temeiul art.297 alin.1 teza 2 C.pr.civ. solicită respingerea excepției prescripției invocată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a se pronunța și asupra fondului. Consideră că problema care se pune în cauză este doar cea privitoare la excepția prescripției, din punctul său de vedere excepția fiind admisă în mod cu totul nejustificat. Contrar celor susținute în cuprinsul întâmpinării părții adverse, arată că-și menține punctul de vedere în sensul că ar fi incidente dispozițiile art.720 ind.1 alin.1 ind.1 C.pr.civ. Problema care se pune în cauză este de a aprecia asupra principiului tempus regit actum și raportarea, cu exactitate, la momentul procedurii diferitelor efecte juridice. Consideră indubitabil faptul că acest contract de vânzare-cumpărare a fost semnat la 14 iulie 2008, că data de la care trebuie să înceapă raportarea este data de 30 decembrie 2011; la acea dată, s-a trimis procedura prealabilă, obligatorie din punctul său de vedere, în vedere evitării respingerii acțiunii ca
inadmisibilă.; invitația la conciliere a fost trimisă pentru data de 19 ianuarie 2012; din punctul său de vedere, în mod eronat, instanța a apreciat că acest mod de calcul s-a terminat la data de 20 ianuarie 2012; la acea dată era deja în vigoare dispoziția invocată de partea pe care o reprezintă în sensul că o acțiune, indiferent de prezentarea sau neprezentarea părții adverse la procedura concilierii, putea fi promovată doar după împlinirea unui termen
de alte 30 de zile de la data de 20 ianuarie 2012; prin urmare, adăugând la data de 20 ianuarie 2012 încă 30 de zile, se ajunge la data de 20 februarie 2012. În consecință, arată că intervalul în care se putea promova această acțiune era între data de 20 februarie 2012 și data de 31 martie 2013, lucru care s-a și întâmplat. Aspectul în discuție a fost analizat de prima instanță în cu totul alt mod, prima instanță oprindu-se în calcul la data de 20 ianuarie 2012; în ipoteza în care acțiunea era promovată la data de 20 ianuarie 2012, apreciază că era mult prematur față de cele 30 zile care erau în vigoare la data promovării acțiunii. Consideră că problema se pune în sensul dacă raportarea trebuie făcută la textul de lege în vigoare în anul 2008 sau la cel în vigoare în anul 2012. Arată că, din punctul de vedere formal, acțiunea trebuie să fie, în primul rând, admisibilă, apoi instanța poate să analizeze celelalte aspecte de fond; dacă nu au fost îndeplinite formalitățile strict necesare la nivelul anului 2012, nu se poate antama fondul. Partea pe care o reprezintă a îndeplinit formalitățile menționate, astfel încât consideră că sunt incidente dispozițiile art.720 ind.1 alin.1 ind.1 C.pr.civ.. În concluzie, solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei, pentru judecarea fondului, Judecătoriei C. -N. .
Reprezentanta intimatului, d-na avocat I. Cătineanu, solicită respingerea, ca nefondat, a apelului și menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca ca fiind temeinice și legale, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului, conform chitanțelor depuse la dosar. Cu privire la soluția primei
instanțe în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescrisă, o apreciază ca fiind temeinică și legală, arătând că, în mod corect, Judecătoria Cluj-Napoca a constatat că legea aplicabilă în prezentul dosar este legea în vigoare la momentul nașterii raportului juridic, respectiv în anul 2008. Fie că raportarea se face la momentul la care s-a încheiat contractul sau la data când a început să curgă termenul de prescripție, 31 decembrie 2008, arată că legea în vigoare la acel moment, art.720 ind.1 C.pr.civ., nu preciza că termenul de prescripție este suspendat pe data procedurii concilierii; acest aliniat a fost introdus prin Legea nr.202/2010, în vigoare din 25 noiembrie 2010; desigur, până la data efectuării procedurii de conciliere și a promovării prezentei acțiuni, a intrat în vigoare Noul Codul Civil care prevede la art. 2532 alin.7 că cel îndreptățit la acțiune trebuie sau poate, potrivit legii sau contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamația administrativă sau cererea de împăcare, cât timp nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, termenul este suspendat. Cu privire la dispozițiile din Noul cod civil aplicabile în prezentul dosar, arată că prin Legea nr.71/2011 s-a precizat în art.203 că în cazul prescripției se aplică dispozițiile art.2532 pct. 6 și 7 doar dacă împrejurările care au determinat suspendarea au apărut, s-au produs după această din urmă dată. Într-adevăr, art.720 ind.1 alin. ind.1 C.pr.civ. a intervenit pe parcursul derulării termenului de prescripție, astfel că, chiar dacă s-ar reține susținerea apelantei în sensul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.720 ind.1 alin. ind.1 C.pr.civ., arată că, într-adevăr, cursul prescripției s-a suspendat dar doar pe durata procedurii concilierii și nu pe durata unui termen de trei luni; în condițiile în care intimatul a fost convocat să se prezinte la conciliere pentru data de 19 ianuarie 2012 și el nu s-a prezentat, consideră că la data de 19 ianuarie 2012 apelanta a cunoscut, practic, rezultatul concilierii, respectiv consideră că, practic, procedura concilierii s-a încheiat la data de 19 ianuarie 2012, astfel că apelanta trebuia să
înregistreze acțiunea și corect prima instanță a reținut că termenul de
prescripție s-a împlinit în data de 20 ianuarie 2012, ori acțiunea înregistrată la data de 31 martie 2012, cu siguranță, este prescrisă. Luând în considerare și dispozițiile alin. 5 al art.720 ind.1 C.pr.civ. invocat de către apelantă, acordând pe lângă data de 19 ianuarie 2012 încă un termen de 30 de zile, consideră că acțiunea trebuia înregistrată cel mai târziu în data de 20 februarie 2012, lucru care nu s-a întâmplat; în consecință, consideră că soluția de respingere a acțiunii ca prescrisă este temeinică și legală, motiv pentru care solicită respingerea apelului.
Reprezentanta intimatului, d-na avocat A. I. I., arată că se invocă în motivele de apel aplicarea a altor dispoziții din Noul Cod Civil, dar conform legii de punere în aplicare, singurele articole aplicabile sunt cele de la art.2532 pct.6 și 7, restul articolelor nefiind aplicabile în cauză.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 22769/2012 pronunțată în ședința publică in_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul SC C. I. S., in contradictoriu cu pârâtul P.
C. B., ca fiind prescrisă și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că acțiunea în rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare, precum și repunerea părților în situația anterioară a fost, așa cum a arătat și pârâtul, o acțiune personală supusă termenului general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Din conținutul clauzelor contractuale a rezultat că scadența obligației de predare a imobilelor a fost stabilită de către părți pentru data de_, dată la care urma să aibă loc și încheierea în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare. Prin urmare, dată fiind lămurirea asupra naturii juridice a precizării formulată de către reclamantă, este necontestat că termenul de prescripție a început să curgă în data de_, urmând a se împlini în data de_ .
Cu toate acestea, dată fiind soluția asupra excepției inadmisibilității, reclamanta a convocat pârâtul la conciliere directă în data de_, astfel cum a rezultat din confirmarea de primire aflată la fila nr. 11 din dosarul T. ului Comercial C. .
Potrivit art. 7201alin. 2 C.proc.civ., termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru dreptul litigios supus medierii sau concilierii se suspendă pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de 3 luni de la începerea ei. Având în vedere că, potrivit susținerilor părților din ședința din data de _
, convocatorul a fost recepționat de către pârât iar acesta nu s-a prezentat în data de_, instanța a reținut că pe această durată termenul de prescripție apare ca fiind suspendat. Cu toate acestea, în virtutea efectului special al suspendării termenului de prescripției, prevăzut de art. 15 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, termenul nu poate fi considerat ca fiind împlinit mai devreme de 6 luni curse de la data încetării cauzei de suspendare, în speță,_ .
Cu toate acestea însă, instanța a constatat că aceste prevederi nu sunt aplicabile speței, potrivit principiilor care guvernează aplicarea legilor în
timp. Astfel, în aplicarea principiului tempus regit actum și a principiului neretroactivității legii civile, instanța a constatat că prescripția dreptului material la acțiune este guvernată, în ceea ce privește cauzele prevăzute de lege, efectele acestora, cauze de suspendare și întrerupere, de legea în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dedus judecății. Ori, în data de _
, Codul de procedură civilă, în art. 7201, nu prevedea o astfel de cauză, aceasta fiind introdusă prin modificarea adusă prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare în data de_ . Așadar, nu este aplicabilă speței cauza de suspendare a cursului prescripției prevăzută de C.proc.civ., chiar dacă obligativitatea parcurgerii acestei proceduri este de aplicabilitate imediată în virtutea caracterului normei legale de normă de procedură.
Totuși, potrivit art. 2532 NCC, pct. 7, intrat în vigoare în data de _
, termenul de prescripției se suspendă în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie sau poate, potrivit legii sau contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum este reclamația administrativă, încercarea de împăcare sau alte asemenea, cât timp nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască rezultatul acestei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanșarea procedurii, dacă prin lege sau prin contract nu s-a stabilit alt termen. Potrivit art. 203 din Legea nr. 71/2011, dispozițiile art. 2532 pct.
6 și 7 se aplică și în cazul prescripțiilor începute înainte de intrarea în vigoare a Codului Civil, dacă împrejurările care atrag suspendarea s-au produs după această din urmă dată. Prin urmare, aceste prevederi legale exprese constituie excepția de la principiile în aplicarea cărora au fost excluse de la aplicare prevederile codului de procedură civilă în materie suspendării cursului prescripției extinctive și care, totodată, fac aplicabile aceste prevederi prezentei cauze.
Considerând că procedura concilierii prealabile în materia cauzelor comerciale, respectiv dintre profesioniști, se circumscrie noțiunii de procedură prealabilă, ipoteză în care s-a depășit concursul dintre o lege generală și o lege specială, dată fiind coexistența în vigoare a ambelor cauze de suspendare a termenului de prescripției, constatând și faptul că efectul special al prescripției a fost reluat de către prevederile art. 2534 alin. 2 NCC, instanța a apreciat că nici prin aplicarea acestor prevederi legale cursul prescripției nu este suspendat. Astfel, deși art. 203 din Legea nr. 71/2011 se referă la aplicabilitatea imediată doar a prevederilor art. 2532 pct. 6 și 7 NCC, pentru a nu se crea o lex tertia, aplicarea acestora trebuie să se facă în ansamblul efectelor reglementate de NCC în privința acestor cauze, cum este efectul special al suspendării cursului prescripției reglementat de art. 2534 alin. 2 NCC, întrucât în caz contrar ar urma să se constate că termenul de prescripție s-a împlinit în data de_ .
Pentru aceste considerente instanța a constatat aplicabile cauzei și prevederile art. 2535, referitor la beneficul suspendării prescripției, potrivit căreia "Suspendarea prescripției poate fi invocată numai de către partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere, arară de cazul în care prin lege se dispune altfel."; În aplicarea acestor prevederi legale, instanța a apreciat că reclamantul, singurul interesat de invocarea beneficiului suspendării cursului prescripției, nu s-a putut prevala de efectul suspendării prevăzut de 2534 alin. 2 NCC, neexistând dovada, iar în favoarea sa nepledând nici o prezumției în sensul că a fost împiedicat să facă acte de întrerupere, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 2537 NCC și cum s-au regăsit în lege, ca proceduri, și până la intrarea în vigoare a noului Cod Civil, reținându-se totodată că prevederile art. 1521 - 1526 NCC sunt, potrivit art. 114 din Legea
nr. 71/2011, aplicabile doar în cazul obligațiilor devenite scadente după data intrării în vigoare a noului Cod Civil, indiferent de data nașterii obligației.
Așadar, constatând că termenul de prescripție s-a împlinit în data de_, în data de_ pârâtul fiind convocat la conciliere directă, în această zi luând sfârșit această procedură, iar ca urmare a neprezentării pârâtului acesta cunoscând așadar rezultatul acestei proceduri, instanța a constatat că excepția prescripției dreptului material la acțiune este
întemeiată față de data introducerii acțiunii,_, acțiunea formulată de către reclamant fiind respinsă ca fiind prescrisă.
Dată fiind soluția ce va fi pronunțată, în aplicarea prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă, instanța a dispus obligarea reclamantului să plătească pârâtului suma de 3000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanțelor aflate la fila nr.25 din dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel S.C. C. I. S.R.L., prin administrator A. Oroian, solicitând anularea sentinței civile nr. 22769/2012 și trimiterea spre rejudecare a prezentului dosar, în temeiul prev. de art. 297, alin. 1, teza II, C.proc.civ., ca urmare a respingerii excepției prescripției și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata constând în taxe de timbru, timbre judiciare și onorariu de avocat.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 22769/2012, Judecătoria Cluj-Napoca a respins acțiunea în pretenții
formulată de apelantă, ca fiind prescrisă, apreciind că termenul de prescripție s-ar fi împlinit la_, prin aplicarea prevederilor art. 2532, pct.7, coroborate cu art. 2534, alin.2, art. 2535 și art. 1521 -1526, NCC, dar și pentru că prev. art. 7201, C.proc.civ. nu ar fi aplicabile în speță, deoarece acest text de lege nu era în vigoare la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare încheiate de părți.
S-a apreciat soluția și considerentele hotărârii primei instanțe ca fiind nelegale si netemeinice, astfel că, în analiza momentului la care s-a împlinit termenul de prescripție al dreptului la acțiune privind pretențiile născute din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la_, apelanta a arătat că au fost perfect aplicabile prevederile art. 7201, alin. l1, C.proc.civ., datorită faptului că la data demarării procedurii prealabile a concilierii, acest text de lege era in vigoare, ca atare s-a respectat întocmai principiul tempus regit actum.
De asemenea apelanta a precizat faptul că, în succesiunea actelor și a procedurilor legale îndeplinite de în limita termenului legal de prescripție de 3 ani, s-a demarat procedura concilierii prealabile, ca procedură obligatorie sub sancțiunea inadmisibilității, la data de_ .
Potrivit art. 7201, alin. l1C.proc.civ, "termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru dreptul litigios supus medierii sau concilierii se suspenda pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de trei luni de la începerea ei", ca atare calculat de la data de_, termenul de prescripție urma să se împlinească cel mai târziu la_, adică tocmai data depunerii cererii de chemare în judecată.
Astfel, s-a menționat că, orice calcul al instanței care se oprește la data de_ nu are nici un fel de temei legal, de vreme ce prev. art. 7201, în privința calculului și duratei termenului pentru care se suspendă prescripția, sunt expres prevăzute de lege și exclud orice interpretare că s-ar împlini prescripția în ziua imediat următoare celei în
care a fost convocată partea pârâtă.
Mai mult, legea impune că, de la data pentru care partea a fost convocată și nu s-a prezentat, fără să fi dat curs, în vreun fel, invitației la conciliere, reclamantul trebuia să ateste dovada trecerii unui interval de 30 zile, dovada care trebuia anexată cererii de chemare în judecată. Ori, aceasta înseamnă că data stabilită de către prima instanță la care s- ar fi împlinit termenul de prescripție nu putea fi_, adică ziua
imediat următoare celei pentru care partea pârâtă a fost convocată la conciliere, iar cererea de chemare în judecata nici nu putea fi înregistrată mai repede de_ (după trecerea celor 30 zile, dispuse de alin. 5 al art. 7201C.proc.civ.).
Astfel, s-a precizat că, data cea mai timpurie la care acțiunea putea fi înregistrată era_, iar data maximă până la care se respecta termenul de prescripție fiind data de_, adică la limita celor trei luni calculate de la data începerii procedurii concilierii prealabile.
Apelanta a arătat că, dacă s-ar raporta la prevederile art. 2534, alin. 2, NCC, termenul de prescripție urma a fi calculat cu o perioada de încă 6 luni peste data de_, deoarece "prescripția nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a încetat, cu excepția prescripțiilor de 6 luni sau mai scurte, care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de o
lună de la încetarea suspendării".
De asemenea s-a învederat că, efectul suspensiv al procedurii prealabile este instituit de drept, stabilit expres de art. 7201, alin 11, C.proc.civ. și de art. 2532, pct. 7, NCC, care indică în mod expres același termen maxim de 3 luni de suspendare a termenului de prescripție, în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie să folosească o anumită
procedură prealabilă. Ori, obligația legală a reclamantului în prezentul raport contractual, de a parcurge procedura prealabilă a concilierii, a fost recunoscută de către instanța de fond ca fiind atât necesară, cât și
parcursă corespunzător de către apelantă.
În ceea ce privește prevederile art. 1521-1526 NCC, invocate de prima instanță în motivarea deciziei pronunțate, apelanta a arătat că aceste prevederi nu sunt aplicabile prezentului litigiu, prin efectul dispozițiilor exprese ale art. 114 Legea nr.71/2011, scadența obligațiilor născute în temeiul antecontractului încheiat de părți fiind_ .
La data de 13 iunie 2013, P. C. B. a depus întâmpinare la apelul formulat de către SC C. I. S. împotriva sentinței civile nr.22769 din_, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței civile atacate, respingerea obligării intimatului la plata cheltuielilor de judecată, precum și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel,
constând în onorarii avocațiale.
În motivare, intimatul a arătat că, prin apelul formulat, apelanta a
susținut că în cauză au fost perfect aplicabile prevederile art.7201alin.11C.proc.civ., datorită faptului că la data demarării procedurii prealabile a concilierii, acest text de lege era in vigoare, ca atare s-a respectat întocmai principiul tempus regit actum.
De asemenea, s-a menționat faptul că, apelanta s-a aflat în eroare când a făcut această susținere. Legea aplicabilă prescripției dreptului material la acțiune, conform principiului tempus regit actum, a fost legea în vigoare la data la care prescripția a început să curgă, sub toate aspectele: început, termen, suspendare, întrerupere, repunere în termen,
efecte, și nu legea aplicabilă prescripției dreptului la data demarării procedurii prealabile a concilierii directe.
Astfel, s-a arătat că, în mod corect instanța a constat că art.7201, alin.l1C.proc.civ., în vigoare la data demarării procedurii prealabile a
concilierii nu este aplicabil în prezenta cauză, potrivit principiilor care guvernează aplicarea legilor in timp.
De asemenea, s-a precizat că, instanța a reținut în mod legal că este aplicabil art.7201Cpr.civ., în forma în vigoare în anul 2008, la data de_ (data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare), precum si data de_ (data când a început să curgă prescripția dreptului la acțiune al apelantei).
În reglementarea din anul 2008, art.7201C.proc.civ. nu prevedea că termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru dreptul litigios supus concilierii se suspendă pe durata acestei proceduri.
Prevederea legală privind suspendarea termenului de prescripție pe durata procedurii prealabile a concilierii a fost introdusă prin Legea nr.202 din 2010 intrată în vigoare in data de_ . Această lege nu cuprindea nici o prevedere expresă cu privire la retroactivitatea acestui
articol, astfel încât motivul de suspendare nu a fost aplicabil în cauză. Legea civila nu retroactivează. Art.1 din vechiul Cod civil prevedea că
"Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă".
S-a arătat că apelanta a considerat că in cauză se aplică și art.7201alin.5 C.proc.civ., susținând că acest text de lege prelungește durata suspendării cu încă 30 de zile de la data pentru care partea a fost
convocată și nu s-a prezentat, fără să fi dat curs in vreun fel invitației la conciliere, considerând că cererea de chemare în judecată nu putea fi înregistrată mai repede de_ .
De asemenea, s-a menționat faptul că apelanta s-a aflat în eroare și cu privire la aplicarea art. 7201, alin. 5 C.proc.civ. Astfel, la momentul, la care a început să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune, respectiv_, art. 7201C.proc.civ. nu prevedea că
termenul de prescripție se suspendă pe durata concilierii. Potrivit dispozițiilor art. 7201C.proc.civ., în vigoare la_, procedura concilierii directe trebuia îndeplinită în așa fel încât înregistrarea acțiunii să se facă în interiorul termenului de prescripție. Aliniatul 5 nu reglementează o cauză de suspendare a cursului prescripției. Astfel, art.7201 alin.5 C.proc.civ. nu a modificat data la care dreptul la acțiune al apelantei s-a prescris.
S-a arătat că la data de 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare Noul Cod Civil care prevedea că, în art. 2532 pct.7, procedura prealabilă a concilierii suspendă prescripția. Prin Legea nr. 71/2011, de punere în aplicare a NCC s-a prevăzut că, doar art. 2532 pct.6 și 7 C.civ. sunt
aplicabile în cauză.
Intimatul a învederat că, instanța a analizat incidența în cauză a dispozițiilor art. 2532 pot. 7 din NCC, potrivit cărora "prescripția se
suspendă în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie sau poate, potrivit legii sau contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum ar fi reclamația administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut și nici nu trebuia să
cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanșarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen";.
Totodată, s-a arătat că, potrivit art. 203 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor NCC, "dispozițiile art. 2532 pct.6 și 7
din Codul civil privitoare la suspendarea cursului prescripției se aplică și în cazul prescripțiilor începute înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, dacă împrejurările care atrag suspendarea s-au produs după această din urmă dată".
Intimatul a precizat că, în motivele de apel, apelanta a susținut că
termenul de prescripție se suspendă de drept pe o durată de 3 luni, atât în baza art. 7201, alin 11C.proc.civ., cât și în baza art. 2532 pct. 7 NCC.
Astfel, s-a constatat că, apelanta a fost în eroare, dat fiind faptul ca termenul de 3 luni se referea la durata maximă a suspendării și a fost
aplicabil doar dacă procedura prealabilă a concilierii a durat 3 luni, în
prezenta cauză procedura prealabilă a concilierii directe a durat mai puțin, respectiv 21 de zile.
Instanța în mod corect a stabilit că termenul de prescripție a dreptului la acțiune al apelantei s-a împlinit în data de_, dat fiind faptul că durata procedurii concilierii s-a încheiat la data de_, la
această dată apelanta cunoscând rezultatul procedurii prealabile și anume că intimatul nu a dat curs solicitării de a se prezenta la conciliere.
S-a precizat faptul că, chiar dacă instanța a reținut incidența în
cauză a dispozițiilor art. 2534 alin. 2 și art. 2535 NCC, aceste articole nu au fost aplicabile, dat fiind principiul neretroactivității legii, prevăzut de
art. 6 alin. 4 NCC și art. 201 din Legea 71/2011.
Legea nr. 71/2011 menționează expres că doar art. 2532 pct. 6 și 7 NCC se aplică și în cazul prescripțiilor începute înainte de intrarea în
vigoare a Codului civil, nu și art. 2534 alin. 2 sau art. 2535 NCC.
Astfel Legea nr.71/2011 permite doar aplicarea art. 2532 pct. 6 și 7 NCC pentru prescripțiile începute înainte de intrarea în vigoare a NCC, nu și a altor articole din NCC referitoare la efectele suspendării sau
beneficiul suspendării prescripției.
De asemenea, s-a precizat că art. 6 alin. 4 NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011 stabilesc că prescripțiile extinctive începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, iar art.203 instituie excepția cu privire la art.2532 pct. 6 și 7 NCC.
S-a arătat că, apelanta nu a atacat sentința cu privire la aplicarea în speță a art.15 alin.2 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, așa cum în mod legal a reținut instanța, în cauză nu au fost aplicabile prevederile art. 15 alin.2 din Decretul nr. 167 din 1958, deoarece la momentul începerii curgerii termenului de prescripție al acțiunii formulate de apelantă, respectiv în anul 2008, nu exista cauza de suspendare de la art. 7201alin.11C.proc.civ., articol care era în vigoare la data de_, deci la doi ani distanță.
În concluzie, intimatul a arătat că instanța de fond a analizat toate
dispozițiile legale în materia prescripției, atât cele în vigoare la data începerii cursului prescripției, cât și cele cuprinse în NCC și a ajuns la concluzia corectă că, cererea de chemare în judecată înregistrată la data de_ se impunea a fi respinsă ca fiind prescrisă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul reține următoarele:
Apelul declarat de apelanta SC C. INVEST S. este fondat așa cum se va expune în cele ce urmează.
Astfel, cursul prescripției a început să curgă la data de_ și s- a împlinit la data de_ și nu la data de_ cum a reținut prima
instanță.
De asemenea, tribunalul reține că prescripția a fost suspendată pe durata concilierii, respectiv până la data de 19 ianuarie 2012, așa cum,
de altfel, a reținut și prima instanță.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor Noului Cod de procedură
civilă, tribunalul reține că potrivit art. 203 din Legea nr. 71/2011, dispozițiile art. 2532 pct. 6 și 7 din Codul civil privitoare la suspendarea cursului prescripției se aplică și în cazul prescripțiilor începute înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, dacă împrejurările care atrag suspendarea s-au produs după această din urmă dată.
În acest sens, în mod corect prima instanță a reținut incidența
dispozițiilor art. 2532 pct. 7 NCC, însă a apreciat greșit că în cauză ar fi incidente și dispozițiile art. 2535 NCC, referitoare la beneficiul suspendării prescripției, întrucât dispozițiile art. 203 din Legea nr. 71/2011 sunt dispoziții de excepție și, ca atare, de strictă interpretare. Astfel, în materia suspendării cursului prescripției în condițiile arătate de textul citat sunt incidente exclusiv dispozițiile legale la care face
trimitere art. 203, respectiv art. 2532 pct. 6 și 7 NCC, nu însă și efectele suspendării prescripției, întrucât în ipoteza în care legiuitorul ar fi intenționat să instituie o excepție și în acest sens, ar fi precizat expres.
Ca atare, a considera că în cauză ar fi incidente și disp. art. 2535 NCC este de natură să încalce dispozițiile art. 203 din Legea nr.
71/2011, dispoziții care sunt de strictă interpretare, precum și de natură a crea o lex tertia, în condițiile în care legiuitorul nu a avut
intenția instituirii unei excepții în sensul celor reținute de către instanța de fond.
În concluzie, tribunalul reține că termenul de prescripție, având în vedere incidența dispozițiilor legale mai sus arătate, s-a împlinit la data de_, situație în care cererea de chemare în judecată înregistrată la
data de_ a fost depusă în ultima zi a termenului de prescripție.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, în temeiul art. 297 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul și, constatând că prima
instanță nu a intrat în cercetarea fondului și reținând cererea apelantei de a se trimite cauza spre rejudecare, va anula sentința civilă nr. 22769/2012, pronunțată la data de 19 noiembrie 2012, în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite apelul declarat de apelanta SC C. I. S., cu sediul în C. -
N., C. D. nr. 30-32, jud. C., în contradictoriu cu intimatul P. C.
B., dom. în C. -N., str. B., nr. 1, jud. C., împotriva sentinței civile nr.22769/2012, pronunțată la data de 19 noiembrie 2012, în dosarul nr._, pe care o anulează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||
N. K. | S. | I. | C. P. |
Red.NK/AA 4 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 763/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 2200/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
