Decizia civilă nr. 533/2013. Acțiune în daune delictuale
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 533/2013
Ședința publică din 16 octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. | U. | ||
JUDECĂTOR V. | C. | ||
JUDECĂTOR I. | P. | ||
GREFIER | L. | C. | A. |
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă SC. A. R.
A. SA împotriva Sentinței civile nr. 2563/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă G. A. SA și intimat intervenient B. P., având ca obiect acțiune în daune delictuale.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic Curteanu Eugen Dicones pentru recurent pârâta SC. A. R. A. SA, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la data de_ a fost depusă la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare formulată de intimata SC Grupama A. SA, 2 exemplare.
Instanța din oficiu, pune în discuție, tardivitatea declarării recursului, conform dovezii de comunicare aflate la fila 77 dosar fond, Sentința civilă recurată fiind comunicată recurentei la data de_ .
Față de excepția tardivității declarării recursului, reprezentantul recurentei arată că sentința civilă nr. 2563/_ a fost înregistrată la registratura SC. A. R.
SA la data de_, raportat la această dată, recursul fiind declarat în termen. Tribunalul reține cauza în pronunțare cu privire la excepție.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin sentința civilă nr. 2563/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, s-a admis acțiunea precizată de reclamanta SC G. A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC A. R. A. SA, cu citarea intervenientului forțat
P., și pe cale de consecință a fost obligată pârâta SC A. R. A. SA să plătească reclamantei suma de 4.451 lei, reprezentând cuantum penalități de întârziere de 0,1%, calculate asupra debitului principal de 13.093,08 lei, achitat de pârâtă la data de_ .
A fost obligată pârâta SC A. R. A. SA să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1272,13 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut următoarele:
La data de_, în localitatea Vadul Moldovei, jud. Suceava, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat autoturismul marca Peugeot Boxer cu numărul de înmatriculare_, având polița de asigurare CASCO nr. A 5.
2
încheiată la G. A. SA și autoturismul marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare_ având polița de asigurare RCA RO/02/X1/SP nr.003870841 încheiată la A. R. a A. SA.
Din constatul amiabil al accidentului (f.7) a rezultat vinovăția în producerea accidentului, a numitului B. P. - conducătorul auto cu nr._, asigurat RCA la societatea pârâtă.
Prin declarația dată cu acea ocazie, intervenientul B. P. a recunoscut că a fost culpa lui în producerea accidentului (f.28), confirmând acest aspect și ulterior, prin întâmpinarea depusă la filele 34-35 din dosar.
În urma accidentului mai sus menționat, Banca Transilvania s-a adresat reclamantei pentru plata despăgubirilor, sens în care a deschis și finalizat dosarul de daună nr. A/0000280/2010/BN/B- în baza contractului de asigurare facultativă a autovehiculelor, nr. A 5., achitând despăgubiri în valoare de 13.093,08 lei, ce reprezenta contravaloarea materialelor și a manoperei necesare reparației autovehiculului avariat (f.11-14).
Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea l36/l995, actualizată, "În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54";.
Având în vedere prevederile legale arătate, după achitarea sumei de 13.093,08 lei, reclamanta s-a subrogat în drepturile persoanei păgubite și prin convocatorul la conciliere (f.8), a solicitat societății pârâte achitarea sumei mai sus menționate.
Pentru termenul de judecată din data de_ reclamanta a depus la dosarul cauzei Precizare de acțiune prin care a arătat că pârâta a achitat în data de_ suma de 13.093,08 lei, motiv pentru care înțelege să solicite acesteia doar plata sumei de 4.451,65 lei, reprezentând cuantumul penalităților de întârziere de 0,1% calculate asupra sumei achitate, de la data de_ (data primirii regresului plus 15 zile) până la data de_ (data plății efective); cu cheltuieli de judecată.
Acțiunea precizată de reclamantă, este întemeiată și a fost admisă ca atare. Din precizarea de acțiune, rezultă că pârâta a achitat reclamantei debitul solicitat în sumă de 13.093,08 lei, abia la data de_, aspect confirmat și de pârâtă prin Notele de ședință depuse la filele 57-58 din dosar, prin care se susține că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect.
Având în vedere că pârâta a înțeles să achite debitul în sumă de 13.093,08 lei, după data introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta a rămas în continuare obligată la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, calculate asupra sumei solicitate de la data de_ și până la data plății efective, respectiv_, precum și a cheltuielilor de judecată, motiv pentru care nu s-a putut susține că acțiunea a rămas fără obiect.
Față de aceste considerente și văzând că reclamanta și-a îndeplinit obligația de conciliere prealabilă impusă de art. 720 ind. l C.pr.civ. (f.8), pârâta fiind invitată la conciliere pentru data de _ , când nu a formulat nici un punct de vedere cu privire la suma solicitată, și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la aceasta, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamantă și să oblige pârâta
3
SC A. R. A. SA să plătească reclamantei, suma de 4.451 lei, reprezentând cuantum penalități de întârziere de 0,1%, calculate asupra debitului principal de 13.093,08 lei, achitat de pârâtă la data de_ .
Reținând că pârâta este în culpă procesuală, în conf. cu disp.art.274 C.proc.civ., a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, în cuantum total de 1272,13 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererii de chemare în judecată, conform înscrisurilor de la filele 42 și 69-70 din dosar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, pârâta SC. A. R. A. SA, care a solicitat admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca netemeinică, cu motivarea că acțiunea a rămas fără obiect întrucât a fost achitată suma de l3.093,08 lei reprezentând despăgubiri, iar cu privire la penalități, a invocat la instanța de fond excepția netimbrării legale asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.
Recursul este nefondat.
La termenul de judecată din data de azi, l6.l0.20l3, instanța a ridicat din oficiu excepția tardivității declarării recursului, reținând că hotărârea instanței de fond a fost comunicată cu pârâta la data de 29.04.20l3 (f.77 dosar fond), iar recursul a fost înregistrat la data de l_, cu depășirea termenului de l5 zile prevăzut de art.30l C.pr.civ.
Reprezentantul recurentei a făcut precizarea că hotărârea comunicată a fost înregistrată la registratura societății la data de 30.04.20l3,însă aceasta nu justifică modificarea datei de comunicare a hotărârii, care este cea consemnată de agentul poștal pe dovada de comunicare, respectiv cea de 29.04.20l3.
In această situație, în baza prev.art .3l2 alin.l rap.la art.30l C.pr.civ, se va respinge ca fiind tardiv recursul promovat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca fiind tardiv recursul declarat de pârâta SC. A. R. A. SA B., cu sediul procesual ales la Sucursala Bistrița, str.A.M. u nr. 3, ap.l7-l8, jud.Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.2563 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr.l238/l90/2013.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de l6 octombrie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
I. U. | V. | C. | I. P. | L. | C. | A. |
Red/dact UI/CR 2 ex/ 06.ll.20l3 jud.fond: B. V.
← Sentința civilă nr. 909/2013. Acțiune în daune delictuale | Decizia civilă nr. 390/2013. Acțiune în daune delictuale → |
---|