Decizia civilă nr. 533/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.533/2013
Ședința publică din data de 21 octombrie 2013 Instanța este compusă din: PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECATOR - F. -IANCU M. JUDECĂTOR - M. C. B.
GREFIER - A. VLAIC
Pe rol fiind recursul declarat de recurentul D. I. V. împotriva sentinței civile nr. 13436/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata SC A. L. R. I. SA, având ca obiect în primă instanță, contestație la executare.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentanta recurentului, avocat C. Cristian, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că, la data de 17 octombrie 2013 s-au înregistrat la dosar, din partea recurentului, note de ședință, cu anexe.
Reprezentanta recurentului arată că susține recursul formulat și nu are alte cereri în probațiune.
T. ul, în urma deliberării, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părții prezente în susținerea cererii de recurs.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului și schimbarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar. Totodată, solicită ca în cazul în care instanța apreciază, în urma depunerii notelor de ședință, că se impune casarea hotărârii atacate, solicită casarea cu trimitere spre rejudecare
instanței de fond.
T. ul reține cauza în pronunțare în baza actelor și a probelor depuse la dosar.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 13436/2012 pronunțată în ședința publică din data de_ în dosar nr._ a Judecătoriei C. -N., s-a respins contestația la executare la titlu formulată de către contestatorul D. I. V.
, în contradictoriu cu intimații S.C. A. L. R. I. S.A., și S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar S. I., ca nefondata, s-a respins contestatia la executare propriu-zisa formulata de contestatorul D. I. V.
, in contradictoriu cu intimații S.C. A. L. R. I. S.A. si S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar S. I., ca neintemeiata și s-a respins capatul de cerere accesoriu avand ca obiect obligarea intimatei S.C. A. L.
R. I. S.A., ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, în cadrul dosarului executional nr. 334/2010 instrumentat de BEJ Stolnean D.
M., executarea silita a fost demarata in contra contestatorului D. I. V.
in baza titlului executoriu constand in contract de leasing financiar nr. F/2005/2851, cu anexele A2, A3, si A4, pentru recuperarea sumelor de 93.141,69 lei, reprezentand obligatia de plata restanta la data de_, suma de 132.558,86 euro (TVA inclus) reprezentand daune-interese, conform art. 21.1 din contractul de leasing, la cererea creditoarei S.C. A. L.
R. I. S.A. La cererea de executare silita a fost anexat titlul executoriu. Prin încheierea civila nr. 11290/CC/2010, pronuntata de Judecatoria
C. -N. la data de_ in dosar nr._, s-a dispus incuviintarea executarii silite in baza titlului executoriu - contract de leasing financiar amintit, in contra debitoarei principale S.C. B. S.R.L. si a garantului personal - contestatorul D. I. V. .
In cadrul dosarului executional nr. 334/2010, a fost emis procesul- verbal de cheltuieli, fiind intocmite o serie de acte de executare in contra contestatorului debitor.
Instanta a analizat legalitatea si temeinicia actelor de executare si a titlului executoriu din perspectiva argumentelor furnizate de contestator prin actiunea introductiva de instanta. Ca atare, cercetarea judecatoreasca in cadrul procedurii de fata a fost obiectului actiunii introductive si argumentelor invocate de contestator in sustinerea cererii de chemare in judecata.
Prin demersul procesual de fata, contestatorul a tins sa obtina anularea tuturor actelor de executare silita, formuland atat motive de nelegalitate si netemeinicie cu privire la titlul executoriu, cat si cu privire la actele de executare dresate in dosarul executional nr. 334/2010.
Instanta a retinut ca fiind nefondata contestatia la titlu si contestatia la executare silita propriu-zisa, astfel cum a fost precizata si formulata de contestatorul D. I. V., fiind respinsă ca atare. La baza solutiei instantei au stat considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Referitor la contestatia la executare propriu-zisa, contestatorul a argumentat in sensul ca executarea silita demarata in contra sa are un vadit caracter nelegal, in contextul in care contractul de leasing financiar, ce constituie suportul executarii silite, nu a fost investit cu formula executorie, iar, in speta, nu s-a obtinut de la instanta de judecata competenta incuviintarea executarii silite.
Contrar sustinerilor debitorului contestator, contractul de leasing financiar amintit are caracter de titlu executoriu, nefiind necesara investirea cu formula executorie a acestuia, conform art. 377 C.proc.civ. rap. la art. 8 din OG nr. 51/1997, republicata, privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, art. 52 din Legea nr. 93/2009, privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale, corob. cu art. 21.2 din contractul de leasing.
In acord cu cele expuse mai-sus, in speta a fost incuviintata executarea silita, fapt pentru care nu subzista criticile de nelegalitate a executarii silite din perspectiva argumentelor furnizate de contestator prin actiunea introductiva de instanta.
Relativ la inscrierea somatiei imobiliare, emisa in dosar executional nr. 334/2010 al BEJ Stolnean D. M. in data de_, in cuprinsul CF nr.
2. -C1-U1 C. -N., referitor la imobilul inscris sub A+1, nr. top. 10181/1/1/1, instanta a retinut ca acest imobil are calitatea de bun comun a contestatorului si numitei D. Lucia M., dreptul de proprietate al acestora fiind inscris sub B.1, respectiv B.2. De asemenea, examinand cuprinsul CF in discutie, sub C.1 a fost inscris dreptul de ipoteca in favoarea numitei Grec Viorica, in baza actului notarial nr. 321/_, emis de BNP
L. iu O. Ion, pentru garantarea creantei de 500.000 lei. Sub C.2, s-a
notat somatia executionala emisa in dosarul executional nr. 334/2010 al BEJ Stolnean D. M. din data de_, asupra cotei de proprietate de sub B.1.1, somatie prin care numitul D. I. V. a fost somat sa achite creditoarei intimate S.C. A. L. I. S.A. suma de 132.558,86 euro+106.794,69 lei, reprezentand debit si cheltuieli de executare, plus cele care se vor ivi.
In cauza, desi s-a contestat calitatea de bun comun al sotilor, contestatorul argumentand ca numita D. Lucia M. nu este sotia sa, ci mama sa, deci ca regimul juridic nu este cel al proprietatii comune - devalmasie, ci este un drept de proprietate pe cote-parti, nedeterminate in prezent, acesta nu a probat in mod riguros afirmatiile facute si nu a produs in cauza scripte - acte de stare civila de natura a face crezut faptul pretins. Oricum, chiar daca este vorba de un drept de proprietate pe cote-parti, acestea sunt determinabile pe calea unui eventual partaj, cu respectarea art.
493 alin. 1 si 2 C.proc.civ. In speta, din examinarea actelor dosarului de executare silita nr. 334/2010, s-a observat ca executorul judecatoresc s-a limitat la inscrierea somatiei executionale imobiliare in evidentele cartii funciare si intocmirea unui proces-verbal de situatie cu privire la imobilul inscris in CF amintit, nefiind luate alte masuri de indisponibilizare a bunului imobil, nefiind demarata, ca atare, procedura executarii silite imobiliare propriu-zise.
Ca atare, înscrierea somației imobiliare s-a realizat în considerarea cotei de proprietate determinabile deținută de debitorul contestator D. V.
I. asupra bunului imobil (bun comun), înscrisă sub B1.1. fără însă ca, în prealabil, creditorul urmăritor să obțină partajul acestui bun aflat în stare de coproprietate. Cu toate acestea, instanța a reținut că o astfel de măsură, notarea în CF a somației execuționale (care deși este un act de executare propriu-zis), nu este de natură să cauzeze un prejudiciu contestatorului si nici celuilalt coproprietar. Notarea în cartea funciară a acestui act începător de executare imobiliară are menirea de a face cunoscut terților că referitor la bunul trecut în CF este în curs o procedură de executare imobiliară, fără ca înscrierea somației să aibă natura unui act de indisponibilizare a bunului imobil și fără a restrânge atributele dreptului de proprietate al
coproprietarilor asupra bunului imobil. Faptul ca s-ar putea aduce atingere dreptului de ipoteca inscris in favoarea unei terte persoane, respectiv in favoarea numitei Grec Viorica, pentru garantarea unei creante, nu poate impune o concluzie contrara. Mai mult, aceasta persoana, in masura in care se simte vatamata prin actul incepator de executare analizat, are deschisa calea contestatiei la executare, in conditiile art. 399 si urm. C.proc.civ.
Notarea somației execuționale în cuprinsul cărții funciare s-a realizat în temeiul art. 497 alin. 2 C.proc.civ. și cu respectarea exigențelor prevăzute de Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare. Scopul notării în cartea funciară a somației este, așa cum s-a reținut, acela de a încunoștința terțele persoane că imobilul este urmărit de un creditor, făcând opozabil terților actul de executare înscris.
Mai mult, în speță, contestatorul nu a învederat instanței și nu a dovedit vătămarea care i s-ar fi adus prin emiterea pe seama sa a somației execuționale imobiliare din data de_ și notarea acesteia în CF, în condițiile art. 399 rap. la art. 105 alin. 2 C.proc.civ.
Întrucât nu se impune în cauză anularea somației imobiliare emisă în data de_ în dosarul nr. 334/2010 al BEJ Stolnean D. M., nu s-a putut ajunge nici la măsura de radiere a notării somației din cuprinsul CF nr. 2. -C1-U12 C. -N., nr. top. 10181/1/1/I, precum nici a actelor
subsecvente întocmirii somației imobiliare și a înscrierii acesteia în cartea funciară. Observând actele dosarului execuțional, s-a constatat că executorul judecătoresc nu a procedat la întocmirea altor acte de executare imobiliară cu privire la imobilul înscris în această CF.
Instanța a avut în vedere și împrejurarea că contestatorul avea deschisă calea plângerii împotriva încheierii de CF nr. 105542/_, de care însă contestatorul nu a înțeles să uzeze.
Ținând seama că nu au fost invocate alte motivele de nelegalitate sau netemeinicie a actelor de executare efectuate in dosar nr. 334/2010 al BEJ Stolnean D. M. și nu s-a dovedit în cauză nici o vătămare produsă în persoana contestatorului prin dresarea actului de executare analizat, instanța a dispus respingerea contestației la executare propriu-zisa, promovată de contestator, ca neîntemeiată.
In ceea ce priveste contestatia la titlu formulata de contestator si avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al contractului de leasing financiar, ce sta la baza executarii silite in cauza, raportat la obligatiile de garantie asumate de contestator si vazand dispozitiile Legii nr. 193/2000, instanta a rețiunt ca apararile contestatorului sunt de neprimit.
În drept, în conformitate cu dispozitiile art. 399 alin. 1 C.proc.civ., impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie la executare de catre cei interesati sau vatamati prin executare. Exigența legii presupune ca actele de executare sa fie de natură a aduce atingere unui interes, apartinand persoanei urmarite sau unui tert interesat, iar efectele acestei vatamari sa nu poata fi înlaturate decât prin anularea sau îndreptarea actului de executare silită.
În conformitate cu art. 399 alin. 1 și 3 C.proc.civ., împotriva titlului executoriu se pot invoca apărări de fond doar în măsura în care acesta nu este emis de o instanță judecătorească. În ipoteza în care titlul executoriu este emis de o instanță judecătorească, pe calea contestației la executare se pot invoca doar motive ce țin de lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, ipoteză care nu valabilă în speță de față, ținând seama de argumentele conturate de către contestator în cuprinsul cererii introductive de instanță si retinand ca titlul executoriu este dat de contractul de leasing financiar nr. F/2005/2851/_ .
In speta, titlul executoriu - contract de leasing financiar nr. F/2005/2851/_ a fost perfectat de catre intimata S.C. A. L. R. S.A., in calitate de finantator, intimata S.C. B. S.R.L., in calitate de utilizator - debitor principal - si contestatorul D. I. V., in calitate de garant personal - fidejusor (f. 37-65).
In virtutea contractului amintit, contestatorul s-a obligat in mod solidar cu debitorul principal sa execute obligatiile de plata asumate pe teren contractual de debitorul principal - persoana juridica, in masura in care acesta din urma nesocoteste indatoririle contractuale.
Conform sustinerilor intimatei S.C. A. L. R. S.A., necombatute in plan procesual de contestator, sumele pentru care a fost demarata executarea silita sunt datorate de debitorul principal, conform contractului de leasing financiar - reziliat, sume neachitate la scadenta de societatea debitoare la scadenta de plata convenita de partile contractuale. Ca atare, nu a fost contestata in cauza intinderea obligatiei de plata in sarcina debitorului principal (sub aspectul sumei si a modalitatii de calcul a acesteia).
Instanta a avut in vedere ca societatea debitoare principala - S.C. B.
S.R.L. se afla in procedura insolventei, conform Legii nr. 85/2006, incepand
cu data de_, conform Sentintei Comerciale nr. 3235/2010, pronuntata in data de_ de Tribunalul Comercial Cluj in dosar nr._ . Ca atare, incepand cu aceasta data toate actiunile judiciare sau extrajudiciare vizand realizarea unor creante in contra acestei societati sunt suspendate de drept, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006. In consecinta, nu s-a putut demara o procedura de executare in mod legal in contra debitoarei principale.
Astfel, creditoarea intimata a inteles sa-si indrepte pretentiile, pe calea procedurii silite, in contra contestatorului, in calitate de garant personal - fidejusor.
Analizand contractul de leasing financiar - titlu executoriu amintit mai-sus, instanta a reținut, pe de-o parte, ca, in speta, contestatorul are calitatea de fidejusor in raport de obligatiile asumate de debitorul principal
S.C. B. S.R.L., obligandu-se sa execute alaturi/pentru acesta toate obligatiile ce decurg din contractul de leasing, in masura in care debitorul principal nu intelege sa-si aduca la indeplinire indatoririle contractuale. Pe de alta parte, contestatorul - fidejusor a renuntat in mod expres la beneficiul de discutiune si diviziune, conform art. 1662 si urm. C.civ. anterior (in vigoare la data incheierii contractului de leasing), fapt pentru care efectul obligatiilor acestuia se regleaza dupa principiile statornicite in privinta obligatiilor solidare, conform art. 1039 C.civ. anterior.
Prin urmare, contestatorul s-au obligat pe teren contractual fata de intimata sa execute integral valoarea ratelor de leasing plus dobanzile aferente, alte costuri si comisioane, precum si cheltuieli de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor datorate si cheltuieli de judecata, potrivit titlului executoriu amintit. Aceasta obligatie a garantului - fidejusor se pastreaza independent si indiferent de modul de executare silita impotriva debitorului principal.
In mod corect a argumentat societatea intimata ca executarea silita a fidejusorilor este guvernata de Codul de procedura civila si de dispozitiile dreptului comun, nefiindu-i aplicabile dispozitiile legii insolventei.
Faptul ca pentru persoanele juridice (debitori principali), supuse procedurii insolventei, exista o lege speciala care confera anumite facilitati, nu determina o extindere a domeniului de aplicare a legii speciale si fata de persoanele fizice care au garantat real si personal obligatiile de plata fixate in sarcina persoanei juridice aflate in stare de insolventa, legea speciala 85/2006 fiind de stricta interpretare si aplicare.
Aceasta concluzie a fost sustinuta de prevederile art. 102 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, potrivit carora "Creditorii conserva actiunile lor, pentru intreaga valoare a creantelor, impotriva codebitorilor si a fidejusorilor debitorului, chiar daca au votat pentru acceptarea planului";. Mai mult, art. 137 alin. 2 si 3 din acelasi act normativ prevede ca "La data confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul este descarcat de diferenta dintre valoarea obligatiilor pe care le avea inainte de confirmarea planului si cea prevazuta in plan. Descarcarea de obligatii a debitorului nu atrage descarcarea de obligatii a fidejusorului sau a codebitorului principal";.
Referitor la pretinsul caracter abuziv al contractului de leasing financiar in ceea ce priveste garantia - fidejusiune din perspectiva Legii nr. 193/2000, instanta a reținut ca aceste dispozitii legale nu sunt incidente in speta. Contractul de leasing financiar a fost intocmit intre comercianti, iar contestatorul si-a asumat garantarea obligatiilor fixate in sarcina debitorului principal - S.C. B. S.R.L., tocmai in calitatea sa de asociat/administrator al acestei societati.
Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, prin notiunea de consumator, in sensul acestei legi, se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta acestei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale sau liberale. O definitie similara este cuprinsa in Codul Consumatorului, reglementat prin Legea nr. 296/2004, modificata. De asemenea, clauza abuziva este reglementata de legiuitor, prin Legea nr. 193/2000, ca fiind acea clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi contractuale, creeaza in detrimentul consumatorilor si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Or, in speta este neechivoc faptul ca nu are calitatea de consumator contestatorul, iar asumarea obligatiei de garantare a obligatiilor debitorului principal nu este desprinsa de ideea de comercialitate ce guverneaza raportul dintre debitorul principal si finantator, precum si cel existent intre contestator si debitorul principal.
Pe de alta parte, nu putea fi primita nici sustinerea contestatorului in sensul ca a fost fortat sa perfecteze contractul de leasing financiar in calitate de fidejusor, in contextul in care nu a probat existenta unor cauze de nulitate, ce ar atrage ineficienta obligatiei de garantie, conform art. 948-968 C.civ. anterior.
Retinand caracterul valabil, pana la proba contrarie, a titlului executoriu, contract de leasing financiar, principiul fortei obligatorii ce domina raspunderea contractuala, conform art. 969 C.civ. anterior, precum si calitatea de garant personal al contestatorului fata de obligatiile contractuale asumate de debitorul principal prin contractul de leasing financiar in discutie, contestatorul este tinut intocmai ca debitorul principal in ceea ce priveste aducerea la indeplinire in mod corespunzator a obligatiilor contractuale. Aceasta concluzie s-a impus cu atat mai mult cu cat contestatorul a renuntat expres la beneficiile de discutiune si diviziune, obligandu-se in mod solidar cu debitorul principal.
Prin urmare, apararile contestatorului in sustinerea contestatiei la titlu au fost nejustificate. Instanta a analizat legalitatea si temeinicia actelor de executare si a titlului executoriu din perspectiva argumentelor furnizate de contestator prin actiunea introductiva de instanta. Tinand seama ca acesta nu a invocat si alte motive de nelegalitate si netemeinicie a actelor de executare, instanta și-a limitat cercetarea judecatoreasca in limitele in care a fost investita prin cererea de chemare in judecata.
Văzând și dispozițiile art. 274 C.proc.civ. și reținând culpa procesuală a contestatorului, instanța a reținut că este nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei S.C. A. L. R. I. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, Doinsu I. V., in calitate de contestator- fidejusor, a formulat recurs, solicitând admiterea recursului și în consecință schimbarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației și drept urmare anularea executării silite pornită de intimata SC A. L.
R. I. SA în dosarul execuțional 334/2010 al BEJ Stolnean D. M., constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind fidejusiunea, respectiv a tuturor clauzelor contractuale cuprinse în contractul de leasing nr. F/2005/2851, precum și constatarea că aceste dispoziții contractuale abuzive nu produc efecte față de contestator, cu cheltuieli de judecată și onorariu avocațial.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, prin sentința civila 13436/2012 Judecătoria Cluj-Napoca a respins contestația formulata, reținând in esența ca acesta nu ar fi dovedit faptul ca D. Lucia M. este mama si nu soția sa, nefiind un drept de proprietate pe cote parti, ci o proprietate comuna devalmasa (susținând de altfel si ca aceste cote parti sunt determinabile pe calea unui eventual partaj).
Prima instanța a reținut ca, recurentul nu ar fi dovedit vătămarea produsa prin notarea somatiei executionale in cuprinsul cărtii funciare, ca nu a inteles sa uzeze de calea plângerii împotriva încheierii de carte funciara si ca nu ar fi incidente, in ceea ce-l privește pe recurent, dispozițiile legii 193/2000, neputandu-se retine calitatea sa de consumator.
Recurentul a apreciat ca instanța de fond nu a ținut cont de toate aspectele cauzei, de situația reala dintre parti, limitandu-se sa arate ca ar judeca întreg dosarul in limitele in care este investita, pe cale de consecința nedorind sa aprofundeze cauzele si motivele care au stat la baza semnarii contractului de leasing cu toate anexele sale, ceea ce ar fi oferit posibilitatea aflării adevărului.
In ceea ce privește problema caracterului de bun comun sau pe cote parti indivize intre recurent si D. Lucia M., recurentul a arătat ca aceasta este mama sa si nu soția sa. Daca prima instanța ar fi apreciat ca, pentru dovedirea acestui aspect care a fost necontestat in cauza, este necesara depunerea de acte de stare civila, ar fi avut obligația, in temeiul art. 129 C.pr. civila, sa-i solicite aceasta dovada. În acest sens, s-a anexat cereri de recurs, acte de stare civila din care a rezultat că recurentul este fiul lui D. Lucia M. si nu soțul acesteia.
Chiar daca prima instanța a minimalizat acest aspect, s-a considerat ca, acesta a avut consecințe legale semnificative asupra actelor de executare silita întocmite in dosarul executional. Cotele parti indivize intre recurent si mama sa nu au fost determinate, partajul nu a fost efectuat, astfel incat notarea somației imobiliare evident a produs o vătămare semnificativa, aceasta nefiind înscrisa asupra cotei de proprietate a recurentului, ci asupra întregului imobil.
Referitor la sustinerea primei instanțe ca, recurentul nu ar fi dovedit vătămarea produsa ca urmare a notarii somației de plata, s-a apreciat ca a fost, inca o dovada a faptului ca prima instanța a preferat sa abordeze aparenta dreptului fara a intra in profunzimea raporturilor juridice ce ar fi trebuit analizate. Vătămarea poate fi prezumata, in condițiile art. 1203 C. civ. vechi, in condițiile in care, pe fondul crizei imobiliare generalizate, orice înstrăinare a unui imobil este cu atat mai dificila cu cat situația de carte funciara nu este "limpede". De altfel acesta a fost tocmai aspectul care s-a reproșat de către un potențial cumpărător dornic sa achiziționeze o parte a terenului coproprietatea recurentului si a mamei sale.
S-a precizat că, o asemenea vătămare care este indubitabil prezenta si majora, nu poate fi inlaturata decât prin radierea somației din cartea funciara.
Privitor la aspectele legale de incidența Legii 193/2000, in ceea ce privește raportul juridic dintre recurent și cele doua societăți comerciale, s-a menționat faptul că, recurentul a semnat, în calitate de garant-fidejusor, actul care constituie titlul executor, deci in calitate de persoana fizică. Chiar daca la acea data recurentul era angajat al SC B. S., aceasta nu impunea cu necesitate ca recurentul sa semnez si sa garanteze, in nume propriu, obligațiile, acestei societăți comerciale. Din păcate, i s-a refuzat cererea in probațiune prin care s-a solicitat obligarea intimatei la depunerea
tuturor contractelor de leasing cu garanție semnate in aceeași perioada, pentru a putea demonstra ca a fost o practica a intimatei SC "A. L. R. "; SA care impunea tuturor partenerilor contractuali același model de contract, fara posibilitate de negociere a clauzelor cuprinse in acestea si fară a putea negocia semnarea contractului de garanție subsidiar.
In ceea ce privește motivarea instanței sub aspectul faptului ca, având in vedere starea de insolventa a debitoarei B., s-a arătat că, creditoarea nu se mai poate îndrepta împotriva acesteia, aceasta fiind tot o abordare formala a problemei deduse judecații. In realitate ar fi trebuit analizata înscrierea la masa credala a debitoarei cu intreaga suma datorata a creditoarei A. L., recuperarea parțiala a debitului prin vânzarea utilajelor care au făcut obiectul leasingului, suma efectiva care mai trebuia recuperata in contul datoriei acumulate de B., toate acestea având o înrâurire hotărâtoare asupra cuantumului creanței si evident asupra titlului executor insusi.
In continuare s-a arătat că se reitereaza aspectele pentru care, apreciind ca sunt incidente dispozițiile Legii 193/2000, s-a considerat ca anumite clauze sunt abuzive, evident doar acele clauze care vizează obligații personale ale recurentului.
S-a învederat faptul că recurentul a semnat contractul de leasing in calitate de garant având in vedere calitatea pe care o avea la data semnării acestuia, fiindu-i impusa semnarea si in nume personal de către intimata societate de leasing. Aceasta avea la dispoziție un contract predeterminat, care nu a putut fi negociat nici de societate si nici de recurent in nume personal, acesta neputând influenta natura acestei garanții, având cunoștința ca acest tip de contract sunt similare la toate societățile de leasing de pe piața romaneasca.
S-a arătat că, recurentul a căutat semnarea unui contract de leasing și cu alte societăți, însă toate aveau aceeași clauza abuziva de garantare a obligațiilor utilizatorului de către o persoana fizica ce este si administrator al societății.
In conformitate cu dispozițiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive, s-a apreciat ca dispozițiile contractuale cuprinse in "contract de leasing nr. 1-72005/2851, anexele A2, A3, A4", cu legătura directa fata de recurentul- contestator (clauzele 21.1, 21.2, 25..1, art.26.9, art.26.10, art.26.11, art.26.12, teza finala, art.26.13, art.30, art.32) sunt abuzive întrucât, recurentul nu a avut posibilitatea negocierii acestora in sensul disp. art.4 alin 2 din Legea 193/ 2000, deoarece dau dreptul comerciantului-intimat de a modifica unilateral clauzele contractuale. De asemenea obliga recurentul să-și îndeplineasca obligația deși, comerciantul, de aceasta data intimata societate comerciala nu si-a indeplinit-o pe a sa; dau dreptul intimatei, societatea de leasing, sa interpreteze clauzele contractuale; obliga recurentul la plata unor despăgubiri disproporționat fata de paguba suferita de societatea de leasing care a incasat 32 din cele 60 de rate ale leasingului, preluând bunurile mobile in posesie si folosința, dorind in continuare despăgubiri in cuantum exagerat, ce constau si din ratele neachitate (28) si alte despăgubiri, plus cheltuieli de executare exagerate in condițiile art.21.1 din contractul de leasing, astfel ajungându-se la o îmbogățire fara just temei încercând sa obtina si proprietatea utilajului si contravaloarea lui inlegrala.; da dreptul intimatei sa transfere obligațiile sale către terți fara acordul recurentului; dau dreptul societății de leasing sa rezilieze unilateral contractul, fara a prevedea același lucru si pentru recurent.
In consecința, s-a apreciat că, toate clauzele referitoare la obligația recurentului de garantare, sunt abuzive, solicitându-se a se constata caracterul abuziv al acestora si in consecința neproducerea de efecte in ceea ce privește pe recurent.
La data de 27 mai 2013, S.C. A. L. R. I. S.A., in calitate de intimata-creditoare a formulat întâmpinare fata de motivele de recurs promovate de recurentul-contestator D. I. V., solicitând respingerea recursului ca nefondat si păstrarea in tot a sentinței atacate ca fiind temeinica si legala, cu cheltuieli de judecata, pe cale separata.
Intimata a învederat că, prima instanța, contrar celor susținute de recurent, a ținut seama de toate aspectele cauzei, de situația reala dintre parti si, respectând cadrul procesual stabilit de contestatorul insusi, a analizat cauza sub toate aspectele sale, iar faptul ca soluția nu a fost una
favorabila recurentului, nu înseamnă ca aceasta nu a fost una corecta, temeinica si legala.
Referitor la contestația la executare propriu-zisa, în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra bunul imobil si titularii acestui drept, s-a invederat faptul ca aceasta chestiune nu a fost una determinanta pentru respingerea contestației la executare.
In mod corect a reținut prima instanța faptul ca recurentul de "nu a probat in mod riguros afirmațiile făcute si nu a produs in cauza scripte", cu toate acestea, insa, judecătorul fondului a avut in vedere susținerile recurentului privind deținerea imobilului in coproprietate pe cote-parti impreuna cu mama sa, sens in care a stabilit aceea ca, "chiar daca este vorba de un drept de proprietate pe cote-parti, acestea sunt determinabile pe calea unui eventual partaj, cu respectarea art. 493 alin. 1 si 2 C.proc.civ.", precum si aceea ca "executorul judecătoresc s-a limitat la înscrierea somației executionale imobiliare in evidentele cărtii funciare si întocmirea unui proces-verbal de situație cu privire la imobilul înscris in CF amintit, nefiind luate alte masuri de indisponibilizare a bunului imobil, nefiind demarata ca atare procedura executării silite imobiliare propriu-zise."
Recurentul a pretins in mod nefondat si fara a argumenta ori dovedi in vreun fel faptul ca "notarea somației imobiliare evident produce o vătămare semnificativa", fara a indica măcar in ce anume ar consta aceasta pretinsa vătămare.
Astfel, s-a arătat că este important a se avea in vedere contextul in care s-a aflat, mai precis acela al unei executări silite pe care intimata a fost nevoita sa o inițieze pentru a incerca recuperarea unei creanțe intemeiata pe obligația contractuala de plata pe care recurentul, in calitatea sa de debitor, a refuzat sa o execute de buna voie. Cu alte cuvinte, partea vătămata care a suferit si continua sa inregistreze un prejudiciu efectiv, concret, de natura pecuniara a fost intimata-creditoare, context in care, cu atât mai mult, susținerile recurentului apar a fi cu totul nefondate.
In același sens, s-a aratat in sentința recurata ca "in speța, contestatorul nu a învederat instanței si nu a dovedit vătămarea care i s-ar fi adus prin emiterea pe seama sa a somației".
In mod judicios a reținut prima instanța faptul ca "notarea in CF a somației executionale [...] nu este de natura sa cauzeze un prejudiciu contestatorului si nici celuilalt coproprietar" deoarece nu are "natura unui act de indisponibilizare a bunului imobil si" nu "restrânge atributele dreptului de proprietate al coproprietarilor".
In ceea ce privește susținerea recurentului, potrivit căreia "vătămarea poate fi prezumata, in condițiile ort. 1203 VCC, in condițiile in care - pe
fondul crizei imobiliare generalizate - orice înstrăinare a unui imobii este cu atât mai dificila cu cat situația de carte funciara nu este limpede", intimata a invederat instanței mai multe aspecte.
Astfel, in primul rând, s-a precizat că, in cauza, vătămarea nu a fost si nu poate fi prezumata, recurentul-contestator fiind dator sa probeze aceasta susținere formulata in fata instanței, fiind cunoscut faptul că vătămarea se poate prezuma relativ si numai in cazul "nulităților prevăzute anume de lege", potrivit art. 105 alin. (2) teza a II-a C.proc.civ.
În acest sens, s-a arătat că în speta, nefiind într-o atare ipoteza (a unei nulități exprese), in lipsa dovedirii de către recurentul-contestator a vătămării pretinse, aceasta nu poate fi prezumata si nici reținuta. Totodată, astfel cum stabilește art. 1203 C.civ., vechea reglementare, invocat de către insasi recurenta, prezumțiile "lăsate la luminile si înțelepciunea magistratului" si in baza cărora se poate pronunța instanța trebuia "sa aibă o greutate si puterea de a naște probabilitatea", in cauza neexistand, in opinia noastră, o astfel de situație.
In al doilea rând, s-a menționat faptul că, justificarea propusa de recurent privind criza imobiliara si înstrăinarea dificila a unui imobil când
"situația de carte funciara nu este limpede", acestea nefiind argumente suficiente pentru a se retine caracterul nelegal al notarii somației in condițiile in care aceasta măsura a fost justificata, intemeiata, reflectând un aspect real si anume existenta unei datorii a proprietarului imobilului in discuție.
În acest sens, s-a învederat faptul ca, "situația de carte funciara a imobilului nu este limpede", aceasta nu putea fi imputata intimatei, nefiind determinata de vreo culpa a acesteia, a executorului judecătoresc sau a altei persoane, ci de faptul ca unul dintre proprietarii imobilului, recurentul nu si-a indeplinit o obligație de plata ce-i incumba, fapt care a determinat inițierea procedurii de urmărire silita in mod corect si legal (in baza incuviintani prealabile a instanței de executare si cu respectarea tuturor celorlalte formalități si cerințe impuse de lege).
Mai mult, astfel cum s-a reținut și prima instanța, celalalt coproprietar al imobilului "in măsura in care se simte vătămata prin actul începător de executare analizat, are deschisa calea contestației la executare, in condițiile art. 399 si urm. C.proc.civ."; Așadar, atât recurentul cât si mama acestuia (in calitatea sa de coproprietar) aveau si au la indemana posibilitatea de a solicita si obține partajarea bunului imobil aflat in proprietate comuna "in cadrul judecării contestației la executare";, in condițiile art. 4001C.proc.civ. In mod evident, nici unul dintre cei doi nu au promovat o astfel de cerere, ceea ce dovedește, o data in plus, reaua credința a acestora care au urmărit exclusiv blocarea executării silite si implicit a posibilității intimatei de recuperare a creanței si nu, astfel cum s-a pretins, "aflarea adevărului" in cauza.
Referitor la contestația la titlu, în ceea ce privește solicitarea recurentului de obligare a intimatei "la depunerea tuturor contractelor de leasing cu garanție semnate in aceeași perioada", s-a constatat, pe de o parte că, aceasta solicitare este excesiva, iar, pe de alta parte, irelevanta in prezenta cauza.
Astfel, s-a precizat că aceasta solicitare este excesiva, intimata neputand fi obligata sa depună toate contractele încheiate in aceeași saptamana, luna, an, cu toți ceilalți parteneri si utilizatori, in privința acestor convenții intimata fiind ținuta de obligația de confidențialitate. Totodată, s-a arătat că, nu pot fi relevante in cauză condiții si termene
negociate in mod particular cu fiecare dintre toți ceilalți parteneri, fiecare convenție cu aceștia având specificul si in consecința condițiile si regim proprii si speciale.
In ceea ce privește înscrierea intimatei "la masa credala a debitoarei";
S.C. B. S.R.L, respectiv cuantumul creanței inscrise a intimatei, s-a menționat faptul că aceasta este o chestiune ce tine de executarea contractului de leasing (respectiv de recuperarea sumelor datorate in baza contractului de leasing ca urmare a rezilierii acestuia din culpa utilizatorului) si nu poate constitui motiv/cauza de nevalabilitate a (încheierii} acestuia.
Mai mult, faptul ca intimatei i-a fost admisa intreaga creanța in tabelul creditorilor S.C. B. S.R.L, a fost o dovada in plus a legalității titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing. Cuantumul datoriei utilizatorului si implicit a garantului, recurentul, a fost acela precizat de către executorul judecătoresc in dosarul de executare silita, adică acel cuantum rezultat din, si întemeiat pe titlul executoriu (contractul de leasing), iar recuperarea sa in parte in cadrul procedurii insolventei utilizatorului S.C B. S.R.L determina fara îndoiala reducerea cuantumului creanței a cărei valorificare s-a urmărit in dosarul de executare silita dar nu putea constitui o cauza de nevalabilitate a titlului executoriu.
In ceea ce privește pretinsul caracter abuziv al clauzelor privind garanția cuprinse in contractul de leasing, din perspectiva Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianți si consumatori si aplicabilitatea in cauza a prevederilor acestei legi, s-a invederat că in mod corect a reținut prima instanța faptul ca "aceste dispoziții legale nu sunt incidente in speța".
Astfel cum s-a susținut si in fata primei instanțe, contractul de leasing încheiat intre intimata si utilizatorul garantat de recurent, nu a intrat sub incidența Legii nr. 193/2000 deoarece parte in acest contract a fost utilizatorul S.C. B. S.R.L. care este o persoana juridica, cu statut de societate comerciala si care nu are si nu poate avea calitatea de consumator. De asemenea, astfel cum s-a reținut in jurisprudenta, "potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 clauzele contractuale prevăzute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozițiilor legii privind clauzele abuzive din contractele "încheiate intre
comercianți si consumatori."
In același sens, s-a reținut in jurisprudenta aceea ca "întrucât contractul de leasing a cărui nulitate absoluta se solicita a fi constatata nu intra in sfera de aplicare a Legii nr. 193/2000, [...], reclamantul nu poate susține caracterul abuziv al clauzelor referitoare la rezilierea contractului si plata daunelor-interese."
Pe cale de consecința, reclamantul nu putea invoca prevederile Legii nr. 193/2000 deoarece contractul de leasing in cauza nu intra sub incidența acestui articol normativ special. A admite contrariul, adică a admite ca incheierea si valabilitatea prezentului contract de leasing sa fie analizate din perspectiva garantului (care nici nu este parte propriu-zisa a acestui contract) ar insemna sa se valideze o idee si o practica incorecta si neintemeiata. Mai precis, s-ar valida practica potrivit căreia incheierea unui contract de fidejusiune (cu alte cuvinte, aducerea unui garant pentru garantarea unor obligații asumate contractual) poate conduce la analizarea raportului obligational principal din perspectiva garantului.
Urmând acest raționament s-a ajuns la situația aflata la limita absurdului in care un creditor poate sa piardă drepturile ce îi sunt recunoscute si pe care le-a dobândit contractual tocmai pentru ca exista un garant (a cărui menire este aceea de a le garanta, de a asigura dobândirea lor) care, in afara celor ce pot fi făcute/invocate de debitorul principal, isi invoca apărări si protecții altfel inaplicabile raportului juridic obligational principal.
S-a arătat că, recurentul este garantul persoana fizica D. lonut-V. care a semnat contractul de leasing numai in calitatea sa de garant si si-a asumat a garanta neindeplinirea obligației de plata de către utilizator. Potrivit art. 30.1 din contract, garantul "garantează îndeplinirea la timp si in mod complet a tuturor obligațiilor asumate de utilizator prin prezentul contract, in suma egala cu totalitatea ratelor si a altor sume datorate de către utilizator finanțatorului conform prezentului contract si anexelor la acesta."
In aceasta calitate de garant, recurentul nu putea opune intimatei, apărări cu privire la contractul de leasing decât in limita acelora pe care le- ar putea invoca si debitorul. Ori, debitorul (utilizator in contractul de leasing) este o societate comerciala, SC B. S. care nu putea invoca, in apărare, prevederile Legii nr. 193/2000.
S-a mai arătat că, recurentul are calitatea de "garant si, in raport de aceasta imprejurare, nu-i putea fi atribuita calitatea de consumator, raportul juridic de garanție neintrand in domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000."
Astfel, s-a învederat că, Legea nr. 193/2000 privește "clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori", așadar se aplica si proteguieste numai consumatorii, astfel cum aceștia sunt definiți in cuprinsul acestei legi (ca de altfel in intrega legislație a consumatorului). In accepțiunea Legii nr. 193/2000 dar si a Codul consumului (reglementat prin dispozițiile Legii nr. 296/2004), noțiunea de consumator desemnează "persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociații care, in temeiul unui contract care intra sub incidența prezentei legi, acționează in scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale."
Așadar, Legea nr. 193/2000, interpretata prin directiva nr. 93/13/CEE se aplica numai consumatorilor, in aceptiunea sus arătata, legea excluzând din câmpul de aplicare persoanele juridice care contractează in cadrul activității lor comerciale sau profesionale. Actul normativ amintit asigura protecție numai persoanelor fizice ca parte considerata mai vulnerabila din punct de vedere economic si mai puțin experimentata, incidența acestor prevederi neputand fi extinsa si in privința persoanelor a căror protecție nu este justificata (după cum a statuat Curtea de Justiție de la Strasbourg in cauza C89/91, Shearson Lehmann Hutton Inc. c. TVB).
In același sens, pe de o parte, SC B. S., nu putea invoca in apărare acest act normativ destinat exclusiv consumatorilor persoane fizice, iar pe de alta parte, recurentul nu putea invoca cu privire la contractul de leasing decât acele apărări pe care le-ar putea invoca si utilizatorul pe care el îi garantează. Debitorul persoana juridica nu intra in sfera subiecților protejați de aceasta lege, nebeneficiind de protecția ei si, in consecința, neputand-o invoca.
In aceeași ordine de idei, in mod constant s-a reținut in jurisprudenta, contractul de garantare (la care este parte recurentul) nu intra sub incidența Legii nr.193/2000. Fidejusiunea fiind un contract aleatoriu iar, la incheierea
lui, fidejușorul cunoaște (sau ar trebui sa cunoască) si isi asuma un risc. Singura sa "cale de atac" fiind acțiunea in regres impotriva debitorului principal pe care îl garantează.
S-a menționat că, finalitatea urmărită de legiuitor la edictarea legii nr. 193/2000 este protejarea consumatorului persoana fizica ce se poate afla intr-o stare de nevoie si/sau lipsa de "cunoștințe de specialitate" in relația sa cu agentul economic cu care incheie un contract. In cauza insa, recurentul a criticat un contract la care nu a fost parte, numai din perspectiva calității sale de garant al debitorului principal din acest contract. Legea 193/2000 urmărește așadar sa apere consumatorul persoana fizica de eventuala constrângere de a incheia un contract, ori recurentul nu a fost in nici un fel constrâns sa încheie contractul de garantare.
Astfel, s-a constatat faptul că recurentul incerca sa prezinte, ca o forma de presiune a intimatei la incheierea contractului de leasing, si anume aducerea unui fidejusor, in realitate fiind o facilitate, mai precis, intimata, in calitate de finanțator, a acceptat ca utilizatorul sa garanteze îndeplinirea obligațiilor sale de plata cu o garanție personala (administratorul statutar al utilizatorului), fara a mai solicita vreo garanție mai importanta suplimentara
U. ul debitor principal, SC B. S., garantat de recurent nu a propus intimatei o alta modalitate / varianta de garanție pe care intimata sa o fi refuzat.
Așadar, s-a subliniat faptul că Legea nr. 193/2000 privește si este legata de o eventuala poziție dominanta a unui agent economic, respectiv de
"nevoia" consumatorului persoana fizica. Ori, in speță, recurentul nu a incheiat nici un contract cu intimata, ca agent economic nu si-a asumat vreo obligație legata de obiectul material al contractului de leasing, ci si-a asumat numai garantarea indeplinirii unei obligații de plata. Ori, legea nr. 193/2000 nu este aplicabila contractului de garantare, astfel cum s-a arătat.
De asemenea, s-a învedera faptul ca, prin probele administrate in cauza, recurentul nu a făcut dovada susținerilor sale, nu a arătat care anume texte de lege ar fi fost nesocotite prin inserarea clauzelor criticate in contract, nu a răsturnat dubla prezumție privind existenta si valabilitatea cauzei contractului instituita de legea civila.
In acest sens, in mod corect a reținut prima instanța faptul ca "nu poate fi primita susținerea contestatorului in sensul ca a fost forțat sa perfecteze contractul de leasing financiar in calitate de fidejusor, in contextul in care nu a probat existenta unor cauze de nulitate ce ar atrage ineficienta obligației de garanție, conform art. 948 -968 C.civ. anterior."
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a susținerilor din cuprinsul întâmpinării și a prevederilor art. 304, 3041și 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
T. ul retine in primul rand ca in conformitate cu art. 377 C.proc.civ. rap. la art. 8 din OG nr. 51/1997, republicata, privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, art. 52 din Legea nr. 93/2009, privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale, coroborat cu art. 21.2 din contractul de leasing, acesta are caracter de titlu executoriu, nefiind necesara investirea cu formula executorie .
Apoi, in ceea ce priveste inscrierea somatiei imobiliare, emisa in dosar executional nr. 334/2010 al BEJ Stolnean D. M. in data de_, in cuprinsul CF nr. 2. -C1-U1 C. -N., referitor la imobilul inscris sub A+1, nr. top. 10181/1/1/1, tribunalul retine ca intr-adevar acest imobil are calitatea de bun coproprietate a contestatorului si numitei D. Lucia M., insa executorul judecatoresc s-a limitat la inscrierea somatiei executionale
imobiliare in evidentele cartii funciare si intocmirea unui proces-verbal de situatie cu privire la imobilul inscris in CF amintit, nefiind luate alte masuri de indisponibilizare a bunului imobil, nefiind demarata, ca atare, procedura executarii silite imobiliare propriu-zise.
T. ul retine ca înscrierea somației imobiliare s-a realizat în considerarea cotei de proprietate determinabile deținută de debitorul contestator D. V. I. asupra bunului imobil, înscrisă sub B1.1. fără ca, în prealabil, creditorul urmăritor să obțină partajul acestui bun aflat în stare de coproprietate, dar apreciaza ca notarea în CF a somației execuționale nu este de natură să cauzeze un prejudiciu contestatorului si nici celuilalt coproprietar, deoarece înscrierea somației nu are natura unui act de indisponibilizare a bunului imobil și nu restrânge atributele dreptului de proprietate al coproprietarilor asupra bunului imobil.
Se apreciaza in acest context ca vătămarea nu poate fi prezumata, in condițiile art. 1203 C. civ. vechi, dupa cum sustine neintemeiat recurentul si ca sub acest aspect nu poate avea o reala relevanta din punct de vedere juridic declaratia extrajudiciara olografa depusa doar in recurs (f. 28). In acest context se retine ca recurentul nu a dovedit vătămarea care i s-ar fi adus prin emiterea pe seama sa a somației execuționale imobiliare.
Pe de alta parte, tribunalul retine ca înscrierea intimatei "la masa credala a debitoarei"; S.C. B. S.R.L, respectiv cuantumul creanței inscrise a intimatei, este o chestiune ce tine de executarea contractului de leasing si nu poate constitui o cauza de nevalabilitate a acestuia, sens in care apararile intimatei sunt intemeiate.
In aceasta executare silita tribunalul retine ca titlul executoriu - contract de leasing financiar nr. F/2005/2851/_ a fost perfectat de catre intimata S.C. A. L. R. S.A., in calitate de finantator, intimata
S.C. B. S.R.L., in calitate de utilizator - debitor principal - si contestatorul D. I. V., in calitate de garant personal - fidejusor (f. 37- 65).
De asemenea, se observa ca nu a fost contestata in cauza intinderea obligatiei de plata in sarcina debitorului principal (sub aspectul sumei si a modalitatii de calcul a acesteia), retinandu-se si faptul ca debitorul principal aflandu-se in insolventa, nu s-a putut demara o procedura de executare in mod legal in contra sa, fiind incidente prev. art. 36 din Legea nr. 85/2006.
T. ul retine ca recurentul-contestator are calitatea de fidejusor in raport de obligatiile asumate de debitorul principal S.C. B. S.R.L., obligandu-se sa execute alaturi/pentru acesta toate obligatiile ce decurg din contractul de leasing, in masura in care debitorul principal nu intelege sa-si aduca la indeplinire indatoririle contractuale si ca a renuntat in mod expres la beneficiul de discutiune si diviziune.
Si in opinia tribunalului, trebuie subliniat atat faptul ca obligatia garantului - fidejusor se pastreaza independent si indiferent de modul de executare silita impotriva debitorului principal, cat si faptul ca dispozitiile Legii nr. 193/2000 nu sunt incidente in speta. Astfel, pretinsul caracter abuziv al contractului de leasing financiar in ceea ce priveste garantia - fidejusiune nu poate fi invocat cu succes de catre recurent prin prisma acestor dispozitii legale, deoarece acesta nu are calitatea de consumator . De asemenea, se observa ca nici debitorul principal nu s-ar putea prevala de aceste dispozitii, fiind persoana juridica.
T. ul retine de asemenea si faptul ca recurentul nu a probat existenta unor cauze de nulitate, ce ar atrage ineficienta obligatiei de
garantie, conform art. 948-968 C.civ., referitor la afirmatia ca ar fi fost fortat sa incheie contractul.
In concluzie, tribunalul retine atat caracterul valabil, a titlului executoriu- contract de leasing financiar, precum si calitatea de garant personal al contestatorului fata de obligatiile contractuale asumate de debitorul principal,garant care a renuntat expres la beneficiile de discutiune si diviziune, obligandu-se in mod solidar cu debitorul principal. Pe baza acestor argumente, tribunalul concluzioneaza ca recurentul - contestator este tinut intocmai ca debitorul principal in ceea ce priveste aducerea la indeplinire in mod corespunzator a obligatiilor contractuale.
Pe baza tuturor acestor considerente, tribunalul apreciaza ca nu sunt intemeiate criticile recurentului, astfel ca va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul D. I. V. împotriva sentintei civile nr. 13436/_
, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 24._, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul D. I. V. împotriva sentintei civile nr. 13436/_, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr. 24._, pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
D. .M. D. | F. | -IANCU M. | M. C. B. A. | VLAIC |
In concediu pt. ingrjirea copilului
Semneaza presedinte de instanta
Red.DMD/AA
2 ex./_
Judecatoria C. -N.
G. R. F. -Hîngan
| ← Decizia civilă nr. 573/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 343/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
