Decizia civilă nr. 54/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M A N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 54/R/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este compusă din: PREȘEDINTE - C. C. JUDECATOR - D. H. JUDECĂTOR - M. C. B. GREFIER - F. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurentul - pârât O. C.
R., împotriva sentinței civile nr. 12193/_ pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimata SC C. A. DE A. SRL, având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul recurentului, d-l avocat Grigore Pop în substituirea d-lui avocat Mihai Răzvan Lăpușan, cu împuternicire avocațială de substituire depusă la acest termen la dosar și reprezentanta intimatei, d-na avocat M. na Cucu, cu împuternicire avocațială depusă la acest termen la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că intimata a trimis prin fax la dosar în data de_, un script prin care își exprimă punctul de vedere cu privire la solicitarea de mediere adresată de către recurent.
Se constată de asemenea că recurenta a trimis prin fax la dosar în data de_, concluzii scrise
Reprezentantul recurentului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1.319,95 lei și respectiv 4 lei precum și timbru judiciar în cuantum de 10 lei, constatându-se că atât cererea de repunere în termen cât și recursul sunt legal timbrate.
Reprezentanta intimatei arată că înțelege să invoce excepția tardivității formulării recursului, față de dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă, însă solicită să se constate că în cuprinsul motivelor de recurs, recurentul a formulat și cerere de repunere în termen.
Tribunalul, pune în discuția părților cererea de repunere în termen formulată de către recurent.
Reprezentantul recurentului arată că a invocat faptul că nu ar fi început să curgă termenul de recurs având în vedere nulitatea comunicării și apreciază că nu este vorba în principal despre o cerere de repunere în termen, doar în măsura în care se va constata că nu este nulă comunicarea atunci se poate vorbi despre o cerere de repunere în termen. Arată că înțelege să susțină recursul astfel cum a fost formulat.
Tribunalul acordă părților cuvântul asupra cererii de repunere în termen și asupra excepției invocate.
Reprezentantul recurentului solicită să se constate faptul că termenul de recurs nu a început să curgă, având în vedere că procedura de comunicare a hotărârii instanței de fond a fost viciată, hotărârea nefiind comunicată la domiciliul ales al recurentului. Solicită să se constate nulitatea actului de procedură al comunicării sentinței către recurent, raportat la nerespectarea
prevederilor art. 93 și 98 Cod procedură civilă și pe cale de consecință să se constate că termenul de recurs împotriva sentinței pronunțate în prezentul dosar nu a început să curgă, motiv pentru care cererea de recurs nu poate fi apreciată drept tardiv formulată. În subsidiar în situația în care se va aprecia că termenul de recurs a început să curgă pentru recurent chiar și în lipsa unei comunicări legale a acesteia, la domiciliul procesual ales, solicită ca în temeiul art. 103 Cod procedură civilă să se dispună repunerea în termenul de recurs, având în vedere că recurentul a fost reprezentant în cadrul prezentului dosar prin avocat.
Reprezentanta intimatei solicită înlăturarea primului motiv de recurs, prin care recurentul anticipează invocarea de către intimată a excepției tardivității cererii, având în vedere încălcarea dispozițiilor art. 98 Cod procedură civilă în sensul că schimbarea domiciliului uneia din părți se face pe de o parte în timpul judecății și nu după încheierea dezbaterilor prin petiție scrisă și în condiții de contradictorialitate. Față de cererea de repunere în termen formulată de către recurent solicită respingerea acesteia având în vedere că motivele invocate în argumentarea acestei cereri nu reprezintă o justificare temeinică așa cum o cer dispozițiile art. 103 Cod procedură civilă. Arată că înțelege să invoce excepția tardivității formulării recursului, față de dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă, solicitând admiterea excepției și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra cererii de repunere în termenul de recurs și asupra excepției tardivității formulării recursului invocată de către intimată.
Reprezentantul recurentului solicită amânarea pronunțării hotărârii pentru a depune concluzii scrise pe excepția invocată.
Tribunalul apreciază că nu se impune amânarea pronunțării hotărârii pentru a se depune concluzii scrise cu privire la excepția invocată, acestea putându-se depune până la sfârșitul programului prin serviciul arhivă.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.12193 pronunțată la data de 7 iunie 2012 de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul cu nr. de mai sus, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta SC C. A. DE A. SRL în contradictoriu cu pârâtul O. C. R., dispunându-se pe cale de consecință obligarea pârâtului la plata sumei de 29.454,03 lei, din care suma de 17.124,44 lei echivalent a 4.000 euro la cursul de 4,2811 lei/euro, reprezentând debit și suma de 12.329,59 lei penalități de întârziere calculate de la data scadenței și până la data de_ . Prin aceeași sentință pârâtul a fost obligat la plata sumei de 6.463,30 cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
În motivarea sentinței prima instanță a reținut faptul că între părțile litigante s-a încheiat un contract de proiectare nr.108/_, având ca obiect lucrarea de proiectare (depunere și susținere proiect) pentru imobilul S+P+4E+pod str.Bacan nr.2, sector 3, prețul lucrării stabilindu-se prin art.9 din contract la suma de 20.000 euro cu TVA inclus.
S-a mai reținut că potrivit art.12 din convenția părților, contravaloarea lucrărilor urma să fie achitată de pârât sub forma unui avans care reprezenta 20% adică 4.000 euro în termen de 7 zile de la data semnării convenției, iar restul conform precizărilor specificate în anexa 1, care face parte din contract.
În plus, pentru nedecontarea lucrărilor la termen beneficiarul urma să fie penalizat pentru fiecare zi de întârziere cu 0,1% în primele 10 zile și cu 0,2% în următoarele zile, procent ce se calcula din valoarea ratei al cărui termen de scadență era depășit.
Prima instanță a considerat prin raportare la probele administrate în cauză, înscrisurile depuse la dosar, că reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate prin contractul de proiectare, fiind respinse susținerile pârâtului invocate în susținerea excepției de neexecutare parțială a contractului, mai precis a fazei a 6-a din acest contract.
S-a apreciat că analiza contractului relevă faptul că reclamanta era obligată să depună la Primărie dosarul pentru obținerea autorizației de construire, obligație pe care și-a îndeplinit-o, Primăria Municipiului B. constatând că-i aparține competența de soluționare a cererii prin emiterea acestei autorizații și, cu toate acestea, a respins cererea pentru motivul indicat în adresa nr. 875815/6158/_, respectiv necesitatea obținerii unui nou certificat de urbanism emis de Primăria Generală a Municipiului B. .
S-a mai reținut că certificatul de urbanism în baza căruia a fost întocmită de către reclamantă documentația necesară obținerii autorizației de construire a fost emis la cererea pârâtului de către Primăria Sectorului 3 București, anterior încheierii contractului de proiectare.
S-a reținut că pârâtul a solicitat emiterea certificatului de urbanism de la o instituție neabilitată în raport de categoria imobilului și că în acest context cererea reclamantei de eliberare a autorizației de construire a fost respinsă, culpa aparținând exclusiv pârâtului, în condițiile în care reclamanta și-a îndeplinit obligațiile proprii asumate prin contractul de proiectare.
Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie a formulat recurs, înregistrat la Judecătoria Cluj-Napoca la data de_, pârâtul O. C. R., solicitând prin raportare la prev. art.299 și urm. coroborate cu prev. art.3041C.pr.civ., admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul a arătat că termenul de recurs de 15 zile reglementat de disp. art.301 C.pr.civ. nu a început să curgă, că acest termen curge de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel și că în cauză comunicarea hotărârii în ceea ce-l privește nu s-a făcut conform prevederilor legale, respectiv conform prev. art.93 și 98 C.pr.civ., astfel încât termenul de recurs nu a început să curgă și calea de atac este exercitată în termen.
S-a mai susținut că reprezentarea sa în dosar la instanța de fond s-a realizat prin apărător ales și că și-a ales domiciliul procesual la sediul profesional al avocatului indicat la fila 45 din dosar. Drept urmare, comunicarea sentinței civile nr.12193/2012 se impunea a se face la sediul procesual ales din C. -N., B-dul 21 Decembrie 1918 nr.38, ap.1, în conformitate cu prev. art.93 coroborat cu art.98 C.pr.civ. și nu la domiciliul legal.
Considerând ca vădit nelegală comunicarea sentinței la domiciliul său legal, pârâtul apreciază că termenul de recurs nu a început să curgă în ceea ce-l privește.
Normele de procedură care reglementează comunicarea actelor de procedură către părți și, implicit, comunicarea hotărârilor judecătorești au caracter imperativ, astfel încât, prin raportare la prev. art.105 alin.2 C.pr.civ.,
nu poate fi acoperită nulitatea comunicării sentinței către pârât la o altă adresă decât cea indicată ca fiind domiciliul procesual ales.
Vătămarea cauzată prin nerespectarea prevederilor art.93 și 98 C.pr.civ. este evidentă, în condițiile în care avocatul nu a primit hotărârea neavând posibilitatea formulării recursului.
Comunicarea realizată la data de 6 iulie 2012 este apreciată ca nefiind valabilă și neopozabilă pârâtului, acesta făcând trimitere și la practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce a validat susținerile sale prin decizia nr.762/2012 pronunțată în dosar nr._ .
Se solicită, în concluzie, constatarea nulității actului de procedură al comunicării sentinței civile nr.12193/2012 către pârât prin raportare la prev. art.93 și 98 C.pr.civ. și, pe cale de consecință, constatarea faptului că termenul de recurs împotriva acestei hotărâri nu a început să curgă și că cererea nu poate fi apreciată drept tardiv formulată.
În subsidiar, în condițiile în care se va aprecia că termenul de recurs a început să curgă, chiar și în lipsa comunicării legale a hotărârii la domiciliul procesual ales, recurentul solicită, prin raportare la disp. art.103 C.pr.civ., să se dispună repunerea sa în termenul de recurs.
Considerentele ce stau la baza formulării acestei cereri constau, în esență, în faptul că și-a ales domiciliul procesual la sediul reclamantului care l-a reprezentat la foind pentru a beneficia de o apărare efectivă și pentru ca reprezentantul său convențional să primească toate actele de procedură, să aibă posibilitatea să formuleze în termen și în numele pârâtului toate actele pentru a apăra interesele părții pe care o reprezintă.
Pârâtul susține că nu ar fi avut în mod obiectiv posibilitatea să-și dea seama că nu au fost respectate prevederile legale și că sentința nu a fost comunicată la sediul procesual ales, ci doar la adresa de domiciliu și că nu-i poate fi imputată nulitatea comunicări sentinței civile întrucât în cazul în care comunicarea s-ar fi făcut cu respectarea prevederilor legale, la domiciliul procesual ales, reprezentantul său legal ar fi formulat calea de atac împotriva acesteia.
În plus, se arată că nu-i poate fi reproșată pasivitatea raportat la comunicarea sentinței la domiciliul său efectiv, în condițiile în care era îndreptățit să considere în mod legitim că sentința urma să fie comunicată și la domiciliul său procesual ales și că nerespectarea prevederilor legale referitoare la comunicarea actelor de procedură constituie, în conformitate cu art.103 C.pr.civ., împrejurări mai presus de voința sa ce au determinat neexercitarea căii de atac în termen legal, neexercitare ce nu-i poate fi imputată în condițiile nelegalei comunicări.
Pârâtul apreciază că nu poate fi lipsit de beneficiul de a exercita calea de atac ce-i este pusă la dispoziție de lege prin raportare la nelegalitatea comunicării hotărârii, solicitând admiterea cererii și repunerea sa în termenul de recurs pentru a beneficia de dreptul la apărare efectivă și la un proces echitabil.
În ceea ce privește motivele ce stau la baza formulării recursului, pârâtul apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond se bazează pe o stare de fapt expusă, fără a fi analizate toate aspectele cu care a fost învestită instanța, în condițiile în care se consideră că nu au fost interpretate în mod corespunzător prevederile contractuale.
Pârâtul arată că potrivit certificatului de urbanism emis în favoarea sa era necesar acordul legalizat al proprietarului imobilului, acesta fiind Primăria
Sectorului 3, act care nu a fost obținut niciodată și că sarcina obținerii acestuia îi incumba în exclusivitate reclamantei.
Clauza inserată în contractul încheiat între părți nu lasă loc nici unei interpretări în ceea ce privește persoana căreia îi revenea obligația procurării acordului proprietarului, după cum nici prevederile certificatului de urbanism se apreciază că nu lasă loc nici unei interpretări în ceea ce privește faptul că acest acord reprezintă un act complet distinct și independent de declarația notarială a pârâtului conform căreia bunul nu face obiectul vreunui litigiu.
Pârâtul apreciază că lămurirea acestor aspecte avea o relevanță hotărâtoare asupra soluționării cauzei și că în cuprinsul considerentelor sentinței recurate acest aspect a rămas complet neanalizat de către prima instanță.
Apare astfel ca vădit nelegală sentința recurată întrucât se bazează strict pe aspecte care nu au fost niciodată contestate de părți, netranșându-se însă aspectele asupra cărora erau necesare clarificări prin administrarea unui probatoriu pertinent, de soluționarea aspectelor invocate depinzând soluția cauzei.
În opinia pârâtului sentința recurată se apreciază că nu a fost în realitate motivată.
Argumentele instanței de fond sunt apreciate ca fiind superficiale, făcându-se trimitere și la disp. art.6 din contract, susținându-se că necesitatea obținerii unui nou certificat de urbanism a survenit ulterior încheierii contractului de proiectare și că obținerea și depunerea acestuia erau în sarcina reclamantei, neputându-se reține că obligația aparținea pârâtului.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare, depunând la data de 28 ianuarie 2013 concluzii scrise, solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs.
S-a invocat excepția tardivității formulării recursului prin raportare la disp. art.301 C.pr.civ., solicitându-se respingerea căii de atac ca fiind tardiv introdusă.
Apărările invocate de pârât legate de tardivitatea cererii se apreciază că se impun a fi înlăturate, considerându-se că în speță nu sunt încălcate cerințele prev. de art.98 C.pr.civ. întrucât stabilirea unui alt domiciliu decât cel la care partea a fost citată pe tot parcursul procesului nu poate fi luat în considerare, făcându-se după închiderea dezbaterilor.
Cât privește fondul litigiului dedus judecății, intimata consideră hotărârea pronunțată de prima instanță ca fiind legală, întrucât din probele administrate în cauză acesta nu a făcut dovada că reclamanta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile asumate prin contract, considerându-se că în mod obiectiv prima instanță a reținut că pârâtul nu și-a îndeplinit propriile obligații asumate contractual, nesusținerea de către reclamantă a documentației în fața Primăriei Municipiului B. datorându-se neachitării fazei a 6-a de către beneficiar.
Analizând excepția tardivității formulării recursului, excepție invocată de reclamanta-intimată prin înscrisul intitulat "Concluzii scrise";, depus la dosar la data de 28 ianuarie 2013, înainte de închiderea dezbaterilor și cererea de repunere în termenul limită de declarare a recursului formulată de recurentul- pârât O. C. R., aspecte care se impun a fi analizate înaintea soluționării motivelor de recurs ce privesc fondul hotărârii, tribunalul reține următoarele:
În conformitate cu disp. art.103 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini, conform alineatului 2 al art.103, în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen urmând a fi arătate și motivele acestei împiedicări.
Conform prevederilor art.301 C.pr.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, în cauză fiind aplicabile disp. art.284 alin.2 și 4 C.pr.civ.
Art.101 C.pr.civ. statuează asupra faptului că termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul, art.102 reglementând faptul că termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
Prin raportare la aceste norme legale, tribunalul va analiza cererea de repunere în termen formulată de pârâtul O. C. R., în condițiile în care acesta susține în cuprinsul motivelor de recurs că termenul de recurs în ceea ce-l privește nu a început să curgă, pe de o parte și, pe de altă parte, solicitând ca repunerea în termenul de declarare a recursului să se facă de către instanță prin raportare la faptul că au fost încălcate prev. art.93 și art.98 C.pr.civ.
În concret, pârâtul susține că hotărârea pronunțată de prima instanță atacată cu recurs i-a fost comunicată la domiciliul său legal, deși în fața primei instanțe și-a ales domiciliul procesual la sediul profesional al apărătorului său, indicând ca dată a alegerii acestui domiciliu data menționată la fila 45 în înscrisul depus la dosar în fața instanței de fond.
Verificând susținerile pârâtului-recurent, tribunalul constată că, după închiderea dezbaterilor în conformitate cu prev. art.150 C.pr.civ., prin raportare la disp. art.146 din același act normativ, instanța a pus în vedere părților litigante să depună la dosar concluzii scrise, obligație în cadrul căreia pârâtul a înregistrat la dosarul cauzei la data de 7 iunie 2012, anterior pronunțării hotărârii judecătorești, concluzii scrise în cuprinsul cărora și-a ales domiciliul procesual la Cabinetul avocatului P. Anamaria I., situat în
C. -N., B-dul 21 Decembrie 1918 nr.38, ap.1.
Se impune a se preciza faptul că pe parcursul soluționării litigiului în fața Judecătoriei C. -N. pârâtul a fost citat în permanență de la domiciliul său legal, indicat de altfel și în cuprinsul cererii cu care instanța a fost învestită de către reclamant și în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar nr._ în fața Judecătoriei Sectorului 1 B., la data de 20 mai 2011, deși pârâtul a fost reprezentat în fața Judecătoriei C. -N., instanță ce a soluționat fondul litigiului ulterior declinării competenței de către instanța din B., de către avocatul ales doamna P. Anamaria I. .
Astfel, tribunalul constată că susținerile recurentului conform cărora și-a ales domiciliul procesual pe parcursul derulării întregului proces la avocatul său sunt nereale și se impun a fi înlăturate, alegerea domiciliului făcându-se doar prin înscrisul intitulat "Concluzii scrise";, după momentul la care instanța a declarat închise dezbaterile.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că nu pot fi reținute susținerile pârâtului, conform cărora în cauză au fost încălcate disp. art.93 și art.98 C.pr.civ. și că actul de procedură constând în comunicarea hotărârii judecătorești recurate este nul absolut prin raportare la prev. art.105 C.pr.civ.
Dispozițiile art.93 C.pr.civ. reglementează faptul că în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea actelor se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări la domiciliul părții, iar disp. art.98 statuează asupra faptului că schimbarea domiciliului uneia dintre părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.
Pârâtul nu a uzat de disp. art.93 C.pr.civ. pe parcursul derulării procesului, întrucât concluziile scrise depuse la dosar au fost înregistrate după momentul la care instanța a declarat închise dezbaterile și după acordarea cuvântului în fond, chiar dacă hotărârea a fost pronunțată în condițiile prev. de art.146 C.pr.civ., după 7 zile de la data la care a fost amânată pronunțarea, respectiv la 7 iunie 2012.
Schimbarea domiciliului părții poate fi efectuată doar în timpul judecății, legiuitorul stabilind în mod neechivoc această posibilitate, trebuind adusă la cunoștința instanței printr-o petiție depusă la dosar, precum și la cunoștința părții potrivnice printr-o scrisoare recomandată, a cărei recipisă, de asemenea, se impune a fi depusă la dosar.
Ori, în cazul în speță, o astfel de obligație nu a fost îndeplinită de către pârât în timpul judecății cauzei, alegerea unui domiciliu după data la care au fost încheiate dezbaterile neputând fi avută în vedere de instanță, nefiind opozabilă nici părții adverse, astfel încât pârâtul nu poate susține cu temei că hotărârea se impunea a fi comunicată la domiciliul procesual ales.
Drept urmare, tribunalul consideră că nu sunt aplicabile în cauză disp. art.105 C.pr.civ., neputându-se considera ca fiind nulă comunicarea hotărârii de către prima instanță la domiciliul procesual ales atâta timp cât în cauză nu au fost respectate disp. art.98 C.pr.civ.
În plus, se impune a se preciza faptul că prima instanță a procedat la comunicarea hotărârii recurate la domiciliul legal al pârâtului O. C. R. și că dovada de primire și procesul-verbal de predare și comunicare a hotărârii a fost semnat chiar de către pârât, fapt ce rezultă din semnătura aplicată pe procesul-verbal aflat la dosarul instanței de fond la fila 57, împrejurare care, de altfel, nu este contestată de parte.
În aceste condiții, susținerile recurentului conform cărora comunicarea hotărârii la o altă adresă decât domiciliul procesual ales ar avea drept consecință nulitatea actului de procedură îndeplinit cu nerespectarea legii, se impun a fi înlăturate ca nefondate, întrucât acestuia nu i s-a adus nici o vătămare prin modalitatea de comunicare a hotărârii judecătorești.
Alegațiile pârâtului în sensul că era îndreptățit să considere că hotărârea urma să-i fie comunicată la domiciliul procesual ales atâta timp cât apărătorul ales a uzat de prev. art.93 C.pr.civ., nu pot fi acceptate, întrucât comunicarea hotărârii părții însăși are drept efect încunoștințarea acesteia despre faptul pronunțării hotărârii, de la data comunicării, conform prev. art.301 coroborate cu prev. art.101 C.pr.civ., începând să curgă termenul de recurs prevăzut de lege.
Pârâtul avea posibilitatea să comunice apărătorului său ales faptul că i-a fost comunicată hotărârea judecătorească și să beneficieze de serviciile unei persoane de specialitate în formularea căii de atac, în acest fel beneficiind de
procesul echitabil pe care îl reclamă, în condițiile în care comunicarea hotărârii îi este pe deplin opozabilă.
Dispozițiile deciziei nr.762/2012 invocată de recurent în susținerea poziții sale procesuale, a temeiniciei argumentelor inserate în cuprinsul motivelor de recurs care ar justifica admiterea cererii de repunere în termen ori solicitarea pârâtului de a se considera că termenul de recurs nu a început să curgă întrucât hotărârea nu i-a fost comunicată la domiciliul procesual ales, nu pot fi reținute în cauză, întrucât relevă o situație cu totul distinctă de cea în speță, dispozițiile deciziei referindu-se la situația în care comunicarea hotărârii de către instanță s-a făcut la o altă adresă, în condițiile în care pe parcursul derulării procesului și nu după închiderea dezbaterilor, partea și-a ales domiciliul la reprezentantul său legal.
Pe cale de consecință, tribunalul apreciază că termenul de recurs în ceea ce-l privește pe pârât a început să curgă de la data de 6 iulie 2012, dată la care pârâtul a semnat personal procesul-verbal de comunicare a hotărârii judecătorești recurate și că, prin raportare la această dată, înregistrarea căii de atac la instanță s-a făcut cu nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de art.301 C.pr.civ.
Tribunalul apreciază că motivele invocate de pârât pentru repunerea sa în termenul de declarare a recursului, prin raportare la prev. art.103 C.pr.civ., nu pot fi reținute atâta timp cât nu reprezintă împrejurări mai presus de voința sa care să-l fi împiedicat să îndeplinească actul de procedură în termen.
Comunicarea hotărârii judecătorești la domiciliul legal al pârâtului, domiciliu la care s-a făcut citarea acestuia pe parcursul derulării procesului în fața instanței de fond, nu poate fi considerată o împrejurare mai presus de voința părții, care să o fi împiedicat să îndeplinească actul de procedură în termenul legal prevăzut de lege.
Pârâtului îi este direct imputabilă starea de pasivitate de care a dat dovadă, instanța apreciind că sentința a fost comunicată în mod legal și că
judecătoria nu era îndreptățită să aibă în vedere domiciliul procesual ales pe care partea l-a menționat în înscrisul intitulat "Concluzii scrise"; după închiderea dezbaterilor, atâta timp cât alegerea domiciliului se poate face doar în perioada în care procedura este contradictorie, pe parcursul derulării procesului și până la închiderea dezbaterilor.
Față de aceste considerente, tribunalul apreciază că dispozițiile art.103 C.pr.civ. nu sunt aplicabile în speță și că cererea formulată de pârât de a se dispune repunerea sa în termenul limită de declarare a recursului se impune a fi respinsă ca fiind nefondată.
Ca o consecință firească, se va admite excepția tardivității formulării recursului invocate de către reclamanta-intimată prin întâmpinarea depusă la dosar și prin raportare la prev. art.301 coroborat cu art.101 C.pr.civ., recursul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr.12193/7 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca va fi respins ca fiind tardiv, declararea acestuia făcându-se la data de 29 octombrie 2012, în condițiile în care termenul de 15 zile prevăzut de lege se împlinea la data de 22 iulie 2012.
În baza disp. art.274 C.pr.civ., recurentul va fi obligat să-i achite intimatei-reclamante SC C. A. DE A. SRL cheltuieli de judecată în cuantum de 2.242 lei cu titlu de onorariu avocațial, conform chitanțelor depuse la dosar la filele 41-43, fiind în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Respinge cererea formulată de pârâtul recurent O. C. R. de repunere în termenul limită de declarare a recursului.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul O. C. R. împotriva sentinței civile nr. 12.193/7 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Obligă recurentul să-i achite intimatei-reclamante SC C. A. DE A. SRL suma de 2.242 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
C. | C. D. | H. | M. | C. | B. F. B. |
Red.CC/MM 2 ex./_
Judecător fond: Eugenia Pădurariu, Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Sentința civilă nr. 640/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 464/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
