Decizia civilă nr. 550/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 550/R/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE - S. I. JUDECĂTOR - C. G. JUDECĂTOR - V. LAURA G. GREFIER - DP
S-a luat spre examinare recursul formulat de recurenta SC H. T. S.
DE S. împotriva sentinței civile nr.709/_ pronunțate de către Judecătoria Turda, în contradictoriu cu intimata C. DE APĂ A. SA, cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei, d-l consilier juridic Roșca N., cu împuternicire depusă la acest termen și reprezentanta intimatei, d-na avocat A. I. P. a, cu delegație de substituire, în subsituirea d-lui avocat Mihai Giurgea.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a înregistrat la data de_ întâmpinare din partea intimatei, din care un exemplar se comunică reprezentantului recurentei.
Reprezentantul recurentei depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 114,5 lei și timbre judiciare de 3 lei.
Ambii reprezentanți ai părților arată că nu au de formulat cereri în probațiune sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri în probațiune sau excepții de invocat, tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul părților asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate, cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanței de fond, având în vedere faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale formulate de recurentă. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbrele judiciare.
În susținerea poziției procesuale se arată că instanța de fond a pronunțat sentința recurată, bazându-se doar pe afirmațiile intimatei care nu sunt susținute de probe. De asemenea, susține că intimata nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin contractul încheiat cu recurenta, respectiv nu i-a asigurat serviciile de canalizare, în consecință susține că nu datorează intimatei suma pretinsă. Instanța de fond, în mod eronat a admis acțiunea reclamantei, existând o vadită contradicție între probele administrate și faptul că intimata nu a depus nici un document din cele solicitate care ar justifica faptul că recurenta a fost racordată la rețeaua de canalizare a municipiului T. . De asemenea, expertul desemnat s-a deplasat la fața
locului și a menționat faptul că nu a găsit decât rețeaua recurentei până la căminul de la stradă, fără să existe vreo legătură cu rețeaua municipiului, astfel încât sumele facturate de intimată nu sunt datorate de recurentă.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, pentru motivele arătate
în întâmpinare, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și timbrele judiciare. S-a arătat că între părți a fost semnat contractul de prestări servicii din data de_, recurenta achitând pe o perioadă de 8 luni de la această dată, contravaloarea facturilor emise, reprezentând serviciul de canalizare. De asemenea, susține că recurenta nu a solicitat constatarea nulității contractului încheiat, motiv pentru care, instanța de fond nu putea interveni decisiv în raportul contractual încheiat, exonerând-o de recurentă de la plata datoriei de îi incumbă. Susține că, având în vedere faptul că există un contract valabil încheiat, asumat prin semnare și ștampilare, nu se poate vorbi despre intervenirea rezilierii ori a nulității contractului, apreciind că părțile semnatare sunt în continuare obligate la ceea ce rezultă din contract. Din concluziile raportului de expertiză rezultă faptul că nu se poate determina cu precizie unde exista conectarea recurentei la rețeaua publică de canalizare, admițându-se concluzia că la un moment dat aceasta exista, în prezent tubul ce canal fiind colmatat. Referitor la nedepunerea de către
intimată a documentației menționate de recurentă, arată că imposibilitatea de a fi depusă, nu trebuie interpretată în sensul că faptic la momentul anului 2008-2009 nu exista racord la rețeaua de canalizare, întrucât drept dovada stă contractul încheiat între părți, iar recurenta a achitat contravaloarea facturilor emise pe o perioadă de 8 luni.
În replică, reprezentantul recurentei arată că nu corespunde realității faptul că recurenta ar fi fost la un moment dat conectată la rețeaua de canalizare a orașului.
ul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 709/2013 pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2013, în dosarul nr._ al Judecătoriei T. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. C. DE APĂ A. S.A. T. în contradictoriu cu pârâta S.C. H. T. S.R.L. și, în consecință, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1.740,97 lei - debit principal, a sumei de 979,95 lei - penalități contractuale de întârziere calculate asupra debitului principal până la data de_, precum și a penalităților contractuale de întârziere calculate asupra debitului principal în continuare, până la plata integrală a creanței, fără însă a depăși cuantumul debitului principal. Prin aceeași sentință s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. H. T. S.R.L. și aceasta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța sentința recurată, prima instanță a reținut că între reclamanta SC C. de Apă A. SA și pârâta SC H. T. S. s-a încheiat Contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. 13547.00/_ (filele 13-22 dos.inițial), contract prin care reclamanta, în calitate de operator, se obliga "să preia apele uzate la parametrii prevăzuți de normativele în vigoare"; (art.7, pct.7.6). Totodată, pârâta, în calitate de utilizator, și-a însușit sub semnătură și ștampilă anexele acestui contract, inclusiv anexa intitulată "delimitarea instalațiilor de alimentare cu apă și canalizare"; (fila 19 dos. inițial) în cuprinsul căreia se indică explicit, prin bifare, că utilizatorul beneficiază de branșament contorizat, cu racord la canal.
Contrar celor ce rezultă din anexa mai sus amintită, însușită prin semnătură și ștampilă de către pârâtă, aceasta a susținut că nu a fost niciodată racordată la rețeaua de canalizare a municipiului, afirmând
următoarele: anexa a fost semnată în ideea că în luna iulie 2008 se va realiza racordarea de către reclamantă; s-au plătit până în iulie 2008 și facturi incluzând și serviciile de canalizare pentru a nu tensiona relațiile între părțile contractante deși acele servicii nu erau efectiv prestate; în tot acest timp pârâta a folosit propria fosă septică; pârâta a și solicitat rezilierea contractului în cauză (fila 34 dos. inițial).
Față de susținerile mai sus amintite ale pârâtei, instanța a avut în vedere, cu prioritate că, pârâta nu a făcut dovada promovării unei acțiuni în constatarea nulității relative a contractului în cauză pentru viciu de consimțământ, în condițiile în care învederează că acordul de voințe nu s-a realizat în condiții conforme cu realitatea faptică, iar acordul pârâtei a fost dat în considerarea altor condiții decât cele consemnate în contract ca instrumentum probatione. S-a reținut că în litigiul dedus judecății nu s-a formulat un astfel de petit pe cale reconvențională, astfel că instanța nu a analizat aceste aspecte căci altfel ar fi încălcat limitele obiectului judecății raportat la care a fost învestită (art. 129, alin.ultim C.p.c.)
Apoi, tot față de susținerile mai sus amintite ale pârâtei instanța a avut în vedere, cu precădere, prevederile contractuale ale art. 32, care enumeră cazurile de încetare ale contractului printre care și lit.b) - denunțarea unilaterală a contractului de către utilizator, cu un preaviz de 30 de zile lucrătoare, după achitarea taxei de închidere și a debitelor către operator, respectiv lit.k) - la cererea utilizatorului conform art. 5, pct.2, deci prin reziliere la cererea utilizatorului după achitarea tuturor debitelor datorate către utilizator.
În acest sens, pârâta a depus în probațiune notificarea sa adresată reclamantei, cu nr. de ieșire 291/_ și cu număr de înregistrare la reclamantă 10047/_ .
Prin raportare la art.32, lit.b), întrucât nu s-a făcut dovada emiterii și expedierii unui preaviz anterior, instanța nu a putut aprecia decât că de la data de _ a început să curgă termenul de 30 de zile de la lit.b. Astfel fiind, la împlinirea a 30 de zile de la data de _ contractul în cauză ar fi putut fi considerat denunțat unilateral de către pârâtă însă numai dacă pârâta ar fi achitat în prealabil debitele restante către operator. Or, tocmai pentru neachitarea debitelor restante către operator s-a declanșat prezentul litigiu. Concluzionând, întrucât nu s-a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor contractuale impuse de art.32, lit.b, contractul în cauză nu poate fi considerat ca încetat prin denunțarea lui unilaterală de către pârâtă.
Prin raportare la art.32, lit.k), întrucât nu s-au achitat debitele restante ale pârâtei către reclamantă, nu s-a putut considera îndeplinită nici condiția contractuală pentru reziliere în condițiile lit.k).
Concluzionând, instanța nu a putut aprecia că a intervenit încetarea lato sensu a contractului în cauză în condițiile art. 32, lit.b) sau lit k), din inițiativa pârâtei.
Apoi, instanța a avut în vedere că, potrivit art. 20 din contract, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor dintre părți atrage rezilierea contractului. Acest lucru a determinat, pe fondul neachitării facturilor deduse judecății de către pârâtă, ca reclamanta să emită pe seama pârâtei adresele nr. 7864/_ și nr.1303/_ (filele 54-55 dos.inițial), cu consecința blindării racordului la canalizarea orașului la data de 1_ (filele 52-53, 54 alin ultim dos.inițial).
Întrucât art.20 nu face decât să reia prevederile art. 1020-1021 C.civ., fiind un pact comisoriu de grad 1, nu se poate aprecia ca reziliat contractul în cauză în absența unei hotărâri judecătorești care să dispună cu privire la
reziliere. Or, nu s-a făcut dovada existenței unei astfel de hotărâri și nici în prezenta cauză nu s-a formulat un astfel de petit.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că situația apărută între părțile litigante, marcată de blindarea racordului la canalizarea publică, este o stare de fapt creată în condițiile art.22 din contract.
Considerentele mai sus expuse cu privire la încetarea contractului au rolul de a stabili dacă facturile au fost emise în perioada în care contractul între părți își producea efectele, iar răspunsul este afirmativ în condițiile în care, potrivit art. 15 din contract, factura se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Cum facturile deduse judecății sunt emise în intervalul 09._, a rezultat că ultima lună facturată a fost ianuarie 2009, deci anterior realizării blindajului. Mai mult, în adresa de la fila 54 dos. inițial, s-a arătat explicit de către reclamantă că apa meteorică a fost calculată în ceea ce o privește pe pârâtă numai până la 1_
- data efectuării blindajului.
Prima instanță a verificat și dacă exista în mod concret respectivul branșament al pârâtei la rețeaua publică de canalizare, aspect contestat de către pârâtă. În acest sens, văzând și Decizia comercială nr.519/R/2011, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, raportul de expertiză fiind întocmit de către expert C. T. .
Din constatările și concluziile raportului de expertiză, inclusiv din răspunsul la obiecțiuni (filele 46-47, 70-71 dos.), instanța a reținut că exista un racord la un moment dat funcțional între fosa septică a pârâtei și un cămin de vizitare de pe str. S., iar din acest cămin de vizitare s-a observat de asemenea existența unui racord de canal (fila 46, alin.3 dos.); apa se scurgea printr-un tub care în prezent a fost obturat; cu ocazia deplasării la fața locului pentru constatările necesare întocmirii raportului de expertiză s-a constatat că, la respectiva dată,_, fosa septică a pârâtei nu mai comunică cu rețeaua de canalizare a municipiului.
Astfel, raportat la concluziile expertului, chiar dacă în prezent pârâta nu a mai beneficiat de racord la rețeaua publică, situația anterioară realizării blindajului sau obturării, respectiv anterior datei de 1_, apare a fi diferită în sensul că a existat un racord la rețeaua de canalizare a orașului.
Astfel fiind, văzând și prevederile art. 15 din contract, pretențiile reclamantei cu privire la suma de 1740,97 lei datorată de către pârâtă au fost apreciate ca fiind întemeiate, cu atât mai mult cu cât facturile de care reclamanta se prevalează reflectă inclusiv consumul de apă realizat de către pârâtă. Dimpotrivă, s-a considerat că sunt neîntemeiate pretențiile pârâtei de a i se restitui, cu titlu de plată nedatorată, sumele ce i-au fost percepute urmare a prestării serviciului de canalizare.
Cât privește diferențele dintre unele facturi pe care pârâta le-a învederat ca impediment în determinarea întinderii obligației de plată, instanța a apreciat că atâta timp cât raportarea pretențiilor reclamantei se face în prezentul dosar doar la valoarea facturii curente, nu la solduri, sunt înlăturate inadvertențele semnalate de către pârâtă.
În temeiul aceluiași art.15 din contract, pârâta datora și penalități de întârziere calculate asupra sumei de 1740,97 lei, indicate de reclamantă a fi în cuantum de 979,95 lei la data de_ . Aceste penalități au fost solicitate de către reclamantă și pentru viitor, pretenție care este întemeiată, dar care va trebui să fie analizată la individualizarea viitoare concretă a penalităților prin raportare la prevederea expresă a art.15, alin.2 din contract conform căruia valoare totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului.
Față de cele de mai sus, văzând și dispozițiile art.969 C.civ., instanța a admis acțiunea formulată de către reclamantă și a respins cererea reconvențională a pârâtei, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
În temeiul art.274 C.p.c., reținând că pârâta este în culpă procesuală și căzută în pretenții, instanța a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată: 235 lei - taxă de timbru (fila 5 dos. inițial), 5 lei - timbru judiciar (fila 3 verso, 4 verso dos. inițial).
Împotriva acestei hotărâri, a declara recurs SC "H. T. "; S., considerând-o nelegală și netemeinică, solicitând casarea sentinței recurate, cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanței de fond, având în vedere faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale formulate de recurentă
În motivare, recurenta a arătat că, între părți a fost încheiat contractul nr.1354700/0_ pentru furnizare apa potabila si servicii de canalizare. Deoarece recurenta nu era racordată la rețeaua de canalizare, între conducerile (societăților) pârtilor s-a convenit verbal ca până în luna august 2008 sa se întocmească documentația necesara si sa fie racordați la canalizare.
S-a precizat faptul că, nu s-au făcut mențiuni în scris în contract cu privire la acest aspect, dar reprezentantul intimatei a promis ca nu va factura servicii de canalizare recurentei, până când aceasta nu va fi racordată la rețeaua de canalizare a municipiului, pe str. S., pe lângă societatea recurentă, fiind în lucru o ramificație a canalizării municipiului.
În aceste condiții, s-a arătat că, C. de A. și-a respectat promisiunea si nu a facturat servicii de canalizare recurentei, până în luna mai 2008.
Lipsa facturării serviciilor de canal imediat după încheierea contractului pe o perioada de timp, a fost un indiciu evident al veridicității afirmației recurentei că nu a fost racordată la rețeaua de canalizare. O dovada în plus în acest sens, a fost si faptul că recurenta a avut si are fosa septică si întotdeauna a plătit serviciile de vidanjate, inclusiv în perioada de litigiu, servicii prestate de o terță societate.
Recurenta a învederat că pentru ca pretențiile reclamantei din acțiune sa fie admise în baza contractului existent, este absolut necesar ca reclamanta să-și fi onorat obligațiile sale conform celor stipulate în același contract, respectiv să fi prestat toate serviciile la care s-a obligat, inclusiv cel de canalizare. Deoarece nu s-a asigurat acest serviciu de canalizare recurentei, aceasta nu datorează suma pretinsa de reclamantă.
Mai mult, recurenta, de bună-credință fiind, a făcut unele plăți nedatorate, astfel cum s-a detaliat în cererea reconvențională și în concluziile scrise, motiv pentru care aceasta a considerat că se impune și discutarea cererii sale reconvenționale și evident admiterea acesteia.
În acest sens, s-a arătat că, prin sentința nr.1377/2011 Judecătoria Turda s-a admis pretențiile reclamantei, fără să se admită recurentei proba solicitata, respectiv de a se face o expertiza tehnică pentru a se identifica blindajul la care a făcut referire reclamanta în acțiune. Tribunalul Cluj prin decizia nr.519/R/2011 a casat sentința în totalitate si a trimis-o spre rejudecare dispunând administrarea probelor necesare unei juste soluționări a cauzei, inclusiv a probei de specialitate.
S-a învederat că, procedând la rejudecarea cauzei, Judecătoria Turda a dispus reclamantei să depună probatoriu în susținerea pretenției sale, toate documentele care ar dovedi ca recurenta a fost racordată la rețeaua de canalizare a orașului, respectiv cererea recurentei, proiectul de execuție,
cu toată documentația tehnica existenta ; procesul verbal de luare în folosință cu data de la care recurenta a beneficiat de acest serviciu și se putea factura serviciul de canalizare, dovada plaților făcute de recurentă pentru proiect,pentru execuție. De asemenea, instanța a dispus efectuarea expertizei tehnice având ca obiectiv constatarea la fața locului a urmelor racordului rețelei SC "H. T. "; S. la rețeaua municipiului si constatarea existentei blindajului pe rețeaua municipiului în dreptul rețelei de canalizare a SC ""H. T. " S. .
S-a menționat faptul că, reclamanta nu depus documentele solicitate, expertul deplasându-se în mod repetat la sediul reclamantei, nu a obținut documentele care l-ar fi putut ajuta la efectuarea constatării la fata locului.
De asemenea, recurenta a precizat faptul că, după două descinderi la fața locului, expertul a făcut o decopertare sumară, fără a se apropia de rețeaua municipiului, unde a fi trebuit să caute "blindajul";. Nici după obiecțiunile făcute la raportul de expertiză, expertul nu a procedat la decopertarea canalului principal deși, recurenta i-a oferit mijloace tehnice si mână de lucru gratuită, iar în răspunsul la obiecțiuni depus la_, expertul a afirmat că pentru a răspunde concret si fără incertitudini la obiectivul expertizei stabilit de instanță, se impune decopertarea canalului principal de canalizare din str. S. .
S-a arătat că, deși expertul a făcut aceasta precizare în răspunsul la obiecțiuni, deși reprezentanta reclamantei a precizat, în fata instanței, la ultimul termen, că nu există nici un blindaj pe rețeaua municipiului, totuși instanța, în mod eronat, a apreciat că recurenta a fost racordată la rețeaua de canalizare a municipiului si a admis acțiunea reclamantei.
Recurenta a menționat faptul că aprecierea Judecătoriei T. este în vădita contradicție cu probatoriul administrat si cu faptul ca reclamanta nu a depus nici un document din cele solicitate care ar justifica faptul că recurenta a fost racordată. Mai mult, reclamanta a recunoscut că nu există blindaj abia după câteva termene de judecată de la dispunerea expertizei, atunci când, în sala de judecată instanța a dispus decopertarea canalului principal, așa cum a menționat și expertul, cum de altfel a solicitat și recurenta la_ .
În acest sens, s-a învederat că, ceea ce a găsit expertul la fața locului si a menționat instanța, în sentință, a fost rețeaua recurentei, rețea, până la căminul de la stradă, fără nici o legătura cu rețeaua municipiului. S-a susținut că reclamanta nu a dovedit cu nimic faptul că recurenta a fost racordată la rețeaua de canalizare a municipiului.
De asemenea, s-a menționat faptul că, sentința nu a făcut nici o referire nici la cele două facturi menționate de către recurentă în întâmpinare, acestea fiind în dublu exemplar, cu sume diferite între exemplarele aceleiași facturi.
Totodată s-a mai menționat faptul că, Judecătoria Turda nu a luat în dezbatere cererea reconvențională a recurentei, cerere bine argumentată si necombătută în nici un fel de partea adversă, în schimb aceasta a fost respinsă nemotivat, acesta fiind un motiv de nelegalitate și netemeinicie a sentinței atacate.
La data de 24 octombrie 2013, SC C. DE APĂ A. SA a formulat întâmpinare față de recursul declarat de pârâta SC H. T. S., solicitând respingerea recursului și menținerea în întregime a sentinței atacate.
În motivare, intimata a arătat că, între ea, calitate de operator și recurenta-pârâtă, în calitate de utilizator, a intervenit la data de 0_ contractul de furnizare/ prestate a serviciului de alimentare cu apă și de
canalizare nr. 13547, potrivit căruia intimata s-a obligat la furnizarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare față de pârâtă, aceasta urmând a achita lunar contravaloarea acestor servicii.
Deși pârâta a înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate până în luna septembrie 2008 (vreme de 8 luni de la data încheierii contractului), ulterior acestei date, aceasta a refuzat sa mai achite contravaloarea serviciilor prestate, acumulând astfel debilul aferent facturilor emise în perioada 09._ (ultima lună facturată fiind luna ianuarie 2009).
Referitor la relația contractuală existentă între intimată și recurenta- pârâtă, s-a arătat că, la data încheierii contractului sus-amintit, aceasta a acceptat, prin semnarea și ștampilarea anexei 1 la contract, faptul că are racord la rețeaua de canalizare, bifând căsuța corespunzătoare pentru
"branșament contorizat"; și "cu racord la canal";. Astfel, prin semnarea și stampilarea contractului sus amintit, pârâta și-a asumat obligațiile ce decurg din acesta. Mai mult decât atât, de la data încheierii contractului și până în perioada septembrie 2008, recurenta-pârâtă, a achitat în integralitate facturile emise în baza acestuia, fără a avea vreo obiecțiune cu privire la racordul la rețeaua de canalizare stradală.
Dacă susținerile recurentei-pârâte ar fi adevărate, aceasta nu trebuia să accepte semnarea contractului în asemenea condiții și nici nu trebuia să achite facturile ce vizau și serviciul de canalizare. Concluziile logice înspre care conduc toata această conduită a recurentei-pârâte, au vizat faptul că, la momentul semnării contractului exista racord la rețeaua de canalizare, acesta fiind și motivul pentru care s-a acceptat semnarea contractului în acești termeni și vreme de 8 luni s-a achitat contravaloarea facturilor emise, facturi ce vizau și serviciile de canalizare.
Referitor la apărările formulate de recurenta-pârâtă, instanța de fond în mod corect a apreciat că puteau fi analizate aceste aspecte, în lipsa unei cereri reconvenționale care să aibă ca obiect constatarea nulității contractului pe fondul unui viciu de consimțământ, ori într-o atare situație pârâta nu putea fi exonerată de plata serviciilor facturate.
Așadar, s-a arătat că, câtă vreme pârâta nu a solicitat constatarea nulității contractului de furnizare a serviciilor de apă și canalizare, ținând cont de obligațiile ce derivă din acest contract, instanța nu va putea interveni decisiv în raportul contractual dintre intimată și recurenta-pârâtă, exonerând-o pe aceasta din urmă de la plata datoriei ce îi incubă.
S-a menționat faptul că, susținerile pârâtei, potrivit cărora a acceptat semnarea contractului în acești termeni, fără a exista faptic un racord la rețeaua de canalizare, semnând doar pe baza promisiunilor intimatei, cum că în cel mai scurt timp aceasta va efectua racordul la rețeaua de canalizare, nu au fost susținute prin nici o probă, fiind deci un fapt nedovedit, astfel că instanța nu-și va putea întemeia o eventuală soluție de admitere a recursului
Mai mult decât atât, s-a precizat că este cert faptul că fiecare parte contractantă este datoare să depună toate diligențele la momentul încheierii unui contract ce dă naștere la obligații în sarcina acesteia. Astfel, s-a arătat că, în cauza de față, recurenta-pârâtă, practic și-a invocat propria culpă, constând în aceea că a susținut că a încheiat un contract, fără ca împrejurările de fapt să confirme ceea ce reiese din cuprinsul acestuia, încercând astfel să se sustragă de la îndeplinirea obligațiilor ce reies din acel contract.
De asemenea, instanța de fond a reținut în mod corect și legal faptul că nu se putea aprecia că ar fi intervenit denunțarea unilaterală a
contractului la inițiativa recurentei-pârâte (în calitate de utilizator), în condițiile art. 32 lit. b sau k din contract, întrucât acesta prevedea posibilitatea rezilierii doar după achitarea tuturor debitelor datorate operatorului, ori tocmai aceste debite fac obiectul cererii de chemare în judecată.
În acest sens, recurenta a arătat că, starea de fapt ce se înfățișează în cauză este extrem de simplă și nu lasă loc arbitrajului, astfel, în cauză există un contract de furnizare a serviciului de apă și canalizare valabil încheiat, asumat prin semnare și ștampilare de către recurenta-pârâtă și facturi emise în baza acestui contract, neachitate până la acest moment de către aceasta. Dat fiindcă până în momentul de fața nu a intervenit rezilierea ori nulitatea contractului, intimata a apreciat că părțile semnatare sunt în continuare obligate la ceea ce rezulta din contract.
Referitor la existența branșamentului recurentei-pârâte la rețeaua publică de canalizare și concluziile expertizei tehnice efectuata în cauză, intimata a arătat că, în condițiile în care nu a intervenit rezilierea contractului, iar instanța nu a fost vreodată investită cu o cerere privind constatarea nulității contractului (pentru viciu de consimțământ), fără dubiu părțile semnatare ale acestuia sunt în continuare ținute de ceea ce rezultă din acest contract. Până la urmă, problema esențială care s-a pus în cauză, a fost existența sau inexistența racordului la momentul anului 2008, moment ulterior căruia s-a sistat serviciul.
Deși expertiza tehnică efectuată în cauză nu a stabilit în mod clar dacă există sau nu la momentul de față racord între fosa septica și rețeaua de canalizare stradală, ceea ce a rezultat cât se poate de clar din concluziile raportului de expertiză este ca a existat în trecut racord: "ar fi existat un racord, dar nu se poate determina cu precizie unde a fost blindat și unde este legat la rețeaua publică de canalizare";.
Astfel, s-a învederat că, atât din cuprinsul concluziilor raportului de expertiză, cât și din răspunsul la obiecțiunile formulate de către intimată și de către recurenta-pârâtă, a rezultat faptul că a existat racord între fosa septică din incinta recurentei-pârâtei și rețeaua publică de canalizare, ba mai mult decât atât, chiar la momentul de față există legătură între fosa septică și căminul de racord situat pe domeniul public.
În acest sens, pct. 5 din concluziile raportului de expertiză arata că :
"cert este faptul că în momentul de față, apa menajeră din fosa septică a pârâtului care se scurge în căminul de vizitare de pe strada S. nu curge nicăieri. Un eventual tub de canalizare este colmatat sau blindat, deci nu mai comunică (deci la un moment dat a comunicat) cu rețeaua de canalizare a municipiului".
Totodată, în răspunsul la obiecțiunea cu nr. 4 formulată de intimată, s-a arătat faptul că: "Într-adevăr, în foto nr.8 se poate vedea că există un tub de canal, care vine din fosa septică a pârătei în căminul din strada S. și o altă conducta, care pleacă din acest cămin, care duce undeva, dar nu s- a putut determina unde. Traseul tubulaturii din căminul de pe strada S. este complet colmatat";-
În răspunsul la obiecțiunile formulate, de recurenta-pârâtă, s-a precizat faptul că, expertul a reținut că "din cămin pornește o conductă spre rețeaua de canalizare, după cum am arătat în expertiză acest tub fiind colmatat, prin el nu trece apă, deci nu este funcțional în momentul de față, tubul de canal descoperit prin sondaj cert este colmatat".
Analizând toate aceste concluzii, intimata a arătat că, deși la momentul de față, fosa septică a pârâtei comunică cu căminul de racord de
pe domeniul public, acest cămin nu mai comunică cu rețeaua de canalizare a municipiului, ori din interpretarea per a contrario ar rezulta faptul că în trecut și acest cămin de racord de pe str. S. ar fi comunicat cu rețeaua de canalizare publică.
De asemenea, s-a arătat că există o conductă care pleacă din căminul de racord de pe str. S., duce undeva, însă nu se poate determina unde, semn că la un moment dat respectiva conductă a avut o utilitate practică, în caz contrar nefiind vreodată amplasată acolo. Cu alte cuvinte, expertul din nou a constatat faptul că a existat în trecut racord la rețeaua de canalizare publică, însă la momentul de față acesta nu este funcțional, întrucât este colmatat. Astfel, aceste aspecte sunt în deplină concordanță cu cele susținute de intimată la finele anului 2008, începutul lui 2009, intimata realizând blindajul conductei ce făcea legătura între căminul de racord de pe str. S. și rețeaua publică de canalizare, acest racord nefiind funcțional o perioadă îndelungată (aproximativ patru ani de zile), fiind cât se poate de logică și de firească această colmatare a tubului de canal ce făcea, la momentul anului 2008, legătura între fosa septică și rețeaua de canalizare stradală, prin intermediul căminului de racord de pe str. S. .
Raportat la toate ateste concluzii ale expertului, instanța de fond în mod corect a reținut faptul că "exista un racord la un moment dat funcțional între fosa septică a pârâtei și un cămin de vizitare de pe strada S.
, iar din acest cămin de vizitare s-a observat de asemenea existența unui racord de canal; apa se scurgea printr-un tub care în prezent a fost obturat _", apreciind că independent de faptul că în prezent recurenta-pârâtă nu a mai beneficiat de racord la rețeaua publică de canalizare, situația anterioară momentului 1_ apare ca fiind diferită, în sensul că a existat racord la rețeaua publică de canalizare.
S-a învederat că, odată cu realizarea lucrării de înlocuire a rețelei de canalizare pe strada S., vechea rețea de canalizare a fost distrusă, acesta fiind și motivul pentru care expertul a arătat că există un tub de canal care vine din fosa septică a recurente-pârâte, în căminul din strada S. și o altă conductă, care pleacă din acest cămin, care duce undeva, dar nu s- a putut determina unde.
Cu privire la imposibilitatea intimatei de a depune documentația aferentă racordului la canal al recurente-pârâte, intimata a arătat că, la momentul semnării contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, recurenta-pârâta deja era racordată la sistemul de canalizare, acesta fiind și motivul pentru care a semnat contractul având inserată mențiunea "cu racord la canal".
Dat fiindcă intimata a luat ființă abia în cursul anului 2007, aceasta a învederat faptul că nu avea cunoștința de modul în care s-a realizat racordul la canal, recurenta-pârâtă fiind singura în măsură să ofere o explicație în acest sens.
Astfel, imposibilitatea de a depune acesta documentație solicitată de instanță, intimata a precizat că nu trebuie interpretată în sensul că, faptic la momentul anului 2008-2009 nu exista racord la rețeaua de canalizare, întrucât, drept dovadă a stat contractul încheiat între intimată și recurenta- pârâtă, faptul că o perioadă s-a achitat și contravaloarea serviciilor de canalizare și alimentare cu apă, precum și concluziile raportului de expertiză din care s-a dedus că a existat racord la rețeaua de canalizare stradală, cu mențiunea că la momentul de față este colmatat.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a susținerilor din cuprinsul întâmpinării și a prevederilor art. 304, 3041și 312 C.proc.civ., tribunalul va reține următoarele:
Un prim motiv de recurs invocat de către recurentă vizează nelegalitatea hotărârii pronunțate pentru considerentul că prima instanță nu a soluționat cererea reconvențională formulată de către pârâta SC H.
T. S., sub acest aspect urmând a fi verificată incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 c.pr.civ. Instanța de recurs reține faptul că prin hotărârea pronunțată a fost soluționată cererea reconvențională formulată în sensul respingerii acesteia. Este adevărat că în considerentele de fapt și de drept ale hotărârii pronunțate nu se face o referire expresă și la pretențiile formulate de pârâtă prin cererea reconvențională, însă prima instanță a analizat în ansamblu starea de fapt și de drept dedusă judecății și rezultată din executarea contractului încheiat între cele două părți, considerentele reținute pentru a fundamenta admiterea cererii principale determinând și fundamentarea soluției de respingere a cererii reconvenționale.
Astfel, motivul de recurs invocat prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.c civ este neîntemeiat, instanța de recurs urmând a analiza celelalte motive care vizează temeinicia hotărârii recurate prin raportare la dispozițiile art. 3041c.pr.civ.
Obiectul cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta SC C. DE APĂ A. SA l-a reprezentat pretențiile constând în contravaloarea serviciilor de furnizare a apei și de canalizare pretins a fi furnizate în temeiul contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 13537/_ încheiat cu pârâta SC H. T. S. . Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata facturilor emise pentru serviciile prestate în perioada august 2008-ianuarie 2009, precum și a penalităților de întârziere calculate conform art. 15 din contract. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta SC H. T. S. a invocat în apărare excepția de neexecutare a contractului, susținând că reclamanta nu a executat servicii de canalizare, imobilul pârâtei nefiind racordat la sistemul public de canalizare.
T. ul reține că susținerea recurentei conform căreia la momentul încheierii contractului nr. 13537/_ imobilul din mun. T., str. S.
f.n. nu era racordat la sistemul public de canalizare este nefondată, fiind contrazisă de chiar conținutul contractului asumat de pârâtă din care rezultă că imobilul avea racord la canal la data nașterii raportului juridic(f.12 din dosarul judecătoriei). Prima instanță a înlăturat în mod temeinic această apărare, reținând că pârâta nu a făcut dovada promovării unei acțiuni în constatarea nulității relative a contractului în cauză pentru viciu de consimțământ, în condițiile în care a susținut că acordul de voințe nu s-a realizat în condiții conforme cu realitatea faptică, iar acordul pârâtei a fost dat în considerarea altor condiții decât cele consemnate în contract ca instrumentum probatione. De asemenea, s-a reținut în mod temeinic faptul că în cauză nu este incident vreun caz de încetare a contractului încheiat între părți deoarece conform clauzei inserate la art. 32 lit. b și lit. k, denunțarea unilaterală a contractului de către utilizator se poate face cu un preaviz de 30 de zile lucrătoare, după achitarea taxei de închidere și a debitelor către operator sau o astfel de denunțare se poate face la cererea utilizatorului conform art. 5, pct.2, deci prin reziliere la cererea utilizatorului după achitarea tuturor debitelor datorate către utilizator. Întrucât nu s-a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor contractuale impuse
de art.32 lit .b și lit. k din contract cauză, respectiv pârâta recurentă nu a achitat debitele restante, în aceste debite fiind inclusă și valoarea consumului de apă, nu numai a serviciilor pentru canalizare, acestea din urmă fiind cele contestate, nu poate fi considerat că a încetat contractul prin denunțare unilaterală de către pârâtă.
Astfel, până la momentul soluționării fondului litigiului, nu s-a făcut dovada că a intervenit vreo cauză de ineficacitate sau de încetare a contractului încheiat între părți, motiv pentru care în mod temeinic reclamanta și-a fundamentat pretențiile pe contractul încheiat cu pârâta, contract care produce efecte obligatorii pentru părți conform art. 969 c.civ.
Analizând excepția de neexecutare a obligațiilor contractuale asumate de către reclamantă, excepție care a fost invocată în apărare de către pârâtă, prima instanță a apreciat, raportat la concluziile raportului de expertiză tehnică administrat în cauză, că a existat un racord la rețeaua de canalizare a orașului anterior datei de 1_, dată la care reclamanta a pretins că a opturat racordul, astfel încât pentru serviciile prestate anterior acestei date, s-a apreciat că este întemeiată cererea reclamantei.
Procedând la reanalizarea probelor administrate, tribunalul reține că prima instanță a interpretat în mod greșit concluziile raportului de expertiză și nu a coroborat aceste concluzii cu înscrisurile depuse la dosar de ambele părți.
Susținerea pârâtei conform căreia reclamanta nu a facturat serviciile de canalizare pentru o perioadă de timp este dovedită de conținutul facturilor fiscale nr. 7568/_ și nr. 9519/_ (f. 16-18 din dosarul judecătoriei), din istoricul consumurilor menționat în aceste facturi rezultând că în perioada decembrie 2007-februarie 2008 și aprilie 2008, deși s-a înregistrat un consum de apă, nu au fost facturate și serviciile de canalizare, consumul înregistrat fiind 0. Serviciile de canalizare au fost facturate pentru perioada martie 2008, mai-decembrie 2008 și ianuarie 2009, pârâta susținând că a plătit acest consum până în luna iulie 2008, iar ulterior acestei date a refuzat efectuarea plății pentru motivul că reclamanta nu a prestat serviciile de canalizare. De altfel, pretențiile reclamantei vizează plata serviciilor prestate în intervalul august 2008- ianuarie 2009.
Contractul încheiat între cele două părți a dat naștere unor obligații reciproce în sarcina părților, respectiv reclamanta, în calitate de operator, avea obligația de furniza și presta serviciile de alimentare cu apă și de canalizare, iar pârâta, în calitate de utilizator, avea obligația corelativă de a plăti contravaloarea serviciilor prestate. Fiind în prezența unui contract cu executare succesivă, furnizarea serviciilor trebuia să se facă lunar, iar plata acestora se realiza în aceeași modalitate, pe baza facturilor emise. Invocarea excepției de neexecutare de către pârâtă a determinat nașterea în sarcina reclamantei a obligației de a face dovada faptului pozitiv al executării contractului, respectiv al faptului că a prestat efectiv serviciile de canalizare în temeiul contractului încheiat. Faptul că din contractul de prestări servicii încheiat la data de_ rezultă că imobilul recurentei pârâte era racordat
la rețeaua publică de canalizare nu face, în mod direct, și dovada faptului că serviciile de canalizare au fost prestate în mod efectiv de către operator pe durata executării contractului. De altfel, după cum s-a reținut, chiar din istoricul consumului inserat în facturile emise de către reclamanta intimată rezultă nu au fost prestate servicii de canalizare în perioada decembrie 2007-februarie 2008 și aprilie 2008, astfel de servicii nefiind facturate.
În primul ciclu procesual, instanța de control judiciar a stabilit că este necesară administrarea probei cu expertiza tehnică pentru a se lămuri chestiunea legată de racordarea efectivă a pârâtei la serviciul de canalizare. Rejudecând fondul litigiului, judecătoria a procedat la administrarea probei cu expertiza tehnică, însă din concluziile acesteia rezultă că pe proprietatea pârâtei SC H. T. S. există o fosă septică care colectează apa uzată de la punctul de lucru din mun. T., str. S. f.n., iar la limita proprietății, la o distanță de 1,3 m de gard, s-a constatat existența unui cămin de vizitare la care este racordată fosa septică(f. 43-50 din dosarul judecătoriei). După înlăturarea capacului acestui cămin și vidanjarea căminului, expertul a stabilit că prin racordul dinspre fosa septică curge apă murdară, astfel încât racordul este funcțional. De asemenea, s-a constatat existența unui racord de canal care avea o direcție paralelă cu str. S. și s-a procedat la efectuarea a două sondaje pentru a se putea stabili existența unei legături între fosa septică și rețeaua de canalizare, expertul concluzionând că ar exista un racord, dar nu s-a putut preciza unde a fost blindat acest racord și unde era legat acesta la rețeaua de canalizare. Expertul a arătat că pentru a stabili cu certitudine locul racordului dintre fosa septică și rețeaua de canalizare, era necesară verificarea documentației tehnice de execuție din care să reiasă traseele exacte și adâncimea la care au fost instalate utilitățile. În răspunsul la obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză(f.72 din dosarul judecătoriei), expertul a arătat că prin sondajul efectuat nu s-a putut constata dacă tubul de racord de la căminul care leagă fosa septică a pârâtei a fost racordat la rețeaua publică de canalizare și că apoi acest tub a fost blindat de către reclamantă în ianuarie 2009. Expertul a arătat că pentru a se putea răspunde cu certitudine la obiectivul stabilit este necesară decopertarea canalului principal de canalizare și indicarea de către operatorul de servicii a locului unde a fost făcut racordul conductei de canal de la căminul în care se varsă fosa septică la canalul stradal.
Deși prima instanță a solicitat reclamantei să precizeze dacă înțelege să suporte cheltuielile de decopertare, la termenul de judecată din data de_, reprezentantul acestuia a arătat că nu este de acord cu decopertarea și că racordul față de care se impune efectuarea expertizei nu mai există fiind distrus în urma lucrărilor efectuate la rețeaua de canalizare. De asemenea, s-a arătat că nu se poate indica nici locul unde ar fi existat acest racord. T. ul reține și faptul că, deși prima instanță a solicitat reclamantei intimate să depună la dosar documentele întocmite la momentul realizării lucrărilor de racordare la rețeaua de canalizare, precum și cele întocmite cu ocazia blindajului, aceste înscrisuri nu au fost prezentate instanței.
În fața instanței de recurs, prin întâmpinarea formulată, intimata reclamantă a susținut că nu are cunoștință de modul în care s-a realizat racordul la canal deoarece societatea s-a înființat în anul 2007. Însă, tribunalul reține că susținerea intimatei este nefondată, atâta timp cât aceasta are calitatea de operator al serviciilor de canalizate în mun. T. și, după cum a susținut, a procedat la înlocuirea rețelei de canalizare de pe str.
. În aceste condiții, nu se poate susține că intimata nu deține date și înscrisuri cu privire la vechea rețea de canalizare asupra căreia au fost realizate lucrări de înlocuire, iar o eventuală lipsă a documentelor indicate nu este de natură a o exonera pe reclamanta intimată de obligația de a face dovada că a prestat efectiv serviciul de canalizare în favoarea recurentei în intervalul de timp pentru care pretinde plata acestor servicii.
Astfel, reținând că din concluziile raportului de expertiză nu rezultă că a existat un racord al conductei de canal de la căminul în care se varsă fosa septică la canalul stradal deoarece expertul nu a putut stabili unde duce conducta care pleacă din căminul de vizitare, se apreciază că prima instanță a interpretat în mod greșit probele administrate în cauză și a concluzionat în mod greșit că a existat un racord la rețeaua de canalizare în intervalul de timp pentru care reclamanta pretinde plata serviciilor de canalizare.
ul apreciază că excepția de neexecutare invocată de pârâta recurentă este întemeiată și că reclamanta intimată nu a dovedit că a prestat în mod efectiv serviciile de canalizare al căror contravaloarea o pretinde, motiv pentru care interpretând dispozițiile art. 969 c.civ. din care rezultă forța obligatorie a contractelor și interdependența obligațiilor reciproce, se apreciază că pârâta nu datorează sumele pretinse cu titlu de contravaloarea a serviciilor de canalizare. Verificând facturile fiscale emise de către reclamantă(f.6-11 din dosarul judecătoriei), rezultă că acestea au fost emise atât pentru apa consumată, cât și pentru serviciile de canalizare, prețul apei fiind de 179, 3 lei.
Având în vedere că pârâta recurentă nu a dovedit faptul că a plătit contravaloarea apei furnizate, deși obligația de plată rezultă din contractul nr. 13547/_ încheiat cu pârâta și care are forță obligatorie, în temeiul dispozițiilor art. 969 c.civ. se va aprecia că cererea de chemare în judecată este întemeiată numai în limita sumei de 179,3 lei.
Reclamanta a solicitat și penalități de întârziere în conformitate cu dispozițiile art. 15 din contract care stabilesc că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare. Deși această prevedere contractuală își are suportul legal în dispozițiile art. 30 din Legea nr. 241/2006, din probele administrate în cauză nu rezultă modul de calcul al acestor penalități, respectiv în temeiul cărei dispoziții legale s-a stabilit nivelul dobânzii datorate și cum au fost calculate aceste penalități, motiv pentru cererea de plată a acestor penalități de întârziere este neîntemeiată.
În fața primei instanțe, pârâta a susținut faptul că a plătit contravaloarea facturilor fiscale nr. 7568/_, nr. 8980/_, nr. 9519/_, nr. 10535/_ și nr. 11008/_ (f. 16-21 din dosarul judecătoriei), aspect care a fost susținut și de reclamantă care a arătat în cuprinsul pozițiilor procesuale exprimate că pârâta a plătit aceste facturi. Însă deoarece reclamanta nu a dovedit că a prestat în mod efectiv serviciile de canalizare, plata de către pârâtă a sumei de 764,05 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de dezvoltare canal, canalizare epurare și ape meteorologice nu are la bază o datorie. Chiar dacă relațiile dintre părți sunt reglementate de contractul nr. 13547/_, obligația de plată a unor servicii implică executarea efectivă a acestora, iar în cauză reclamanta nu a dovedit că a prestat aceste servicii și că, în mod corelativ, pârâta avea obligația de a plăti aceste servicii. Fiind o plată nedatorată care îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 992 c.civ., tribunalul apreciază că cererea reconvențională formulată de pârâta SC H. T. S. este întemeiată, aceasta fiind în drept să pretindă restituirea sumei de 764,05 lei Față de considerentele de fapt și de drept reținute și prin raportare la
limitele fixate prin cererea de recurs, tribunalul reține că prima instanță a interpretat în mod greșit probele administrate în cauză și a pronunțat o
hotărâre netemeinică, astfel că în temeiul art. 3041coroborat cu art. 312 alin. 2 și 3 c.pr.civ. se va admite recursul formulat de recurenta SC H. T.
împotriva sentinței civile nr. 709/_ pronunțate de Judecătoria Turda în dosarul nr._ care va fi modificată în sensul că se va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C. DE APĂ A. SA în contradictoriu cu pârâta SC H. T. S. și se va dispune obligarea pârâtei să plătească în favoarea reclamantei suma de 179,3 lei reprezentând contravaloarea consumului de apă, iar cererea reclamantei având ca obiect plata serviciilor de canalizare și plata penalităților de întârziere va fi respinsă ca neîntemeiată. T. ul va admite cererea reconvențională formulată de pârâta SC H. T. S. și va obliga reclamanta SC C. DE APĂ A. SA să restituie pârâtei suma de 764,05
lei cu titlu de plată nedatorată.
În conformitate cu dispozițiile art. 1144 c.civ. se va dispune compensarea creanțelor reciproce ale părților în limita sumei de 179,3 lei și se va dispune obligarea reclamantei SC C. DE APĂ A. SA să plătească în favoarea pârâtei SC H. T. S. suma de 584,75 lei.
Raportat la pretențiile admise, se vor stabili în favoarea reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 20,43 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, iar în favoarea pârâtei se vor stabili cheltuieli de judecată în cuantum de 1.931,1 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expertiză, iar în urma compensării parțiale a acestora și raportat la dispozițiile art. 276 c.pr.civ. se va dispune obligarea reclamantei să plătească în favoarea pârâtei suma de 1.910,67 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului litigiului.
Reținând culpa procesuală a intimatei, în temeiul art. 274 c.pr.civ., SC C. DE APĂ A. SA va fi obligată să plătească în favoarea recurentei SC H. T. S. suma de 117,33 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de recurenta SC H. T. S. în contradictoriu cu intimata SC C. DE APĂ A. SA împotriva sentinței civile nr. 709/_ pronunțate de Judecătoria Turda în dosarul nr._ pe care o modifică astfel:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C. DE APĂ A. SA în contradictoriu cu pârâta SC H.
S. .
Obligă pârâta SC H. T. S. să plătească în favoarea reclamantei SC
C. DE APĂ A. SA suma de 179,3 lei reprezentând contravaloarea consumului de apă.
Respinge cererea reclamantei având ca obiect plata serviciilor de canalizare și plata penalităților de întârziere.
Admite cererea reconvențională formulată de pârâta SC H. T. S. . Obligă reclamanta SC C. DE APĂ A. SA să restituie pârâtei SC
H. T. S. suma de 764,05 lei cu titlu de plată nedatorată.
Compensează creanțele reciproce ale părților în limita sumei de 179,3 lei și obligă reclamanta SC C. DE APĂ A. SA să plătească n favoarea pârâtei SC H. T. S. suma de 584,75 lei.
Stabilește în favoarea reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 20,43 lei și în favoarea pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.931,1 lei, iar în urma compensării parțiale a acestora obligă reclamanta să plătească în favoarea pârâtei suma de 1.910,67 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului litigiului.
Obligă intimata SC C. DE APĂ A. SA să plătească în favoarea recurentei SC H. T. S. suma de 117,33 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
S. I. C. | G. | V. | -Laura G. | D. | P. |
Judecător fond: C. -M. Macarie Judecătoria Turda
Red.SI/Dact.AA-2 ex. _
| ← Decizia civilă nr. 664/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 110/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
