Decizia civilă nr. 566/2013. Rezoluțiune contract
| Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 566/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: C. C. JUDECĂTOR: D. H. JUDECĂTOR: M. C. B. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta N. C. G. în contradictoriu cu intimata SC H. S., împotriva sentinței civile nr.21317/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._
, cauza având ca obiect în primă instanță rezoluțiune contract.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei, d-l avocat B.
I., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei și reprezentantul intimatei, d-l avocat Călin P., cu împuternicire avocațială depusă la acest termen de judecată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 342 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, aferentă cererii de repunere a cauzei pe rol formulată la data de 4 octombrie 2013.
Reprezentantul recurentei arată că susține cererea de repunere a cauzei pe rol astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul intimatei arată că lasă la aprecierea instanței cererea formulată de către recurentă.
Instanța, după deliberare, dat fiind faptul că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, respectiv existența unei cereri de repunere pe rol formulată de către una din părțile litigante, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorat în condițiile prevăzute de art.11 din Legea nr.146/1997, se pronunță în sensul admiterii cererii de repunere pe rol a cauzei.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus la dosar la data de 4 iunie 2013, din partea intimatei, întâmpinare.
Se comunică cu reprezentantul recurentei un exemplar al întâmpinării formulate de intimata SC H. S. .
Nemaifiind excepții de invocat, cereri prealabile sau cereri în probațiune de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței civile nr.21317/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în sensul respingerii acțiunii introduse de către reclamantă ca nefondată, considerând că hotărârea recurată este nelegală, prin raportare la dispozițiile art. 1353 Codului civil care statuează faptul că vânzătorul nu este răspunzător de viciile aparente și de cele de care cumpărătorul a putut singur să se convingă. De asemenea, arată că în acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel C. prin Decizia nr.1032/2001, reținând faptul că pentru a dispune rezoluțiunea unui contract de vânzare-cumpărare al cărui obiect este un autoturism folosit, urmează a se considera vicii ascunse
numai acelea care nu puteau fi descoperite după o verificare serioasă pe care cumpărătorul era obligat să o facă personal sau apelând la o persoană calificată, apreciind că intimata nu a făcut dovada faptului că a făcut inspecția cuvenită a autoturismului. De asemenea, arată că, astfel cum a fost confirmat și de concluziile celui de-al doilea raport de expertiză administrat în fața instanței de fond, autoturismul a fost depozitat în condiții insalubre pe toată durata desfășurării procesului și că nu se poate stabili cu certitudine data la care au apărut presupusele avarii reclamate, ce trebuiau să existe la momentul acordului de voință. De asemenea, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în fața instanței de fond și în fața instanței de recurs.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului formulat ca neîntemeiat, menținerea sentinței civile nr.21317/2012 ca fiind temeinică și legală și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de recurs, considerând că instanța de fond, în urma administrării și analizării întregului probatoriu, a decis în mod corect faptul că sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea vânzătorului pentru vicii ascunse. De asemenea, învederează faptul că recurenta a postat un anunț publicitar prin care a menționat faptul că autoturismul marca Volkswagen Polo este în perfectă stare de funcționare, iar în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în Germania a fost menționat faptul că recurenta a cumpărat acest autoturism pentru a fi vândut ca piese de schimb, întrucât nu poate fi utilizat ca mijloc de deplasare, instanța de fond apreciind în mod corect faptul că la momentul la care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare, autovehiculul prezenta acele vicii care o făceau improprie utilizării.
Reprezentantul recurentei arată faptul că simplul fapt că în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în Germania este trecută mențiunea " pentru piese de schimb";, nu se poate reține existența viciului ascuns, aceasta fiind o practică des întâlnită în tranzacții asemănătoare, învederând faptul că împrejurarea că autovehiculul era propriu utilizării este demonstrat de faptul că unul dintre angajații intimatei a utilizat autoturismul pe o perioadă de câteva luni.
Reprezentantul intimatei arată faptul că recurenta nu a făcut dovada susținerilor conform cărora mențiunea cuprinsă în contractul de vânzare- cumpărare reprezintă o practică generală.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra recursului formulat.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 21317/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul cu nr. de mai sus, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC H. S. împotriva pârâtei N. C. G., dispunându-se pe cale de consecință rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare încheiat între cel două părți la data de_ având ca obiect vânzarea autovehiculului marca Volkswagen Polo pentru vicii ascunse și repunerea părților în situația anterioară, fiind obligată reclamanta să-i restituie pârâtei autovehiculul, corelativ cu obligația pârâtei de a-i restitui reclamantei suma de 5.900 euro achitată cu titlu de preț în baza contractului.
Prin aceeași sentință s-a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei formulată de intervenientul N. Ș., cererea formulată de pârâtă având ca obiect obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și s-a dispus obligarea pârâtei să-i achite reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 3.900 lei.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut faptul că din ansamblul probelor administrate la dosar a rezultat împrejurarea că reclamanta a achiziționat un autovehicul care prezenta vicii ascunse și că în speță, prin raportare la disp. art. 1352 C.civ., vânzătorul respectiv pârâta este obligată să răspundă pentru aceste vicii dacă din cauza lor lucrul nu este bun de întrebuințat după destinația sa ori întrebuințarea este atât de micșorată încât se presupune că cumpărătorul nu ar fi achiziționat bunul sau nu ar fi achitat pentru acesta suma plătită cu titlu de preț.
S-a reținut faptul că din cuprinsul expertizei tehnice de specialitate efectuată în cauză a rezultat că starea tehnică a autovehiculului era necorespunzătoare la data achiziționări acestuia din cauza unei defecțiuni constatate la bieleta de direcție, defecțiune ce era datorată, probabil, unui accident și că această defecțiune introdusă de expert în sfera cauzală a celor care fac autovehiculul impropriu folosirii lui exista la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
A fost avut în vedere și refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriul reclamantei, prima instanță făcând aplicarea disp. art. 225 C.pr.civ., astfel încât, coroborând înscrisurile existente la dosar, concluziile expertize tehnice de specialitate, precum și declarațiile martorului audiat, declarații conform cărora imediat după achiziționarea autovehiculului acesta a constatat prin propriile simțuri existența unei defecțiuni care corespundea și celei evidențiate de expert, s-a apreciat că autovehiculul vândut reclamantei avea o stare necorespunzătoare care îl făcea impropriu folosirii în scopul pentru care a fost achiziționat.
Analizând cealaltă condiție impusă de lege pentru determinarea faptului dacă viciul lucrului era ascuns și, implicit, împrejurarea dacă printr-o verificare normală, dar atentă, cumpărătorul era în măsură să-l identifice, judecătoria a reținut împrejurarea că autovehiculul a fost achiziționat de către intervenient pentru piese de schimb și că din contractul în limba germană în baza căruia a fost achiziționat autovehiculul rezulta în mod clar faptul că acesta fusese achiziționat pentru piese de schimb, având defecțiuni tehnice ce excludeau orice fel de garanție. În schimb, la momentul oferirii spre vânzare, pârâta a afișat pe mașina în litigiu un anunț conform căruia starea tehnică a vehiculului era foarte bună.
S-a apreciat că aceste informații furnizate de către pârâtă cumpărătorului au fost de natură să îi creeze acestuia convingerea că autovehiculul corespundea scopului pentru care se impunea a fi achiziționat, în condițiile în care nu a fost relevat cumpărătorului conținutul contractului încheiat în limba germană și care dovedea aptul că autovehiculul fusese achiziționat doar pentru piese de schimb.
Prima instanță a avut în vedere faptul că defecțiunile tehnice esențiale constatate de expert la autovehiculul în litigiu nu puteau fi depistate de o persoană fizică fără cunoștințe tehnice de specialitate și atâta timp cât prin lege nu se prevede obligația cumpărătorului de a apela la o persoană calificată, cumpărătorul nu poate fi considerat în culpă, vânzătorul neputând fi exonerat de răspunderea pentru viciile ascunse pentru simplul argument că obligația de a apela la o persoană de specialitate nu este prevăzută de lege.
S-a apreciat că viciul este grav și că lucrul cumpărat este impropriu întrebuințării scopului pentru care a fost achiziționat în condițiile în care viciile nu au fost cunoscute și nu puteau fi cunoscute de reclamantă la momentul încheierii contractului fără ajutorul unui specialist.
Gravitatea viciului a fost considerată suficientă pentru a se dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul disp. art. 1355
C.civ., cu consecința repunerii părților în situația anterioară, respectiv restituirea autovehiculului vânzătorului și a prețului în favoarea cumpărătorului.
În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei prin raportare la prev. art. 155 C.pr.civ. s-a dispus respingerea acesteia, luându-se în considerare faptul că cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtei a fost admisă.
Cât privește cheltuielile de judecată s-a reținut culpa pârâtei în cauză, dispunându-se obligarea acesteia la plata cheltuielilor reprezentând taxă de timbru, onorariu avocațial și timbru judiciar.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a formulat recurs pârâta N. C. G., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii introduse de reclamantă ca fiind nefondată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivele invocate în cuprinsul recursului pârâta a susținut că anterior achiziționării autovehiculului de către reclamantă, la data încheierii contractului, administratorul persoanei juridice a făcut un test cu autovehiculul, declarându-se mulțumit de modul în care funcționa. Înainte de efectuarea probei pârâta susține că l-a atenționat pe cumpărător cu privire la faptul că mașina a fost catalogată de vânzătorul german ca fiind pentru piese de schimb.
Cu ocazia negocierii prețului s-a susținut de către pârâtă că i-a precizat în mod expres reclamantei că nu are nimic împotrivă ca mașina să fie inspectată de către un mecanic auto, însă cumpărătorul nu și-a manifestat intenția în acest sens, nefiind exprimată nici o obiecție cu privire la starea autovehiculului, mai mult cumpărătorul nu s-a arătat interesat de a duce mașina la un specialist pentru o verificare a stării tehnice a acestuia.
În aceste condiții recurenta consideră că pârâta își invocă propria sa neglijență întrucât nu a dat dovadă de minimă obligație de a inspecta bunul ce a făcut obiectul vânzării susținându-se, pe cale de consecință, că în cauză nu sunt incidente disp. art. 1353 C.civ.
Premisa de la care se pornește în cererea de chemare în judecată este considerată falsă, întrucât pârâta nu se ocupa de comercializarea de mașini aduse din Germania și nu putea fi considerată un profesionist în raportul contractul de vânzare-cumpărare.
În sprijinul admiterii recursului a fost invocată și practica judiciară a Curții de Apel conform căreia rezoluțiunea unui contract de vânzare- cumpărare pentru autovehicul folosit pe motivul existenței unor vicii ascunse se impune a fi dispusă doar în condițiile în care existau vicii ce nu puteau fi descoperite după o verificare serioasă pe care cumpărătorul era obligat să o
facă personal sau apelând la o persoană calificată,.
Lipsa interesului cumpărătorului de a efectua o astfel de verificare prin supunerea autovehiculului unei analize într-un service autorizat este considerată de către recurentă un motiv pentru respingerea cererii formulate de reclamantă.
S-a mai susținut că la data cumpărării autovehiculului nu s-a efectuat o inspecție a mașinii, astfel încât nu se poate stabili cu exactitate defecțiunile existente la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta utilizând vehiculul peste 30 de zile de la achiziționare, fapt care a fost de altfel dovedit prin declarațiile martorului audiat în cauză.
În aceste condiții, recurenta consideră că la momentul încheierii contractului cumpărătorul era mulțumit de starea tehnică a mașinii și că vânzătoarea, manifestându-și inițiativa efectuării inspecției la un service, s-a
dovedit a fi de bună credință, nefiind dovedită intenția sa de a ascunde pretinsele vicii ale autovehiculului.
Problema semnalată de cumpărător în cursul celor 30 de zile de utilizare a autovehiculului a fost lipsa filtrului de aer, componentă care era una consumabilă ce ține de întreținerea mașinii, obligația înlocuirii revenindu-i cumpărătorului și nu vânzătorului.
Față de susținerile mai sus menționate, recurenta consideră că în speță nu sunt întrunite cerințele acțiunii redhibitorii și că, cel mult, s-ar fi putut pune în discuție, eventual, o discuție estimatorie.
Se apreciază că în condițiile în care nu a fost posibilă stabilirea cu siguranță a datei la care au apărut viciile și poate fi reținută culpa cumpărătorului în speță, acesta neexercitându-și obligațiile de diligență, constând în inspectarea mașinii de către o persoană specializată, înainte de a- și exprima consimțământul la vânzare, cererea de rezoluțiune a contractului nu este fondată și se impune a fi respinsă.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de recurs.
S-a susținut, în esență, că nu a fost probată afirmația recurentei conform căreia ar fi declarat în mod expres în fața cumpărătorului că nu are nimic împotrivă ca mașina să fie inspectată de un mecanic auto și că nu sunt reale afirmațiile acesteia în sensul atenționării cumpărătorului despre faptul achiziționării autovehiculului de la vânzătorul german ca fiind doar pentru piese de schimb.
Cumpărătoarea susține că și-a îndeplinit obligațiile de a inspecta bunul anterior achiziționării, întrucât l-a condus pe o distanță scurtă pentru a observa modul în care funcționează, s-a uitat sub capota autovehiculului și a constatat că nu funcționează clima precum și inexistența roții de rezervă.
Diligențele efectuate de cumpărător sunt constatate suficiente pentru a nu se reține culpa acestuia la încheierea contractului, în condițiile în care viciile bunului nu puteau fi constatate decât la o demontare integrală a mașinii, aspect pe care l-a relevat de altfel și expertiza efectuată în cauză.
Se consideră că vânzătoarea a dat dovadă de rea credință întrucât viciile constatare cu ocazia expertizării autovehiculului au existat și la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reaua-credință rezultând și din afirmația recurentei conform căreia filtrul de aer este un consumabil și necesitatea li aparține cumpărătorului, atâta timp cât acest filtru nu exista și nu se consuma în întregime.
Se apreciază că instanța de fond a apreciat în mod corect probele administrate în cauză și a reținut în mod legal răspunderea pârâtei pentru viciile ascunse, sancțiunea prevăzută de lege fiind cea a rezoluțiunii contractului.
Analizând sentința recurată cu luarea în considerare a motivelor de recurs invocate, ținând cont și de poziția procesuală exprimată de intimată în întâmpinare, având în vedere ansamblul probatoriului existent la dosarul cauzei, disp. art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul constată următoarele:
Astfel după cum în mod corect a reținut și prima instanță în cuprinsul considerentelor sentinței atacate cu recurs de către pârâtă, între părțile litigante s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, rezoluțiunea acestuia impunându-se a se face prin raportare la motivele invocate de reclamantă în condițiile art. 1352 C.civ., vânzătorul fiind supus la răspundere pentru acele vicii ascunse ale lucrului vândut, cu condiția ca bunul achiziționat să nu fie
bun pentru utilizarea în scopul în care a fost achiziționat ori întrebuințarea acestuia să fie micșorată, astfel încât cumpărătorul să nu-l fi achiziționat sau să nu fi oferit pentru acesta prețul achitat dacă viciile i-ar fi fost cunoscute.
Legiuitorul face o distincție clară între viciile ascunse și viciile aparente, angajând răspunderea vânzătorului doar în prima situație, acesta nefiind răspunzător în condițiile în care viciile erau vizibile, astfel încât cumpărătorul avea posibilitatea să se convingă singur de existența lor.
Determinarea de către prima instanță a caracterului viciilor ascunse s-a făcut prin administrarea în cauză a unui probatoriu amplu, constând în expertiza tehnică de specialitate, declarații de martori, înscrisuri și
interogatorii ale părților, tribunalul apreciind că din probele coroborate a rezultat faptul că viciile autovehiculului achiziționat de către reclamantă în calitate de cumpărător în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ cu pârâta sunt ascunse și nu aparente.
Se impun a fi înlăturate susținerile recurentei conform cărora înaintea încheierii contractului de vânzare-cumpărare și exprimării consimțământului de către cumpărător ar fi fost avansată în favoarea acestuia ideea de a supune autoturismul unei inspecții de specialitate, dat fiind faptul că această susținere nu a fost în nici un fel dovedită de pârâta recurentă.
Mai mult decât atât, autovehiculul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare avea afișată o informație conform căreia starea tehnică a acestuia era foarte bună, fapt ce rezultă în mod clar și neechivoc din înscrisul depus la dosarul primei instanțe la fila 8, înscris afișat pe geamul vehiculului la momentul încheierii contractului.
Cumpărătorul a exercitat minime diligențe, efectuând un test cu autovehiculul prin deplasarea acestuia pe o anumită distanță, pentru a verifica funcționarea acestuia, procedând, totodată, și la ridicarea capotei pentru a verifica modul în care arată, la o primă vedere, motorul și componentele acestuia vizibile, cu aceeași ocazie constatându-se nefuncționarea climei și inexistența roții de rezervă, aspecte aduse la cunoștința vânzătorului și luate în considerare de acesta pentru diminuarea prețului de 6.550 euro afișat la suma de 5.900 euro.
Se impune a fi înlăturate și susținerile pârâtei recurente conform cărora l-ar fi atenționat pe cumpărător despre faptul că bunul a fost achiziționat de la un vânzător de mașini din Germania și că din cuprinsul contractului redactat în limba germană ar reieși faptul că acesta nu mai poate utilizat decât pentru piese de schimb, cu atât mai mult cu cât recurenta însăși a susținut pe parcursul derulării procesului faptul că o astfel de mențiune făcută în cuprinsul contractului era, de altfel, o practică uzitată în țara menționată pentru a nu oferi nici un fel de garanție la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Din declarațiile martorului audiat la fond de prima instanță Constantin
F. M. a rezultat faptul că nu s-a discutat despre posibilitatea verificării mașinii de către un specialist și nici despre faptul că autovehiculul ar fi fost achiziționat în condițiile mai sus menționate, pârâta nedovedind o împrejurare esențială legată de faptul că autovehiculul fusese vândut de către vânzătorul german doar pentru piese de schimb.
T. ul apreciază că în condițiile în care această informație ar fi fost adusă la cunoștința cumpărătorului situația reală a autovehiculului ar fi fost prezentată cu bună credință de către vânzător ori, în lipsa acestor informații, coroborată cu pretinsa stare foarte bună de funcționare a autovehiculului afișată la momentul oferirii spre vânzare, există premisa și justificarea pentru
ca instanța să considere că autovehiculul prezenta vicii ascunse cu rea- credință de către vânzător.
De altfel, expertiza tehnică de specialitate efectuată de expert R. V. e a relevat faptul că autovehiculul prezenta o serie de defecțiuni la momentul efectuării expertizei, dintre care cel puțin defecțiunea legată de direcție și necesitatea reglării acesteia existau și la momentul achiziționării autovehiculului, dat fiind faptul că direcția prezenta defecțiuni la bielete. Expertul a arătat în cuprinsul raportului de expertiză în mod clar și neechivoc faptul că această defecțiune poate fi cauza unui accident, iar restul defecțiunilor se pot datora unei exploatări necorespunzătoare, defecțiunea tehnică identificată neputând fi depistată de o persoană fizică fără cunoștințe tehnice de specialitate.
Din cuprinsul raportului de expertiză tribunalul reține, ca și prima instanță, de altfel, că la momentul încheierii contractului de vânzare- cumpărare autovehiculul prezenta defecțiuni care îl făceau impropriu folosirii scopului în care a fost achiziționat, defecțiuni ce datau dintr-o perioadă anterioară încheierii contractului.
Martorul audiat în cauză confirma, de altfel, existența unei frecări la roata autovehiculului constatată la momentul la care s-a deplasat cu mașina spre domiciliul său, după aproximativ 60 km parcurși, frecare ce se auzea la un viraj maxim al autovehiculului.
Ulterior încheierii contractului, de altfel, s-a constatat și lipsa soclului și becului la unul dintre farurile autovehiculului, aspect care făcea imposibilă semnalizarea, defecțiune care, de asemenea, putea fi constatată doar în condițiile în care era efectuată o verificare a stării tehnice.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei conform cărora cumpărătoarea și-ar invoca, practic, propria neglijență în achiziționarea bunului, chiar în condițiile în care autovehiculul era unul second hand, deoarece acea defecțiune la direcție, esențială în cauză, care intră în categoria viciilor ascunse, nu putea fi constatată decât la o demontare a autovehiculului și la o inspectare într-un service autorizat și nu de către o persoană diligentă.
Chiar în condițiile în care se poate reține faptul că restul defecțiunilor constatate de expert legate de nefuncționarea acumulatorului, a aparatului de radio, de uzura ștergătoarelor de parbriz, puteau fi constatate de către cumpărător la momentul achiziționării autovehiculului, tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea disp. art. 1355 C.civ. și a angajat răspunderea vânzătorului pentru celelalte vicii ascunse ale bunului, acestea existând la data încheierii contractului.
Existența viciilor ascunse constatate și prin raportul de expertiză tehnică face impropriu autovehiculul scopului pentru care a fost achiziționat, aspect care, de altfel, combate susținerea recurentei conform căreia cumpărătoarea a fost foarte mulțumită de modul de funcționare a mașinii, refuzând efectuarea unei inspecții de specialitate, dovedindu-se faptul că nu s-a pus problema efectuării unei astfel de inspecții și nu s-a propus de către vânzător cumpărătorului o astfel de verificare.
În ceea ce privește filtrul de aer, reprezintă într-adevăr o componentă consumabilă, însă nu se justifică lipsa acestuia la momentul la care autovehiculul a fost înstrăinat reclamantei, în condițiile în care în speță nu s-a pus problema necesității înlocuirii lui datorită uzurii, ci însăși problema inexistenței.
De altfel, culpa pârâtei a fost recunoscută de aceasta la momentul la care ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, la solicitarea reclamantului, filtrul a fost achiziționat și predat cumpărătorului.
T. ul apreciază că prima instanță a dispus în mod corect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare față de gravitatea viciilor reclamate, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, întrucât în speță se impunea a fi reținută culpa vânzătorului și răspunderea acestuia pentru viciile ascunse, autovehiculul având defecțiuni la direcție suferind o accidentare suficient de puternică pentru a conduce la o funcționare defectuoasă a acestuia, aspect care odată cunoscut de către cumpărător ar fi determinat neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Față de considerentele mai sus reținute, recursul formulat de pârâtă împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță va fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în integralitate a hotărârii pronunțate de judecătorie și consecința obligării la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de reclamantă în recurs în cuantum de 2.500 lei reprezentând onorariu avocațial, dovedit cu înscrisurile depuse la dosar la filele 25-27.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta N. C. G. în contradictoriu cu intimata SC H. S. împotriva sentinței civile nr. 21317/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să-i achite reclamantei intimate SC H. S. suma de
2.500 lei cheltuieli de judecată ocazionate în recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GRFIER, | |||
C. C. D. | H. | M. | C. | B. T. B. |
Red.CC/MM 2 ex./_
Judecător fond: Moț M. G., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 82/2013. Rezoluțiune contract | Sentința civilă nr. 539/2013. Rezoluțiune contract → |
|---|
