Decizia civilă nr. 57/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 57/2013
Ședința publică din 06 Februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. I.
JUDECĂTOR: U. I. JUDECĂTOR: C. V.
GREFIER: P. R. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta-recurentă SC. A. R.
A. V. I. G. SA prin S. T. M., împotriva sentinței civile nr. 9471 din_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. A. M., R. D. și SC. E. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei
P. A. M., av. Săsărman Gavril, lipsă fiind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul intimatei arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul intimatei, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală pentru motivele arătate în întâmpinare. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței reprezentând onorariu avocațial (f.18).
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin sentința civilă nr. 9471 din_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, s-a admis ca fiind fondată acțiunea formulată de către reclamanta P. A. M., în contradictoriu cu pârâții S. C. E. S. R. L., R. D.
, SC A. R. - A. V. I. G. SA, -SA TG. M. și SC A.
- A. V. I. G. SA S. TG. M. și în consecință a fost obligată pârâta SC A. R. - A. V. I. G. SA să plătească reclamantei suma de 16.074 lei reprezentând contravaloare reparații autoturism.
A fost obligată pârâta SC A. R. - A. V. I. G. SA să achite reclamantei suma de 3.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului avariat.
A fost obligată pârâta SC A. R. - A. V. I. G. SA să achite reclamantei suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
A fost obligată pârâta SC A. R. - A. V. I. G. SA să achite reclamantei suma de 1561 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut următoarele:
În privința stării de fapt,
se reține că la data de_, pe raza localității Dumbrăvioara, jud. M., autoturismul proprietate personală a reclamantei a fost implicat într-un accident rutier cu autoturismul pârâtului de rând 1 din acțiunea introductivă, asigurat al pârâtei în baza unei polițe RCA valabilă la data producerii evenimentului.
Urmare a acestui eveniment, a fost întocmit dosarul de daună refuzat la plată de către asigurător ca urmare a atacării procesului - verbal de constatare a contravenției.
La data de_ a fost emisă factura proforma depusă la fila 19 din dosar pentru suma de 13.860,96 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor necesare readucerii autoturismului în stare de funcționare. Totodată, contravaloarea materialelor pentru vopsire se ridică la suma de 2213,04 lei astfel după cum rezultă din înscrisul depus la fila 22 dosar.
Ulterior, reclamanta a încheiat cu S. C. TEO ASTRABIS S. R. L. un contract de închiriere prin care, pentru o perioadă de 30 zile, lua în locațiune un autoturism cu prețul locațiunii de 100 lei/zi, conform contractului depus la fila 17 din dosar. La data de_, reclamanta achita suma de 3.000 lei, cu titlu de preț al contractului de locațiune pentru autoturismul luat în locațiune pe întreaga perioadă, pentru numărul de zile în care se folosise de acest bun, dovadă stând chitanța și factura depuse la fila 18 din dosar.
Pârâta refuză plata către reclamantă a sumelor sus menționate, motivând că procesul - verbal de constatare a contravenției a fost contestat în instanță de către asiguratul lor care nu se consideră vinovat de producerea accidentului rutier.
Referitor la textele legale relevante aplicabile în cauză,
s-a reținut că art. 24 din Legea nr. 136/1995 prevede că "În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului, beneficiarului desemnat al asigurării sau altor persoane în drept o despăgubire."; De asemenea, art. 50 al. 1 din legea precitată stipulează că "Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.";
Pe de altă parte, relevante în cauză sunt și dispozițiile art. 2 lit. A pct. 3 din Legea nr. 32-2000 care definește asigurarea ca fiind "operațiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualității, un fond de asigurare, prin contribuția unui număr de asigurați, expuși la producerea anumitor riscuri, și îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum și pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activității desfășurate";, precum și cele ale art. 42 al. 4 din aceeași lege în care se prevede că "Pentru situațiile nereglementate în prezenta lege aceasta se completează cu legislația comercială, civilă, a investițiilor străine și contravențională, după caz.";
Pe de altă parte, art. 36 al. 1 din Ordinul 5/2001 stabilește că "despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească";.
Art. 37 stipulează că "dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă
diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.";
De asemenea, art. 43 prevede că "despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 43 și 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, în baza poliței RCA, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pe baza elementelor cuprinse în formularul "Constatare amiabilă de accident" ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, pe baza înștiințării sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător, precum și a oricăror mijloace de probă ori prin hotărâre judecătorească,"; iar art. 44 al. 1 că "stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care din documentele existente în dosarul de daună: constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, înștiințare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.";
De asemenea, art. 45 pct. 1 stabilește că "despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care:
se formulează pretenții de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire";.
Astfel, prin prisma stării de fapt expuse, precum și a textelor legale enunțate în prevederile legislației speciale în materia asigurărilor de bunuri, instanța a reținut, în ceea ce privește capătul de cerere de obligare a pârâtei la plata reparațiilor autoturismului proprietatea reclamantei, că acesta s-a impus a fi admis.
În argumentarea acestei soluții, s-a reținut de către instanță aspectul că nicicând în cadrul procedurii administrative ori a celei judiciare asigurătorul nu a contestat contravaloarea reparațiilor necesar a fi efectuate pentru readucerea autoturismului în starea în care acesta se găsea înainte de accident. Pe de altă parte, în cadrul dosarului de daună asigurătorul a procedat la identificarea detaliată a avariilor datorate accidentului rutier - filele 88-90 dosar, factura pro forma fiind întocmită de către service-ul auto avându-se în vedere lucrările și piesele identificate de către asigurător, aspect ce rezultă indubitabil din analizarea paralelă a notei de constatare anterior menționată cu documentele depuse la filele 20-22 dosar.
Așa fiind, având în vedere că reclamanta a dovedit, în conformitate cu prevederile art. 1169 Cod civil, pretențiile reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparație, instanța a admis ca fiind fondat primul petit, sens în care a obligat pârâta SC A. R. - A. V. I. G. SA să achite reclamantei suma de 16.074 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor și a materialelor pentru vopsire a autoturismului avariat.
Referitor la cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 3.000 lei reprezentând daune cauzate prin lipsa de folosință a bunului,
instanța a reținut că, potrivit art. 1084 Cod civil, "daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit";. Evident că, în speța pendinte, "pierderea ce a suferit"; este echivalentul avariilor produse, iar "beneficiul de care a fost lipsit"; este contravaloarea lipsei de folosință a bunului. Pe de altă parte, art. 1086 cod civil stabilește că reparația acordată "nu trebuie să cuprindă decât ceea
ce este o consecință directă și necesară a faptei ilicite";, numai acestea aflându-se în raport de cauzalitate directă cu fapta ilicită și culpabilă.
Plecând de la obiectul cauzei - răspundere civilă delictuală - prevederile art. 998 Cod civil - temei de drept al acțiunii și care reglementează instituția răspunderii civile delictuale, consacră regula potrivit căreia, pentru a fi admisibilă o atare cerere, se impun, prin prisma dispozițiilor legale în vigoare, aplicabile în materie, a fi întrunite concomitent și cumulativ cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale și anume: a) fapta să aibă caracter ilicit; b) să existe un prejudiciu; c) să existe raport de cauzalitate între primele două condiții; d) debitorul obligației sa fie culpabil.
Caracterul ilicit al faptei este dat de materia contravențională al cărei subiect de drept este reclamanta în calitatea sa de persoană păgubită. Prejudiciul, în speță, este avarierea bunului său și lipsa folosinței acestuia, debitorul - asigurat al pârâtei - fiind în exclusivitate culpabil - potrivit consemnărilor din procesul - verbal rămas irevocabil în privința constatărilor de fapt prin nerecurare, iar raportul de cauzalitate este dovedit, respectiv în lipsa accidentului rutier nu ar fi existat prejudiciul.
Pe de altă parte, art. 45 pct. 1 din Ordinul nr. 5/2010 al CSA atribuie instanței prerogativa stabilirii pretențiilor de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului avariat, sens în care, având în vedere contractul încheiat între reclamant și S. C. TEO ASTRABIS S. R. L., precum și existența la dosar a dovezii de plată a chiriei pentru autoturismul luat de către reclamantă în locațiune, a admis ca fiind fondată cererea reclamantei, sens în care a obligat pârâta SC A. R. - A. V. I. G. SA să achite acesteia suma de 3.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a bunului avariat.
Privitor la cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 5000 lei reprezentând daune morale,
instanța a reținut în cauză aspectul că, în mod constant, practica Curții Europene de Justiție a reliefat ideea că o atare soluție se impune în raport de aspectul că reparația ce trebuie asigurată păgubitului trebuie să fie echitabilă.
Jurisprudența este unanimă în a admite că pentru consecințele nefavorabile de ordin moral suferite de o persoană să poată fi acordate despăgubiri sub forma daunelor morale.
Probele administrate în cauză relevă faptul că prejudiciul moral suferit de reclamantă se reflectă sub aspectul lezării drepturilor sale patrimoniale prin conduita adoptată de către asigurător și asigurat, precum și în raport de trauma psihică suferită la momentul producerii accidentului rutier.
Instanța a mai constatat că atitudinea pârâtei de a refuza efectuarea plății, deși părțile implicate au promovat procedura amiabilă, a produs consecințe importante asupra psihicului reclamantei și au condus în cele din urmă la încălcarea dreptului de a se bucura de proprietatea sa asupra bunului mobil autoturism avariat (CEDO, Hotărârea Buchen contra Cehiei - 2002) iar prejudiciul moral suferit s-a prelungit, respectiv accentuat în timp datorită intervalului relativ mare de timp de refuz a readucerii autoturismului în starea anterioară producerii riscului asigurat și deci de asanare a prejudiciului (CEDO, cauza Teodorescu contra României - 2008).
Cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța a avut în vedere, pe de o parte, că reclamanta a dobândit o relativă satisfacție implicit de ordin moral prin admiterea cererii de reapare a prejudiciului iar, pe de altă parte, se va avea în vedere că daunele morale prin nivelul sumei globale stabilite trebuie să imprime un
caracter compensatoriu, nefiind admisibil ca aceasta să constituie nicio amendă excesivă pentru autorii faptelor ilicite și prejudiciabile și nici să constituie venituri nejustificate pentru victima acestora.
Având în vedere aspectul că demersul administrativ al reclamantei s-a soluționat pe cale judiciară ca urmare a conduite adoptate de către pârât, precum și pericolul la care aceasta a fost expusă, instanța a apreciat că suma solicitată cu titlu de daune morale este o reparație echitabilă, astfel încât o va admite ca fiind fondată.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și soluția instanței asupra capetelor de cerere, a fost admisă ca fiind fondată și a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, sens în care a fost obligată pârâta SC A.
- A. V. I. G. SA să achite reclamantei suma de 1561 lei reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, onorariul avocațial nefiind solicitat și dovedit în cauză.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal SC A. R.
A. V. I. G. SA, care a solicitat admiterea recursului, rejudecarea cauzei și modificarea în parte a sentinței atacate. In motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit a acordat instanța de fond suma de 3.000 lei reprezentând prejudiciu cauzat prin lipsa de folosință a autoturismului, întrucât s-a depus la dosar doar un contract de închiriere care nu este înregistrat la DGFP și nu poate fi luat în considerare, fiind încheiat cu eludarea dispozițiilor din Codul fiscal, iar în ceea ce privește admiterea petitului privind obligarea asigurătorului la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale, în asigurarea de răspundere civilă obligatorie, aceste compensații se acordă doar în cazul unor accidente ce au ca obiect vătămări corporale sau decesul unor persoane conf. art.49 din OCSA nr.5/20l0.
Recursul este fondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele potrivit disp.art.304/l Cod procedură civilă, tribunalul constată că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dat motivul de recurs prev.de art.304 pct. 9 C.pr.civ, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale în materia răspunderii pentru daunele produse prin accidente de autovehicule, admițând și petitul de obligare a asigurătorului la plata unor daune morale, deși în speță în urma accidentului rutier au fost produse doar avarii la autoturismul reclamantei, nu și vătămări corporale ori decesul unor persoane.
Potrivit disp.art. 49 din Ordinul nr. 5/20l0 emisă de Comisia de supraveghere a asigurărilor, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:
în caz de vătămare corporală:……..
f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România;
în caz de deces:
d) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România"; .
În cauză, în mod legal au fost stabilite și acordate despăgubiri pentru reparațiile integrale ale avariilor produse la autoturism cât și pentru lipsa de folosință a autoturismului avariat pe perioada cât acesta a fost în reparații, însă nu puteau fi acordate și despăgubiri morale, întrucât din interpretarea prevederilor art.49 pct.l lit.f și pct.2 lit.d din Ordinul nr.5/20l0 al CSA, rezultă că daunele morale pot fi acordate doar în situațiile în care au avut loc vătămări corporale ori decesul unor persoane și
pentru astfel de despăgubiri asigurătorul de răspundere civilă auto poate fi obligat la plata unor daune morale.
Potrivit doctrinei juridice și jurisprudenței, prejudiciul moral este consecința negativă nesusceptibilă de evaluare pecuniară, care rezultă din lezarea unui drept sau interes nepatrimonial cum ar fi: dreptul la viață, la integritate corporală, la sănătate, la onoare, etc. și constă în moartea, durerile fizice sau/și psihice cauzate prin vătămare integrității corporale sau a sănătății, atingerea onoarei sau reputației unei persoane.
Pentru considerentele arătate, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală, tribunalul în baza art.3l2 C.pr.civ. va admite recursul declarat în cauză și va modifica sentința atacată în sensul înlăturării obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
In baza art.274 C.pr.civ, intimata P. A. M. va fi obligată să plătească recurentei suma de l77,25 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxele legale de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I DE
Admite recursul declarat de pârâta SC A. R. - A. V. I. G. SA - S. M., cu sediul în loc.Tg.M., P. T. nr.4, jud.M., împotriva sentinței civile nr.947l din 3l.l0.20ll pronunțată de Judecătoria B. în dosar civil nr.9326/l90/20l0 pe care o modifică în parte, în sensul că :
- înlătură obligarea pârâtei SC A. R. - A. V. I. G. SA - S.
M. la plata către reclamantă P. A. M. a sumei de 5000 lei, cu titlu de daune morale;
- menține celelalte dispoziții din sentința recurată.
Obligă intimata P. A. M. să plătească recurentei suma de l77,25 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.02.20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
I. P. I. U. | V. C. | A. | R. | P. |
Red/dact UI/CR 2 ex./ 04.04.20l3
Jud.fond: Abrudan O. D.
| ← Sentința civilă nr. 517/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 9482/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
