Decizia civilă nr. 598/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R.
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.598/2013
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: F. -IANCU M. JUDECĂTOR: D. -M. D. JUDECĂTOR: I. P.
GREFIER: C. P.
Pe rol fiind recursul declarat de recurentul V. A. în contradictoriu cu intimata SC A. R. S., împotriva sentinței civile nr. 6820/12 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect, în primă instanță, pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta recurentului, d-na avocat
P. ovici, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar la acest termen de judecată, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentului depune la dosar dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 313 lei și timbre judiciare în valoare de 3 lei.
Instanța, cu titlu preliminar, având în vedere prevederile art.2 pct.3 din vechiul Cod de procedură civilă și ținând cont de natura contractului în temeiul căruia au fost formulate pretenții împotriva pârâtului, ridică excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. și pune în discuție această excepție.
Reprezentanta recurentului arată că în cuprinsul recursului a și solicitat trimiterea cauzei spre soluționare T. ului C., respectiv nu a apreciat că ar fi competent T. ul Specializat C. ; prin urmare, apreciază că este întemeiată excepția.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a T. ului Specializat C. .
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 6820/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de către
reclamanta SC A. R. S. în contradictoriu cu pârâtul V. A. și obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 8579,38 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._ al T. ului C. constând în onorariu avocațial pentru fond și recurs, cheltuieli de deplasare și cazare pentru fond și recurs, cu dobânda legală aferentă debitului principal calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective și integrale a debitului. Prin aceeași hotărâre, a fost respins, ca neîntemeiat, petitul privind obligarea pârâtului la plata sumei de 7866,13 lei reprezentând onorariu de succes și a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.102,7 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părți s-a derulat un litigiu aflat pe rolul T. ului C., ce a făcut obiectul dosarului cu nr. de dosar_ . Astfel, prin sentința civilă nr. 4046/_ pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea reclamantului V. A., s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 643/_ emisă de către pârâta SC A. R. S., s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere și obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.975 cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 1464/R/_ pronunțată de către Curtea de Apel C. în dosarul cu același număr, a fost admis recursul SC A. R. S. împotriva sentinței civile nr. 4046/2010 pe care a modificat-o în sensul respingerii contestației formulate de către V. A. . Pe parcursul procesului derulat între părți, reclamanta a încheiat cu societatea de avocatura Mărgărit, Florov & Asociații actul adițional nr. 1/_ la contractul de asistentă juridică nr. 24751/_ prin care s-a convenit onorariul avocațial pentru cele două faze de judecată (apel și recurs), stabilindu-se în sarcina reclamantei obligația de a suporta toate cheltuielile de deplasare și cazare B. - C. . Totodată, prin actul adițional nr. 1/_ părțile au stabilit, pe lângă onorariul forfetarm și un onorariu de succes, plătibil doar în cazul succesului reprezentat de ipoteza respingerii contestației.
În drept, instanța a arătat că potrivit art. 274, al. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Astfel, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat, de partea câștigătoare. În raport cu aceste dispoziții și având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a reținut că reclamanta, în vederea formulării poziției procesuale în cadrul contestației la decizia de concediere inițiate de pârâtul V. A., a efectuat
cheltuieli în cuantum de 2.622,04 lei (echivalentul a 500 euro + TVA) reprezentând onorariu avocațial, pentru care a fost emisă factura nr. 1278/_, achitată de către reclamantă prin OP nr. 131/_ și cheltuieli cu transportul si cazarea apărătorului acesteia în cuantum de 1.803,94 lei. Aceste cheltuieli rezultă din facturile nr. GT 6608/_ și nr. GT 6626/_, achitate prin OP nr. 462/_ precum și din facturile nr. GT 6880/_ si nr. GT 6905/_, ambele achitate prin OP nr. 596/_
.
În cadrul căii de atac formulate de către reclamantă împotriva sentinței pronunțate în fond, aceasta a efectuat cheltuieli în cuantum de 2.622,04 lei (echivalentul a 500 euro + TVA) reprezentând onorariu avocațial, achitat prin OP nr. 131/_ 2 și cheltuieli cu transportul și cazarea apărătorului ales în cuantum de 1.531,36 lei. Aceste cheltuieli rezultă din facturile nr. GT 7550/_ și nr. GT 7551/_, achitate prin OP nr. 89/_ .
Instanța a apreciat că raportat la starea de fapt expusă anterior și la înscrisurile depuse în probațiune și care confirmă efectuarea de către reclamantă a cheltuielilor în cursul judecății derulate în cele două cicluri procesuale, în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ. pentru angajarea răspunderii pârâtului pentru fapta proprie. Pentru aceste considerente, instanța nu a reținut și nu a dat eficiență juridică apărărilor pârâtului, neputând da curs solicitărilor acestuia de reducere a onorariului avocațial sau a cheltuielilor efectuate, atâta timp cât reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate pentru acțiunea introdusă de pârât. Întrucât contestația împotriva deciziei nr. 643/_ de desfacere a contractului individual de muncă a fost respinsă, pârâtul V. A. a căzut în pretenții, motiv pentru care instanța a reținut culpa acestuia în diminuarea patrimoniului reclamantei, care a obținut câștig de cauză, cu suma de 8579,38 lei și astfel în producerea unui prejudiciu, atâta timp cât reclamanta a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, chiar dacă această dovadă nu a fost depusă în timp util la dosarul nr._ aflat pe rolul T. ului C. . Pentru aceste considerente, având în vedere că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată se poate formula și pe calea unei acțiuni separate, în temeiul art. 998-999 C.civ., fiind respectat termenul general de prescripție prevăzut de art. 3, al. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, instanța a considerat că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ. pentru angajarea răspunderii pârâtului, acțiunea fiind întemeiată. Pe cale de consecință, a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei și obligat pârâtul V. A. la plata sumei de 8579,38 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în dosarul nr._ al T. ului C. constând în onorariu avocațial pentru fond și recurs,
cheltuieli de deplasare și cazare pentru fond și recurs, cu dobânda legală aferentă debitului principal calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective și integrale a debitului, conform art. 1535, al. 1 C.civ.
În ceea ce privește onorariul de succes, instanța a reținut că articolul
274 Cod de procedură civilă nu a fost însă conceput ca un mijloc de pedepsire abuzivă și nelimitată a părților care pierd procesele, ci o modalitate justă de reparație pentru litiganții care se vad chemați în judecată în mod nefondat. Instanța a reținut că din dispozițiile art. 134, al. 6 din Statutul profesiei de avocat reiese că spre deosebire de onorariul fix (forfetar), care constă într-o sumă de bani cuvenită avocatului pentru serviciul profesional prestat în beneficiul clientului său, ce se datorează indiferent de rezultatul obținut prin prestarea serviciilor profesionale, onorariu care în final se suportă de partea căzută în pretenții în temeiul art. 274, al. 1 C.pr.civ., onorariul de succes reprezintă un plus peste remunerația acordată avocatului ca echivalent al muncii prestate, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat, fiind expresia recompensării avocatului pentru merite deosebite. Ca atare, onorariul de succes nu este echivalentul efortului avocatului pentru munca depusă, ci reprezintă în fapt, mai degrabă, un premiu acordat de client avocatului său, în baza acordului de voință liber exprimat în cuprinsul contractului de asistență juridică încheiat și se datorează numai sub condiția suspensivă a obținerii unui rezultat. Așa cum rezultă din statut, onorariul fix se stabilește liber între client și apărătorul său, în funcție de dificultatea, amploarea sau durata cazului. Așadar, un asemenea onorariu se stabilește având în vedere întreaga activitate pe care apărătorul apreciază că o desfășoară în cauză pentru realizarea intereselor clientului său, adică îndeplinirea obligației de diligență. Astfel cum a statuat cu privire la acest aspect și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (în cauza Costin împotriva României, Hotărârea din 26 mai 2005, în cauza Străin și alții împotriva României, Hotărârea publicată în M.Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, în cauza Johanna Huber împotriva României, Hotărârea din 21 februarie 2008), se poate afirma că și în dreptul intern, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli de judecată, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Așadar se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu. Este real faptul că nimeni nu este obligat să se apere singur, chiar dacă are cunoștințe juridice, dreptul la apărare fiind un drept recunoscut tuturor. Însă prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării
dreptului la apărare fiind acela de a se valorifica pretențiile alegate. În speță, instanța a reținut, pe de o parte, că în cuantumul cheltuielilor de judecată nu pot fi incluse decât acele sume ce corespund unei necesități procesuale rezonabile, nu cele care sunt excesive sau superflue ori conform jurisprudenței Curții Europene se pot include numai cele în privința cărora s- a stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor. În cauză însă, cuantumul onorariului de succes stabilit în cuantum de 7.866,13 lei plus TVA e unul nejustificat de mare, în raport de obiectul litigiului, dificultatea și durata cauzei până la soluționarea irevocabilă. Apoi, în timp ce realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului ca calitatea considerata, ca garanție a succesului sau, caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau și reputația celui care acorda asemenea servicii, ele sa nu fie exagerate. Raportat la datele speței, instanța a reținut că nu sunt întrunite caracterele menționate. Pe de altă parte, instanța a reținut faptul că o asemenea cheltuială nu poate fi imputabilă părții căzute în pretenții, constituind o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat în cauză, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu. Față de toate cele expuse, instanța a respins ca neîntemeiat petitul privind obligarea pârâtului la plata sumei de 7866,13 lei reprezentând onorariu de succes
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă în prezentul litigiu, în baza art. 274 C.pr.civ. și văzând și culpa procesuală, instanța l-a obligat pe pârât la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 1.102,7 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recurentul V. A., solicitând modificarea, în parte, a hotărârii atacate în sensul respingerii în întregime a acțiunii introductive de instanță, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că acele cheltuieli de judecata, pentru a fi admise, este necesar a fi efectuate până la data pronunțării sentinței, întrucât acestea sunt dovedite ca fiind efectuate pentru munca prestată de către avocat. Or, așa cum rezultă din actele reclamantei, factura ce privește onorariul avocațial și de succes, pe de o parte, a fost emisă mult ulterior datei de pronunțare a deciziei de recurs, iar pe de altă parte, nu menționează numărul contractului de asistență juridică în baza
căruia s-a emis, întrucât factura se emite în baza unui document, respectiv a unui contract, nu în baza unor servicii, prestate fără contract. Astfel, în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu. Aprecierea instanței de fond concretizată în sentința atacată, a faptului că raportat la starea de fapt expusă și la înscrisurile depuse în probațiune de către intimată în acțiunea formulată, se confirmă efectuarea de către aceasta a cheltuielilor în discuție în cursul judecății derulate în cele două cicluri procesuale, apare, din punct de vedere al recurentului, ca fiind lipsită de justificare. În acest sens, trebuie reținut că onorariul avocațial trebuie plătit, pentru fiecare fază procesuală, cel mai târziu până la data pronunțării hotărârii ori a instanței de fond, ori a instanței de recurs. Or, raportat la faptul că intimata și avocatul acesteia s-au înțeles ca aceste cheltuieli de judecată să fie achitate numai în situația în care avocatul ar fi câștigat și la faptul că intimata nu a achitat onorariul avocațial nici după pronunțarea hotărârii instanței de fond, nici după depunerea recursului, ci doar după pronunțarea hotărârii de către instanța de recurs, nu se poate reține că aceste cheltuieli reprezintă cheltuieli efectuate și probate în cursul judecății. În ceea ce privesc cheltuielile de deplasare și cazare pentru fond și recurs, analizând actul adițional nr. 1 din_, încheiat între reclamanta-intimată și societatea de avocatură care a reprezentat-o ulterior pronunțării deciziei civile nr. 1646/R/2011, deci doar pentru respectiva cauză, se poate observa că reclamanta s-a obligat, potrivit art. 3 al acestui act, la achitarea acestor cheltuieli ulterior efectuării lor de către societatea de avocatură. Astfel, nici în privința acestor cheltuieli nu se poate dovedi îndeplinirea condițiilor care spun că, pentru a fi admise, cheltuielile de judecată trebuie să fie efectuate până la data pronunțării sentinței. Astfel, sentința atacată reține, în considerente, o stare de fapt contrară stării de fapt reale, respectiv aceea că toate cheltuielile (onorar avocațial și cheltuieli de deplasare și cazare) au fost efectuate anterior sau concomitent derulării litigiului, stare de fapt ce nu este confirmată de actele de la dosar, ci infirmată, atât timp cât toate probele atestă că onorariul avocațial a fost achitat după pronunțarea celor două hotărâri, în cele două cicluri procesuale, în care s-ar fi justificat acest onorariu. Doar această reținere a instanței (în sensul că onorariul avocațial a fost achitat anterior/concomitent derulării litigiului) a permis instanței acordarea acestuia și admiterea în parte a acțiunii, aspect ce contravine probelor de la dosar. Prin urmare, raportat la actele de la dosar ce atestă efectuarea cheltuielilor și plata onorariului după pronunțarea hotărârilor în ciclurile procesuale pentru care au fost cerute, concluzia clară ce se desprinde este aceea că instanța nu putea acorda aceste
cheltuieli, acestea neîncadrându-se în sfera cheltuielilor de judecată, fiind ulterioare litigiului.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
La acest termen de judecată, tribunalul a ridicat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale de soluționare a recursului.
Litigiul dedus judecății are ca obiect plata cheltuielilor de judecată cerute de către cel care a câștigat procesul împotriva celui care a pierdut acel litigiu, pe fond.
Pentru a se stabili instanța competentă să soluționeze calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca trebuie să se stabilească, în prealabil, natura litigiului dedus judecății.
Astfel, tribunalul specializat consideră că prezenta acțiune are o natură civilă, neexistând niciun element care să atragă competența unei instanțe specializate în drept comercial, nefiind incidente prevederile art. 3, 4 sau 56 C.com., întrucât nu pot fi reținute considerentele conform cărora natura comercială ar rezulta din împrejurarea că reclamanta ar fi o societate comercială.
Așadar, tribunalul specializat apreciază că nu este vorba despre o cauză de natură comercială, deoarece litigiul derivat dintr-un raport juridic născut între avocat și clientul său este un litigiu de natură civilă.
Astfel, chiar dacă de principiu, art. 4 C.com., instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, aceasta este înlăturată dacă obligația are caracter civil, cum este cazul în speță, sau necomercialitatea rezultă din însuși actul săvârșit de către comerciant. Este știut faptul că în afara actelor și operațiunilor legate de activitatea pe care o exercită ca profesiune, comerciantul face și acte de natură civilă, care evident, nu pot fi supuse regimului Codului comercial.
Întrucât legea nu precizează ce se înțelege prin acte civile, ele se consideră a fi acele acte de drept privat care prin structura și funcția lor esențială, nu se pot referi la activitatea lor comercială și care rămân civile indiferent de persoana care le săvârșește (necomerciant sau comerciant).
Pe cale de consecință, soluționarea recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în legătură cu drepturi și obligații de natură civilă nu este de competența instanței specializate în materie comercială, ci a tribunalului de drept comun.
Față de aceste considerente, în baza art. 158 C.pr.civ., raportat la art. 2, pct. 3 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale a T. ului Comercial C. și va declina competența de soluționare a recursului, în favoarea T. ului C. .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. .
Declină competența materială de soluționare a recursului declarat de către recurentul V. A., având domiciliul procesual ales în C. -napoca, B- dul N. T., nr. 16, ap. 21, în contradictoriu cu intimata SC A. R.
, având sediul procesual ales în B., S. I., nr. 1, bl. 16, sc. 1, ap. 6, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 6820/12 aprilie 2013, pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în favoarea T. ULUI C. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
F. -IANCU M. D. M. | D. | I. | P. C. P. |
În CO, semnează președintele instanței
Red.IP/MM 2 ex./_
Judecător fond: N. C. S., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 661/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 558/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
