Decizia civilă nr. 706/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 706/2013
Ședința publică din 11 Decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: V. C. JUDECĂTOR I. P. JUDECĂTOR I. U. GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent S. T. D. împotriva sentinței civile nr. 1529/_ pronunțate de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimata U. A. S. B., având ca obiect pretenții despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Tribunalul, efectuând verificările impuse de art. 159 alin.4 C.pr. civ. constată că este competent general, material și teritorial să soluționează prezentul recurs, potrivit art. 299 pct. 2 C.pr.civ. rap la art. 2 pct. 3 C. pr.civ.
Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția netimbrării recursului având în vedere că la termenul anterior s-a pus în vedere reprezentantului recurentei obligația de achitare a taxei judiciare de timbru de 810 lei, precum și excepția tardivității recursului având în vedere că sentința atacată a fost comunicată la_, situație în care recursul trebuia declarat la data de 16 august 2013, fiind declarat în 19 august 2013 și reține cauza în pronunțare pe excepții.
Deliberând constată că:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 1529/_ pronunțate de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr. _
, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta U. A. S. B. , în contradictoriu cu pârâtul S.
T. D.
și în consecință:
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 25220,39 lei reprezentând despăgubiri, precum și a dobânzii legale asupra acestei sume de la data de_ și până la data plății efective.
A fost obligat pe pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1625 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de_, pe DN 17 în localitatea R. Bârgăului, s-a produs un accident de circulație în urma căruia autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea SC Carpatlift SRL, a fost avariat. Prin procesul-verbal de contravenție seria CP nr. 0003061 (f. 6), s-a reținut că vinovat de producerea accidentului a fost pârâtul Saicu T. -D. care a fost sancționat contravențional pentru traversarea drumului printr-un loc nepermis. Autoturismul avariat era asigurat de societatea reclamantă, în baza contractului de asigurare facultativă de bunuri CASCO - avarii și furt, seria AV nr. 0661902 (f. 9). Ca urmare a producerii accidentului de circulație, autoturismul asigurat a suferit avarii a căror reparație a costat 25220,39 lei, astfel cum rezultă din înscrisurile de la filele 15-30 (constatarea avariilor, fotografii, fișe de calcul reparații). Proprietarul Vescan Emanoil Teodor a depus cererea de plată a despăgubirii din dosar de daună nr. 1123204, înregistrată la reclamanta SC U. A. SA la data de_ (fila 14), suma fiind transferată de reclamantă prin virament bancar, astfel cum rezultă din extrasul de cont de la fila 30. Reclamanta l- a notificat pe pârât să-i plătească despăgubiri în cuantum de 25220,39 lei prin convocarea la
2
conciliere directă din data de_ . (f. 31) transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de_ (fila 32).
Având în vedere prevederile art. 6 alin. (2) Cod civil, raportat la data producerii evenimentului rutier,_, instanța constată incidența prevederilor Codului civil în vigoare cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale, însă raportat la data încheierii poliței de asigurare -_, instanța a aplicat în materie răspundere contractuală (în baza contractului de asigurare) dispozițiile vechiului cod civil și ale Legii nr. 136/1995 în forma în vigoare de la data încheierii contractului.
În materie procesual civilă, în baza art. 3 din Legea nr. 76/2011, raportat la data formulării acțiunii, sunt incidente prevederile vechiului Cod de procedură civilă.
Conform art. 22 din Legea nr. 136/1995 în forma în vigoare la data încheierii contractului de asigurare "în limitele indemnizației plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.";.
Pârâtul nu a depus întâmpinare sau înscrisuri prin care să conteste pretențiile reclamantei. Mai mult decât atât, deși legal citat cu mențiunea personal la interogatoriu, nu s-au prezentat în instanță în vederea administrării probei cu interogatoriu (fila 52), împrejurare pe care, în temeiul art. 225 C.proc.civ., instanța o echivalează cu o mărturisire deplină a pretențiilor reclamantei.
Instanța a reținut că vinovat de producerea accidentului a fost pârâtul (aspect care rezultă din procesul-verbal de constatare, declarația conducătorului auto de la data producerii accidentului de la fila 8) și că prejudiciul creat a fost achitat de reclamantă care s-a subrogat în drepturile persoanei asigurate, în temeiul art. 22 din Legea nr.136/1995.
Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului, acesta a fost obligat, în temeiul art._ C.civ. de la 1864, la suportarea prejudiciului cauzat prin producerea accidentului de circulație provocat din culpa sa.
Prin urmare, instanța a admis acțiunea și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 25220,39 lei reprezentând despăgubiri.
Referitor la capătul de cerere privind dobânda legală până la data plății efective, instanța constată că și acesta este întemeiat în baza art. 1489 din Codul civil în vigoare și art. 1 alin. 3, art. 2 din O.G. nr. 13/2011. Astfel, instanța l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a dobânzii legale asupra sumei de 25220,39 lei de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Prin urmare, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
Conform art. 274 alin. 1 C.proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, pârâtul este cel care a căzut în pretenții existând și cererea reclamantei de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, instanța a admis cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și l-a obliga la plata către reclamantă a sumei de 1625 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Conform art. 274 alin. 1 C.proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, pârâta este cea care a căzut în pretenții existând și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, instanța a admis cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 951,63 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal pârâtul S. T. D., care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul de a se respinge acțiunea civilă formulată de intimata reclamanta U. A. SA B., cu motivarea că este dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii, atunci când a reținut că este vinovat de producerea accidentului
rutier, deoarece în cauză nu sunt întrunite cerințele legale privind răspunderea civilă delictuală.
La înregistrarea recursului intimatul recurent a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 8l0 lei, sub sancțiunea anulării ca netimbrată a recursului.
Potrivit art. 33 alin.l din OUG 80/2013, aplicabil cauzelor înregistrată ulterior datei de 02.07.20l3, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar la alin.2, s-a prevăzut că dacă taxa
3
judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii… instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată în termen de cel mult l0 zile de la primirea comunicării instanței.
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii,
așa cum se prevede în mod expres la art.36 alin.2 din același act normativ.
Deși intimatului recurent i s-a pus în vedere să plătească taxa judiciară de timbru de 8l0 lei până la primul termen de judecată, citația fiind primită la domiciliul indicat (f.6), și cum până la termenul de judecată nu s-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru, acțiunea urmează a fi anulată ca netimbrată, potrivit disp.art.36 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, aplicabile acțiunilor înregistrate ulterior datei de 02.07.20l3.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Anulează ca netimbrată recursul declarat de pârâtul S. T. D., domiciliat în com.Dumitra, sat C., nr.l88, jud.Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.l529/2l.06.20l3 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 3230/265/20l2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din ll decembrie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
V. C. I. P. | I. U. L. | C. | A. |
Red/dact UI/CR 2 ex. l0.02.20l4
← Decizia civilă nr. 558/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 137/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|