Decizia civilă nr. 6/2013. Opozitie la executare silită
Comentarii |
|
cod operator 4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 6/A
Ședința publică din 1 martie 2013 Completul constituit din :
PREȘEDINTE: S. O. -
J. ecător
J. ECĂTOR: V. I.
GREFIER: D. H.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de oponentul R. L., domiciliat în Ș. M., str. C., nr. 4A, împotriva sentinței civile nr. 8078 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în contradictoriu cu intimata
B. - G. S. J. B. M., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș. nr. 38B, având ca obiect opoziție la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru intimata B. - G. S.
J. B. M. se prezintă consilier juridic DP, lipsă fiind oponentul R.
L. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
T. invocă, din oficiu, excepția netimbrării apelului, excepția pe care o pune în discuția părții prezente la dezbateri.
Reprezentanta intimata B. - G. S. J. B. M., consilier juridic
DP solicită admiterea excepției de netimbrare a apelului și anularea apelului ca netimbrat.
T., în baza înscrisurilor existente la dosar, reține cauza în pronunțare, pe excepție.
T.
Asupra apelului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 8087 din_, Judecătoria Baia Mare a respins opoziția la executare formulată de petentul-oponent R. L., domiciliat în Ș.
M., str. C., nr. 4A, județul M., în contradictoriu cu intimata B. -GSC S.
J. B. M., cu sediul în B. M., str. G. Ș., nr.38B, jud. M. .
În considerente s-a reținut în esență că oponentul a solicitat anularea biletului la ordin seria B. E 3AE 0346256 emis la data de_, scadent la data de_, precum și anularea tuturor actelor de executare întocmite de Societatea Civilă Profesională de Executori J. ecătorești M. ii Marius și Asociații în cadrul dosarului de executare nr. 510/2011.
Oponentul a susținut că intimata B. - Groupe Societe Generale SA, S.
B. M. nu a ținut cont de înțelegerea intervenită conform căreia datoriile urmau să fie achitate până la data de_ .
Intimata a solicitat respingerea opoziției la executare ca neîntemeiată și nelegală arătând că pe cale de opoziție, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiile de nulitate a titlului, conform art. 63 din Legea nr. 58/1934 raportat la art. 2 și 19.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că la 12 mai 2011, intimata B. - Groupe Societe Generale SA, Grup B. M. a solicitat executarea silită a debitorilor R. D. și R. L. cu privire la contractele de credit, actele adiționale, contractele de ipotecă, cele de fidejusiune iar la data de 10.XI.2011, BEJ M. i Marius a emis în dosarul execuțional nr. 510/2011, somația prevăzută de art. 387 Cod procedură civilă și art. 411 Cod procedură civilă pentru suma de 286.039,74 lei reprezentând credit nerambursat și dobânzi calculate până la_, 8954,45 lei onorariu și cheltuieli de executare
+ 2.128,8 lei TVA.
Reținând că art. 62, alin. 1 din legea 58/1934 prevede că în termen de 5 zile de la primirea somației, debitorul poate face opoziție la executare, iar alin. 2 că opoziția se va introduce la judecătoria care a învestit cambia cu formulă executorie și că judecătoria va judeca opoziția potrivit Codului de procedură civilă, de urgență și cu precădere, înaintea oricărei alte pricini.
În aceeași măsură, conform art. 63 alin. 1 și 2, în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art. 19, iar excepțiile personale vor trebui să fie de grabnică soluțiune și întotdeauna întemeiate pe o probă scrisă.
Față de cele mai sus arătate, având în vedere faptul că petentul-oponent nu a invocat niciun motiv de nulitate a titlului executoriu, instanța a respins ca nefondată opoziția la executare formulată de petentul-oponent R. L. în contradictoriu cu intimata B. - Groupe Societe Generale SA, S. B. M. .
Împotriva sentinței a declarat recurs oponentul R. L. solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii opoziției la executare așa cum a fost formulată, arătând că până la soluționarea recursului va achita în întregime debitul față de intimata B. - Groupe Societe Generale SA, S. B. M. și o să depună dovada plății la dosar.
În drept a invocat art. 300 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din 21 decembrie 2012, tribunalul a recalificat calea de atac din recurs în apel raportat la prevederile art. 62, alin. 2 din Legea nr. 58/1934 iar la termenul din 1 martie 2013, apelul a fost reținut în pronunțare pe excepția netimbrării acestuia.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, excepția invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele :
Potrivit dispozițiilor art. 20, alin. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar conform celor cuprinse în alineatul 2 din același articol, dacă cererea nu a fost timbrată corespunzător, instanța va pune în vedere petentului să completeze timbrajul până la primul termen de judecată.
Cu toate că apelantul a fost citat cu mențiunea să timbreze apelul cu 97 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, aspect ce reiese din dovada de citare existentă la fila 5, acesta nu și-a onorat obligația.
Așa fiind, urmează ca tribunalul să dea eficiență prevederilor art. 20, alin. 3 din legea menționată și să anuleze apelul ca netimbrat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Anulează ca netimbrat apelul declarat de oponentul R. L., domiciliat în Ș. M., str. C., nr. 4A, împotriva sentinței civile nr. 8078 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, județul M. .
Definitivă. Executorie.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 1 martie 2013.
Președinte J. ecător G. ier
S. O. V. I. D. H.
Red. V.I. - _
Tred. D.H. -_ Ex. 2
J. ecător la fond: M. E. M.
← Decizia civilă nr. 46/2013. Opozitie la executare silită | Decizia civilă nr. 11958/2013. Opozitie la executare silită → |
---|