Decizia civilă nr. 619/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 619/R

Ședința publică din 07 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. I.

Judecător A. C. O. Judecător S. O.

G. ier A. H.

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea SC C. M. S.A, cu sediul în B. M., str. N., nr. 20, jud. M., împotriva deciziei civile nr. 332/R din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu intimata SC E. P. SA, cu sediul în B. M., str. I. M., nr. 38, jud. M. .

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ și_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.

T.

Deliberând asupra contestației în anulare, a constatat următoarele:

Prin decizia civilă nr. 332/R din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a respins excepția tardivității recursului, invocată de către intimata - pârâtă SC "C. M. "; SA, s-a admis recursul formulat de către recurenta - reclamantă SC "E. P. "; SA împotriva sentinței civile nr. 6121/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ pe care a modificat-o în tot și, în consecință: tribunalul a admis în parte cererea formulată de către reclamanta SC "E. P. "; SA în contradictoriu cu pârâta SC "C. M. "; SA și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 15.000 lei reprezentând preț neachitat pentru lucrări de antrepriză precum și suma de 40.464 lei reprezentând garanția de execuție. S-a respins petitul prin care s-a solicitat plata penalităților de întârziere și a fost obligată intimata - pârâtă SC "C. M. "; SA să plătească recurentei - reclamante SC "E. P. "; SA suma de 4423 lei reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță, precum și suma de 904,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

În considerentele deciziei s-a reținut: "Părțile au recunoscut că din valoarea totală de 100.000 lei stabilită prin tranzacție nu s-a achitat suma de

5.000 lei ce reprezintă penultima tranșă și pentru care fila CEC a fost refuzată la plată (f. 156 - 157 dosarul de fond). Întrucât această filă CEC nr. 01261364 în valoare de 15.000 lei a fost girată de către recurentă către SC Trust Comin"; (f. 110) nu se ridică problema dublei plăți a aceleiași obligații și a îmbogățirii

fără justă cauză a recurentei care a pierdut calitatea de posesor al cecului și dreptul de a începe executarea silită.

Cu privire la garanția de bună - execuție a cărei restituire a fost respinsă de către prima instanță, T. constată că hotărârea recurată se impune a fi modificată conform art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

Reținerea acestei garanții de către intimată este lipsită de temei legal în condițiile în care conform adresei beneficiarului CAS M., depusă la fila 104 din dosarul de fond, acesta a refuzat eliberarea către SC C. M. SA a sumei de 20.902,97 lei din valoarea totală de 126.293,9 lei a garanției de bună execuție aferentă contractului de antrepriză.

Suma reținută de CAS M. din valoarea totală a garanței de bună execuție reprezintă o cotă procentuală de 16%. Pe cale de consecință, aceeași cotă procentuală poate justifica și pentru intimata - pârâtă refuzul de restituire a garanției de bună execuție în condițiile în care, așa cum se constată prin completarea raportului de expertiză (f. 330 - 334 din dosarul de fond), în absența unei evidențe contabile și a întocmirii riguroase a situațiilor de lucrări, imputabile ambelor părți, nu poate fi făcută o identificare și cuantificare exactă a lucrărilor pe care fiecare parte le-a executat.

În absența unor criterii exacte, T. a considerat că potrivit principiului general de drept al echității, restituirea garanției de bună - execuție către recurentă să se facă în condițiile în care a beneficiat și intimata - pârâtă, urmând ca într-o eventuală acțiune în despăgubiri determinată de o cerere a beneficiarului lucrărilor întemeiată pe obligația de garanție a constructorului să fie clarificată existența și ponderea culpei fiecărei părți.

Din valoarea totală a garanției de 48.170.170,760 lei reținută pentru recurentă se deduce cota de 16% din garanția reținută, rezultând 40.463 lei, sumă pe care intimata - pârâtă va fi obligată să o restituie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă T. va admite recursul și va modifica sentința conform celor de mai sus.";

Împotriva deciziei a formulat contestație în anulare contestatoarea SC C.

  1. S.A, solicitând anularea acesteia.

    În motivare, s-a apreciat că sentința civilă nr. 6121/_ pronunțată în același dosar de Judecătoria Baia Mare a fost una corectă, întemeiată pe un probatoriu consistent, în schimb, intimata SC E. P. SA încearcă să încaseze bani nemeritați, fără a termina lucrările și fără a repara deficiențele constatate și stabilite de comisia de recepție.

    Contestatoarea a susținut că nu a încheiat cu intimata SC E. P. SA niciun contract/act adițional sau protocol privitor la lucrarea "Centrul de trenning Cascada Borșa";. Contractul de subantrepriză a fost încheiat de SC C. București - filiala Bucovina Frasin, jud. Suceava, aceasta fiind pârâta ce trebuia chemată în judecată.

    SC C. M. S.A a fost înființată abia în anul 2001 și, ca atare, nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind parte în contract.

    În drept, s-a invocat C.civ., Cpc și prevederi UE.

    Intimata SC E. P. SA a depus întâmpinare, prin care a învederat că SC C. M. S.A a formulat împotriva aceleiași decizii a T. ui M. atât contestație în anulare, cât și cerere de revizuire, invocând în ambele dosare motive netemeinice și nelegale, irelevante în aceste căi extraordinare de atac.

    Sub aspectul admisibilitatii prezentei contestatii, urmeaza a se constata neindeplinirea cerintelor impuse de art.317-318 Cpc, conform caruia hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare cand procedura de chemare a partii, pentru ziua cand a fost judecata pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii si numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului ori cand au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le-a respins pentru ca avea nevoie de verificari de fapt sau daca recursul a fost respins fara ca el sa fi fost judecat in fond.

    De asemenea, hotărârea contestată în speță a fost dată cu respectarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, "dezlegarea"; nu este rezultatul unei greșeli materiale, instanța analizând toate motivele de modificare sau casare.

    Cum singurul motiv invocat prin contestatia de fata, respectiv aprecierea gresita a probelor administrate, nu se incadreaza in cele patru motive expres si limitativ prevazute de art. 317-318 Cpc, instanta constata ca prezenta contestatie in anulare este inadmisibila si urmeaza a o respinge.

    În temeiul art. 274 Cpc, va obliga contestatoarea să achite intimatei suma de 1240 lei reprezentând onorariu avocațial (f.8).

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

    Respinge contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 332/R din _

    , pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, formulată de contestatoarea SC C. M. S.A, cu sediul în B. M., str. N., nr. 20, jud. M., în contradictoriu cu intimata SC E. P. SA, cu sediul în B. M., str. I. M., nr. 38, jud. M. .

    Obligă contestatoarea să achite intimatei suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată.

    IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședință publică din_ .

    Președinte, Judecător, Judecător,

    V. I. C. O. S. O.

    (în concediu de odihnă, semnează președintele instanței )

    G. ier,

    1. H.

(în concediu de odihnă, semnează grefierul șef)

Red. / Tred. O.C._ / ex.2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 619/2013. Acțiune în pretenții comerciale