Decizia civilă nr. 702/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 702/R
Ședința publică din 27 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. P.
J. ecător N. B.
J. ecător V. F.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-contestatoare SC P. C. S., cu sediul în T. M., str. principală, nr. 6, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 10615 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu cu intimata SC P. S., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ ,_ ,_ ,_, în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Prin sentința civilă nr. 10615/2012 pronunțată în dosarul nr._ al
Judecătoriei Baia Mare s-a dispus respingerea contestației la executare formulată de contestatoarea S.C. P. C. S.R.L. în contradictoriu cu intimata
S.C. P. S.R.L. și respingerea cererii contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, în baza sentinței civile nr. 1235/2011, devenită titlu executoriu, s-a emis în dosarul execuțional nr. 185/2012, somația de executare și s-a înființat poprire pe conturile debitoarei contestatoarei până la nivelul sumei de 8665,58 lei, reprezentând dobândă legală, calculată la debitul confirmat de Sentința civilă nr. 1235/2011 a Judecătoriei Gherla.
Executarea silită este legală.
În condițiile existenței deja a unui titlu executoriu discuția legată de neexecutarea contractului este străină de cauză.
Corespunde adevărului că între părți a operat compensarea cu privire la debit, însă Sentința civilă nr. 1235/2011 prevede explicit obligația debitoarei de a plăti dobândă legală.
Vizând cuantumul sumei executate silit, contestatoarea, ca titulară a acțiunii, nu a probat faptul că nu ar fi fost corect calculată sau că s-ar constitui într-un alt cuantum.
Împotriva sentinței a declarat recurs contestatoarea, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii contestației la executarea formulată.
În motivarea recursului se arată următoarele:
In fapt, cele doua societăți au încheiat contractul nr. 04/_, prin care SC P. S. s-a obligat sa execute lucrări de excavare in favoarea SC P. C.
S. . Pentru credibilitate, întrucât excavatorul cu care urma sa se execute lucrarea trebuia transportat la sediul societății reclamantei, SC P. S. a emis facturi in avans, urmând ca plata sa se efectueze in funcție de executarea lucrărilor, in urma unui proces verbal de recepție si de confirmare a orelor de excavare pentru fiecare zi de lucru.
Cu toate ca lucrările nu s-au realizat, iar SC P. nu a adus utilajul la sediul societății reclamantei, aceasta a acționat reclamanta in instanța, solicitându-i sa plătească factura pe care aceștia au emis-o in avans in valoare de 35.700 lei. Desi SC P. nu a făcut dovada realizării lucrărilor si aducerii utilajului la sediul reclamantei, prin documente justificative (proces verbal de recepție a utilajului, mijlocul de transport al acestuia pana in T. M. ), instanța a inteles sa oblige reclamanta să plătească suma facturata de către SC
P. prin Ordonanța civila nr. 1235/2011 pronunțata de Judecătoria Gherla in Dosar nr._ in valoare de 35.700 lei debit plus 8.665,58 reprezentând dobânda legala aferenta debitului, calculata de la data scadentei_ si pana la_, respectiv 44 lei cheltuieli de judecata.
SC P. S. nu a trimis niciun excavator sau un alt utilaj pentru a-si indeplini prevederile contractuale.
Împotriva acesteia reclamanta a formulat o cerere in anulare prin care a solicitat ca SC P. să facă dovada cu documente a faptului ca utilajul ce face obiectul contractului a fost pus la dispoziția reclamantei, adică i-a fost adus la sediul societății reclamante, întrucât. instanța de fond, in mod greșit, a pronunțat o hotărâre fără a cerceta daca aceștia si-au îndeplinit sau nu obligațiile contractuale ori daca factura ce au emis-o are sau nu o justificare legala.
S-a convenit de comun acord ca pana la finalitatea lucrărilor, pentru a nu exista repercusiuni, reclamanta sa compenseze suma de 35.700 lei. Astfel, a fost semnat ordinul de compensare seria C nr. 0640091 pentru care a emis facturile fiscale nr. 520/_ si nr. 454/_ pe cale amiabila pentru a nu fi nereguli in contabilitate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar cu privire la cererea in anulare, SC P.
, prin mandatar, a solicitat instanței respingerea cererii in anulare ca fiind rămasa fără obiect, întrucât prin compensare, creanța reclamantei fata de ei nu mai exista. Menționează totodată faptul ca societatea reclamantă, ca urmare a compensării, nu mai figurează in evidentele acestora cu datorie, prin urmare SC
S. nu mai are nici o pretenție fata de societatea reclamantă.
După efectuarea compensării, SC P. S. solicita penalități de întârziere a plății pentru o lucrare care nu a fost efectuata.
Cu toate acestea, SC P. S. a înțeles sa procedeze la executarea silită pentru suma de 8.665,58 lei și în întâmpinarea depusă în cadrul procesului având ca obiect cerea în anulare a admis faptul că nu mai au nici o pretenție fata de societatea reclamantă, datoria stingându-se prin compensare.
SC P. S. nu si-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul nr. 4/_, in condițiile in care utilajul nu a fost adus niciodată la sediul societății reclamante, aceștia neputând face dovada contrara cu documente care sa justifice susținerile lor din acțiunea pe care au formulat-o in contradictoriu cu reclamanta, (in sensul in care aceștia susțin ca au efectuat lucrări pentru reclamantă, dar nu au cum sa le justifice prin procese verbale de recepție, prin fisele de evidenta zilnica cu persoana care a folosit utilajul, cu numărul utilajului si lucrările efectuate) prin care reclamanta a fost obligată la plata contravalorii unei facturi care nu avea nici o justificare legala. Mai mult decât atât, se poate observa cu ușurința ca pe terenul respectiv nu au fost realizate nici un fel de lucrări.
In vederea dovedirii acestui fapt reclamanta a solicitat instanței realizarea unei expertize, din care sa rezulte fără echivoc daca s-a realizat sau nu vreo lucrare din cele pe care SC P. susține ca le-ar fi realizat pentru societatea reclamantă.
Reclamanta își pune întrebarea cum se poate ca prin întâmpinarea depusa sa afirme ca nu au nici o pretenție fata de aceasta si ca "datoria" existenta a fost stinsa prin compensare pentru ca mai apoi sa procedeze la executarea silită? Își pune întrebarea totodată de ce instanța de fond a acordat dobânzi la o datorie fictiva, cu atât mai mult cu cat SC P. S. nu si-a îndeplinit obligațiile pe care si le-a asumat prin contract.
În data de_ intimata a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție, solicită anularea recursului ca insuficient timbrat, respingerea acestuia ca tardiv introdus, iar pe fond respingerea acestuia ca neîntemeiat.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, T., reținând că recursul a fost legal timbrat și introdus și formulat în termen, urmează a respinge cele două excepții invocate.
Analizând recursul prin prisma prevederilor art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă și în raport de motivele invocate, T. reține următoarele:
Întreaga motivare a recursului se axează pe aspectele privind titlul executoriu, titlu care, potrivit art. 399 Cod procedură civilă nu poate fi analizat pe fond în cadrul procedurii contestației la executare.
În acest sens, reținând că nu se identifică motive de modificare sau de casare a hotărârii primei instanțe, T. urmează să respingă recursul conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge excepția de netimbrare a recursului. Respinge excepția de tardivitate a recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC P. C. S., cu sediul în T. M., str. principală, nr. 6, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 10615 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
V. P.
N. B.
V.
F.
G. ier,
H.
Red. F.V./Tred. M.N.D.
_ /2ex.
J. ECĂTOR LA FOND: D. D.
← Decizia civilă nr. 1409/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 107/2013. Contestație la executare silită → |
---|