Decizia civilă nr. 729/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 729/R
Ședința publică din 28 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. C. O.
J. ecător S. O.
J. ecător V. I.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă S.
R. DE R., cu sediul în B., sector 1, str. G. B., nr. 63-64, împotriva sentinței civile nr. 3043 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC A. P. C. S., având ca obiect pretenții.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr. 3043 din_, Judecătoria Baia Mare a respins cererea reclamantei S. R. de R. B. de obligare a pârâtei SC
P. C. S. B. M. la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
În considerente s-a reținut că prin cerere s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 724,25 lei reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, aferentă perioadei aprilie 2010 - decembrie 2011 și penalități de întârziere în cuantum de 94,25 lei, calculate până la data de_ .
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, interpretarea reclamantei cu privire la dispozițiile art. 40 alin 3 din Legea nr. 41/1994, precum și la dispozițiile art. 5 alin 1, din H.G. nr. 977/2003, cu referire la art. 1 și art. 3 din același act normativ.
Reclamanta a expus observațiile sale cu privire la obligativitatea achitării taxei pretinse de către persoanele juridice, în calitate de beneficiari ai serviciilor de radiodifuziune.
Pârâta SC A. P. C. S. a depus întâmpinare și a solicitat respingerea cererii, apărările formulate referindu-se, în esență, la lipsa calității de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune și s-a invocat Decizia Înaltei Curți de Csație și Justiție nr. 607 din_, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 318.
Examinând cererea și apărările formulate, față de probele administrate și raportat la dreptul aplicabil, instanța reține cele ce urmează:
Reclamanta S. R. de R. B. este, conform legii de organizare și funcționare, serviciu public autonom de interes național, independent editorial, rezultat prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.
S. R. de R. B. are obligația să asigure, prin întreaga sa activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor și opiniilor, libera comunicare a informațiilor, precum și informarea corectă a opiniei publice.
În îndeplinirea atribuțiilor pe care le are, S. R. de R. trebuie să respecte principiile ordinii constituționale din România.
Potrivit art. 40 alin. 1 și 3-5 din Legea nr. 41/1994:
"Veniturile proprii ale Societății Române de R. provin, după caz, din:
sume încasate din realizarea obiectului de activitate;
taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune;
penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate;
sume încasate din publicitate;
sume încasate din amenzi și despăgubiri civile;
donații și sponsorizări;
alte venituri realizate potrivit legii.
Reclamanta nu a făcut dovada că societatea pârâtă este beneficiar al serviciului de radiodifuziune și prin aceasta nu a dovedit nici creanța pretinsă, deși sarcina probei îi revine, conform art. 1169 Cod civil.
Astfel, prin înscrierea automată a taxei de radiodifuziune în facturile emise cu scopul de a se încasa prețul datorat de destinatarul facturii pentru serviciile de furnizare a energiei electrice, nu se face dovada calității de beneficiar al serviciului de radiodifuziune, fiind dovedită numai pretinderea acestei taxe de la cel care, conform interpretărilor reclamantei, este obligat la plata ei.
Prin Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 a Curții Constituționale s-a reținut că nu sunt contrare Legii fundamentale prevederile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, care dispun cu privire la obligația persoanelor juridice române sau străine cu sediul în România de a plăti, în calitate de beneficiari, o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune. Pentru a se decide astfel, s-a examinat constituționalitatea acestor prevederi statuând că ele nu contravin principiului instituit de Legea fundamentală privind ocrotirea în mod egal a proprietății, câtă vreme textul în discuție se interpretează în sensul că obligația de suportare a acestor taxe revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care beneficiază de aceste
servicii
.
Noțiunea de "beneficiar"; a fost definită ca fiind: persoană, colectivitate sau instituție care are folos din ceva; destinatar al unor bunuri materiale sau al unor servicii; persoană fizică sau juridică în folosul căreia se realizează o acțiune; cel care beneficiază de ceva; persoană, instituție etc. pentru care se face o lucrare; persoană, întreprindere, instituție pentru care se execută o lucrare, se prestează diferite servicii.
Cu privire la disp. art. 5 din H.G. nr. 977/2003, invocate de reclamantă, instanța reține că nu vor putea primi o altă interpretare, întrucât Hotărârile Guvernului dau expresie unei competențe originare a Guvernului, strict limitată și decurgând din însăși natura funcției pe care acesta o îndeplinește.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S. R. de R. solicitând casarea acesteia și admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta a susținut că plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care guvernează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea resurselor de finanțare a principalelor mijloace de informare art. 31 din Constituție. Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât și obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.
Dispozițiile art. 40 alin.3 din Legea 41/1994 prevăd în mod legal faptul că "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii";. Prin conținutul art. 40 alin.3 legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, indiferent dacă acestea dețin sau nu receptoare radio.
Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală se stabilește astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși îl consideră că există și cu privire la care nu se admite și nici nu se cer probe. In acest sens, literatura de specialitate statuează faptul că existența unei prezumții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă în stabilirea situației de fapt pe care legea o presupune.
Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994 art. 40 alin.3, iar în cazul de față nu se poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional.
Având în vedere cele prezentate, recurenta a susținut că obligativitatea plății taxei radio rezultă din lege și nu este necesară încheierea unui contract pentru furnizare servicii în acest sens cu societatea pârâtă și că, potrivit legislației în vigoare, taxa de la plătitorii acesteia de către S. C. ercială de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice Electrica SA prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate.
In drept a invocat art. 299, 304 pct.9 și art. 304 ind.1 C.pr.civilă.
Examinând sentința prin prisma criticilor invocate prin recursul ce a fost declarat în termenul prevăzut de art. 301 C. pr. civilă și în conformitate cu art. 304 ind.1 C.pr.civilă, tribunalul reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 40 al.3 din Legea nr. 41/1994, modificată și completată, persoanele juridice cu sediul în România, filialele, sucursalele și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Față de textul de lege enunțat, prima instanță a reținut riguros că rațiunea pretinderii contravalorii unui astfel de serviciu este reprezentată de calitatea de beneficiar ce se impune a fi dovedită.
Având în vedere că în cauză nu s-a dovedit calitatea de beneficiar a societății intimate SC A. P. C. S. B. M. în sensul deciziei nr. 297/2004 a Curții Constituționale, judecătoria a stabilit corect că societatea nu are calitatea de beneficiar al serviciului public de radiodifuziune.
In considerarea celor arătate, hotărârea pronunțată de judecătorie este temeinică și legală, astfel că în speță nu pot fi reținute motive de nelegalitate în sensul art. 304 pct.9, invocat expres de recurentă și cum nici tribunalul n-a constatat prezența unor astfel de motive pe care să le invoce din oficiu, în temeiul art. 304 indice 1, recursul este nefondat și va fi respins în temeiul art. 312 ind.1 C.pr.civilă, cu consecința păstrării hotărârii pronunțate de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. R. DE R.
, cu sediul în B., sector 1, str. G. B., nr. 63-64, împotriva sentinței civile nr. 3043 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi 28 Iunie 2013.
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
C. O.
S. O.
V.
I.
Concediu odihnă, semnează președintele instanței
G. ier,
H.
Concediu odihnă, semnează grefier șef secție
Red. I.V./_ .
Th.red.P.I/_ 2 ex..
/2ex.
J. ECĂTOR LA FOND E. M. S.
| ← Decizia civilă nr. 10671/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 256/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
