Decizia civilă nr. 8022/2013. Rezoluțiune contract

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV SI FIS. L

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 8022/2013

Ședința publică din data de 2 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.

V. G. GREFIER: M. V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul-pârât Ț. O. M. împotriva deciziei civile nr. 40/A din data de_, și a încheierii din_ pronunțate în dosarul nr._ al T. ului Specializat C., în contradictoriu cu intimații K. L. E., K. E. A., B. G. B., intimații- pârâți SC O. P. S., SC O. P. S. prin lichidator judiciar SS S., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentului- pârât Ț. O. M., avocat Naghi M. cu delegație în substituirea av. Udrescu

A. din Baroul Cluj, cu delegație la dosar și reprezentantul intimaților K. L.

E., K. E. A., avocat M. R. M. cu delegație în substituirea av. H.

M. L. din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este îndeplinită.

Cauza a fost amânată în vederea respectării termenului de recurs față de cu intimatul B. G. B. .

Curtea constată că intimatul B. G. B. nu a uzat de calea de atac a recursului.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentului-pârât Ț. O. M., avocat Naghi M. susține pe larg motivele expuse în cerera de recurs și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, respectiv T. ului C. -Secția Civilă, în subsidiar, trimiterea cauzei spre completarea probațiunii la instanța de apel și în terțio, modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului și respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată.

Reprezentantul intimaților K. L. E., K. E. A., avocat M.

R. M. dezvoltă pe larg considerentele inserate în întâmpinarea depusă la dosar și în esență solicită respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată în recurs.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.11136/2011 pronunțată la data de 28 iunie 2011 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N.

, instanța a luat act de renunțarea reclamanților K. L. E. și K. E. A. la judecarea acțiunii în contradictoriu cu pârâta SC O. P. S., prin lichidator judiciar SC SS, a fost admisă acțiunea reclamanților K. L. E. și K. E. A.

împotriva pârâților B. G. B. și T. O. -M. și s-a constatat rezoluțiunea de drept a promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată la data de_ între reclamanți, în calitate de promitenți cumpărători și pârâți, în calitate de promitent-vânzător, fiind obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a echivalentului în lei a sumei de 50.000 de euro, la cursul euro al BNR de la data plății efective, precum și la plata, în solidar, a sumei de 11042,35 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că între reclamanții K. L. E. și K. E. A., în calitate de promitenți cumpărători și pârâții B. G. B., T. O. - M., calitate de promitenți vânzători, s-a încheiat la data de_ un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, având ca obiect imobilul cu destinație de apartament, ce urma să fie construit pe terenul situat în comuna Florești str. Florilor FN, județul

C., înscris în CF nr.6913 Florești și CF nr.7.700 Florești, nr. cadastral _

/5, imobil cu destinație de apartament compus din: living 17,62 mp, 1 dormitor 14,70 mp, 1 dormitor - 14,14 mp, bucătărie - 7,36 mp, hol - 7,92 mp, sas - 2,72 mp, baie - 4,86 mp, baie 5,72 mp, balcon - 5,04 mp și balcon 5,04 mp, apartament ce urma a fi executat și predat la stadiul de semifinisat la data de _

. Potrivit art. V din contract, în situația nefinalizării lucrărilor din culpa promitentului vânzător, promitentul cumpărător poate solicita, fara a fi obligat, rezoluțiunea de drept a contractului, fara somație, punere în întârziere și fara intervenția instanței de judecată, cu plata de daune interese, daune cominatorii și a penalizărilor aferente.

Prețul de vânzare al apartamentului a fost stabilit la nivelul sumei de

55.000 de euro, din care 17.020 euro s-a achitat la data semnării promisiunii, iar restul de 37.980 euro s-a achitat la data de_ .

Pârâții au fost convocați la conciliere directă prin notificările emise la data de_, în vederea soluționării diferendelor rezultate din promisiunea de vânzare cumpărare pe cale amiabilă.

La data de_ între pârâții B. G. B., T. O. - M. și T. Luiza M., în calitate de cedenți și pârâta SC O. P. S., în calitate de cesionar, s-a încheiat o convenție intitulată "contract de cesiune"; prin care cedenții au cesionat promisiunile de vânzare cumpărare încheiate de aceștia, în calitate de promitenți vânzători către SC O. P. S., printre care și promisiunea de vânzare cumpărare încheiată cu reclamanții la data de_ . Cesionara s-a obligat să respecte întocmai toate clauzele contractuale asumate de către cedenți, prin promisiunile de vânzare cumpărare cesionate, arătând că nu au nicio pretenție față de cedenți raportat la prețul încasat de aceștia (art. 2), iar în cazul în care ar exista o imposibilitate de orice fel, de a finaliza imobilul construcție și implicit de predare către promitenții cumpărători a apartamentelor, cesionara s-a obligat să suporte orice sancțiune contractuală sau plata penalităților de întârziere prevăzute în contracte, fara a angrena răspunderea cedenților (art. 3).

În ceea ce privește convenția intitulată "cesiune de creanță";, a cărei natură juridică a determinat argumentații și formularea de apărări, fie de către reclamanți în justificarea demersului judiciar demarat împotriva pârâților de rd. 1

și 2, fie de către aceștia din urmă în susținerea netemeiniciei acțiunii îndreptate împotriva acestora, instanța a reținut următoarele:

Cesiunea de contract ca și operațiune juridică translativă de drepturi și obligații nu își găsește reglementare expresă în vechiul cod civil - aplicabil demersului judiciar inițiat de reclamanți - deși doctrina și practica judiciară recentă îi recunoaște autonomia și efectele specifice, raportat la principiul libertății contractuale ce guvernează raporturile juridice civile. Deși în mecanismul cesiunii de contract, ar părea că esențial este acordul de voință al cedentului și cesionarului, în privința cărora operează caracterul translativ al drepturilor și obligațiilor contractuale asumate, nu este de neglijat nici poziția cedatului în privința căruia, valoarea acordului său ar părea neglijabilă sau chiar inutilă. Astfel, deși în unele situații acest mecanism juridic ar putea servi participanților la raporturile juridice civile prin preluarea datoriei de către cesionar, în fapt, se schimbă debitorul obligației de executat. Ori, în raporturile

juridice de obligații, persoana debitorului nu este indiferentă, întrucât creditorul, de regulă, are în vedere, anumite elemente privind persoana debitorului, precum solvabilitatea, cinstea, reputația etc.

Raportat la datele speței și observând aspectul cel mai important al cesiunii de contract intervenită între pârâți - executarea obligației de a edifica imobilul construcție, independent de alte drepturi și obligații menționate în convenție - instanța a apreciat că existența acordului cedatului era o condiție necesară pentru a opera o valabilă și efectivă transmitere a drepturilor și, cel mai important, a obligațiilor izvorâte din promisiunea de vânzare cumpărare încheiată între reclamanți și pârâți. Astfel, acordul reclamanților, în calitatea de creditori ai obligației de executare și predare a imobilului era necesar - la data încheierii cesiunii sau cel puțin ulterior, prin ratificare expresă - întrucât transmiterea laturii pasive le-a afectat poziția contractuală, realizarea creanței lor depinzând de elemente subiective ale debitorului obligației, pe care aceștia nu le-au cunoscut. Astfel, în materie de construcții de imobile sunt importante aspectele legate de solvabilitatea constructorului, aptitudinea acestuia de executa obligația, experiența, renumele și portofoliul constructorului.

În speță, cesiunea de contract s-a încheiat fără știința reclamanților, obligația de a executa imobilul apartament în condițiile prevăzute în antecontract, revenindu-i pârâtei SC O. P. S. despre care reclamanții nu avut nicio minimă informație cu privire la seriozitatea și probitatea profesională, aceștia fiind angrenați într-un șir de operațiuni juridice în urma cărora debitoarea obligației de execuție a lucrării a intrat în procedura insolvenței. Dincolo de necesitatea existenței acordului creditorului cedat - acord ce rezultă din interpretarea efectelor complexe și specifice ale cesiunii de datoriei, instanța observă din chiar cuprinsul prevederilor convenției încheiate cu reclamanții - art. VII privind modificarea contractului - că orice modificare și completarea dusă contractului nu este valabilă, decât dacă rezultă din acte adiționale semnate de ambele părți, ori, o asemenea clauză nu poate fi interpretată ca excluzând acele modificări ce vizează schimbarea a însuși debitorului obligației. Ori, în condițiile în care în cuprinsul antecontractului nu există o clauză expresă care să prevadă posibilitatea cesiunii contractului, iar clauza de la art. VII poate fi interpretată restrictiv raportat la obiectul specific al antecontractului, instanța a apreciat că transmiterea obligației de execuție și predare stabilită la art. II din contract către pârâta SC O. P. S. nu este opozabilă reclamanților.

În susținerea argumentului necesității acordului creditorului cedat, instanța a avut în vedere și faptul că, potrivit noului cod civil (art. 1315-1320), cesiunea de contract este reglementată ca o operațiune juridica pentru realizarea căreia este cerut și consimțământul cedatului.

Cât privește argumentul pârâtului de rd. 2 potrivit căruia reclamanților le-a fost notificată cesiunea de contract pe care aceștia au acceptat-o fara obiecțiuni, aspect dedus din chemarea în judecată a pârâtei SC O. P. S. și formularea unei cereri de sechestru asigurător față de aceasta, instanța a apreciat că, astfel cum mai sus s-a arătat, modificarea contractului trebuia să se facă prin act adițional semnat de părți, iar o ratificare ulterioară a operațiunii de schimbare a debitorului ar fi trebuit materializată tot într-un act scris. Neformularea unor obiecțiuni ulterioare notificării reclamanților, nu poate valora acceptare tacită, în condițiile în care acceptarea trebuie să fie rezultatul unei manifestări de voință neîndoielnice, iar îndreptarea acțiunii și față de aceasta din urmă pârâtă, de asemenea, nu valorează acceptare, ci materializarea unui drept subiectiv al reclamanților de a formula acțiune în justiție în vederea asigurării reparării prejudiciului suferit. De altfel, raportat la declarațiile martorei Simihelean V., este cel puțin discutabilă modalitatea în care pârâții au înțeles să asigure

"publicitatea"; cesiunii de contract pe care au încheiat-o, față de toți promitenții cumpărători ai promisiunilor cedate pârâtei de rd. 3. Cât privește declarația martorului Neag T. D. referitor la existența unor discuții ulterioare cesiunii între reclamantă și noul constructor cu privire la decalarea termenului de predare, instanța va aprecia asupra nesincerității declarațiilor acestui martor, a cărui declarații au fost foarte precise în ceea ce privește acest aspect, însă foarte ambigue sub aspectul contextului în care s-au purtat discuțiile (timp, loc, persoane ce au fost de față etc.).

Pentru toate aceste motive, instanța a apreciat că se impune soluționarea cererii reclamanților în raport de pârâții B. G. B. și T. O. -M., în calitate de debitori ai obligației de execuție și predare a imobilului construcție, nu și față de pârâta SC O. P. S., față de care reclamanții nu au înțeles să

formuleze pretenții proprii după cum au susținut personal și prin reprezentant, finalmente solicitând a se lua act de renunțarea la judecata împotriva acesteia. Ca atare, față de poziția procesuală exprimată de reclamanți, în temeiul art. 246 c.pr.civ. instanța a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea cererii față de pârâta SC O. P. S.

Sub aspectul intervenției rezoluțiunii de drept a contractului, instanța a reținut din interpretarea clauzei prevăzute de art. V că aceasta conține un pact comisoriu de grad IV, cu efectele cele mai severe, respectiv rezoluțiunea de drept a contractului în cazul neexecutării obligației de predare a imobilului - apartament prevăzut în contract, la termenul convenit din data de_ . Reținând din probele administrate că, în fapt, nu s-a realizat edificarea și predarea imobilului la termenul convenit de părți - deși conform declarațiilor martorului Barna Nicoale - șef de șantier al proiectului imobilar - realizarea lucrării era posibilă din punct de vedere constructiv, neexecutarea obligației fiind una culpabilă din partea pârâților de rd. 1 și 2, instanța a reținut întrunite condițiile rezoluțiunii de drept a antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de_ între reclamanți și pârâți, în condițiile art. 1020 - 1021 c.civ.

Ca o consecință a rezoluțiunii părțile au fost repuse în situația anterioară, în sensul obligării pârâților B. G. B. și T. O. - M., în solidar, la plata echivalentului în lei a sumei de 50.000 de euro, la data plății efective, sumă achitată de reclamanți cu titlu de preț al promisiunii de vânzare cumpărare.

Reținând culpa procesuală a pârâților de rd. 1 și 2 în promovarea prezentei acțiuni, în temeiul art. 274 C.proc.civ. instanța a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 11042,35 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și taxa de timbru de 5532,35 lei și 10 lei timbru judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, apelantul T. O.

M., solicitând admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii atacate, în principal, prin admiterea excepției lipsei calități procesuale pasive a apelantului și, în subsidiar, prin respingerea acțiunii introductive de instanță promovate în contradictoriu cu apelantul ca neîntemeiată și nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Apelantul a arătat că calea de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond este apelul, potrivit art.282¹C.pr.civ. și nu recursul astfel cum s-a indicat în hotărârea atacată.

În motivarea apelului apelantul a arătat că instanța de fond, în mod neîntemeiat, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia. Acțiunea a fost promovată inițial de către reclamanții K. L. E. și soția K.

E. A. atât în contradictoriu cu apelantul pârât, în calitate de promitent- vânzător inițial, cât și în contradictoriu cu cesionara S.C. O. P. S.R.L. - renunțarea la judecată s-a făcut doar la ultimul termen, chiar înainte de cuvântul pe fond. S-a apreciat că promovarea acțiunii și față de cesionara S.C. O. P.

S.R.L. are valoarea juridică a recunoașterii cesiunii, care a devenit opozabilă reclamanților prin notificarea transmisă acestora, încă de la data comunicării.

De asemenea, reclamanții-intimați K. L. E. și K. E. A. au înțeles să promoveze și o cerere de sechestru asigurător față de cesionara S.C. O.

P. S.R.L., aspect care constituie încă un argument al acceptării cesiunii, cu toate consecințele care decurg din această cesiune - și acest aspect este dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În susținerea excepției formulate apelantul a arătat că atâta timp cât toate drepturile și obligațiile legate de edificarea imobilului din localitatea Florești, str. Florilor F.N., jud. C., precum și drepturile și obligațiile din promisiunile de vânzare-cumpărare încheiate au fost preluate de către cesionara S.C. O. P. S.R.L., acesta nu mai are niciun fel de obligație față de reclamanții-intimați, care au acceptat modificarea convenției și respectiv preluarea obligațiilor de către cesionară. Acest contract de cesiune este depus ca înscris la dosarul cauzei și a fost încuviințat ca probă în litigiul dedus judecății.

Ca atare, apelantul susține că nu mai are niciun fel de obligație față de reclamanții-intimați, de la data notificării către reclamanții-intimați K. L.

E. și K. E. A. a schimbării intervenite în persoana promitentului vânzător, respectiv de la data preluării prin contractul de cesiune, de către cesionara S.C. O. P. S.R.L. a obligațiilor și drepturilor ce rezultă din convenția încheiată, orice pretenții pot fi formulate si admise doar în contradictoriu cu aceasta.

S-a arătat că încă de la data de_, dată la care s-a încheiat contractul de cesiune cu cesionara S.C. O. P. S.R.L., toate drepturile și obligațiile ce decurg din promisiunea de vânzare-cumpărare au trecut în sarcina cesionarei. Cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au contestat cesiunea și nu au formulat niciun fel de opoziție față de notificarea de schimbare a persoanei promitentului vânzător, apelantul apreciază că nu poate fi obligat în vreun fel la executarea clauzelor contractuale, care au fost integral preluate de către cesionară.

Speța de față se raportează la vânzarea unui imobil apartament - bun viitor ce urmează a fi edificat, și ca atare calitatea de pârât poate să o aibă doar persoana care are calitatea de proprietar al terenului și beneficiar al autorizației de construire, care mai mult, și-a asumat obligația de a edifica imobilul obiect al promisiunii, în speță S.C. O. P. S.R.L

Argumentele invocate în fața primei instanțe, precum și motivele de netemeinicie și nelegalitate a sentinței atacate, mai jos detaliate, justifică admiterea excepției invocate, cu consecința respingerii acțiunii promovate în

contradictoriu cu apelantul pârât, ca fiind promovată față de o persoană care nu are calitate procesuală pasivă.

S-a mai arătat că instanța de fond a înlăturat, în mod nejustificat, din probațiunea administrată în faza judecății pe fond depoziția martorului Neag T.

, cu motivarea că "instanța va aprecia asupra nesincerității declarațiilor acestui martor, a cărui declarații au fost foarte precise în ceea ce privește acest aspect, însă foarte ambigue sub aspectul contextului în care s-au purtat discuțiile (timp, loc, persoane ce au fost de față etc.)";. Apelantul consideră nejustificată măsura de înlăturare a acestei depoziții, deoarece martorul a declarat exact ceea ce și-a amintit, respectiv discuțiile care au avut loc cu reclamanții-intimați privind asigurarea unui loc de parcare, ca urmare a cesiunii intervenite. Nu există probe contrare, care să poată fi luate în considerare în contrapondere față de declarația martorului. Depoziția martorului este conformă realității nu poate fi interpretată ca subiectivă și părtinitoare, deoarece martorul nu este în niciun fel de relații de interes, prietenie sau dușmănie cu părțile din litigiu și nu are niciun interes personal în soluționarea cauzei. Faptul că din depoziția martorului rezultă că acesta nu își amintește cu claritate detaliile convorbirii care avusese loc în vara anului 2008, precum și toate detaliile legat de persoanele care au fost la acel moment prezente, confirmă tocmai autenticitatea mărturiei, doar o depoziție care ar reproduce fidel starea de fapt, în interesul uneia dintre părți, ar putea fi considerată părtinitoare și eventual nesinceră, deoarece doar în măsura în care nu se poate observa din depoziție un efort de aducere aminte și respectiv o percepție retrospectivă asupra unor evenimente, s-ar putea concluziona că mărturia nu este una corectă și autentică.

Ca atare, apelantul a solicitat reaudierea acestui martor, pentru a putea confrunta depoziția sa cu cele consemnate și pentru a putea fi stabilită cu exactitate și în mod corect valoarea acestei probe. În măsura în care se va dispune recalificarea căii de atac ca apel, se solicită reaudierea martorului în fața instanței de apel, iar în situația în care prezenta cale de atac va fi menținută ca recurs, se solicită casarea hotărârii primei instanțe, pentru readministrarea probei cu martorul propus, pentru valorificarea probei în mod corect și în favoarea apelantului.

De asemenea, apelantul a solicitat completarea probei cu martori, prin audierea în calitate de martor și a numitului M. A. M. el, domiciliat în B.

, str.Moșilor nr.5, jud.B. -Năsăud, reprezentantul pârâtei S.C. O. P.

S.R.L. la data cesiunii, pentru a se putea corobora depoziția martorului Bârna N. cu cea a acestuia din urmă, care a fost prezent cu ocazia negocierii condițiilor de cesiune, privind asigurarea unui loc de parcare.

Nu în ultimul rând, pentru a putea decela în concret situația reală a negocierilor care au avut loc subsecvent cesiunii, se impune și luarea interogatoriului reclamanților-intimați, sens în care s-a solicitat completarea probațiunii deja administrate.

S-a menționat că aceste probe nu au fost solicitate în fața instanței de fond, deoarece s-a administrat o probă suficientă, prin audierea martorului Bârna N.

, pentru a demonstra faptul că cesiunea a fost acceptată de către reclamanții- intimați și pusă în aplicare prin negocierile continuate cu cesionarul S.C. O. P. S.R.L..

Cel de-al doilea aspect de netemeinicie și nelegalitate a sentinței civile atacate se raportează la faptul că motivarea soluției adoptate este justificat prin prisma unor norme legale care nu sunt aplicabile în speță: "în susținerea argumentului necesității acordului creditorului cedat, instanța are în vedere faptul că, potrivit noului cod civil (art.1315-1320) cesiunea de contract este

reglementata ca o operațiune juridică pentru realizarea căreia este cerut și consimțământului cedatului";.

Pe de o parte, motivarea instanței a fost nelegală, făcându-se referire la un act normativ care nu era în vigoare nici la data cesiunii, dar nici la data pronunțării hotărârii. Pe de altă parte, motivarea instanței a fost nefondată, deoarece nu s-a ținut cont de faptul că cesiunea contractului fusese acceptată de către contractanții cedați, reclamanții-intimați din cauza dedusă judecății. Mai mult, este important de observat faptul că din perspectivă doctrinară și a practicii juridice anterioare intrării în vigoare a Noului Cod Civil, acordul contractantului cedat nu era necesar, notificarea cesiunii fiind necesară doar pentru opozabilitate.

Un alt aspect de netemeinicie și nelegalitate a sentinței atacate îl reprezintă faptul că instanța de fond a reținut nejustificat că "în raporturile juridice de obligații, persoana debitorului nu este indiferentă, întrucât creditorul, de regulă, are în vedere anumite elemente privind persoana debitorului, precum solvabilitatea, cinstea, reputația, etc";. Aceste argumente reținute de către instanța de fond nu au fost nicidecum invocate de către reclamanți și prin menționarea lor ca reprezentând elemente esențiale care au format convingerea instanței se încalcă principiul disponibilității, în sensul în care instanța poate să se raporteze doar la susținerile și argumentele invocate de părți, nicidecum nu are libertatea de a invoca argumente proprii, în sprijinul uneia dintre părțile

litigante. Clauza de agrement stipulată în promisiunea de vânzare-cumpărare, care îi permite părții cedate să decidă asupra cesiunii de contract, respectiv să îi blocheze eficacitatea, nu produce efecte, deoarece nu este o clauză valabilă. Aceasta deoarece sub vechiul cod civil, care nu conținea o reglementare expresă a cesiunii de contract, se aplicau și în materie de cesiune de contract regulile generale cu privire la clauzele de agrement.

Astfel, o astfel de clauză este valabilă numai în măsura în care este justificată de un interes serios și legitim. Or, un atare interes, cât privește cesiunea de contract, poate să existe doar în cazul contractelor încheiate intuitu personae.

În speță nu este vorba despre un astfel de contract, atâta timp cât vânzarea (promisiunea de vânzare) nu este în principiu un contract intuitu personae. Vânzarea poate deveni o convenție intuitu personae doar dacă, în concret, persoana vânzătorului, respectiv cea a cumpărătorului, sunt esențiale pentru cocontractant la încheierea contractului. În speță, din niciuna din clauzele referitoare la condițiile de formare a contractului sau la prestațiile asumate de părți nu rezultă că acestea din urmă ar fi privit promisiunea de vânzare din speță ca fiind încheiată intuitu personae. În lipsa acestui caracter, clauza care condiționează cesionarea contractului de agrementul părții cedate este lipsită de interes și nu poate produce vreun efect, în condițiile în care contractul a fost încheiat sub vechiul Cod civil.

Pe de altă parte, chiar dacă instanța ar aprecia in extremis clauza de agrement ca fiind validă, reclamanții și-au exprimat acordul la cesiune, fapt dovedit de continuarea negocierilor cu cesionarul S.C. O. P. S.R.L., pentru obținerea unui loc de parcare, ca accesoriu al apartamentului pe care îl doreau. Mai mult, continuarea negocierilor cu noul proprietar-constructor reprezintă încă un argument care justifică susținerea că promisiunea de vânzare-cumpărare nu a fost un contract intuitu personae, ci un contract de vânzare-cumpărare pur și simplu, în care singurul element de interes îl reprezenta bunul imobil obiect al convenției, fiind indiferentă persoana vânzătorului.

S-a subliniat, de asemenea, faptul că argumentele reținute de instanță, privind "anumite elemente privind persoana debitorului, precum solvabilitatea,

cinstea, reputația, etc."; nu au fost nicidecum invocate de reclamanți și ca atare nu puteau fi reținute de către instanța de fond, soluția pronunțată în aceste condiții fiind nelegală.

Pe de altă parte însă, pentru ca instanța să poată reține argumente privind solvabilitatea, cinstea, reputația vânzătorului, ar fi fost necesar ca reclamanții să dovedească cel puțin faptul că la momentul perfectării promisiunii de vânzare- cumpărare cunoșteau personal pe apelant și, de asemenea, cunoșteau reputația promitenților vânzători privind construcția și vânzarea de bunuri în domeniul imobiliar, acestea fiind argumentele esențiale care au determinat în mod concret încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare. Raportat la argumentul privind solvabilitatea vânzătorului, nici acesta nu poate fi reținut, deoarece în niciun moment nu s-a făcut dovada solicitării de către reclamanții-intimați a unor informații privind solvabilitatea apelantului și aceste aspecte nu au constituit un argument nici la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, nici la alegerea bunului imobil ce urma a fi cumpărat.

În condițiile în care promisiunea de vânzare-cumpărare nu este un contract intuitu personae, nu este necesar acordul contractantului cedat, iar argumentele menționate de instanța de fond exced susținerilor reclamanților și sunt simple aserțiuni nedovedite.

Un alt aspect de netemeinicie a sentinței atacate îl reprezintă faptul că instanța de fond nu a reținut în mod corect și complet starea de fapt, respectiv nu a reținut că odată cu cesiunea de contract, prin care au fost preluate de către

S.C. O. P. S.R.L. toate drepturile și obligațiile apelantului legate de promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată cu reclamanții-intimați K. Laszio E. și K. E. A., s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la terenul pe care trebuia edificată construcția. Prin același contract de cesiune, S.C. O. P. S.R.L. a devenit cesionar al beneficiul autorizației de construire a imobilului. Aceste aspecte sunt dovedite de înscrisurile depuse la dosar, probe câștigate cauzei - copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, și copie extras de carte funciară.

Față de aceste aspecte, a fost evident că orice obligație contractuală a devenit de la momentul cesiunii imposibil de executat de către apelantul T. O.

-M., obligată juridic obiectiv devenind cesionara S.C. O. P. S.R.L., care de altfel a și continuat lucrările în vederea edificării imobilului. Ca efect al cesiunii,

S.C. O. P. S.R.L. a preluat toate drepturile și obligațiile aferente, inclusiv cele din promisiunea de vânzare încheiată inițial de subsemnatul cu reclamanții

K. L. E. și K. E. A., în calitate de promitenți cumpărători.

În aceste condiții, s-a considerat că ar putea fi dispusă doar obligarea pârâtei S.C. O. P. S.R.L. la executarea obligațiilor convenționale, având în vedere și asumarea de către cesionară în mod expres a tuturor consecințelor

juridice pentru situația neîndeplinirii obligației de edificare a imobilului în termenul stabilit.

Nu în ultimul rând, apelantul a arătat că instanța de fond nu a analizat deloc dovezile privind buna-credință a acestuia în îndeplinirea obligațiilor asumate, până la momentul cesiunii, când toate drepturile și obligațiile au fost preluate de către cesionara S.C. O. P. S.R.L. În acest sens, s-a arătat că din probele administrate în cauză a rezultat modul în care au fost utilizate sumele de bani încasate de către apelant, în scopul îndeplinirii obligației asumate inițial, prin edificarea construcției. Din raportul de evaluare depus de către S.C. Imocredit S.A. la ultimul termen de judecată pe fondul cauzei rezultă că pe terenul vândut către pârâta S.C. O. P. S.R.L. erau deja începute lucrările de construcție, fiind realizate săpăturile fundației și armăturile de beton, care au încorporat practic suma achitată de către reclamanți cu titlu de preț. Această

situație este confirmată și de depozițiile martorilor audiați în cauză, martori propuși de apelant, care au confirmat realizarea lucrărilor conform graficului de execuție.

În aceste condiții, s-a susținut că este evident că valoarea reprezentând prețul achitat de către reclamanți a fost încorporată terenului ce a fost vândut către S.C. O. P. S.R.L. și ca atare orice pretenții ar trebui să fie formulate de către reclamanții-intimați exclusiv în contradictoriu cu S.C. O. P. S.R.L.

Apelantul a considerat că argumentele privind executarea parțială a obligațiilor acestuia până la momentul cesiunii, precum și dovezile privind continuarea lucrărilor de către cesionar, utilizând aceeași echipă de muncitori și același inginer - șef de șantier, martorul Bârna N., nu au fost deloc analizate de către instanța de fond, fiind respinse fără vreo motivare sau justificare pertinentă, iar probațiunea administrată nu a fost apreciată în mod coroborat, pentru a se pronunța o hotărâre temeinică și motivată, care să justifice o soluție justă, de respingere a acțiunii promovate în contradictoriu cu intimatul.

Prin întâmpinare, intimații K. L. E. și K. E. A. au solicitat respingerea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 11136/2011 pronunțată la data de_ de către Judecătoria Cluj-Napoca și împotriva încheierii din_ prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca nefondat și în consecință menținerea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată ocazionate în recurs.

În susținerea poziției procesuale intimații au arătat că, raportat la primul motiv de nelegalitate invocat de recurent referitor la respingerea excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât, Judecătoria Cluj-Napoca în mod corect a respins excepția invocată de către apelantul-pârât. Apelantul-pârât T.

O. -M. încearcă să mascheze faptul că cesiunea pe care pârâții de rândul 1 și

2 au realizat-o cu pârâta de rândul 3 este una de datorie, vorbind în cadrul întâmpinării de drepturi și obligații cesionate. În realitate, intimații arată că și-au îndeplinit obligația de plată a prețului, achitându-1 în integralitate (în două tranșe) încă de la data semnării antecontractului. Singura obligație rămasă de îndeplinit era cea a pârâților de rândul 1-2 de a construi și preda imobilul obiect al prezentei acțiuni. Prin urmare, actul încheiat de aceștia cu SC O. P. S. are natura unei cesiuni de datorie. După cum este cunoscut, o astfel de cesiune nu cunoaște o reglementare legală, iar doctrina este în unanimitate de acord că aceasta nu are același regim juridic cu cesiunea de creanță. Astfel, diferit de cesiunea de creanță unde aceasta trebuie doar notificată debitorului, cesiunea de datorie nu se poate realiza fără acordul creditorului, în speță reclamanții, care aveau dreptul la predarea apartamentului, în termenul stabilit, de către pârâții de rândul 1-2. Pe cale de consecință, cesiunea notificată nu poate fi opozabilă intimaților.

În speța s-ar mai putea vorbi și de o delegație imperfectă, instituție care nu e incompatibilă cu cea a cesiunii de datorie. Astfel, în cazul unei astfel de instituții, deleganții (în speța pârâții de rândul 1 și 2) au obținut consimțământul unei terțe persoane, numită delegat (în speță SC O. P. S. ), care se obligă să execute obligația deleganților față de creditorii acestora din urmă, anume delegatarii (în speță, reclamanții). Ce e particular delegației imperfecte e faptul că delegatarii nu liberează de obligație pe deleganți, dar, delegatul rămâne legat și el să îndeplinească obligația care și-a asumat-o. Prin urmare, și dacă am accepta că reclamanții au acceptat ca SC O. P. S. să execute obligația izvorâtă din promisiunea de vânzare-cumpărare, liberarea de obligație a pârâților de rândul 1 și 2 se putea face doar expres, după cum prevede art. 1132 C.civ., printr-un acord între cele cinci părți: reclamanții și pârâții de rândul 1-3. Cum acest acord

nu s-a realizat, avem de-a face cu o obligație pe care toți cei trei pârâți erau datori să o aducă la îndeplinire.

Prin susținerea că, dacă reclamanții nu au răspuns notificării cesiunii, aceștia au acceptat-o tacit, pârâtul nu face altceva decât să creeze noi reguli de drept material și, mai mult, să nesocotească prevederile contractuale. Astfel, după cum se poate observa din cuprinsul promisiunii sinalagmatice, art. VII stabilește expres necesitatea acordului părților pentru modificarea sau completarea convenției. Or, ce altceva este această cesiune dacă nu o modificare a promisiunii sub aspectul uneia dintre părțile contractante. Prin urmare, părțile contractante nu au înțeles nici un moment ca prin intermediul contractului să

interpreteze tăcerea ca un acord tacit cu privire la orice modificare făcută unilateral de una dintre părți. Modificarea contractului trebuia să se materializeze printr-un act scris. Nu se poate conchide că prin neformularea unor obiecțiuni ulterioare notificării intimaților-reclamanți și formulării unei cereri de sechestru asigurător împotriva SC O. P. S., aceștia au acceptat tacit acest contract. Este evident faptul că prin introducerea cererii de sechestru asigurător intimații nu au urmărit decât asigurarea reparării prejudiciului suferit.

Raportat la împrocesuarea SC O. P. S. recurentul-pârât încearcă să se folosească de calitatea de pârâtă a SC O. P. S. în prezenta cauză, pentru a identifica o acceptare a cesiunii de datorie acolo unde ea nu poate fi identificată. După cum as-a arătat și în acțiunea introductivă, s-a considerat la data notificării cesiunii, precum și la data introducerii prezentei acțiuni, după cum se consideră și în acest moment că cesiunea respectivă nu poate să producă efecte în ceea ce ne privește, atât timp cât cesiunea nu a fost niciodată acceptată si semnată de către intimați. M. ivul pentru care aceștia au înțeles să îi cheme în judecată și pe SC O. P. S. este ca rezoluțiunea promisiunii care face obiectul prezentei cauze să îi fie opozabilă.

Raportat la aceste aspecte, intimații consideră că Judecătoria Cluj-Napoca a dat o soluție temeinică și legală cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților de rândul 1 și 2, prin respingerea acesteia ca neîntemeiată.

S-a arătat că pârâtul susține că instanța de fond a înlăturat, în mod nejustificat, din probațiunea administrată în cauză depoziția martorului Neag T.

, arătând că martorul a declarat tot ceea ce și-a amintit, că nu există probe contrare care să poată fi luate în considerare în contrapondere față de declarația martorului, că declarația martorului este conformă realității și nu poate fi interpretată ca subiectivă și părtinitoare, deoarece martorul nu este în niciun fel de relații interes, prietenie sau dușmănia cu părțile din litigiu și nu are nici interes personal în cauză. Din acest punct de vedere, raportat la dispozițiile art. 305 c.pr.civ, proba cu martori nu poate fi admisa in recurs. Daca această cale de atac ar fi calificată drept apel, și sub acest aspect, al reaudierii martorului, Judecătoria Cluj-Napoca s-a pronunțat în mod corect și că nu se impune în niciun caz reaudierea martorului Neag T. a cărei declarație a fost foarte clară sub un singur aspect, respectiv: discuții ulterioare cesiunii între subsemnați și noul constructor cu privire la termenul de predare, dar ambiguă cu aspecte care

erau mult mai evidente ca loc, persoane implicate în discuții, momentul la care s- au purtat aceste discuții.

Raportat la solicitarea apelantului de completare a probei cu martori, prin audierea în calitate de martor și anumitului M. A. M. el, reprezentant al firmei SC O. P. S., respectiv luarea interogatoriului reclamanților-intimați, s-a arătat că intimații se opun administrării acestor probe, având în vedere că nu înțeleg care este teza probatorie. In cursul fazei de fond a cauzei, în momentul discutării probațiunii, apelantul pârât avea posibilitatea de a propune aceste

probe, urmând ca instanța de judecată să aprecieze dacă acestea sunt sau nu utile, pertinente și concludente justei soluționări a cauzei.

Intimații au arătat că motivele de recurs invocate de către recurent la punctele 3 și 4 nu pot conduce la netemeinicia și nelegalitatea sentinței civile pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca. Se consideră că inserarea în cuprinsul sentinței a unor aspecte pe care părțile nu le-au punctat în scris, instanța de judecată nu a făcut altceva decât să facă o aplicare a dispozițiilor art.129 alin. 5 C.pr.civ. potrivit cărora "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale";. Rolul activ al instanței de judecată este unul dintre principiile esențiale pentru care guvernează procesul civil, principiu respectat întocmai de către Judecătoria Cluj-Napoca, care a considerat necesar să puncteze anumite aspecte care se desprind din probele administrate în cauză și din interpretarea înscrisurilor depuse în probațiune de către părți. Instanța de fond nu a făcut altceva decât să coreleze principiul rolului activ cu celelalte principii ale procesului civil, inclusiv acela al disponibilității.

Raportat la ultimul motiv de recurs invocat, intimații au arătat că acesta nu se poate reține, din analiza probelor administrate în cauză, buna-credință a apelantului. Obligația pârâților de predare a apartamentului până la_ este o obligație de rezultat, simpla neatingere a rezultatului reprezintă o neexecutare culpabilă1 ce justifică rezoluțiunea promisiunii. Acestui aspect i se adaugă și pactul comisoriu de grad IV stipulat de părți la art. V, astfel că nu se justifică aprecierea culpei pârâților.

Astfel, eforturile apelantului de a se disculpa, susținând că promisiunea a fost cesionată societății O. P. sunt zadarnice, în cazul neîndeplinirii unei obligații de rezultat, culpa debitorului este întotdeauna prezumată. În orice caz, culpa apelantului nu ar putea fi exclusă în prezenta cauză. Contractul de cesiune de care se prevalează, prin care s-a transmis societății O. P. întregul proiect imobiliar, care includea și apartamentul cumpărat de reclamanți, nu le este opozabil reclamanților. Potrivit art. VII din promisiune, completările și modificările aduse la acest contract nu sunt valabile, decât dacă rezultă din acte adiționale semnate de ambele părți. Chiar și în lipsa acestui text contractual, cesiunea încheiată de pârâți cu O. P. le-ar fi inopozabilă reclamanților în lipsa unei ratificări scrise.

Ar fi inadmisibil ca pârâții să se poată eschiva de la executarea promisiunii prin cesionarea ei către o societate terță, fără acordul reclamanților-intimați. În realitate, văzând că nu pot respecta condițiile contractuale, pârâții au încercat să se sustragă forței obligatorii a contractului și să transfere răspunderea unui terț. Încă de la data încheierii cesiunii era evident că imobilul propus nu va putea fi finalizat în termen nici de pârâți și nici de cesionară. Trebuie observat faptul că cesiunea s-a încheiat la_, când imobilul nu avea nici măcar fundații, iar termenul de predare era la mai puțin de 5 luni, în_ . În condițiile în care urmau luni de toamnă și iarnă, era evidentă imposibilitatea finalizări construcției și a predării apartamentului la termen, cu toate finisajele stipulate în promisiune. Acest aspecte reies și din declarația martorului Bârna N., care a afirmat că ridicarea construcției ar fi durat între 8 și 10 luni.

Este notabil și faptul că pârâții, deși au încasat prețul de la 7 cumpărători, nu au realizat decât lucrări superficiale pentru edificarea imobilelor, și anume săpături pentru fundații. Reiese de aici că pârâții și-au însușit prețul, fără a investi în dezvoltarea proiectului, după cum se așteptau reclamanții când au achitat prețul integral.

Este notabilă și declarația martorei Simihelean V., din care a rezultat că pârâții ar fi păcălit-o că toți ceilalți titulari de antecontracte ar fi ratificat în scris cesiunea, ea fiind ultima care nu a acceptat cesiunea, deși aceasta nu era cazul. Aceasta denotă reaua-credință a pârâților și disponibilitatea dumnealor de a recurge la mijloace josnice pentru a determina ratificarea cesiunii.

Mai mult, intimații consideră că societatea cesionară O. P. nu a avut la niciun moment capacitatea de a prelua și dezvolta proiectul imobiliar. Un indiciu în acest sens este faptul că această societate a intrat în insolvență în procedură simplificată, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. O astfel de procedură este rezervată societăților fantomă, care nu au un sediu cunoscut, al căror administrator nu poate fi găsit, ale căror acte constitutive ori contabile nu pot fi găsite, care nu dețin niciun bun în patrimoniu etc. Aceasta accentuează reaua-credință a pârâților, care cel mai probabil au cunoscut neseriozitatea societății O. P. și au folosit-o pentru a scăpa de responsabilitatea antecontractelor semnate.

În ce privește raportul de evaluare depus la dosarul cauzei de Imocredit IFN, intimații au arătat că acesta nu are o prea mare relevanță în cauză. In raport nu se vorbește de capacitatea societății O. P. de a prelua proiectul, fiind o simplă evaluare a terenului propus de O. P. ca garanție. Totuși, din acest raport pot fi desprinse câteva concluzii. Astfel, din moment ce terenul propus ca garanție a fost evaluat la valoarea de piață de 300.000 euro, cel mai probabil valoarea creditării urma să fie apropiată valorii garanției. Din Anexa nr. 2 la raportul de evaluare reiese că pentru edificarea construcțiilor propuse de pârâți și preluate de O. P. ar fi necesară suma de 1.475.000 euro. Diferența dintre valoarea probabilă a creditului și costurile reale de edificare este de cea.

1.175.000 euro. Din probele administrate nu reiese că societatea O. P. ar fi dispus de astfel de fonduri pentru realizarea investiției imobiliare. Rezultă deci că și în situația în care ar fi primit finanțarea de la Imocredit, O. P. nu ar fi dispus de fondurile necesare pentru realizarea proiectului.

În concluzie, cesionarea investiției către O. P. nu a avut nici măcar o aparență de viabilitate, construcțiile implicând sume foarte mari de bani, de care cesionara nu dispunea.

Din probele administrate în dosar reiese că pârâții au conștientizat că nici ei și nici societatea cesionară nu puteau respecta termenul contractual de predare. În orice caz, după cum au arătat în repetate rânduri intimații, cesiunea încheiată de pârâți cu O. P. este inopozabilă reclamanților, pârâții fiind singurii răspunzători pentru neexecutarea promisiunii. Aceștia, la rândul lor, vor avea căi proprii de regres împotriva societății O. P. sau împotriva organelor ei de conducere. Cert este că în prezenta cauză se impune constatarea rezoluțiunii promisiunii încheiate de reclamanții-intimați cu pârâții și obligarea celor din urmă la restituirea prețului încasat în mod nejustificat.

La termenul de judecată din data de_, instanța a recalificat calea de atac exercitată din recurs în apel, fiind avute în vedere dispozițiile art. 84 coroborat cu art. 282¹C.pr.civ. și faptul că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este mai mare de 100.000 lei.

Prin decizia civilă nr.40/A din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C.

s-a respins apelul declarat de apelantul T. O. M., în contradictoriu cu intimații K. L. E., K. E. A., B. G. B. și SC O. P. S. prin lichidator judiciar SS S., împotriva sentinței civile nr.11136/_ pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a menținut-o în întregime.

Pentru a hotărî astfel T. ul a reținut că apelantul T. O. M. a criticat soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției lipsei calității

procesuale a acestui pârât. La termenul de judecată din data de_ prima instanță a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului T. O.

M., reținând că reclamanții urmăresc realizarea unor drepturi al căror temei îl reprezintă o promisiune de vânzare cumpărare încheiată cu acest pârât, iar contractul de cesiune de creanță încheiat între pârâtul T. O. M. și pârâta SC O. P. S. nu întrunește condițiile de opozabilitate față de reclamanți, aceștia având calitatea de terți față de acest contract, conform dispozițiilor art. 1393 C. civ.

Instanța de apel a reținut că obiectul principal al cererii de chemare în judecată l-a reprezentat rezoluțiunea promisiunii de vânzare cumpărare încheiată

între reclamanții K.	L. E.	și K.	E.	A.	, în calitate de promitenți
cumpărători și pârâții T.	O.	M.	și B.	G.	B., în calitate de

promitenți vânzători. Apelantul a invocat faptul că prin încheierea contractului de cesiune cu SC O. P. S. au fost transmise cesionarei toate drepturile și obligațiile născute prin promisiunile de vânzare cumpărare încheiate anterior de cedenți cu privire la imobilul situat în com. Florești, str. Florilor f.n., astfel încât în prezent apelantul nu mai are nici o obligație față de promitenții cumpărători. Aspectele invocate de către apelant pentru a justifica netemeinicia soluției pronunțate asupra excepției lipsei calității procesual pasive au fost analizate de prima instanță o dată cu fondul litigiului deoarece acestea aveau legătură cu efectele contractului de cesiune de creanță asupra obligațiilor asumate de către pârâți prin antecontractul de vânzare cumpărare al cărui rezoluțiune face obiectul cauzei și priveau fondul litigiului.

La data de_ între pârâții B. G. B., T. O. - M. și T. LUIZA M., în calitate de cedenți și pârâta SC O. P. S., în calitate de cesionar, s-a încheiat o convenție intitulată "contract de cesiune"; prin care cedenții au cesionat promisiunile de vânzare cumpărare încheiate de aceștia, în calitate de promitenți vânzători către SC O. P. S., printre care și promisiunea de vânzare cumpărare încheiată cu reclamanții la data de_ . Cesionara s-a obligat să respecte întocmai toate clauzele contractuale asumate de către cedenți, prin promisiunile de vânzare cumpărare cesionate, arătând că nu au nicio pretenție față de cedenți raportat la prețul încasat de aceștia (art. 2), iar în cazul în care ar exista o imposibilitate de orice fel, de a finaliza imobilul construcție și implicit de predare către promitenții cumpărători a apartamentelor, cesionara s-a obligat să suporte orice sancțiune contractuală sau plata penalităților de întârziere prevăzute în contracte, fără a angrena răspunderea cedenților (art. 3).

Analizând obiectul contractului de cesiune, în mod corect a reținut prima instanță faptul că cesiunea nu a avut ca obiect o creanță sau o datorie, ci contractele încheiate de cedenții, promitenți vânzători, cu persoanele care au avut calitatea de promitenți cumpărători ai unor apartamente ce urmau a fi edificate pe terenul situat în Florești, înscris în CF 7700 Florești.

Cesiunea de creanță are ca obiect numai un element activ al patrimoniului cedentului, în timp ce cesiunea de datorie nu este permisă de lege. Cesiunea de contract, instituție care nu este reglementată de lege, dar care a fost acceptată de către jurisprudența și practica judiciară, are ca obiect transmiterea drepturilor și obligațiilor rezultate din contract, precum și a calității de parte cu toate prerogativele care îi sunt conferite de contractul cedat. Fără a se aduce atingere principiului libertății contractuale care guvernează raporturile juridice civile, instanța de apel a reținut că, deși actul încheiat între cedent și cesionar, își produce între aceștia efectele juridice specifice, totuși pentru realizarea plenitudinii de efecte și pentru a se asigura realizarea scopului urmărit de părți la încheierea cesiunii, este necesar și acordul cedatului, în cazul de față al

promitenților cumpărători K. L. E. și K. E. A. . În lipsa acestui acord, în mod corect a reținut prima instanță, faptul că cesiunea de contract nu a fost opozabilă acestora, astfel încât în mod corect aceștia au solicitat rezoluțiunea contractului în contradictoriu cu promitenții vânzători, parte a promisiunii bilaterale încheiate la data de_ .

Față de cele reținute, s-a apreciat că pârâtul T. O. M. a avut calitate procesuală pasivă în prezenta cauză deoarece prin încheierea contractului de cesiune nu a intervenit o eliberare a acestuia de obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare cumpărare în lipsa unui acord expres din partea promitenților cumpărători. Acordul expres și manifestat în formă scrisă era impus, de altfel, și de clauzele promisiunii de vânzare cumpărare, prin art. VII stipulându-se că orice modificare sau completare a contractului nu este valabilă decât dacă rezultă din acte adiționale semnate de ambele părți. Această clauză include și acele situații care vizează schimbarea debitorului obligației de predare a bunului, clauza referindu-se la orice modificare a contractului.

Aspectele invocate de apelant în sensul că intimații reclamanți nu au contestat cesiunea de contract și nu au formulat vreo opoziție față de notificarea de schimbare a persoanei promitentului vânzător, ceea ce ar duce la concluzia că ar fi acceptat cesiunea, nu au fost relevante în cauză, prima instanță reținând în mod temeinic faptul că o eventuală acceptare tacită a cesiunii nu a fost în concordanță cu clauzele contractuale care impuneau o manifestare de voință expresă realizată prin act scris.

Al doilea motiv de apel a vizat modul în care prima instanță a interpretat probele testimoniale administrate, respectiv faptul că a înlăturat depoziția martorului Neag T. D. pe care a apreciat-o ca fiind nesinceră. La termenul de judecată din data de_ instanța de apel a respins cererea de reaudiere a acestui martor în acest stadiu procesual, considerând că aprecierea valorii acestei probe s-a putut realiza prin raportare la toate probele administrate în cauză.

Analizând declarația martorului Neag T. D. (f.216 din dosarul

judecătoriei), tribunalul a reținut că în mod temeinic prima instanță a înlăturat mărturia acestuia deoarece, deși, martorul a putut oferi informații cu privire la obiectul discuției purtate între reclamantă și reprezentantul societății care a preluat proiectul imobiliar, respectiv decalarea termenului de predare a apartamentului și acordarea unui garaj, nu a putut oferi informații concrete cu privire la contextul în care a avut loc discuția și cu privire la un eventual acord al acestor persoane asupra discuțiilor purtate. De asemenea, în cuprinsul aceleiași declarații, martorul a declarat inițial că s-a aflat în aceeași încăpere în care a avut loc discuția, pentru ca, ulterior, să declare că discuția a avut loc în alt birou decât cel în care se afla martorul. Astfel, au existat suficiente date ambigue și contradictorii în declarația martorului care să ducă la concluzia că acesta nu a fost sincer și care să constituie temei pentru înlăturarea acestei declarații din materialul probator.

Apelantul a solicitat administrarea unor probe noi în apel urmărind să dovedească care au fost negocierile care au avut loc ulterior încheierii contractului de cesiune, instanța încuviințând în acest scop administrarea probei cu interogatoriul reclamanților intimați și audierea martorului M. A. M. el. Din răspunsurile la interogatoriile luate intimaților K. L. E. și K. E.

A. (f. 162-167 din dosarul tribunalului) a rezultat că aceștia au purtat discuții cu domnul M. A. M. el, reprezentat al SC O. P. S., însă nu a existat o recunoaștere din partea intimaților a faptului că au acceptat în mod neîndoielnic ca executarea obligației de construire și de predare a imobilului ce a format obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare să fie realizată de către societatea cesionară a contractului.

Martorul M. A. M. el nu a putut fi audiat de către instanța de apel. S-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 188 alin. 1 C. pr. civ. aducerea martorului cu mandat, însă din dovada de îndeplinire a mandatului(f.185-186 din dosarul tribunalului) a rezultat că martorul nu mai domiciliază la adresa indicată de apelant. Deoarece nu s-a indicat un alt domiciliu al martorului, instanța a decăzut apelantul din dreptul de a administra proba solicitată.

Raportat la probele administrate în fața primei instanțe, precum și cele administrate în apel, s-a reținut că nu s-a făcut dovada existenței unui acord expres și în formă scrisă din partea reclamanților intimați asupra cesiunii contractului în conformitate cu clauzele art. VII din promisiunea de vânzare cumpărare. De asemenea, nu a fost dovedit nici un acord tacit, dar neîndoielnic, al intimaților asupra cesiunii contractului, astfel încât în mod temeinic a reținut prima instanță faptul că nu a intervenit o eliberare a apelantului de obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu reclamanții

intimați.

Un alt motiv de apel a vizat faptul că prima instanță și-a motivat în drept soluția pe dispozițiile Noului Cod Civil, deși aceste dispoziții nu au fost aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Este adevărat că în considerentele hotărârii apelate, pentru a se susține argumentul necesității acordului creditorului cedat pentru a se realiza opozabilitatea cesiunii de contract, prima instanță a făcut trimitere și la dispozițiile art. 1315-1320 din Noul Cod Civil care reglementează cesiunea de contract ca o operațiune juridică pentru realizarea căreia este cerut și consimțământul cedatului, însă această referire s-a făcut pentru a se întări necesitatea unui astfel de acord și pentru raporturile juridice născute anterior intrării în vigoare a actului normativ la care s-a făcut referire. Prima instanță a argumentat temeinic necesitatea acestui acord, reținând că deși cesiunea de contract nu își găsește o reglementare expresă în vechiul cod civil, reținut ca fiind aplicabil demersului judiciar inițiat de reclamanți, această operațiune juridică a fost recunoscută atât în practică, cât și în literatura juridică ca un efect al libertății contractuale. Astfel, considerentele de drept avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției nu au fost cele ale Noului Cod Civil, motivul de apel invocat fiind neîntemeiat.

Prin apelul formulat s-a invocat și faptul că prima instanță a reținut unele argumente care nu au fost invocate de către reclamanți, respectiv s-a reținut că în raporturile juridice de obligații, persoana debitorului nu este indiferentă, întrucât creditorul, de regulă, are în vedere anumite elemente privind persoana debitorului, precum solvabilitatea, cinstea, reputația etc. În legătură cu aceste argumente ale instanței de fond, s-a invocat că este lipsită de valabilitate, de interes și de efecte juridice clauza de agrement inserată în antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între părți deoarece o astfel de clauză poate fi

inserată numai în contractele cu caracter intuintu personae, caracter pe care nu îl are și promisiunea de vânzare cumpărare încheiată.

T. ul a reținut că reclamanții nu au invocat prin cererea dedusă judecății aspecte privind anumite calități pe care ar trebui să le aibă persoana debitorului obligației de a construi și preda bunul, însă argumentele avute în vedere de prima instanță cu referire la aceste calități s-au circumscris analizării condițiilor generale pe care trebuie să le îndeplinească o cesiune de contract pentru ca această să-și producă efectele și față de creditorul cedat. Argumentele privind calitățile cesionarului din cesiunea de contract au fost reținute pentru a se justifica necesitatea acordului creditorului cedat la încheierea contractului de cesiune, prima instanță apreciind că acest contract este o convenție tripartită, care presupune acordul cedentului, al cesionarului, dar și al creditorului cedat,

acest din urmă acord fiind justificat de faptul că realizarea creanței lor depinde și de elemente subiective ale debitorului obligației.

În legătură cu clauza de agrement invocată de apelant, tribunalul a reținut că această clauză presupune stipularea caracterului cesibil al contractului încheiat între părți, însă cedatul își rezervă dreptul de a aprecia asupra persoanei cesionarului. O astfel de clauză nu a fost inserată în antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între părți, astfel încât apărările formulate de apelant în legătură cu valabilitatea unei astfel de clauze au fost irelevante în cauză. Clauza inserată în art. VII din contract nu reprezintă o clauză de agrement, ci este o clauză care reglementează condițiile în care se poate realiza modificarea contractului, respectiv prin acte adiționale semnate de ambele părți.

În condițiile în care prima instanță a apreciat că cesiunea de contract s-a realizat fără acordul creditorului cedat, astfel încât acest act nu produce efecte față de reclamanții intimați, nu mai era necesară analizarea efectelor cesiunii de contract între părțile semnatare ale acestuia și nici buna credință a pârâtului T.

O. M. în executarea promisiunii de vânzare cumpărare anterior încheierii actului de cesiune. Aceste împrejurări nu au fost analizate nici de instanța de apel deoarece cu ocazia verificării motivelor de apel s-a reținut că cesiunea de contract nu produce efecte față de reclamanții intimați și că între aceștia și pârâții promitenți vânzători continuă să producă efecte juridice promisiunea de vânzare cumpărare încheiată la data de_ . Promitenții vânzători nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contractul încheiat cu reclamanții, astfel încât în mod legal și temeinic, prima instanță a dat eficiență juridică pactului comisoriu de grad IV inserat în art. V din contract și a constatat rezoluțiunea de plin drept a promisiunii de vânzare cumpărare încheiată între părți la data de _

. Încheierea cesiunii de contract nu a constituit o cauză de exonerare a apelantului de obligația de a-și îndeplini obligațiile asumate prin promisiunea de vânzare cumpărare. Această împrejurare nu a constituit un caz fortuit, independent de voința debitorului obligației, ci dimpotrivă apelantul a fost cel care a determinat imposibilitatea executării obligațiilor asumate deoarece a cesionat contractul fără a ține seama de clauzele inserate în promisiunea de vânzare cumpărare care impuneau un acord expres al tuturor părților pentru orice modificare, deci inclusiv pentru modificarea părților convenției.

Față de considerentele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 295 și art. 296 c.pr.civ. s-a respins apelul declarat de apelantul T. O. M., reținând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr.11136/_ pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a menținut-o în întregime.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ț. O. M.

solicitând admiterea recursului, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța competentă - Tribunalul Cluj - Secția Civilă, în subsidiar, casarea deciziei civile nr. 40/A/2012 atacate și trimiterea dosarului pentru completarea probațiunii la instanța de apel, iar în tertio, modificarea în tot a deciziei civile nr. 40/A/2012 atacate, în sensul admiterii apelului declarat și respectiv admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent, precum și respingerea acțiunii introductive de instanță, ca neîntemeiată.

De asemenea solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că primul motiv de recurs invocat, care justifica solicitarea de casare a deciziei atacate, privește modul de soluționare a excepției de necompetenta materiala a T. ului Specializat C., în soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 11136/2011 al Judecătoriei C. -N. .

În fața instanței de fond - Judecătoria Cluj-Napoca - s-a pus în discuție competența materială a acesteia ca instanță de fond, raportat la necesitatea stabilirii caracterului civil sau comercial al pretențiilor formulate de reclamanții

K. L. E. și K. E. A., avându-se în vedere cuantumul acestora.

Cu această ocazie, prin încheierea de ședință din_, s-a reținut că litigiul dedus judecății are un caracter civil, Judecătoria Cluj-Napoca fiind instanța competentă să judece cauza în primă instanță.

Cu privire la încheierea de judecată din data de_ și respectiv cu privire la împrejurarea că litigiul este unul civil, de competența judecătoriei, niciuna dintre părțile litigante nu a declarat cale de atac, achiesând astfel în mod irevocabil la soluția deja stabilită. Ca atare, în mod greșit dosarul de la Judecătoria Cluj-Napoca a fost trimis către Tribunalul Comercial Cluj pentru soluționarea apelului declarat de pârâtul recurent T. O. -M., câtă vreme prin calea de atac a solicitat expres trimiterea dosarului către Tribunalul Cluj.

Prin încheierea civila din_, T. ul Specializat C. a respins excepția de necompetenta materială invocată.

În susținerea excepției de necompetenta, apreciază că sunt incidente prevederile art. 1591 aliniat 2 C. pr. civilă, care stabilesc în mod expres că:

"Necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de către părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului."

În doctrină s-a statuat că, raportat la prevederile Codului de Procedură Civilă astfel cum acesta este modificat de Legea nr. 202/2010 pentru accelerarea soluționării litigiilor, " Necompetența materială sau teritorială exclusivă poate fi invocată prin cererea de apel sau de recurs, așa cum prevede art. 158 alin. (2) C. pr. civ., numai dacă excepția de necompetența a fost invocată în termen înaintea primei instanțe și aceasta a respins-o, caz în care încheierea, în lipsa unui text care să prevadă altfel, poate fi atacată numai odată cu fondul, sau instanța a omis să se pronunțe asupra excepției.

Se va putea proceda la fel dacă, în condițiile alin. (4), judecătorul a considerat că este competent, material și teritorial, iar partea interesată a invocat excepția de necompetența, așa cum prevede alin. final al textului. Dacă excepția, invocată în termen, a fost respinsă, necompetența poate constitui, după caz, un motiv de apel sau de recurs, potrivit art. 304 pct.3 C. pr. civ."

Câtă vreme, așa cum a mai arătat și cum se poate cu ușurință observa din întregul dosar, nu s-a formulat cale de atac împotriva încheierii prin care s-a tranșat problema competenței de primă instanță a Judecătoriei C. -N., consideră că acest aspect nu poate face obiectul unei analize din partea instanțelor de control judiciar.

Pe de altă parte, problema trimiterii dosarului către Tribunalul Comercial Cluj, în loc de a fi trimis către Tribunalul Cluj, Secția I Civilă, este o problemă de necompetența materială de ordine privată, ce privește instanța de recurs. Această situație se încadrează în prevederile art. 159 alin. 2 C. pr. civilă, care stabilesc că:

"În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată." Sunt se asemenea incidente prevederile art. 159 indice 1 alin. 3 C. pr. civilă, care stabilesc termenul până la care poate fi invocată această excepție - prima zi de înfățișare.

Având în vedere toate cele mai sus expuse, și împrejurarea că apelul declarat a fost soluționat de o instanța necompetentă, solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 40/A/2012 și trimiterea dosarului spre competenta soluționare către Tribunalul Cluj, Secția Civila, instanța care va re/administra toate probele necesare justei soluționări a cauzei.

Al doilea motiv de recurs, ce justifica solicitarea de casare a deciziei atacate și trimiterea dosarului către instanța de apel competenta, îl reprezintă necesitatea administrării probațiunii în mod complet.
În acest sens, prin calea de atac declarată - apel, a solicitat completarea probațiunii după cum urmează:reaudierea martorului Neag T. și audierea în calitate de martor a numitului M. A. M. el.
În mod nejustificat, instanța de apel a respins cererea în probațiune formulată, raportat la depoziția martorului Neag T., deși din răspunsurile la interogatoriu s-a confirmat ceea ce a susținut privind cesionarea promisiunii da vânzare și continuarea negocierilor între reclamanții K. și cesionara O. P.
S.R.L. În motivarea primei instanțe s-a reținut că mărturia lui Neag T. trebuie înlăturată, iar instanța de apel a invocat alte motive - ca în depoziție ar exista date ambigue și contradictorii. Or, tocmai aceste aspecte ar fi trebuit sa fie lămurite prin reaudierea martorului, deoarece prin explicațiile pe care acesta le- ar putea oferi, depoziția sa va deveni mai clară pentru instanță, fiind înlăturate aparentele contradicții și neconcordante.
De asemenea, în mod nejustificat instanța de apel a dispus aplicarea unei sancțiuni față de subsemnatul recurent, decăderea din proba cu martorul încuviințat - M. A. M. el, deși s-a conformat tuturor obligațiilor impuse.
Apreciază că soluția dată în apel este neîntemeiată, fiind pronunțată fără administrarea unei probațiuni complete, deși aceasta a fost în mod legal propusă de recurent.
Ca atare, solicită casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de apel, pentru completarea probațiunii.
Critica deciziei civile nr. 40/A/2012 atacate se raportează la următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie, care justifică pe deplin solicitarea pârâtului de a se dispune modificarea deciziei data în apel și respectiv a sentinței pronunțată pe fond, în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță față de pârât, întemeiat pe prevederile art. 304 punctele 8 și 9 C. pr. civilă:

Instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului apreciind greșit actele deduse judecații (contractul de cesiune), fiind aplicabile prevederile art. 304 punctul 8 C. pr. civilă.
În susținerea excepției formulate, arătă că atâta timp cât toate drepturile și obligațiile legate de edificarea imobilului din localitatea Florești, str. Florilor F.N., jud. C., precum și drepturile și obligațiile din promisiunile de vânzare- cumpărare încheiate au fost preluate de către cesionara S.C. O. P. S.R.L., pârâtul-recurent nu mai are niciun fel de obligație față de reclamanții-intimați, aceștia acceptând modificarea convenției și respectiv preluarea obligațiilor de către cesionară. Acest contract de cesiune este depus ca înscris la dosarul cauzei și a fost încuviințat ca probă în litigiul dedus judecății.
Ca atare, nu mai are niciun fel de obligație față de reclamanții-intimați, de la data notificării către reclamanții-intimați K. L. E. și K. E. A. a schimbării intervenite în persoana promitentului vânzător, respectiv de la data preluării prin contractul de cesiune, de către cesionara S.C. O. P. S.R.L. a obligațiilor și drepturilor ce rezultă din convenția încheiată, orice pretenții pot fi formulate și admise doar în contradictoriu cu aceasta.
Încă de la data de_, dată la care s-a încheiat contractul de cesiune cu cesionara S.C. O. P. S.R.L., toate drepturile și obligațiile ce decurg din promisiunea de vânzare-cumpărare au trecut în sarcina cesionarei.
Cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au contestat cesiunea și nu au formulat niciun fel de opoziție față de notificarea de schimbare a persoanei
promitentului vânzător, apreciază că nu poate fi obligat în vreun fel la executarea clauzelor contractuale, care au fost integral preluate de către cesionară.
Speța de față se raportează la vânzarea unui imobil apartament - bun viitor ce urma să fie edificat, și ca atare calitatea de pârât poate să o aibă doar persoana care are calitatea de proprietar al terenului și beneficiar al autorizației de construire, care mai mult, și-a asumat obligația de a edifica imobilul obiect al promisiunii, în speță O. P. S.R.L
Acțiunea a fost promovată inițial de către reclamanții K. L. E. și soția K. E. A. atât în contradictoriu cu pârâtul recurent, în calitate de promitent-vânzător inițial, cât și în contradictoriu cu cesionara O. P. S.R.L. - renunțarea la judecată s-a făcut doar la ultimul termen, chiar înainte de cuvântul pe fond.
Apreciază că promovarea acțiunii și față de cesionara O. P. S.R.L. are valoarea juridică a recunoașterii cesiunii, care a devenit opozabilă reclamanților prin notificarea transmisă acestora, încă de la data comunicării.
De asemenea, mai consideră important de subliniat și faptul că reclamanții-intimați K. L. E. și K. E. A. au înțeles să promoveze și o cerere de sechestru asigurător față de cesionara S.C. O. P. S.R.L., dosarul nr._ de Judecătoria Cluj-Napoca, aspect care constituie încă un argument al acceptării cesiunii, cu toate consecințele care decurg din această cesiune - și acest aspect este dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Argumentele invocate atât în fața primei instanțe, cât și prin apelul declarat, justifică admiterea recursului, cu consecința admiterii excepției invocate și respingerea acțiunii promovate în contradictoriu cu pârâtul-recurent, ca fiind promovată față de o persoană care nu are calitate procesuală pasivă.
Un alt motiv de nelegalitate a deciziei atacate, întemeiat pe prevederile art. 304 punctul 8 C. pr. civila, îl reprezintă modul greșit de apreciere a actelor deduse judecații:
a), cesiunea de contract
Instanța de apel s-a raportat la actul de cesiune încheiat de către paratul- recurent cu O. P. S.R.L. ca fiind un act de cesiune de creanța, reținând ca
"contractul de cesiune de creanța încheiat intre paratul T. O. M. și parata
O. P. S.R.L. nu întrunește condițiile de opozabilitate fata de reclamanți, aceștia având calitatea de terți față de acest contract, conform dispozițiilor art. 1393 C. civil".
Or, în fapt, s-a realizat o cesiune a unui contract, cuprinzând drepturi și obligații.
În acest sens, apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 1393 din Vechiul Cod Civil, care reglementează în mod expres doar cesiunea unei creanțe, nu operațiunea juridica complexa a cesiunii de contract.
Însă, chiar daca ar fi aplicabile prevederile art. 1393 C. civil, acest text legal a fost greșit interpretat, deoarece nu se prevede necesitatea acceptării cesiunii, ci doar formalitatea notificării cesiunii, pentru ca aceasta sa fie opozabila. Or, a îndeplinit formalitatea de a notifica cesiunea intervenita, astfel că soluția dată de instanța de apel prin decizia pronunțată apare ca fiind nelegală și în contradicție cu actele juridice și normele de drept aplicabile.
b). acordul reclamanților K. privind cesiunea
În mod greșit au fost interpretate actele deduse judecații, raportat la stabilirea voinței reclamanților, de a accepta sau nu cesiunea intervenită cu privire la proiectul imobiliar.
În acest sens, s-a reținut că "este necesar și acordul cedatului, în cazul de față promitenții cumpărători K. L. E. și K. E. A. . în lipsa
acestui acord, în mod corect a reținut prima instanța Or, ceea ce s-a reținut prin decizia data în apel, ca reclamanții nu au fost de acord cu cesiunea, nu este în conformitate cu demersurile ulterioare efectuate de reclamanți.
Acordul reclamanților K. nu a fost exprimat în mod direct, expres, ci indirect, așa cum rezultă în mod clar din întreaga procedură derulată de către aceștia:aceștia au primit notificarea privind cesiunea și nu au făcut niciun demers pentru a-și exprima refuzul de a accepta modificările survenite;reclamanții au negociat completarea obiectului promisiunii cu un loc de parcare, negocierea având loc cu numitul M. A. M. el; negocierea nu s-a finalizat deoarece părțile nu s-au înțeles cu privire la preț; acest aspect a fost dovedit atât prin proba cu martori, cât și prin proba cu interogatoriul reclamanților;reclamanții au formulat notificare (propunere de conciliere directa) atât față de pârât, cât și față de cesionara O. P. S.R.L.;reclamanții au formulat cerere de sechestru asigurător împotriva O. P. S.R.L.;reclamanții au formulat acțiunea introductivă împotriva O. P. S.R.L.
Toate aceste acte și demersuri justifica pe deplin solicitarea de modificare a deciziei atacate și respectiv de a se dispune respingerea acțiunii, deoarece s-a reținut în mod greșit, cu interpretarea greșita a actelor deduse judecații, că reclamanții nu și-au exprimat în mod tacit, acordul cu privire la cesionarea promisiunii de vânzare cumpărare încheiate, cesiune care își produce așadar efectele și față de reclamanți.
Cel de-al treilea motiv de recurs, privind netemeinicia și nelegalitatea deciziei civile atacate, dată cu aplicarea greșita a legii, se raportează la faptul că prin aceasta hotărâre s-a validat motivarea soluției adoptate de instanța de fond, cu invocarea unor norme legale care nu sunt aplicabile în speță: "în susținerea argumentului necesității acordului creditorului cedat, instanța are în vedere faptul că, potrivit noului cod civil (art.1315-1320) cesiunea de contract este reglementată ca o operațiune juridică pentru realizarea căreia este cerut și consimțământului cedatului."
Or, ceea ce s-a menționat în considerentele sentinței dată de prima instanța a fost apreciat în mod selectiv de către instanța de apel, fără a se lua în considerare faptul că prima instanța și-a bazat motivarea în drept pe un act normativ care nu era în vigoare nici la data cesiunii, dar nici la data pronunțării hotărârii.
Pe de altă parte, motivarea instanței de apel este nefondată, deoarece nu se ține cont de faptul că cesiunea contractului fusese acceptată de către contractanții cedați, reclamanții-intimați din cauza dedusă judecății.
Mai mult, este important de observat faptul că din perspectivă doctrinară și a practicii juridice anterioare intrării în vigoare a Noului Cod Civil, acordul contractantului cedat nu era necesar pentru ca cesiunea să opereze cu toate efectele sale, fiind necesară doar notificarea cesiunii, pentru opozabilitate.
Or, soluția dată în fond și menținută în apel este rezultatul unei greșite interpretări a textelor legale aplicabile, fără luarea în considerare a principiilor ce guvernează dreptul civil (principiul neretroactivitatii legii civile).
Un alt aspect de netemeinicie și nelegalitate a deciziei atacate, dată cu aplicarea greșită a legii (art.304 punctul 9 C. pr. civila) îl reprezintă faptul că prin decizia pronunțată, instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al părților, dreptul la discutarea în contradictoriu a tuturor aspectelor cauzei și obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la obiectul dedus judecații și numai pe baza probelor administrate.
Astfel, deși se reține în mod corect că "reclamanții nu au invocat prin cererea dedusa judecații aspecte privind anumite calități pe care ar trebui să le aibă persoana debitorului obligației de a construi și preda bunul, însă
argumentele avute în vedere de prima instanța cu referire la aceste calități s-au circumscris analizării condițiilor generale pe care trebuie să le îndeplinească o cesiune de contract pentru ca aceasta să își producă efectele și față de creditorul cedat."
Or, prin motivarea dată de prima instanța, aceasta s-a transformat într-un veritabil apărător al reclamanților, fiind cea care, în lipsa oricăror probe în susținerea celor de mai jos, a găsit argumente pentru admiterea acțiunii. Subliniază că în mod abuziv s-a procedat la găsirea de către instanța a unor argumente fără susținere în plan probatoriu și care ar fi trebuit să fie invocate de către reclamanți, în niciun caz de către instanța de judecata.
Instanța de fond a reținut nejustificat că "în raporturile juridice de obligații, persoana debitorului nu este indiferentă, întrucât creditorul, de regulă, are în vedere anumite elemente privind persoana debitorului, precum solvabilitatea, cinstea, reputația, etc, fără ca acest aspect să fie pus în discuția pârtilor și să facă obiectul vreunei probațiuni.
Menționează că aceste argumente reținute de către instanța de fond nu au fost nicidecum invocate de către reclamanți, și prin menționarea lor ca reprezentând elemente esențiale care au format convingerea instanței se încalcă principiul disponibilității, în sensul în care instanța poate să se raporteze doar la susținerile și argumentele invocate de părți, nicidecum nu are libertatea de a invoca argumente proprii, în sprijinul uneia dintre părțile litigante, cu atât mai mult cu cât aspectele menționate nu au făcut obiectul vreunei probațiuni.
Pe de altă parte însă, pentru ca instanța să poată reține argumente privind solvabilitatea, cinstea, reputația vânzătorului, ar fi fost necesar ca reclamanții să dovedească cel puțin faptul că la momentul perfectării promisiunii de vânzare- cumpărare cunoșteau personal pe pârâtul-recurent, și de asemenea, cunoșteau reputația promitenților vânzători privind construcția și vânzarea de bunuri în domeniul imobiliar, acestea fiind argumentele esențiale care au determinat în mod concret încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare.
Raportat la argumentul privind solvabilitatea vânzătorului, nici acesta nu poate fi reținut, deoarece în niciun moment nu s-a făcut dovada solicitării de către reclamanții-intimați a unor informații privind solvabilitatea recurentului, și aceste aspecte nu au constituit un argument nici la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, nici la alegerea bunului imobil ce urma a fi cumpărat.
Ca atare, se impune și sub acest aspect modificarea deciziei atacate, admiterea recursului și respingerea acțiunii introductive față de paratul-recurent.
Un alt motiv de nelegalitate a deciziei atacate îl reprezintă greșita calificare dată actului dedus judecații - promisiunea de vânzare cumpărare, în ceea ce privește clauza de agrement inserată în aceasta convenție, raportat la prevederile art. 304 punctul 8 C. pr. civila. Instanța de apel în mod greșit menționează că nu este vorba de o clauza de agrement, ci de o "clauza care reglementează condițiile în care se poate realiza modificarea contractului."
Clauza de agrement stipulată în promisiunea de vânzare-cumpărare, care îi permite părții cedate să decidă asupra cesiunii de contract, respectiv să îi blocheze eficacitatea, nu poate produce efecte, deoarece nu este o clauză valabilă. Aceasta deoarece sub vechiul cod civil, care nu conținea o reglementare expresă a cesiunii de contract, se aplicau și în materie de cesiune de contract regulile generale cu privire la clauzele de agrement.
Astfel, o astfel de clauză este valabilă numai în măsura în care este justificată de un interes serios și legitim. Or, un atare interes, cât privește cesiunea de contract, poate să existe doar în cazul contractelor încheiate intuitu personae.
În speță nu este vorba despre un astfel de contract, atâta timp cât vânzarea (promisiunea de vânzare) nu este în principiu un contract intuitu personae. Vânzarea poate deveni o convenție intuitu personae doar dacă, în concret, persoana vânzătorului, respectiv cea a cumpărătorului, sunt esențiale pentru cocontractant la încheierea contractului.
În speță, din niciuna din clauzele referitoare la condițiile de formare a contractului sau la prestațiile asumate de părți nu rezultă că acestea din urmă ar fi privit promisiunea de vânzare din speță ca fiind încheiată intuitu personae. După cum a arătat în cele ce preced, în lipsa acestui caracter, clauza care condiționează cesionarea contractului de agrementul părții cedate este lipsită de
interes și nu poate produce vreun efect, în condițiile în care contractul a fost încheiat sub vechiul Cod civil.
Pe de altă parte, chiar dacă instanța ar aprecia în extremis clauza de agrement ca fiind validă, reclamanții și-au exprimat acordul la cesiune, fapt dovedit de continuarea negocierilor cu cesionarul S.C. O. P. S.R.L, pentru obținerea unui loc de parcare, ca accesoriu al apartamentului pe care îl doreau.
Mai mult, continuarea negocierilor cu noul proprietar-constructor reprezintă încă un argument care justifică susținerea că promisiunea de vânzare- cumpărare nu a fost un contract intuitu personae, ci un contract de vânzare- cumpărare pur și simplu, în care singurul element de interes îl reprezenta bunul imobil obiect al convenției, fiind indiferentă persoana vânzătorului.
Ca atare, este important de subliniat faptul că în condițiile în care promisiunea de vânzare-cumpărare nu este un contract intuitu personae, nu este necesar acordul contractantului cedat, iar argumentele menționate de instanța de fond, necenzutare de instanța de apel, exced susținerilor reclamanților și sunt simple aserțiuni nedovedite.
Un alt aspect de nelegalitate a deciziei atacate îl reprezintă faptul că instanța de apel nu a reținut în mod corect și complet efectele actelor juridice deduse judecații, motiv prevăzut de art. 304 punctul 8 C. pr. civila.

În acest sens, s-a reținut ca "apelantul a fost cel care a determinat imposibilitatea executării obligațiilor asumate, deoarece a cesionat contractul fără a ține seama de clauzele inserate în promisiunea de vânzare-cumpărare..."

Or, aceasta apreciere a actelor deduse judecații nu ține seama de faptul că în sine cesiunea nu a determinat imposibilitatea executării obligației. Dacă pârâta

O. P. S.R.L. și-ar fi respectat obligația asumată, de a finaliza lucrările pentru imobilul obiect al promisiunilor cesionate, nu s-ar mai fi promovat litigiul de către reclamanții K., ci aceștia ar fi perfectat contractul autentic de vânzare- cumpărare.

Ca atare, nu se poate susține că prin cesiune s-a determinat imposibilitatea executării obligației asumate inițial de recurent, obligație preluată apoi de către cesionara O. P. S.R.L., odată cu cesiunea de contract.

Prin același contract de cesiune, O. P. S.R.L. a devenit cesionar al beneficiul autorizației de construire a imobilului. Aceste aspecte sunt dovedite de înscrisurile depuse la dosar, probe câștigate cauzei - copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, și copie extras de carte funciară.

Față de aceste aspecte, este evident că orice obligație contractuală a devenit de la momentul cesiunii imposibil de executat doar de către pârât T. O. -M., obligată juridic obiectiv devenind cesionara O. P. S.R.L., care de altfel a și continuat lucrările în vederea edificării imobilului.

Ca efect al cesiunii, O. P. S.R.L. a preluat toate drepturile și obligațiile aferente, inclusiv cele din promisiunea de vânzare încheiată inițial de pârâtul- recurent cu reclamanții K. L. E. și K. E. A., în calitate de promitenți cumpărători.

În aceste condiții, consideră că ar putea fi dispusă doar obligarea pârâtei

S.C. O. P. S.R.L. la executarea obligațiilor convenționale, având în vedere și asumarea de către cesionară în mod expres a tuturor consecințelor juridice pentru situația neîndeplinirii obligației de edificare a imobilului în termenul stabilit.

Intimații reclamanți K. L. E. și K. E. A. au formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nelegalei timbrări a recursului și pe cale de consecință anularea recursului ca nelegal timbrat, iar în subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefundat și pe cale de consecință menținerea deciziei atacate în totalitate, cu cheltuieli de judecată în recurs.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate si a dispozițiilor legale incidente în materie Curtea apreciaza ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente:

In ce privește motivul de recurs constând în necompetența materiala a T. ului Specializat C. de a soluționa apelul din prezentul dosar Curtea retine ca prezentul litigiu a început la data de_ anterior modificărilor aduse Codului de procedura civila prin Legea 202/2010 .

In aceste condiții și avand în vedere prevederile art. XXII alin. 2 din Legea 202/2010 modificarile aduse de aceasta lege nu sunt aplicabile prezentului litigiu care contrar celor sustinute in primul motiv de recurs urmeaza a ramane guvernat inclusiv în ceea ce priveste competenta materiala a instanțelor de prevederile Codului de procedură civila așa cum se prezenta acesta anterior Legii 202/2010 .

In această formă codul de procedură civilă permitea invocarea exceptiei de necompetență materiala de către oricare dintre părți cât si de catre instanta din oficiu în orice stadiu al pricinii.

În prima instanta la termenul de judecată din data de_ Judecatoria C.

N. a respins exceptia de necompetență materială retinind in considerentele incheirii respective ca litigiul din speta vizează drepturi si obligații cu caracter civil si nu drepturi si obligații cu caracter comercial.

Exceptia de procedură solutionata de catre prima instanta si asupra careia aceasta a statuat prin dispozitivul incheierii din_ este aceea a necompetenței sale materiale si nu o exceptie vizind calificarea juridica a litigiului

.Stabilirea naturii juridice a litigiului este doar considerentul pentru care exceptia sus mentionată a fost respinsa .

Este adevărat ca nici una dintre părti nu a declarat apel si nu a invocat exceptia de necompetenta materiala a J. i C. N. dar aceasta nu înseamnă ca s-a statuat în mod irevocabil asupra problemei competentei materiale a primei instante si implicit asupra considerentelor ce au justificat respingerea excepției .

Astfel asa cum s-a aratat mai sus necompetența materială a primei instante putea fi invocata chiar si din oficiu de catre instanta de apel si chiar si de catre instanta de recurs .Ori cata vreme solutia data exceptiei de necompetenta materiala nu era irevocabila cu atat mai mult considerentele care stau la baza respingerii ei si care nu se bucură de lucru judecat separat ci doar daca sustin solutia adoptata nu erau irevocabile putand fi reapreciate de catre instanta de apel .

Apelantul parat Ț. a invocat exceptia de necompetența materiala a T. ului Specializat C. de a soluționa cererea de apel ,exceptie intemeiata pe caracterul civil al cauzei statuat in mod ireovcabil de catre prima instanta .

In solutionarea acestei exceptii in mod corect instanta de apel a stabilit ca prevederile Legii 202/2010 nu sunt aplicabile litigiului de fată si implicit ca exista posibilitatea reaprecierii competentei primei instante si cu atat mai mult a naturii

juridice a litigiului .In plus reaprecierea naturii juridice a litigului era posibila intrucat era necesara pentru solutionarea unei alte exceptii de procedura decat cea transata de catre prima instanta.

In ce priveste aceasta natură juridica s-a statuat în mod corect ca "pârâții G.

B. și Ț. O. M., în calitate de promitenți vânzători a încheiat cu reclamanții K. L. E. și K. E. A., în calitate de promitenți cumpărători, un antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect un apartamentul din imobilul ce urma a fi edificat de promitenții vânzători pe terenul înscris în CF 7700 Florești. Din cuprinsul contractului și din autorizația de construire nr. 28/2008 eliberată în favoarea promitenților vânzători rezulta ca imobilul care a făcut obiectul promisiunii de vânzare cumpărare face parte dintr- un ansamblu de locuințe colective format din două tronsoane cu mai multe apartamente construite în regim D+P+2E+M. Din aceste înscrisuri rezultă că pârâții nu au urmărit construirea complexului de locuințe pentru satisfacerea nevoilor personale de locuit, ci au urmărit obținerea unui profit din desfășurarea unor operațiuni de comerț. De altfel, prin construirea de locuințe, pârâții au săvârșit un act obiectiv de comerț, conform art. 3 pct. 8 c.com. aflat în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dintre părți și care reglementa întreprinderile de construcții. Prin săvârșirea unor fapte ce comerț ca o profesiune obișnuită, pârâții-persoane fizice, au dobândit calitatea de comercianți, conform art. 7 c. com, iar actele juridice încheiate de aceștia, chiar și în situația în care cealaltă parte contractantă nu avea calitatea de comerciant, au fost supuse legii comerciale conform art. 56 c.com.In aceste conditii litigiul dedus judecății a avut la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată o natură comercial patrimonială, iar apelul promovat împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie în acest litigiu este de competenta materială a tribunalului specializat conform art.2 pct.3 C.pr.civ coroborat cu prevederile art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 și art. 223 din legea nr. 71/2011";.

Ca atare in mod legal s-a procedat la reaprecierea naturii juridice a litigiului de catre instanta de apel.Totodata aceasta reapreciere este corecta prin prisma art. 3 pct. 8 C.com ,art. 7 C.com si art. 56 C.com. paratii prin construirea si vanzarea unui bloc de locuinte din care face parte si apartamentul in litigiu savarsind acte de comert .In consecinta in baza acestor texte de lege in mod legal

T. ul Specializat C. a retinut ca este competenta material a solutiona respectiva cale de atac .

T. ul Specializat C. nu a invocat ca motiv de apel necompetenta materiala a primei instante ,acest aspect fiind doar o posibilitate si nu o obligatie raportat la art. 295 C.pr.civ si nici una dintre parti nu a repus in discutie aceasta necompetenta .

Din considerentele mai sus expuse rezulta asadar ca acest prim motiv de recurs este nefondat ,T. ul Specializat C. fiind competent material in raport cu Tribunalul Cluj sa solutioneze calea de atac intr-un litigiu avand in mod categoric o natura comercială .

In ce priveste al doilea motiv de recurs acest motiv de recurs este in primul rand inadmisibil .Este bine stiut ca in cazul recursului formulat dupa solutionarea unui apel in aceeasi cauza motivele de recurs pot privi doar legalitatea hotarării pronuntate, temeinicia aceleasi hotarari nemaiputind fi cenzurata .Ori probatiunea urmareste stabilirea starii de fapt specifica litigiului tinind asadar de temeinicia hotararii judecatoresti pronuntate,temeinicie si pe cale de consecință probatiune care nu mai pot fi cenzurate in recurs .

In plus Curtea apreciaza ca nu s-a încalcat nici o dispozitie procedurala atunci cand s-a respins cererea de reaudiere a martorului Neag T. si s-a pasit la judecarea pricinii fara audierea martorului M. A. M. el .

Astfel prin raspunsurile la interogator reclamantii intimati nu au confirmat sustinerile apelantului ci doar existenta unor discutii dar nefinalizate in vreun sens astfel ca raspunsurile la interogator nu justificau hotararea de reaudiere a martorului .Apoi continutul declaratiei martorului nu justifica aceasta reaudiere intrucat ea urma a se corobora cu celelalte probe si aprecia astfel caracterul sau sincer si real .Conform art. 295 C.pr.civ refacerea probelor este o facultate si nu o obligatie, exercitarea acestei facultati nefiind abuziva ci justificata de aspectele mai sus mentionate (f. 153-154 dosar apel ).

In ce priveste audierea martorului M. A. M. el audierea lui a fost incuviintata la termenul de judecată din data de_ 2 .Acesta a fost citat la singura adresa cu care figureaza in evidentele autoritatilor specializate în acest sens (f. 195 dosar apel ) dar nici dupa citarea sa cu mandat de aducere nu s-a prezentat astfel ca instanta de apel nu putea amana la nesfarsit solutionarea apelului ci in mod legal a trecut la judecarea pricinii conform art. 298,188 alin. 3 C.pr.civ .Rezulta asadar ca si al doilea motiv de recurs este nefondat .

In ce priveste motivul de recurs vizind lipsa calitatii procesual pasive a recurenului parat justificată de cesionarea catre parata de randul 3 a antecontractului de vanzare cumparare incheiat cu reclamantii intimati se impune a se preciza ca aceasta cesiune de contract s-a efectuat sub imperiul vechiului Cod civil .In acest cod civil cesiunea de contract nu era reglementata in mod expres .

Cu toate acestea literatura juridica a recunoscut valabilitatea acesteia aratand ca cesiunea conventionala de contract este o operatie juridica realizata intre trei persoane care trebuie sa isi dea consimtamantul respectiv cedentul

,cesionarul si cedatul ,efectul sau constind in tranferul pozitiei sau situatiei contractuale a cedentului cu toate drepturile ,datoriile si prerogativele nascute din acel contract .

In ce priveste consimtamantul cedatului se arata ca acesta poate fi dat anterior ,concomitent sau ulterior cesiunii, consimtamant care poate fi exprimat atat expres cat si tacit .Asadar doar incheierea contractului de cesiune intre cedent si cesionar fara acordul cedatului si apoi notificarea acestei cesiuni asa cum s-a intimplat in speta si se invoca in acest motiv de recurs nu este suficientă pentru ca aceasta sa producă efecte juridice si sa-l libereze pe recurent de obligatiile pe care le avea in baza antecontractului de vanzare cumpaare ,fiind absolut necesar in acest sens acordul reclamantilor ce au calitatea de cedati .

In speta intimatii reclamanti nu au exprimat un acord tacit sau expres anterior ,concomitent sau ulterior acestei cesiuni de contract .

Astfel pana la incheierea acestei cesiuni de contract reclamantii intimati nu si-au dat consimtamtul nici expres si nici tacit pentru cesiunea contractului

.Mai mult art. VII din contract arata ca orice modificare a contractului nu este valabila decat dacă rezultă din acte adiționale semnate de ambele părti .

Reclamantii intimați nu au fost parte in contractul de cesiune si nici nu au stiut de incheierea lui pana la notificarea facuta lor de catre paratii de randul 1 si 2 .

Sub aspectul starii de fapt instanta de apel nu a retinut nici o imprejurare de fapt care sa aiba asa cum se va arata mai jos semnificatia juridica a unui acord expres sau tacit ulterior acestei cesiuni din partea acelorasi reclamanti .

Asa cum s-a aratat mai sus cesiunea de contract presupune un consimtamant expres sau tacit dar neechivoc al cedatului .Consimtamantul tacit nu poate rezulta dintr-o stare de pasivitate ci poate rezulta doar din anumite fapte ,imprejurari de fapt ,manifestari active ale cedatului care duc la concluzia existentei in mod neechivoc a unui asemenea acord al acestuia .

Imprejurarea ca reclamantii nu au contestat cesiunea ,nu au formulat nici o opozitie la notificarea acestei cesiuni nu are semnificatia unui asemenea acord ci exprima doar o pasivitate fata de o cesiune realizata intre alte doua persoane si care in lipsa acordului lor expres sau manifestat tacit dar in mod activ este indiferenta .

Promovarea cererii de chemare in judecata ,formularea unei cereri de sechestru asigurator si fata de paratul de randul 3 nu au semnificatia juridica a acceptarii cesiunii ci reprezinta doar forma juridica in care avocatul angajat de reclamanti a inteles sa asigure realizarea drepturilor acestora .

Mai mult in raport cu antecontractul de vanzare cumparare din speta in concret cesiunea de contract este o cesiune de datorie .Astfel singurul drept ce revenea promitentului vanzator acela de a incasa pretul s-a realizat integral in_ ,din antecontract ramanand de executat doar obligatiile asumate de promitentului vanzator.Ca atare in esenta raportat la antecontractul din speta paratul recurent nu a transmis paratei de randul 3 prin contractul de cesiune de care se prevaleaza nici un drept ci doar obligatii aflandu-ne astfel in prezenta unei veritabile cesiuni de datorie care putea avea loc doar cu acordul reclamantilor intimati ,acord care asa cum s-a aratat mai sus nu exista in spetă .

In consecinta în speță cesiunea încheiată cu pârâta de randul 3 nu a liberat pe paratul recurent de obligatiile asumate prin antecontractul incheiat cu reclamantii astfel ca motivul de recurs vizand lipsa calitatii procesual pasive este nefondat.

In ce privește motivul de recurs în sensul ca instanța de apel si-ar fi fundamentat solutia pe calificarea actului de cesiune ca o cesiune de drepturi ce intra sub incidenta art. 1393 C.civil acest motiv este nefondat întrucât instanta de apel a retinut in mod expres ca in speță exista o cesiune de contract nereglementata de vechiul cod civil si incheiata fara acordul expres sau tacit al cedatilor .Ca atare acest motiv de recurs este nefondat .

In ce priveste motivul de recurs vizand acordul cedatilor la cesiunea de contract asa cum s-a aratat mai sus notificarea ulterioara a cesiunii si lipsa vreunui demers pentru a refuza acesta cesiune la care nu erau parte nu reprezinta un acord tacit la cesiune .

Reclamanții intimați în condițiile in care cesiunea s-a încheiat fară acordul lor expres asa cum prevedea art. VII din antecontractul de vanzare cumpărare nu trebuiau sa facă nimic ca sa isi manifeste dezacordul raportat la această cesiune, pasivitatea lor neavand valoare juridica de acceptare a cesiunii.Din contră așa cum s-a aratat deja acordul tacit presupunea existanta unor împrejurari de fapt constând în anumite fapte,actiuni realizate de catre intimații reclamanți si din care să rezulte în mod neechivoc ca au fost de acord cu preluarea drepturilor si obligațiilor aferente antecontractului de vanzare cumpărare din speță de catre pârâta de randul 3 .

Starea de fapt asa cum a fost stabilita de catre prima instanta si de instanta de apel si care nu mai poate fi repusa in discutie in recurs relevă doar existenta unor discutii la care a participat reclamanta nu si reclamantul si reprezentantul pârâtei de rândul 3 ,discuții care însă nu au semnificația unor negocieri ale clauzelor contractuale în sensul că aceste negocieri nu s-au purtat ca si cum promitentul vanzător ar fi fost acceptat de ambii reclamanti ca fiind parata de randul 3 .

Astfel din raspunsul reclamanților intimați la interogator(f. 165,169 dosar apel ) si din probele testimoniale care nu au fost înlăturate de catre instantele de fond ca fiind nesincere (f. 215,217 dosar fond )rezultă doar existența unei singure discuții la care a participat doar reclamanta nu si sotul acesteia si în care reprezentantul pârâtei de rândul 3 s-a prezentat ca fiind cumpărătorul

proiectului imobiliar început de pârâții de rândul 1 si 2 ,a cerut o prelungire a termenului de realizare a construcției si a oferit în schimb un loc de parcare .

Reclamanții nu s-au pronunțat asupra acestei oferte astfel ca doar purtarea acestei discuții fără ca reclamanții sa se manifeste activ în vreun fel nu are semnificația unui acord tacit in raport cu cesiunea de contract .In plus reclamantul nici nu a participat nici macar la aceasta discutie.

Apoi așa cum s-a mai aratat demersurile judiciare realizate de catre reclamanții intimați nu au semnificația unui acord tacit ci reprezintă modalitatea juridică in care avocatul angajat de catre intimații reclamanți a inteles sa încerce solutionarea juridică a problemei acestora .

In ce priveste motivul de recurs vizand aplicarea dispozițiilor art. 1315- 1320 din Noul Cod Civil asa cum a retinut si instanta de apel solutia primei instante cat si a instantei de apel nu se fundamentează pe aceste prevederi legale ci pe modul în care cesiunea de contract era recunoscută in practica si literatura de specialiate de sub incidenta vechiului Cod Civil, referirea la prevederile Noului Cod civil fiind doar un argument în plus dar nu fundamentul solutiilor pronuntate de catre instantele de fond .Asa cum s-a retinut deja cesiunea de contract din speta nu a îndeplinit exigentele recunoscute in literatura de specialitate in raport cu legislatia in vigoare la data incheierii sale

.Ca atare si acest motiv de recurs este nefondat .

In ceea ce priveste motivul de recurs vizand incălcarea dreptului partilor la aparare si la discutarea in contradictoriu a tuturor aspectelor cauzei si incalcarea principiului disponibilitatii acest motiv de recurs este nefondat, argumentele retinute de prima instanta cu privire la persoana si calitatile debitorului cum ar fi cinstea ,solvabilitatea ,reputatia acestuia nefiind decisive in solutionarea speței, inserarea lor in cuprinsul considerentelor fiind asadar indiferenta pentru solutia pronuntata .Așa cum s-a arata mati sus esențial în speță este ca nu s-a putut dovedi existenta unui acord expres sau tacit pentru cesiunea de contract din partea cedatilor, situatie in care aceasta cesiunea nu produce efecte juridice

.Argumentele privind calitatile debitorului sunt in fapt argumente exprimate in literatura de specialitate in materia cesiuni de datorie pentru a justifica necesitatea acordului cedatului (L.P. -Tratat de drept civil .Obligatiile ,vol I

.Regimul juridic general -editia 2006,pagina 107-108).

Cata vreme cesiunea de contract implica si o cesiune de datorie iar in speță asa cum s-a aratat mai sus fata de antecontractul dintre părți cesiunea de contract transmite doar obligatii si nici un drept aceste argumente erau argumente in plus care justificau necesitatea existentei acordului expres sau tacit al cedatilor in conditiile in care legislatia de la data incheii contractului de cesiune nu reglementa nici cesiunea de contract si nici cea de datorie

.Necesitatea acordului expres sau tacit al cedatilor care era practic problema de drept in discutie si pentru care s-au folosit argumentele sus mentionate a fost pusa in discutia partilor, iar partile si-au exprimat punctul de vedere asupra acestei problmee atat in fond cat si in apel ,aceasta problema fiind analizatata de ambele instante de fond .

În ce privește motivul de recurs vizand clauza de agrement, indiferent care ar fi calificarea juridica ce s-ar da clauzei inserate de la punctul VII din antecontractul de vanzare cumparare incheiat de catre reclamanții intimații cu pârâții de rândul 1 si 2 așa cum s-a arătat mai sus literatura de specialitate elaborată sub imperiul vechiului Cod civil este unanimă în sensul necesității acordului expres sau tacit al cedatului indiferent care ar fi natura contractului

.În aceste conditii indiferent care ar fi calificarea acestei clauze in lipsa acordului expres sau tacit al reclamantilor anterior,concocmitent sau ulterior cesiunii de contract, aceasta cesiune nu produce efecte fara de reclamanții intimați în sensul

ca nu il exonerează pe paratul recurent de obligațiile asumate prin antecontractul de vanzare cumparare .

In plus in mod corect instanta de apel a statuat ca in speta clauza de agrement presupune stipularea caracterului cesibil al contractului încheiat între părți, însă cedatul își rezervă dreptul de a aprecia asupra persoanei cesionarului. O astfel de clauză nu a fost inserată în antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între părți, astfel încât apărările formulate de apelant în legătură cu valabilitatea unei astfel de clauze sunt irelevante în cauză. Clauza inserată în art. VII din contract nu reprezintă o clauză de agrement, ci este o clauză care reglementează condițiile în care se poate realiza modificarea contractului, respectiv prin acte adiționale semnate de ambele părți. Rezultă așadar ca și acest motiv de recurs este nefondat .

In ce privește ultimul motiv de recurs este corectă retinerea instantelor de fond in sensul ca in urma cesiunii care nu produce efecte juridice fata de reclamanți paratii de randul 1 si 2 nu s-au mai preocupat de indeplinirea obligațiilor asumate prin antecontractulul de vanzare cumparare ,obligatii care nu au fost indeplinite de catre acestia nici pănă în prezent .Ori cata vreme responsabilitatea indeplinirii acestor obligații nascute din antecontractul de vanzare cumparare incumba paratilor de randul 1 si 2 nu si paratei de randul 3 in mod corect s-a constatat rezolutiunea de drept a antecontractului de vanzare cumparare in conditiile in care in speta nu exista nici o cauza care sa exonereze paratul recurent de indeplinirea obligatiilor contractuale .

Raporturile juridice dintre parații produc efecte doar între acestia fiind insa inopozabile reclamanților care nu au intrat in raporturi contractuale cu parata de randul 3 si care astfel nu pot fi obligati sa solicite vreo prestatie paratei de randul 3 .

In mod corect a retinut instanta de apel ca in speta incheierea cesiunii de contract nu constituie o cauză de exonerare a paratului recurent de obligația de a-și îndeplini obligațiile asumate prin promisiunea de vânzare cumpărare. Această împrejurare nu constituie nici un caz fortuit, independent de voința debitorului obligației, ci dimpotrivă recurnetul a fost cel care a determinat neexecutarea obligațiilor asumate deoarece a cesionat contractul fără a ține seama de clauzele inserate în promisiunea de vânzare cumpărare care impuneau un acord expres al tuturor părților pentru orice modificare, deci inclusiv pentru modificarea părților convenției si fara a obtine acordul reclamantilor chiar si tacit ulterior cesiunii asa cum se obliga de altfel in articolul 2 al contractului de cesiune .

Avand in vedere toate aceste considerente Curtea in temeiul art. 304 pct. 8,9 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat si va menține decizia recurată ca fiind legală si temeinică .

In temeiul art. 316,298,274 c.pr civ Curtea va obliga recurentul parat aflat in culpa procesuala sa plateasca intimatilor reclamanti suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs constind in onorariu avocatial dovedit prin chitanta de la f. 81.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâtul Ț. O. M. împotriva deciziei civile nr.40/A din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C. pe care o menține în întregime.

Obligă recurentul să plătească intimaților reclamanți K. L. E. și K.

E. A. suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. A. M. S. L. R. V. G.

GREFIER,

M. V. -G.

Red. A.A.M./dact. V.R.

2 ex./_

Jud. fond: Grigorie Ioniță A. /Judecătoria Cluj-Napoca Jud. apel: S. Ivănescu/C. G. /T. ul Specializat C.

← Decizia civilă nr. 683/2013. Rezoluțiune contract		Decizia civilă nr. 1224/2013. Rezoluțiune contract →

Decizia civilă nr. 8022/2013. Rezoluțiune contract

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8022/2013. Rezoluțiune contract