Decizia civilă nr. 8032/2013. Retragere asociat

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSARUL NR._ *

DECIZIA CIVILĂ NR. 8032/2013

Ședința publică din data de 2 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.

V. G.

G.: M. V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții- pârâți SC P. G.

S., SA R. și S. V. D. împotriva încheierii civile nr.854 din _

, pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui M., în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. T. R. M. și intimata- pârâtă Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș având ca obiect retragere asociat- Legea nr.31/1990.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul recurenților-pârâți SC P. G. S., SA R. și S. V. D., avocat Bocșa M. cu delegație în substituirea av. Gherman D. din Baroul Cluj, cu delegație la dosar și reprezentantul intimatului-reclamant B. T. R. M., avocat C. H. din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenții- pârâți SA R. și S. V. D. și intimata- pârâtă Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Cauza s-a strigat la amânări fără discuții.

Reprezentantul recurenților-pârâți SC P. G. S., SA R. și S.

V. D., avocat Bocșa M. solicită, în principal, acordarea unui nou termen de judecată pentru comunicarea întâmpinării și formulării unui răspuns la întâmpinare și, în subsidiar, lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua la cunoștință de întâmpinare, cerere pe care Curtea o pune în discuție.

Reprezentantul intimatului-reclamant B. T. R. M., avocat C. H. arată că este de acord cu lăsarea cauzei la a doua strigare.

Curtea respinge cererea de amânare a cauzei și lasă cauza la rând pentru a da posibilitatea reprezentantului recurenților-pârâți să studieze întâmpinarea.

La a strigarea cauzei la rând, la apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurenților-pârâți SC P. G. S., SA R. și S. V.

D., avocat Bocșa M. cu delegație în substituirea av. Gherman D. din Baroul Cluj, cu delegație la dosar și reprezentantul intimatului-reclamant B. T.

R. M., avocat C. H. din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenții-pârâți SA R. și S. V. D. și intimata- pârâtă Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată în recurs.

Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul este scutit de la plata taxei de timbru.

Intimatul-reclamant B. T. R. M. a depus întâmpinare.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și scutit de la plata taxei de timbru.

Reprezentantul recurenților-pârâți SC P. G. S., SA R. și S.

V. D., avocat Bocșa M. depune în probațiune copia contractului de asistență juridică nr.62 din data de_ .

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurenților-pârâți SC P. G. S., SA R. și S.

V. D., avocat Bocșa M. susține pe larg motivele expuse în cererea de recurs și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună modificarea în parte a încheierii recurate, în sensul acordării integrale a cheltuielilor de judecată, constând în onorarii de avocat la fond, recurs și în rejudecare în cuantum de 25.000 lei + TVA, precum și taxă de timbru în recurs în cuantum de 3.626 lei + 5 lei timbru judiciar.

Apreciază că instanța de fond în mod nejustificat a redus cheltuielile de judecată raportat la volumul de muncă depus de avocatul titular și la complexitatea cauzei.

Reprezentantul intimatului-reclamant B. T. R. M., avocat C. H. susține pe larg motivele expuse în întâmpinare și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună respingerea ca nefondat a recursului, cu consecința menținerii întru totul a încheierii recurate.

Apreciază că prima instanță în mod corect a acordat cheltuielie de judecată prin prisma principiilor echității și rezonabilității.

C U R T E A

Prin încheierea civilă nr.854 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al

T. ui M. s-a luat act de renunțarea reclamantului B. T. R. M. la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâții SC P. G. S., S. V.

D. și SA R. și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei SC P. G. S. suma totală de 8.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs și rejudecare.

Pentru a hotărî astfel prima instanță, în rejudecare, a reținut că la data de_, în îndeplinirea cerințelor stabilite prin îndrumarul instanței de recurs, reclamantul a depus precizare de cerere și note ședință (filele 31-36), cărora pârâții le-au răspuns amplu prin întâmpinarea depusă la filele 39-44.

La termenul de judecată de azi_ reclamantul B. T. R. M. a formulat cerere de renunțare la judecată, depusă la dosar în data de_, prin serviciul registratură și confirmat personal în instanță renunțarea la judecată.

În conformitate cu art. 246 Cod pr. civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă.

Pârâții nu s-au opus a se lua act de renunțarea la judecată, condiții în care în temeiul art. 246 Cod procedură civilă instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecată, fără a o mai analiza .

În ceea ce privește cererea pârâtei SC P. G. S. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în recurs și rejudecare, suportate cu titlu de onorariu avocațial în cuantum total de 30.300 lei, instanța a constatat că această cerere a fost întemeiată conform art.264 alin.3 Cod proc. civilă întrucât renunțarea la judecată s-a făcut cu mult după consumarea termenului din primul ciclu procesual la care s-a discutat probațiunea și s-au invocat excepții în cauză. Instanța a admis însă numai în parte această cerere în temeiul art.274 alin.3 Cod proc. civilă chiar dacă ordinele de plată depuse la ultimul termen au confirmat achitarea întregii sume cu titlu de onorariu avocațial în recurs și în rejudecare.

Fără ca instanța să intervină în raporturile contractuale stabilite între pârâtă și avocatul ales, s-a apreciat că aceste cheltuieli sunt disproporționate și de natură a-l prejudicia pe reclamant. Chiar dacă valoarea litigiului a fost consistentă, fiind estimată în rejudecare la nivelul sumei de 314.911 lei iar litigiul unul complex, raportat la soluția pronunțată în rejudecare prin care numai s-a luat act se renunțarea la judecată și nu s-au administrat alte probe decât înscrisuri.

Este just și echitabil ca partea care cade în pretenții să poată fi obligată doar la plata acelor cheltuieli de judecată care se află într-un raport strâns și necesar cu judecarea pricinii, această interpretare fiind singura în măsură să răspundă exigențelor răspunderii civile delictuale pe care se fundamentează acest tip de răspundere procesuală.

Instanța a apreciat că suma de 8.000 lei a reprezentat o reparație echitabilă a prejudiciului procesual ce i s-a cauzat pârâtei prin faptul că a fost chemată în judecată deși procesul s-a stins urmarea a renunțării reclamantului care a avut ca fundament înțelegerea intervenită între părți, demersuri confirmate și de către pârâți la termenele de judecată din_ și_ . Onorariul avocațial pretins a fost nepotrivit de mare față de rolul apărărilor evocate de avocat și soluția dată în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții SC P. G. S., respectiv SA R. și S. V. D. solicitând prin prisma art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc.civ. admiterea recursului, modificarea în parte a încheierii recurate, în sensul acordării integrale a cheltuielilor de judecată, constând în onorarii de avocat la fond, recurs și în rejudecare( 25.000 lei +TVA), precum și taxa de timbru din recurs (3.626 lei + 5 lei timbru judiciar) și menținerea restului dispozițiilor încheierii.

În motivarea recursului, recurenta arată că critică soluția instanței de fond, doar pentru cheltuielile de judecată acordate, argumentele fiind următoarele: Litigiul este unul complex, iar valoarea dedusă judecații este considerabilă, doar pretențiile reclamantului ridicându-se la nivelul sumei de 314.911 lei.

Complexitatea litigiului este reținută chiar în încheierea atacată, unde se arata în mod explicit: "Chiar daca valoarea litigiului este consistentă, fiind estimată în rejudecare la nivelul sumei de 314.911 lei, iar litigiul este unul complex, raportat la soluția pronunțata în rejudecare prin care numai s-a luat act de renunțarea la judecata și nu s-au administrat alte probe decât înscrisuri [...] ".

Complexitatea cauzei rezulta atât din natura instituțiilor discutate, cât și soluționată de instanța de fond în primul ciclu procesual, astfel încât în fața instanței de recurs s-a discutat inclusiv calea de atac incidența în raport de soluția date respectiv calea de atac pornind de la ceea ce, de fapt, a solicitat reclamantul

Îndrumarul de casare dat de Curtea de Apel C. în conținutul Deciziei civile nr. 6082/_ reflectă și el gradul sporit de dificultate a cauzei.

Un alt argument care pledează pentru acordarea integrală a cheltuielilor de judecată este volumul mare de lucru în cauză.

Actele redactate pe parcursul judecării la fond, recurs și rejudecare au fost multiple și complexe:întâmpinare la fond;concluzii scrise depuse în fața instanței de fond;redactare recurs și motivarea acestuia; concluzii scrise în fața instanței de recurs;redactarea și motivarea cererii de suspendare provizorie a executării Sentinței instanței de fond, cerere soluționată favorabil în dosar nr._ al Curții de Apel C. ;redactarea întâmpinare în rejudecare;redactare proiect de tranzacție în vederea stingerii litigiului,redactare cerere restituire cauțiune.

Pe lângă documentele redactate, munca avocatului a mai presupus prezenta în instanța, discuții și negocieri purtate cu părțile, ore de muncă dedicate pregătirii dosarului în diferite etape procesuale și procurare de acte.

Instanța de fond a nesocotit total faptul că recursul a fost admis; de asemenea a nesocotit și faptul că reclamantul a încercat executarea silită a Sentinței instanței de fond, fiind nevoiți să solicite suspendarea provizorie a executării acesteia.

Prin Decizia civilă nr. 6082/_ a Curții de Apel C. s-a admis recursul pârâților și s-a casat cu trimitere spre rejudecare, cheltuielile de judecată urmând a fi totalizate în rejudecare.

Taxa de timbru achitată de recurenți în recurs a fost de 3.626 lei și timbru judiciar de 5 lei.

Pe de altă parte, reclamantul a pornit deîndată la executarea silită a Sentinței instanței de fond, fiind somați de executorul judecătoresc M. i M. și concomitent cu somația fiindu-le blocate toate conturile.

A trebuit să procedeze la suspendarea provizorie a executării Sentinței civile nr. 5314/2010 a T. ui M., înregistrând o cerere în acest sens în dosar nr._, cerere admisă.

Instanța de fond a apreciat în mod eronat atunci când a statuat că "suma de 8.000 lei reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului procesual ce i s-a cauzat pârâtei prin faptul că a fost chemată în judecată ..";

Prejudiciul reclamantei trebuie apreciat în funcție de mai multe criterii:cheltuielile materiale ocazionate de purtarea procesului, aici intrând onorariile de avocat, taxe de timbru, cheltuieli de deplasare la instanța sau la avocat ( B. M. -C. ), etc.

Prejudiciul de imagine înregistrat de recurenți derivând din faptul că au fost în situația de a le fi blocate toate conturile, fiind într-o situație jenanta în raport cu partenerii de afaceri și chiar cu societățile bancare la care aveau conturi deschise.

Un alt criteriu de evaluare a prejudiciului constă în blocarea activității societății pe perioada purtării procesului, precum și imposibilitatea dezvoltării acesteia ori angajării de credite.

De asemenea, durata mare a procesului este un alt element ce trebuie luat în considerare. Se vorbește de o societate comerciala a cărei activitate trebuie să fie predictibilă, ori în condițiile în care exista litigiul orice previzionare era incertă. Luând în calcul toate elementele generatoare de prejudicii rezulta fără echivoc faptul că suma de 8.000 lei este categoric inferioară prejudiciului

înregistrat de recurenți.

Onorariul de avocat este purtător de TVA. Taxa pe valoare adăugata nu intră în componența onorariului și nici în beneficiul avocatului, ci se adaugă onorariului, urmând a fi colectată la bugetul de stat.

Instanța de fond nu a defalcat suma de 8.000 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecata. Ea se referea la onorariile de avocat și acest lucru rezultă din aprecierea făcută în motivare cu privire la "mărimea" onorariului de avocat. În

primul rând nu a fost un onorariu de avocat, ci au fost trei. Apoi, onorariile de avocat însumate au fost 25.000 lei și nu 30.000 lei. Este adevărat că la suma de

25.000 lei se adaugă TVA, numai că acesta nu intră în componența onorariului de avocat și nici în beneficiul avocatului, el fiind al statului.

Toate aceste chestiuni trebuiau avute în vedere și cuantificate la cheltuielile de judecată, întrucât reclamantul a fost cel ce a generat aceste cheltuieli prin conduita sa procesuală.

Intimatul B. T. R. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii în integralitate a încheierii Civile nr. 854/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ *, obligarea recurenților SC P. G. S., S. V. D., SA -Regina la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În sustinerea poziției procesuale intimatul a arătat că prin încheierea civilă nr. 854/_ pronunțată în dosarul nr._ *, Tribunalul Maramureș a luat act de renunțarea reclamantului B. T. R. M. la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâții SC P. G. S. ("P. G. "), S. V.

D. și SA R. .

Prin încheierea civilă, reclamantul intimat a fost obligat la plata către pârâta SC P. G. S. a sumei totale de 8.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs și rejudecare.

Pentru a dispune astfel. Tribunalul Maramureș a reținut următoarele:cererea pârâtei SC P. G. S. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în recurs și rejudecare cu titlu de onorariu avocațial în cuantum total de 30.300 lei este întemeiată conform art. 264 alin. 3 din C. proc. civ., întrucât renunțarea la judecată s-a făcut cu mult după consumarea termenului din primul ciclu procesual la care s-a discutat probațiunea și s-au invocat excepții,chiar dacă ordinele de plată depuse la ultimul termen confirmă achitarea întregii sume cu titlu de onorariu avocațial în recurs și în rejudecare, instanța urmează a admite numai în parte această cerere în temeiul art. 274 alin.

3 din C.proc.civ.,se apreciază că cuantumul cheltuielilor solicitate este disproporționat și de natură a-l prejudicia pe reclamant - chiar dacă valoarea litigiului este consistentă, fiind estimată în rejudecare la nivelul sumei de 314.911 lei, iar litigiul unul complex, instanța s-a raportat la soluția pronunțată în rejudecare prin care numai s-a luat act de renunțarea la judecată și nu s-au administrat alte probe decât înscrisuri,având în vedere exigențele răspunderii civile delictuale pe care se fundamentează acest tip de răspundere procesuală, partea căzută în pretenții poate fi obligată doar la plata acelor cheltuieli de judecată care se află într-un raport strâns și necesar cu judecarea acțiunii,suma de 8.000 lei reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului procesual ce i s-a cauzat pârâtei prin faptul că a fost chemată în judecată deși procesul s-a stins urmare a renunțării reclamantului. Onorariul avocațial pretins este nepotrivit de mare față de rolul apărărilor evocate de avocat și soluția dată în cauză.

Împotriva încheierii civile au formulat recurs pârâții SC P. G. S., S.

V. și SA, solicitând modificarea în parte a încheierii recurate, în sensul acordării integrale a cheltuielilor de judecată, constând în onorarii de avocat la fond, recurs și în rejudecare (25.000 lei + TVA), precum și taxă de timbru în recurs (3.626 lei + 5 lei timbru judiciar).

II. Argumente prin prisma cărora se impune respingerea recursului, cu consecința menținerii încheierii atacate ca legale șl temeinice.

În esență, prin recursul formulat pârâții invocă netemeinicia și nelegalitatea încheierii atacate prin care a fost redus cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de aceștia pentru faza de fond, recurs si rejudecare,

argumentând faptul că valoarea dedusă judecății este "considerabilă", fiind estimată la nivelul sumei de 314.911 lei.

Litigiul este unul complex prin prisma naturii instituțiilor discutate,volumul de muncă în cauză a fost unul ridicat.

În combaterea argumentelor recurenților, arătă următoarele:

Este real faptul că valoarea litigiului se ridică la suma de 314.911 lei. însă, din perspectiva perceperii onorariului avocațial ca și parte a cheltuielilor procesului, este imperios necesar a se analiza cu prioritate munca efectiv prestată de avocat în susținerea intereselor clienților săi, iar nu valoarea obiectului litigiului. O interpretare contrară ar contraveni prevederilor art. 274 alin. 3 din C.proc.civ., precum și prevederilor art. 127 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat .

Astfel, nu valoarea pretențiilor deduse judecății reprezintă criteriul determinant în stabilirea onorariului avocațial. În conformitate cu cerințele art. 127 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat, la stabilirea onorariului de avocat se au în vedere timpul și volumul de muncă necesare executării mandatului primit, natura, noutatea și dificultatea cazului, împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat, notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului .

Valoarea litigiului poate fi avută în vedere de părți la momentul încheierii unui Contract de asistență juridică eventual pentru stabilirea onorariului avocațial fix, respectiv de succes, însă nu poate constitui o modalitate de a

împovăra nejustificat partea căzută în pretenții în cadrul demersului judiciar, atâta timp cât aceasta este terț față de raportul contractual dintre client și avocat.

În speța de față, recurenții solicită obligarea intimatului la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate la fond, recurs și în rejudecare constând în onorariu avocațial (30.380 lei) și taxă de timbru și timbru judiciar din recurs (3.631 lei).

Conform documentelor depuse în dovedirea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, suma de 30.380 lei constând în onorariu avocațial se compune din suma de 12.400 lei (Ordin de plată nr. 149/_ ) - reprezentând onorariu avocațial aferent recursului, suma de 3.100 lei (Ordin de plată nr. 183/_ ) - reprezentând onorariu avocațial aferent cererii de suspendare provizorie a Sentinței civile nr. 5314/2010 a T. ui M. și suma de 14.880 lei (Ordin de plată nr. 238/_ ) - reprezentând onorariu avocațial aferent fazei de rejudecare.

Conform recursului formulat de pârâți, aceștia solicită modificarea în partea a încheierii recurate în sensul acordării integrale a cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu avocațial la fond, recurs și rejudecare, precum și taxa de timbru din recurs.

Or, în condițiile în care în fața instanței care a pronunțat încheierea atacată pârâții nu au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând și în taxa de timbru în recurs, o atare solicitare făcută pentru prima dată în fața instanței de recurs este inadmisibilă.

Din piesele dosarului, rezultă faptul că munca efectiv prestată de avocat în susținerea intereselor recurenților P. G., S. V., SA a constat în redactare recurs, reprezentarea recurenților la două (2) termene de judecată, în recurs, în faza de recurs nu s-au administrat probe noi, redactare concluzii scrise în recurs, redactare întâmpinare (f. 39 - 44, rejudecare), reprezentarea recurenților la două (2) din cele 4 (patru) termene de judecată, în rejudecare, momente la care erau demarate negocierile în vederea încheierii unei tranzacții (la

termenele din data de_ ,_ ). în faza de rejudecare nu s-au administrat alte probe noi, cu excepția înscrisurilor.

Este real că în fața primei instanțe (primul ciclu procesual din cadrul dosar nr._ ) au fost administrate probe care au presupus într-adevăr un timp mai îndelungat, respectiv munca suplimentara pentru pregătirea/administrarea acestor probe (interogatorii părți, audieri de martori). Or, conform notelor de cheltuieli depuse de pârâți (f. 101. dosar rejudecare). cheltuielile de judecata efectuate de aceștia, aferente acestei faze (prima instanța, primul ciclu procesual), nu au fost dovedite. Astfel, problema disputată vizează strict obligarea sau nu a intimatului la plata cheltuielilor de judecata efectuate de recurenți în recurs și rejudecare, iar nu și în fata instanței de fond.

În altă ordine de idei, solicitarea pârâților de obligare a intimatului la plata onorariului avocațial aferent cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii nu poate fii primita întrucât procedura privind suspendarea provizorie este una necontencioasă în cadrul căreia nu exista "o parte căzută în pretenții" în sensul art. 274 alin. 1 din C. proc. civ care să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, având în vedere munca efectiv depusă de avocat în formularea și susținerea poziției procesuale a recurenților (lipsită de un impact/efect major/hotărâtor față de soluția dată în cauză), solicitarea recurenților de obligare a intimatului la plata sumei de 30.380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată se

impune a fi catalogată drept excesivă.

Pe de altă parte, Tribunalul Maramureș în mod judicios a reținut în încheierea atacată faptul că "Onorariul avocațial pretins este nepotrivit de mare față de rolul apărărilor evocate de avocat și soluția dată în cauză."

II.2 Art. 274 alin. 3 din C. proc. civ are menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării .

În același sens s-a pronunțat în mod constant și practica instanțelor de judecată:

"[..]ori de câte ori se constată că, în cadrul cheltuielilor de judecată, onorariul de avocat este excesiv de mare față de valoarea pricinii sau de munca

îndeplinită de avocat, acesta se poate reduce, în cadrul operațiunii de determinare a cheltuielilor de judecată [..]." (Curtea de Apel B., Secția comerciala, decizia nr.658/1999 ),

"Aceste dispoziții legale (i.e. art. 274 alin. 3 din C.proc.civ.)au fost supuse și controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a statuat prin decizia nr. 401/2005 că ele nu contravin niciunui text din legea fundamentală, că ele consacră o prerogativă necesară a instanței de judecată și, totodată, sunt în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului Curtea reține că judecătorii au dreptul, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Totodată, reține și practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Cost în c. României, Străin c României, Stere ș. a. c. României, Raicu c. României)." (Curtea de Apel C., Secția a II-a civila de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2524/_ ).

"Pârâții au deplina latitudine de a achita avocatului lor onorariul stabilit de comun acord, însă, este datoria instanței de a cenzura acest onorariu avocațial,

care se transformă astfel în cheltuieli de judecată ale procesului și de a nu-i face opozabil celui căzut în pretenții un onorariu disproporționat de mare în raport cu munca efectiv prestată de avocat. Eventuala luare în considerare, ca punct de reper al stabilirii cuantumului onorariului avocațial, a valorii imobilului obiect al contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat, putea servi ca justificare a cuantumului onorariului avocațial doar în raporturile dintre avocat și clienții săi, însă, din perspectiva perceperii onorariului avocațial ca și parte a cheltuielilor procesului, interesează cu prioritate munca prestată de avocat în susținerea intereselor clienților săi în respectivul proces, și mai puțin valoarea imobilului. Este evident că aprecierea caracterului rezonabil, real și necesar al cuantumului onorariului avocațial, de către instanța de judecată, trebuie să se facă nu prin raportare la valoarea obiectului litigiului, ci prin raportare strictă la munca efectiv depusă de avocat în cauza respectivă*"".

"Examinând recursul reclamantului sub aspectul susținerii conform căreia cheltuielile de judecată la care a fost obligat reclamantul sunt nejustificat de mari, prin prisma celor mai sus expuse, Curtea constată că acesta este fondat, întrucât în aprecierea caracterului rezonabil al cuantumului cheltuielilor de judecată, al necesității și realității acestora, trebuie avută în vedere munca efectivă depusă de avocat, întrucât doar aceasta este în măsură să justifice stabilirea respectivului cuantum." (Curtea de Apel C., Secția civila de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, Decizia nr. 2446/R/_ ).

În același sens s-a pronunțat constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa, când, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Astfel, în Hotărârea din 19 octombrie 2006, în cauza Raicu c. României (cererea nr. 28104 din 3), publicată în Monitorul Oficial nr. 597 din 29 august 2007, Curtea a statuat în sensul că un "reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului".

II.3. În lipsa unor prevederi legale sau criterii jurisprudențiale care să stabilească cert, matematic, care este valoarea optimă a onorariului (în sensul de cheltuială de judecată ce va fi acordată) pentru o anumită valoare a pricinii sau pentru o anumită muncă îndeplinită (contravaloare a muncii îndeplinite) de avocat, judecătorul este dator a aprecia asupra unor atare modificări în baza unor principii generale de drept, precum principiul echității (jus est ars boni aequi), principiul rezonabilității .

Instanța de judecată a diminuat cuantumul onorariului avocațial solicitat de la suma de 30.380 lei la suma de 8.000 lei în mod justificat, cu luarea în considerare a principiilor mai sus menționate, efectuând o apreciere concretă asupra efectivității, utilității și necesității activităților efectiv întreprinse de avocat (în sensul de activități/servicii precis determinate și totodată, nesupraevaluate).

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate si a dispozițiilor legale incidente în materie Curtea apreciaza ca acesta este parțial fondat pentru urmatoarele considerente

:

O data cu cererea de renuntare la judecată depusă în fata insțantei de fond(f.100 dosar fond )pârâții au solicitat si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 30.380 lei constând în onorariu avocațial

achitat cu ordinele de plata 149/_ -suma de 12.400 lei ,183/_ -suma de 3.100 lei ,238/_ -suma de 14.880 lei(f. 101 dosar fond) .

Aceste sume reprezinta cuantumul onorariului avocațial achitat de catre pârâți în recurs inclusiv pentru formularea cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii -sumele de 12.400 lei si 3.100 lei, respectiv achitată cu ocazia rejudecării acțiunii după casarea cu trimitere spre rejudecare -suma de 14.880 lei (f. 102-108 dosar fond ).

Ca atare cu ocazia soluționării cauzei după casarea cu trimitere spre rejudecare pârâții nu au solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând in onorariu avocatial achitat în fond în primul ciclu procesual si nici la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și timbru judiciar in recurs de 3631 lei .

In aceste condiții solicitarea achitării acestor sume este formulată pentru prima oară în recurs fiind așadar inadmisibilă conform art. 316,294 C.pr.civ.Totodată verificând dosarul de fond din primul ciclu procesual rezultă că la judecata în primă instanță cu ocazia cuvântului pe fond pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial si nici nu au depus vreo dovadă în acest sens .

În aceste conditii urmează a se verifica daca diminuarea de catre primă instanță a cuantumului cheltuielilor de judecata constand in onorariu avocatial achitat în recurs si rejudecarea fondului după casare respectă criteriile art. 274 alin. 3 C.pr. civ .

Este de necontestat ,iar practica judiciară si literatura de specialitate sunt unanime în acest sens ca instantele in baza textului de lege sus mentionat au posibilitatea de a micsora sau a mari cuantumul cheltuielilor de judecata reprezentate de onorariul avocatial prin prisma a doua criterii ce se analizeaza in mod cumulativ respectiv valoarea pricinii si munca depusa de avocat.

In speta analizarea acestor criterii cumulativ nu justifica acordarea unei sume mai mari de suma de 11.000 lei pentru recurs si rejudecare în fond cu titlu de cheltuieli de judecata constind în onorariu avocatial .

In ceea ce priveste valoarea pricinii ,obiectul actiunii viza retragerea reclamantului din SC Pedonios G. S. si drepturile ce i se cuvin ca urmare a acestei retrageri ,drepturi evaluate de catre reclamant la peste 300.000 lei .Ca atare valoarea pricinii era relativ mare .In ce priveste complexitatea cauzei așa cum ea s-a reflectat în faza de recurs și în faza de rejudecare aceasta nu este una extrem de ridicată .

Astfel cererea de recurs punea în discuție încălcarea principiului disponbilității prin schimbarea temeiului de drept ,inadmisibilitatea unei cereri de retragere judiciara in conditiile existentei acordului partilor asupra acestei retrageri ,lipsa unor motive temeinice pentru a se admite o cerere de retragere formulata pe cale judiciara ,critici privind pretentiile reclamantului asupra drepturilor ce i se cuvin ca urmare a retragerii în sensul că întelegerera partilor a fost ca aceste drepturi sa îi fie platite fie din sumele rezultate din vanzaresa bunurilor aduse în societate, fie prin preluarea acestor bunuri si nu prin plata efectiva a sumei sus mentionate .Totodata s-au formulat critici cu privire la cheltuielile de judecata acordate si s-a solicitat și suspendarea executarii hotararii .

Instanta de recurs a retinut in esenta ca prima instanta nu a stăruit în virtutea rolului active pentru clarificarea obiectului si cauzei cererii de chemare în judecată încălcând principiul disponibilitătii si al dreptului la apărare ceea ce echivaleaza în esentă cu necercetarea fondului litigiului.

Ca atare problemele de drept aduse in discutie erau în primul rand probleme de drept procedural ce nu erau complexe si apoi probeleme de fond cu un nivel mediu de complexitate .Problemele solutionate în recurs nu au avut o

complexitate ridicată ele limitandu-se la probleme procedurale fara a se transa vreun aspect al fondului litigiului .

Rezultă asadar ca valoarea si complexitate litigiului era una medie spre mare dar nu una considerabilă si justifica acordarea unor cheltuieli de judecată intr-un cuantum mai ridicat ,de câteva mii de lei ,dar nu justifica sub nici o formă acordarea unei sume de 25.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată doar pentru faza de recurs si rejudecare .Acest criteriu trebuie privit totodata coroborat si cu munca depusă de avocat.

In ce priveste munca depusa de avocat asa cum este ea oglindita în dosarului cauzei în recurs și în rejudecare ea s-a rezumat la redactarea cererii de recurs în care s-au dezvoltat motivele de recurs mai sus mentionate ,prezența la două termene de judecată in vederea susținerii acesteia ,depunerea de concluzii scrise în care s-au reluat motivele de recurs ,formularea separate a unei cereri de suspendare provizorie a executării si concluzii scrise pe această cerere,deci un volum de munca mediu si de o dificultate de acelasi nivel .

Ținânâd cont de criteriile prevăzute de art. 274 alin. 3 C.pr.ciuv Curtea a apreciat ca pentru faza procesuala a recursului suma de 9.000 lei respectă si reflectă în mod real si într-un mod rezonabil cele două criterii prevăzute de art. 274 alin. 3 C.pr.civ .

In rejudecare munca avocatului a constat în formularea unei întimpinări la precizarea de acțiune depusă ,depunerea unor înscrisuri în probațiune ,prezenta la câteva termene de judecata la care practic in afară de depunerea acestor acte si solicitarea depunerii altora de catre instanță nu s-a discutat decât de posibilitatea incheierii unei tranzacții care finalmente s-a si incheiat ,redactarea proiectului de tranzactie, deci un volum de munca mai mic decat în recurs si de o dificultate mică .

Ca atare in rejudecara munca avocatului a fost una redusă astfel ca prin coroborarea celor doua criterii prevazute de art. 274 alin. 3 C.pr.civ pentru această fază suma de 2.000 lei reflectă în mod real si rezonabil cele doua criterii prevăzute de art. 274 alin. 3 C.pr.civ .

Aceste sume de bani reflecta si munca ce a precedat redactarea actelor procedurale sus mentionate si prezența la termenele de judecata fiind activitati absolut necesare pentru a se putea realiza redactarea si sustinerii unei cauze.

Cererea de suspendare provizorie si importanța formulării si admiterii ei pentru pârâți a fost analizată in cadrul analizei onorariului pentru faza recursului si oricum privită chiar si separat această cerere de suspendare provizorie prin prisma valorii pricinii reflectată si de caracterul provizoriu al măsurii dispuse si munca depusă de avocat constând în redacatrea cererii si a notelor scrise nu justifica separat acordarea unei sume mai mari de 1.000 lei .

Cuantumul cheltuielilor de judecata constand în onorariu avocatial trebuie apreciat exclusiv prin aplicarea criteriilor prevăzute de art. 274 alin. 3 C.pr.civ și nu prin prisma altor criterii neprevăzute de lege cum ar fi prejudiciul reclamantei

,cheltuielile materiale ,blocarea activitații societații pârâte si imposibilitatea dezvoltării acesteia ,durata mare a litigiului .

In ce priveste TVA-ul, suma achitata de catre parati a fost achitata de catre aceastia cu titlu de onorar avocat conform actelor sus indicate si nu cu titlu de TVA . In raportul dintre partile litigante suma achitata de catre o parte avocatului reprezinta onorariu avocatial si poate fi pus pe seama acesteia doar cu acest titlu, relatia dintre avocat si client fiind din aceasta perspectiva indiferenta .Ca atare indiferent ca in componenta onorariului avocatial avocatul a calculat si TVA acest aspect este irelevant in raportul dintre partile din proces una dintre parti respectiv cea cazuta in pretentii urmind a suportat aceasta suma doar cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocatial si nu titlu de TVA .

Avand in vedere toate aceste considerente Curtea in temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ ,art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ va admite in parte recursul declarat si va modifica în parte încheierea recurată în sensul majorării cuantumului cheltuielilor de judecata la suma de 11.000 lei in loc de suma de

8.000 lei acordată de prima instanță, mentinand restul dispozițiilor încheierii recurate .

In recurs nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de nici una din părțile litigante .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite în parte recursul declarat de pârâți SC P. G. S., SA

R. și S. V. D.

împotriva încheierii civile nr.854 din_, pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui M. pe care o modifică în parte în sensul majorării cuantumului cheltuielilor de judecată acordate pârâtei SC P. G. S. de la suma de 8.000 lei la suma de 11.000 lei.

Menține restul dispozițiilor încheierii atacate. Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. A. M. S. L. R. V. G.

G. ,

M. V. -G.

Red. A.A.M./dact. V.R.

2 ex./_

Jud. fond: M. H.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8032/2013. Retragere asociat