Încheierea civilă nr. 1988/2013. Retragere asociat
Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR.1988/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 12 iulie 2013 Instanța constituită din: JUDECĂTOR: C. G.
GREFIER: A. B.
Pe rol fiind verificarea și regularizarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. B. în contradictoriu cu Pârâta SC P. A. R. S., având ca obiect retragere asociat și pretenții.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, soluționarea cauzei făcându-se în Camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosarul cauzei nu s-au depus modificările și completările solicitate.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Cu ocazia verificării cererii formulate, în temeiul art. 200 Noul Cod de procedură civilă, instanța a solicitat reclamantei A. B. să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.667,30 lei, termenul fixat pentru îndeplinirea obligației fiind de 10 zile de la comunicare. Solicitarea a fost comunicată reclamantei la data de 5 martie 2013, potrivit dovezii de înmânare, dată de la care începe să curgă termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. 2 Cod procedură civilă și care s-a împlinit la data de 1 iulie 2013.
Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru reclamanta a formulat cerere de reexaminare, cerere care s-a soluționat prin încheierea civilă pronunțată la 28 iunie 2013, astfel că de la acest termen instanța a calculat un nou termen de 10 zile, termen care s-a împlinit la data 9 iulie 2013.
Potrivit art. 200 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă, dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197 cod procedură civilă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile cu mențiunea de a face modificările sau completările dispuse în termenul fixat, neîndeplinirea acestor obligații ducând la anularea cererii.
Potrivit art. 197 Cod procedură civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrăgând anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.
Astfel, până la împlinirea termenului de regularizare, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, însă la 10 iulie 2013 a depus o cerere prin care arată că nu își mai susține cel de al treilea capăt de cerere, respectiv cel referitor la constatarea compensației legale.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata, neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
De asemenea, art. 20 alin. 2 teza finală din Legea nr. 146/1997, republicată, cu modificările ulterioare, prevede că în cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate
în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată
, taxa judiciară de timbru se per cepe la
valoarea in ițială
, fără a se tine seama de reducerea ulterioara, astfel că micșorarea câtimii cererii formulată de către reclamanți nu este de natură a atrage modificarea taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina acestora, astfel că precizarea de acțiuțiune formulată la data de 10 iulie 2013 nu poate fi luată în considerare. Mai mult, chiar în ipoteza în care s-ar fi luat în considerare această precizare, reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă cererilor la care nu a renunțat, astfel că tot ar fi incidente dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 raportat la art. 35 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/1996
Potrivit art. 35 alin.1 și 5 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor, neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit sancționându-se cu anularea acțiunii sau a cererii.
Având în vedere dispozițiile art. 197 raportat la art. 200 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 raportat la art. 35 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/1996, instanța, va anula cererea formulată de reclamanta A. B. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Anulează cererea formulată de reclamanta A. B., cu domiciliul procesual ales la SCA Cărăbaș Lungu, în C. -N., str. B. O., nr.2, jud. C. .
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iulie 2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.C.G./_
3 ex.
← Decizia civilă nr. 9045/2013. Retragere asociat | Decizia civilă nr. 8032/2013. Retragere asociat → |
---|