Decizia civilă nr. 88/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 88/2013
Ședința publică din data de 11 februarie 2013 Completul este compus din:
PREȘEDINTE: C. G. JUDECĂTOR: V. L. O. JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta SC F. DS în contradictoriu cu intimata SC T. R. P. S. împotriva sentinței civile nr. 11938/2012 pronunțată la 1 iunie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., cauza având ca obiect pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă în reprezentarea intereselor recurentei, d-l avocat Gaziuc Todor, cu împuternicire depusă al dosar, la f.6 și în reprezentarea intimatei d-na avocat Husar Grindean Codruța, cu împuternicire atașată întâmpinării, f.15 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a înregistrat la data de 6 februarie 2013, întâmpinare, un exemplar al acesteia comunicându-se cu reprezentantul recurentei.
Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 490 lei și timbre judiciare de 5,3 lei; pe cale de consecință, tribunalul constată că prezenta cale de atac este legal timbrată.
Reprezentantul recurentei depune un script reprezentând anexa nr.2 la contractul de închiriere nr.3777/1/_ din care rezultă cu exactitate data la care a fost încheiat acest contract.
La solicitarea tribunalului, reprezentanta intimatei arată că excepțiile invocate în cuprinsul întâmpinării sunt în fapt apărări de fond.
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, în conformitate cu dispozițiile art.150 C.pr.civ declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului declarat.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea cererii introductive astfel cum a fost formulată și precizată. Consideră hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică raportat la faptul că administrarea probelor și starea de fapt a fost în mod eronat analizată de prima instanță; s-a reținut în mod greșit de către instanță că recurenta ar fi invocat că îndeplinirea unor obligații ar fi fost sub condiție suspensivă; este real faptul că în cerea de chemare în judecată s-a făcut referire la faptul că între părți au existat mai multe înțelegeri legate de reducerea chiriei, or această reducere, opinează că nu putea opera decât de la data când au fost încheiate actele între părți. Mai arată că anexa nr.2 la contractul de închiriere nu-și poate produce efectele decât de la data semnării lui de către ambele părți; recurenta a semnat actul la data de_ ulterior fiind semnat și de către intimată. Solicită obligarea intimatei la achitarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru,timbrul judiciar și onorariul avocațial aferente pentru soluționarea cauzei
pe fond și a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, în recurs, conform dovezilor depuse la acest termen.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată datorate în faza de recurs, respectiv onorariul avocațial. Consideră că motivele recursului invocate de către recurentă, pentru prima dată, în calea de atac sunt de fapt o modificare a cererii de chemare în judecată și din perspectiva dispozițiilor art.294 alin.1 C.pr.civ coroborate cu dispozițiile art.316 C.pr.civ sunt inadmisibile în calea de atac. De asemenea, apreciază că în ipoteza admiterii recursului, s-ar îngrădi liberul acces la justiție al intimatei. Cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei, intimata nu a pus în discuție iar instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la motivele nou invocate de către recurentă iar sentința pronunțată nu a fost motivată prin raportare la momentul semnării anexei nr.2 la contractul de încheiere. Recurenta a susținut cu totul alte motive și argumente pentru admiterea cererii introductive, precizând că ar fi existat o înțelegere a părților de reducere a chiriei, înțelegere care ar fi fost încheiată sub presupusa condiție rezolutorie. Contractul încheiat de părți este un contract consensual pentru a cărui modificare din perspectiva prețului este necesar doar acordul părților, acest acord reiese din toate celelalte înscrisuri existente la dosarul cauzei.
Reprezentanta intimatei mai arată că s-a emis o adresă către recurentă la data de_ prin care i s-a pus în vedere că, raportat la lipsa obținerii avizului de mediu solicitat și la imposibilitatea de continuare a oricăror activități în spațiul închiriat, intimata înțelege să solicite o reducere a chiriei la o valoare de 5.000/lună+TVA până la obținerea acestor documente. Având în vedere că adresa s-a emis la data de_ iar recurenta a emis factura nr. 597 la_ care conținea această valoare redusă a chiriei, apreciază că acordul părților este mai mult decât evident și este susținut de toate înscrisurile de la dosar.
În replică, reprezentantul recurentei arată că, prin concluziile scrise depuse în fața instanței de fond, s-a făcut referire la motivele pentru care s-a apreciat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-recurentă este legală și temeinică; nu s-a făcut nici o modificare a cererii introductive, petitele au rămas aceleiași.
În contrareplică, reprezentanta intimatei arată că recurenta putea să administreze o probațiune vastă, având posibilitatea să ceară ea însăși instanței obligarea intimatei-pârâte depunerea acestui înscris. Intimata a depus toate înscrisurile existente între părți ca dovada a bunei credințe.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 11938/2012 pronunțată la 1 iunie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S.C. F. DSR.L., în contradictoriu cu parata S.C. T. R. P. S.R.L., ca neîntemeiată, si a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit înscrisului existent la filele 10 - 12 din dosar, la data de_ între reclamantă, în calitate de locator și pârâtă, în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de închiriere înregistrat sub nr.3777/1/_, având ca obiect închirierea spațiului în suprafață de 1730 mp (situat în C. -N., B-dul. M. nr.18, după cum reiese din
susținerile părților și corespondența purtată între acestea), ce urma a fi folosit de către pârâtă ca spațiu de amenajare pentru depozitare deșeuri carton; conform art.6 din contract, părțile au convenit ca durata acestuia să fie de 12 luni, cu începere de la data de_ și până la data de_, cu posibilitatea de reînnoire a contractului cu acordul părților; de asemenea, potrivit art.8 din contract, chiria a fost stabilită la valoarea de 1 euro/mp, respectiv 1730 euro/lună + T.V.A. Astfel cum reiese din cuprinsul actului adițional intitulat "anexa 2 la contractul de închiriere nr.3777/1/_ ";, înregistrat sub nr.3777/67/_, precum și din facturile fiscale emise de reclamantă în lunile martie, aprilie și mai 2011 în executarea contractului de închiriere în litigiu, părțile au convenit o diminuare a cuantumului chiriei lunare de la suma de 1730 euro/lună + T.V.A. la suma de 5000 lei/lună + T.V.A.; în cuprinsul actului adițional în discuție s-a stipulat faptul că această valoare micșorată a chiriei se va practica până la data reînceperii activității de către pârâtă în spațiul închiriat. De asemenea, astfel cum rezultă din corespondența scrisă purtată între părți în perioada mai - iunie 2011 (filele 16 - 23, 25, 26), precum și din susținerile coroborate ale părților, contractul de închiriere în litigiu a încetat la data de_, în urma denunțării unilaterale a acestuia de către pârâtă, cu respectarea termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice prevăzut de art.15 din contract.
Analizând în acest context pretențiile reclamantei formulate în cuprinsul primului petit al cererii de chemare în judecată, referitoare la obligarea pârâtei la plata contravalorii facturii fiscale nr.0204713/_ (fila 6), în valoare totală de 10061,19 lei (din care suma de 8345,94 lei reprezentând diferență de chirie pentru lunile martie, aprilie și mai 2011, iar suma de 1715,25 lei reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor fiscale nr.0204548/_, nr.0204597/_ și nr.0204619/_ ), prima instanță le-a apreciat ca fiind neîntemeiate pentru următoarele considerente.
Astfel, în ceea ce privește suma de 8345,94 lei reprezentând diferență de chirie pentru lunile martie, aprilie și mai 2011, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut în niciun fel dovada condiției rezolutorii sub care ar fi fost convenită clauza contractuală din cuprinsul anexei 2 la contractul de închiriere nr.3777/1/_, conform căreia chiria lunară stabilită inițial la suma de 1730 euro/lună + T.V.A. a fost micșorată la suma de 5000 lei/luna + T.V.A., respectiv a faptului că această reducere a chiriei a fost condiționată de respectarea de către pârâtă a duratei integrale de 12 luni a contractului de închiriere în litigiu. Astfel, din cuprinsul anexei nr.2 la contractul de închiriere în discuție nu reiese că părțile ar fi inserat o astfel de condiție rezolutorie, iar reclamanta nu a făcut în alt fel dovada acestui aspect (deși, potrivit disp. art.1169 C. civ. și art.129 alin.1 teza finală C. proc. civ., ei îi incumba sarcina probării existenței acestei condiții rezolutorii care constituie fundamentul pretențiilor sale în ceea ce privește suma de bani mai sus menționată).
Prin urmare, în aceste condiții, prima instanță a apreciat că în speță se impune concluzia în sensul că acordul reclamantei cu privire la reducerea cuantumului chiriei la suma de 5000 lei, concretizat în clauza inserată în cuprinsul paragrafului nr.1 din anexa nr.2 la contractul de închiriere nr.3777/1/_, nu a fost condiționat de executarea integrală a contractului de închiriere și, ca atare, reclamanta nu este îndreptățită să solicite obligarea pârâtei la plata diferenței de chirie pentru perioada de timp în care aceasta a achitat chiria redusă la suma de 5000 lei + T.V.A., ca urmare a încetării contractului de închiriere înainte de expirarea perioadei contractuale prin denunțarea unilaterală a acestuia de către pârâtă. Totodată, și pretențiile reclamantei referitoare la suma de 1715,25 lei, reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor fiscale nr.0204548/_, nr.0204597/_ și nr.0204619/_ apar ca
fiind nefondate, în condițiile în care deși este real că părțile au stipulat la art.10 din contractul de închiriere în litigiu o clauză penală conform căreia în cazul neplății chiriei până la data menționată în contract pârâta ar fi fost obligată să achite penalități în cuantum de 0,55 pe zi de întârziere, plus despăgubiri până la acoperirea prejudiciului, totuși reclamanta nu a făcut dovada achitării cu întârziere de către pârâtă a facturilor fiscale mai sus menționate.
Pe cale de consecință, pentru considerentele mai sus expuse și având în vedere și caracterul accesoriu al petitului nr.2 al cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă (petit având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere aferente creanței solicitate în cuprinsul primului capăt de cerere), instanța a respins în întregime cererea cererea dedusă judecății în prezentul dosar, ca neîntemeiată. Totodată, prima instantă a tinut cont și de disp. art.274 C. proc. civ., precum și de factura fiscală seria POSFF nr.759/_ și ordinul de plată nr.230/_, privind achitarea de către pârâtă a onorariului avocațial în cuantum de 1240 lei către S.C.A.
P. & S. .
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta SC F. DS, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate și rejudecând cauza pe fond să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 10.061,19 lei reprezentând contravaloare chirie restantă neachitată, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere începând cu data scadentei creanței, adică cu_ în valoare de 3169,24 lei calculată până la data introducerii acțiunii și în continuare pană la achitarea efectiva a datoriei restante, si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de la fondul cauzei și în recurs, conform chitanțelor de la dosar.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt, între ea și pârâtă s-a încheiat un contract de închiriere pentru spațiul pe care îl deține în proprietate în C. -
N., B-dul M. nr. 18. Contractul de închiriere avea o perioadă de valabiliate de un an, iar după o perioadă de circa trei luni de la începerea colaborării, pârâta i-a comunicat că are anumite probleme în obținerea autorizației de colectare deșeuri și i- a solicitat ca pentru o perioada scurtă să reducă chiria pe spațiul închiriat deoarece nu defașoară activitate. Recurenta a hotărât să facă anumite concesii în sensul că, pentru două luni de zile, cât pârâta nu desfășura activitate, chiria să se reducă, urmând ca după reluarea activității să se ajungă la chiria negociată inițial și achitarea diferenței de chirie. Reducerea chiriei a avut ca și condiție executarea cotractului de ambele părți pe întreaga perioadă de valabilitate, dar fără a se semna un act în acest sens. Deși pârâta i-a comunicat că nu desfășoară activitate, recurenta a constatat că aceasta desfășura activitate în spațiul închiriat ,dar la un volum mai redus, iar ulterior pârâta a mai solicita suspendarea contractului și apoi încetarea contractului înainte de termen cu o notificare prealabilă de 30 de zile. Având în vedere această situație și faptului că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, recurenta a solicitat ca pe perioada cât a fost valabil contractul, pârâta să îi achite contravalaorea chiriei la valoarea negociată inițial, dar aceasta a refuzat achitarea chiriei și i-a restituit factura cu valoarea diferenței de chirie facturată. Factura a fost din nou comunicată pârâtei, dar nu a fost achitată de aceasta.
Recurenta s-a adresat instanței de judecată în acest sens, iar instanța ne-a respins în totalitate cererea, interpretând greșit probele de la dosar. Astfel, instanța de fond a reținut că între părți a intervenit o înțelegere scrisă referitor la reducerea chiriei de la cea negociată în contract la valaorea de 5000 lei/lună +TVA, ceea ce este parțial adevărat, doar că actul de reducere a chiriei a fost negociat și semnat la data de_ . Această reducere a chiriei a fost negociată pentru perioada viitoare a contractului și cu condiția că acesta își va continua valabilitatea pentru perioada
pentru care a fost încheiat, dar după 20 de zile de la semnarea acelei înțelegeri pârâta a comunicat că nu mai înțelege să-și respecte obligațiile asumate. Înțelegerea la care a făcut referire instanța în hotărâre nu se putea aplica pentru lunile anterioare, ci doar pentru lunile ulterioare semnării acesteia, or din acel act, rezultă cu certitudine că a fost semnat la data de_, și nu cum greșit a reținut instanța de fond, data de _
, iar în atare situație, acel act își putea produce efectele doar începând cu data de _
. Chiar și pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar a susținut că între părți a intervenit o înțelegere prin care chiria a fost redusă la valoarea de 5000 lei+TVA prin anexa nr. 2 la contractul de închiriere emisă de subscrisa cu nr 3777/67/_, și că această înțelegere s-ar aplica începând cu data de_ .
Actul la care au făcut referire atât instanța de fond cât și pârâta s-a emis de recurentă doar în data de_, când a și fost semnat de aceasta, și se referea clar la reducerea chiriei, dar nu putea să-și facă efecte și retroactiv ci doar pe viitor. În acest act nu se face referire că chiria pe spațiul folosit de pârâtă se reduce începând cu data de_, iar în consecință, acest act își produce efecte juridice doar începând cu data semnării acestuia în conformitate cu prevederile art. 969 C. Civ coroborat cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României. Faptul că recurenta a venit în întâmpinarea pârâtei și a acceptat să factureze o chirie mai mică decât cea negociată în contract pentru a anumită perioadă nu putea să ducă la convingerea instanței de fond că a fost încheiată vreo altă înțelegere cu pârâta decât contractul de închiriere inițial și anexa nr. 2 la contract din data de_ .
Recurenta a mai arătat că nu are nici o vină în faptul că pârâta nu și-a putut obține autorizațiile necesare desfășurării activității, iar susținerile din întâmpinare preluate de instanța de fond și în motivarea sa sunt total nelegale și nefondate, cum că pentru reducerea chiriei pentru lunile martie, aprilie și mai ar fi existat vreo înțelegere scrisă semnată de părțile litigante. Intre părți sunt aplicabile prevederile art. 969 C. civ. vechi, respectiv art. 1166 C. Civ. nou. In aceste condiții, este foarte clar că instanța de fond a apreciat greșit data la care a fost semnat actul și data de la care își putea produce efectele juridice anexa nr. 2 la contractul de închiriere care a fost semnată doar ulterior datei de_ când a fost emisă de către recurentă, pentru că recurenta nici nu deține o variantă semnată de pârâtă a acestei anexe ci doar cea comunicată cu ocazia depunerii întâmpinării de către pârâtă. Recurenta nu a solicitat diferența dintre chiria facturată anterior încetării contractului și cea negociată în contract ca urmare a neoperării condiției rezolutorii, ci a solicitat această diferentă ca urmare a faptului că nu s-a negociat vreo reducere de chirie pentru lunile martie, aprilie și mai 2011, ci doar pentru lunile ulterioare datei semnării anexei, iar dovada acestui fapt se află la dosar.
În ceea ce privește neacordarea penalităților de întârziere pentru neplata la termen a datoriilor de către pârâtă, argumentarea instanței de fond apare și puțin deplasată nu doar nelegală. Recurenta a depus la dosar modul cum a înțeles pârâta să achite chiria facturată de ea, iar în factura emisă pentru diferența de chirie și penalități de întârziere este menționat foarte clar cum s-au calculat penalitățile. Anexat întâmpinării, chiar pârâta a depus la dosar o listă cu modul de evidențiere în contabilitatea sa a facturilor emise de recurentă și a plăților efectuate de aceasta. Din acest act emis chiar de către pârâtă rezultă zilele de întârziere cu care s-au achitat facturile emise de recurenta, care coincid cu modul de clacul al penalităților efectuat de aceasta în cadrul facturii nr. 0204713/_ . Instanța de fond a apreciat că recurenta nu a dovedit plata cu întârziere a facturilor emise de aceasta, or această probă a fost făcută chiar de pârâtă prin actele depuse la dosar, din care rezultă că plățile au fost efectuate cu întârziere și pretențile recurentei referitoare la penalități,
care au fost calculate și facturate pârâtei prin factura nr. 0204713/_ și aflată în anexă la cererea de cheamare în judecată, sunt justificate și trebuie admise în totalitate. Având în vedere că datoria pârâtei există față de recurentă și reprezintă diferență de chirie neachitată se impune obligarea acesteia și la plata penalităților de întârziere conform prevederilor contractuale, iar având în vedre că pârâta a căzut în pretenții se impune obligarea acesteia și la plata cheltuielilor de judecată.
In drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 alin. 1 pct. 9 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata SC T. R. P. S. a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat, menținerea în integralitate a sentinței atacate ca fiind legală și temeinică și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, arătând în motivare că în realitate, prin recursul formulat, reclamanta a modificat temeiurile de fapt, respectiv cauza, pe care înțelege să își întemeieze acțiunea, modificând astfel în fapt acțiunea formulată direct în recurs. O astfel de modificare nu este posibilă direct în recurs, având în vedere că în cadrul discuțiilor avute pe fond argumentele invocate de către reclamantă au fost totalmente altele, motiv pentru care nici instanța fondului nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat asupra acestor argumente noi.
Astfel, recurenta susține acum, pentru prima dată, că Anexa nr. 2 ar fi fost încheiată de părți (în realitate a fost redactată de către aceasta și ulterior comunicată intimatei) abia în cursul lunii mai, motiv pentru care susține recurenta că acesta nu ar putea produce efecte decât pentru viitor, respectiv din luna mai începând. Aceasta în condițiile în care cu ocazia discuțiilor în fond reclamanta a susținut cu totul alte motive și argumente pentru admiterea cererii introductive, precizând că ar fi existat o înțelegere a părților de reducere a chiriei pe perioada de inactivitate, înțelegere care ar fi fost însă încheiata sub presupusa condiție rezolutorie de menținere a contractului pe întreaga perioadă prevăzută inițial. Așadar pretențiile reclamantei au fost justificate pe fondul cauzei ca fiind întemeiate pe nerespectarea de către subscrisa a condiției impuse, fapt ce a constituit justificarea și cauza pentru reclamantă în a factura diferențele de chirie pentru acele luni. Existența acestei condiții nu a fost dovedită însă de către reclamantă nici prin documentele depuse, nici prin probațiunea administrată, astfel că în mod corect și judicios (bazat strict pe înscrisurile existente la dosar) instanța de fond a reținut faptul că "reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada condiției rezolutorii sub care ar fi fost convenită clauza contractuală din cuprinsul anexei 2_ respectiv a faptului că această reducere a chiriei a fost condiționată de respectarea de către pârâtă a duratei integrale de 12 luni a contractului de închiriere în litigiu. Astfel din cuprinsul anexei nr. 2 la contractul de închiriere în discuție nu reiese că părțile ar fi inserat o astfel de condiție rezolutorie, iar reclamanta nu a făcut în altfel dovada acestui aspect. Atât timp cât cu ocazia discuțiilor în fond nu s-a pus în discuția părților, în condiții de contradictorialitate, problema referitoare la momentul încheierii anexei nr. 2 si momentul de la care aceasta produce efecte, considerăm că invocarea pentru prima dată a acestor temeiuri de fapt direct în recurs este inadmisibilă, prin raportare la prevederile art. 294 al. (1), art. 304 și art. 316 C.Pr.Civ., ea reprezentând în fapt o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată realizată direct în recurs. Asadarem s-a solicitat respingerea recursului întemeiat pe aceste argumente noi invocate direct în calea de atac ca fiind inadmisibil si neîntemeiat.
In subsidiar, intimata a arătat că în fapt instanța de fond nici nu a analizat și nici nu și-a motivat decizia pronunțată prin raportare la momentul "semnării" Anexei nr. 2. Cu atât mai mult cu cât acesta nu este în măsură să schimbe datele speței. Probele administrate trebuie analizate și coroborate în ansamblul lor, iar o astfel de
operațiune nu poate duce decât inevitabil la aceeași concluzie. Mai mult, aceste noi susțineri ale recurentei sunt contrazise de către însuși înscrisurile emise și depuse de către aceasta la dosarul cauzei. Contractul încheiat între părți la data de_ sub nr. 3777/1 este un contract de închiriere. Or, după cum este pe larg acceptat și evidențiat atât în doctrină cât și în jurisprudență, locațiunea este un contract consensual care se încheie (și deci șe poate si modifica) prin simplul acord al părților, fie acesta și tacit - solo consensu - fără a fi necesară vreo altă modalitate. Or, după cum reiese din înscrisurile depuse la dosar (Adresa nr. 1747/_ coroborată cu factura nr. 0204597/_ emisă de reclamantă la 3 zile distanță) și după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, părțile au convenit modificarea contractului în sensul reducerii chiriei pe perioada de neactivitate a locatarului încă din luna martie. Faptul că această modificare consensuală a prețului contractului nu a fost prinsă într-un înscris de către reclamantă decât în cursul lunii mai, nu este de natură a justifica și susține de una singură această nouă versiune a evenimentelor descrisă de recurentă. Cu atât mai puțin cu cât aceasta nu se coroborează de restul mijloacelor de probă administrate.
Mai mult, modificarea prețului locațiunii prin acordul părților intervenit în cursul lunii martie este confirmată și dovedită de către înscrisurile emise și depuse în probațiune de către reclamanta însăși, respectiv de facturile pe care aceasta le-a emis imediat ulterior realizării consimțământului părților în acest sens - adică în lunile martie, aprilie, mai. În fapt, între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 3777/1 din_ ce avea ca obiect închirierea de către subscrisa a unui spațiu în suprafață de 1730 mp pus la dispoziție de către Locatoare, spațiu ce avea ca destinație utilizarea sa pentru înființarea unui punct de lucru pentru activitatea subscrisei de depozitare deșeuri carton. Acest contract a fost încheiat pe o perioadă determinată de un an, cu începere de la data de_, cu posibilitatea de prelungire a contractului prin acordul părților. În conformitate cu art. 8 din contract, părțile au convenit inițial ca chiria lunară să fie în valoare de 1 Euro/mp, respectiv 1.730 Euro+TVA pe lună. Ulterior, datorită faptului ca intimata nu era în măsură să desfășoare nici un fel de activitate în spațiul închiriat în lipsa unei autorizații/aviz de mediu ce trebuia eliberat de Administrația Fondului de Mediu C., părțile au convenit de comun acord modificarea art. 8 din contract, aspect ce a făcut mai întâi obiectul Anexei nr. 1 la contract înregistrată sub nr. 3777/2 din_ și ulterior a Anexei nr. 2 înregistrată de reclamantă sub nr. 3777/67 din_ .
Având în vedere că intimata nu a reușit nici ulterior să obțină avizul necesar de la AFM C., nici nu a desfășurat nici un fel de activitate în spațiul închiriat, reprezentanții săi au contemplat încă din luna martie rezilierea sau "supendarea" - respectiv întreruperea temporară - a contractului de locațiune nr. 3777/1, după cum reiese și din înștiințarea nr. 1731 din data de_ transmisă către reclamantă prin care i-a învederat opțiunea sa că începând cu data de_ solicită rezilierea contractului de închiriere nr. 3777/1/_ . Ulterior acestei adrese, din dorința de a nu prejudicia cocontractantul său, l-a informat prin Adresa nr. 1747/_ (aflată la dosar) ca singura modalitate în care s-ar putea continua derularea contractului de locațiune, raportat la lipsa sa de activitate, este cea în care s-ar putea reduce chiria percepută începând de la data de_ . M. iv pentru care a propus și solicitat modificarea contractului în sensul reducerii chiriei până la o valoare de 5.000 Ron
/lună +TVA, - solicităm reducerea chiriei începând cu data de_ . Așadar, în realitate acordul părților cât privește reducerea chiriei s-a realizat încă de la începutul lunii martie 2011. Aceasta solicitare a fost acceptată de către Locatoare încă din luna martie, fapt evident din înscrisurile emise de către aceasta, respectiv facturile pe
lunile martie, aprilie și mai 2011 care cuprindeau chiria pe aceste luni calculată la valoarea de 5.000 Ron/lună +TVA. În toată această perioadă reprezentanții celor două persoane juridice au fost în contact (existând inclusiv o întâlnire în cursul lunii aprilie la C. -N. între reprezentanții celor două societăți). Cele învederate mai sus sunt evidente și din Adresa nr. 1993 transmisă de către SC T. RECYCLING P. S. la data de_ .
Intimata a mai arătat că răspunsul Locatoarei la această solicitare a sa este consemnat în înscrisul comunicat la data de_ și înregistrat de către aceasta sub numărul 3777/47. Așa fiind, până la data de_ lucrurile sunt clare si ambele părți au convenit asupra acestora, si anume: s-a încheiat contractul de locuțiune, acesta a fost modificat prin acordul părților, acord ce a fost transcris ulterior în cele două anexe prin care s-a modificat valoarea chiriei stabilindu-se mai întâi, prin Anexa nr. 1 că chiria inițială este valabilă doar până la data de_ după care aceasta va fi renegociată, iar ulterior, prin acordul de voință intervenit între părți în luna martie și transcris ulterior în Anexa nr. 2 părțile au convenit să reducă valoarea chiriei până la suma de 5.000 Ron / lună + TVA, chirie ce urma să fie aplicabilă până la "data reînceperii activității de către LOCATAR în spațiul închiriat";. Toate aceste aspecte sunt confirmate de către înscrisurile redactate de către părți și depuse la dosar.
Așa fiind, prin acordul părților contractul a fost modificat încă din luna martie sau cel târziu în aprilie cu ocazia întâlnirii dintre reprezentanții celor două societăți la
C. -N., aspect confirmat de către toate înscrisurile existente la dosar. Ulterior acestei date, precum și cu ocazia introducerii prezentei acțiuni, Locatoarea a încercat să distorsioneze sensul acordului intervenit între părți și implicit să modifice în mod unilateral contractul, mai întâi prin adăugarea unei condiții care, nu a fost nici discutată nici asumată de către părți, și cu atăt mai puțin transpusă în vreun înscris asumat de către acestea. Acum, cu ocazia promovării acestei căi de atac aceasta a recurs la o nouă versiune a evenimentelor, modificând însuși cauza cererii deduse spre judecată instanței, fapt ce este în măsură a proba încă o dată reaua credință a acesteia. Acest fapt este evident și din susținerea privind forma de încetare a contractului care, deși a intervenit prin acordul părților, Locatoarea a "interpretat-o" ca o denunțare unilaterală din partea subscrisei tocmai pentru a putea justifica facturarea chiriei pentru încă o lună, respectiv pentru suplimentarea câștigurilor acesteia. Aceste argumente nu pot fi primite în condițiile în care în speță este de vorba de un contract sinalagmatic, cu prestații, drepturi și obligații reciproce. Prin atitudinea manifestată reclamanta a încercat să modifice în mod unilateral inclusiv natura acestui contract, care dobândește în fapt caracterul unui contract aleator în situația acceptării susținerilor acestora. Or, în condițiile în care intimata a achitat chiria si si-a îndeplinit toate obligațiile astfel cum au fost stabilite prin acordul părtilor, nu se poate accepta ca prin simpla opțiune a Locatoarei acest contract să se transforme într-unul imprevizibil din perspectiva văditei disproporții dintre prestațiile părților.
Intimata a mai arătat că principiul echilibrului contractual trebuie să primeze mai ales într-un contract sinalagmatic, comutativ și cu executare succesivă în timp. Este totodată aplicabil și principiul consensualismului conform căruia convențiile nu pot fi modificate prin voința uneia din parti, ci numai prin acordul părtilor ,prin "consimțământul mutual". Forma actului juridic civil în sens restrâns - stricto sensu - este dominată de principiul consensualismului. Acest principiu se referă la faptul că simpla manifestare de voință este nu numai necesară, ci și suficientă, pentru ca actul juridic civil să ia naștere în mod valabil din punct de vedere al formei pe care o îmbracă manifestarea de voință făcută în scopul de a produce efecte juridice. Legea
civilă a consacrat însă în mod expres excepțiile de la acest principiu, respectiv forma ceruta ad validitatem, forma cerută ad probationem și forma cerută pentru opozabilitate față de terți. În speță, fiind vorba de un contract de locațiune care este un contract sinalagmatic, comutativ, cu titlu oneros și mai ales consensual, forma scrisă a acestuia este cerută doar ad probationem. Așadar în situația de față instanța este ținută în aprecierea poziției părților, dar mai ales din perspectiva posibilităților de dovedire a acestora, de toate înscrisurile întocmite de acestea.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 969, art. 1191 al. 1 și 2, art. 1416 și urm. din Vechiul cod civil coroborat cu art. 115, art. 294 al. (1) și art. 316 Cod proc.civ.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304, 3041și 312 Cod proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Între recurenta SC F. DS, în calitate de locator, si intimata SC T.
P. S., în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de închiriere înregistrat sub nr. 3777/1/_, având ca obiect închirierea unui spațiu în suprafață de 1730 mp, situat în C. -N., B-dul. M. nr.18, pe durata de 12 luni, cu începere de la data de_ și până la data de_, în schimbul plătii de către intimată a chiriei de 1730 euro/lună + T.V.A., contractul fiind constatat prin înscris însusit de ambele părti prin semnătură necontestată si stampilă.
La_, între părti a fost încheiat actul adițional intitulat "anexa 2 la contractul de închiriere nr.3777/1/_ ";, în care a fost consemnată conventia părtilor privind modificarea temporară a chiriei lunare, în sensul ca aceasta să fie de 5000 lei lunar.
Or, tribunalul constată că acordul de vointă al părtilor în sensul modificării clauzei din contractul de închiriere nr. 3777/1/_ si a reducerii chiriei lunare la suma de 5000 lei lunar, a intervenit anterior încheierii actului adițional intitulat "anexa 2 la contractul de închiriere nr.3777/1/_ ";. Această împrejurare rezultă din faptul că recurenta a emis facturile privind chiria aferentă lunilor martie, aprilie si mai 2011 ca fiind în cuantum de 5000 lei lunar, mentionând în mod expres în cuprinsul facturilor respective acest cuantum ca reprezentând chiria aferentă spatiului în discutie si împrejurarea că facturarea s-a realizat pentru preturi negociate. Este vorba despre facturile fiscale nr.0204597/_, nr. 0204610/_ și nr.0204619/_ . Or, aceste facturi purtând semnătura necontestată si stampila societătii recurente si fiind emise de către aceasta, sunt opozabile acesteia si fac dovada împotriva societătii recurente cu privire la aspectele expres mentionate în cuprinsul acestora, respectiv a acordului recurentei cu privire la reducerea chiriei la suma de 5000 lei si pentru lunile martie, aprilie si mai 2011.
Astfel, este adevărat că în lipsa unei mentiuni în sens contrar în cuprinsul actul adițional intitulat "anexa 2 la contractul de închiriere nr.3777/1/_ ";, acesta face dovada conventiei părtilor privind reducerea cuantumului chiriei lunare la suma de 5000 lei doar începând cu data semnării acestuia, dar existenta unui acord al părtilor în acest sens si anterior datei semnării acestui act aditional rezultă din mentiunile facturilor fiscale nr.0204597/_, nr. 0204610/_ și nr.0204619/_ emise de către recurentă.
Prin urmare, în mod corect a retinut prima instantă că recurenta nu este îndreptătită la suma pretinsă cu titlu de diferentă de chirie pentru lunile martie, aprilie si mai 2011, conform facturii nr. 0204713/_ emise de către recurentă, si care nu a fost acceptată de către intimată.
În ce priveste pretentiile recurentei privind penalitătile de întârziere, tribunalul retine că acestea sunt întemeiate în limita sumei de 1715,25 lei, astfel cum
aceasta a fost calculată în cuprinsul facturii nr. 0204713/_ emise de către recurentă, respectiv ca fiind compusă din suma de 259,70 lei reprezentând penalităti de întârziere aferente achitării cu o întârziere de 8 zile, respectiv la_, a facturii nr. 0204548/_ în cuantum de 6.492,38 lei, din suma de 215,55 lei reprezentând penalităti de întârziere aferente achitării cu o întârziere de 6 zile, respectiv la_, a facturii nr. 0204597/_ în cuantum de 7.184,88 lei, din suma de 279 lei reprezentând penalităti de întârziere aferente achitării cu o întârziere de 9 zile, respectiv la_, a facturii nr. 0204610/_ în cuantum de 6200 lei, si din suma de 961 lei reprezentând penalităti de întârziere aferente achitării cu o întârziere de 31 zile, respectiv la_, a facturii nr. 0204619/_ în cuantum de 6200 lei.
Achitarea cu întârziere a facturilor fiscale mentionate si cuantumul acestora au fost recunoscute de către intimată prin înscrisul purtând semnătura necontestată si stampila acesteia, intitulat listare partială la contul 401F. t pentru perioada_ -_, depus de către aceasta la dosarul de fond, anexat întâmpinării, în cuprinsul acestui înscris fiind indicată denumirea recurentei si fiind enumerate în cuprinsul unui tabel numerele si datele emiterii facturilor fiscale, valoarea acestora si data efectuării plătii lor (fila 53 dosar fond).
Totodată, prin art. 10 din contractul de închiriere nr. 3777/1/_, părtile au stabilit cuantumul daunelor interese datorate de intimată ca urmare a executării cu întârziere a obligației de plată a contravalorii facturilor fiscale emise de recurentă, care au menirea să acopere tocmai prejudiciul încercat de recurentă, valoarea penalităților de întârziere potrivit mentiunilor mai sus arătate din cuprinsul facturii nr. 0204713/_ emise de către recurentă, fiind corect calculată de către recurentă ca fiind în cuantum de 1715,25 lei, corectitudinea acestui calcul nefiind contestată cu argumente de calcul matematic de către intimată.
Prin urmare, în baza art. 969 si 1069 Cod civ., retine că se impune obligarea intimatei la plata către recurentă a penalitătilor de întârziere în cuantum de 1715,25 lei, aferente achitării cu o întârziere de 6 zile, respectiv la_, a facturii nr. 0204597/_ în cuantum de 7.184,88 lei, cu o întârziere de 9 zile, respectiv la _
, a facturii nr. 0204610/_ în cuantum de 6200 lei, si cu o întârziere de 31 zile, respectiv la_, a facturii nr. 0204619/_ în cuantum de 6200 lei.
Pentru considerentele arătate, tribunalul, raportat la prevederile art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc.civ., coroborat cu prevederile art. art. 312 alin. 1 teza a II-a si art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., va admite în parte recursul formulat de recurenta SC F. D.
în contradictoriu cu intimata SC T. R. P. S. împotriva sentinței civile nr. 11938/2012 pronunțată la 1 iunie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., pe care o va modifica în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC F. DISTRIBȚIE S. și va obliga pârâta SC T. R.
P. S. la plata sumei de 1.715,25 lei cu titlul de penalități de întârziere, va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 391,20 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, va obliga reclamanta la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, va compensa cheltuielile de judecată în limita sumei de 391,20 lei și va obliga reclamanta să plătească pârâtei diferența de cheltuieli de judecată în cuantum de 608,80 lei, și va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
În ce priveste cheltuielile de judecată, retine incidenta prevederilor art. 274 alin. 1 si art. 276 Cod proc.civ., si împrejurarea că atât în calea de atac, cât si pe fond, urmare a admiterii în parte a recursului, recurenta reclamantă a avut în parte câstig de cauză, în parte fiind în culpă procesuală, ambele părti făcând dovada efectuării unor cheltuieli atât la fond, cât si în recurs.
Astfel, va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 391,20 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 148,2 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și 3 lei timbrul judiciar, achitate de reclamantă în conformitate cu prevederile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, conform părtii din pretentii care a fost admisă, iar 240 lei reprezentând parte din onorariul avocatial achitat de reclamantă apărătorului ales, în limita pe care o apreciază ca fiind proportională cu parte din pretentii care a fost admisă, conform chitantei nr. 445/_, depusă la dosarul de fond la_ anexat concluziilor scrise ale reclamantei. Totodată, va obliga reclamanta la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul avocatial achitat de reclamantă apărătorului ales, în limita pe care o apreciază ca fiind proportională cu parte din pretentii care a fost admisă, conform facturii nr. 759/_ si ordinului de plată nr. 230/_ . În baza art. 276 Cod proc.civ., va compensa cheltuielile de judecată în limita sumei de 391,20 lei și va obliga reclamanta să plătească pârâtei diferența de cheltuieli de judecată în cuantum de 608,80 lei.
Tot în baza art. 274 alin. 1 si art. 276 Cod proc.civ., va obliga recurenta SC F.
DS să plătească intimatei SC T. R. P. S. suma de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul avocatial achitat de reclamantă apărătorului ales, în limita pe care o apreciază ca fiind proportională cu parte din pretentii care a fost admisă, conform facturii nr. 908/_ si ordinului de plată nr. 1/_, va obliga intimata să plătească recurentei suma de 77,10 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, din care 74,1 lei reprezentând taxa judiciară de timbru si 3 lei timbrul judiciar achitate de către recurent aferent părtii din pretentii care i-a fost admisă în recurs, și va compensa cheltuielile de judecată în limita sumei de 77,10 lei, astfel că la final va obliga recurenta la plata în favoarea intimatei a sumei de 922,90 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul formulat de recurenta SC F. DS în contradictoriu cu intimata SC T. R. P. S. împotriva sentinței civile nr. 11938/2012 pronunțată la 1 iunie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC F. DISTRIBȚIE S. și obligă pârâta SC T. R. P.
S. la plata sumei de 1.715,25 lei cu titlul de penalități de întârziere, va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 391,20 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, va obliga reclamanta la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, va compensa cheltuielile de judecată în limita sumei de 391,20 lei și va obliga reclamanta să plătească pârâtei diferența de cheltuieli de judecată în cuantum de 608,80 lei, și va menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Obligă recurenta SC F. DS să plătească intimatei SC T. R. P.
S. suma de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, obligă intimata să plătească recurentei suma de 77,10 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs și compensează cheltuielile de judecată în limita sumei de 77,10 lei și va obliga recurenta la plata în favoarea intimatei a sumei de 922,90 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | GREFIER | |
C. G. V. În concediu de odihnă semnează loctiitor presedinte | L. | O. S. I. | A. B. În concediu de odihnă semnează loctiitor presedinte |
Red./O.V.L./Dact./U.L.;O.V.L./2ex./_ Judecător fond: D. G. R.
Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Sentința civilă nr. 311/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 650/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
