Decizia civilă nr. 9/2013. Opozitie la executare silită
Comentarii |
|
cod operator 4204
R. TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 9/A
Ședința publică din 5 aprilie 2013 Completul constituit din :
PREȘEDINTE: V. F. -
J. ecător
J. ECĂTOR: N. B.
GREFIER: D. H.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de contestatoarea D. Irina, domiciliată în B. M., str. I. M. K., nr. 27, împotriva sentinței civile nr. 11850 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în contradictoriu cu intimata SC H. R. S., cu sediul în O., str. B., nr. 28, județul Bihor și intimata-intervenientă SC G. BD S. - prin administrator judiciar C. Individual de I. C. L., cu sediul în baia M., str. 9 Mari, nr. 31, având ca obiect opoziție la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză este la primul termen de judecată în apel, că apelanta- contestatoarea fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării sumei de 97 lei reprezentând taxă judiciară de timbru pentru cererea de apel și 5 lei timbru judiciar și că în data de_, prin serviciul registratură al instanței, apelanta
Irina a depus la dosar motive de apel (3 exemplare).
invocă, din oficiu, excepția netimbrării apelului și reține cauza în pronunțare, pe excepție.
T.
Asupra apelului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 11850 din_, Judecătoria Baia Mare a respins ca neîntemeiată opoziția la executare formulată de oponenta D. Irina, domiciliată în B. M., str. I. M. K., nr. 27, județul M., în contradictoriu cu intimata SC H. R. S., cu sediul în O., str. B., nr.
28, județul Bihor și a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interesul oponentei D. Irina, formulată de intervenienta SC G. BD S. - prin administrator judiciar C. Individual de I. C. L., cu sediul în baia M.
, str. 9 Mari, nr. 31, județul M. .
În considerente s-a reținut în esență că oponenta a solicitat anularea admiterea excepției prescripției dreptului material al creditoarei de a porni executarea silită și a excepției lipsei raportului juridic fundamental dintre posesorul biletelor la ordin și intimata G. BD S., admiterea opoziției la somația de executare, desființarea titlului executoriu, a obligației cambiale și anularea formelor de urmărire.
Oponenta a susținut că, în ceea ce privește termenul pentru exercitarea acțiunii, potrivit art. 62 din Legea nr. 58/1934, în termen de 5 zile de la primirea somației, debitorul poate face opoziție la executare, iar cu privire la cale de atac a titlului executoriu, a susținut că se poate face atât opoziție la executare potrivit dispozițiilor art. 62, alin. 1 din Legea nr. 58/1934,cât și contestație la executare potrivit dispozițiilor procedurale ale dreptului comun - Codul de procedură civilă.
Cu privire la excepția prescripției, oponenta a susținut că este întemeiată deoarece așa cum rezultă din titlurile executorii, aceasta s-a obligat față de creditoare, în calitate de avalist, garantând plata contravalorii mărfii livrate de creditoare debitoarei principale SC G. BD S., termenul scadent de 1 an de la scadența ultimului bilet la ordin fiind împlinit la data de_ .
Referitor la excepția lipsei raportului juridic fundamental, s-a arătat că titlurile executorii - biletele la ordin - au fost emise de SC G. BD S. cu titlu de garanție de plată la scadență a obligațiilor rezultate din raporturile comerciale dintre aceasta și intimata-creditoare și că obligația de plată a contravalorii facturilor ce reprezintă mărfurile livrate și pentru care au fost emise cele 11 instrumente de plată, s-a stins, aspect ce rezultă din procesul-verbal de stingere a datoriilor încheiat la data de_ între creditoare și SC G. BD S., situație în care între cele două nu mai există un raport juridic fundamental.
Intervenienta SC G. BD S. a formulat cerere de intervenție în interesul oponentei, prin care a confirmat scriptic susținerile acesteia.
Intimata SC H. R. S. nu a formulat apărări în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele :
ÎN CEEA CE PRIVEȘTE OPOZIȚIA LA EXECUTARE FORMULATĂ DE OPONENTA D. D.
Pentru a garanta executarea corespunzătoare a obligațiilor izvorâte din raporturile de colaborare pe parcursul anului 2009, intervenienta în interesul oponentei, S.C GROUP BD S.R.L, a emis în favoarea intimatei un număr de 11 bilete la ordin, cu scadență menționată în cuprinsul acestora, în cursul anilor 2009 și 2010, în valoare totală de 72866 lei, ce au fost avalizate de oponenta
D., locul plății fiind B. M. .
Ulterior toate cele 11 bilete la ordin au fost investite cu formulă executorie, la solicitarea intimatei, de Judecătoria Baia Mare și, totodată, s-a încuviințat, de aceeași instanță, executarea silită a acestora, la solicitarea BIROULUI EXECUTORULUI J. ECĂTORESC S. ATTILA, fiind constituit
dosarul execuțional nr.123/2012 pe rolul acestuia.
În cadrul respectivului dosarul execuțional s-au emis mai multe acte de executare printre care:
-Somație cambială comunicată oponentei;
-proces-verbal privind cheltuielile de executare ;
-adresă de înființare a popririi;
Fiindu-i comunicată somația cambială din data de_, potrivit mențiunilor oponentei la data de_, împotriva acesteia s-a formulat în termen prezenta opoziție la executare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 61 din Legea nr. 58/1934.
Instanța a constatat din analiza prevederilor art. 62-63 ale Legii nr. 58/1934 și ale art. 320-331 din Normele-cadru nr. 6 din_ ale B.N.R., că opoziția la executare este o procedură specială de valorificare a criticilor relative la valabilitatea titlului, când titlul executoriu îl constituie cambia sau biletul la ordin. În cadrul acesteia pot fi invocate excepții cambiale obiective, care privesc titlul cambial, obligația cambială și condițiile cerute pentru exercitarea acțiunilor cambiale, precum și excepții subiective, personale, care se referă la persoana posesorului cambiei ori la raportul fundamental. Toate aceste excepții personale trebuie să fie de grabnică soluționare și întotdeauna întemeiate pe o probă scrisă (art. 63 alin. 2 din Legea nr. 58/1934).
Potrivit dispozițiilor art. 63 din Legea 58/1934 debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiile de nulitate a titlului, potrivit dispozițiilor art. 2, precum si cele care nu sunt opuse de art.19", rezultând că în afara excepțiilor de nulitate a titlului prevăzute de art. 2, pe calea opoziției se mai pot invoca si excepții care nu sunt oprite de art. 19, articol care nu interzice invocarea unor astfel de excepții ale execuției cambiale, ci interzice invocarea excepțiilor personale întemeiate pe raporturile cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori. Pe calea opoziției la executare se pot invoca excepții de nulitate a titlului si excepții procedurale ce privesc condițiile de exercitare a acțiunii cambiale de către creditor, care sunt excepții de execuție cambială.
Excepțiile cambiale ce pot fi invocate de către debitorul cambial în cadrul opoziției la executare, se împart, potrivit pct. 321 din norma mai sus menționată, în următoarele categorii:
excepții privitoare la nulitatea titlului;
excepții decurgând din raporturile personale dintre posesorul și debitorul cambiei (excepții personale);
excepții privitoare la condițiile de exercitare ale acțiunii sau execuției cambiale (excepții procedurale).
Tot potrivit clarificărilor aduse de norma BNR excepțiile privitoare la nulitatea titlului sunt:
excepții deduse din însăși forma cambiei (excepții formale);
excepții bazate pe lipsa de valoare juridică a condițiilor de formă numai aparent existente (incapacitatea, falsul, lipsa de mandat).
Cele personale sunt:
excepții referitoare la raportul fundamental care a determinat crearea sau circulația cambiei;
excepții referitoare la viciile de consimțământ;
excepții izvorând din raporturi ulterioare creației cambiale.
Iar excepțiile bazate pe lipsa condițiilor necesare pentru exercițiul acțiunii sau executării cambiale sunt împărțite după cum urmează:
neposedarea cambiei în original (cu excepția cazului în care cambia a fost înlocuită printr-o hotărâre de amortizare și această hotărâre ține locul titlului);
lipsa de legitimare formală din partea posesorului, când acesta nu justifică posesiunea cambiei printr-o serie neîntreruptă de giruri;
lipsa protestului sau nulitatea acestuia;
prescripția acțiunii sau executării cambiale;
pierderea acțiunii în cazul prevăzut de art. 80 din Legea asupra cambiei și biletului la ordin.
Excepțiile cambiale au făcut obiectul și analizei doctrinei care le-a clasificat în două mari categorii: excepții obiective și excepții personale.
Din analiza excepțiilor invocate de oponentă, instanța a reținut că a fost invocată excepția personală referitoare la lipsa raportului fundamental care a determinat crearea sau circulația cambiei, precum și excepția bazată pe prescripția acțiunii sau executării cambiale, care urmează să fie analizate separat de instanță, în ordinea în care au fost invocate, în cele ce urmează:
În ceea ce privește excepția prescripției executării cambiale instanța a respins-o pentru următoarele motive:
În primul rând oponenta invocă în susținerea excepției invocate dispozițiile pct. 320 lit. f din Normele Cadru nr.6/1994 ale BNR în cauza,care prevăd că "odată ce cambia a fost învestită cu formulă executorie, posesorul ei va putea proceda la îndeplinirea formalităților de executare, pe toată perioada de timp cât dreptul său nu a fost prescris, respectiv: trei ani de la scadență contra obligatului principal; un an de la scadență contra girantului sau a altor debitori de regres; șase luni de la scadență dacă este vorba de regresul unui girant sau al altui debitor de regres care a plătit. Procedura de executare silită se va efectua la judecătoria în a cărei rază de competență se află locul de plată al cambiei; și în al doilea rând că avalistul este un debitor de regres, fiindu-i aplicabil pe cale de consecință termenul în care poate fi executat titlu cambial împotriva sa este de un an de la data scadenței.
Instanța a reținut că termenul de prescripție la care face referire oponenta este reglementat de dispozițiile art. 94 alin. 2 din Legea nr. 58/1934
si pct. 456 lit. b din Normele Cadru ale BNR, dispoziții care prevăd că acțiunile posesorului împotriva giranților și împotriva trăgătorului se prescriu in termen de un an de la data protestului făcut în timp util sau de la data scadenței în caz de stipulațiune, texte de lege care nu sunt aplicabile raportat la speță pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Dispozițiile invocate de oponentă în cuprinsul opoziției, în realitate cele menționate de instanță mai sus, privesc acțiunile posesorului titlului c o m e r c i a l d e valoare împotriva girantului( persoana care in calitate de posesor al titlului de valoare transmite altei persoane toate drepturile izvorâte din titlu printr-o declarație scrisă și semnată pe acesta și prin predarea titlului) și împotriva trăgătorului (emitentul titlului de valoare).
Prescripția stabilită de art. 94 alin. 2, se refera deci, la acțiunile de regres, care sunt îndreptate împotriva trăgătorului și giranților, nu și la acțiunile directe, îndreptate împotriva persoanelor direct obligate la plată, cum este cea împotriva avalistului( persoana care se obligă să garanteze obligația asumată de unul dintre debitorii titlului).
Contrar opiniei exprimată de oponentă, dar în acord cu opinia doctrinei și practicii judiciare, instanța reține că avalistul nu este un debitor de regres, ci o persoană direct obligată la plată alături de acceptant( în cazul biletului la ordin, emitentul acestuia, acesta fiind ținut în același mod ca acceptantul unei cambii, potrivit art.107 din lege), o atare interpretare rezultând cu claritate din formularea art. 47 din Legea nr. 58/1934 care prevede că:"Acțiunea cambială este directă sau de regres: directă contra acceptantului și avaliștilor săi; de regres contra oricărui alt obligat.
Acțiunea directă este supusă prescripției de 3 ani, așa cum prevăd dispozițiile art.94 alin. 1 din Legea nr. 58/1934.
În același sens statuează și pct. 456 lit. a din Normele Cadru ale BNR nr. 6/1994, care stabilește un termen de trei ani de la data scadenței pentru orice acțiune sau executare cambială directă.
În speță, nu este vorba de o acțiune cambială directă, ci de executare a biletului la ordin, dispozițiile privind acțiunea sau executarea cambială fiind aplicabile și biletului la ordin ( art. 106 din Legea nr. 58/1934).
Executarea cambială, ca procedură specială de valorificare a drepturilor conferite de titlul de valoare este la rândul său prescriptibilă în termenul de 3 ani așa cum prevăd dispozițiile pct. 456 lit. a din Normele Cadru ale BNR nr. 6/1994.
Odată stabilit termenul de prescripție aplicabil în speță, instanța a reținut că executarea cambială directă este pornită de către intimată cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, iar excepția invocată de oponentă este lipsită de temei.
În ceea ce privește excepția personală referitoare la lipsa raportului fundamental care a determinat crearea sau circulația cambiei instanța a respins-o pentru următoarele considerente:
Toate excepțiile personale derivă din raporturile juridice care intervin între părțile semnatare ale cambiei. Aceste raporturi constituie, de regulă, raportul fundamental al obligației cambiale abstracte.
Mai mult acestea pot fi dovedite numai prin acte scrise "de grabnică soluțiune", prin această formulare "acte scrise de grabnică soluțiune" înțelegându-se acele acte prin care excepția se dovedește completă, adică fără a mai fi necesară administrarea unor probe suplimentare, deosebite, care ar temporiza soluționarea procesului cambial.
Neplata la scadență a sumei prevăzută în titlu deschide posesorului acestuia dreptul la acțiunile directe sau la executarea nemijlocită a titlului.
Acțiunea cambială este directă sau de regres: directă contra acceptantului și avaliștilor săi; de regres contra oricărui alt obligat(art.47 din Legea nr.58/1934), iar conform art.107 din lege, emitentul unui bilet la ordin este ținut în același mod ca acceptantul unei cambii.
Pct. 265 din Norma Cadru nr. 6/1994 a Băncii Naționale a României, arată că pentru exercitarea acțiunii cambiale contra acceptantului nu este nevoie de îndeplinirea nici unei condiții de ordin cambial, cu excepția aceleia referitoare la prescripția cambială.
Așa cum este definit de pct. 490 din Norma Cadru nr. 6/1994, biletul la ordin este un titlu de credit, sub semnătură privată, care pune în legătură în procesul creării sale două persoane: subscriitorul sau emitentul și beneficiarul. Titlul este creat de subscriitor sau emitent în calitate de debitor, care se obligă să plătească o sumă de bani fixată, la un anumit termen sau la prezentare unei alte persoane, denumită beneficiar, care are calitatea de creditor.
B. tul la ordin este, pe deoparte, un titlu de credit complet și abstract ce creează o obligație autonomă și necondiționată.
Caracterul complet al biletului la ordin presupune că dreptul și obligația corelativă sunt cele cuprinse în înscris, fiind exclusă, în lipsa unei mențiuni esențiale, folosirea unor elemente exterioare.
Caracterul abstract presupune existența valabilă a drepturilor și obligațiilor rezultate din biletul la ordin, independent de cauza juridică ce le-a generat.
Astfel, convenția care a generat raporturile fundamentale între emitent si beneficiarul biletului la ordin și, implicit, sume de bani care ar fi fost achitate de emitent beneficiarului nu prezintă relevanță sub aspectul dreptului beneficiarului de a solicita plata sumei din biletul la ordin de la avalist și nici sub aspectul obligației acestuia din urmă de a plăti sumele solicitate.
Pe de altă parte, biletul la ordin este un titlu de credit ce conține un drept literal, în sensul că dreptul cuprins este determinat numai de conținutul scris al titlului, astfel că, orice condiționare a valabilității biletului la ordin de anumite
condiții din raportul fundamental nu poate fi primită, biletul la ordin având o existență autonomă.
Dreptul și obligația corelativă din biletul la ordin sunt independente față de actul juridic care a ocazionat emiterea titlului de credit, astfel încât executarea silită a biletului la ordin poate privi doar suma menționată pe acesta.
De altfel, oponenta nu a dovedit prin acte scrise";de grabnică soluționare"; excepția personală invocată.
Oponenta a invocat în finalul motivelor de opoziție excepția nulității parțiale a somației cambiale, pentru lipsa comunicării dovezilor pentru executarea silită a sumelor prevăzute cu titlu de onorariu organ de executare și reactualizare a sumei, excepție care fiind considerată neîntemeiată de către instanță și a respins-o pentru următoarele considerente:
În susținerea excepției nulității somației cambiale oponenta a susținut că din cuprinsul cererii de executare silită nu rezultă faptul că creditoarea a solicitat și actualizarea sumei cu titlu de debit (72.866 lei) în funcției de indicele de inflație, astfel cum a fost stabilită de organul de executare - suma de 772 lei
- aceasta dovedește că au fost încălcate prevederile pct. 320 lit. a din Normele Cadru nr. 6/1994 ale B.N.R. care prevăd că "În temeiul prev. art. 61 și 62 din Legea 58/1934 a: cambia are valoarea unui titlu executoriu pentru suma înscrisă pe titlu împreună cu dobânda (dacă aceasta a fost stipulată) precum și cele ale art. 371 ind. 2 pct. 3 din Cod proc. civ. care prevede că organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale stabilită în bani se va proceda la cererea creditorului și la actualizarea acestei sume.
Consideră oponenta că întrucât creditoarea nu a cerut actualizarea sumei se impune și anularea parțială a titIului executoriu privind executarea oponentei pentru suma de 772 lei.
De asemenea, mai arată aceasta, că nu este justificată de organul de executare suma de 6.300 lei, reprezentând onorariu fiind invocate prevederile art.399 alin.2 Cod proc. civ.
Întrucât legea stabilește expres cadrul procesual din perspectiva obiectului opoziției la executare, detaliind excepțiile ce pot fi invocate, probațiunea ce se poate administra pentru dovedirea acesteia, rezultă că aspectele legate de executarea propriu-zisă a cambiei și a biletului la ordin sunt susceptibile de verificare doar pe calea contestației la executare.
Sub aspectul formelor de executare silită, instanța a reținut faptul că potrivit art. 61 din Legea 58/1934, cambia are valoare de titlu executoriu pentru suma înscrisă pe titlu împreună cu dobânda și pentru alte cheltuieli, iar executarea cambială urmează o procedură specială: investirea cambiei cu formulă executorie, începerea executării silite fiind marcată de emiterea somației ce cuprinde transcrierea exactă a cambiei.
Aceste dispoziții speciale derogă de la norma generală (Codul de procedură civilă), astfel că nerespectarea acestora atrage nulitatea actelor de executare silită, normele respective fiind imperative.
În speță, au fost respectate dispozițiile legale imperative invocate, astfel că actele de executare emise nu sunt lovite de nulitate, executorul judecătoresc procedând la actualizarea sumei cu indicele de inflație, în baza solicitării creditoarei-intimate, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de executare silită depusă la fila 44 dosar verso și la inserarea în cuprinsul somației a cheltuielilor de executare, printre care și onorariu de executor în cuantum de 6300 lei, stabilite prin procesul verbal privind cheltuielile și onorariu, emis în dosarul de executare nr. 123/2012 din data de_ .
Având în vedere aceste considerente și în baza dispozițiilor legale invocate, întrucât nu s-a făcut dovada lipsei unui element de valabilitate a biletului la ordin prevăzut de art. 104 din Legea nr. 58/1934, și nici a vreunui motiv de nulitate a actelor de executare, instanța a respins opoziția la executare formulată de oponentă, păstrând totodată actele de executare efectuate de către executorul judecătoresc cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CEREREA DE INTERVENȚIE ÎN INTERESUL OPNONENTEI D. D., FORMULATĂ DE INTERVENIENTA S.C GROUP BD S.R.L.
Potrivit art. 49 alin. 1 și 3 Cod proc. civ. oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se judecă între alte persoane; cererea de intervenție voluntară este accesorie când este făcută în interesul uneia din părți, sprijinind numai apărarea acesteia.
Așadar, soluția ce poate fi dată acestei cereri este influențată de natura sa juridică și depinde de soluția dată cererii de chemare în judecată, însă diferit după cum terțul a intervenit în favoarea reclamantului sau în favoarea pârâtului.
În speță, prin cererea formulată S.C GROUP BD S.R.L. a arătat că a înțeles să intervină în favoarea oponentei, și dat fiind soluția de respingere a opoziției la executare, instanța, ținând cont și de argumentele mai sus prezentate, a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție în interesul oponentei D. D., formulată de intervenientă, potrivit dispozitivului.
Împotriva sentinței a declarat apel oponenta D. Irina solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii opoziției la executare așa cum a fost formulată, admiterea cererii de intervenție a SC G. BD S. și desființarea titlului executoriu/ a obligației cambiale și anularea formelor de urmărire, cu cheltuieli de judecată.
Pe cale de excepție s-a prescripția dreptului material al creditoarei de a porni executarea silită, lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței precum și nulitatea parțială a somației de executare.
În drept a invocat art. 287, alin. 2 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din 5 aprilie 2013, apelul a fost reținut în pronunțare pe excepția netimbrării acestuia.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, excepția invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele :
Potrivit dispozițiilor art. 20, alin. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar conform celor cuprinse în alineatul 2 din același articol, dacă cererea nu a fost timbrată corespunzător, instanța va pune în vedere petentului să completeze timbrajul până la primul termen de judecată.
Cu toate că apelantul a fost citat cu mențiunea să timbreze apelul cu 97 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, aspect ce reiese din dovada de citare existentă la fila 4, acesta nu și-a onorat obligația.
Așa fiind, urmează ca tribunalul să dea eficiență prevederilor art. 20, alin. 3 din legea menționată și să anuleze apelul ca netimbrat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Anulează ca netimbrat apelul declarat de contestatoarea D. Irina, domiciliată în B. M., str. I. M. K., nr. 27, împotriva sentinței civile nr. 11850 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din_ .
Președinte J. ecător G. ier
V. F. N. B. D. H.
Red. B.N. - _
Tred. D.H. -_ Ex. 5
J. ecător la fond: Dan Ș.
← Decizia civilă nr. 8755/2013. Opozitie la executare silită | Decizia civilă nr. 11/2013. Opozitie la executare silită → |
---|