Decizia civilă nr. 931/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 931/R
Ședința publică din 11 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. P.
J. ecător N. B.
J. ecător V. F.
G. ier T. H.
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de către recurenta S. R. DE R. R., cu sediul în B., str. G. Berthelot nr. 60-64, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1227 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata SC C O. S., cu sediul în B., str. L. nr. 18, județul M. înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_ CUI 13945979, având ca obiect pretenții.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 04 octombrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele
:
Prin Sentința Civilă nr. 1227 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Baia Mare, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta S.
R. DE R. cu sediul în B., str. G. Berthelot, nr. 60-64, sector 1, în contradictoriu cu pârâta SC C O. S., cu sediul în B., str. L., nr. 18, jud. M. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată reclamanta S. R. de R. a chemat-o în judecată pe pârâta SC C O. S. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 551,10 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 493,29 lei aferentă perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2011 și penalități de întârziere în cuantum de 57,81 lei, stabilite la data de_ .
În motivarea cererii a arătat că, potrivit art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările ulterioare, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
În aplicarea art. 40 alin. 4 din Legea 41/1994 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, hotărâre aplicabilă la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată și care stabilește, printre altele, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, statuând și modalitatea de calcul pentru penalitățile de întârziere.
În conformitate cu prevederile HG nr. 977/2003, art. 5 alin. 1 "Taxa lunară pentru serviciul de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a
E. rgiei Electrice "Electrica SA prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei consumate";.
Potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din HG nr. 977/2003 "pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere"; iar cuantumul acestora se determină în conformitate cu metodologia de calcul a societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice Electrica SA pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică, instituindu-se o derogare de la prevederile art. 1087 cod civil conform principiului specialia generalibus derogant.
Pârâta SC C O. S. nu a formulat întâmpinare.
Trecând la soluționarea cererii, instanța reține următoarele:
Reclamanta pretinde contravaloarea taxei radio de la pârâtă în temeiul art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 și art. 5 din HG 977/2003.
Este de menționat că, prevederile art. 3 alin. 2 din HG 977/2003 au fost anulate prin sentințele Curții de Apel C. nr. 185/2010 și nr. 471/2010.
Art. 3 alin. 2 din HG 977/2003 instituie obligația pentru persoanele juridice cu sediul în România de a achita lunar o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune.
Potrivit art. 23 din Legea 554/2004 "hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat, în tot sau în parte, un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Așadar, întrucât s-au anulat, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prevederile cu caracter normativ care instituiau obligația în sarcina persoanelor juridice de a plăti taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, s-a respins cererea reclamantei.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta S.
R. DE R., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate.
Intimata SC C O. S. a depus întâmpinare (fila 7), solicitând respingerea recursului și menținerea în tot a sentinței civile nr. 1227/2013 ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul prin prisma prevederilor art. 304 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, precum și în raport de motivele invocate, T. reține următoarele:
Obiectul recursului îl constituie în principal aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material pe care recurenta-reclamantă le-a ca și temei legal al cererii de obligare a intimatei-pârâte la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
T. reține că HG nr. 977/2004 a fost adoptată în scopul de a organiza punerea în aplicare a Legii nr. 41/1994, așa cum se prevede în mod expres în art. II din Legea nr.41/1994 pentru a face legea cât mai clară și a o aplica cât mai corect. Textul art.3 din HG nr. 977/2004 reglementează obligația de plată a taxei de către persoanele juridice ,calitate pe care o are și intimata-pârâtă împotriva căreia recurenta și-a formulat pretențiile.
Intervalul de timp pentru care s-a solicitat plata taxei este ulterior modificărilor aduse art.3 din HG nr. 977/2003 prin HG nr. 1012/2009, intrată în vigoare la 1510.2009 și prin care a fost instituită o singură exceptare la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune pentru persoanele juridice care se încadrează în categoria microîntreprinderilor și care au activitatea suspendată conform legii.
Dispozițiile art.3 alin.2 din HG nr. 977/2003,în conținutul modificat, au fost anulate prin Sentința civilă nr.471/2010 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._ și care în temeiul art. 23 din Legea 554/2004 și-au încetat aplicabilitatea.
T. apreciază că art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 nu instituie o prezumție legală relativă și cu atât mai puțin absolută pentru toate categoriile de persoane juridice, ci are în vedere exclusiv pe beneficiarii reali ai acestui serviciu public.
Concluzia tribunalului este fundamentată pe următoarele argumente care impun o corectă aplicarea a dispozițiilor legale, precum și a jurisprudenței instanței de contencios constituțional stabilită în această materie prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004.
Din întreaga reglementare legală rezultă cu certitudine și claritate că legiuitorul a avut în vedere la instituirea obligației de plată a taxei pentru acest serviciu public numai acele persoane juridice române care au beneficiat în mod efectiv de acest serviciu.
Norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei și, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Interpretarea gramaticală a noțiunii de beneficiar include persoanele fizice sau juridice în folosul cărora se prestează efectiv cele două servicii publice. Particularul în favoarea căruia s-a instituit dreptul nu poate fi obligat să susțină prin contribuția personală activitatea unui serviciu public și nu este admisibil ca dreptul său constituțional la informare să fie transformat indirect într-o obligație.
O interpretare a textului în discuție în maniera evocată de recurentă ar fi neconformă cu dreptul garantat în art. 1 din Primul Protocol adițional și ar denatura sensul interpretării jurisdicționale realizate indirect pe calea contenciosului constituțional. Exceptarea de la scutire a persoanelor juridice aflate în situații similare cu persoanele fizice cărora li se recunoaște acest drept nu vizează un scop legitim, constituind practic o ingerință în dreptul de proprietate al celor dintâi, ingerință care nu se justifică nici prin proporționalitate, nici prin scop, neexistând un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de executiv prin măsura care privează de scutire persoanele juridice (a se vedea CEDO, Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, seria A, nr. 332, p. 23, paragraful 38).
Instituirea unei norme derogatorii se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.
Nu poate fi primită interpretarea conform căreia, oficial, legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari ai serviciului de radio și, implicit, de televiziune a tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, fără a condiționa aceasta de posesia receptoarelor..
Chiar dacă această taxă se regăsește în legislația și practica europeană în domeniu nu se poate susține că plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care garantează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea surselor de finanțare a principalelor mijloace de informare: radio și televiziunea publică. Acest drept constituțional la informare nu poate fi transformat într-o obligație, subiectele de drept având facultatea de a exercita sau nu drepturile recunoscute în legea fundamentală.
În dispozițiile interne s-a stabilit în mod clar că această taxă incumbă numai beneficiarilor celor două servicii publice, noțiunea de beneficiar fiind atribuită, atât în interpretarea oficială, cât și în interpretarea gramaticală, logică și sistematică, numai subiectelor care sunt în mod direct destinatarii acestor servicii.
Or recurenta-reclamantă nu a făcut această dovadă, prevalându-se în mod nefundamentat de o obligație legală necondițională.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. R. de R. cu sediul în B., str. G. Berthelot nr. 60-64, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1227/2013 pronunțată de Judecătoria Baia Mare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 octombrie 2013.
Președinte | J. ecător | J. ecător | |
P. V. | N. B. | V. | F. |
G. ier
T. H.
Red.V.F. / _
Tred. T.H. /_ - 2 ex
J. ecător la fond: D. D. R.
| ← Decizia civilă nr. 221/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 589/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
