Decizia civilă nr. 932/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 932/R
Ședința publică din 11 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. P.
J. ecător N. B.
J. ecător V. F.
G. ier T. H.
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de către recurenta S.C. R. T. DS, cu sediul în Târgu Lăpuș, str. S. nr. 56, județul M., înregistrat la Oficiului Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI 4622570 împotriva sentinței civile nr. 367 din 17 iunie 2013 pronunțată de
J. ecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata S.
R. DE R. R., cu sediul în B., str. G. Berthelot nr. 60-64, sector 1, având ca obiect pretenții.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 04 octombrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele
:
Prin sentința civilă nr. 367/_ a Judecătoriei Târgu Lăpuș s-a admis cererea formulată de reclamanta S. R. de R., cu sediul în B., str.G. Berthelot nr.60-64, sector 1, Cod fiscal RO8296093, în contradictoriu cu pârâta SC R. T. D. "; S. Târgu Lăpuș, cu sediul în Tg. Lăpuș, str. S., nr. 56, jud. M., înregistrată la ORC sub nr. J_
, CUI 4622570.
A fost obligată pârâta SC R. T. D. "; S. să achite către reclamanta S. R. de R. suma de 491,15 lei.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta S. R. de
a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 491,15 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 426,19 lei aferentă perioadei iulie 2010, octombrie 2010 - aprilie 2011, iunie
2011 - decembrie 2011; penalități de întârziere calculate până la data de _
, în cuantum de 64,96 lei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Apărarea pârâtei este în sensul că nu a avut calitatea de beneficiar al serviciului public de radiodifuziune.
Potrivit art. 40 al. 3 din Legea 41/1994 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, iar potrivit art. 3, al. 1 din HG 977/2003 persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale.
Cuantumul lunar al taxei pentru serviciul public de radiodifuziune este cel stabilit în anexa nr. 1, punctul 4 a HG 977/2003 la nivelul de 30 lei lunar, iar nivelul penalităților de întârziere este stabilit de art. 6 al. 2 din HG 977/2003.
Pentru serviciile prestate pârâtei au fost emise facturile din perioada iulie 2010, octombrie 2010 - aprilie 2011, iunie 2011 - decembrie 2011, pentru suma totală de 426,19 lei (filele 6-20).
Pentru acest debit au fost calculate și penalități de întârziere, în cuantum de 0,04 % pe zi de întârziere, care, până la data de_, însumând 64,96 lei.
Aceste sume au fost facturate de SC Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica T. ilvania Nord SA - Agenția de Furnizare a Energiei Electrice Baia Mare, în baza contractului de mandat încheiat între SC de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica SA, însă creanța nu a fost recuperată de mandatar.
Pârâta a arătat că nu deține receptor radio, însă instanța consideră că această împrejurare, de altfel foarte greu de dovedit, nu poate înlătura obligația de a plăti taxa radio, iar pârâta nu a dovedit existența altor împrejurări care ar avea ca efect scutirea de această taxă, potrivit Deciziei nr. 2102/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și fiscal, prin care s-a anulat art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003 sau potrivit Sentinței civile nr. 185/2010 pronunțată de Curtea de Apel C. prin care s-a anulat art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003.
Prin HG nr. 1012/_, art. 3 alin. 1 al HG nr. 977/2003 a fost modificat. Astfel, cuprinsul acestui articol este următorul: "(1) Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să
plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale.
(1^1) Pentru a fi exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, persoanele juridice menționate la alin. (1) au obligația de a depune la sediul Societății Române de R. o cerere însoțită de certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului din care rezultă suspendarea activității.
(1^2) Pentru a putea beneficia în continuare de exceptarea de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) au obligația de a depune o nouă cerere însoțită de actele doveditoare corespunzătoare, cu cel puțin 15 zile înainte de data expirării perioadei de exceptare de la plata taxei.
(1^3) În situația în care termenul prevăzut la alin. (1^2) este depășit, persoanele juridice în cauză sunt obligate la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, începând cu luna următoare celei în care expiră exceptarea, cu excepția cazului în care, după această perioadă, intervine dizolvarea.
(2) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.";
În raport de prevederile legale în vigoare, instanța a reținut că în cazul microîntreprinderilor, calitatea de beneficiar al serviciului public de radio difuziune nu echivalează cu deținerea de aparate radio. Pe de altă parte, actul normativ enunțat mai sus reglementează excepția de la regula plății taxei, respectiv suspendarea activității, la care se adaugă cerința depunerii unei cereri în acest sens însoțită de certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului din care rezultă suspendarea activității. Cum excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, instanța reține că pârâta a avut calitatea de beneficiar în sensul art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, în condițiile în care nu a dovedit cel puțin faptul că nu a desfășurat activitate la punctul de lucru.
Față de considerentele expuse, instanța a admis cererea reclamantei și a obligat pârâtă la plata sumei de 491,15 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 426,19 lei aferentă perioadei iulie 2010, octombrie 2010 - aprilie 2011, iunie 2011 - decembrie 2011 și penalități de întârziere calculate până la data de_, în cuantum de 64,96 lei.
În baza art. 274 al. 1 din codul de procedură civilă a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât a făcut dovada acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. R. T. D.
solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea cererii de recurs pârâta a arătat că prima instanță nu ține cont de Decizia 607 din 3 februarie 2011 pronunțată de Î.C.C.J. prin care s-a menținut sentința Curții de Apel C. nr. 64 din_ prin care s-au anulat prevederile art. 3 alin. 2 din HG 977/2003 și art. 3 alin. 2 din HG 978/2003.
Anulându-se prevederile legale în baza cărora s-a instituit obligativitatea taxei, nu mai subzistă temeiul legal prin care pârâta să fie obligată la plata acesteia.
Pârâta nu a fost și nu este beneficiară a serviciilor reclamantei-
intimate.
Noțiunea de beneficiar este definită ca fiind: persoana, colectivitatea
sau instituția care are folos din ceva; destinatar al unor bunuri materiale sau al unor servicii: persoana fizică sau juridică în folosul căreia se realizează o acțiune; cel care beneficiază de ceva: persoana, instituția etc. pentru care se face o lucrare: cel care beneficiază de ceva: persoana, întreprindere, instituție pentru care se execută o lucrare, se prestează diferite servicii.
Particularul în favoarea căruia s-a instituit dreptul nu poate fi obligat să susțină prin contribuția personală activitatea unui serviciu public și nu este admisibil ca dreptul său constituțional la informare să fie transformat indirect într-o obligație. Este evident ca sfera de aplicare a scutirii lor trebuie să acopere toate persoanele fizice sau juridice care nu au calitatea de beneficiari în sensul gramatical al acestui termen.
În interpretarea dată de Guvern se denaturează însuși sensul noțiunii de taxă așa cum ea definită în Legea finanțelor publice, ca fiind sumă plătită de o persoană fizică/juridică pentru serviciile prestate acesteia de către un serviciu public, etc….. în dispozițiile interne s-a stabilit în mod clar că această taxă incubă numai beneficiarilor celor două servicii publice, noțiunea de beneficiar fiind atribuită, atât în interpretarea oficială, cât și în interpretarea gramaticală, logică și sistematică, numai subiectelor care sunt în mod direct destinatarii acestor servicii.
Din această perspectivă cele două hotărâri ale Guvernului nu au aplicat în art. 3 alin. 1 în mod corect dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994.
Prin sentința civilă nr. 767/2008 în dosarul_, Curtea de Apel
C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal - a admis acțiunea reclamantei împotriva Guvernului României și a anulat prevederile cuprinse în art. 3, alin. 1 din HG nr. 977/2003 și ale art. 3, alin. 1 din HG nr. 978/2003.
Prin decizia nr. 2103, din 9 aprilie 2009, în dosarul_, Î.C.C.J. a respins ca nefondat recursul declarat de Guvernul României și a anulat ca netimbrat recursul formulat de S. R. de R., în procesul prin care o firmă din C. a cerut anularea taxei radio-TV.
Sunt astfel anulate, prevederile cuprinse în articolul 3, alineatul 1din Hotărârea de Guvern nr. 977 și 978 din 2003, astfel că microîntreprinderile care nu dețin mijloace tehnice de recepționare a informației radio - TV nu sunt obligate să achite taxa instituită de lege pentru aceste servicii.
Și Curtea Constituțională, atunci când a respins excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții "a avut în vedere distincția dintre persoanele juridice care beneficiază și cele care nu beneficiază de aceste servicii de radiodifuziune, neputând fi incluse la plata serviciilor neconsumate";.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 indice 1, art. 312 Cod procedură civilă.
Intimata deși legal citată, nu și-a exprimat poziția cu privire la recursul declarat în cauză.
Recursul este fondat.
Analizând recursul prin prisma prevederilor art. 304 și art. 304 indice 1 Cod pr. civ., precum și în raport de motivele invocate, T. reține următoarele:
Obiectul recursului îl constituie în principal aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material pe care recurenta-reclamantă le-a invocat ca și temei legal al cererii de obligare a intimatei-pârâte la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
T. reține că HG nr. 977/2004 a fost adoptată în scopul de a organiza punerea în aplicare a Legii nr. 41/1994, așa cum se prevede în mod expres în art.II din Legea nr.41/1994, pentru a face legea cât mai clară și a o aplica cât mai corect. Textul art.3 din HG nr. 977/2004 reglementează obligația de plată a taxei de către persoanele juridice ,calitate pe care o are și intimata-pârâtă împotriva căreia recurenta și-a formulat pretențiile.
Intervalul de timp pentru care s-a solicitat plata taxei este ulterior modificărilor aduse art.3 din HG nr. 977/2003 prin HG nr. 1012/2009, intrată în vigoare la 1510.2009 și prin care a fost instituită o singură exceptare la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune pentru persoanele juridice care se încadrează în categoria microîntreprinderilor și care au activitatea suspendată conform legii.
Dispozițiile art.3 alin.2 din HG nr. 977/2003,în conținutul modificat, au fost anulate prin Sentința civilă nr.471/2010 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._ și care în temeiul art. 23 din Legea 554/2004 și-au încetat aplicabilitatea.
T. apreciază că art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 nu instituie o prezumție legală relativă și cu atât mai puțin absolută pentru toate categoriile de persoane juridice, ci are în vedere exclusiv pe beneficiarii reali ai acestui serviciu public.
Concluzia tribunalului este fundamentată pe următoarele argumente care impun o corectă aplicarea a dispozițiilor legale, precum și a jurisprudenței
instanței de contencios constituțional stabilită în această materie prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004.
Din întreaga reglementare legală rezultă cu certitudine și claritate că legiuitorul a avut în vedere la instituirea obligației de plată a taxei pentru acest serviciu public numai acele persoane juridice române care au beneficiat în mod efectiv de acest serviciu.
Norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei și, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Interpretarea gramaticală a noțiunii de beneficiar include persoanele fizice sau juridice în folosul cărora se prestează efectiv cele două servicii publice. Particularul în favoarea căruia s-a instituit dreptul nu poate fi obligat să susțină prin contribuția personală activitatea unui serviciu public și nu este admisibil ca dreptul său constituțional la informare să fie transformat indirect într-o obligație.
O interpretare a textului în discuție în maniera evocată de recurentă ar fi neconformă cu dreptul garantat în art. 1 din Primul Protocol adițional și ar denatura sensul interpretării jurisdicționale realizate indirect pe calea contenciosului constituțional. Exceptarea de la scutire a persoanelor juridice aflate în situații similare cu persoanele fizice cărora li se recunoaște acest drept nu vizează un scop legitim, constituind practic o ingerință în dreptul de proprietate al celor dintâi, ingerință care nu se justifică nici prin proporționalitate, nici prin scop, neexistând un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de executiv prin măsura care privează de scutire persoanele juridice (a se vedea CEDO, Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, seria A, nr. 332, p. 23, paragraful 38).
Instituirea unei norme derogatorii se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.
Nu poate fi primită interpretarea conform căreia, oficial, legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari ai serviciului de radio și, implicit, de televiziune a tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, fără a condiționa aceasta de posesia receptoarelor..
Chiar dacă această taxă se regăsește în legislația și practica europeană în domeniu nu se poate susține că plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care garantează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea surselor de finanțare a principalelor mijloace de informare: radio și televiziunea publică. Acest drept constituțional la informare nu poate fi transformat într-o obligație, subiectele de drept având facultatea de a exercita sau nu drepturile recunoscute în legea fundamentală.
În dispozițiile interne s-a stabilit în mod clar că această taxă incumbă numai beneficiarilor celor două servicii publice, noțiunea de beneficiar fiind atribuită, atât în interpretarea oficială, cât și în interpretarea gramaticală,
logică și sistematică, numai subiectelor care sunt în mod direct destinatarii acestor servicii.
Or recurenta-reclamantă nu a făcut această dovadă, prevalându-se în mod nefundamentat de o obligație legală necondițională.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 punctul 9, art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 304 indice 4 Cod procedură civilă
ADMITE recursul
declarat de SC R. T. DS, cu sediul în loc. Târgu Lăpuș, str. S. nr. 56, județul M. împotriva sentinței civile nr. 367/2013 pronunțată de J. ecătoria Târgu Lăpuș pe care o modifică în sensul că: Respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 octombrie 2013.
Președinte | J. ecător | J. ecător | ||
V. P. | N. B. | V. | F. |
G. ier
T. H.
Red.V.P. /_
Tred. T.H. /_ - 2 ex
J. ecător la fond: T. D. M.
| ← Sentința civilă nr. 2116/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 1044/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
