Încheierea civilă nr. 3424/2013. Ordonanță președințială

cod operator 4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.3424

Ședința publică din 28 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. O. - judecător

GREFIER :A. H.

Pe rol fiind soluționarea cauzei litigii cu profesioniștii privind pe reclamanta SC M. S. cu sediul în S. M., str.D. V. nr.94, județul M.

, în contradictoriu cu pârâtele SC A. G. C. S. cu sediul în B., str.P. nr.5 sector 2, SC P. DS, cu sediul în B., str.C. B., nr.65 sector 1 și B. S. J. M., cu sediul în B. M., str.U., nr.15, județul M. , având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței din partea reclamantei SC M. S. la data de 22 mai 2013 cerere de renunțare la judecată.

La data de_ pârâta SC P. DS depune la dosar, prin serviciul registratură al instanței răspuns la susținerile formulate de către reclamantă.

T.

Constată că reclamanta SC M. S. a formulat cerere de renunțare la judecată motivat de faptul că scrisoarea de garanție de bună execuție nr.M.

-SJ-CC 39/_ a fost executată parțial, cererea de suspendare provizorie a executării rămânând fără obiect,

În consecință,

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NULELE LEGII DISPUNE:

În temeiul art. 406 din Noul Cod de procedură civilă,

Ia act de renunțarea la judecarea cererii de ordonanță președințială

formulată de către reclamanta SC M. S. cu sediul în S. M., str.D. V. nr.94, județul M., în contradictoriu cu pârâtele SC A. G. C. S. cu sediul în B., str.P. nr.5 sector 2, SC P. DS, cu sediul în B.

, str.C. B., nr.65 sector 1 și B. S. J. M., cu sediul în B.

M., str.U., nr.15, județul M. .

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, ce se va depune la sediul T. ui M., Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședința publică de azi 28 mai 2013.

Președinte, G. ier,

S. O. A. H.

Red.S.O. - _

Tehnored.A.H. -_ 6 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 3424/2013. Ordonanță președințială