Sentința civilă nr. 1087/2013. Cerere in anulare. OUG 119/2007
| Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.1087/2013
Ședința publică din data de 11 aprilie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: N. K. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind cererea în anulare formulată de reclamanta-debitoare C.
N. DE A. ȘI D. N. D. R. SA prin D. R. DE D. ȘI P. C. în contradictoriu cu pârâta-creditoare SC DS, împotriva ordonanței civile nr.125/2013 pronunțate la data de 17 ianuarie 2013, în dosarul nr._, de către Tribunalului Specializat C. .
La apelul nominal se prezintă reprezentantul pârâtei-creditoare, d-l avocat Mărginean Ioan, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar, lipsind reprezentanta reclamantei-debitoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâtei-creditoare arată că nu are excepții de ridicat și nici alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul cu privire la cererea în anulare.
Reprezentantul pârâtei-creditoare solicită respingerea cererii în anulare. La baza apărărilor formulate de partea pe care o reprezintă, pe lângă apărările menționate pe larg în cuprinsul întâmpinării, arată că dorește să puncteze câteva aspecte. În ceea ce privește incertitudinea penalităților de
întârziere, arată că la punctul 12.3 din contract este prevăzut modul în care se calculează penalitățile de întârziere, fiind stabilite și criteriile după care se calculează aceste penalități, respectiv procentul, suma la care se raportează propriu-zis; pe de altă parte, arată că există și confirmarea îndeplinirii obligațiilor în totalitate. În ceea ce privește faptul că societatea CNADNR SA nu a primit fonduri pentru a achita contravaloarea facturilor, arată că facturile au fost achitate în totalitate; HG nr.925/2006 prevede, în mod clar, faptul că o licitație publică se poate organizare de către CNADNR sau de către orice autoritate contractantă doar după ce se aprobă bugetul anual; în condițiile în care s-a organizat o licitație în baza OG nr.34/2006, consideră că nu avea cum ca societatea debitoare să nu dispună de fondurile necesare. Referindu-se la criticile aduse de către reclamanta-debitoare cu privire la modul de calcul al penalităților de întârziere, arată că a depus la dosar un raport de expertiză, penalitățile de întârziere fiind calculate de experți contabili. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, reține că prin ordonanța civilă nr.125/2013, pronunțată la data de 17 ianuarie 2013, Tribunalul Specializat C. a admis cererea formulată de creditoarea SC DS în contradictoriu cu debitoarea C.
N. DE A. ȘI D. N. D. R. SA - D. R. DE D. ȘI
P. C., a ordonat debitoarei să plătească suma în cuantum de 1.548.162,62 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata la scadență a contravalorii facturilor emise în baza contractului cadru nr. 1029/_ și a actelor subsecvente încheiate de părțile litigante, plata urmând a se face în termen de 30 de zile de la data comunicării ordonanței și a obligat debitoarea să-i achite creditoarei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 44 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii astfel pronunțate, instanța a reținut că raporturilor dintre cele două părți litigante li se aplică dispozițiilor art.1 și 2 din OUG nr.119/2007 întrucât contractul este încheiat între o autoritate contractantă și un profesionist și are ca obiect prestarea unor servicii contra unui preț constând într-o sumă de bani, iar cererea formulată de creditoare și pretențiile acesteia reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, o obligație de plată a unei sume de bani ce rezultă din contractul încheiat cu debitoarea. Instanța a mai reținut faptul că în baza contractului intitulat "acord cadru"; încheiat între creditoare și debitoare, acord având nr.1029/2008 și a contractelor subsecvente, creditoarea în calitate de prestator s-a obligat să presteze în favoarea beneficiarului, al debitoarei, servicii și lucrări de întreținere multianuale, iarnă și vară, pe perioada 2008-2011 pentru SDN
Bistrița, aspecte pe care ambele părți litigante le-au confirmat.
Totodată, s-a reținut faptul că în baza contractelor subsecvente încheiate între cele două părți și a actelor adiționale, creditoarea a emis în
sarcina debitoarei, pentru serviciile prestate, facturi fiscale a căror contravaloare a fost achitată în întregime de către debitoare, după ce în prealabil, aceasta și-a exprimat calificativul cu privire la calitatea lucrărilor executate, lucrările fiind recepționate în integralitate pe baza unor situații de lucrări, dovada recepționării lucrărilor și a calificativului acordat de beneficiar fiind făcută prin înscrisurile depuse la dosar anexă la fiecare convenție în parte.
În ceea ce privește întâmpinarea depusă la dosar, tribunalul a reținut că prin aceasta debitoarea a recunoscut achitarea tuturor facturilor emise de creditoare în baza acordului cadru și a contractelor subsecvente, susținând însă faptul că plata contravalorii acestor servicii prestate urma să se facă după confirmarea situațiilor de lucrări/servicii de șeful de district, șeful SDN sau alte persoane responsabile desemnate de DRDP C., conform disp. art.18.1 din convenția părților și în limita resurselor financiare ale achizitorului. Dacă în ceea ce privește confirmarea situațiilor de lucrări, aceasta nu este contestată, mai mult decât atât creditoarea a făcut dovada confirmării pentru fiecare lucrare în parte, în ceea ce privește resursele financiare ale achizitorului, partea a susținut că prevederea contractuală condiționa efectuarea plății de obținerea acestor resurse.
Instanța a reținut faptul că dispozițiile art.18.2 alin.1 din convenția părților statuau în sarcina beneficiarului, a achizitorului, obligația de plată a contravalorii lucrărilor și serviciilor prestate de creditoare în termen de 60 de zile calendaristice de la confirmarea primirii facturii de către achizitor, această primire nefiind contestată de debitoare, în ședința publică din data de 17 ianuarie 2013 debitoarea confirmând primirea tuturor facturilor.
Susținerile debitoarei în sensul că plata contravalorii acestor facturi era afectată de condiția alocării resurselor financiare nu au fost reținute, întrucât într-o asemenea ipoteză, s-ar lipsi de conținut clauza penală pe care părțile au inserat-o în cuprinsul contractului cadru și a contractelor subsecvente, clauză penală conform căreia pentru neplata la termen a facturilor
beneficiarul datorează contractantului o sumă cu titlu de penalități de întârziere după fiecare zi de după data scadenței sumei datorate în cuantum de 0,1% din valoarea facturii fără TVA, neonorate în termen, până la achitare.
Aceste dispoziții contractuale prin intermediul cărora părțile au înțeles ca la încheierea contractului să cuantifice daunele interese moratorii pentru
neîndeplinirea obligației de plată a contravalorii lucrărilor efectuate la scadență au putere de lege între părțile contractante, conform art.969 C.civ., fiind inserate în cuprinsul convențiilor dintre cele două părți la art.12.3 din
fiecare contract subsecvent încheiat și respectiv la art.12.8 din contractul nr.1014/2009. Suma solicitată cu titlu de penalități de creditoare este o sumă de bani a cărei plată s-a convenit a se face la momentul încheierii convențiilor pe baza cărora creditoarea își întemeiază pretențiile, simpla menționare în cuprinsul contractelor a faptului că plata contravalorii situațiilor de lucrări/servicii urma să se facă în limita resurselor de finanțare a achizitorului neputând fi considerată o condiție suspensivă până la
împlinirea căreia obligația de plată nu este exigibilă.
Instanța a mai reținut că singura condiție care urma să fie îndeplinită în raporturile dintre cele două părți pentru ca obligația de plată a contravalorii serviciilor prestate de către creditoare să fie scadentă era împlinirea termenului de 60 de zile calendaristice de la confirmarea primirii facturilor, astfel cum rezultă din cuprinsul art.18.1 coroborat cu prev. art.18.2 din contractele subsecvente.
Dispozițiile art.18.1 condiționează de altfel plățile de confirmarea situațiilor de lucrări/servicii în limita surselor de finanțare aprobate prin legea anuală a bugetului de stat ori, debitoarea nu a făcut dovada faptului că nu avea alocate prin legea anuală a bugetului resursele financiare pentru plata contravalorii situațiilor de lucrări/serviciilor prestate de către creditoare.
Susținerile debitoarei în sensul că pentru facturile emise în baza contractului subsecvent nr.1024 resursele financiare au fost alocate în data de_, iar plățile au fost efectuate în data de_ nu au fost considerate ca fiind o justificare și în ceea ce privește celelalte contracte subsecvente.
În ceea ce privește cuantumul penalităților solicitate de creditoare, instanța a avut în vedere faptul că au fost depuse la dosar înscrisuri din care rezultă modul de calcul pentru fiecare acord cadru și factură în parte, stabilirea cuantumului penalităților făcându-se cu luarea în considerare a scadenței de 60 de zile de la data înregistrării facturii la registratura debitoarei și până la data achitării contravalorii fiecărei facturi în parte.
Susținerile debitoarei în sensul că numărul zilelor de întârziere pentru care au fost calculate penalități nu coincide, în majoritatea cazurilor, cu situația pe care partea însăși o are dată publicității pe site-ul său au fost înlăturate, fiind făcute la modul general, fără a se menționa, în concret, pentru care dintre facturi au fost constatate diferențe, însăși susținerea că există diferențe între numărul de zile de întârziere pretinse de creditoare și numărul de zile recunoscute de debitoare nefiind susținută prin prezentarea
în concret a situațiilor pretinse de parte.
Tribunalul a mai reținut că pentru stabilirea penalităților de întârziere, respectiv a cuantumului acestora, nu este necesară abordarea fondului cauzei, atâta timp cât părțile au stabilit în mod clar și neechivoc data scadenței, cuantumul penalităților de întârziere și, implicit, suma la care se raportează acest cuantum, cu atât mai mult cu cât plata contravalorii facturilor a fost efectuată cu întârziere, aspect de altfel necontestat, iar
situațiile de lucrări/servicii au fost confirmate de persoanele abilitate, nefiind contestată primirea facturilor.
În baza prev. art.274 C.pr.civ., debitoarea a fost obligată să-i achite creditoarei cheltuieli de judecată în cuantum de 44 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, fiind în culpă procesuală.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat cerere în anulare debitoarea C.N.A.D.N.R. S.A. prin D. R. de D. și P. C. a solicitat anularea ordonanței civile nr. 125/_ prin care s-a admis cerere formulată de creditoarea S.C. DS
În motivarea cererii, debitoarea a arătat că instanța de fond în mod eronat a reținut că această creanță în cuantum de 1.548.162,62 lei, reprezentând penalități de întârziere solicitata de către creditoarea SC D.
S. întrunește condițiile obligatorii prevăzute de OUG 119/2007, caracter cert, lichid si exigibil. Conform art. 2 din OUG nr. 119/2007, procedura somației de plata se aplica creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plata a unor sume de bani rezultând din contracte comerciale.
Debitoarea a mai arătat că suma de 1.548.162,62 lei nu are caracter cert, dat fiind faptul ca aceasta creanța nu este recunoscută și nu reiese din clauzele contractuale. Reținerile instanței ca suma solicitata cu titlu de penalități este o suma de bani a cărei plata s-a convenit la momentul încheierii convențiilor pe baza cărora creditoarea își întemeiază pretențiile, iar simpla menționare în cuprinsul contractelor a faptului ca plata contravalorii situațiilor de lucrări/servicii urma sa se facă in limita resurselor de finanțare a achizitorului neputând fi o condiție suspensiva pana la împlinirea căreia obligația de plata nu este exigibila scadenta, sunt criticabile dat fiind faptul ca este încălcat principiul interpretării clauzelor contractuale.
Astfel la stabilirea voinței concordante se va tine seama, intre altele de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile statornicite intre acestea si de comportamentul lor ulterior încheierii contractului. Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezulta din ansamblul contractului.
Debitoarea a mai arătat că sunt relevante următoarele clauze contractuale: art.4.2 din Capitolul Clauze obligatorii, art.5.l., art. 18.1, art.18.2 și art.18.3, raportat la care practicile statornicite intre părți, derivate din multiplele contracte încheiate consideră că voința pârtilor, in momentul încheierii contractului a fost aceea de a fi achitate facturile în momentul alocării fondurilor.
De asemenea, debitoarea a rătat că instanța nu a luat in considerare sustinenle sale ca nu au rost alocate fondurile de la bugetul de stait, cu toate ca s-a depus in probatiune o situație a alocării fondurilor in contexul in care potrivit clauzei 5.1(3) sursa de finanțare este bugetul de stat. Având in vedere ca nu s-au alocat resursele financiare la termenul prevăzut in contract, era imposibil să se efectueze aceste plați. În plus, creditoarea da dovada de rea credința având in vedere faptul ca putea apela la prevederile clauzei 18.3 potrivit cărora acesta avea posibilitatea de a diminua ritmul prestării serviciilor notificandu-l pe achizitor in legătura cu acest lucru, după 30 de zile de la expirarea perioadei de 60 de zile calendaristice.
În final, debitorea a arătat că în mod eronat, instanța nu a luat in considerare susținerile sale in sensul ca numărul zilelor de intarziere pentru care au fost calculate penalități nu coincide, in majoritatea cazurilor cu situația data publicității pe site, considerând a fi făcute la modul general, cu toate ca in temeiul rolului activ instanței avea obligația sa verifice situația penalităților depuse de creditoare, aceasta prezentând in paralel ambele
calcule, din care reiese in mod clar ca existau multiple diferente. De exemplu, pentru factura 2203/_ emisa in baza contractului subsecvent 1035/_ creditoarea a calculat 93 de zile intarziere, iar după calculele sale sunt 108; pentru factura 2462 din_ creditoarea a calculat 41 de zile, iar calculele sale arată că sunt 74 de zile, pentru facturile nr. 2680/_ ,2681/_, 2683/_, 2684/_ . 2685/_, 2687/_, emise in baza
Contractului subsecvent 10010/_ creditoarea a calculat 169, de și sunt
109. În cazul facturilor_ ,_, 2761, din data_ creditoarea a calculat 156 de zile, deși erau doar 95 de zile. De asemenea, există multiple diferente de o zi, in cazul penalităților calculate.
Precizându-și poziția procesuală prin întâmpinare, creditoarea a solicitat respingerea cererii.
Analizând motivele de nelegalitate și netemeinicie a ordonanței de plată invocate de debitoare în cererea în anulare, tribunalul reține că potrivit art. 2 din OUG nr. 119/2007, cu modificările aduse prin Legea nr. 118/2008, procedura ordonanței de plată guvernate de acest act normativ se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale. În conformitate cu dispozițiile art. 379 alin. 3-4 C.proc.civ., creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, respectiv creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin aceasta determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală.
Facturile emise în temeiul acordului cadru și a contractelor încheiate între părți, constituie înscrisuri sub semnătură privată care, în conformitate cu dispozițiile art. 46 C.com., aplicabil în cauză față de data nașterii raporturilor dintre părți, în măsura în care sunt acceptate la plată, fac dovada obligațiilor comerciale pe care le constată. Astfel, aceste facturi fac dovada, alături de situațiile lucrări acceptate, atât a prestării serviciilor evidențiate în cuprinsul lor, cât și a existenței obligației de plată a debitoarei și a întinderii exacte a acestei obligații.
Acceptarea la plată a facturilor respective rezultă atât din aplicarea ștampilei reclamantei debitoare la rubrica "total de plată";, cât și din semnarea facturii de către un prepus al debitoarei, ambele acțiuni reflectând acceptarea obligației de plată respective. În plus, tribunalul reține că facturile reprezentând debit principal au fost achitate de către debitoare.
Contrar susținerilor debitoarei, în cauză nu s-a făcut dovada datei la care au fost alocate fondurile, actele depuse în aceste sens de către debitoare, respectiv situațiile întocmite de către aceasta (f.231-323), nu sunt de natură să probeze aceste susțineri.
Pe de altă parte, tribunalul nu poate reține susținerile debitoarei, potrivit cărora plățile erau condiționate doar de alocarea fondurilor, părțile au convenit ca plata lucrărilor să se realizeze în anumite condiții, respectiv după confirmarea situațiilor de lucrări, obligația fiind scadentă la 60 de zile calendaristice de la confirmarea primirii (art.18.1 și 18.2). Astfel, interpretarea debitoarei potrivit căreia voința părților a fost aceea de a fi achitate facturile în momentul alocării de fonduri, este, atât contrară clauzelor contractuale asumate, cât și oricăror reguli elementare de interpretare. În acest sens, în primul rând clauza contractuală asumată de
către părți are în vedere plata "în limita surselor de finanțare aprobate prin legea anuală a bugetului de stat";, fără vreo legătură cu momentul alocării efective a fondurilor, așa cum greșit a susținut debitoarea, iar în al doilea rând, debitoarea este obligată să respecte toate clauzele pe care și le-a asumat, respectiv atât cele prin care părțile au convenit asupra scadenței, cât și cele referitoare la clauza penală, fără a avea posibilitatea de a le alege doar pe cele pe care este în măsură să le interpreteze, aparent, într-un mod care îi este favorabil.
În plus, tribunalul reține și clauza contractuală asumată prin art.18.3 din contract, potrivit căreia penalitățile încep să curgă în termen de 30 de zile de la scadență și care, contrar susținerii debitoarei potrivit căreia creditoarea trebuia să diminueze ritmul lucrărilor în caz de neplată, constituie un drept al creditoarei de a se prevala de această clauză, clauza fiind în sensul că prestatorul are dreptul de a diminua ritmul lucrărilor însă acest lucru nu-i poate aduce atingere dreptului de a apela la prevederile clauzei 12.3 (referitoare la penalitățile de întârziere).
În fine, referitor la numărul de zile de întârziere, tribunalul observă faptul că numărul de zile pentru care creditoarea a calculat penalități de întârziere, în numeroase situații este inferior chiar numărului de zile indicat de debitoare în cuprinsul cererii, iar cât privește calculul zilelor de întârziere aferent facturilor emise în temeiul contractului subsecvent nr.10010/_, cu titlu exemplificativ, tribunalul subliniază faptul că pentru facturile nr._
, 2685, 2687 numărul zilelor de întârziere este de 169, cuprins între data de_ și data plății efective a debitului, respectiv_ .
Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul, reținând dispozițiile art. 13 alin. 5 din OUG nr. 119/2007, completată și modificată prin Legea nr. 118/2008, va respinge, ca neîntemeiată, cererea în anulare formulată de debitoarea C. N. DE A. ȘI D. N. D. R. SA - D. R. DE D. ȘI P. C., în contradictoriu cu creditoarea SC
DS, împotriva ordonanței civile nr. 125/2013, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea în anulare formulată de debitoarea
C. N. DE A. ȘI D. N. D. R. SA - D. R. DE D. ȘI P. C., în contradictoriu cu creditoarea SC DS, împotriva ordonanței civile nr. 125/2013, pronunțată de Tribunalul Specializat C., în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. K. C. P.
Thred.NK/2 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 1341/2013. Cerere in anulare. OUG 119/2007 | Sentința civilă nr. 3980/2013. Cerere in anulare. OUG 119/2007 → |
|---|
