Sentința civilă nr. 1341/2013. Cerere in anulare. OUG 119/2007
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1341/2013
Ședința publică din 19 Iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. | I. | |
GREFIER: G. | A. | G. |
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe petenta-debitoare C. N. DE C. F. C. SA
B. PRIN C. R. DE E., Î. ȘI R. C. F. I.
, împotriva intimatei- creditoare S. E. F. SA PRIN A. DE F. A E. E. B.
, având ca obiect Cerere în anulare (OUG 119/2007) .
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța analizând actele dosarului, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată :
Prin sentința civilă nr. 43l din 0l.03.20l3 pronunțată de Tribunalul B. - Năsăud pronunțată în dosarul nr. l_, s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii, invocată de debitoare.
A fost admisă cererea formulată de creditoarea SC E. F. SA,prin A. de F. a E. E. B. , în contradictoriu cu debitoarea C. N. de C. F. "C. "; SA B. , reprezentată prin C. R. de E. ,Î. și R. C. F. I. și s-a dispus emiterea ordonanței de plată, fiind somată debitoarea SN C. SA B. - reprezentată prin Sucursala Centul
R. de E., Î. și reparații CF I. să plătească reclamantei în termen de 30 zile de la comunicare următoarele sumele: 696.303,l3 lei debit cf. facturi, emise în perioada_ - 3l.l2.2012; 3l.l56,94 lei penalități de întârziere; 43,00 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.de mai sus, creditoarea S.C. FILIALA DE
F. A E. E. - E. F. TRANSILVANIA NORD SA - prin A. B. a solicitat ca în temeiul prev.O.U.G.nr.119/2007 să se emită o ordonanță de plată împotriva debitoarei sale C.
N. DE C. F. "C. "; SA B. -reprezentată prin C. R. de E. ,Î. și R. C.
F. I., pentru suma totală de 727.460,07 lei, cu termen de plată de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a ordonanței, suma reprezentând: 696.303,l3 lei contravaloare facturi energie electrică consumată și neachitată,emise în perioada_ - 3l.l2.2012 și suma de 3l.l56,94 lei penalități de întârziere pentru neplata la termen a facturilor, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxele legale de timbru.
În motivarea cererii s-a arătat că în baza contractului de furnizare a energiei electrice la mari consumatori și a 16 contracte de furnizare energie electrică la mici consumatori a furnizat energie electrică debitoarei C.N. C. SA B. prin Sucursala R. ă C. I., acestea revenindu-i obligația corelativă de plată la termenele stabilite conform clauzelor din contract. Contractele au fost încheiate in conformitate cu decizia nr.57/11 octombrie 1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice emisă de ANRE, publicată în M.Of.nr.623/21 decembrie 1999.
S-a făcut precizarea că în baza prevederilor Cap.11, art.15 la mari consumatori și Cap.11, art.14 la contractele cu mici consumatori se calculează penalități de întârziere care sunt egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat în conformitate cu Ord.nr.22/21 august 2002 emis de ANRE (publicat in M.Of.686/2002).
Pentru justificarea datoriilor pe perioada menționată s-a anexat un tabel în care au fost înscrise un număr de 56 de facturi începând cu data de_ până la data de 06.l2.2012, în care este evidențiată suma totală de 727.460,07 lei, suma reprezentând: 696.303,l3 lei contravaloare facturi energie electrică consumată și neachitată,emise în perioada_ - 3l.l2.2012 și suma de 3l.l56,94 lei penalități de întârziere pentru neplata la termen a facturilor.
De asemenea, s-a arătat că facturile enumerate sunt cuprinse în procesul verbal la pozițiile 55-1l0, restul facturilor făcând obiectul dosarelor mr.2950/ll2/20l2, și 4980/ll2/20l2 . Ulterior procesului verbal din data de l4.0l.20l3, prin care s-a constatat soldul datoriilor și componența lui pe facturi la data de 3l.l2.20l2, debitoarea a achitat suma de 82.900,55 lei energie electrică, reprezentând debit parțial conform facturilor din anexă, de la poziția 55 și 56, rămânând o diferență de achitat așa cum s-a solicitat prin cerere .
Creditoarea a menționat că actul nr.896 din l4.0l.20l3 a fost semnat și ștampilat de pârâtă care recunoaște datoria creanței, că debitoarea nu a contestat cuantumul vreunei facturi, modul de calcul al penalităților și nici nu a făcut dovada vreunei plăți pentru facturile menționate, concluzionând că creanța cuprinsă în aceste înscrisuri este o creanță certă, lichidă și exigibilă recunoscută de debitoare și asumată prin contract, fiind astfel îndeplinite cerințele prev.de OUG nr.119/2007 pentru emiterea ordonanței de plată.
S-a anexat la cerere un set de mai multe acte reprezentând corespondența dintre părți,, facturi și calcul penalități pentru aceste facturi (f.8-243 - dosar l_ ).
Cererea a fost legal timbrată cu chitanța anulată la dosar și prin aplicarea de timbre judiciare mobile pe cerere.
Pârâta-debitoare CN C. SA B. reprez.prin Sucursala CREIR CF I. a depus întâmpinare (f.249-25l - dosar l_ ) prin care, în principal, a invocat excepția inadmisibilității cererii prin raportare la prev.art.2 alin.1 lit.b din OUG nr.119/2007 care exceptează de la aplicarea ordonanței contractele dintre profesioniști și consumatori cu precizarea că CNCF C. SA are calitatea de consumator de energie electrică potrivit Reglementărilor ANRE.
Pe fond, în esență, s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerințele prev.de OUG nr.119/2007 în sensul că, creanța solicitată nu este o creanță certă, lichidă și exigibilă, că nu există o recunoaștere a acesteia din partea debitoarei, că nu este indicat în mod clar izvorul pretențiilor, iar suma pretinsă ridică îndoieli cu privire la corectitudinea modului de calcul a penalităților.
Totodată, s-a menționat că se impune introducerea în cauză în calitate de chemat în garanție a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii precum și a altor operatori de transport feroviar, fără însă să formuleze cereri de chemare în garanție în condițiile prevăzute de art.60 și urm.Cod proc.civilă.
Examinând cu prioritate,potrivit art.l37 Cod proc.civilă, întrucât Legea nr.296/2004 privind Codul consumului a limitat sfera "consumatorilor"; la orice persoană fizică ori grup de persoane fizice constituite în asociații în scopuri din afara activității sale comerciale or, debitoarea nu poate fi considerată un astfel de consumator căruia nu i-ar fi aplicabile prevederile OUG nr.119/2007,prin prisma disp.art.2 alin. Lit.b din acest act normativ.
Din analiza actelor dosarului instanța reține că, între reclamantă și pârâta C. N. de C.
F. - C. I. a fost încheiat contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la marii consumatori finali industriali și similari, la tarife reglementate.
Între aceleași părți, s-a încheiat și contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori, pentru furnizarea energiei electrice la locul de consum. În ambele contracte, s-a stipulat că plata energiei electrice se va face în baza facturilor emise de furnizor iar pentru neachitarea la termen, s-au prevăzut penalități de întârziere de 0,3% pe zi calendaristică de întârziere (art.15 din primul contract, art.14 din al doilea contract).
Reclamanta-creditoare a depus la dosar un centralizator pentru un număr de 56 facturi emise pentru perioada_ - 3l.l2.2012 (f.4-5), precum și facturile cu anexe la fiecare, inclusiv pentru calculul penalităților (f.ll-243).
De asemenea, reclamanta a depus și un script semnat de reprezentanții debitoarei ( director și contabil șef) prin care se recunoaște o datorie totală de l.462.286,l8 lei și penalități în sumă de 35.344,l0 lei reprezentând soldul la data de 3l.l2.2012, cu precizarea că soldul este format din
facturile enumerate în situația anexă la punctaj ( anexa l la pv nr.896 din l4.0l.20l3 - f.8 ). În această anexă, sunt incluse și facturile care fac obiectul prezentului litigiu (f.9-10).
În această situație, tribunalul apreciază că reclamanta a făcut dovada creanței sale care este certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite condițiile prev.de OUG nr.119/2007 pentru emiterea ordonanței de plată.
Potrivit art.2 (1) din acest act normativ, prezenta ordonanță de urgență se aplică creanțele certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.
Deși, pârâta a depus întâmpinare, aceasta nu a contestat contractele încheiate, facturile emise și nici creanța, ci a contestat faptul că această creanță ar fi certă în ceea ce privește penalitățile dar nu a adus argumente pertinente cu care să combată modul de calcul al penalităților prevăzute în contract, cu atât mai mult cu cât reclamanta a depus anexe cu penalitățile pentru fiecare factură în parte.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere în anulare debitorul CNC. SA prin CREIR CF I.
, solicitând admiterea acesteia, admiterea excepția inadmisibilității acțiunii cu consecința respingerii ca atare a acțiunii iar, pe fondul cauzei, respingerea cererii de ordonanță de plată, deoarece creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, iar în ce privește penalitățile, acestea nu au fost calculate pentru fiecare contract în parte, cu arătarea procentului aplicat, pe zile de întârziere, aspect ce conduce la concluzia că, acestea nu respectă prin modul de calcul dispozițiile prevăzute de ordinul ANRE 5/2003.
Mai arată debitoarea că, din contul datoriei reținute de către instanță, s-au efectuat plăți de 234.93l,63 lei cu ordinul de compensare nr.l996778/22.03.20l3, suma de l.76l,44 lei s-a achitat cu mandatul poștal nr. 404l din l2.03.20l3, rămânând astfel un rest de plată de 490.767 lei, compus din contravaloarea energiei electrice și penalități.
La dosar s-a depus în copie ordinul de compensare invocate care cuprinde în anexă facturile compensate.
Legal citată creditorul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în scris.
Analizând hotărârea instanței de fond, se constată că aceasta este legală și temeinică, dată cu aplicarea dispozițiilor legale relevante în cauză și în temeiul probatoriului ce s-a administrat.
In mod corect instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către debitor, reținând că debitoarea nu se încadrează în categoria legală a consumatorilor, astfel cum este definită această entitate prin L.nr.296/2004, iar în ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că între părți au fost încheiate contracte cadru de furnizare a energiei electrice atât la mari consumatori finali cât și la mici consumatori, că la data soluționării cauzei exista un număr de 56 facturi emise pentru perioada 0l.09.20l2 - 3l.l2.20l2, neachitate de către pârâtă și, privitor la acestea, între părți s- a realizat un punctaj prin care reprezentanții pârâtei debitoare recunoșteau existența unei datorii totale de l.462.286,l8 lei la care se adaugă penalități de 35.344,l0 lei.
Așa fiind se constată că nu este dat nici un motiv de reformare a hotărârii pronunțate de către instanța de fond. Nici faptul că de la data pronunțării hotărârii a intervenit plata parțială a creanței prin ordinul de compensare nr. l996778/22.03.20l3, sau că o parte a debitului s-a achitat prin mandat poștal, nu sunt de natură să conducă la admiterea prezentei acțiuni în anulare, deoarece aceste plăți fac parte din etapa punerii în executare a hotărârii, putând fi invocate în cadrul unei eventuale contestații la executare.
Concluzionând hotărârea instanței ca fiind temeinică și legală, motiv pentru care va respinge ca nefondată prezenta cerere în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge cererea în anulare formulată de petenta-debitoare C. N. DE C. F. C. SA B. prin SUCU. LA C. R. DE E., Î. ȘI R. C. F. I. , cu sediul în I.
, P. G. nr. l, jud.I., în contradictoriu cu intimata-creditoare S. E. F. SA PRIN A. DE F. A E. E. B. , cu sediul în B., str.V. C. nr.ll, jud.B. -Năsăud,
împotriva sentinței civile nr. 43l din l.03.20l3 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr. l_ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de l9 iunie 20l3.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |||
P. | I. | G. | G. | A. |
Red/dact PI/CR/ 4 ex. 2.07.20l3
← Sentința civilă nr. 1262/2012. Cerere in anulare. OUG 119/2007 | Sentința civilă nr. 1087/2013. Cerere in anulare. OUG 119/2007 → |
---|