Sentința civilă nr. 119/2013. Cerere in anulare. OUG 119/2007
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 119/A/2013
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2013 Instanța este compusă din :
PREȘEDINTE - S. I. JUDECATOR - E. B.
GREFIER - DP
S-a luat spre examinare cererea în anulare formulată de debitoarea SC I. FF C. S. C. -N. împotriva Ordonanței civile nr. 1989/_ 4712/_ pronunțate de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu creditoarea SC B. & CO S. BAIA MARE.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul creditoarei, d-l avocat F.
I. T., lipsind reprezentantul debitoarei. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul creditoarei depune dovada lipsei sale de la termenul anterior, la care nu s-a putut prezenta. Arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune, tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii în anulare.
Reprezentantul creditoarei solicită respingerea cererii în anulare și menținerea în totalitate a ordonanței civile nr. 1989/2013 pronunțate de Tribunalul Specializat C., pentru motivele arătate în întâmpinare, cu obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul avocațial, sens în care depune factura ce atestă achitarea acestuia. În susținerea poziției, arată că instanța a apreciat în mod corect faptul că între părți există un contract încheiat, în baza căruia s-au emis facturi conforme comenzilor, iar în baza acestor s-a livrat și marfa. De asemenea, aceste facturi pro-forma au fost semnate și ștampilate de către reprezentanții debitoarei, astfel și-au însușit în mod expres conținutul acestora, fiind întrunite cerințele prev.de art.1013 alin.1 Cod procedură civilă. De asemenea, susține că suma pretinsă reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 8 august 2013, debitoarea SC I. FFC. S. a solicitat anularea ordonanței civile nr. 1989/2013 pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, ca fiind netemeinică și nelegală, cu obligarea creditoarei SC B. & CO S. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii debitoarea a arătat că prin ordonanța nr. 1989/2013 instanța a admis în parte cererea formulată de creditoarea SC B. & CO S. și a obligat debitoarea la plata sumei de 158.863,29 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale.
Debitoarea a susținut că soluția instanței este nelegală și neîntemeiată întrucât creanța invocată de creditoare nu este certă, lichidă și exigibilă,
înscrisurile de care se prevalează creditoarei neavând caracterul unor facturi fiscale, astfel că nu pot genera obligații la plată. conform prevederilor Codului fiscal, obligațiile de plată între profesioniști se materializează prin întocmirea unor facturi fiscale care constituie documentele legale în baza cărora se fac înregistrările contabile și care atestă veniturile produse din activitatea societății. Așa-zisele facturi proforma nu sunt reglementate de către Codul fiscal care este reglementarea imperativă și obligatorie în materie fiscală aplicabilă tuturor profesioniștilor, ele fiind utilizate ocazional de unii profesioniști cu titlu informativ, aceasta reprezentând în fapt doar o copie a facturii fiscale, trimisă în avans. Facturile proforma nu sunt facturi fiscale, ele negenerând obligații de plată pentru cumpărător/beneficiar și nici nu reprezintă documente justificative de înregistrare în contabilitate.
Având în vedere că creditoarea a întocmit în anii 2011 și 2012 facturi proforma care nu au fost urmate de emiterea documentelor legale, respectiv a facturilor fiscale, aceasta a încălcat grav atât legislația fiscală, neînregistrând aceste venituri în contabilitate la momentul obținerii acestora, cât și interesele debitoarei, căreia nu i-au fost comunicate facturile fiscale în baza cărora să fie operate în contabilitate aceste cheltuieli ca fiind deductibile fiscal.
În interpretarea raportului juridic dedus judecății instanța, deși a recunoscut faptul că facturile proforma nu produc aceleași consecințe cu facturile fiscale, în mod greșit și nelegal a reținut că acele înscrisuri sub semnătură privată îndeplinesc, sub aspect probatoriu, cerințele stabilite de procedura ordonanței de plată, chiar în lipsa emiterii documentelor fiscale. Ori, prin această interpretare, abuzivă și singulară, instanța a încălcat în mod flagrant dispozițiile imperative și obligatorii ale Codului fiscal. Este inacceptabilă o asemenea abordare a problematicii între doi profesioniști care creează portița pentru unii de a nu mai încheia documente fiscale, care atrag la rândul lor plata unor obligații bugetare aferente, preferând astfel a încheia acte sub semnătură privată cu denumirea de facturi proforma și utilizând pentru încasare procedura ordonanței de plată.
Debitoarea a mai arătat că potrivit înregistrărilor contabile respectiv fișa furnizor SC B. & CO S., nu există obligații de plată restante către acest
furnizor, toate obligațiile de plată fiind achitate în întregime.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 27 septembrie 2013 (f. 12), creditoarea SC B. & CO S. a solicitat respingerea cererii în anulare și menținerea în totalitate a dispozițiilor ordonanței civile nr. 1989/2013, precum și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale creditoarea a arătat că instanța a apreciat în mod corect împrejurarea potrivit căreia între părți există un contract încheiat, în baza căruia s-au emis facturi conforme comenzilor, iar în baza acestora s-a livrat și marfa. De asemenea, aceste facturi pro forma au fost semnate și ștampilate de către reprezentanții debitoarei, astfel însușindu-și în mod expres conținutul facturilor. Prin urmare, sub aspect probatoriu aceste facturi au valoare și întrunesc cerințele art. 1013 alin. 1 C.pr.civ. Astfel, chiar dacă aceste facturi proforma nu produc aceleași consecințe cu facturile fiscale pe această procedură specială, este esențială îndeplinirea condiției esențiale ca obligația să rezulte dintr-un contract sa/și constatat printr-un înscris, însușit de părți prin semnătură ori alt mod admis de lege, condiția este îndeplinită, facturile proforma îndeplinind această cerință legală.
Creditoarea a mai arătat că creanța invocată este certă deoarece rezultă în mod neîndoielnic din conținutul contractului încheiat între părți precum și din
conținutul facturilor însușite prin semnătură și ștampilă de către debitoare, este lichidă, fapt ce rezultă din conținutul facturilor și este exigibilă, prin acordul părților termenul scadent al facturilor fiind de 30 de zile.
S-a arătat că susținerea debitoarei potrivit căreia debitul este achitat nu este reală, fișele de furnizor depuse în probațiune reprezentând documente fără valoare probatorie, fiscală sau juridică, situațiile prezentate nefiind însușite de către creditoare.
Analizând cererea în anulare formulată de către debitoarea SC I. FF C.
S., tribunalul reține următoarele:
Prin ordonanța civilă nr. 1989/2013 pronunțată la data de 12 iulie 2013 în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., a fost admisă în parte cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea S.C. B.
& CO S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. I. FF C. S.R.L. și a fost obligată debitoarea la plata către creditoare a sumei de 158.863,29 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 42/_, nr. 1/_, nr. 40/_, nr. 2/_, nr. 2/_, nr. 1/_, nr. 38/_, nr. 31/_
și nr. 1/_, în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, precum și la plata către creditoare a sumei de 1643 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că între creditoarea
S.C. B. & CO S.R.L., în calitate de vânzătoare, și debitoarea S.C. I. FF C. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, a fost încheiat contractul comercial de vânzare-cumpărare nr. 05/_, însușit de ambele părți în mod expres prin semnătură necontestată și ștampilă, având ca obiect vânzarea-cumpărarea materialelor de instalatii termice, sanitare, vopsele, adezivi si materiale de amenajări interioare.
Prin art. 3 din contractul încheiat între ele, părtile au stabilit că facturile emise si acceptate de către debitoare vor face dovada livrării produselor comandate, potrivit art. 5 din contract, scadenta facturilor fiind de 30 de zile, stabilindu-se totodată că la întârzierea la plată a facturilor, vânzătorul va aplica cumpărătorului penalităti de 0,2% pe zi de întârziere.
În desfășurarea raporturilor contractuale dintre părți, creditoarea a emis debitoarei facturilor proforme nr. 42/_, nr. 1/_, nr. 40/_, nr. 2/_, nr. 2/_, nr. 1/_, nr. 38/_, nr. 31/_ și nr. 1/_
, în valoare totală de 158.863,29 lei, cu privire la care tribunalul constată că au fost în acceptate în mod expres de către debitoare prin semnarea acestora în dreptul rubricii privind semnătura de primire. Totodată, pe aceste facturi proforme, cu exceptia facturii nr. 2/_, a fost aplicată si stampila societătii debitoare în dreptul semnăturii de primire a acestora, semnătură cu privire la care tribunalul constată că este aceeasi si pe factura nr. 2/_ ca si pe celelalte facturi mentionate, care au fost si stampilate, semnătură care nu a fost contestată de către debitoare.
În ce privește celelalte facturi proforme pe care îsi întemeiază creditoarea cererea, instanța a constatat că acestea nu au fost acceptate de către debitoare în mod expres prin semnarea lor în dreptul rubricii privind semnătura de primire, iar cu privire la semnătura ce apare pe două dintre acestea, nestampilate de debitoare, cu nr. 82/_ si nr. 86/_, creditoarea a învederat că semnătura îi apartine creditoarei.
Potrivit dispozitiilor art. 1013 alin. 1 Cod proc.civ., procedura ordonantei de plată se aplică ";creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele
încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege";.
S-a reținut că debitoarea a depus întâmpinare prin care a contestat debitul invocat de către creditoare, arătând că acesta nu poate fi dovedit cu facturi proforme întrucât acestea nu sunt documente fiscale. Întrucât creditoarea nu a invocat exceptia tardivitătii cu privire la întâmpinarea depusă de către debitoare, cererea de repunere în termen formulată de către aceasta a fost fără obiect.
Conform prevederilor art. 1020 alin. 1 si 2 Cod proc.civ., ";dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților";, iar ";în cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere";, urmând ca ";dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun";, instanța să respinsă cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere.
În ce priveste apărările invocate de către debitoare prin întâmpinare, instanța a reținut că nu prezintă relevantă sub aspectul incidentei dispozitiilor art. 1013 alin. 1 Cod proc.civ. si a constatării caracterului cert al creantei, faptul că creditoarea a emis debitoarei doar facturi proforme, iar nu facturi fiscale, de vreme ce o parte din acestea, respectiv facturileproforme nr. 42/_
, nr. 1/_, nr. 40/_, nr. 2/_, nr. 2/_, nr. 1/_, nr.
38/_, nr. 31/_ și nr. 1/_, în valoare totală de 158.863,29 lei, au fost acceptate în mod expres de către debitoare, reprezentând înscrisuri întocmite de profesionisti, care au valoare probatorie conform prevederilor art. 277 Cod proc.civ., întrucât poartă semnătura debitoarei. Astfel, chiar dacă sub aspect fiscal, facturile proforme nu produc aceleasi consecinte cu facturile fiscale, sub aspect probatoriu în procedura ordonantei de plată acestea au aceeasi valoare, întrucât dacă sunt însusite prin semnătură de către debitoare, întrunesc cerintele art. 1013 alin. 1 Cod proc.civ. Totodată, faptul că creditoarea a emis facturi proforme, iar nu facturi fiscale, nu aduce atingere nici caracterului lichid si exigibil al creantei, în cuprinsul acestora fiind determinată suma de plată, iar obligatia de plată a contravalorii facturilor acceptate expres de către debitoare fiind la 30 de zile de la emiterea acestora, potrivit art. 4 din contractul încheiat între părti. Contestatia debitoarei nu este asadar întemeiată. Prin urmare, instanța a reținut că în ce priveste creanta creditoarei în cuantum de 158.863,29 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 42/_, nr. 1/_, nr. 40/_, nr. 2/_, nr. 2/_, nr. 1/_
, nr. 38/_, nr. 31/_ și nr. 1/_, sunt întrunite conditiile art. 1013 alin. 1 Cod proc.civ., aceasta fiind certă, lichidă si exigibilă, pentru argumentele mai sus arătate, în baza art. 1021 alin. 1 Cod proc.civ., a obligat debitoarea la plata către creditoare a sumei de 158.863,29 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 42/_, nr. 1/_, nr. 40/_, nr. 2/_, nr. 2/_, nr. 1/_, nr. 38/_, nr. 31/_ și nr. 1/_
, în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Cererea creditoarei a fost admisă însă doar în parte, întrucât în ce priveste celelalte facturi proforme pe care aceasta îsi întemeiază pretentiile, instanța a retinut că nu sunt întrunite cerintele art. 1013 alin. 1 Cod proc.civ., întrucât acestea nu au fost acceptate de către debitoare nici în mod expres prin semnătură de primire si nici în alte moduri care să fi fost probate de către
creditoare. Or, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 05/_ încheiat între ele, părtile au convenit că facturile emise si acceptate de cumpărătoare vor face dovada livrării produselor, fiind necesar prin urmare, ca facturile emise de către creditoare să fie si acceptate de către debitoare.
Totodată, nu a fost admisă cererea creditoarei în ce priveste acordarea dobânzii legale aferente debitului principal, fată de împrejurarea că părtile au inserat în contractul încheiat între ele o clauză prin care au stabilit penalităti de întârziere, această clauză având prioritate fată de prevederile art. 1535 alin. 1 Cod civ. nou.
În conformitate cu disp. art. 1023 C.pr.civ., împotriva ordonanței de plată debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia, iar prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerințelor prevăzute de lege pentru emiterea ordonanței de plată, precum și, dacă este cazul, cauze de stingere a obligației ulterioare emiterii ordonanței de plată.
Prin cererea în anulare formulată debitoarea SC I. FF C. S. a invocat faptul că instanța a admis cererea formulată de creditoarea SC B. & CO S., deși creanța pretinsă de aceasta nu are un caracter cert. Reținând că procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile
constând în obligații de plată a unor sume de bani ce rezultă dintr-un contract civil, în cuprinsul cererii în anulare pot fi formulate de către debitor apărări în legătură cu caracterul cert al creanței ce face obiectul litigiului.
Susținerea debitoarei în sensul că facturile proforma nu sunt facturi fiscale este reală, însă susținerea acesteia că aceste înscrisuri nu pot reprezenta mijloace de probă care să facă dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile este neîntemeiată. În mod corect a reținut instanța de fond faptul că
facturile proforma emise de către creditoare au fost acceptate în mod expres de către debitoare și că acestea reprezintă înscrisuri care au valoare probatorie conform disp. art. 277 C.pr.civ. deoarece poartă semnătura debitoarei. De altfel, obligația de plată își are izvorul nu numai în facturile proforma emise de către creditoare, ci și în contractul de vânzare-cumpărare nr. 5/_ încheiat între cele două părți, în care se prevede faptul că marfa se va livra în urma comenzilor pentru produsele aflate în stoc, iar facturile emise și acceptate de cumpărător vor face dovada livrării produselor comandate. Clauza contractuală nu face nici o distincție în ceea ce privește tipul de facturi ce vor fi emise, iar în condițiile în care facturile proforma au fost semnate de către debitoare, sub aspect probatoriu acestea fac dovada creanței pretinse. Faptul că facturile proforma nu au fost urmate și de emiterea unor facturi fiscale nu are nici o relevanță în ceea ce privește raportul juridic dedus judecății, izvorul obligației de plată reprezentându-l contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, precum și facturile proforma acceptate de către debitoare, motiv pentru care toate susținerile debitoarei prin care a înțeles să combată caracterul cert al creanței pretinse sunt neîntemeiate.
Pentru toate considerentele reținute și având în vedere disp. art. 1023 C.pr.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată cererea în anulare formulată de debitoarea SC I. FF C. S. .
Prin întâmpinarea formulată în cauză creditoarea SC B. & CO S. a solicitat obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, însă această cerere va fi respinsă, având în vedere că nu s-a făcut dovada achitării onorariului avocațial pretins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge cererea în anulare formulată de debitoarea SC I. FF C. S.
, cu sediul în C. -N., C. F. nr. 3, ap. 116 A, jud. C., J_, CUI 24025401, reprezentată prin administrator Bujita Florin, în contradictoriu cu creditoarea SC B. & CO. S., cu sediul procesual ales în C. -N., str. D. nr. 7, ap. 15, jud. C., J_, CUI 145227419, împotriva ordonanței civile nr. 1989/_ pronunțate de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ .
Respinge cererea creditoarei având ca obiect obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR | GREFIER, | ||
S. I. | E. | B. | DP |
Red.SI/MM 4 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 5484/2013. Cerere in anulare. OUG 119/2007 | Sentința civilă nr. 7314/2013. Cerere in anulare. OUG 119/2007 → |
|---|
