Sentința civilă nr. 1620/2013. Acțiune în constatare

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1620/2013

Ședința publică din data de 4 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - S. I.

GREFIER - DP

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu intimatul O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei, d-na avocat

  1. Laura I., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind intimatul.

    Procedura de citare este îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei și se constată că intimatul a înregistrat Note scrise cu privire la cererea reclamantei, la data de_, într-un singur exemplar.

  2. pune în discuție competența materială a T. ui Specializat

C., raportat la înscrisul înregistrat la data de_ prin care se indică valoarea obiectului cererii la suma de 1619,4 lei.

Reprezentanta reclamantei apreciază că raportat la valoarea indicată, instanța competentă nu este T. Specializat C., însă la tipul cererii, arată că această instanță este competentă.

Din oficiu, tribunalul invocă excepția necompetenței materiale de soluționare a prezentei cauze, în conformitate cu dispozițiile art.94 alin.1 lit.j coroborat cu art.95 pct.1 din Noul cod de procedură civilă, invocă excepția necompetenței materiale a T. ui Specializat C. .

Reprezentanta reclamantei arată că raportat la valoarea obiectului cererii, nu se opune declinării competenței.

Instanța reține cauza în pronunțare, pe excepția invocată.

T R I B U N A L U L,

Prin cererea formulată de reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâtul O. REGISTRULȘUI C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ s-a

solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se constate că la data radierii SC P. CONSTRUCT SRL din registrul comerțului, în temeiul art. 237 alin 10 din legea nr. 31/1990, reclamantei i s-a transmis dreptul de proprietate asupra unor terenuri în suprafață totală de 32.388 mp situate în extravilanul localității Nădășel.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că SC P. SA a deținut calitatea de asociat unic al SC P. CONSTRUCT SRL, iar prin sentința comercială nr. 5813/2007 pronunțată de tribunalul Comercial

C. în dosarul nr._ s-a dispus dizolvarea societății în temeiul art.

237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990. Prin încheierea nr. 1236/_ pronunțată în dosarul nr. 72405/2008 al ORC s-a dispus radierea din registrul comerțului a SC P. CONSTRUCT SRL. Această societate a dobândit în proprietate mai multe terenuri, iar în temeiul art. 237 alin. 10

din Legea nr. 31/1990, bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului, revin acționarilor.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 645 c.civ. și Legea nr.

31/1990.

La termenul de judecată din data de_, tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței sesizate cu soluționarea cererii, prin raportare la dispozițiile art. 94 alin. 1 lit. j și art. 95 pct. 1 NCPC.

La momentul la care s-a realizat procedura regularizării cererii de chemare în judecată, instanța a solicitat reclamantei să indice valoarea obiectului cererii deduse judecății, iar prin înscrisul înregistrat la dosar la data de_, reclamanta a precizat că valoarea terenurilor care formează obiectul cererii de chemare în judecată este de 1.619,4 lei.

Astfel, litigiul dedus judecății este un litigiu patrimonial evaluabil in bani, iar pentru cererile al căror obiect este mai mic de 200.000 lei,

indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, competența materială de soluționare revine judecătoriilor, în baza dispozițiilor art. 94 alin. lit. j NCPC. Dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu stabilesc vreo normă de competență materială în favoarea tribunalelor pentru soluționarea cererilor prin care asociații sau acționarii societăților radiate din registrul comerțului în temeiul dispozițiilor art. 237 alin 10 din Legea nr. 31/1990 urmăresc să- și valorifice drepturile asupra bunurilor rămase în patrimoniul societății radiate, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 95 pct. 1 NCPC.

Față de aceste considerente și raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, care este un litigiu evaluabil în bani a cărui valoare este sub

200.000 lei, urmează a se aprecia că instanța competentă în soluționarea prezentei cauze este Judecătoria Huedin, motiv pentru care în baza art. 129 alin. 2 pct. 2, art. 130 alin 2 și art. 131 coroborat cu art. 94 alin. 1 lit. j NCPC se va admite excepția necompetenței materiale a T. ui Specializat

C. și se va dispune declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Huedin, în a cărei circumscriție teritorială se află terenurile ce fac obiectul cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Admite excepția necompetenței T. ui Specializat C. și, în consecință, declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâtul O. REGISTRULȘUI C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ în favoarea

Judecătoriei Huedin.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. I. DP

Red./Dact. S.I. _

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1620/2013. Acțiune în constatare