Sentința civilă nr. 3209/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3209/2013
Ședința publică din data_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: C. C. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către reclamanta T. M. în contradictoriu cu pârâtele SC asigurare R. A. V. I. G. SA și SC ASIGURARE R. A. V. I. G. SA- Sucursala A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei, în substituirea d- nei avocat Marincaș Anca, d-na avocat Vasiu Georgia și reprezentanta pârâtelor, d-na avocat Antistescu P. a Daciana, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar următoarele înscrisuri:
la data de 27 septembrie 2013, din partea pârâtelor, întâmpinare, însoțită de acte anexă;
la data de 15 octombrie 2013, din partea reclamantei, răspuns la întâmpinare, însoțită de acte anexă;
la data de 15 octombrie 2013, din partea reclamantei, precizare de acțiune, însoțită de acte anexă;
Se comunică un exemplar al răspunsului la întâmpinare și al precizării de acțiune cu reprezentanta pârâtelor.
Instanța, din oficiu, raportat la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j coroborat cu prevederile art. 95 alin.1 pct. 1, art. 129 alin. 2 pct. 2, art. 130 alin. 2, art.131 alin. 1 și art. 106 din N.C.proc.civ., invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. de soluționare a litigiului dedus judecății, prin raportare la valoarea obiectului cererii deduse judecății și pune în discuția părților prezente această excepție.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției invocate, apreciind că Tribunalul specializat C. este competent să soluționeze prezentul litigiu, prin raportare la valoarea obiectului cererii, astfel cum a fost precizată, respectiv
205.000 lei.
Reprezentanta pârâtelor solicită admiterea excepției invocate din oficiu de către instanță, considerând că Judecătoria Arad este competentă să soluționeze prezenta cerere și nu Tribunalul Specializat C. .
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea înregistrată la data de 23 iulie 2013 în dosarul cu nr. de mai sus, reclamanta T. M. le-a chemat în judecată pe pârâtele SC A. R.
A. V. I. G. SA și SC A. R. A. V. I. G. SA SUCURSALA A., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 155.000 lei cu titlu de daune
morale, a sumei de 45.000 lei cu titlu de daune materiale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că a fost victima unui accident de circulație provocat la data de_ de către numitul Roman Ioan, conducător auto al unui microbuz aparținând SC AIR VALI TRANS CAR SRL, asigurată la SC
A. R. A. V. I. G. SA, culpa în producerea accidentului revenindu-i în exclusivitate acestuia.
S-a mai arătat că în cadrul dosarului penal nr. 635/P/2006 finalizat printr- o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale ca urmare a decesului făptuitorului a fost stabilită cauza producerii accidentului și, totodată, menționate și persoanele cărora le-au fost cauzate vătămări, respectiv care au decedat în urma acestora.
Reclamanta consideră că în baza contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă și în temeiul dispozițiilor Legii nr. 136/1995, fapt ilicită și vinovăția numitului roman Ioan, constatate în dosarul penal, o îndreptățesc să îi fie acordate despăgubiri morale și materiale, plata acestora urmând a se face de către societatea de asigurare în temeiul prev. art. 49 alin. 1 din menționată anterior.
În cauză au fost invocate și disp. art. 50 alin. 1 din același act normativ, conform cărora despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală, nivelul acestor despăgubiri fiind stabilit de disp. art. 53 prin Normele adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3108/2004, aceste norme fiind aplicabile raportului juridic dedus judecății în determinarea limitelor răspunderii asigurătorului.
În ceea ce privește daunele materiale, reclamanta susține că reprezintă contravaloarea sumelor de bani folosite pe diverse tratamente medicale, în condițiile în care a fost internată în perioada_ -_ la Spitalul Clinic Județean A., această sumă incluzând atât tratamentele de recuperare, cât și tratamentele medicale pe care le-a suportat în vederea recuperării stării de sănătate.
Referitor la daunele morale pârâta susține că se cuvin în baza dispozițiilor legale mai sus enunțate, vătămările cele mai grave fiindu-i provocate la nivel psihic, în urma accidentului pierzându-și viața un număr de 8 persoane.
Suma solicitată cu titlu de daune morale ar fi în măsură să suplinească și să compenseze traumele suferite, practica judiciară, cât și practica CEDO reținând faptul că proba faptei ilicite este suficientă pentru ca să fie reținută producerea prejudiciului și raportul de cauzalitate, instanței revenindu-i sarcina de a deduce producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu.
Întrucât rolul societății de asigurare și a asigurărilor RCA este de a despăgubi pentru daunele materiale, morale și cheltuieli persoanele care au fost implicate în accidente de circulație în urma producerii riscului asigurat, iar
pârâta a dat dovadă de pasivitate totală în soluționarea pe cale amiabilă a solicitării formulate de reclamantă și adresate acesteia, reclamanta consideră că este îndreptățită ca prin intermediul instanței judecătorești să fie stabilite sumele ce i se cuvin, invocând în acest sens și faptul că în urma aceluiași accident rutier au fost acordate despăgubiri persoanelor vătămate Prunduș Victor Ioan, Prunduș Ana Floare și Mocanu Lavinia Anca, moștenitori ai defunctului Prunduș Florin, pasager al microbuzului implicat în accident, în cuantum de 405.000 lei, instanța supremă reținând în cuprinsul deciziei nr. 1279 pronunțată în dosar nr._ că în baza asigurării încheiate cu societatea proprietar al autoturismului ce a provocat accidentul terții prejudiciați se impun a fi despăgubiți.
Pârâta SC A. R. A. V. I. G. SA a depus la dosar întâmpinare înregistrată la data de_, invocând excepția necompetenței materiale a tribunalului prin raportare la disp. art. 94 pct. 1 lit. j NCPC, conform cărora judecătoriile judecă în primă instanță cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei, invocând în acest sens și disp. art. 99 alin. 2 din același act normativ.
Totodată, a fost invocată și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Specializat C. prin raportare la prev. art. 107 NCPC, cererea de chemare în judecată impunându-se a fi introdusă la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.
Din această perspectivă s-a susținut că prin raportare la faptul că sediul pârâtei este în B. soluționarea litigiului se impunea a se face de Judecătoria Sectorului 2 B. .
Prin raportare la disap. art. 115 NCPC ce reglementează competența alternativă, ținând cont de domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul producerii riscului asigurat, competența de soluționare a litigiului ar reveni fie Judecătoriei A., fie Judecătoriei Lipova, pârâta solicitând declinarea competenței la una dintre cele trei instanței competente enumerate mai sus.
Prin întâmpinare a fost invocată și excepția prescripției dreptului la acțiune prin raportare la dispozițiile Decretului nr. 167/1958, pârâta considerând că dreptul la acțiune este prescris întrucât reclamanta a cunoscut încă de la data de_ atât paguba, cât și pe cel care răspunderea de ea, termenul prescripției împlinindu-se la data de_ .
În ceea ce privește fondul litigiului au fost invocate dispozițiile Ordinului nr. 2108/2004, repararea daunelor morale și materiale putând fi efectuată numai în condițiile și limitate legii stabilite de art. 42 și cu condiția de a fi probate și justificate.
Cererea reclamantei cu privire la plata daunelor materiale se solicită a fi respinsă dat fiind faptul că la dosar nu au fost depuse documente justificative care să probeze sumele solicitate.
Referitor la daunele morale pârâta a susținut că asigurătorul RCA poate fi obligat la plata acestora în conformitate cu principiul reparației integrale a prejudiciului statuat de art. 999 C.civ. și că în absența unor probe materiale judecătorul trebuie să aprecieze asupra unei sume globale de natură să compenseze prejudiciul suportat de partea prejudiciată.
Întinderea sumelor acordate cu titlu de daune morale însă nu poate să fie excesivă, ci menită doar să compenseze pierderea pentru a nu cădea în caz în contrar sub imperiul unei alte instituții de drept civil.
În plus, se apreciază că se impune a fi reținut faptul că fapta a fost săvârșită din culpă și nu cu intenție și că plata se impune a se face în baza contractului de asigurare și nu poate constitui motiv de amplificare a nivelului despăgubirilor numai prin raportare la faptul că "are cine și de unde să plătească";.
Se apreciază că suma de 155.000 lei solicitată de reclamantă este nejustificat de mare pentru numărul de zile de îngrijiri medicale care nu este cunoscut și nu este probat de reclamantă.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar de către reclamantă înregistrat la data de 5 octombrie 2013 aceasta a susținut, în ceea ce privește excepția competenței materiale, faptul că pretențiile sale se ridică la suma de
205.000 lei, aspect ce rezultă din precizarea de acțiune înregistrată ulterior la dosarul cauzei, majorarea vizând cuantumul daunelor materiale solicitate inițial.
În ceea ce privește excepția competenței teritoriale, față de competența teritorială alternativă și ținând cont de faptul că interesul ocrotit prin normele de
competență teritorială aparține reclamantului, s-a susținut că instanțele din C. -
N. sunt competente să soluționeze litigiul prin raportare la prev. art. 155 alin. 3 NCPC, urmând a se avea în vedere adresa unde partea locuiește efectiv.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune reclamanta susține că termenul de prescripție începe să curgă de la momentul nașterii dreptului la acțiune și că momentul la care s-a născut acest drept a fost data de 29 iulie 2010, dată la care a fost dispusă și soluția în dosarul penal nr. 635/P/2006.
În ceea ce privește fondul cauzei reclamanta susține că pretențiile materiale urmează a fi dovedite prin administrarea probei cu martori care cunosc sumele pe care a fost nevoită să le avanseze pentru recuperare, considerând că aceste cheltuieli nu se impun a fi neapărat dovedite cu chitanțe și facturi, putând fi probate și cu alte mijloace de probă.
Aprecierea pârâtei referitoare la cuantumul nejustificat de mare al cuantumului daunelor morale este considerată de reclamantă ca fiind complet injustă doar prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, număr care nu este cert nici până în prezent, vătămările mai grave fiind la nivel psihic provocat de șocul din momentul accidentului, decesul celor 8 persoane pasageri ai autovehiculului implicat în accident reprezentând o traumă inimaginabilă, în condițiile în care o parte dintre persoanele decedate erau persoane apropiate sau prieteni dragi.
A fost invocată în sprijinul acordării daunelor morale solicitate și practica CEDO și respectiv cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, despăgubirile impunându-se a fi acordate astfel încât să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă valorilor sociale ocrotite cu intensitatea și gravitatea atingerii acestora.
La data de_ reclamanta a înregistrat la dosar și o precizare de acțiune prin intermediul căreia a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 205.000 lei cu titlu de despăgubiri din care 50.000 lei daune materiale și 105.000 lei daune morale.
Pronunțându-se cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. de soluționare a cererii dedusă judecății formulată de reclamantă la data de 23 iulie 2013, cerere cu care a fost învestită instanța, excepție invocată de către pârâta SC A. R. A. V. I. G. SA prin întâmpinarea depusă la dosar în mod procedural, conform disp. art. 201 alin. 1 NCPC, ținând cont și de prev. art. 245 și 246 precum și prev. art. 248 din același act normativ, tribunalul va reține faptul că judecă în primă instanță doar acele cereri care au o valoare mai mare de 200.000 lei, prin raportare la disp. art. 94 alin. 1 lit. j, conform cărora judecătoria judecă în primă instanță cererile al căror obiect este evaluabil în bani având o valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
În acest sens, vor fi avute în vedere și disp. art. 98 și 106 NCPC, conform cărora competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, pentru stabilirea valorii avându-se în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății.
Din această perspectivă, prin aplicarea prev. art. 98 NCPC în cazul în speță, instanța consideră că ambele capete de cerere se impun a fi catalogate ca fiind cereri principale, solicitarea reclamantei de a se dispune obligarea pârâtei atât la plata daunelor materiale, cât și a daunelor morale neavând un caracter accesoriu, ambele pretenții fiind principale.
Cuantumul acestor pretenții cu care a fost învestită instanța la data de 23 iulie 2013 este de 155.000 lei pentru daunele morale li respectiv 45.000 lei
pentru daunele morale și din această perspectivă tribunalul consideră că se impune a fi avute în vedere prevederile reglementate de art. 106 NCPC, instanța legal învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămânând competentă să judece chiar dacă ulterior învestirii intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Din perspectiva acestei norme legale se impune a se stabili momentul la care a fost învestită instanța și, implicit, împrejurarea dacă precizarea de acțiune pe care a înregistrat-o la dosar reclamanta la data de_ poate fi avută în vedere la stabilirea competenței după valoarea obiectului cererii.
Tribunalul apreciază că data la care a fost învestită instanța conform dispozițiilor Noului Cod de Procedură Civilă este data la care a fost înregistrată la registratura instanței cererea de chemare în judecată, Noul Cod de Procedură Civilă reglementând anterior fazei de cercetare a procesului o etapă de verificare a cererii și de regularizare a acesteia reglementată de disp. art. 200-204.
Dispozițiile art. 194 statuează asupra conținutului cererii de chemare în judecată, reglementând în mod clar și neechivoc conținutul acesteia, la litera c) fiind indicat obiectul cererii și valoarea lui atunci când este evaluabil în bani, precum și modul în care s-a ajuns la determinarea acestei valori, reclamantul fiind obligat să indice în cuprinsul cererii de chemare în judecată și înscrisurile corespunzătoare.
Legiuitorul a prevăzut în cadrul normei legale enunțate în sarcina reclamantului obligația de a întocmi într-o anumită modalitate cererea de chemare în judecată, reglementând și numărul de exemplare al acesteia, precum și o procedură de comunicare a cererii către pârât în faza premergătoare cercetării procesului, statuând și asupra obligației pârâtului de a depune întâmpinare, întâmpinare care se comunică de îndată cu reclamantul, fiind reglementată și obligația acestuia de a răspunde la întâmpinare în cadrul unor
termene de decădere stabilite de legiuitor în cuprinsul art. 201, anterior fixării primului termen de judecată.
În cuprinsul art. 204 este recunoscut dreptul reclamantului de a-și modifica cererea și de a propune noi dovezi sub sancțiunea decăderii numai până la primul termen la care acesta este legal citat, ca modificare a cererii fiind reglementată și majorarea sau micșorarea cuantumului obiectului pretențiilor.
Din economia textelor de lege menționate coroborate cu disp. art. 106 NCPC, instanța apreciază că verificarea competenței materiale după valoarea obiectului cererii se impune a se face prin raportare la cererea cu care a fost inițial învestită, cerere care de altfel a fost comunicată pârâtelor și cu privire la care aceștia și-au exprimat poziția procesuală prin întâmpinarea depusă la dosar. Precizarea de acțiune înregistrată la data de_ reprezintă o modificare,
o majorare a pretențiilor deduse judecății, care nu poate fi avută în vedere, intervenind ulterior învestirii, acest fapt rezultând în mod neechivoc din cuprinsul disp. art. 106 NCPC care statuează asupra faptului că instanța rămâne competentă să judece cauza dacă ulterior învestirii intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii obiectului, în sensul majorării sau diminuării acestuia.
Pe cale de consecință, excepția necompetenței materiale fiind o excepție absolută invocată de către pârâtă în mod legal prin întâmpinarea depusă la dosar, ținând cont de disp. art. 248, 94 alin. 1 lit. j și prev. art. 95 NCPC, tribunalul consideră că judecătoria este competentă să soluționeze cererea cu care a fost învestit, cuantumul pretențiilor formulate de reclamantă anterior modificării cererii fiind sub limita stabilită de legiuitor, respectiv sub 200.000 lei, inclusiv.
În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a litigiului se va reține faptul că prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a invocat excepția prin raportare la disp. art. 246 NCPC, susținând că competența instanțelor este una relativă și că în afara instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul (art. 107) competente ar fi și judecătoriile de la domiciliul sau sediul asiguratului, în circumscripția cărora se află bunurile asigurate ori locul unde s-a produs riscul asigurat prin raportare la prev. art. 115 alin. 1 NCPC.
Ținând cont de dispozițiile alineatului 3 al normei legale enunțate, în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă terțul prejudiciat poate
introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, după caz, a sediului său.
Prin raportare la faptul că domiciliul reclamantei astfel cum rezultă din copia actului de identitate este în localitatea A., având în vedere și faptul că sediul uneia dintre pârâte este în A., tribunalul va dispune declinarea competenței de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei A., impunându- se a fi înlăturate susținerile reclamantei conform cărora competentă teritorial ar fi Judecătoria Cluj-Napoca întrucât domiciliul său este în raza de circumscripție a acestei instanțe, dat fiind faptul că reședința nu a fost reglementată de legiuitor ca urmând a fi avută în vedere pentru stabilirea instanței competente teritorial.
Față de considerentele mai sus reținute, declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de reclamantă se impune a se face în favoarea Judecătoriei A. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. de soluționare a cererii și în consecință:
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta T.
M., cu domiciliul procesual ales la Societatea Civilă de Avocați R. și A. în C. -N., str. P. R. nr.1, ap. 7, județul C., CNP 2., C.I. seria AR nr. 4., în contradictoriu cu pârâtele SC A. R. A. V. I. G. SA, cu sediul în B., sector 2, Bulevardul C. I, nr.31-33, având J_, CUI 3. și SC A. R. A. V. I. G. SA - Sucursala A., cu sediul în A., str. N. G. nr. 1-3, județul A., având J_, CUI 3030057, în favoarea Judecătoriei A. .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 5 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 484/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 430/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
