Sentința civilă nr. 3548/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

COD OPERATOR DATE CU CARACTER PERSONAL 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.3548 /2013

Ședința publică din data de 18 decembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: C. G. GREFIER: A. B.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de reclamanta SC P. S. în contradictoriu cu pârâta IMPRESSA PIZZAROTTI &C SPA ITALIA, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă în reprezentarea intereselor reclamantei, d-ul avocat Andrei M. n, iar în reprezentarea intereselor pârâtei, d-na avocat C. S., în baza împuternicirilor atașate la dosarul cauzei la f. 8, respectiv f. 90.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-au depus următoarele:

la data de 18 octombrie 2013, din partea pârâtei, întâmpinare, prin care invocă excepția necompetenței generale a Tribunalului Specializat C. și excepția lipsei calității procesuale de folosință și a calității procesuale pasive a pârâtei, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă;
la data de 15 noiembrie 2013, din partea reclamantei, răspuns la întâmpinare, solicitându-se respingerea excepțiilor invocate ca neîntemeiate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată;
la data de 17 decembrie 2013, din partea pârâtei, note de ședință.

Instanța acordă cuvântul părților litigante asupra excepției necompetenței generale a Tribunalului Specializat C. .

Reprezentanta pârâtei arată că susține excepția invocată prin întâmpinare pentru aceleași motive invocate ca și în dosarul nr._ având același obiect solicitân admiterea excepției invocate raportat la clauza compromisorie inserată în contractul de antrepriză încheiat de părți la data de 06 mai 2010, conform căreia orice litigiu dintre părți se va soluționa în conformitate cu regulile de arbitraj ale Camerei Internaționale de Industrie, iar locul arbitrajul va fi la Budapesta (sau orice alte orașe din România ). Apreciază că atâta vreme cât părțile au arătat, explicit, faptul că toate litigiile se vor soluționa conform regulilor Camerei Internaționale de C. erț rezultă că acestea au înțeles ca aceste reguli să se aplice și cu privire la modalitatea numirii arbitrilor; consideră că susținerile reclamantei că nu se cunoaște instituția sub egida căreia se va soluționa prezentul litigiu sunt nefondate. Camera de C. erț și Industrie este una singură, și nu mai multe așa cum în mod eronat, susține reclamanta, iar această instituție are regulile ei proprii de arbitraj, fiind o instituție specializată de arbitraj care poate să funcționeze în orice alt sediu în afara celui de la Paris, părțile stabilind, în speța dedusă judecății, ca loc de arbitraj Budapetsa sau alte orașe din afara României. Arată că în acest sens este și practica Curții de Apel București, depusă la dosarul cauzei. În regulamentul de arbitraj al Camerei Internaționale de C. erț se prevede că în cazul în care sunt neconcordanțe între părți sau acestea nu au stabilit locul arbitrajului, Tribunalul arbitral va indica sediul în care se va desfășura arbitrajul. Nu este vorba despre o clauză compromisorie inoperantă sau deficitară întrucât atâta vreme cât părțile au stabilit că înțeleg să se judece conform regulilor stabilite de Camera Internațională de C. erț și Industrie este evident că și modalitatea de numire a arbitrilor se va face conform acestor reguli. Prin urmare din acest punct de vedere, ținând cont de voința părților care a fost stabilită prin contract, instanța este ținută să facă aplicarea acestei clauze, respectiv să admită excepția necompetenței generale a instanțelor române, urmând ca reclamanta să efectueze demersurile în acest sens la instituția de arbitraj competentă.

În speță, reprezentanta pârâtei arată că atâta vreme cât în contractul de subantrepriză, la art.28, se stipulează că în cazul în care părțile nu reușesc să ajungă la o soluție amiabilă în termen de 30 zile de la primirea respectivei cereri provenite de la una din părți, toate litigiile decurgând din prezentul contract sau în legătură cu el vor fi definitiv soluționate în conformitate cu regulile de arbitraj ale Camerei Internaționale de C. erț, de unul sau mai mulți arbitri numiți în conformitate cu aceste reguli. Părțile au înțeles să se judece de către o instanță arbitrală numită în conformitate cu Regulamentul instituției permanente de arbitraj și anume, Camera Internațională de C. erț cu sediul în Paris.

Reprezentantul reclamantei arată că dispozițiile contractuale au stabilit că litigiile între părți se vor soluționa prin arbitraj de către camera internațională de comerț de la Paris, susținând în continuare că nu există Camera internațională de C. erț și Industrie; asociația neguvernamentală care cuprinde printre membrii asociați camerele de comerț ale mai multor țări este Camera Internațională de C. erț de la Paris. Dispozițiile prevăzute de art. 25.2 din contractul încheiat între părți stabilesc faptul că, în cazul în care părțile nu reușesc să ajungă la o soluție amiabilă în termen de 30 zile de la primirea respectivei cereri provenite de la una din părți, toate litigiile decurgând din prezentul contract sau în legătură cu el vor fi definitiv soluționate în conformitate cu regulile de trei arbitraj ale Camerei Internaționale de C. erț, de unul sau mai mulți arbitri numiți în conformitate cu aceste reguli. Apreciază că această formulare este defectuoasă. Nu există reguli de trei arbitraj ale Camerei Internaționale de C. erț și deci nu sunt stabilite regulile de arbitraj și nici modalitatea de numire a arbitrilor; consideră că, în speță, această clauza este inoperabilă. Mai arată că există situații reglementate prin acte normative, care nu admit caracterul obligatoriu al convenției de arbitraj intervenit între două părți, atunci când litigiul este susceptibil de a implica și un terț, proațiunea necesară soluționării acestui litigiu necesită informații de la DRDP C. și CDADNR București, sens în care arbitrajul nu reprezintă o modalitate judicioasă de soluționare a litigiului. În conformitate cu dispozițiile art.343 alin.2 lit. b C.pr.civ, convenția arbitrală este inoperabilă. Părțile au prevăzut posibilitatea ca soluționarea litigiilor să se facă de către instanțele de judecată și din acest punct de vedere solicită respingerea excepției.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței generale a instanțelor, excepție invocată de către pârâta IMPRESSA PIZZAROTTI &C SPA ITALIA.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 2 septembrie 2013, reclamanta SC P.

C. S. a chemat-o în judecată pe pârâta I. PIZZAROTTI & C S.P.A. ITALIA prin S. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.031.243,87 lei cu titlu de debit principal, la plata dobânzii legale cu titlu de daune interese moratorii, dobândă penalizatoare (art. 1 pct. 3 din OG nr. 13/2011) calculată asupra debitului de la data introducerii cererii și până la plata integrală a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, reclamanta a solicitat instanței să constate că hotărârea ce urmează a fi pronunțată este opozabilă I. PIZZAROTTI & C SpA Italia S. C. și poate fi pusă în executare împotriva acesteia.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat, în calitate de contractant, cu pârâta prin

S. C., în calitate de beneficiar, contractul de executare lucrări nr. 10IPC124/2010. In preambul se arată că I. Pizzarotti & C. S.p.A. este mandatar al JV Pizzarotti și Tirrena Scavi, câștigători ai contractului de lucrări pentru realizarea Variantei Ocolitoare C. Est iar I. Pizzarotti & C. S.p.A. este operatorul economic gestionar al contractului. Obiectul Contractului este specificat la pct. 1 din Contract și a constat în punerea în opera a 26.600 m.c. balast, livrat, transportat de la balastiera Moldovenești, respectiv punerea în opera a 17.400 m.c. amestec optimal piatra spartă, livrat și transportat de reclamantă la punctul de lucru indicat de dvs. Lucrările au fost efectuate pentru construirea Variantei Ocolitoare C. Est de la km. 0+000 la km. 4+450. Prețul a fost stabilit prin pct.

3 din Contract, astfel: 48 lei / m.c. balast furnizat, transportat și pus în operă; 89 lei/nuc. amestec optimal piatră spartă, furnizat, transportat și pus în operă. Astfel că prețul a fost stabilit pe măsură.

Conform înscrisului Situație lucrări confirmate de client -Anexa nr. 3, volumul de Balast îmbunătățire capacitate portantă furnizat, transportat și pus în operă a fost în total de 19.925,18 m.c.

-volum recunoscut de pârâtă. Din totalul de 19.925,18 m.c. pârâta a achitat prețul pentru 951,75 m.c, rămânând neachitat volumul de 18.973,43 m.c. balast îmbunătățire capacitate portantă furnizat, transportat și pus în operă de societatea noastră.

Prin dispozițiile cuprinse la pct. 3 bis din Contract, prețurile obiect al contractului, cele stabilite pe măsură, rămân fixe și nu se modifică pe toată durata execuției și deci nu vor fi supuse vreunei revizii de prețuri. Și prin acest aspect reclamanta susține că a fost prejudiciată, deoarece volumul suplimentar de 18.973,43 m.c. a fost furnizat, transportat și pus în operă la prețul inițial, care a devenit mic iar costurile noastre mai mari. A se vedea pct. 9 din Contract reprezentând Cheltuieli și obligații în sarcina reclamantei precum și pct. 11.

Conform pct. 18 fraza finală din Contract "Sunt de asemenea admise, în interesul exclusiv al Beneficiarului și la cererea sa, modificările de creștere sau diminuare efectuate pentru îmbunătățirea execuției lucrării și a funcționalității";.

În mod evident, modificările în interesul exclusiv al pârâtei au fost doar de creștere a volumului de piatră de la 951,75 m.c. la 19.925,18 m.c.

La pct. 3 din Contract, se prevede că Beneficiarul va putea modifica proiectul și implicit executarea lucrărilor, prin adăugiri, modificări. Prin Dispoziții de șantier, pe care reclamanta nu le deține, pârâta i-a solicitat suplimentar un volum suplimentar de 18.973,43 m.c. de piatră/balast. Reclamanta a furnizat acest balast, 1-a transportat și pus în operă, conform dispozițiilor pârâtei. Pârâta nu neagă, dimpotrivă, recunoaște livrarea volumului de 18.973.43 m.c. de balast.

Conform pct. 19 din Contract "Lucrările efectuate de Contractant, în afara celor prevăzute în contract fără dispoziția Beneficiarului nu vor fi plătite Contractantului de către Beneficiar";. Interpretat per a contrario lucrările efectuate din dispoziția Beneficiarului trebuie plătite.

Așa cum s-a arătat, pârâta nu neagă volumul suplimentar de 18.973,43 m.c. livrat de reclamantă, aspect care rezultă și din scriptul -Anexă nr. 4, prin care pârâta, prin act emis pe propriul antet, certifică că S.C. P. C. S.R.L. a finalizat lucrările contractate si a respectat obligațiile de execuție a acestora menționate în Contractul 10IPC124/2010. Și acest document, ca și Anexa nr. 3 Situația de lucrări confirmate de client, sunt semnate de reprezentantul pârâtei.

În înscrisul Anexă nr. 5 se pot observa volumele realizate, cele confirmate anterior (prin Contract), zonele în care a fost pus în operă balastul, precum și dispozițiile de șantier ale pârâtei prin care solicita aceste lucrări.

Astfel, din întreaga distanță a lucrării contractată de reclamantă, de la km. 0 + 000 și până la km. 4 + 450, prin dispoziții de șantier, pârâta a solicitat și reclamanta a livrat suplimentar, transportat și pus în operă următoarele volume, recunoscute de pârâtă: de la km. 0 + 575 până la km. 1 + 000, volumul de 3.045 m.c.; de la km. 2 + 475 până la km. 2 + 810, volumul de 2.737 m.c.; de la

km. 2 + 825 până la km. 3 + 100, volumul de 2.346 m.c.; de la km. 3 + 100 până la km. 3 + 300, volumul de 6.164 m.c.; de la km. 3 + 575 până la km. 4 + 125, volumul de 3.010,25 m.c.; balast completare BDP bretele 3 și 4 D.S. 177+180 volumul de 528,53 m.c.; balast bretele 3 și 4 D.S.

177+180 volumul de 1.142,65 m.c.; total volum: 18.973,43 m.c.

Conform pct. 6 din Contract controlul asupra lucrării în conformitate cu desenele și acordurile contractuale, este încredințat responsabilului de proiect al Beneficiarului, care acționează folosindu-se de responsabilul de șantier. Volumul suplimentar de 18.973,43 m.c, precum și calitatea lucrărilor au fost recunoscute de pârâtă, atât prin Situația de lucrări confirmate de client - Anexa nr. 3, cât și prin Anexa 4, la prezenta cerere, înscris care certifică finalizarea lucrărilor și respectarea de către reclamantă a obligațiilor de execuție.

Pentru volumul de 18.973,43 m.c. de balast, la prețul de 43 lei/m.c. plus T.V.A. rezultă o valoare de 815.857,49 lei. Din această valoare s-a scăzut garanția de 10% (la valoarea fără TVA),

respectiv suma de 81.585,75 lei, rezultând o sumă de 734.271,74 lei la care se adaugă TVA de 195.805,80 lei, total 930.077,54 lei. Pentru această valoare a fost emisă și expediată pârâtei Factura Fiscală seria și nr. PAN 003364/_, în valoare de 930.077,54 lei. Pretențiile reclamantei împotriva pârâtei rezultă din această factură, în valoare de 930.077,54 lei la care se adaugă garanția de bună execuție (scăzută din factură la momentul emiterii facturii), respectiv suma de 81.585,75 lei. în mod corect, la această valoare de 81.585,75 lei trebuie adăugată T.V.A. de 24%, respectiv suma de 19.580,58 lei. Așadar, totalul pretențiilor reclamantei de 1.031.243,87 lei, debit, se compune din 930.077,54 lei valoarea FF 003364/_, 81.585,75 lei - garanția de bună execuție menționată în factură, 19.580,58 lei T.V.A. aferent garanției.

Garanția de bună execuție este reglementată în Contract la pct. 5, astfel beneficiarul va aplica o reținere de 10% cu titlu de garanție de bună execuție a lucrărilor. Aceste rețineri vor fi lichidate după recepția pozitivă a lucrărilor din partea Beneficiarului Principal Ori recepția Variantei C. Est s-a realizat de mult timp. Acest aspect este de notorietate. Prin urmare și aceasta garanție trebuie achitată reclamantei. Factura de mai sus a fost transmisă pârâtei la data de_, conform dovezii anexate. Prin Notificarea transmisă la data de_, atât la sediul din Parma, Italia cât și la sediul din C. -N., reclamanta i-a pus în vedere pârâtei ca în termen de 5 zile să achite suma restantă. Cu toate că S. C. a pârâtei a confirmat primirea la data de_, iar pârâta a confirmat la data de_ primirea la sediul din Italia, nu s-a primit nici un răspuns. Deoarece S. din România a pârâtei nu are personalitate juridică, nu are capital social și nici patrimoniu cererea a fost promovată împotriva societății mamă din Italia.

În drept au fost invocate prevederile art. 969 din Vechiul Cod Civil, text reluat în art. 1270 din Noul Cod Civil, art. 109 din Legea nr. 134/2010, art. 194 din Legea nr. 134/2010, art. 1065, art. 1080 (1) pct. 2 și 3, art. 43 C.com., O.G. nr. 13/2011.

Prin întâmpinare, pârâta I. PIZZAROTTI & SPA ITALIA prin I. PIZZAROTTI & C SPA ITALIA S. C. a invocat excepția necompetenței generale a Tribunalului Specializat C., solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă raportat la dispozițiile art.132 al.4 Cod proc.civ, precum și excepția lipsei calității procesuale de folosință și a calității procesuale pasive a I. PIZZAROTTI & C SPA ITALIA S. C., solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de I. PIZZAROTTI & C SPA ITALIA S. C. raportat la dispozițiile art.55 și urm. Cod proc.civ. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește excepția necompetenței generale a Tribunalului Specializat C. pârâta a arătat că reclamanta a înțeles să introducă cererea ce face obiectul prezentului dosar la Tribunalul Specializat C. - având în vedere faptul că sediul pârâtei I. PIZZAROTTI & C SPA ITALIA S.

C. este în C. N. - în virtutea prevederilor cuprinse în 107 alin. 1 Cod procedura civilă, ce instituie regulă generală în materia competenței teritoriale, respectiv "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."; De asemenea, cererea de chemare în judecată împotriva pârâtei I. PIZZAROTTI & C SPA s-a înregistrat la Tribunalul Specializat C. având în vedere faptul că sediul sucursalei acesteia este în C. -N., raportat la prevederile art. 109 Cod proc.civ.

Cu toate acestea, având în vedere faptul că în această materie, competența nu este una exclusivă, prin dispozițiile art. 28 din Contractul de subantrepriză nr. 10 IPC 124/2010 - Recurs la autoritatea judecătorească, arbitraj - părțile au prevăzut expres următoarele: "în cazul în care părțile nu reușesc să ajungă la o soluție amiabilă în termen de 30 (treizeci) de zile de la primirea respectivei cereri provenite de la una din părți, toate litigiile decurgând din prezentul contract sau în legătură cu el vor fi definitiv soluționate în conformitate cu regulile de arbitraj ale Camerei Internaționale de C. erț, de către unul sau mai mulți arbitrii numiți în conformitate cu amintitele reguli. Sediul arbitrajului va fi Budapesta (sau alte orașe din afara României). Limba arbitrajului va fi română.";

Prin urmare, prin Contractul de subantrepriză nr. 10 IPC 124/2010 părțile au decis atribuirea competenței de soluționare a eventualelor litigii apărute unui alt organ de jurisdicție decât instanțelor judecătorești din România.

Astfel, întrucât părțile prin voința lor comună au derogat de la competența generală a instanțelor judecătorești din România, instanța investită cu soluționarea prezentei cereri și anume Tribunalul Specializat C., este necompetent să judece prezenta cerere.

Din formularea prevederilor Contractul de subantrepriză nr. 10 IPC 124/2010 reiese fără putință de tăgadă faptul că părțile și-au dat consimțământul valabil pentru rezolvarea eventualelor litigii pe calea justiției arbitrale, atrăgând în acest fel necompetenta materială a jurisdicției de drept comun. În analizarea validității acestei clauze contractuale, ne vom raporta la dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare la data semnării Contractul de subantrepriză nr. 10 IPC 124/2010, rezultând potrivit dispozițiilor art. 340 Cod procedură civilă, că persoanele care au capacitate deplină de exercițiu pot conveni să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție. Drept

urmare, așa cum se susține și în practica judiciara în materie, fiind inclusă o clauză compromisorie. competenta instanței în soluționarea cererii este exclusă în raport de dispozițiile art. 343³Cod Procedură Civilă, indiferent dacă procedura se desfășoară în condițiile dreptului comun ori ale unei proceduri speciale. Astfel că, instanțele judecătorești, în ipoteza existenței unei convenții arbitrale, nu au competența soluționării litigiului, indiferent de procedura de soluționare, cea a dreptului comun, ori o procedură specială.

Este evident faptul că prin clauza compromisorie părțile au optat pentru soluționarea eventualelor litigii dintre ele prin arbitraj, ceea ce are ca efect conform art. 343³alin. (1) Cod procedură civilă, excluderea competenței instanțelor judecătorești pentru litigiul care formează obiectul ei. Din momentul în care există această opțiune a părților în atribuirea competenței de soluționare a eventualelor litigii instanțelor arbitrale, legiuitorul a urmărit să asigure deplină eficiență a voinței părților de a recurge la arbitraj printr-o serie de prevederi cu caracter dispozitiv.

În plus, așa cum susține și doctrina relevantă în materie, la cererea părții și constatând existența unei convenții arbitrale. inevitabil instanță se va declara necompetentă; ea nu-și declină competența, ci pur și simplu constată, pe temeiul art. 343³alin (1) Cod procedură Civilă, că litigiul care face obiectul acestei convenții a fost exclus din competenta instanțelor judecătorești.

Referitor la validitatea clauzei mai sus amintite, s-a arătat că aceasta respectă toate condițiile de fond și de formă prevăzute de codul de procedură civilă pentru validitatea sa. Astfel, în ceea ce privește condițiile de fond, o clauză arbitrală rezervă soluționarea litigiului patrimonial, unui tribunal arbitrai numai dacă aceasta privește drepturi asupra cărora legea permite să se facă tranzacție. Or, în cazul de față, un litigiu comercial, tranzacția este permisă și cât se poate de posibilă. Mai mult, atât prin art. 1019 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă - act normativ ce reprezintă temeiul în drept al prezenței cauze - legiuitorul a reglementat în mod expres posibilitatea tranzacției.

Totodată, clauza arată obiectul litigiului, adică orice dispută de orice fel care ar putea apărea pe parcursul executării contractului și modalitatea de desemnarea a arbitrilor, prin referire la Regulamentul Camerei Internaționale de C. erț.

Așadar, drepturile litigioase în discuție sunt drepturi de care se poate dispune, iar competența instanțelor romanești nu este în nici un fel încălcată.

Cu alte cuvinte, convenția de arbitraj are ca efect, intre părți, sustragerea litigiului ce face obiectul ei din sfera competenței instanței judecătorești. Astfel, la cererea uneia dintre părți, instanță de judecată își va verifica competența și se va declara necompetentă dacă va constata că există convenție arbitrală.

In ceea ce privește singura condiție de forma impusă de Codul de Procedura civilă, aceea a formei scrise, aceasta reiese din inserarea clauzei în contractul mai sus amintit.

Având în vedere toate aceste considerente, pârâta consideră că este mai mult decât evident faptul că instanțele judecătorești de drept comun nu sunt competente să soluționeze litigiile ce iau naștere din executarea Contractului de subantrepriza nr. 10 IPC 124/2010.

Astfel cum s-a decis într-o speță similară1 în care a fost implicată pârâta, "având în vedere dispozițiile art. 343⁴alin. 2 Cod procedură civilă, instanța procedând la verificarea propriei sale competențe, reține că pârâtul a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, excepție întemeiată pe clauzele compromis ori inserate în cele două contracte, clauze care nu sunt lovite de nulitate absolută, iar la dosarul cauzei nu există dovedi din care să reiasă imposibilitatea

constituirii tribunalului arbitrai, astfel că nu se poate reține cauza spre soluționare de instanțele judecătorești, competența revenind conform voinței partilor tribunalului arbitral";.

Pe cale de consecință, având în vedere faptul că potrivit prevederilor art. 969 cod civil - în vigoare la data încheierii Contractului de subantrepriză nr. 10 IPC 124/2010 "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante";, iar așa cum rezultă în mod expres din cuprinsul contractului încheiat intre părți, care reprezintă legea părților, s-a stabilit excluderea din sfera de competență a soluționării eventualelor litigii, instanțele judecătorești, în favoarea regulilor Camerei Internaționale de C. erț, astfel că instanța investită cu cererea de emitere a unei ordonanțe de plată nu poate deroga de la voința părților pronunțând o hotărâre care excede sferei sale de activitate.

Totodată, art.553 din Noul Cod de procedură civilă statuează expres faptul că încheierea convenției arbitrate exclude competența instanțelor judecătorești.

Raportat la excepția lipsei capacității de folosință și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei I. PIZZAROTTI & C SPA ITALIA S. C. s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a chemat în judecată atât societatea mamă cât și sucursala din România fără personalitate juridică. Reclamanta menționează faptul că a chemat în judecată sucursala "doar pentru opozabilitatea acesteia față de subscursală";, în sensul că finalitatea dorită de reclamantă este executarea silita atât împotriva sucursalei cat si împotriva societății mamă care are personalitate juridică. Solicitarea reclamantei în sensul că eventuala hotărâre prin care se va admite cererea de chemare în judecată dedusă judecății să fie opozabilă și sucursalei este inadmisibilă raportat la art.55 si următoarele Cod proc.civ. care prevede că "Sunt părți reclamantul și pârâtul, precum și, în condițiile legii, terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces.";

Prin urmare, atâta timp cât societatea mamă este chemată direct în judecată în litigiul dedus judecății, evident că sucursala nu poate sta în proces în calitate de parte, deoarece sucursala poate sta în proces în calitate de pârâtă doar în numele societății mamă pe care o reprezintă și nicidecum în nume propriu.

Evident că "opozabilitatea"; hotărârii de care face vorbire reclamanta se referă strict la părțile împrocesuate, adică reclamant, pârât ori intervenient. Or, în speță parte împrocesuată - în calitate de pârât poate fi ori societatea mamă, ori sucursala societății mamă dacă este constituită conform legii (art.55 al.2 Cod proc.civ.), dar nicidecum ambele, dat fiind faptul că sucursala este doar reprezentantul societății mamă.

Deci pentru aceeași datorie, derivată din același raport juridic, (în măsura în care evident o asemenea datorie ar exista), nu poate fi chemat în judecată și pârâtul și reprezentantul (mandatarul) său. Reclamantul trebuie să se decidă dacă cheamă în judecată ori societatea mamă în mod direct ori reprezentantul acestuia - deci sucursala pentru simplul motiv că este un singur raport juridic pe care 1-a avut reclamanta derivând din contractul de subantrepriză, și nicidecum două raporturi juridice distincte, încât să stea în judecată atât societatea mamă cât și sucursala. Prin urmare, susținerea reclamantei în sensul că prin introducerea în cauză a sucursalei pentru opozabilitate se dorește executarea si acesteia din urmă este eronată, deoarece este evident că reclamanta nu poate executa pentru aceeași datorie izvorâtă din același raport juridic atât sucursala cât și societatea mamă pentru că s-a ajunge la îmbogățire fără justă cauză, lucru inadmisibil.

Din practica judiciară existată anterior intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă s- a statuat ideea că, chiar dacă sucursala poate sta în judecată în calitate de pârâtă (dat fiind faptul că

are organe proprii de conducere, aceasta - sucursala, nu stă în judecată în nume propriu, ci doar ca reprezentant al societății-mamă. Efectele hotărârii judecătorești se vor produce astfel față de societatea-mamă, și nu față de sucursală. Prin urmare, în cazul în care societatea-mamă este deja parte în proces, distinct de sucursală, nu se mai poate argumenta că sucursala reprezintă societatea- mamă în respectivul proces.

Astfel, în lipsa calității de reprezentantă a societății-mamă, sucursala nu mai are capacitate procesuală. În acest sens, I. prin Decizia nr.1323/2011 a statuat că "In acest context, este de asemenea de reținut că, sucursala este înființată cu fondurile unei societăți, care îi afectează capitalul social necesar pentru desfășurarea unei activități economice proprii, în cadrul obiectului său de activitate și deși nu are personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere și autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate și în executarea obligațiilor asumate. In speță, se constată că atât contractele de credit în litigiu cât și procesul-verbal de conciliere au fost încheiate între reclamanți și B. S.A prin S. Brașov, mandatul de reprezentare dat consilierului juridic a fost acordat de aceeași

societate, precum și întâmpinările formulate în cauză, acestea fiind aspecte in care rezultă fără putință de tăgadă că B. S.A are calitatea de pârâtă, iar S. Brașov a acționat în calitate de reprezentant al societății - mamă.";

În concluzie, atâta timp cât societatea mamă a fost chemată în judecată în mod direct prin prezenta acțiune, sucursala nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă și evident nici pentru

"opozabilitate";, dat fiind faptul că orice eventuală hotărâre care se va pronunța în prezenta cauză își va produce efectele direct în patrimoniul societății mamă, pentru considerentele expuse anterior.

Pentru aceleași motive, S. în cadrul prezentului litigiu nu poate să aibă calitate de pârâtă (aceasta urmând a o avea doar societatea mamă) și prin urmare sucursala nu are nici calitate procesuală pasiva și nici capacitate procesuală de folosință (raportat și la art.43 din Legea 31/1990), dat fiind că sucursala nu poate sta în judecată în prezentul litigiu nici ca pârâtă nici ca reprezentantă a societății mamă (aceasta fiind introdusă direct în cauză în calitate de pârâtă.)

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că cererea de chemare în judecată este nefondată deoarece aceasta nu datorează reclamantei sumele solicitate.

Cu privire la debitul în sumă de 930.077,54 lei, contravaloarea facturii nr.003364/_ anexată de reclamantă ca document justificativ pentru pretențiile solicitate, pârâta a arătat că acesta nu este datorat, dat fiind faptul că lucrările executare de reclamantă nu au fost acceptate la plată de către Beneficiar (CNADR), nefiind confirmate nici de Responsabilul cu calitatea și controlul lucrărilor, în speță Asocierea Search Corporation-Primacons Group, așa cum rezultă din înscrisurile anexate întâmpinării (situații de lucrări confirmate de Beneficiarul Principal-situație care este depusă și de reclamantă la dosarul cauzei). Astfel, dintr-un total de 19.925,18 mc de balast imbunatatire capacitate portanta, 17.883,72 mc nu au fost acceptați de către Beneficiar, intrucat Dispozițiile de Șantier nr. 168, 177 si 180 nu au fost acceptate de către Beneficiar, după cum urmează: 1.955,29 mc km 0+675-km 1+000; 2.737,00 mc km 2+475-km 2+810; 2.346,00 mc km 2+825-km 3+100;

6.164,00 mc km 3+100-km 3+300; 3.010,25 mc km 3+875-km 4+125; 528,53 balast completare

BDP bretele 3 si 4 DS 177 + DS 180; 1.142,65 perna balast bretele 3 si 4 DS 180. Din cantitatea suplimentară de balast de 11.703 mc, doar 92.730,02 mc au fost acceptați de Beneficiar, iar 18.973,43 mc nu au fost acceptați la plată. Prin urmare, reclamanta nu și-a respectat obligațiile sale contractuale privind cantitatea și calitatea lucrărilor asumate prin contractul de execuție lucrări (art.9 din contract) și implicit nu a realizat lucrările ce au făcut obiectul contractului (art.l din contract). Astfel, atâta timp cât lucrările efectuate nu au fost corespunzătoare cantitativ și calitativ, nefiind confirmate de Responsabilul cu calitatea și controlul lucrărilor, în speță Asocierea Search Corporation-Primacons Group, și de Beneficiar (CNADR prin DRDP C. ) rezultă că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile față de pârâtă.

Analizând aceste aspecte, pârâta a arătat că înțelege să invoce excepția de neexecutare a obligației de plată pretinsă de creditoare, justificată de reciprocitatea și interdependența obligațiilor,

fapt ce relevă caracterul corelativ al fiecărei obligații ce cade în sarcina părților contractante. Interdependența obligațiilor reciproce, ca temei juridic al invocării excepției de neexecutare a contractului, face aplicabilă aceasta sancțiune, a posibilității invocării și admiterii pe cale de excepție a neexecutării obligațiilor ce se invocă de către creditoare că ar incumba pârâtei.

În prezența situație sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca pârâta să invoce aceasta excepție, în sensul că obligațiile reciproce ale părților își au temeiul în același contract, există o neexecutare a obligațiilor, chiar parțială, dar suficient de importantă, din partea celuilalt contractant, sens în care, așa cum s-a arătat, lucrările efectuate de către creditoare nu au fost acceptate la plata de către Beneficiar, neexecutarea nu se datorează faptei celui care invocă excepția de neexecutare, faptă care 1-a împiedicat pe celălalt să-și execute obligația, condiție îndeplinită ținându-se cont de faptul că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale până la data la care reclamanta ar fi trebuit să își îndeplinească obligațiile contractuale.

Astfel, invocarea excepției de neexecutare a contractului este întemeiată și are ca efect suspendarea forței obligatorii a contractului (adică a plății întregului preț). Așa cum a statuat practica judiciară și doctrina juridică având ca efect suspendarea forței obligatorii a contractului, partea îndrituită să refuze executarea obligațiilor sale, nu poate fi obligată să plătească daune- interese moratorii, pe motiv că ar fi întârziat executarea prestațiilor ce le datorează celeilalte părți.

În acest context, pentru motivele expuse anterior, pârâta nu a acceptat la plată factura în discuție și de care se prevalează reclamanta în susținerea cererii sale. Și aceasta mai ales în condițiile în care dispozițiile art. 19 din Contractul de executare lucrări nr. 10IPC124/2010 prevăd expres că

"Eventuala prezenta de "Neconformitati" stabilite de către Client sau de Beneficiar imputabile direct Contractantului nu vor fi introduse in SAL atâta timp cat calitatea de conformitate nu este restabilita, iar lucrările efectuate de Contractant, inafara celor prevăzute in contract fara dispoziția Benenficiarului, precum si cele care nu respecta dispozițiile contractului nu vor fi plătite Contractantului de către Beneficiar";.

Așadar, potrivit art. 20 din Contractul de executare lucrări nr. 10IPC124/2010, ce tratează facturarea, se arata expres faptul ca "in caz de neconcordanta intre facturi si SAL, plățile nu vor putea fi efectuate in termenele prevăzute in contract, fara ca acest lucru sa dea drept Contractantului la cererea de dobânzi pentru întârziere.";

Pe cale de consecința, având in vedere faptul ca factura nr. 3364 in cuantum de 930.077,54 lei emisa de către creditoare la data de_, cuprindea cantități de lucrări neconfirmate de către Beneficiar, la data de_ prin adresa cu numărul de înregistrare GS088 pârâta a refuzat la plată această factură și totodată a solicitat creditoarei refacerea facturii conform situațiilor semnate de Responsabilul cu calitatea și controlul lucrărilor, în speță Asocierea Search Corporation-Primacons Group. Cu toate acestea, nu s-a primit nici un răspuns pozitiv din partea creditoarei ca urmare a adresei din_ . astfel ca in condițiile in care, asa cum s-a arătat, rezulta o discordantă evidentă în factura emisa de către creditoare, și situația reală, în conformitate cu prevederile art. 20, plățile nu vor putea fi făcute în termenele prevăzute în contract, fără ca acest lucru să îi dea dreptul Subantreprenorului de a cere dobânzi pentru întârziere.

Mai mult decât atât, creanța pretinsă de reclamantă nu este exigibilă și din alt motiv, și anume, conform art. 19 din contract, pârâta în calitatea de Beneficiar era obligată să efectueze plata în termen de 7 zile de la momentul în care urma să încaseze prețul aferent lucrărilor de la Client (CNADR) pentru lucrările in cauza. Astfel, dispozițiile art. 19 din Contractul de executare lucrări nr. 10IPC124/2010, prevăd expres următoarele: "Plățile vor fi efectuate pe baza studiilor de avansare a lucrărilor lunare (SAF), redactate de Contractant si aprobate de Beneficiar, după care se va emite de către Contractant factura care va fi achitata la 7 zile de la data la care Clientul va plați Beneficiarului lucrările in cauza";.

Prin urmare, facturile emise de către creditoare in conformitate cu Situațiile de avansare a lucrărilor lunare, urmau a fi achitate de către pârâtă in termen de 7 zile de la incasarea sumelor din partea Clientului pentru transa de lucrări corespunzătoare, lucru ce nu s-a întâmplat. Drept pentru

care evident că exigibilitatea creanței este supusă unui termen și condiție suspensivă și anume plata lucrărilor de către CNADR pârâtei, condiție neîndeplinită până în prezent.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că valoarea facturii de 930.077,54 lei cuprinde și valoarea garanției de bună execuție în valoare de 81.585,75 lei, sumă care nu este datorată de pârâtă, nefiind scadentă și deci nici exigibilă. Cu privire la pretențiile reclamantei constând în valoarea garanției de bună execuție în sumă de 81.585,75 lei, pârâta a arătat că acestea sunt vădit nefondate. Aceasta deoarece, potrivit prevederilor art.5 din contractul de subantrepriză "Antreprenorul va aplica în cazul fiecărui SAL (stadiul de avansare al lucrărilor) o reținere, așa cum se prevede la art.19, de 10% (10 procente) cu titlu de garanție de bună execuție a lucrărilor. Aceste rețineri vor fi lichidate către Subantreprenor după recepția pozitivă a tuturor lucrărilor din partea Beneficiarului Principal";. Prin urmare, garanția de bună execuție reținută de pârâtă în baza contractului de subantrepriză va fi restituită reclamantei doar după acceptarea lucrărilor de către Beneficiar (CNADR). S-a subliniat că sintagma "recepția pozitivă a tuturor lucrărilor din partea Beneficiarului Principal"; semnifică acceptarea tuturor lucrărilor atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ, deoarece doar în acest caz Beneficiarul, și evident la rândul ei și pârâta avea obligația de a achita către reclamantă lucrările efectuate de aceasta.

De altfel, acest lucru rezultă și din prevederile art.22 din contractul de subantrepriză conform cărora "Numai la recepția favorabilă efectuată, Beneficiarul va determina intrarea în vigoare a termenilor pentru plata reținerilor din garanție. Valorile reținerilor de garanție vor fi plătite, prin aceleași modalități prevăzute la art. 19 în termen de 30 de zile de la data la care s-a semnat fără neconformități procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. După emiterea procesului verbal la încheierea lucrărilor Contractantul va putea solicita plata reținerilor de garanție";.

Prin urmare, atâta timp cât CNADR nu a acceptat la plată lucrările, și nu s-a emis Certificatul de Bună Execuție Lucrări și deci nu s-a aprobat plata deoarece lucrările nu au fost considerate finalizate, (deci fără neconformități), evident că nu se poate restitui garanția de bună execuție reținută de pârâtă din factura de 930.077,54 lei emisă de reclamantă subscrisei. Prin urmare, obligația de restituire a garanției nu a devenit exigibilă potrivit prevederilor contractuale și deci pretențiile cu acest titlu sunt în mod vădit nefondate.

Pe de altă parte, această sumă solicitată de reclamantă reprezentând garanție de bună execuție este cuprinsă în debitul solicitat deci în factura de 930.077.54 lei, neputând fi solicitată de două ori.

Cu privire la pretențiile reclamantei constând în valoarea TVA-ului aferent garanției de bună execuție în sumă de 19.580,58 lei pârâta a arătat că acestea sunt vădit nefondate. În primul rând, suma solicitată cu titlu de garanție de bună execuție nu este datorată pentru motivele expuse anterior, și deci nici TVA aferent evident nu este datorat pentru aceleași motive. Însă TVA-ul aferent facturii de 930.077,54 lei a fost evidențiat oricum prin factura emisă, neputând fi solicitat încă odată deoarece că s-ar ajunge la situația de a se percepe TVA pentru o prestare de serviciu de două ori, lucru inadmisibil.

Aceasta deoarece, așa cum rezultă din factura nr.3364 din data de_ emisă de reclamată, suma facturată a fost de 930.077,54 lei din care TVA în valoare de 195.805,80 lei. Practic factura cuprinde prețul de 815.857,49 lei la care se adaugă TVA în valoare de 195.805,80 lei (total 930.077,54 lei). Din prețul facturat de 815.857,49 lei s-a reținut 10% valoarea garanției de bună execuție în sumă de 81.585,75 lei, insă TVA-ul evidențiat pe factură privește întregul preț facturat (815.857,49 lei) deci inclusiv valoarea reținută cu titlu de garanție de bună execuție (81.585,75 lei). Prin urmare acest TVA a fost deja evidențiat și pentru suma reținută cu titlu de garanție de bună execuție, nemaiputându-se aplica încă odată TVA asupra acestei sume.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, reclamanta S.C. P. C. S.R.L. a solicitat respingerea excepției necompetenței generale a Tribunalului Specializat C., ca neîntemeiată, respingerea excepției lipsei calității procesuale de folosință și a calității procesuale pasive a I. PIZZAROTTI & C. SpA Italia S. C., ca neîntemeiată și admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.031.243,87 lei cu titlu de debit principal, la plata față de reclamantă a dobânzii legale, cu titlu de daune interese moratorii, dobândă penalizatoare (art. 1 pct. 3 din Ordonanța 13/2011) calculate asupra sumei de mai sus, doar de la data introducerii acțiunii și până la plata integrală a debitului.

Reclamanta a arătat că Tribunalul Specializat C. este competent să judece prezenta cauză în principal pentru că părțile nu au exclus competența instanțelor judecătorești și în subsidiar deoarece clauza arbitrală prevăzută în contract este inoperantă. Art. 109 alin 1 Cod pr.civ. prevede că

"Cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligatiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta";. Contractul a fost încheiat între reclamantă și sucursala I. PIZZAROTTI & C. SpA Italia S. C. . De asemenea, lucrările au fost efectuate pentru varianta ocolitoare C. Est. Mai mult, potrivit art. 43 din Legea 31/1990 "sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridica";. Așadar, raportat la prevederile amintite mai sus, reclamanta consideră că Tribunalul Specializat C. este competent să judece prezenta cauză.

Conținutul contractului aparține pârâtei și prezintă inconsecvență în formularea așa-zisei clauzei arbitrale. Părțile au dat ineficientă acestei clauze deoarece nu a fost prevăzut numărul de arbitri și nici instanța arbitrală. Camera Internațională de C. erț are diferite locații, București, Budapesta, Roma s.a. și implicit tot atâtea reguli. Art. 28 din contract prevede "Recurs la autoritatea judecătorească, arbitraj";. Așadar, prin acord, părțile nu au dorit derogarea de la competenta generală a instanțelor judecătorești din România.

Mențiunea "Recurs la autoritatea judecătorească"; indică în mod evident acest lucru. Părțile au stipulat în mod expres ca primă modalitate de soluționare a litigiilor intervenite între ele, autoritatea judecătorească. Această exprimare poate fi interpretată cel puțin în sensul în care părțile au opțiunea de a alege între autoritatea judecătorească și regulile de arbitraj. Mențiunea expresă din art. 28 nu exclude competența generală a instanțelor de judecată de drept comun. Prevederile art. 28 din contract trebuie interpretate în sensul că existența convenției arbitrate impune ca litigiul să fie soluționat cu prioritate de instanțele judecătorești si nu de un Tribunal arbitral.

Reclamanta a arătat că clauza arbitrală prevăzută în contract este inoperantă. Potrivit doctrinei, convenția arbitrală este actul care prefigurează cadrul și condițiile judecății, determină regulile aplicabile și care, dând expresie libertății de voință a părților, conferă instituției o puternică amprentă contractuală. Convenția arbitrală trebuie să fie bine redactată, nu redactată în mod defectuos sau incomplet, adică este necesar ea părțile să desemneze o instituție de arbitraj comercial existentă, să precizeze corect numele arbitrilor sau modalitatea de a-i numi în completul ce este alcătuit.

Potrivit art. 28 al. 3 "În cazul în care părțile nu reușesc să ajungă la o soluție amiabilă în termen de 30 (treizeci) zile de la primirea respectivei cereri provenite de la una din părți, toate litigiile decurgând din prezentul contract sau în legătură cu el vor fi definitiv soluționate în conformitate cu Regulile de arbitraj ale Camerei Internaționale de C. erț, de către unul sau mai mulți arbitri numiți în conformitate cu amintitele Reguli";. Această formulare este defectuoasă. Nu sunt stabilite regulile de arbitraj și nici modalitatea de numire a arbitrilor, condiție esențială potrivit art. 550 Cod pr. civ. Simpla menționare a Camerei Internaționale de C. erț nu este suficientă.

Art. 550 Cod pr civ. prevede că "Prin clauza compromisorie părțile convin ca litigiile ce se vor naște din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluționate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancțiunea nulității, modalitatea de numire a arbitrilor. în cazul arbitrajului instituționalizat este suficientă referirea la instituția sau regulile de procedură ale instituției care organizează arbitrajul";. Având în vedere faptul că legea impune clauzei compromisorii arătarea modalității de numire a arbitrilor, clauza arbitrală este nulă.

Contractul face referire la Camera Internațională de C. erț, însă fără a fi specificată despre care Cameră Internațională de C. erț este vorba De asemenea potrivit art. 25.2 alin. 3 din contract

"Instanța va judeca în conformitate cu legea română";. Așadar, limba aplicabilă litigiului este limba română, legea aplicabilă este legea română, iar instanța este cea din Budapesta sau alte orașe din afara României. Menționarea instituției sub egida căreia se va desfășura arbitrajul este o condiție esențială în orice clauză arbitrală deoarece doar prin determinarea concretă a instituției sub egida căreia urmează să desfășoare arbitrajul, pot fi determinate regulile de arbitrai aplicabile.

În sprijinul celor arătate a fost invocată jurisprudența Curții de Apel București care a hotărât că posibilitatea soluționării litigiului pe calea arbitrajului comercial ține de competenta tribunalului arbitrai care a fost acceptată expres și necondițional de ambele părți. Or, în prezentul contract, părțile nu au stabilit care este tribunalul arbitral competent să judece eventualele litigii ivite între părți.

Există situații reglementate prin acte normative, care nu admit caracterul obligatoriu al convenției de arbitraj intervenit între două părți, atunci când litigiul este susceptibil de a implica și un terț, pentru motivul că clauza arbitrală nu a fost acceptată de toate persoanele care pot fi implicate în litigiu.

Probațiunea necesară soluționării acestui litigiu necesită informații de la DRDP C. și CNADNR București, sens în care arbitrajul nu reprezintă o modalitate judicioasă de soluționare a prezentului litigiu.

De asemenea, instituția sub egida căreia se desfășoară arbitrajul este foarte importantă și din punctul de vedere al taxelor care trebuie achitate. Taxele de arbitraj diferă de la o instituție la alta, majoritatea fiind stabilite în funcție de valoarea litigiului, însă sunt și o parte care își stabilesc tariful pe oră, cum este cazul Curții de Arbitraj Internațional din Londra.

Reclamanta a arătat că cererea de chemare în judecată a fost formulată împotriva I. PIZZAROTTI & C. S.P.A. cu sediul în Parma, Via Anna M. Adorni, nr. 1, Italia, Cod fiscal 01755470158, înregistrată la Registrul C. erțului din Parma cu nr. 23124, prin I. PIZZAROTTI &

C. SpA Italia S. C., cu sediul în Str. T. V., nr. 91A, Etaj 2, C. -N., J_, CUIRO 18702865. Așadar, cererea de chemare în judecată nu se îndreaptă în mod direct împotriva sucursalei din C. .

În ceea ce privește afirmația din cererea de chemare în judecată "Să constatați că hotărârea ce o veți pronunța este opozabilă I. PIZZAROTTI & C. SpA Italia S. C., cu sediul în Mun. C.

-N., str. T. V., nr. 91 A, Etaj 2, jud. C. și poate fi pusă în executare împotriva acesteia";, reclamanta a arătat că contractul de subantrepriză a fost semnat între I. PIZZAROTTI & C. SpA Italia S. C. și S.C. P. C. S.R.L., ceea ce înseamnă că sucursala a avut mandat fără a se nega această stare de fapt. Toate operațiunile pârâtei în România se desfășoară prin S. C., inclusiv operațiunile de încasări și plăți. Așadar, rațiunea pentru care s-a solicitat instanței ca hotărârea ce urmează să fie pronunțată să fie opozabilă și sucursalei este tocmai din prisma faptului că sumele de bani provenite din activitățile comerciale desfășurate de I. PIZZAROTTI & C. SpA Italia în România sunt încasate de I. PIZZAROTTI & C. SpA Italia S. C. .

În plus, potrivit art. 682 Cod pr. civ. "Executarea silită se efectuează, după caz, la locul unde debitorul realizează venituri sau la locul unde se săsesc alte venituri ori bunuri ale sale supuse urmăririi, dacă legea nu dispune altfel";.

În privința afirmației conform căreia reclamanta nu și-a respectat obligațiile contractuale privind cantitatea si calitatea lucrărilor asumate prin contract s-a arătat că pârâta a solicitat un volum suplimentar de lucrări pe care le-a recunoscut ca fiind executate. Prin Dispoziții de șantier pe care reclamanta nu le deține, pârâta i-a solicitat suplimentar un volum suplimentar de 18.973,43 m.c. de piatră/balast. Societatea reclamantă a furnizat acest balast, 1-a transportat și pus în operă, conform dispozițiilor pârâtei. Contrar celor afirmate de pârâtă prin întâmpinare, lucrările efectuate de reclamantă au fost recunoscute în totalitate de Beneficiarul I. PIZZAROTTI & C. SpA Italia S.

C., dovada fiind chiar înscrisul din Anexa 4 la Cererea de chemare în judecată.

Așadar, reclamanta a dat curs solicitării pârâtei și a suplimentat volumul de lucrări, însă aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată asumată prin contract.

În privința excepției de neexecutare invocată de pârâtă reclamanta a arătat că excepția de neexecutare este guvernată de prevederile art. 1557 Noul Cod civil. Astfel, "Atunci când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea obligației, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații, afară de cazul în care din lege, din voința părților sau din uzanțe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi";. Așadar, pentru ca pârâta să poată invoca această excepție trebuie întrunite cumulativ cinci condiții. Referitor la natura obligațiilor neexecutate s-a arătat că obligațiile reciproce ale părților să își aibă temeiul în același contract sinalagmatic să existe o neexecutare a obligațiilor din partea celuilalt contractant obligațiile reciproce să fie ambele exigibile neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă excepția de neexecutare raportul contractual prin natura sa trebuie să presupună regula executării simultane a obligațiilor celor două părți.

Raportat la cele cinci condiții impuse de legiuitor pentru invocarea excepției de neexecutare reclamanta consideră că pârâta nu este îndreptățită să invoce această excepție. Așa cum s-a arătat prin cererea de chemare în judecată și la punctul anterior și așa cum însăși pârâta recunoaște prin întâmpinare, reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract. Mai mult de atât, pentru sumele de bani solicitate prin cererea dedusă judecății, reclamanta a dat curs întocmai cerințelor pârâtei din dispozițiile de șantier și a executat lucrările suplimentare. În acest sens au fost atașate acte care atestă concret executarea în totalitate a obligațiilor reclamantei. Pârâta nu se afla în situația în care putea să refuze executarea propriei obligații dat fiind faptul că reclamanta și-a îndeplinit întocmai și la timp obligațiile.

În ceea ce privește calitatea lucrărilor efectuate de reclamantă s-a arătat că pârâta nu a invocat niciodată și nu a făcut în nici un fel dovada neconformității calitative a lucrărilor. Acest lucru reiese și din actele atașate de pârâtă. Pârâta invocă prin întâmpinare prevederile art. 19 din contract care prevăd ca "Eventuala prezență de "Neconformități" confirmate de către Antreprenor direct debitabile Subantreprenorului nu vor fi inserate în SAL atâta timp cât cerința de conformitate nu este restabilită, iar lucrările efectuate de Contractant, în afara celor prevăzute în contract fără dispoziția Beneficiarului nu vor fi plătite Contractantului de către Beneficiar";. Acest articol se referă la neconformitatea lucrărilor efectuate de societatea reclamantă, în calitate de subantreprenor. Or, până la acest moment I. PIZZAROTTI & C. SpA Italia S. C., nu a invocat niciodată lipsa de conformitate a lucrărilor efectuate. Mai mult, potrivit art. 10 lit. f din contract, în sarcina antreprenorului a fost instituită obligația de verificare calitativă a lucrărilor și eliberarea documentelor de calitate conform legislației în vigoare. Până la acest moment niciun reprezentant al pârâtei nu a informat-o pe reclamantă cu privire la cele invocate.

În plus, lucrările suplimentare efectuate de reclamantă au fost executate în urma dispozițiilor pârâtei, în calitate de Beneficiar.

Așadar, reclamanta consideră incidente în cauză prevederile art. 249 Cod pr. civ. conform cărora "Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească"; ori pârâta nu face dovada acestui fapt. Lucrările au fost de bună calitate. De asemenea, potrivit art. 18 din contract

"Sunt de asemenea admise, în interesul exclusiv al Beneficiarului și la cererea sa, modificările de creștere sau diminuare efectuate pentru îmbunătățirea execuției lucrării și a funcționalității sale";. Mai mult, pe documentul denumit "Foaie de atașament";, anexat la întâmpinare, există mențiunea

"Nu se certifică la plată cantități mai mari decât cele contractate";. Or, cantitățile suplimentare au fost solicitate de pârâtă. Așadar, cantitățile suplimentare au fost solicitate de pârâtă prin dispozițiile de șantier amintite și au fost recunoscute ulterior de aceasta, însă contravaloarea lucrărilor nu a fost achitată datorită faptului că nu au fost confirmate aceste lucrări de Client (CNADNR).

Pârâta nu poate invoca propria culpă în ceea ce privește neplata lucrărilor suplimentare. Nu-i poate fi imputabil reclamantei faptul că pârâta a solicitat cantități de lucrări suplimentare fără a se consulta în prealabil cu Clientul (CNADNR) și fără a face ulterior demersuri pentru decontarea acestora. Reclamanta a executat cu bună credință toate lucrările solicitate de pârâtă, dovadă fiind că pe tot parcursul executării contractului nu au existat niciun fel de obiecțiuni din partea Beneficiarului sau din partea Clientului.

În ceea ce privește pretențiile pentru plata dobânzilor reclamanta a arătat că scopul daunelor interese moratorii este acela de protejare a creditorului împotriva neexecutării sau executării cu întârziere a obligațiilor asumate prin contract. Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, motiv pentru care este îndreptățită să solicite instanței acordarea daunelor interese pentru neexecutarea obligației de plată asumată de către pârâtă.

În ceea privește exigibilitatea creanței reclamanta a arătat că pentru ca o creanță să fie exigibilă este necesar ca aceasta să fi ajuns la scadență. Scadența facturii fiscale a fost trecută în cuprinsul acesteia. Faptul că pârâta nu a încasat banii de la beneficiar pentru tranșa respectivă de lucrări, nu afectează exigibilitatea creanței împotriva pârâtei. Exigibilitatea creanței nu este supusă unui termen și condiției suspensive, respectiv plata lucrărilor de către CNADNR pârâtei. Obligația de plată s-a născut o data cu finalizarea lucrărilor, iar creanța a devenit exigibilă la momentul emiterii facturii. Facturarea s-a făcut în baza lucrărilor efectuate și solicitate de pârâtă, motiv pentru care creanța reclamantei este certă, lichidă și exigibilă.

Potrivit art. 662 alin. 4 C. pr.civ. "Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadentă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată";. Or, obligația de plată a pârâtei a devenit exigibilă odată cu emiterea facturii.

Reclamanta a arătat că nu-i este imputabil faptul că pârâta a solicitat cantități suplimentare de lucrări fără a se consulta în prealabil cu beneficiarul. Reclamanta a executat toate lucrările solicitate, a investit timp și resurse proprii.

În privința garanției de bună execuție reclamanta a arătat că pretențiile acesteia împotriva pârâtei rezultă din această Factură Fiscală seria și nr. PAN 003364/_, în valoare de 930.077,54 lei la care se adaugă garanția de bună execuție (scăzută din factură la momentul emiterii facturii), respectiv suma de 81.585,75 lei. Garanția de bună execuție este reglementată în Contract la art. 5 conform cărora "Antreprenorul va aplica_ o reținere de 10% cu titlu de bună execuție a lucrărilor. Aceste rețineri vor fi lichidate către Subantreprenor după recepția pozitivă a tuturor lucrărilor din partea Beneficiarului Principal";. Ori recepția Variantei C. Est s-a realizat la data de_ .

Analizând excepția necompetenței generale a instanțelor, instanța reține următoarele

Între reclamanta SC P. C. S., în calitate de executant, și pârâta I. PIZZAROTTI & C SPA ITALIA, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de executare lucrări nr. 10IPC124/_

, prin care executantul s-a obligat să execute în beneficiul beneficiarului, punerea în operă a 26.600 mc balast, livrat transportat de către executant din balastiera Moldovenești, la punctul de lucru indicat de beneficiar, punerea în operă a 17.400 mc amestec optimal piatră spartă, livrat și transportat de către contractant la punctul de lucru indicat de beneficiar, obligații în legătură cu construirea Variantei Ocolitoare C. Est de la km 0+000 la km 4+450.

Potrivit art. 28 din contract, părțile au stabilit că părțile, în măsura în care este posibil, se obligă să rezolve pe cale amiabilă orice dispută de orice fel care ar putea apărea pe parcursul executării prezentului contract, iar în cazul în care părțile nu reușesc să ajungă la o soluție amiabilă în termen de treizeci de zile de la primirea respectivei cereri, toate litigiile decurgând din prezentul contract sau în legătură cu el vor fi definitiv soluționate în conformitate cu regulile de arbitraj ale Camerei Internaționale de C. erț, de către unul sau mai mulți arbitrii, numiți în conformitate cu amintitele reguli. Sediul Arbitrajului va fi Budapesta (sau alte orașe din afara României). Instanța va judeca în conformitate cu legea română. Limba arbitrajului va fi româna";.

Contractul dintre părți, fiind semnat la data de 6 mai 2010, raportat la dispozițiile art. 24 Noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 3 alin. 1 din Legea nr.76/2012 și art. 6 Noul Cod

civil, clauza compromisorie inserată în contract va fi analizată prin raportare la legea în vigoare la data încheierii contractului, respectiv dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă și vechiului Cod civil.

Astfel, potrivit art. 340 Cod procedură civilă, persoanele care au capacitatea deplina de exercițiu al drepturilor pot conveni sa soluționeze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, in afara de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție. Procedând la analizarea clauzei arbitrale, instanța reține că aceasta respectă condițiile de valabilitate prevăzute de art. 948 Cod civil și în plus, părțile au exercițiul drepturilor lor, iar obiectul acesteia se referă la litigii patrimoniale de care părțile pot dispune pe calea tranzacției.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat reclamanta SC P. C. S. a invocat faptul că această clauză arbitrală este inoperantă, situație care se circumscrie dispozițiilor art. 3434alin. 2 Cod procedură civilă, atrăgând competența instanței judecătorești. Potrivit clauzei cuprinse în art. 28.2 don contract " În cazul în care părțile nu reușesc să ajungă la o soluție amiabilă în termen de 30 de

zile de la primirea respectivei cereri provenite de la una dintre părți, toate litigiile decurgând din

prezentul contract sau în legătură cu el vor fi definitiv soluționate în conformitate cu regulile de arbitraj ale Camerei Internaționale de C. erț, de către unul sau mai mulți arbitri, în conformitate cu amintitele reguli. Sediul arbitrajului va fi Budapest (sau alte orașe din afara României) Instanța va judeca în conformitate cu legea română. Limba arbitrajului va fi româna";, ori aceasta este clauza compromisorie standard recomandată de Camera Internațională de comerț (The ICC Arbitration clause: All disputes arising out of or in connection with the present contract shall be finally settled under the Rules of Arbitration of the International Chamber of C. merce by one or more arbitrators appointed in accordance with the said Rules. http://www.iccwbo.org/Products-and- Services/Arbitration-and-ADR/Arbitration/Introduction-to-ICC-Arbitration/Who-can-use-ICC- arbitration-and-how-to-draft-an-ICC-Arbitration-clause/ ), iar regulile de arbitraj ale Camerei Internaționale de C. erț reglementează la art. 12 modalitatea de desemnare a arbitrilor în contextul în care părțile nu au prevăzut în mod expres numărul de arbitrii, iar potrivit art. 18 și 21 din același statut se stabilește că părțile sunt libere să aleagă locația de desfășurare a arbitrajului (în caz contrar aceasta stabilindu-se potrivit art. 18) și legea aplicabilă contractului.

Ori având în vedere faptul că suntem în prezența unei instituții de arbitraj instituționalizat, simpla referire la regulile de arbitraj ale instituției este suficientă pentru stabilirea modului de desemnare a arbitrilor. De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea reclamantei cum că nu se poate stabili care este instanța arbitrală, căci există o singură Cameră Internațională de C. erț, respectiv cea cu sediul la Paris. De asemenea, nu poate fi primită drept element de nevalabilitate a clauzei faptul că soluționarea litigiului pe calea arbitrajului poate presupune costuri mai mari pentru una dintre părți și nici faptul că soluționarea litigiului ar presupune obținerea unor informații de la terțe persoane, căci în mod liber la încheierea contractului părțile au convenit ca orice dispută în legătură cu acest acord să fie soluționat pe calea arbitrajului, această clauză având putere de lege între părțile contractante raportat la dispozițiile art. 969 Cod civil, cu atât mai mult cu cât pârâta s-a prevalat în fața instanței de această clauză arbitrală.

Raportat la cele de mai sus, instanța reține faptul că raportat la dispozițiile legale în vigoare la data redactării contractului și a clauzei compromisorii, aceasta îndeplinea toate condițiile de valabilitate prevăzute de art. 343 alin. 1 (fiind încheiată în scris) și art. 343¹Cod procedură civilă. De asemenea, mai reține instanța că dispozițiile care guvernează validitatea convenției sunt identice atât în noua

cât și în vechea reglementare.

Astfel, prin inserarea unei clauze compromisorii în contractul încheiat între părți, prin invocarea de către pârâtă a excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești întemeiată pe această clauză compromisorie, nu se poate reține susținerea reclamantei cum că părțile nu au dorit derogarea de la competența generală a instanțelor judecătorești din România. Mai mult, nu este inserată o opțiune pentru partea care se adresează instanței de a alege între instanța judecătorească și

arbitraj, prevederile fiind extrem de clare că părțile au avut în vedere pentru soluționarea divergențelor dintre ele în legătură cu acest contract tribunalul arbitral.

Potrivit art. 553 Noul Cod de procedură civilă (art. 3434alin. 1 Cod procedură civilă din 1865) încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenta instanțelor judecătorești.

Față de cele de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 1 coroborat cu art.

132 alin. 1 și 4 Noul Cod de procedură civilă, coroborat cu art. 553-554 același act normativ, având în vedere și faptul că organizația pe lângă care funcționează arbitrajul instituționalizat nu este sub jurisdicția legii române, instanța va admite excepția necompetenței generale a instanțelor, excepție invocată de către debitoarea I. PIZZAROTTI & C SPA ITALIA și va respinge ca nefiind de competența instanțelor române soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC P. C. S., J-_, CUI 8155370 în contradictoriu cu pârâta I. PIZZAROTTI & C SPA ITALIA având ca obiect pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite excepția necompetenței generale a instanțelor, excepție invocată de către debitoarea

I. PIZZAROTTI & C SPA ITALIA.

Respinge ca nefiind de competența instanțelor române soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC P. C. S. , J-_, CUI 8155370, cont bancar_ N2511000013501723 deschis la Banca Intesa Sanpaolo Bank SA, cu sediul procesual ales la Cabinet av. Andrei M. n, în C. -N., str. O. G., nr. 1, ap. 8, jud. C., în contradictoriu cu pârâta I. PIZZAROTTI & C SPA ITALIA prin S. C., J-_, CUI 18702865, cu

sediul procesual ales la SCA "Budușan și asociații";, în C. -N., str. Piața A. I., nr. 8, ap.2, jud.

C., având ca obiect pretenții. Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Specializat C. .

Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. G. A. B.

Red.CG/MM 4 ex./_

← Decizia civilă nr. 1102/2013. Acțiune în pretenții comerciale		Decizia civilă nr. 713/2013. Acțiune în pretenții comerciale →

Sentința civilă nr. 3548/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3548/2013. Acțiune în pretenții comerciale