Sentința civilă nr. 3556/2013. Constatare nulitate act

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.

Dosar nr. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.3556/2013

Ședința publică din data de 18 decembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: C. G. GREFIER: A. B.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulate de reclamanta S.C T. I.

S.R.L în contradictoriu cu pârâta S.C E. DSR.L, având ca obiect constatare nulitate act.

La ambele apeluri nominale efectuate în ședință publică părțile au lipsit. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică din 27 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat succesiv pronunțarea pentru termenele din data de 27 noiembrie 2013, 04 decembrie 2013, 11 decembrie 2013 și respectiv pentru termenul din data de azi, 18 decembrie 2013, când a hotărât următoarele :

TRIBUNALUL,

Prin cererea de chemare în judecată formulată sub numărul de mai sus, reclamanta

S.C T. I. S.R.L a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C E. D.

S.R.L să se constate nulitatea absolută c Contractului de prestări servicii de Management nr. 1/_ și a actelor adiționale nr. 1,2 și 3 aferente acestuia și pe cale de consecință să fie obligată pârâta la plata sumei de 6.463.485 lei reprezentând onorariu lunar achitat în temeiul contractului de către reclamantă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură.

În susținerea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că SC T. I. SRL este o societate de proiect în vederea dezvoltării unui centru comercial în Constanța, societatea fiind ulterior înstrăinată în întregime către grupul Immofinanz. Astfel, investitorul nu cumpără activele societății de proiect ci însăși societatea, iar față de acest mecanism dezvoltatorul își gestionează proiectul în scopul de a vinde urmând a beneficia de profitul realizat în urma vânzării ca diferență între prețul primit și efortul său investițional și organizatoric, toate activitățile pe care le realizează pentru finalizarea centrului comercial își găsesc contraprestația în prețul părților sociale. În situația în care aceste activități ar fi achitate de societatea de proiect atunci dezvoltatorul ar beneficia de o dublă plată a serviciilor sale.

În urma preluării societății reclamante de către grupul Immofinanz s-a descoperit faptul că societatea de proeict pe lângă contractul de consultanță încheiat cu Trigranit, a mai încheiat contracte pentru furnizarea unor servicii identice și cu alte societăți, dintre care SC E. DEVELOPEMENT SRL și SC PAZ MANAGEMENT GROUP SRL.

Astfel prin Contractul de prestări servicii de management încheiat la data de 4 ianuarie 2008, pârâta SC E. SRL s-a obligat să presteze reclamantei SC T. I. SRL o serie

de servicii de consultanță în afaceri în legătură cu proiectarea, execuția lucrărilor de construire a centrului comercial, selectarea și supravegherea antreprenorului și subantreprenorilor, realizarea bugetului și închirierea centrului comercial. Durata inițială a contractului a fost de un an, începând cu data de 1 ianuarie 2008, fiind prelungită până la data de 31 octombrie 2010.

Potrivit art. 2.2 din contract, reclamanta și-a asumat obligația de plată a unui onorariu lunar și a onorariului de succes la momentul deschiderii centrului Polus Constanța, astfel că în temeiul acestui contract pârâta a încasat în perioada ianuarie 2008- mai 2010 onorarii în valoare de 6.463.485 lei, însă ulterior reclamanta a descoperit faptul că pentru toate serviciile contractate cu pârâta au fost încheiate contracte cu alți consultanți, neexistând nici o dovadă privind executarea prestațiilor de către pârâtă, neconcordanțe care au fost notificate pârâtei, aceasta fiind și convocată pentru soluționarea amiabilă a diferendului, dar în cadrul întâlnirii din 15 noiembrie 2011 părțile nu au ajuns la nici o înțelegere.

În contextul menționat anterior, contractul încheiat între părți, până la preluarea reclamantei de către noul asociat, o modalitate de a asigura transferul unor sume de bani din patrimoniul reclamantei în patrimoniul altor persoane. Astfel, este evident că la momentul încheierii contractului scopul mediat nu a existat, contraprestația pârâtei având o simplă existență scriptică în conținutul contractului, ori potrivit doctrinei,, în cazul contractelor sinalagmatice, lipsa contraprestației uneia dintre părți echivalează cu lipsa scopului imediat și atrage sancțiunea nulității absolute. Mai mult, doctrina franceză a arătat că o contraprestație care are o simplă existență formală reprezintă o obligație fără cauză, atâta timp cât nu există o utilitate pentru cel care se obligă căci de fiecare dată când o persoană se angajează să remunereze un serviciu sau un drept care nu există, obligația sa este lipsită de cauză căci ea nu are fundament juridic. Uneori obligația reciprocă există formal, dar utilitatea acestei prestații pentru creditor este îndoielnică. În contractul încheiat între părți nu există o utilitate a serviciilor ce fac obiectul acestuia în condițiile în care serviciile ce fac obiectul contractului ar fi trebuit să fie prestate în temeiul altui raport juridic și oricum pentru toate acestea există contracte cu alți furnizori.

Astfel, un prim motiv al lipsei de cauză este faptul că serviciile contractate ar fi trebuit să fie de fapt prestate în temeiul unui alt raport juridic. Societatea pârâtă era deținută de persoana care gestiona în fapt dezvoltarea proiectului dezvoltator care presta oricum acele servicii în această calitate și urma a încasa beneficiul lor în urma vânzării beneficiului respectivului proiect. În aceste condiții, dezvoltatorul care, el însuși sau printr-o societate din grup, își asumă prestarea unor servicii tocmai în considerarea calității sale de dezvoltator nu poate fi remunerat pentru aceasta.

Mai mult acest model de afaceri este prezumat și de legiuitor ca fiind întemeiat pe un act juridic lipsit de cauză, legislația fiscală sancționând situația în care în cazul serviciilor de management, control și consultanță în interiorul unui grup acestea nu sunt prestate în fapt, respectiv art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003. Ori în prezentul dosar situația de fapt se încadrează exact pe dispoziția legală sus menționată, căci Brassolis, la momentul încheierii contractului cu pârâta deținea T.

I. SRL, fiind o societate din grupul Trigranit, iar pârâta este afiliată acestui grup fiind deținută de reprezentantul Trigranit în România, dl. Arpad Pazskany.

Un alt argument pentru privind lipsa de cauză este faptul că pentru toate serviciile contractate cu pârâta există contracte și cu alți furnizori, iar în ciuda faptului că prin notificarea din data de 15 octombrie 2010 a solicitat să i se comunice documentația referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale aceasta nu i-a fost comunicată, iar toate rapoartele lunare de activitate trimise de către pârâtă sunt identice, fiind modificată doar data raportului, conținutul fiind identic, mai mult acesta referindu-se și la activități prestate de alți consultanți sau care nu aveau cum să fie executate în condițiile stagnării

proiectului. În lipsa existenței unei contraprestații reale din partea pârâtei, obligația de plată a onorariului asumată de reclamantă prin contract este lipsită de cauză motiv pentru care e lovită de nulitate absolută. În opinia sa toate aceste împrejurări au fost facilitate de faptul că dl. Arpad Pazskany ca reprezentant al Trigranit în România era persoana care gestiona sau cel puțin superviza și societatea reclamantă și societatea pârâtă.

Conform principiului restitutio in integrum, tot ce s-a executat în baza unui act juridic desființat trebuie restituit, ori în temeiul art. 2.2 din contract, astfel cum a fot modificat prin actul adițional nr. 3/_, reclamanta a achitat pârâtei, cu titlu de onorariu lunar suma de 6.463.485 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise de pârâtă pentru perioada 16 ianuarie 2008 - 10 mai 2010. Chiar dacă suntem în prezența unui contract cu executare succesivă nu suntem în prezența unei excepții de la regula restitutio in integrum deoarece pârâta nu a prestat în fapt niciunul dintre serviciile prevăzute în contract, motiv pentru care nu ar avea loc o îmbogățire fără justă cauză .

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 966 Cod civil, art. 111 Cod procedură civilă și dispozițiile legale invocate în cerere.

Pârâta S.C E. DSR.L a formulat întâmpinare (filele 118-128, vol. I - dosar Tribunalul București) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată. De asemenea prin întâmpinare a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca urmare a neatașării procesului verbal din care să reiasă parcurgerea procedurii prealabile a concilierii directe.

Prin cererea reconvențională

formulată pârâta a solicitat obligarea reclamantei SC T. I. SRL la plata sumei de 620.000 euro (500.000.euro + TVA), astfel cum aceasta este prevăzută în contractul de prestări servicii de management nr.1/_, respectiv suma de 2.814.056 lei, reprezentând echivalentul în lei la data introducerii cererii reconvenționale, la un curs al Băncii Naționale a României de 1 EUR = 4,5388 RON, la plata sumei de 690.707 lei (inclusiv TVA), reprezentând contravaloarea serviciilor de management prestate de către E. în beneficiul T. I., în baza Contractului de Prestări Servicii de Management, la plata dobânzii legale aferentă sumei prevăzute mai sus la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, de la data scadentă a fiecărei sume componente până la data plății efective și complete, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea poziției procesuale pârâta a arătat că în data de_, T. a încheiat cu OTP Bank România S.A. un contract pentru finanțarea proiectului imobiliar dezvoltat de T. I., având denumirea generală de "Polus Center Constanța";. In scopul bunei derulări a acestei finanțări, Colliers International S.R.L. a fost desemnat consultant tehnic, acesta raportând lunar evoluția Proiectului Imobiliar și a costurilor asociate. La data de_, Brassolis Holding Limited, o societate de drept cipriot și Immoeast Projekt Despina Holding GmbH, persoană juridică de drept german, au încheiat primul contract de vânzare-cumpărare de părți sociale, astfel că după această dată cele două societăți au devenit asociați ai reclamantei, în cotele de 85% Brassolis și respectiv 15% Immoeast. La aceeași dată,_, Brassolis și Immoeast au semnat o hotărâre a asociatului unic al T. 1, prin care actul constitutiv al Reclamantei a fost modificat sub două aspecte esențiale. În primul rând, ca urmare a cooptării Immoeast în calitate de asociat, deciziile în adunarea generală a asociaților urmau să fie luate "cu unanimitatea voturilor asociaților [T. ]";, ceea ce asigura mijloace de control eficiente la îndemâna noului asociat minoritar Immoeast. În al doilea rând, de la acel moment T. a fost administrată de un consiliu de administrație format din 3 membri cu mandat de 4 ani, din care Brassolis avea dreptul să numească 2 membri, iar Immoeast unul.

În acest context, este esențial de subliniat faptul că prin aceeași modificare a actului constitutiv s-a prevăzut faptul că "toate deciziile corporative din cadrul consiliului

de administrație vor fi adoptate cu acordul unanim al administratorilor T. ";. În data de_, Brassolis și Immoeast au încheiat al doilea contract de vânzare-cumpărare de părți sociale, în urma căruia Immoeast a devenit asociat unic al T. .

La data de_, între E., în calitate de prestator și T. I., în calitate de beneficiar, a fost încheiat Contractul de Prestări Servicii de Management, având ca obiect prestarea de către E. a unor activități de management de proiect, definite la art.2.1 din Contractul de Prestări Servicii de Management, cu privire la Proiectul Imobiliar dezvoltat de T. I. . Potrivit dispozițiilor art.2.2 din Contractul de Prestări Servicii de Management, "prestatorul este de asemenea îndrituit la un Onorariu de succes în cuantum de 1.000.000 Euro (un milion de euro) + TVA. Acest Onorariu de succes trebuie achitat de Beneficiar Prestatorului în termen de 30 de zile de la deschiderea și începerea activității Centrului Polus Constanța. Părțile convin ca în cazul în care prezentul contract încetează înainte de deschiderea și începerea activităților în Centrul Polus Constanța sau finalizarea proiectului nu are loc deloc în ceea ce privește Centrul Polus Constanța, Beneficiarul are obligația de a achita 50% din cuantumul Onorariului de succes, adică 500.000 euro (cinci sute mii euro) + TVA în termen de 30 de zile de la data încetării prezentului contract";.

În ceea ce privește durata Contractului de Prestări Servicii de Management, aceasta a fost prelungită în mod succesiv, prin intermediul actelor adiționale nr.1 și nr.2, până la data de_, după care nu a mai fost reînnoită, Contractul de Prestări Servicii de Management încetându-și astfel efectele începând cu data de_ .

De asemenea, potrivit art.2.2 din Contractul de Prestări Servicii de Management, modificat prin actul adițional nr.3/_ 4, în considerarea obligațiilor contractuale asumate, sumele pe care T. I. trebuia să le achite în schimbul serviciilor prestate în beneficiul acesteia de către E. se ridică la valoarea lunară de 137.600 RON + TVA.

În acest context, s-a precizat că serviciile prestate de către E. au făcut obiectul mai multor facturi, totalul debitului restant ridicându-se, potrivit tabelului centralizator întocmit de E., la suma de 690.707 lei (TVA inclus). De asemenea, având în vedere faptul că au fost îndeplinite condițiile suspensive la care face referire art.2.2 din Contractul de Prestări Servicii de Management, T. I. datorează E. suma de 620.000 euro (500.000 euro + TVA), adică 2.759.496 lei, reprezentând echivalentul în lei la data introducerii cererii reconvenționale, la un curs al Băncii Naționale a României de 1 EUR = 4,4508 RON.

Pârâta a arătat că reclamanta SC T. I. SRL nu și-a respectat obligația de plată a facturilor și a onorariului de succes, astfel că a demarat procedurile litigioase speciale prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, pe rolul Tribunalului B. Secția a VI-a Civilă fiind constituite dosarele nr._ și _

, care au fost ulterior conexate, iar la 5 martie 2012 instanța a respins cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de E. împotriva T. I. .

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că cererea reclamantei este inadmisibilă, neexistând un proces verbal care să ateste parcurgerea procedurii concilierii directe.Astfel cum dispune art.7201alin.1 C.pr.civ., ,,în procesele și cererile dintre profesioniști evaluabile în bani și derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte";. De asemenea, potrivit prevederilor alin.4 al articolului menționat anterior, "rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și a punctului de vedere al fiecărei părți";. Alineatul 5 al art.7201 C.pr.civ. stabilește că "înscrisul despre rezultatul

concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin.2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată";.

Astfel cum se poate constata din examinarea înscrisurilor deduse judecății, reclamanta SC T. I. SRL nu a anexat acțiunii introductive de instanță procesul verbal care face dovada parcurgerii procedurii prealabile a concilierii directe. Or, având în vedere prevederile imperative ale art.7201C.pr.civ., lipsa dovezii privind parcurgerea procedurii prealabile obligatorii a concilierii directe atrage inadmisibilitatea promovării de către reclamant a unei cereri de chemare în judecată cu privire la pretențiile aferente disputei respective.

În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantei ca fiind nefondată, arătând că prin cererea de chemare în judecată, T. I. susține că ar exista o pretinsă cauză de nulitate absolută a Contractului de Prestări Servicii de Management, întrucât acesta ar avea o cauză ilicită constând în faptul că E. nu a prestat nici un serviciu potrivit Contractului de Prestări Servicii de Management către T. I. . T. I. recunoaște faptul că procesul de achiziție a părților sociale emise de aceasta a început în anul 2007, când Immoeast a achiziționat 15% din capitalul social; ulterior, în mai 2010 aceeași societate a achiziționat 100% din capitalul social al Reclamantei. Reclamanta SC

T. I. SRL susține că diferendul de față a apărut în momentul în care noua conducere a reclamantei a aflat de existența Contractului de Prestări Servicii de Management, moment pe care T. I. îl plasează după achiziția integrală a reclamantei de către Immoeast.

În plus, reclamanta susține că diferendul nu putea fi prevăzut înainte ca Immoeast să obțină proprietatea totală asupra societății, precum și că "nu a fost descoperită"; nicio documentație justificativă referitoare la plățile efectuate de reclamantă. În opinia reclamantei, situația pe care o descrie în cererea sa de chemare în judecată ar atrage nulitatea absolută a Contractului de Prestări Servicii de Management, pe motivul că presupusa neprestare a serviciilor de către E. contravine legislației civile și fiscale.

Faptul că pârâta nu ar fi prestat serviciile prevăzute în Contractul de Prestări Servicii de Management este un aspect care ține de executarea acestuia, în vreme ce nulitatea presupune o sursă contemporană încheierii Contractului de Prestări Servicii de Management;. Obținerea contraprestației de la cealaltă parte contractuală reprezintă cauza imediată a contractului, or în contractele numite (cum este cazul Contractul de Prestări Servicii de Management) cauza imediată nu poate fi ilicită.

Existența și liceitatea cauzei contractului sunt prezumții instituite de lege, astfel că este în sarcina reclamantei să probeze cauza ilicită despre care susține că ar afecta Contractul de Prestări Servicii de Management. Chiar dacă s-ar admite existența unei cauze de nulitate a Contractului de Prestări Servicii de Management restituirea prestațiilor efectuate de reclamantă în temeiul acestuia nu este admisibilă întrucât, în primul rând, T.

I. își invocă propria culpă în încheierea și executarea Contractului de Prestări Servicii de Management și, în al doilea rând, anularea unui contract cu executare succesivă produce efecte doar pentru viitor, nu și retroactiv.

Chiar dacă s-ar admite existența unei cauze de nulitate a Contractului de Prestări Servicii de Management, în privința unei mari părți dintre plățile efectuate către E. a operat prescripția dreptului la acțiune. Serviciile facturate de E. au fost prestate, și au fost inclusiv aprobate de consultantul tehnic agreat în contractul de finanțare încheiat de T. cu OTP Bank pentru finanțarea Proiectului Imobiliar. Rapoartele periodice au fost predate de către pârâtă reclamantei, cu opis semnat de reprezentanții ambelor părți.

Cauza a fost definită de literatura de specialitate ca fiind "[...] acel element al actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act";, compus din scopul imediat și scopul mediat. Scopul imediat, adică cauza consimțământului fiecărei părți, constă, în cazul contractelor sinalagmatice, în prefigurarea mentală a contraprestației. Scopul mediat, adică rațiunea însăși a încheierii actului juridic, constă în motivul determinant al încheierii unui act juridic civil, care se poate referi fie la

însușirile unei prestații, fie la calitățile unei persoane.

În ceea ce privește condițiile de valabilitate ale cauzei actului juridic civil, doctrina juridică consideră că trebuie să fie îndeplinite, cumulativ, trei cerințe. Astfel, cauza trebuie să existe, această primă condiție decurgând din interpretarea art.966 cod civil 1864 potrivit căruia "obligația fără cauză [...] nu poate avea nici un efect";. Din acest unghi, chestiunea interesând lipsa cauzei urmează a fi soluționată în funcție de o dublă distincție: pe de o parte, trebuie deosebit scopul mediat de scopul imediat și, pe de altă parte, trebuie deosebite motivele lipsei cauzei. În acest context, literatura de specialitate opinează în sensul că în contractele sinalagmatice, atunci când lipsa cauzei se datorează lipsei contrapestației, sanțiunea aplicabilă este nulitatea absolută.

A doua condiție de valabilitate a cauzei este consacrată expres de art.966 Cod Civil 1864, care prevede că "obligația [...] fondată pe o cauză falsă [...] nu poate avea nici un efect";. în ceea ce privește această a doua condiție de valabilitate a cauzei actului juridic civil, în doctrina juridică se arată faptul că, pe de o parte, cauza nu este reală atunci când este falsă, iar cauza este falsă atunci când există eroare asupra motivului determinant, care este tocmai scopul mediat, fiind evidențiată strânsa legătură dintre eroarea-viciu de consimțământ și admisibilitatea motivului determinant ca scop mediat. De asemenea, literatura de specialitate consideră că falsitatea cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic civil.

Cauza trebuie să fie licită și morală, a treia condiție de valabilitate a cauzei fiind prevăzută expres în art.966 Cod Civil 1864, potrivit căruia ,,obligația [...] nelicită nu poate avea nici un efect";. În acest cadru, doctrina juridică reține faptul că ilicit poate fi doar scopul mediat. Motivele invocate de reclamantă nu pot atrage nulitatea datorată cauzei ilicite, ci sunt aspecte ce țin în mod exclusiv de executarea Contractului de Prestări Servicii de Management.

Potrivit dispozițiilor art. 966 și 968 Cod Civil 1864, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. Totuși, potrivit prevederilor art. 967 Cod Civil 1864, convenția este valabilă chiar dacă nu este expresă, iar existența cauzei este prezumată până la proba contrarie.

Codul civil 1864 a instituit în art. 967 două prezumții: prezumția de valabilitate a cauzei, indiferent dacă e menționată sau nu în contract și prezumția de existență a cauzei, ea netrebuind dovedită. Aceasta înseamnă că cel care invocă nevalabilitatea cauzei trebuie să probeze această împrejurare, drept pentru care este în sarcina reclamantei să răstoarne prezumția de valabilitate a cauzei, arătând cărei legi și în ce mod contravine acesteia cauza Contractului de Prestări Servicii de Management.

Reclamanta nu a arătat cărei legi îi contravine cauza Contractului de Prestări Servicii de Management și nu a invocat niciun temei de drept pentru susținerea cererii sale, mulțumindu-se să afirme că neprestarea serviciilor de către E. ar fi contrară legilor.

Drept urmare, se poate afirma că reclamanta nici măcar nu a stabilit cadrul juridic în care trebuie analizată presupusa contrarietate dintre cauza Contractului de Prestări Servicii de Management și lege.

Scopul imediat în cazul contractelor numite este predeterminat de lege si nu poate fi ilicit. În situația Contractului de Prestări Servicii de Management, cauza imediată era reprezentată de prefigurarea fiecăreia dintre E. și T. I. a prestației pe care o va primi de la cealaltă parte pe parcursul executării Contractului de Prestări Servicii de Management. Altfel spus, pentru T. I. cauza imediată era reprezentată de serviciile de care urma să beneficieze, iar pentru E. cauza imediată era reprezentată de prețul pe care urma să îl încaseze de la reclamantă.

În cauză, nu numai că T. I. nu a indicat cărei legi îi contravine o asemenea cauză imediată a încheierii Contractului de Prestări Servicii de Management, dar nici

măcar nu este posibilă o asemenea probă. Contractul de Prestări Servicii de Management este un contract de prestări servicii, adică un contract de antrepriză, și deci un contract reglementat de lege. Așa cum s-a arătat în doctrină, în cazul contractelor numite "numai scopul mediat poate să fie ilicit";, scopul imediat putând fi ilicit doar dacă obiectul contractului contravine legii. Or, obiectul Contractului de Prestări Servicii de Management este unul perfect legal, respectiv prestarea de servicii de consultanță în privința dezvoltării Proiectului Imobiliar, iar cauza imediată a Contractului de Prestări Servicii de Management este cea abstractă și invariabilă prevăzută chiar de lege, așa încât nu are cum să îi contravină.

Neexecutarea Contractului de Prestări Servicii de Management nu are consecințe asupra cauzei actului juridic respectiv. Este un aspect îndeobște cunoscut că nulitatea actului juridic este o sancțiune civilă care lipsește acel act de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Altfel spus, nulitatea vizează încheierea actului juridic, iar conformitatea cu scopul legii a efectelor la care actul juridic urmează să dea naștere este apreciată în raport cu acest moment.

Cauza este ilicită atunci când motivul determinant al încheierii actului juridic contravine legii, bunelor moravuri sau ordinii publice. Cum s-a arătat mai sus, aceste aspecte trebuie să fi existat la momentul încheierii actului juridic pentru a se putea pronunța nulitatea acestuia.

În realitate, sub motivul de nulitate constând în cauza ilicită a Contractului de Prestări Servicii de Management, reclamanta invocă în realitate presupusa neexecutare a Contractului de Prestări Servicii de Management de către pârâtă. Chiar presupunând că reclamanta ar putea dovedi această alegație, neexecutarea Contractului de Prestări Servicii de Management nu este un aspect contemporan încheierii acestuia și nu constituie o încălcare a normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, astfel că nu poate constitui o cauză de nulitate a Contractului de Prestări Servicii de Management.

Mai mult, trebuie arătat că un contract ce respectă condiția liceității cauzei și, prin urmare, este încheiat în mod valabil, nu mai poate deveni nevalabil pe parcursul executării sale. Spre exemplu, s-a considerat în jurisprudență faptul că "o convențiune, licită în sine, nu devine ilicită prin aceea că, în execuțiunea ei, o parte a întrebuințat o faptă imorală spre a ajunge la îndeplinirea obligației sale"; și că inclusiv atunci când din înscrisurile doveditoare rezultă neexecutarea serviciilor contractate, "reclamanta a făcut confuzie între nulitatea actului pentru cauză ilicită și rezilierea contractului pentru neexecutarea obligațiilor asumate";. În mod cert, reclamanta face o confuzie între regimul juridic al nulității și răspunderea contractuală, iar cererea sa de anulare a Contractului de Prestări Servicii de Management nu poate fi primită.

Restituirea prestațiilor efectuate în temeiul Contractului de Prestări Servicii de Management nu este admisibilă. Pârâta a avut cunoștință de existența Contractului de Prestări Servicii de Management, iar reclamanta, sub pretextul că invocă motive de nulitate a Contractului de Prestări Servicii de Management, se referă exclusiv la aspecte ce țin de executarea acestuia, executare pe care și-a însușit-o și pe care a confirmat-o în numeroase rânduri, încercând să înlăture în acest fel consecințele propriilor sale acțiuni.

Mai exact, din conținutul proceselor-verbale încheiate lunar de E. și T. I. în perioada de executare a Contractului de Prestări Servicii de Management, reiese cât se poate de clar nu numai faptul că serviciile menționate în fiecare caz în parte au fost prestate de E., ci și că reclamanta este mulțumită de calitatea acestor servicii. Reclamanta invocă acum o presupusă cauză ilicită a Contractului de Prestări Servicii de Management, decurgând dintr-o pretinsă neprestarea serviciilor de către pârâtă. Mai mult, reclamanta mai afirmă și că "noua conducere"; a acesteia nu a cunoscut existența Contractului de Prestări Servicii de Management decât după încheierea celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, precum și faptul că "nu au fost descoperite";

documente justificative ale plăților datorate de reclamantă.

Astfel cum s-a arătat mai sus, ca urmare a cooptării pârâtei în calitate de asociat în societatea reclamantă, pârâta a avut la dispoziție nu unul, ci două mijloace eficiente prin care să fie informată cu privire la activitatea reclamantei, având în vedere faptul că deciziile în adunarea generală a asociaților reclamantei urmau să fie luate "cu unanimitatea voturilor asociaților T. I. ";, ceea ce asigura mijloace de control eficiente la îndemâna noului asociat minoritar Immoeast, iar, de la acel moment, T. I. a fost administrată de un consiliu de administrație format din 3 membri cu mandat de 4 ani, din care Brassolis avea dreptul să numească 2 membri, iar Immoeast unul.

Mai mult, cei doi asociați, Brassolis și Immoeast, au aprobat în unanimitate situațiile financiare și raportul administratorilor aferente fiecăruia din anii financiari 2007, 2008 și 2009, acordând în fiecare caz descărcare de gestiune administratorilor societății.

În plus, anexa 2 celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare de părți sociale, în urma căruia Immoeast a devenit asociat unic al T. I., menționează expres existența Contractului de Prestări Servicii de Management. La scurt timp, în data de 16 iunie 2010, aceleași părți au semnat lista de documente predate către Immoeast.

Nu mai puțin însă, în fiecare și în toate din aceste susțineri reclamanta invocă propria culpă, care nu poate produce efecte în favoarea sa. Mai exact, reclamanta ignoră cu totul nu numai faptul că prin executarea Contractului de Prestări Servicii de Management a acceptat situația pe care acum o reneagă, ci și faptul că procesele-verbale care au însoțit rapoartele lunare de activitate sunt semnate și ștampilate în numele reclamantei.

Principiul potrivit căruia nimănui nu îi este permis să își invoce propria incorectitudine este recunoscut ca o excepție de la regula restabilirii situației anterioare ca urmare a anulării unui act juridic. În consecință, restituirea sumelor achitate de către reclamantă în temeiul contractului nu este posibilă.

O altă excepție recunoscută de la regula stabilirii situației anterioare se referă la contractele cu executare succesivă, cum este și cazul contractului de prestări servicii de management. Plecând de la imposibilitatea obiectivă a restituirii prestațiilor, doctrina și practica română au reținut faptul că efectele produse de contractele cu executare succesivă se mențin până la data anulării actului. Cum o eventuală anulare a contractului de prestări servicii de management a expirat, neretroactivitatea unei asemenea soluții nu poate atrage decât menținerea integrală a efectelor contractului de prestări servicii de management.

Referitor la prescripția dreptului la acțiune pârâta a arătat că în cererea de chemare în judecată reclamanta arată că ar fi efectuat o serie de plăți plasate în perioada ianuarie 2008-mai 2010 în sumă totală de 6.463.485 lei. în conformitate cu art. 1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. de regulă, termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani.

Chiar dacă reclamanta încearcă să întemeieze demersul său pe regulile aplicabile nulității absolute, ceea ce ar atrage imprescriptibilitatea dreptului la acțiune având acest capăt de cerere, totuși dreptul la acțiune având ca obiect restituirea prestațiilor realizate pe baza contractului de prestări servicii de management rămâne prescriptibil, acesta făcând parte din categoria drepturilor de creanță, drepturi care sunt supuse prescripției extinctive în termenul general de 3 ani.

Momentul de început al termenului de prescripție aplicabil se va stabili conform art. 8 din Decretul nr. 67/1958, conform căruia prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba suferită chiar de la data efectuării plăților, deoarece încă de atunci putea avea cunoștință despre faptul că serviciile care au fost

achitate nu ar fi fost efectiv prestate.

În consecință, pârâta susține că dreptul la acțiune este prescris pentru toate plățile efectuate anterior unei perioade de 3 ani înaintea datei de_, la care acțiunea reclamantei a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B. .

În ceea ce privește susținerile reclamantei în sensul că pârâta nu a prestat efectiv serviciile la care s-a obligat prin contractul de prestări servicii de management s-a arătat că activitățile pârâtei au vizat, în esență, actualizarea lunară sau bisăptămânală a evidenței contractelor de închiriere și a propunerilor de închiriere, conform art. 2.1 pct. l din contract, propuneri referitoare las mixul de chiriași conform art. 2.1 pct. j din contract, întocmirea schiței actualizate a spațiilor închiriate, în curs de închiriere sau neînchiriate încă, conform art. 2.1 pct. l din contract, consultanță în activitatea de construcții realizată pe șantier, conform art. 2.1 pct. 2 din contract.

Activitățile pârâtei au fost însoțite de rapoarte lunare predate reclamantei sub semnătura unui reprezentant. Modelul acestor rapoarte a fost cel agreat de reclamantă, astfel că rapoartele sunt similare de la lună la lună, dar calculele aferente diferă de la caz la caz. Serviciile E. acopereau în general doar punctele c), l) și j) din articolul 2.1 al Contractului de Prestări Servicii de Management, celelalte nefiind prestate tocmai datorită faptului că au fost încheiate contracte cu alți consultanți.

Rapoartele precizează expres că "R. ezentantul T. declară că este mulțumit de calitatea serviciilor oferite de E. ";.De altfel, chiar reclamanta a recunoscut în repetate rânduri faptul prestării serviciilor, afirmând că este mulțumită de calitatea acestora, prin semnarea proceselor-verbale prin care au fost predate rapoartele lunare de activitate. De altfel, chiar plata serviciilor facturate de pârâtă reprezintă o recunoaștere a prestării serviciilor respective.În plus, Colliers în calitate de consultant tehnic care superviza evoluția Proiectului Imobiliar și implicit costurile asociate, a inclus facturile emise de pârâtă în costurile Proiectului Imobiliar fără să ridice obiecțiuni în nici un raport.

Nici BDO Conti Audit, firma care ținea contabilitatea T. I., nu a indicat neregularități în ceea ce privește deductibilitatea cheltuielilor cu onorariile E., ceea ce este ilustrativ pentru lipsa unei încălcări a legislației fiscale.

În ceea ce privește cererea reconvențională

formulată, pârâta a arătat că astfel cum dispune art.942 Cod civil 1864, "contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dânșii un raport juridic";, factorul esențial al acestuia constituindu-l prin urmare acordul de voință al părților, în acest sens literatura juridică vorbind despre principiul libertății de voință în materia contractelor. De asemenea, potrivit stipulațiilor art.943 Cod civil 1864, "contractul este bilateral sau sinalagmatic când părțile se obligă reciproc una către alta";, particularitatea esențială a acestui tip de contracte constând în reciprocitatea obligațiilor ce revin părților și interdependența acestora.

Potrivit prevederilor art.969 Cod civil 1864, "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante";.Totodată, în conformitate cu dispozițiile art.970 Cod civil 1864, "convențiile trebuie executate cu bună credință";.Art.1021 Cod civil 1864, care tratează chestiunea rezoluțiunii în materia contractelor sinalagmatice, interpretat în legătură indisolubilă cu prevederile art.1020 Cod civil 1864, stipulează că "într-acest caz, contractul nu este desființat de plin drept. Desființarea trebuie să se ceară în fața justiției.

S-a arătat că respectarea principiului obligativității contractului prezintă o deosebită însemnătate, nu numai în ceea ce privește raporturile dintre părți, dar și pentru certitudinea și eficiența raporturilor juridice, în general, potrivit adagiului pacta sunt servanda. Pârâta a arătat că contractul de Prestări Servicii de Management are un caracter sinalagmatic, fiind caracterizat de reciprocitatea și interdependența obligațiilor părților contractante. Pârâta și-a îndeplinit cu bună-credință obligațiile care îi incumbau, prestând serviciile la care face referire art.2.1 din Contractul de Prestări Servicii de Management, reclamanta fiind cea care nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a serviciilor

prestate de pârâtă, refuzând în mod nejustificat să achite atât contravaloarea facturilor, cât și Onorariul de Succes.

Examinarea dispozițiilor art.2.2 din Contractul de Prestări Servicii de Management relevă faptul că plata Onorariului de Succes era condiționată de îndeplinirea a două condiții suspensive, în mod alternativ, și anume încetarea Contractului de Prestări Servicii de Management trebuia să aibă loc înainte de deschiderea și începerea activităților în Centrul Polus Constanța, în acest context, una din condițiile suspensive a fost îndeplinită, ceea ce atrage obligația reclamantei de a achita față de pârâtă Onorariul de Succes. Astfel, în pofida faptului că durata Contractului de Prestări Servicii de Management a fost reînnoită succesiv prin intermediul a două acte adiționale, actul juridic respectiv și-a încetat efectele la data de_ . De asemenea, la data la care pârâta a înregistrat pe rolul Tribunalului B., Secția a VI-a civilă cele două ordonanțe de plată despre care s-a făcut vorbire anterior, respectiv luna martie 2011, Centrul Polus Constanța (actualmente Centrul Maritimo) nu era deschis. în consecință, este mai presus de orice dubiu faptul că, în raport de clauzele convenite de părți în Contractului de Prestări Servicii de Management, reclamanta datorează pârâtei Onorariul de Succes.

De asemenea, având în vedere faptul că pârâta și-a executat cu bună credință obligațiile care îi reveneau conform dispozițiilor contractuale relevante, prestând în beneficiul reclamantei diverse servicii de consultanță în legătură cu dezvoltarea Proiectului Imobiliar, în raport de particularitățile contractelor sinalagmatice, este neîndoielnic faptul că reclamantei îi incumbă obligația de a achita facturile emise de pârâtă în considerarea serviciilor pe care aceasta din urmă le-a prestat în beneficiul reclamantei.

Mai mult, Colliers în calitate de consultant tehnic care superviza evoluția Proiectului Imobiliar și implicit costurile asociate, a inclus facturile emise de pârâtă în costurile Proiectului Imobiliar fără să ridice obiecțiuni în niciun raport.

Prin răspunsul la întâmpinare și întâmpinarea la cererea reconvențională

depusă la dosar la filele 23-31, reclamanta SC T. I. SRL a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată și constatarea nulității absolute a Contractului de Prestări Servicii de Management nr. 1/_, si a actelor adiționale nr. 1, 2 si 3 aferente acestuia, si pe cale de consecința, obligarea paratei la plata sumei de 6.463.485 lei reprezentând onorariu lunar achitat de reclamantă în temeiul Contractului, iar in ceea ce privește cererea reconvențională, respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În ceea ce privește nulitatea Contractului de Prestări Servicii de Management reclamanta a arătat că, cu toate că este de acord cu prezentarea doctrinară a cauzei actului juridic făcuta de pârâtă, aceasta se află într-o confuzie cu privire la motivul de nulitate invocat. Astfel, prin cererea introductivă s-a invocat lipsa cauzei ca motiv al nulității absolute a Contractului fața de împrejurarea că, încă de la încheiere, nu a existat o intenție de prestare a serviciilor din partea E., contraprestația având o existența pur scriptica.

E. nu a intenționat în niciun moment să presteze serviciile prevăzute la art. 2.1 din Contract, fapt recunoscut chiar prin întâmpinarea depusă în prezenta cauză unde pârâta a afirmat că, dintre cele 12 obligații asumate, E. ar fi urmat sa presteze doar serviciile de la punctele c), 1) și j) ale art. 2.1, pe motiv că celelalte erau prestate de alți consultanți. Într-adevăr, art. 697 din Codul Civil din 1864, instituie o prezumție de existență a cauzei, însă este o prezumție juris tantum, ea putând fi răsturnată de partea care invoca lipsa cauzei.

Așa cum s-a arătat prin cererea de chemare în judecata, argumentele în favoarea faptului că E., încă de la încheierea contractului, nu a intenționat sa presteze obligațiile asumate prin contract, constazu în aceea că serviciile contractate ar fi trebuit în mod firesc să facă obiectul unui alt raport juridic, dezvoltatorul proiectului având obligația de a presta oricum acele servicii in aceasta calitate si urmând a încasa beneficiul lor in

urma vânzării respectivului proiect, fără a fi el sau un afiliat al acestuia, în speță E., remunerat pentru acestea; pentru toate serviciile contractate cu E. exista contracte si cu alți furnizori, iar, in ciuda faptului ca prin notificarea din data de_ reclamanta a solicitat acesteia sa ne furnizeze documentația referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale, aceasta nu i-a fost transmisa, rapoartele de activitate lunare trimise de pârâtă sunt identice.

Mai mult, E. a încasat întreaga suma prevăzută în contract cu titlu de onorariu, deși însăși pârâta, prin întâmpinare, a recunoscut că oricum ar fi prestat doar trei dinte cele doisprezece tipuri de servicii prevăzute in art. 2.1, din Contract. Or, obligația corelativa si interdependenta aceleia a plații prețului consta in executarea tuturor serviciilor prevăzute in contract, nu doar a unei parti dintre ele. Astfel, reclamanta a arătat că nu invocă o cauză ilicită a Contractului de Prestări Servicii de Management și nici o neexecutare a acestuia ca motive de nulitate, așa cum în mod eronat a reținut pârâta prin întâmpinare, ci lipsa - la momentul încheierii contractului - a oricărei intenții de a se obliga la o contraprestație, ceea ce echivalează cu lipsa cauzei și este sancționată cu nulitatea absolută.

În ceea ce privește restituirea prestațiilor efectuate în temeiul Contractului de Prestări Servicii reclamanta a arătat că nu ne aflăm în prezența unei excepții de la principiul restitutio in integrum. Pârâta a invocat aplicarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans ca motiv de respingere a cererii de restituire a sumelor achitate în temeiul Contractului de Prestări Servicii de Management, fața de faptul că Immoeast a avut cunoștință de existența contractului. E. invoca în susținerea acestei idei faptul că Immoeast, în calitate de acționar al T. avea mijloace de control eficiente asupra societății întrucât deciziile în adunarea generală a acționarilor se luau cu unanimitatea voturilor acționarilor și consiliul de administrație al societății era format din trei membri din care Brassolis avea dreptul să numească doi, iar Immofinanz unul.

Aceste susțineri ale pârâtei sunt contrazise de prevederile exprese din Contractul de vanzare-cumparare de parti sociale încheiat la data de l_ (Master and Sale Purchase Agreement), prin care Immoeast a dobândit 15% din părțile sociale ale T. .

În temeiul Contractului 2007, Immoeast ca acționar minoritar al T. avea o putere limitată față de deciziile privind activitatea societății.

Astfel, conform art. 4.21.1. din Contractul 2007, "Vânzătorului îi sunt atribuite toate drepturile rezonabile de natură corporatistă și de management necesare în conducerea de zi cu zi a Societății privind dezvoltarea și implementarea Proiectului".

În conformitate cu art. 4.21.1, "Având în vedere atribuirea drepturilor prevăzute în Clauza nr 421.1. consimțământul Cumpărătorului și/ sau al Administratorului acestuia va fi considerat ca acordat în toate situațiile privind dezvoltarea și implementarea Proiectului fără a intra în conflict cu cele enumerate în Clauza 4.3 ". Mai mult, art. -121.1 din Contractul 2007 prevede că "Supervizorul și Administratorul Cumpărătorului nu vor avea autoritatea să reprezinte Societatea în fața cerților, autoritatea decizionalii aparținând administratorilor numiți de Vânzător".

Iar, în conformitate cu art. 4.28 din Contractul 2007, "_ Cumpărătorul agream, pe lângă drepturile acordate în mod expres mai jos, să nu intervină în administrarea de zi cu zi a Societății si în dezvoltarea Proiect ui in, atât timp cât vânzătorul își îndeplinește obligațiile contractuale conform prezentului Contract". Față de aceste prevederi exprese din Contractul 2007, este evident că până la data de_, data preluării de către Immofinanz a Proiectului prin achiziționarea restului de 85% părți din T. printr-o altă societate din grup, Immoeast nu avea posibilitatea reala de a controla activitatea societății sau de a fi informat cu privire la activitățile acesteia.

S-a arătat că T. este o societate de proiect, constituită în scopul dezvoltării unui centru comercial, acțiunile sale urmând a fi vândute, în conformitate cu Contractul 2007, în mai multe etape către Immofinanz până când acesta ajungea să dețină totalitatea părților

sociale.

Or, specificul unei astfel de tranzacții îl constituie faptul că, deși societatea este unică și intră în raporturi cu terții sau formulează acțiuni în justiție sub același nume, ea este un simplu instrument juridic în controlul succesiv a două persoane juridice distincte,

În aceste condiții, faptele și actele T., ca entitate juridică, anterioare momentului încheierii sau pe parcursul desfășurării contractului, nu pot fi invocate împotriva societății în structura acesteia după data de_, data preluării de către Immofinanz. Or, în condițiile în care Immofinanz prin Immoeast ca acționar minoritar al T. nu a avut un control asupra activității societății, subscrisei nu i se poate imputa un comportament imoral sau ilicit și, pe cale de consecință, nu ne aflăm în situația aplicării unei excepții de la principiul restitutio in integrum.

De asemenea, abia la data de_ a avut loc predarea documentelor in legătura cu centrul comercial de la Brassolis către Immofinanz așa cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire, acesta fiind momentul la care Immofinanz a aflat de existența contractului încheiat cu E. .

În ceea ce privește apărarea formulată de E. referitoare la executarea succesivă a Contractului de Prestări Servicii de Management, ceea ce ar duce la imposibilitatea restituirii prestațiilor, în situația de față această excepție este inaplicabila, așa cum s-a susținut și prin cererea introductivă. Astfel, anularea contractului si restituirea prestaților nu ar duce la o îmbogățire fără justă cauză a T. deoarece, în fapt, E. nu a furnizat serviciile la care s-a oblicat. În aceste condiții dispare însăși rațiunea pentru care contractele cu executare succesivă sunt exceptate de la restituirea prestaților.

Reclamanta a arătat că dreptul de a cere restituirea prestațiilor nu este prescris. Termenul de prescripție în ceea ce privește dreptul la restituirea prestațiilor curge de la constatarea nulității contractului Conform doctrinei, prin desființarea actului juridic dispare temeiul executării prestațiilor, ceea ce înseamnă ca temeiul restituirii prestațiilor nu-l mai reprezintă actul juridic (desființat), de îmbogățirea fără justa cauza sau, în condițiile în care ambele părți și-au executat obligațiile, plata nedatorată.

În cazul de față, E. nu și-a executat și nici nu a avut intenția de a executa serviciile care fac obiectul Contractului, motiv pentru care prestațiile urmează a fi restituite în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Revenind la cazul general, pentru a fi în prezența unei plați nedatorate sau, după caz, a unei îmbogățiri fără just temei se impune ca datoria în baza căreia, din eroare, s-a făcut plata să nu existe, respectiv temeiul sporirii unui patrimoniu în detrimentul altuia să nu existe. Iar aceste condiții nu sunt îndeplinite pană la momentul declarării nulității actului în temeiul căruia prestațiile au fost efectuate deoarece, până la acest moment, actul se bucură de o prezumție de validitate. Astfel, până la momentul anulării actului, datoria stinsă prin plată există între părți, respectiv patrimoniul uneia dintre părți a crescut în temeiul unui act valid.

În acest sens s-a pronunțat și fosta Curte Supremă de Justiție, secția civilă, în decizia nr. 4866/23.10.200P în care s-au reținut următoarele "in principiu, actul juridic, chiar daca este încheiat cu încălcarea legii, se bucură de o prezumție relativă de validitate; în consecința, până când intervine o hotărâre judecătoreasca care să constate nulitatea, actul este susceptibil de a produce efecte juridice. Prin urmare, caracterul nedatorat al plăților efectuate de intimatul-redamant MV. a fost stabilit prin hotărâre judecătoreasca prin cure s-a pronunțat nulitatea absolută a angajamentului semnat de acesta, astfel încât susținerea recurentei, în sensul că prescripția dreptului de a cere restituirea sumelor achitate ar fi început să curgă cel mai târziu de la data publicării în Monitorul Oficia! a

H.G. nr. 547/1990 este neîntemeiată".

Această interpretare a jurisprudenței și doctrinei a fost reglementată în mod expres de art. 2525 din NCC, care prevede că "Prescripția dreptului la acțiune în restituirea

prestațiilor făcute în temeiul unui act anulabil ori desființat pentru rezoluțiune sau altă cauză de ineficacitate începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s- a desființat actul ori, după caz, de la data la care declarația de rezoluțiune sau reziliere a devenit irevocabilă".

Acest lucru este absolut firesc având in vedere ca, pana la momentul constatării nulității actului, cel care a efectuat prestații în temeiul acestuia nu are posibilitatea de a cere restituirea prestațiilor, dreptul sau la acțiune cu privire la restituire nascându-se concomitent cu anularea actului. Acesta este motivul pentru care, de cele mai multe ori cererea în restituirea prestațiilor se face ca un capăt distinct de cerere, subsecvent anulării actului juridic, instanța practic pronuntându-se asupra nulității și, apoi, ca o consecință firească, asupra repunerii în situația anterioara.

În aceste condiții, termenul de prescripție în ceea ce privește restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unui act nul curge de la momentul anulării respectivului act, indiferent că restituirea are ca temei îmbogățirea fără justă cauză ori plata nedatorată.

O interpretare contrară ar duce la situația în care dreptul de a cere restituirea prestațiilor s-ar prescrie chiar înainte de anularea actului deci înainte de nașterea dreptului la restituire.

Acest lucru nu este în niciun fel contrazis de art. 8 din Decretul nr. 167/1958 care prevede că "Prescripția dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare si în cazul îmbogățirii fără just temei".

Articolul reglementează momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție în cazul îmbogățirii fără just temei, dar în cazul de față, față de prezumția de validitate a oricărui act juridic, nu suntem în situația existenței unei îmbogățiri fără just temei decât în momentul anulării contractului.

În ceea ce privește netemeinicia cererii reconvenționale reclamanta a arătat că cererea pârâtei se impune a fi respinsă, în primul rând, ca urmare a constatării nulității absolute a Contractului. În subsidiar, cererea este neîntemeiată față de faptul că serviciile la care aceste facturi se refera nu au fost prestate de către E. .

Pârâta nu a făcut nicio dovadă în sensul prestării acestor servicii, ea depunând la dosarul cauzei raportul de activitate pentru o singură lună din perioada de cinci luni acoperită de aceste facturi, raport care este, de altfel, identic cu cele din lunile anterioare.

În ceea ce privește plata onorariului de succes, conform art. 2.2. din Contract

"Prestatorul este de asemenea îndrituit la un Onorariu de succes in cuantum de 1.000.000 Euro (un milion de curo) + TVA. Acest Onorariu de succes trebuie achitat de Beneficiar Prestatorului in termen de 30 de zile de la deschiderea si începerea activității Centrului Polus Constanta. Partile convin ca in căzu! in care prezentul contract incetează înainte de deschiderea si începerea activitatilor in Centrul Polus Constanta sau finalizarea proiectului nu are loc deloc in ceea ce privește Centrul Polus Constanta, Beneficiarul are obiyatia de a uchita 50% din cuantumul Onorariului de succes, adică 500.000 Euro (cinci sute mii euro)

+ TVA in termen de 30 de zile de la încetarea prezentului contract".

In cererea reconvențională E. se limitează la a cita aceasta clauza contractuala si a menționa data la care Contractul a incetat prin ajungere la termen, alegând o interpretare simplista a articolului sus-mentionat. In scopul de a analiza adevărata voința a partilor in ceea ce privește plata onorariului de succes si momentul la care trebuie acesta plătit, cat si condițiile in care este datorata suma de 500.000 Euro (50% din cuantumul onorariului de succes), trebuie avute in vedere o serie de elemente legate de situația Proiectului la momentul încheierii contractului de prestări servicii cu E. . Astfel, la data de_, construcția centrului comercial Polus Constanta era intr-o faza incipienta, termenul pentru descinderea acestuia fiind prevăzut pentru noiembrie 2009.

Acest lucru reiese si din Contractul de vanzare-cumparare încheiat intre Brassolis care la acea data deținea 85% din T. si Immofinanz in care este prevazut ca termen de finalizare a structurii de rezistenta a centrului data de_ (conf. art. 7.1.5 si 7.3.1 din Contractul 2007), iar pentru deschiderea centrului,_ (conf. definiției din Contractul 2007). Or, contractul de consultanta încheiat cu E. a fost inițial incheiat pentru o perioada de 1 an începând cu luna_, fiind valabil pana la data de_, conform art. 3.Fata de aceste precizări este evident ca la momentul încheierii contractului de consultanta era imposibil de imaginat ca deschiderea centrului comercial va avea loc in termen de un an, încetarea contractului prin ajungere la termen înainte de deschiderea si începerea activităților in Polus Center Constanta fiind inevitabila.

In aceste condiții, se impune interpretarea conform căreia suma de 50% din Onorariul de succes este datorat in cazul in care contractul încetează prin orice alta modalitate in afara de ajungere la termen.In realitate, obligația de plata a 50% din onorariul de succes este o clauza penala menita sa despăgubească creditoarea in cazul încetării contractului din culpa T. ca urmare a unei denunțări intempestive a contractului de către reclamantă sau prin reziliere. Or, în cazul de față contractul a încetat prin ajungere la termen așa cum și E. recunoaște în cadrul cererii reconvenționale, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 2.2. din Contract, iar onorariul de succes nu este datorat.

Deliberând, din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La 4 ianuarie 2008 între reclamanta SC T. I. SRL, în calitate de beneficiar, și pârâta SC E. DEVELOPEMENT SRL, în calitate de prestator, s-a încheiat Contractul de prestări servicii de management nr. 1, potrivit căruia prestatorul s-a obligat să participe la procesul de proiectare a POLUS CENTER CONSTANȚA, să contribuie la finalizarea documentației de proiectare, respectiv în alegerea antreprenorului principal, a verificatorilor de proiecte și a consultanților de specialitate, să colaboreze cu proiectanții, să supravegheze și să coordoneze activitatea de proiectare în cursul executării proiectului, să participe la procesul de realizare a proiectului, respectiv funcționarea acestuia, să participe la stabilirea bugetului necesar construirii proiectului, respectiv la stabilirea graficului de execuție, să supravegheze continuu executarea proiectului conform proiectului de execuție existent, să participe alături de beneficiar la pregătirea și desfășurarea licitației efectuate în vederea alegerii antreprenorului principal, la pregătirea și derularea tratativelor necesare pentru încheierea contractelor de antrepriză cu antreprenorul general, să supravegheze și să și să urmărească contractele de subantrepriză încheiate de antreprenorul general, licitația organizată și efectuată de antreprenorul general pentru alegerea subantreprenorilor, să verifice criteriile de participare stabilite de antreprenorul general, procedura licitației și procedura de alegere a subantreprenorilor, să participe respectiv să ajute cu consultanță de specialitate la desfășurarea procedurii de predare - primire, verificare de proiecte precum și realizarea adecvată a proceselor verbale de predare primire, să participe și să ofere consultanță de specialitate la realizarea bugetului centralizat al proiectului, să participe la realizarea și funcționarea arhivei centralizate a proiectului, să evalueze și să ofere consultații de specialitate pentru stabilirea mixului eficace de chiriași în cadrul PCC-lui, să participe la executarea și realizarea sarcinilor de coordonare a chiriașilor din cadrul proiectului, să redacteze modele și situații actualizate cel puțin din 2 in 2 săptămâni în ceea ce privește situația contractelor de închiriere încheiate sau în curs de încheiere cu alte persoane juridice pentru Polus Center Constanța, toate acestea în schimbul unui onorariu lunar de 188.000 lei +TVA care va fi achitat în termen de 30 de zile lucrătoare de la data emiterii facturii (filele 28-32, vol. I dosar Tribunalul București).

Potrivit art. 2.2 alin. 4, teza a II-a din același contract, părțile au convenit ca în cazul în care prezentul contract încetează înainte de deschiderea și începerea activităților

în Centrul Polus Constanța sau finalizarea proeictului nu are loc deloc în ceea ce privește Centrul Polus Constanța, beneficiarul are obligația de a achita 50% din cuantumul Onorariului de succes, adică 500.000 euro + TVA în termen de 30 de zile de la data încetării prezentului contract.

Contractul a fost încheiat pe o durată de 12 luni, începând cu data de 1 ianuarie 2008 și până la data de 31 decembrie 2008, iar potrivit art. 3 alin. 2, încetarea contractului are loc la expirarea termenului, dar este posibilă rezilierea prezentului contract în mod unilateral cu un preaviz de 30 de zile sau prin acordul părților. De asemenea au stabilit că în situația în care beneficiarul decide să denunțe contractul înainte de termenul său de valabilitate, indiferent din ce motiv, acesta are obligația de a achita prestatorului toate comisioanele lunare aferente care ar fi fost plătibile conform contractului pe toată durata mandatului, într-o singură tranșă și în termen de 30 de zile de la data încetării contractului (art. 3 alin. 3 din contract).

Prin actele adiționale nr. 1/_ și nr. 2/_, contractul a fost prelungit succesiv până la data de 31 octombrie 2010 (filele 33-34), iar prin actul adițional nr. 3/_

, părțile au convenit reducerea onorariului lunar la suma de 137.600 lei+TVA începând cu data de 1 martie 2010 (fila 35).

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a invocat faptul că acest contract e lipsit de scopul mediat deoarece contraprestația pârâtei a avut doar o simplă existență scriptică, iar potrivit doctrinei juridice, în cazul contractelor sinalagmatice, lipsa contraprestației unei dintre părți echivalează cu lipsa scopului mediat și atrage sancțiunea nulității absolute.

Ca noțiune, cauza actului juridic constă în scopul urmărit la încheierea unui asemenea act, art. 966 Cod civil prevăzând că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. De asemenea art. 967 Cod civil, prevede că actul juridic este valabil cu toate că cauza nu este expresă, și că acesta, cauza, este prezumată până la proba contrarie. Cauza actului juridic este compusă din două elemente, scopul imediat și scopul mediat.

Scopul imediat, numit și scopul obligației, se determină în cadrul diferitelor categorii de acte juridice, fiind același în cadrul aceleiași categorii de acte juridice. În cazul contractelor sinalagmatice, cum este cazul contractului încheiat între părți, cauza consimțământului fiecărei părți constă în reprezentarea, prefigurarea mintală, a contraprestației. Ori, analizând contractul încheiat între părți, instanța reține că fiecare parte este titulara unor drepturi și obligații reciproce și interdependente, astfel că nu se poate reține o lipsă a unei contraprestații care să fie analizată pe tărâmul scopului imediat. Faptul că reclamanta a încheiat și alte contracte de management și consultanță cu alte părți având același obiect (integral sau parțial) cu cel al contractului încheiat între părți, nu poate duce la concluzia că obligațiile asumate de către pârâtă prin contractul de prestări servicii de management nr. 1 din 4 ianuarie 2008, sunt pur formale.

Scopul mediat, pe de altă parte, numit și scopul actului juridic, reprezintă acel element al cauzei care constă în motivul determinant pentru încheierea actului juridic, motiv care se referă fie la însușirile contraprestației fie la însușirile celeilalte părți, acesta caracterizându-se prin faptul că este un element subiectiv și variabil de la o categorie de acte la altă categorie, și chiar în cadrul aceleiași categorii, de la un act la altul.

Lipsa de cauză, în cadrul contractelor sinalagmatice, apare atunci când obiectul contraprestației reprezentată nu există la încheierea actului juridic, ori în cazul de față, ambele părți au avut în vedere serviciile de care urma să beneficieze, respectiv prețul care urma să fie încasat, ori în acest context nu se poate vorbi nici de o falsitate a scopului mediat.

Cauza nu este reală atunci când este falsă și este falsă atunci când există eroare asupra acelui sau acelor elemente care constituie motivul determinant al

consimțământului, însă falsitatea cauzei nu atrage nulitatea absolută a actului juridic ci doar o nulitate relativă, însă instanța nu a fost sesizată cu o acțiune în constatarea nulității relative a actului juridic ci a uneia absolute, astfel că nu va analiza în continuare acest aspect.

Având în vedere faptul că în contractul încheiat între părți nu există nici o mențiune expresă cu privire la cauză, raportat la dispozițiile art. 967 Cod civil, existența cauzei este prezumată, reclamanta fiind cea care este obligată să facă dovada lipsei cauzei cât și să dovedească nevalabilitatea cauzei.

Faptul că societatea reclamantă este o societate de proiect, societate care nu are o reglementare distinctă, nu poate duce la concluzia că această societate nu poate încheia acte juridice cu asociații, societăți pe care aceștia le controlează sau alte societăți aflate în cadrul aceluiași grup de societăți, căci aceste aspecte țin de o eventuală atragere a răspunderii asociaților/administratorilor pentru faptele lor față de societate, iar nu la nulitatea, ab initio, a actelor încheiate de persoana juridică controlată de aceștia, ori reclamanta nu a făcut dovada existenței unui caz de nulitate absolută.

De asemenea, cu privire la dispozițiile art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, instanța reține că sancțiunea prescrisă de această dispoziție nu este nulitatea contractelor de administrare și conducere, ci faptul că sumele plătite în temeiul acestor contracte, în cazul în care serviciile nu sunt efective, nu sunt cheltuieli deductibile, neputându-se reține de aici existența unei prezumții cu privire la o cauză ilicită în asemenea contracte.

Mai reține instanța faptul că obiectul contractului încheiat între părți nu este contrar legii, căci aceasta nu interzice prestarea de servicii de consultanță în vederea dezvoltării unui proiect imobiliar, astfel că nu se poate discuta de un scop imediat ilicit.

În ceea ce privește executarea sau neexecutarea obligațiilor asumate prin convenția încheiată între părți sau executarea necorespunzătoare invocată de către reclamantă, instanța reține că acestea sunt elemente ulterioare încheierii actului juridic putând constitui elemente fie pentru o reziliere a contractului fie pentru antrenarea unei răspunderi contractuale a pârâtei, aceste aspecte neavând nici o relevanță asupra încheierii valabile a contractului, căci nulitatea actului juridic privește cauze anterioare, cel mult concomitente încheierii actului juridic.

Având în vedere faptul că instanța nu a reținut existența unor cauze de nulitate absolută raportat la cele invocate de către reclamantă, nu va mai analiza susținerile părților referitoare la restituirea prestațiilor executate, având în vedere că această restituire ar fi fost o consecință a constatării nulității absolute a contractului, ceea ce nu este cazul.

Raportat la cele de mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC T. I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC E. D. SRL având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de prestări servicii de management nr. 1 din 4 ianuarie 2008 și repunerea părților în situația anterioară.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată, instanța reține că potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei (filele 207-235 vol. II dosar Tribunalul București), în perioada iunie -octombrie 2010 pârâta E. D. SRL și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de prestări servicii de management nr. 1 din 4 ianuarie 2008, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 3 la acest contract, emițând în sarcina reclamantei SC T. I. SRL facturile fiscale 1894813, 1894816, 1894820, 1894824 și 1894827 aferente acestor servicii în sumă totală de 690.707 lei.

Potrivit art. 2.2 alin. 4, teza a II-a din contractul de prestări servicii de management nr. 1 din 4 ianuarie 2008, părțile au convenit ca în cazul în care prezentul contract încetează înainte de deschiderea și începerea activităților în Centrul Polus Constanța sau finalizarea proeictului nu are loc deloc în ceea ce privește Centrul Polus Constanța,

beneficiarul are obligația de a achita 50% din cuantumul Onorariului de succes, adică

500.000 euro + TVA în termen de 30 de zile de la data încetării prezentului contract.

Ori, această clauză este suficient de clară, în sensul că, oricare ar fi stadiul de dezvoltare a proiectului imobiliar, pârâta este îndreptățită să primească un onorariu de succes, adică 500.000 euro + TVA în termen de 30 de zile de la data încetării contractului.

Nu poate fi reținută susținerea reclamantei cum că această clauză este aplicabilă doar în contextul în care reclamanta ar fi denunțat în mod unilateral contractul căci această situație este prevăzută în mod expres în art. 3 alin. 3 din contract, potrivit căruia în situația în care beneficiarul decide să denunțe contractul înainte de termenul său de valabilitate, indiferent din ce motiv, acesta are obligația de a achita prestatorului toate comisioanele lunare aferente care ar fi fost plătibile conform contractului pe toată durata mandatului, într-o singură tranșă și în termen de 30 de zile de la data încetării contractului.

Contractul a fost încheiat pe o durată de 12 luni, începând cu data de 1 ianuarie 2008 și până la data de 31 decembrie 2008, fiind prelungit ulterior până la data de 31 octombrie 2010, iar potrivit art. 3 alin. 2, încetarea contractului are loc la expirarea termenului, ori având în vedere îndeplinirea condiției suspensive avute în vedere de părți în art. 2.2 alin. 4 teza a II-a, respectiv încetarea contractului anterior finalizării proiectului, reclamanta SC T. I. SRL datorează pârâtei SC E. D. SRL suma de

620.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății efective cu titlul de onorariu de succes.

Potrivit art. 43 cod comercial, datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, iar potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Potrivit art. 2 și 3 din O.G. nr. 13/2011, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală penalizatoare, care se stabilește la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României plus 4 puncte procentuale. Pentru perioada cuprinsă între data scadenței și până la 15 noiembrie 2012, pârâta a calculat valoarea dobânzii legale la suma de 410.997,58 lei prin raportare la debitul datorat ( contravaloare facturi aferente serviciilor prestate 690.707 la care se adaugă onorariul de succes de 2.814.056 lei, echivalent a 620.000 euro la data formulării cererii reconvenționale.).

Față de cele de mai sus, instanța va admite cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională SC E. D. SRL în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională SC T. I. SRL, și în consecință va obliga reclamanta pârâtă reconvențională SC T. I. SRL să plătească pârâtei reclamante reconvenționale SC E. D. SRL, suma de 620.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății efective cu titlul de onorariu de succes, a sumei de 690.707 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanță neachitate aferente facturilor fiscale 1894813, 1894816, 1894820, 1894824 și 1894827, la plata sumei de 410.997,58 lei

reprezentând dobândă legală calculată de la data scadenței debitelor menționate anterior și până la data de 15 noiembrie 2012, precum și la plata în continuare a dobânzii legale calculate asupra debitului în cuantum de 3.504.763 lei începând cu data de 16 noiembrie 2012 și până la data plății efective.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta pârâtă reconvențională SC T.

I. SRL căzând în pretenții, va fi obligată plătească pârâtei reclamante reconvenționale SC E. D. SRL suma de 51.513,91 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC T. I. SRL, cu sediul procesual ales la SCA";P., N. & A. "; în B., str.

C. D., nr. 239, etaj 6, sector 1, în contradictoriu cu pârâta SC E. D. SRL, cu sediul procesual ales la SCA "N. escu, Șomlea și Asociații"; în C. -N., str. B. J., nr. 1, ap. 3-4, jud. C. .

Admite cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională SC E. D. SRL în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională SC T.

I. SRL, și în consecință:

Obligă reclamanta pârâtă reconvențională SC T. I. SRL să plătească pârâtei reclamante reconvenționale SC E. D. SRL, suma de 620.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății efective cu titlul de onorariu de succes, a sumei de 690.707 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanță neachitate aferente facturilor fiscale 1894813, 1894816, 1894820, 1894824 și 1894827, la plata sumei de 410.997,58 lei reprezentând dobândă legală calculată de la data scadenței debitelor menționate anterior și până la data de 15 noiembrie 2012, precum și la plata în continuare a dobânzii legale calculate asupra debitului în cuantum de 3.504.763 lei începând cu data de 16 noiembrie 2012 și până la data plății efective.

Obligă pârâtă reconvențională SC T. I. SRL să plătească pârâtei reclamante reconvenționale SC E. D. SRL suma de 51.513,91 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. G. A. B.

Red.CG/MM 4 ex./_

← Încheierea civilă nr. 2901/2013. Constatare nulitate act  Decizia civilă nr. 25/2013. Constatare nulitate act →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3556/2013. Constatare nulitate act