Sentința civilă nr. 406/2013. Conflict de competență

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 406/2013

Ședința camerei de consiliu din 02 septembrie 2013 Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare conflictul de competență ivit între Tribunalul Cluj și Tribunalul Specializat C., în vederea soluționării recursului declarat recurenții

R. EVA și K. C. G. împotriva sentinței civile nr. 14628 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătorie C. -N., cauza privind și pe intimata R. A. A DP C. N. .

Examinarea cauzei s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților.

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin decizia civilă nr.293 din 13 martie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. și s-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții R. EVA, K. C. G. împotriva Sentinței civile nr. 14628 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., în favoarea Tribunalului Specializat C. .

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Cluj a reținut că acțiunea promovată are ca obiect obligarea pârâtei R. A. a DP C. -N. la plata sumei de 160000 lei cu titlu de despăgubiri

În drept, reclamanții s-au prevalat de disp. art. 998-999 C.civ., art.1000 alin 3 cod civil invocând răspunderea civilă delictuală.

În atare situație, tribunalul în baza art. 228 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, apreciază că prezenta cauză este de competența Tribunalului Specializat, vizând răspunderea civilă delictuală a unui profesionist, așa cum este definit în art.3 alin.2 din Noul Cod civil, cauzele de o asemenea natură căzând în competența acestei instanțe, așa cum de altfel s-a statuat în literatura de specialitate anterior, pornindu-se de la aplicarea art.4 din vechiul Cod comercial care instituia prezumția de comercialitate

Altfel spus, în raport de prezumția de comercialitate instituită de art. 4 susmenționat, vor constitui fapte de comerț nu numai obligațiile contractuale, ci și obligațiile derivând din fapte licite sau din săvârșirea unor fapte ilicite în legătură cu activitatea comercială a comerciantului, cum este cazul în speță, unde, răspunderea pe care recurentele o atribuie societății intimate are un caracter vădit comercial.

Aceasta, întrucât este știut faptul că printre faptele juridice stricto sensu, ca izvor de posibile obligații, alături de gestiunea intereselor altuia, plata lucrului

nedatorat și îmbogățirea fără justă cauză, se regăsește și fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că ea nu este cuprinsă de art. 3 din Codul comercial.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.

Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.

Prin înființarea Tribunalului Comercial C., acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.

S-a reținut în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului Cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, C. și Mureș, în condițiile art. 226.

Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.

comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.

Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.

Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art.158 C.proc.civ. tribunalul a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Specializat C. .

Prin decizia civilă nr.313 din 20 mai 2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Specializat C. a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. de soluționare a recursului, și în consecință: a declinat competența de soluționare a recursului declarat de reclamantele R. EVA și K. C. G. împotriva sentinței civile nr. 14628/05 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar nr._, în favoarea Tribunalului C.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și înaintează dosarul Curții de Apel C. în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Specializat C. a reținut că dosarul a fost înregistrat la registratura instanței specializate la data de_, ca și recurs, în condițiile preluării dosarului prin sistemul Ecris, reclamantele depunând la dosar la data de 13 mai 2013 un înscris în cuprinsul căruia au invocat excepția necompetenței materiale a instanței specializate de soluționare a căii de atac.

S-a susținut astfel că natura litigiului dedus nu este una comercială ci esențialmente civilă și că simplul fapt că una dintre părțile litigante are calitate de comerciant nu este suficient pentru a atrage natura comercială a litigiului.

S-a arătat că obligația ce rezultă din raporturile dintre părți este una civilă, răspunderea civilă delictuală neavând o etimologie comercială și nerezultând din faptele de comerț ale pârâtei, fiind rezultatul ocupării abuzive și a distrugerii unui imobil redobândit în condițiile Legii nr. 10/2001 de către reclamante.

Distincția pe care o făceau dispozițiile art. 4 din C.comercial este apreciată ca fiind clară, faptele ilicite săvârșite de pârâtă nu au caracter comercial ci civil, răspunderea civilă a unui comerciant putând avea caracter comercial doar când obligația pe care o are de îndeplinit comerciantul nu poate să atragă răspunderea oricărei alte persoane.

În plus, s-a susținut că operațiunile ce priveau imobilele potrivit fostului Cod comercial nu erau privite ca fapte de comerț ci drept operațiuni civile.

Analizând cu prioritate, prin raportare la dispozițiile art. 137 alin. 1 coroborate cu dispozițiile art. 159 indice 1 C.pr.civ., excepția necompetenței materiale a instanței specializate de soluționare a căii de atac formulate împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, instanța o va admite ca fiind fondată raportat la considerentele ce urmează:

Reclamantele au învestit judecătoria cu soluționarea unei cereri având ca obiect obligarea pârâtei RADP C. -N. la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul prejudiciului pretins cauzat prin fapta culpabilă a acesteia constând în sustragerea unor bunuri și cauzării unor

distrugeri aferente imobilului localizat în C. -N. str. Avram Iancu nr. 22-24, imobil retrocedat acestora în condițiile Legii nr. 10/2001.

S-a susținut în motivarea cererii faptul că în cauză sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 998- 999 Cciv. și art. 1000 alin. 3 C.civ. în condițiile în care cererea a fost înregistrată pe rolul judecătoriei la data de_, iar faptele pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii delictuale au fost săvârșite anterior acestei date.

Pârâta a formulat întâmpinare și a susținut faptul că cererea este prematur formulată în condițiile în care nu a fost pusă în întârziere cu privire la pretențiile formulate, invocând pe de altă parte, tardivitatea formulării cererii prin raportare la termenul de prescripție de 3 ani de la data la care reclamantele au intrat în posesia imobilului, termen în care a apreciat că s-ar fi impus a fi introdusă acțiunea în instanță.

Cererea dedusă judecății are o natură pur civilă fiind formulată în condițiile răspunderii civile delictuale, împrejurarea că pârâta are calitatea de comerciant nefiind de natură schimbe natura litigiului dedus judecății.

Aceasta deoarece producerea prejudiciului cauzat reclamantelor și pretins prin cererea de chemare în judecată nu este rezultatul activității comerciale derulate de persoana juridică, în exercitarea atributelor specifice obiectului său de activitate și scopului pentru care a fost înființată, ci rezultatul unor fapte pretins delictuale, constând în sustragerea unor bunuri din imobilul retrocedat reclamantelor și deteriorarea unor instalații aferente acestuia. Or, cu certitudine obiectul de activitate al pârâtei și scopul pentru care aceasta a fost constituită nu îl reprezintă săvârșire unor fapte de natura celor ce îi sunt imputate de reclamante.

Dispozițiile art. 4 C. comercial, act normativ în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată și la data săvârșirii faptelor ilicite imputate pârâtei statuează asupra faptului că, în afara faptelor de comerț obiective de natura celor prevăzute în mod exemplificativ de dispozițiile art. 3, se socotesc fapte de comerț și celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant (fapte de comerț subiective), dacă nu sunt fapte de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.

În cazul în speță, fiind vorba de o răspundere civilă delictuală suntem în ipoteza pe care dispozițiile art. 4 o reglementează în teza finală, faptele având o natură esențialmente civilă, după cum rezultă și din etimologia cuvântului. Actele de natură civilă devin comerciale doar în situația în care sunt făcute un comerciant cu ocazia exercitării comerțului său.

Este reală împrejurarea că legea nu precizează ce se înțelege prin acte civile însă practica judiciară și doctrina sunt unanime în a considera că trebuie avute în vedere actele de drept privat care prin structura și funcția lor esențială nu se pot referi la activitatea comercială și care rămân civile indiferent de persoana care le săvârșește, comerciant sau necomerciant.

Pe de altă parte, instanța specializată a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă întrucât litigiul a fost demarat anterior intrării în vigoare a acestuia și prin raportare la dispozițiile art.

25 din Noul Cod de procedură civilă procesele în curs de judecată precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

De altfel, în condițiile Noului cod competența de soluționare a litigiului nu ar reveni instanței specializate deoarece prevederile art. 56 din C. comercial au fost abrogate prin dispozițiile art. 219 din Legea nr. 71/2011 astfel încât nu își mai găsește aplicabilitatea prezumția de comercialitate pe care o instituia norma menționată.

Modificarea adusă de Legea nr. 71/2011 nu reprezintă doar o simplă înlocuire terminologică: litigii dintre profesioniști în loc de litigii comerciale. Noul Cod civil a reglementat raporturile dintre profesioniști în forma în care această categorie este definită de art. 3 alin. 2 și 3 și nu cuprinde referiri la raporturile dintre profesioniști și neprofesioniști, anterior comercianți și necomercianți, în termenii art. 56 din C. comercial.

Prin urmare nu mai există reguli derogatorii astfel încât instanța specializată este competență să soluționeze doar acele litigii care sunt prevăzute de dispozițiile ar. 226 și 227 din Noul Cod de procedură civilă.

Instanța specializată nu este competentă material să soluționeze recursul dedus judecății, prin raportare la natura strict civilă a raporturilor dintre părți astfel încât, având în vedere prevederile art. 158 și 159 indice 1 alin. 1 coroborate cu prev. art. 299 și prev art. 2 pct. 3 C.pr.civ., ținând cont și de dispozițiile art. 307 alin 3 din Legea nr. 304/2004 a admis excepția necompeteței materiale de soluționare a cererii, invocată de recurente și a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului C. .

Asupra prezentului conflict, Curtea reține următoarele

Reclamantele au învestit instanța cu soluționarea unei cereri având ca obiect obligarea pârâtei RADP C. -N. la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul prejudiciului pretins cauzat prin fapta culpabilă a acesteia constând în sustragerea unor bunuri și cauzării unor distrugeri aferente imobilului localizat în C. -N. str. Avram Iancu nr. 22-24, imobil retrocedat acestora în condițiile Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii s-a susținut că în cauză sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 998- 999 Cciv. și art. 1000 alin. 3 C.civ. în condițiile în care cererea a fost înregistrată pe rolul judecătoriei la data de_, iar faptele pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii delictuale au fost săvârșite anterior acestei date.

Ca atare, ne aflăm în prezența unei cereri care vizează antrenarea răspunderii civile delictuale a unui profesionist, competența materială de soluționare a cauzei urmând a fi stabilită în condițiile art.1 CPC 1865 prin raportare la art.2 din același act normativ și reținând dispozițiile art.4 din vechiul Cod comercial.

Altfel spus, în raport de prezumția de comercialitate instituită de art. 4, vor constitui fapte de comerț nu numai obligațiile contractuale, ci și obligațiile derivând din fapte licite sau din săvârșirea unor fapte ilicite în legătură cu activitatea comercială a comerciantului, cum este cazul în speță, unde, răspunderea pe care recurentele o atribuie societății intimate are un caracter comercial.

Aceasta, întrucât este știut faptul că printre faptele juridice stricto sensu, ca izvor de posibile obligații, alături de gestiunea intereselor altuia, plata lucrului nedatorat și îmbogățirea fără justă cauză, se regăsește și fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că ea nu este cuprinsă de art. 3 din Codul comercial.

Așadar, demersul judiciar al reclamantelor va fi apreciat ca fiind unul de natură comercială iar în raport de câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, competența materială de soluționare a cauzei în mod corect a fost stabilită competența materială a judecătoriei.

Cât privește soluționarea recursului împotriva hotărârii pronunțate, Curtea reține că potrivit art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad-hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

Tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea CSM nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.

Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod

neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.

În aceste condiții, pentru considerentele mai sus enunțate, Curtea va stabili că revine Tribunalului Specializat C. competența materială de soluționare a recursului declarat de către reclamante în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a recursului declarat de reclamantele

R. EVA și K. C. G. cu domiciliul procesual ales în C. -N., str.Dobrogeanu Gherea, nr.16, ap.6A în contradictoriu cu intimata RADP C., cu sediul în C. -N., str.M. M., fn, jud.C., în favoarea Tribunalului Specializat C. .

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 2 septembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. S. V. D.

red.M.S./A.C.

5 ex. - _

← Sentința civilă nr. 719/2013. Conflict de competență		Sentința civilă nr. 62/2013. Conflict de competență →

Sentința civilă nr. 406/2013. Conflict de competență

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 406/2013. Conflict de competență