Sentința civilă nr. 80/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 80/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 11 ianuarie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: M. | C. | B. |
GREFIER: S. | M. |
Pe rol fiind acțiunea formulată de reclamanta S.C C. T.
S.R.L împotriva pârâtei S.C P. R. E. S.R.L, având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii AGA.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei, d-nul avocat Bucerzan Călin - Eugen, cu împuternicire avocațială depusă la acest termen de judecată și reprezentantele pârâtei, d-na avocat A. Chircheș și d-na avocat I. Varga, cu împuterniciri avocațiale depuse la dosarul cauzei, la fila 53 și 54.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta pârâtei arată că în susținerea excepției calității de reprezentant ai semnatarilor cererii de chemare în judecată și față de înscrisurile depuse în probațiune de către reclamantă, înțelege să depună la dosar în contraprobă statutul SC
C. T. C. S., în cadrul căruia la art. 24 și 25 se arată clar cine anume are drept de reprezentare față de terți ai societății comerciale.
Reprezentantul reclamantei față de excepția invocată de pârâtă la termenul anterior respectiv excepția tardivității formulării acțiunii introductive înțelege să depună la dosar dovada de comunicare prin poștă a acțiunii introductive.
La solicitarea instanței, reprezentanții părților arată că nu au alte cereri sau excepții de invocat înafara celor invocate la termenele anterioare.
Instanța
fixează următoarea ordine de soluționare a excepțiilor invocate de către pârâtă respectiv: excepția lipsei dovezii calității de reprezentant atât a domnului avocat CĂLIN BUCERZAN cât și a domnului director general OLTEAN CĂLIN, excepția tardivității formulării acțiunii în anulare, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes. Acordă cuvântul asupra excepțiilor.
Reprezentanta pârâtei, d-na avocat A. CHIRICHEȘ solicită admiterea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant atât a domnului avocat CĂLIN BUCERZAN cât și a domnului director general OLTEAN CĂLIN, conform motivelor invocate în întâmpinare. Arată că a înțeles să invoce aceste excepții prin care pârâta neagă calitatea de apărător si de reprezentant a cabinetului de avocatura în primul rând si în al doilea rând persoanelor care pretind a fi reprezentante statutare în acest moment a societatii C. T. S. și care au delegat la rândul lor cabinetul de avocatura întrucât cadrul procesual al prezentului dosar este puțin atipic,
si anume societatea comerciala inițiază o acțiune în anularea propriului act statutar. SC C. T. S. în presupusa ipostază de reclamantă, solicită constatarea nulității absolute a procesului verbal al Adunării Generale a Asociaților C. T. din data de_, deci a unui act statutar propriu. Având în vedere particularitățile acestui dosar se constată în mod clar că în prezenta cauză C. T. nu este reclamantă, nu are cum să fie reclamantă, în realitate cei care au formulat și susțin cererea de chemare în judecată prevalându-se de pretinse calități care în opinia lor ar trebui să convingă instanța de judecată că acționează ca reprezentanții ai C. UI T. . Totodată, arată că în condițiile în care mandatul membrilor consiliului de administrație a expirat încă de sfârșitul anului 2010, este evident că pretinsa reclamantă nu are organe de reprezentare, un eventual mandat acordat avocaților de către pretinși membri ai consiliului de administrație fiind în mod vădit invalid. Susține că la acest moment, C. T. nu are un consiliu de administrație. Față de această stare de fapt, având în vedere art. 24 și 25 din statutul societății și art. 38 din contract care stabilesc în mod particular și arată faptul că reprezentarea societății în raporturile cu terți se face prin Consiliul de administrație, arată că, calitatea de avocați ai cabinetului de avocatură în prezentul dosar nu este justificată, eventuala transmitere a posibilității de reprezentare a societății comerciale către directorul general trebuia să fie expresă întrucât așa spune atât legea cât și actele statutare. Această transmitere a posibilității de reprezentare către directorul general trebuia să aibă în spate o decizie a Consiliului de administrație sau o hotărâre AGA. Susține că nu a fost prezentat un astfel de înscris și nici nu ar fi fost posibil față de cele prezentate mai sus. Solicită admiterea excepției lipsei calității de reprezentant ai semnatarilor cererii de chemare în judecată.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției conform motivelor invocate în răspunsul la întâmpinare și a înscrisurilor depuse în probațiune. La dosar s-a depus o împuternicire avocatiala, semnata si stampilata de către client. La termenul anterior s-a solicitat sa fie depus contractul de asistenta si nu s-a mai revenit cu privire la obligația de a prezenta contractul, întrucât s-a depus o decizie a reclamantei din anul 2008 când era în plin avânt tot proiectul imobiliar, decizie prin care s-a delegat conducerea activității către un director general. La data la care decizia a fost emisa, Consiliul de Administrație in 2008 era investit cu toate puterile si avea tot dreptul din lume sa delege activitățile sau conducerea executiva pentru proiectul C. T., și acest proiect este singurul de care s-a ocupat reclamanta. Susține că nu există nici un motiv astăzi de contestare a semnăturii nici a societății civile de avocatura care a emis împuternicirea, nici a semnăturii persoanei care a semnat pentru client, nici ștampila clientului, toata discuția comporta cu privire la aspecte care fac obiectul altor litigii.
În replică, reprezentanta pârâtei arată că ambele delegații sunt semnate pentru identitate tot de către dl avocat, nu exista nicăieri o semnătura a unui reprezentant a C. ui T. si nici o ștampila, este un prim aspect, totuși daca se confirma acest lucru, nu necesita foarte multe discuții pe competenta administratorului, art. 70 din Legea
nr.31/1990, este scurt și cuprinzător și spune doar atât: "administratorii au doar competenta de a executa toate operațiunile ce țin de ducerea la îndeplinire a obiectului de activitate a societății"; și se îndoiește ca prin acest lucru legea vrea sa spună ca administratorii au competenta de a iniția acțiuni îndreptate împotriva actelor adoptate la nivelul însăși a societăților comerciale. Decizia din 2008 este cu mult anterioara expirării mandatului Consiliului de Administrație. Cauza de astăzi nu se circumscrie derulării proiectului C. ui T., proiect investițional, azi se judecă pe un act statutar al C. ui T. .
Instanța
va proroga pronunțarea asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant atât a domnului avocat CĂLIN BUCERZAN cât și a domnului director general OLTEAN CĂLIN, fără a uni excepțiile cu fondul cauzei, retinand că pronunțarea asupra acestor excepții ar putea avea semnificația unei antepronunțări asupra fondului cauzei, în condițiile în care chestiunea reprezentării societății reprezinta unul dintre aspectele invocate de către ambele părți cu privire la problema litigioasă dedusă judecății.
Instanța
acordă cuvântul asupra excepției tardivității formulării acțiunii introductive, invocate de către pârâtă.
Reprezentanta pârâtei, d-na avocat A. CHIRICHEȘ solicită instanței admiterea excepției tardivității formulării acțiunii introductive. Arată că după data de 15 iunie 2012, pârâta a depus la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚLUI procesul verbal atacat, moment în care s-a asigurat opozabilitatea cu toate părțile inclusiv cu cei care au inițiat prezenta acțiune. De la data de 15 iunie 2012 până la data depunerii cererii de chemare în judecată, 20 august 2008, apreciază că aceasta a fost depusă cu depășirea termenului legal de 15 zile, prev. de Legea nr.31/1990. Solicită admiterea excepției tardivității formulării acțiunii.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției tardivității formulării acțiunii. Susține că acțiunea a fost formulată în termenul legal. În primul rând arată că se impune a se constata faptul că acțiunea introductivă are ca și obiect constatarea nulității absolute a unui act, iar din acest punct de vedere nulitatea absolută presupune că nu ar exista un termen înlăuntrul căruia poate fi atacat. Susține că reclamanta a aflat despre procesul verbal atacat prin comunicarea directă de către pârâta SC P. R. E. S., la data de 3 august 2012. După data de 3 august 2012, când reclamanta a luat la cunoștință despre conținutul procesului verbal, respectiv despre un act unilateral al pârâtei, reclamanta nu a avut cunoștință despre faptul ca acest proces verbal va fi depus la ORC C. . Arată că acest proces verbal neștampilat a fost depus la ORC în vederea înregistrării. Acțiunea introductivă a fost expediată instanței prin poștă la data de 17 august 2012, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și nota de inventar pe care s-au menționat toate înscrisurile comunicate. În condițiile prev. art. 104 C.pr. civ. care spune foarte clar în cazul acțiunilor trimise prin posta ca daca este înlăuntrul termenului prescris de procedura se considera ca făcută in termen acțiunea sau demersul judiciar.
În replică, reprezentanta pârâtei d-na avocat A. CHIRICHEȘ arată că, comunicarea de către SC P. R. E. S. la data de 3 august
2012 a fost o bunăvoință a pârâtei întrucât nicăieri în lege nu se stabilește o obligație generală de a comunica direct fiecărui asociat Hotărârea AGA, pentru că se presupune că interesul este invers, din moment ce asociații au fost cei convocați, aceștia trebuie să fie interesați de cele adoptate în cadrul adunării. Procesul verbal atacat a fost depus la ORC la data de 15 iunie 2012, și mai mult pârâta în calitate de asociat nu a avut obligația de a comunica această hotărâre tuturor asociaților. Arată că convocarea pentru AGA în cadrul căreia s-a adoptat hotărârea atacată a fost făcută de către d-l CIORCA VASILE FLORIN în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație. La adunarea generală s-au prezentat atât pretinșii reprezentanți ai reclamantei cât și pârâta SC P. R. E. S. .
Instanța
respinge excepția tardivității formulării acțiunii introductive, reținând că procesul verbal din data de 12 iunie 2012 a fost comunicat reclamantei la data de 3 august 2012 așa cum se arată chiar de către pârâtă in motivarea excepției, iar acțiunea formulată de către reclamantă a fost expediată prin serviciul poștal cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 17 august 2012, fiind astfel respectat termenul de 15 zile prevazut de art. 196 din Legea nr. 31/1990.
Instanța
acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocate de către pârâtă.
Reprezentanta reclamantei, d-na avocat A. CHIRICHEȘ solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, conform motivelor invocate prin întâmpinare. Arată că prezenta acțiune este strict circumscrisă cadrului procesual generat exclusiv în limitele art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, text de lege invocat prin cererea de chemare în judecată ca și temei legal. Art. 132 din Legea nr. 31/1990 are caracter special și prin aceasta atribuie și stabilește în mod clar cine poate fi reclamant în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva hotararii AGA. Pe de altă parte, textul alin.2 al art. 132 spune clar că astfel de acțiuni pot fi inițiate de către oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței. C. T. nu poate fi asimilată nici măcar sensului de terț avut în vedere de către art. 132 alin.3 din Legea nr. 31/1990. Mai mult, arată că este o acțiune îndreptată de către societate împotriva propriului act statutar. Societatea comercială nu poate avea calitate procesuală activă într-un dosar in care tinde să-și anuleze propriul act adoptat de către asociații săi .
Având cuvântul, reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, conform motivelor expuse în întâmpinare. Arată că prin acțiunea introductivă a invocat o nulitate absolută care urmează a fi cercetată pe fond. Din punctul de vedere al excepției, practica unitară este că nu se cercetează fondul, ci temeiul aparent. Avem atât aparența motivelor de nulitate absolută in sensul ca actul atacat este înafara oricărui cadrul legal și statutar cât și temeiul legal prev. de art. 132 alin.2 din Legea nr. 31/1900. Din punctul de vedere al calității raportat la obiectul dedus judecății și la temei, reclamanta are calitate procesuală activă. Susține că tot ce trebuie să
justifice este un interes și justifică acel interes, în primul rând pentru că nu este normal și nu este permis nimănui să se folosească de numele
societății și să emită acte ca aparținând societății, sau să facă acte ca și asociat singur și cu încălcarea prevederilor statutare și legale. Este
interesul reclamantei să nu apară în Registrul Comerțului menționata o hârtie ca fiind un proces verbal sau o hotărâre, care ar aparține societății. Justificând calitatea se impune respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.
În replică, reprezentanta pârâtei, d-na avocat A. CHIRICHEȘ arată că SC P. R. E. S. este asociat la SC C. T. C., iar nu un oarecare tert de societate. Având ca temei textul explicit al art.132 alin.2 din Legea nr. 31/1990 solicită respingerea cererii ca fiind formulata de o persoană fără calitate procesuală activă.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocate de către pârâtă.
T R I B U N A L U L :
Prin cererea formulata la data de 20 august 2012, reclamanta SC
C. T. S. a solicitat instantei ca in contradictoriu cu parata SC P.
R. E. S. prin hotararea ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a Procesului-vebal al Adunarii Generale a Asociatilor SC C.
T. S. din data de_, act ce a fost mentionat in registrul comertului in data de_, in baza Rezolutiei nr. 5. din data de _
, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca este o societate comerciala cu raspundere limitata, ce s-a constituit ca persoana juridica romana, fiind inmatriculata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj sub nr. J_, avand Cod Unic de inregistrare RO 20550190. In data de 29 mai 2012, Presedintele Consiliului de Administratie al SC C. T. S., Prin Decizia nr. 126/_, a convocat Adunarea Generala a Asociatilor la sediul societatii, la data de 11 iunie 2012, ora 10.
In data de 11 iunie 2012, ora 10, data stabilita prin convocatorul emis in 29 mai 2012 ca fiind cea in care va avea loc Adunarea Generala a Asociatilor, la sediul societatii s-au prezentat doar Presedintele Consiliului de Administratie al Societatii, Dl. Ciorca Vasile si Directorul General al Societatii, Dl. Oltean Calin, constatandu-se ca nici unul dintre asociati nu este prezent sau reprezentat, nefiind intrunite conditiile legale si statutare necesare desfasurarii Adunarii Generale a Asocitatilor societatii C. T.
S., aspect consemnat in Procesul-verbal al Adunarii Generale a Asociatilor de la SC C. T. S. din data de_, inregistrat sub nr. 137/_
. La data de_, s-a contatat ca si de aceasta data sedinta Adunarii Generale a Asociatilor SC C. T. S. este nevalida, pe considerentul ca nici unul dintre asociatii societatii nu a depus procuri de reprezentare pana la termenul stabilit, respectiv data de_, orele 10, si nici nu s-a prezentat vreunul dintre asociati prin reprezentatii sai, aspect constatat de asemenea intr-un proces verbal.
Ulterior, prin comunicarea din data de 3 august 2012, a luat la cunostinta de faptul ca asociatul SC P. R. E. S. a intocmit un alt proces-verbal denumit "PROCES-VERBAL AL ADUNARII GENERALE A
ASOCIATILOR SC C. T. C. S. DIN_ ", ce se pretinde a fi al sedintei desfasurate in data de 12 iunie 2012 in cadrul Adunarii Generale a Asociatilor SC C. T. S., astfel ca in concret, exista, in paralel, doua procese-verbale de consemnare a sedintei din data de 12 iunie 2012, desi doar unul este real. Mai mult, reprezentantii SC P. R. E. S., prin cererea nr. 532/_, au solicitat inregistrarea la ORC C. a depunerii Procesul-verbal intocmit de catre acestia, cerere ce a fost admisa in data de_ prin Rezolutia nr. 5. .
Reclamanta mai arata ca prezenta actiune se intemeiaza in principal pe dispozitiile art. 196 din Legea nr. 31/1990, ce prevad ca dispozitiile prevazute pentru societatile pe actiuni, in ce priveste dreptul de a ataca hotararile adunarii generale, se aplica si societatilor cu raspundere limitata, termenul de 15 zile prevazut la art. 132 alin. (2) urmand sa curga de la data la care asociatul a luat cunostinta de hotararea adunarii generale pe care o atac. In acest fel se face trimitere la prevederile ce reglementeaza societatile pe actiuni, actiunea intemeiata pe art. 132 alin.
(2) fiind "mijlocul unic si specific de control al legalitatii hotararilor adunarii"
Reclamanta a precizat ca Procesul-verbal al Adunarii Generale a Asociatilor SC C. T. S. din data de_ reprezinta un act ce face dovada vointei societare fata de terti, intrucat si abtinerea de la vot si neadoptarea unor hotarari aflate pe ordinea de zi a Adunarii Generale, reprezinta in mod cert un mod de manifestarea a unei vointe ce a luat forma unui Proces-verbal, astfel ca dispozitiile art.132 din Legea nr.31/1990 sunt pe deplin incidente, pentru a proteja interesul societatii si al asociatilor.
De asemenea, reclamanta a aratat ca asociatul SC P. R. E.
S. si-a exercitat in mod evident drepturile cu rea-credinta, cu incalcarea dispozitiilor art.136 ind.1 din Legea nr.31/1990, prin organizarea unei sedinte a Adunarii Generale a Asociatilor SC C. T. S., desi cunostea faptul ca acea sedinta nu putea fi tinuta fata de lipsa procurilor de reprezentare si ca deja se realizase un proces verbal in care se consemnase imposibilitatea tinerii acestei Adunari generale in conditii de legalitate. La intocmirea Procesului-verbal atacat au lipsit atat organele prevazute de lege, cat si celalalt asociat, fiind in realitate un act realizat in secret, intr-un mod neloial si ilegal, iar ulterior, in mod abuziv s-a asigurat opozabilitatea unor documente nule absolut, documente ce "nici" macar nu emana de la reclamanta, incalcandu-se in mod vadit prevederile legale.
In opinia reclamantei, procesul-verbal al AGA atacat este nul absolut, datorita neindeplinirii conditiilor de validitate pentru convocarea adunarii generale. Convocatorul emis in data de 29 mai 2012 avea o serie de prevederi clare ce stabileau: ordinea de zi; data, ora si locul primei adunari; data, ora si locul celei de-a doua adunari in cazul in care in prima data adunarea nu este statutara; depunerea procurilor speciale de reprezentare a asociatilor in original la sediul societatii pana in data de_, ora 10. In data de_, sedinta AGA nu s-a putut tine datorita lipsei celor doi asociati, cat si a oricaror reprezentanti ai acestora. In data de_, Presedintele Consiliului de Administratie a constat ca si de aceasta data cei doi asociati lipsesc. Chiar daca erau prezenti
reprezentantii SC P. R. E. S., acestia nu au putut participa in conditii de legalitate intrucat nu au depus in prealabil imputernicirile speciale in termenul prevazut in Convocator. Cu toate ca reprezentantii P.
R. E. S. au fost informati ca sedinta Adunarii Generale nu se poate tine, acestia au ignorat total prevederile legale, au organizat o alta sedinta a Adunarii Generale si au luat decizii in numele societatii.
Nulitatea absoluta a Procesului-verbal atacat decurge in principal din impiedicarea unuia dintre asociati sa participe la Adunarea Generala, fapt ce s-a realizat prin constituirea unei adunari generale ad hoc, fara a informa celalalt asociat printr-un convocator/scrisoare recomandata sau orice alta modalitate legal acceptata.
Si nedesfasurarea sedintei la sediul social al societatii repezinta incalcarea unei norme imperative, situatie ce atrage de asemenea nulitatea absoluta a Procesului-verbal atacat.
De asemenea, in Procesul-verbal atacat se precizeaza ca Dl. Ciorca Vasile Florin nu mai detine functia de Presedinte al Consiliului de Administratie a societatii, deoarece mandatul acestuia a expirat din data de_, desi mandatul presedintelui Consiliului de Administratie al societatii a fost prelungit in mod tacit,, conform art. 72 din Legea nr.31/1990. Chiar daca Presedintele Consiliului de Administratie ar fi avut mandatul expirat, asociatul SC P. R. E. S. nu putea proceda la inceperea sedintei Adunarii Generale a Asociatilor fara o noua convocare, deoarece daca intr-adevar Dl. Ciorca Vasile nu ar mai avea calitatea de Presedinte, atunci Convocatorul emis de catre acesta ar fi nul absolut.
Parata S.C. P. R. E. S.R.L. a depus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii. In motivare, s-a aratat in conditiile in care cererea de chemare in judecata este formulata prin intermediul unor mandatari, in mod vadit terte persoane fata de C. T., solicita prezentarea mandatului de reprezentare in baza caruia prezenta cerere a fost semnata si este sustinuta in fata instantelor de judecata. In conditiile in care mandatul membrilor consiliului de administratie a expirat inca de la sfarsitul anului 2010, aspect confirmat inclusiv de catre evidentele apartinand Registrului Comertului, este evident ca pretinsa reclamanta nu are organe de reprezentare, un eventual mandat acordat avocatilor de catre pretinsi membrii ai consiliului de administratie, fiind in mod vadit invalid.
Parata a mai sustinut ca prezenta cauza este strict circumscrisa cadrului procesual generat exclusiv in limitele art. 132 din Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, text de lege invocat prin cererea de chemare in judecata ca si temei de drept, din perspectiva caruia intelege sa invoce exceptia lipsei calitatii procesuale active a societatii insesi de a-si ataca propriile hotarari. Astfel in conditiile reglementate de art. 132 al.2, calitatea procesuala activa o pot avea doar actionarii/asociatii care au votat, personal sau prin mandatar, impotriva acelei hotarari si au solicitat a se mentiona acest aspect in procesul verbal de sedinta, iar textul alin. 2 al art. 132 este unul de exceptie, neputand fi extins, sau aplicat prin analogie, la alte persoane decat cele expres mentionate in cuprinsul acestuia. Or, societatea nu este o persoana care poate ataca propriile hotarari, existand in aceasta situatie o contradictie
evidenta, intrucat se prezuma ca aceste hotarari reprezinta vointa acesteia. Singuri, actionarii/asociatii sunt cei care au vocatia procesuala de a tinde spre rasturnarea acestei prezumtii, prin formularea actiunilor in anularea hotararilor adunarii generale a asociatilor. C. T. nu poate fi asimilata nici macar sensului de tert avut in vedere de catre art. 132 alin.3 din LSC, dat fiind faptul ca in discutie este chiar un act juridic apartinand acesteia.
Pe de alta parte, se arata ca art. 132 este restrictiv si cat priveste obiectul cererii de chemare in judecata, acesta constituindu-l exclusiv actiuni in anularea hotararilor adunarii generale a asociatilor si nu a proceselor verbale ale sedintelor adunarii generale a asociatilor. Din perspectiva legislatiei societare, procesele verbale ale sedintei adunarii generale a asociatilor sunt acte interne ale entitatii juridice, distincte de hotararile adoptate de catre asociati, atacarea lor fiind inadmisibila.
De asemenea, a fost invocata exceptia lipsei de interes, aratandu- se ca prin intermediul procesului verbal atacat nu a fost luata nicio hotarare, aspect dedus din cuprinsul explicit al acestuia, parata abtinandu-se de la vot. Or, fata de textul articolului 132 al Legii nr.31/1990, text de referinta, invocat ca temei al cererii introductive, vor putea fi atacate Hotararile AGA, iar nu lipsa acestora.
Pe fondul cauzei, se arata ca urmare a convocarii, mandatarii paratei, numiti cu procura speciala de reprezentare emisa de asociatul P.
R. E. in data de_, s-au prezentat la orele 10:00 la sedinta din data de_, la adresa din Str. Republicii nr. 109. M. datarii au fost intampinati de catre fostul presedinte al consiliului de administratie - Dl. Ciorca Vasile Florin care a solicitat dovada ca procura de reprezentare a fost depusa in original inainte de sedinta din data de_ . Reprezentantii paratei au invederat Dlui. Ciorca Vasile Florin ca nu exista nici un temei legal sau statutar pentru a solicita aceste depuneri, cu atat mai mult cu cat in convocator era mentionat in mod expres faptul ca sedinta a fost stabilita initial pentru data de_, insa in situatia neintrunirii cvorumului necesar, a fost prevazuta o a doua data, pentru care parata a fost reprezentata. Fata de refuzul fostului Presedinte al Consiliului de Administratie de a pune la dispozitia singurului asociat prezent la sedinta din data de_, logistica si secretariatul necesar pentru tinerea sedintei in conditii normale si tinand cont de faptul ca nu mai detinea la acel moment nicio calitate de reprezentant al C. T. pentru a conduce sedinta, reprezentantii asociatului P. R. E. au procedat la incheierea procesului verbal atacat, in cuprinsul caruia au consemnat rezultatul votului exprimat conform procurii intocmite in baza convocatorului.
Cat priveste incidenta art. 136 ind.1 din Legea societatilor comerciale, obligatia de loialitate revine actionarilor si este, totodata, datorata actionarilor, iar nu societatii in sine. Desi articolul mentionat reglementeaza raporturile dintre actionarii unei societati pe actiuni, in masura in care am putea extinde aplicabilitatea lor si la societatea cu raspundere limitata, prin interpretarea art. 136 se ajunge la concluzia ca obligatia impusa prin acest text legal este bivalenta, aceasta nefunctionand univoc, sens in care se poate vorbi despre abuz in cazul
oricaruia dintre asociatii unei persoane juridice. In situatia examinata nu se poate vorbi despre un abuz comis de catre parata in exercitarea drepturilor care ii revin ci, din contra, despre un abuz fatis al fostului Presedinte al Consiliului de Administratie care nu a permis participarea reprezentantilor paratei in locatia prevazuta pentru desfasurarea sedintei AGA.
Cu privire la nulitatea procesului-verbal al sedintei din data de_ motivata de lipsa convocatorului, parata arata ca reclamanta insasi mentioneaza in cuprinsul cererii sale ca in scopul organizarii sedintei AGA din data de_ a fost emis un convocator in data de_, convocator in baza caruia au fost votate punctele de pe ordinea de zi, astfel cum rezulta din procesul-verbal atacat. De altfel, invocarea unei eventuale nereguli in procedura de convocare nu poate fi justificata decat de un asociat al societatii comerciale, in conditiile dovedirii masurii in care eventualele nereguli in procedura de convocare, l-ar fi prejudiciat. Or, in speta, societatea comerciala in sine nu poate invoca eventuale nereguli in procedura de invocare a asociatilor, pentru simplul motiv ca nu se poate erija in aparator al celuilalt asociat. Asociatul Consiliul Local C. nu numai ca nu a fost cu nimic prejudiciat si nici nu a fost impiedicat sa participe la sedinta AGA, dar acesta nu si-a manifestat macar intentia de a participa.
Articolul 195 al LSC, analizand regulile privitoare la convocarea adunarii asociatilor, mentioneaza, cu titlu dispozitiv, ca locul in care va fi convocata sedinta AGA este cel al sediului societatii. In acest sens, norma cuprinsa in art. 195 alin. 2 mai sus amintit se va aplica numai in masura in care prin actele constitutive nu se prevede altfel. Potrivit art. 26 teza finala din Contractul de societate al SC C. T. C. S., Adunarea Generala a Asociatilor va putea avea "loc in orice loc". Argumentul rezultat din prevederile exprese al actului constitutiv considera parata ca se constituie intr-o ratiune suficienta in sensul inlaturarii motivului de nulitate avand ca temei locul de tinere al sedintei AGA.
M. datul fostului presedinte a expirat cu multa vreme in urma, aspect ce nu poate fi contestat fata de evidenta starii de fapt, atestata prin inscrisurile disponibilizate oficial. Problematica privind valabilitatea/nevalabilitatea convocatorului este cu totul distincta si nu poate constitui un argument de validare tacita a calitatii de presedinte al consiliului de administratie a persoanei mentionate sau a calitatii acesteia de administrator. Fata de toate argumentele invocate, se solicita respingerea cererii de chemare in judecata.
Prin scriptul depus la dosar la data de 14 decembrie 2012, parata
S.C. P. R. E. S. a aratat ca intelege sa invoce, in temeiul art.196 coroborat cu art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 exceptia tardivitatii formularii actiunii introductive. Astfel procesul verbal atacat, asimilat unei hotarari a adunarii generale a asociatilor C. T., a fost inregistrat la ORC in data de_, operatiune care asigura opozabilitatea existentei si continutului acestuia fata de orice subiect de drept, iar pe de alta parte, procesul verbal atacat a fost comunicat la data de 3 august 2012, in timp ce prezenta actiunea a fost depusa la data de_ .
Analizand actele si lucrarile de la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal al Adunarii Generale a Asociatilor SC C.
T. C. S. incheiat la data de 12 iunie 2012, s-a constatat ca sedinta de la acea data se tine doar in prezenta asociatului P. R. E. S., care detine 49% din capitalul social total al societatii, fiind indeplinite conditiile legale si statutare pentru adoptarea de hotarari la a doua convocare pentru data de_ . Trecandu-se la votarea punctelor de pe ordinea de zi, respectiv: aprobarea Raportului Consiliului de Administratie pentru anul financiar 2011, aprobarea Bilantului contabil si a Contului de profit si pierderi pentru anul 2011, analiza activitatii Consiliului de Administratie pentru anul 2011. Descarcarea de gestiune a membrilor Consiliului de Administratie pentru anul 2011, s-a consemnat ca asociatul prezent se abtine de la vot, pentru toate cele trei puncte aflate pe ordinea de zi, sens in care nu se adopta nicio hotarare (filele 16-18).
Procesul verbal al adunarii generale a asociatilor SC C. T.
C. S. incheiat la data de 12 iunie 2012 a fost inregistrat in registrul comertului in baza Rezolutiei nr.5. /_ data de persoana desemnata de directorul general al Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj (fila 15).
Reclamanta SC C. T. S. a formulat prezenta actiune, intemeiata in drept pe dispozitiile art.132 din Legea nr.31/1990, prin care a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a Procesului verbal al adunarii generale a asociatilor SC C. T. C. S. din data de_ .
Examinand cu prioritate exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a semnatarilor cererii de chemare in judecata si a reprezentantului legal al societatii care i-a mandatat pe acestia se constata urmatoarele.
Prezenta actiune in anulare a fost formulata de reclamanta SC C.
T. S. prin directorul general Calin Oltean, care a acordat mandat pentru redactarea si inregistrarea actiunii si pentru sustinerea intereselor societatii in fata instantei de judecata, Societatii Civile de Avocati B. & P. (filele 2-12, 148).
Din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj rezulta ca societatea a fost reprezentata de un Consiliul de Administratie format din: Ciorca Vasile Florin, Nagy Istvan Janos si Haas Andrei Ioan. M. datul celor trei administratori a expirat la data de_ . Prin Hotararea Adunarii Generale a Asociatilor SC C. T. C. S. nr.2/_ s-a hotarat, printre altele, acordarea unui mandat de 4 ani pentru membrii consiliului de administratie in urmatoarea componenta: Ciorca Vasile Florin, Nagy Istvan Janos si Maier M. -Claudia (filele 169- 170). Prin decizia civila nr.3443/_ pronuntata de C. ea de Apel C. in dosarul nr._ s-a dispus suspendarea executarii hotararilor adoptate in cadrul sedintei AGA nr.2/_ a societatii SC C. T.
S., pana la solutionarea definitiva si irevocabila a actiunii inregistrate initial pe rolul Tribunalului Specializat C. sub nr._, avand ca obiect actiunea in constatarea nulitatii absolute a acestei hotarari (f.169- 174). Dosarul nr._ se afla in prezent pe rolul Tribunalului Brasov, fiind suspendata judecarea cauzei din data de_ (fila 175).
In timpul exercitarii mandatului, Consiliul de Administratie al societatii reclamante, compus din: Ciorca Vasile Florin, Nagy Istvan Janos si Haas Andrei Ioan, a emis Decizia nr.9/_ prin care l-au numit pe dl.Calin Oltean ca si director general al societatii (fila 76). Lecturand continutul acestei decizii, se constata ca mandatul acordat d-lui Calin Oltean nu a fost limitat la efectuarea de acte de administrare privind proiectul de investitii "C. T. "; asa cum s-a sustinut de catre parata, ci mandatul acordat a fost unul general si se circumscrie dispozitiilor art.143 din Legea nr.31/1990. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, instanta a avut in vedere imprejurarea ca punctul 1 al Deciziei precizeaza in mod clar si nespecific faptul ca "Incepand cu data de_, se numeste dl.Calin Oltean, cetatean roman, ca si director general in cadrul SC "C. T. C. "; S. ";. Mentiunea ulterioara, in sensul ca societatea va construi un cartier rezidential pe terenul in suprafata de
2.030.000 mp in zona Bulevardul Muncii - Padurea Someseni, ca si faptul ca, in calitatea sa de director general, dl.Oltean Calin va coordona si supraveghea activitatea societatii cu privire la proiectul de investitii mentionat, potrivit punctului 2 al deciziei, nu are semnificatia unei limitari a mandatului incredintat, ci a unei detalieri a atributiilor directorului, atata timp cat nu s-a precizat ca intinderea mandatului este limitata la exercitarea atributiilor de coordonare si supraveghere cu privire la proiectul in discutie, eventuale restrangeri ale mandatului trebuind sa fie prevazute in mod expres.
Cat priveste dispozitiile din contractul de societate si statut privitoare la conducerea si reprezentarea societatii (art.38 si 39 din contractul de societate - filele 56-59, art.17-34 din statut - filele 177-185), invocate de catre parata, niciuna dintre acestea nu interziceau delegarea conducerii societatii unui director general. Dimpotriva, art.23 din Statut prevedea ca presedintele consiliului de administratie va putea fi si directorul general al societatii, ceea ce presupune ca nu a fost cenzurat dreptul consiliului de administratie de a numi un director general in conformitate cu art.143 din Legea nr.31/1990.
Decizia de numire a directorului general nu a fost contestata pana in prezent si se bucura de prezumtia de validitate, fiind adoptata de un consiliu de administratie al carui mandat era valid la acea data. Ulterior, mandatul acestui consiliu de administratie a expirat, insa numirea directorului general s-a facut pe durata nedeterminata, iar directorul general Calin Oltean nu a fost revocat pana la acest moment de organele statutare ale societatii reclamante. In aceste conditii, in conformitate cu dispozitiile art.143 ind.2 al.4 din Legea nr.31/1990, puterea de a reprezenta societatea apartine directorului general. Ca urmare, exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a reprezentantilor societatii care au mandatat societatea de avocatura pentru promovarea prezentei cereri nu este intemeiata si va fi respinsa ca atare.
In temeiul dispozitiilor art.161 Cod procedura civila, va fi respinsa si exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a semnatarilor cererii, respectiv a Societatii Civile de Avocati B. & P., intrucat la dosarul cauzei a fost depusa imputernicirea avocatiala nr.CJ/052846/B/2010 (fila 148), semnata atat de clientul SC C. T.
, prin reprezentant - director general Oltean Calin, cat si de Societatea Civila de Avocati B. & P., prin av.Bucerzan Calin-Eugen, iar in temeiul dispozitiilor art.126 din Statutul profesiei de avocat si Anexa 2 la acest statut imputernicirea face dovada deplina in privinta mandatului acordat semnatarilor cererii pentru redactarea actiunii, asistare si reprezentare in fata Tribunalului Specializat C. in cauza ce face obiectul dosarului nr._ .
Exceptia tardivitatii formularii actiunii introductive
a fost respinsa in sedinta publica din data de 11 ianuarie 2012, pentru considerentele indicate in cuprinsul practicalei prezentei hotarari.
Examinand exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei in promovarea actiunii de fata, tribunalul constata ca aceasta este intemeiata si va fi admisa, in considerarea urmatoarelor argumente.
Prin prezenta actiune, s-a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a Procesului verbal al adunarii generale a asociatilor SC C.
C. S. din data de_, invocandu-se ca temei juridic dispozitiile art.132 din Legea nr.31/1990. Reclamanta a argumentat pe larg motivele pentru care apreciaza ca sunt incidente in cauza dispozitiile art.196 raportat la art.132 din Legea nr.132/1990, neexistand niciun dubiu in ce priveste temeiul de drept al actiunii, instanta fiind obligata sa solutioneze actiunea prin raportare la temeiul juridic indicat de parte, cu respectarea principiului disponibilitatii, in conformitate cu dispozitiile art.129 al.6 Cod procedura civila.
Potrivit dispozitiilor art.132 al.2 din Legea nr.31/1990, Hotararile adunarii generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate in justitie de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei, in timp ce dispozitiile art.132 al.3 din acelasi act normativ prevad ca hotararile adunarii generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate in justitie de orice persoana interesata, atunci cand se invoca motive de ordine publica. In acelasi timp, conform prevederilor art.132 al.5 din Legea nr.31/1990, cererea se va solutiona in conformitate cu societatea, reprezentata prin consiliu de administratie, respectiv directorat.
Din interpretarea dispozitiilor cuprinse in art.132 al.3, coroborat cu cele ale al.2 rezulta categoriile de persoane carora legiuitorul le-a conferit legitimitate procesuala activa in promovarea actiunilor in anularea hotararii adunarii generale. Astfel, pe langa actionarii care au votat personal sau prin mandatar impotriva hotararii si au cerut sa se consemneze acest fapt in procesul verbal si actionarii care nu au participat la sedinta, pot formula o asemenea cerere si alte persoane care, desi nu sunt actionari, pot justifica un interes legitim, personal, nascut si actual atunci cand se invoca nulitatea absoluta a unei hotarari. Din categoria persoanelor interesate nu face insa parte si societatea comerciala in cauza, sens in care pot fi avute in vedere cel putin urmatoarele considerente.
In primul rand, hotararea reprezinta o manifestare a vointei societatii, exprimata prin organele sale statutare si care, pana la proba contrara, se prezuma a fi valabila. Societatea comerciala nu poate pretinde ea insasi ca aceasta manifestare de vointa ar incalca dispozitiile legii ori
ale actului constitutiv intrucat pe de o parte, hotararea, chiar si ilegala, este actul juridic al societatii insesi, reprezentand o manifestare a vointei acesteia si se impune a fi aparata de societate, iar pe de alta parte, societatea nu poate solicita desfiintarea unei hotarari pe care ar aprecia-o nelegala, deoarece s-ar prevala de propria sa culpa in adoptarea acesteia. De asemenea, nimic nu ar impiedica societatea sa isi revoce hotararea ori sa adopte o hotarare in sens contrar, daca ar aprecia ca aceasta contravine intereselor sale legitime.
In al doilea rand, faptul ca legiuitorul nu a inteles sa includa in categoria titularilor dreptului la actiune in nulitatea hotararii adunarii generale a actionarilor si societatea se intemeiaza pe doua argumente de text. Astfel, dispozitiile art.132 al.5 din Legea nr.31/1990 prevad in mod explicit ca cererea se va solutiona in contradictoriu cu societatea, reprezentata prin consiliul de administratie, respectiv prin directorat, stabilind in mod clar calitatea procesuala pasiva in aceste categorii de actiuni in favoarea societatii. Chiar in ipoteza in care hotararea ar fi atacata de toti membrii consiliului de administratie sau de toti membrii directoratului, prevederile art.132 al.6 si 7 din Legea nr.31/1990 dispun in sensul ca societatea va fi reprezentata in justitie de catre persoana desemnata de presedintele instantei dintre actionarii ei, care va indeplini mandatul cu care a fost insarcinata, pana ce adunarea generala, convocata in acest scop, va numi un reprezentant sau de catre consiliul de supraveghere, astfel ca si in aceste ipoteze calitatea procesuala pasiva revine tot societatii in cauza. In aceste conditii, ar reprezenta un nonsens juridic posibilitatea societatii de a-si ataca propria hotarare, urmand ca judecarea actiunii sa se realizeze in contradictoriu cu aceeasi societate, nefiind admisibil, cu exceptiile prevazute de lege, ca in persoana aceleiasi parti sa coexiste o dubla calitate procesuala: reclamant si parat.
In sfarsit, se observa si faptul ca societatea reclamanta a atacat procesul verbal din data de_, ca act societar care emana de la aceasta societate, neafirmand niciun moment ca intelege sa atace acest act care ar proveni exclusiv de la asociatul P. R. E. S. si care i-ar fi atribuit exclusiv acestuia.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul constata ca este intemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, invocata de parata prin intampinarea depusa la dosar, exceptie care va fi admisa, cu consecinta respingerii actiunii in constatarea nulitatii formulata de reclamanta SC C. T. S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Respinge ca neintemeiata exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a semnatarilor cererii si a directorului general Oltean Calin, invocata de parata.
Respinge ca neintemeiata exceptia tardivitatii formularii actiunii in anulare, invocata de parata.
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si, in consecinta,
Respinge actiunea in anulare formulata de reclamanta SC C.
T. S. cu sediul procesual ales la sediul profesional al Societatii Civile de Avocati B. & P., din C. N. str.M. nr.28 jud.C., in contradictoriu cu parata SC P. R. E. S. cu sediul procesual ales in
B., B-dul A. nr.43 sector 1.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 11 ianuarie 2013.
PRESEDINTE: | GREFIER: | |
M. C. B. | S. | M. |
Red./Dact./MCB/4ex./_
← Sentința civilă nr. 2816/2013. Acțiune în anulare. OG 5/2001 | Sentința civilă nr. 6981/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA → |
---|