Decizia nr. 10139/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C.,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FIS.L
Dosar nr. (...)/a10
DECIZIA C. NR. 10139/2012
Ședința a de 05 D. 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de SC M. SA PRIN LICHIDATOR J. U. I. împotriva sentinței civile nr. 694 din data de (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...)/a10 în contradictoriu creditoarea SC M. R. L. I. SA, având ca obiect - procedura insolvenței - societăți pe acțiuni - contestație la creanță.
Prin Serviciul R.istratură, la data de (...) intimata SC M. R. L. I. SA a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 694 din data de (...) pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr. (...), s-a respins excepția puterii de lucru judecat invocată de U. S.
Prin aceeași sentință s-a admis în parte cererea formulată de creditoarea
M. R. L. I. S. B., în contradictoriu cu U. SPRL B., I. SPRL B. și cu comitetul creditorilor debitoarei SC M. SA și, în consecință:, s-a dispus înscrierea creditoarei M. R. L. I. SA în tabelul creanțelor debitoarei cu creanțele în sumă de 1.200.000 euro și 8.229.682,28 lei și respingerea capătul de cerere privind numirea creditoarei M. R. L. I. SA în calitate de membru în comitetul creditorilor debitoarei SC M. SA.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că în privința solicitării creditoarei M. de a face parte din comitetul creditorilor, operează autoritatea de lucru judecat întrucât judecătorul sindic a luat deja act de hotărârea adunării creditorilor referitoare la alegerea comitetului creditorilor prin sentința comercială nr. 2.019/(...).
Referitor la solicitarea creditoarei de a fi înscrisă în tabelul creditorilor cu sumele de 1.200.000 euro și 8.229.682,28 lei, judecătorul sindic a arătat că la data pronunțării sentinței recurate, hotărârea nr. 3. prin care i s-a recunoscut contestatoarei calitatea de creditoare pentru sumele menționate anterior, nu a fost încă modificată sau casată, fiind executorie, putând astfel să-și producă toate efectele, inclusiv determinarea înscrierii creditoarei în tabel cu cele două creanțe.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs lichidatorul judiciar U. I., solicitând modificarea hotărârii recurate, cu consecința admiterii cererii așa cum a fost formulată.
Susține recurenta că în mod greșit a fost reținută excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 694/(...) modificată prin decizia civilă nr. (...) pronunțate în dosarele nr. (...).
Arată creditoarea că prin sentința recurată sunt menționată, dispozițiile sunt contrare celor cuprinse în decizia civilă nr. (...) care a dispus înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor reprezentând ratele de leasing scadente până la data de (...) și penalități de întârziere aferente calculate până la data deschiderii procedurii, iar prin sentința recurată s-a dispus înscrierea în tabelul creditorilor cu aceeași sumă.
Recurenta nu a indicat temeiul juridic al cererii de recurs, însă, din analiza motivelor de fapt prezentate, Curtea constată că recurenta critică hotărârea instanței de fond pentru motive de nelegalitate, aspect ce corespunde motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 c.pr.civ.
C.area M. R. L. I. S. B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului (f.7).
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-aapreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 2653/(...) pronunțată în dosarul nr. 101.(...) al Curții de A. C. s-a admis recursul formulat de către lichidatorul judiciar al debitoarei S. M. S. și s-a modificat sentința civilă nr. 3. a T. B.-N. în sensul că s-a dispus înscrierea creditoarei M. R. L. I. în tabelul preliminar al debitoarei doar cu creanța reprezentând ratele de leasing scadente până la data de (...) și penalități de întârziere aferente calculate până la data deschiderii procedurii.
Prezintă relevanță în soluționarea prezentei cereri și aspectul referitor la păstrare de către instanța de recurs a mențiunilor referitoare la înscrierea în tabelul de creanță a sumei de 1.200.000 euro în favoarea creditoarei menționată anterior.
Este de observat că în decizia menționată anterior s-a discutat înscrierea celor două creanțe în tabelul preliminar al creditorilor debitoarei S. M. S., acest aspect prezintă relevanță în cauză întrucât în apărările formulate în întâmpinare depusă, intimata se referă la tabelul definitiv al creanțelor în care solicită să fie înscrisă cu întreaga sumă de 8.299.682,28 lei alături de creanța de 1.200.000 euro.
La data la care judecătorul sindic a soluționat cererea creditoarei de obligare a lichidatorului de înscriere a acestei creditoare în tabel, justificat de refuzul lichidatorului judiciar de menționare a creditoarei în tabel, se parcurgea, în reurs, etapa definitivării tabelului preliminar de creanțe.
În acest context trebuie să fie analizată și soluționată cererea creditoarei, cu referire deci la obligațiile stabilite de către instanța de recurs în decizia civilă nr. 2., care se referă doar la tabelul preliminar de creanțe.
Prin acea decizia s-a menționat ce anume se poate include în tabelul preliminar, astfel încât nu este permisă ignorarea celor menționate în acea decizie.
Față de împrejurarea rămânerii irevocabile a sentinței de înscriere a creditoarei în tabelul preliminar prin decizia civilă nr. 2., se impunea a fi analizată solicitarea creditoarei M. R. L. I. din această perspectivă și cu referire la acel moment procesual.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9
C.pr.civ., se va admite recursul și se va modifica în parte hotărârea atacată însensul că se va respinge cererea creditoarei de înscriere în tabelul preliminar al debitoare cu creanțele în sumă de 1.200.000 euro și 8.229.682,28 lei.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admitere recursul declarat de lichidatorul judiciar U. I. împotriva sentinței civile nr. 694 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea creditoarei de înscriere în tabelul preliminar al debitoare cu creanțele în sumă de 1.200.000 euro și
8.229.682,28 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.
P.nunțată în ședința publică din 5 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. H. D. M. F. T.
GREFIER, D. C.
Red.D.M./(...). Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: C. V..
← Decizia nr. 8/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 9835/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|