Decizia nr. 2212/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2212/2012
Ședința de la 20 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător C. I. Judecător D. P. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr.
1729 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. în contradictoriu cu intimații SC D. S. B. PRIN LICHIDATOR J. S. S. B., SC D. S. B., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei prin administrator statutar -întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A : Prin sentința comercială nr. 1.729 din data de 16 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., s-a aprobat raportul final cu propunerea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei S. D. S. B. și bilanțul general de lichidare privind creanțele insolvenței, întocmite de lichidatorul judiciar S. S. și, în consecință, în baza art.131 din L. nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului pornită împotriva debitoarei S. D. S. B. și radierea acesteia din Registrul C. jud. B.-N.. S-a aprobat decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar la suma de 3835,51 lei și s-a dispus onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din L. nr.85/2006 precum și notificarea prezentei sentințe ORC B.-N. și DGFP B.-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art.l3l din L. nr.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr. l73/2008, „în orice stadiu al procedurii ,dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de cătrecreditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța de fond, în temeiul art.l3l din L.nr. 85/2006, a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea S. D. S. și radierea acesteia din evidențele O. R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, aprobându-se decontul cheltuielilor în sumă de 3835,5l lei depus de lichidatorul judiciar. In realizarea dispozițiilor art. 135 din lege, prezenta hotărâre s-a dispus a fi notificată Direcției Generale a F. P. B.-N. precum și O. R. C. de pe lângă T. B.-N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun. Împotriva acestei sentințe, creditoarea A. F. P. B. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului împotriva debitoarei. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 rap. la art. 3041C., creditoarea a învederat faptul că prin raportul întocmit conform dispozițiilor art. 54 din legea insolvenței, administratorul judiciar a arătat că deși a fost notificat prin deschiderea procedurii, la dosarul cauzei nu au fost depuse actele și informațiile prev.de disp.art. 28 din L. nr. 85/2006, că actele constitutive și documentele contabile nu au fost găsite și societatea a fost anterior dizolvată. Apoi, a precizat recurenta, a depus cererea de admitere a creanței solicitând înscrierea pe tabloul creditorilor societății S. D. S. B. cu suma de 11.300 lei, creanța fiind acceptată și înscrisă inițial în tabelul preliminar, iar ulterior în cel definitiv consolidat al creanțelor debitoarei. De asemenea, creditoarea a arătat că lichidatorul judiciar, pe parcursul desfășurării procedurii, nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentanților debitoarei, făcând doar formal mențiune în raportul final cu privire la inexistența unor elemente ce ar impune formularea unei acțiuni în răspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art. 138 din L. nr. 85/2006. Cum prin rapoartele de activitate privind cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății în încetare de plăți, lichidatorul judiciar a constatat că societatea a intrat în procedura insolvenței datorită managementului defectuos și a lipsei de preocupare a administratorilor statutari, iar societatea nu figurează în evidente cu bunuri impozabile și nu deține bunuri sau valori, creditoarea consideră că atât pentru a putea fi acoperite cheltuielile administrative cât și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, se impunea o analiză mai amănunțită asupra modului de administrare a societății. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele: Principala critica adusa de catre recurenta se referă la faptul că lichidatorul judiciar nu a convocat creditorii în vederea discutării raportului final și nici nu a comunicat creditorilor un astfel de raport. R. face însă abstracție de dispozițiile art. 131 alin. 2 din L. 85/2006 potrivit cărora în cazul închiderii procedurii în condițiile acestui articol, pentru lipsa oricăror bunuri în patrimoniul debitoarei, întocmirea raportului final reglementat de dispozițiile art. 129 din L. 85/2006 nu mai este necesară: ,,În cazul prevăzut la alin. (1) nu sunt aplicabile prevederile art. 129,,. Cu privire la cererea de angajare a răspunderii fostului administrator statutar, instanta de recurs retine faptul că în conditiile refuzului lichidatorului judiciar de a promova o astfel de cerere, creditoarea avea posibilitatea ca în condițiile art. 138 alin. 3 C.p.c. sa introducă o astfel de cerere mai ales că avea calitatea de unic creditor al debitoarei, însă nu a uzat de această procedură. Mai mult, contrar celor susținute de către creditoarea recurentă, actele reglementate de dispozițiile art. 28 din L. 85/2006 au fost depuse de către fostul administrator statutar. Au fost depuse în acest sens dovezi inclusiv la dosarul de recurs (f. 9, 10). Continuarea demersurilor pentru identificarea unor eventuale bunuri din patrimoniul debitoarei si pentru intrarea in posesia actelor contabile necesită avansarea unor sume de bani de către creditorii interesati, in conditiile in care oricum, demersurileefectuate pana la momentul intocmirii raportului final au fost realizate in baza unor sume avansate de catre lichidator, a caror recuperare din fondul special constituit in baza art. 4 alin. 4 din L. 85/2006 este incerta. Mai mult, instanta de recurs retine ca, intentia legiuitorului prin reglementarea dispozitiilor art. 4 alin. 4 din L. 85/2006 este aceea ca, in lipsa disponibilitatilor banesti din contul averii debitoarei, sa sustina prin crearea fondului special acele proceduri a caror continuare ar fi justificata de valorificarea bunurilor din averea debitoarei, cu consecinta indestularii creditorilor, ipoteza care insa nu se regaseste in cazul concret dedus judecatii. Creditorii au fost convocati in vederea avansarii sumelor necesare continuarii procedurii de insolventa, insa nu si-au manifestat disponibilitatea in vederea avansarii sumelor respective situatie in care sunt pe deplin incidente dispozitiile art. 131 din L. 85/2006. Trebuie precizat in acest context si faptul ca, dupa ultima modificare a Legii 85/2006 prin L. 2., in conditiile art. 131 din L. 85/2006, in lipsa bunurilor din averea debitoarei si a disponibilitatii creditorilor de a avansa sumele necesare continuarii procedurii, inchiderea procedurii este imperativa, nu mai este lasata la latitudinea judecatorului sindic. Astfel, ,,În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, jude că torul -sind ic va d a o se ntinț ă d e în ch ide re a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat,,. Trebuie precizat în acest context faptul că toate demersurile pentru identificarea unor bunuri în patrimoniul debitoarei au rămas fără rezultate, deși lichidatorul judiciar a depus diligențe în acest sens (f. 30 dosar procedură). Pentru toate aceste argumente, in baza dispozitiilor art. 312 alin 1 C.p.c. recursul va fi respins ca neintemeiat si sentinta recurata va fi mentinuta ca fiind pe deplin legala si temeinica. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge recursul declarat de creditoarea A. F. P. B. împotriva sentinței comerciale nr. 1.729 din 16 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.- N., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A.-A. I. C. I. D. P. GREFIER M. N. ȚÂR Red.A.A.I./(...). Dact.H.C./2 ex.. Jud.fond: P. I..
← Decizia nr. 6568/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 1690/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|