Decizia nr. 4986/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4986/2012
Ședința { F. publică} de la 01 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
{ F. | }
S-a luat în examinare cererea formulată de către petenta S. S. S. S. ȘIMLEU S. în contradictoriu cu intimat S. S. S. S. ȘIMLEU S. PRIN ADMINISTRATOR J. S. P. I. 2007 I., având ca obiect suspendare a executării sentinței nr. 2628 din (...) pronunțată de către Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), în temeiul art. 300, 319^1, 325 CPC.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat O. M. în reprezentarea intereselor petentei și lichidatorul judiciar al intimatei-debitoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că cererea este legal timbrată.
La data de 25 mai 2012 s-a înregistrat la dosar memoriu de recurs, iar la data prezentului termen de judecată s-a înregistrat întâmpinare, transmisă prin fax, într-un exemplar.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 300 alin 2 și 3, art. 403 alin 3 și 4 C.pr.civ. Reprezentantul lichidatorului judiciar depune la dosar originalul întâmpinării transmise anterior prin fax, menționând că s-a comunicat un exemplar și cu partea adversă. Reprezentantul petentei depune la dosar, în original, dovada achitării cauțiunii în cuantum de 500 lei, cu recipisa de consemnare 5. din (...), care urmează a fi depusă la R. de valori al instanței. Se comunică un exemplar din memoriul de recurs cu reprezentantul lichidatorului judiciar, după care, Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale. Reprezentantul petentei solicită admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată în scris. menționează faptul că la data pronunțării sentinței a cărei suspendare se solicită nu exista un tabel definitiv al creanțelor și că există un total de creanțe contestate în valoare de 1.632.739 RON, iar împotriva sentinței prin care s-au respins contestațiile a fost declarat recurs, încă nesoluționat. Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită respingerea cererii de suspendare a executării pentru argumentele expuse pe larg prin întâmpinare. Referitor la recursul declarat împotriva Sentinței civile nr.1280 care a soluționat contestațiile la creanță, arată că sentința este definitivă și executorie iar recursul declarat nu implică blocarea procedurii insolvenței. Referitor la susținerile recurentei că s-au făcut deja vânzări, acestea sunt reale, s-a vândut un tractor vechi și 4 rezervoare de apă din fibrex, iar din sumele rezultate s-au stins obligațiile salariale. Această vânzare este perfect legală conform Legii nr. 85/2006. continuarea procedurii este importantă pentru societate pentru achitarea obligațiilor bugetare curente și a celor salariale. Curtea reține cauza în pronunțare. { F. | } INSTANȚA Prin cererea formulată de către petenta S. S. S. S. ȘIMLEU S. în contradictoriu cu intimat S. S. S. S. ȘIMLEU S. PRIN ADMINISTRATOR J. S. P. I. 2007 I., se solicită suspendarea executării sentinței nr. 2628 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...). În motivarea cererii se arată că instanța de fond în mod greșit a dispus intrarea în faliment a petentei, iar suspendarea sentinței se impune tocmai datorită efectelor ireversibile pe care această măsură le produce. Debitoarea afirmă că recunoașterea forței executorii a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului i-ar aduce nu doar prejudicii grave de imagine față de partenerii săi contractuali, ci și prejudicii materiale prin sistarea livrărilor de materie primă și a punerii sale în imposibilitatea de a executa contractele pe care le are în derulare. Dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 stabilesc în alin.4 și 5 care sunt hotărârile judecătorului sindic pentru care pot fi aplicate prevederile art.300 alin.2 și 3 C.pr.civ intrând în această categorie sentința de respingere a contestației debitorului, sentința prin care se decide intrarea în procedura simplificată, sentința prin care se decide intrarea în faliment sau sentința de soluționare a contestației la planul de distribuire a fondurilor obținute Sentința pronunțată de judecătorul sindic în baza prerogativelor instituite în favoarea sa de disp. art.11 din Legea nr.85/2006 care face obiectul cererii de reformare face parte din categoria sentințelor susceptibile de suspendare. Prin sentința a cărei suspendare se solicită pe cale incidentală în cererea de recurs s-a dispus intrarea debitoarei în procedura falimentului. Recurenta se plânge că acest act jurisdicțional a fost dat cu nesocotirea prevederilor legale în vigoare. Continuarea procedurii falimentului, înainte de epuizareamecanismului procesual al căii de atac poate afecta dreptul de acces lajustiție . Dreptul de acces la justiție ar deveni iluzoriu atât timp cât prinneadoptarea unei măsuri profilactice, de conservare a stării juridice încare se afla entitatea anterior emiterii actului jurisdicțional contestat ,s-ar crea premisele ca acesta din urmă să-și producă ireversibilefectele. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Admite cererea de suspendare a executării sentinței nr. 2628 din (...) pronunțată de către Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) formulată de SC S. S. SA ȘIMLEU S. și în consecință: Suspendă executarea sentinței nr. 2628 din (...) pronunțată de către Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) până la soluționarea recursului declarat de SC S. S. SA. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 01 iunie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER G. A. N. S. AL H. M. I. I. A. B.red.S.Al H./A.C. 2 ex. - (...)
← Decizia nr. 5000/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 6568/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|