Decizia nr. 2421/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR.2421/2012

Ședința din data de 26 martie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : C. P.

JUDECĂTOR : A. M. C. JUDECĂTOR : M. S.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr.4379 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., în contradictoriu cu intimata SC R. G. S.- prin lichidator judiciar C. D. A., având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut cauzei, după care C. procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 6 și 8 din L. nr.8. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința comercială nr.4379 din 05 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr.(...) a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar C. I. DE I. D. A. în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC R. G. S., și în consecință s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea debitoarei din registrul comerțului.

S-a descărcat lichidatorul de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

A fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar în ceea ce privește cheltuielile de procedură și încuviințarea remunerației solicitate și în consecință:

S-a încuviințat în favoarea lichidatorului plata unei remunerații în cuantum de 3.000 lei + TVA și plata cheltuielilor de procedură în cuantum de 192 lei, conform prev. art. 4 alin. 4 din L. nr. 8..

S-a dispus notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, D. G. A F. P. A J. C. și O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.

Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic analizând cererea de închidere a procedurii falimentului debitoarei SC R. G. S. formulată de lichidatorul judiciar, a reținut că în conformitate cu disp. art.131 alin.1 din L. nr.8., în orice stadiu al procedurii prevăzută de actul normativ invocat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Alineatul 2 al aceluiași articol stabilește în mod clar și neechivoc faptul că în cazul prevăzut la alineatul 1 nu sunt aplicabile prevederile art.129.

Prin modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze închiderea procedurii în cadrul disp. art.131 alin.1 din L. nr.8. a fost instituită obligativitatea pronunțării de către judecătorul sindic a unei sentințe de închidere a acestei proceduri în acele situații prevăzute în mod clar și explicit în norma legală, situații în care se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori există bunuri dar acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative, condiționat de lipsa ofertei din partea creditorilor de a avansa sumele corespunzătoare necesare acoperirii acestor cheltuieli.

Prin aceste dispoziții legale legiuitorul a înțeles să reglementeze o modalitate de închidere a procedurii distinctă de cea prevăzută la art.129 din același act normativ, condiționat de inexistența bunurilor și lipsa ofertei creditorilor de a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor, respectiv insuficiența bunurilor pentru acoperirea cheltuielilor administrative și condiția cumulativă legată de neavansarea sumelor de către creditori.

Ceea ce este relevant în cauză este faptul că închiderea procedurii se va dispune de către judecătorul sindic în orice stadiu al procedurii, norma fiind o normă imperativă și nu supletivă, lăsată la îndemâna judecătorului sindic sau a lichidatorului, condiționat de întrunirea cerințelor mai sus menționate.

Altfel spus, în acele situații în care scopul procedurii nu poate fi atins, legiuitorul a înțeles să legifereze închiderea procedurii pentru evitarea unor cheltuieli suplimentare, cheltuieli care ar fi impuse de procedură, constând în plata onorariului practicianului în insolvență, efectuarea unor publicații, comunicarea unor rapoarte cu creditorii și persoanele implicate în procedură, cheltuieli ce pot fi înscrise în sfera cheltuielilor administrative.

Norma legală nu instituie în sarcina lichidatorului judiciar parcurgerea unor etape procedurale specifice procedurii insolvenței, închiderea raportat la disp. art.131 impunându-se a fi pronunțată în orice stadiu al procedurii.

În cazul în speță, lichidatorul judiciar a arătat că în contul unic al averii debitoarei nu există disponibilități bănești și că în patrimoniul debitoarei nu există nici un fel de bunuri care să poată fi valorificate în vederea acoperirii cheltuielilor administrative. În ceea ce privește cheltuielileocazionate de derularea procedurii lichidatorul judiciar a arătat că au fost suportate din bugetul propriu, ridicându-se la suma de 192 lei.

Creditorii implicați în procedură au fost convocați prin fax (f.174-175) pentru a-și exprima poziția procesuală cu privire la avansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor administrative ocazionate de prezenta procedură, raportul lichidatorului judiciar fiind publicat în BPI nr.5782/18 mai 2011 (f.172) și comunicat creditorilor prin fax (f.173). Nici unul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze aceste cheltuieli.

Apreciind că în cauză creditorii implicați în procedură nu și-au exprimat disponibilitatea de a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative, ținând cont că în patrimoniul debitoarei nu sunt bunuri în vederea acoperiri acestor cheltuieli și că în final scopul procedurii, astfel cum este reglementat de disp. art.2 din L. nr.8., respectiv acoperirea pasivului, nu poate fi realizat, fiind pe deplin aplicabile prev. art.131 din L. nr.8., judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii debitoarei SC R. G. S. și raportat la prev. art.131 alin.1 teza finală din L. nr.8. va dispune și radierea acesteia evidențele O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza prev. art.135 din L. nr.8., sentința de închidere a procedurii a fost notificată lichidatorului, debitoarei, tuturor creditorilor, asociaților debitoarei și O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii radierii și închiderii procedurii.

În baza art.136 din același act normativ, lichidatorul a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori sau asociați.

În baza art.4 alin.4 din L. nr.8., s-a încuviințat plata către lichidatorul judiciar a cheltuielilor de procedură avansate în cuantum de 192 lei, conform actelor justificative depuse la dosar și a unei remunerații în cuantum de 3.000 lei + TVA, apreciind că acest onorariu corespunde activității prestate de practicianul în insolvență, urmând ca plata acestora să se facă din fondul special de lichidare.

Creditoarea A. F. P. C.-N. prin recursul promovat a solicitat modificareahotărârii atacate în sensul respingerii raportului întocmit de lichidator șicontinuarea procedurii insolvenței.

Recurenta a învederat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.131 din L. nr.8. pentru închiderea procedurii întrucât există formulată o contestație împotriva raportului lichidatorului judiciar nr.366 din (...).

Condițiile instituite de legiuitor pentru închiderea procedurii în baza art.131 din L. nr.8. nu sunt îndeplinite întrucât soluția închiderii procedurii apare ca fiind legală și temeinică doar atunci când lichidatorul și-a îndeplinit obligațiile în sensul că a întreprins demersurile necesare identificării bunurilor din averea debitorului.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, C.reține următoarele:

Lichidatorul judiciar C. I. DE I. D. A. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC R. G. S. prin raportul înregistrat sub nr.106/12 mai 2011 și depus la dosarul cauzei la data de 16 mai 2011, a solicitat judecătorului sindic închiderea procedurii de faliment a debitoarei, radierea acesteia din evidențele O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură,încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În cuprinsul cererii lichidatorul judiciar a arătat că în exercitarea atribuțiilor care revin lichidatorului judiciar a procedat la obținerea de informații asupra istoricului debitoarei și a situațiilor financiare, notificarea societății debitoare și a administratorului statutar în vederea predării documentelor contabile și a bunurilor din patrimoniu; publicarea deschiderii procedurii de insolvență în ziarul „Monitorul de C. notificarea creditorilor bugetari; publicarea notificării deschiderii procedurii de insolvență în BPI nr.

8616/(...); identificarea domiciliului administratorului statutar, convocarea

ședinței AGA din data de (...) pentru desemnarea administratorului special; notificarea propunerii de intrare în faliment în formă simplificată cu creditorul care a solicitat deschiderea procedurii și cu debitorul și publicarea în BPI nr.9058/(...); publicarea deschiderii procedurii de faliment în BPI nr.

10011/(...); întocmirea tabelului preliminar, tabelului suplimentar și tabelului definitiv consolidat al creanțelor; publicarea deschiderii proceduri de faliment în ziarul „Monitorul de C..

Lichidatorul judiciar a arătat că a procedat la notificarea administratorului statutar al debitoarei N. R. Z. în vederea predării documentelor prevăzute la art.28 alin.1 din L. nr.8., însă aceste documente nu au fost predate. Din analiza ultimului bilanț afișat pe site-ul MEF încheiat la data de (...) rezultă că debitoarea deține active imobilizate în sumă de 1.832 lei, active circulante în sumă de 142.531 lei din care 78.601 lei creanțe și 63.930 lei disponibilități bănești, active care nu au fost predate lichidatorului judiciar.

S-a arătat că în urma notificărilor efectuate au fost formulate declarații de creanță din partea creditorilor D. G. A F. P. A J. C. pentru suma de 79.739 lei și I.T.M. C. pentru suma de 1.192 lei. Declarațiile de creanță înregistrate au făcut obiectul analizei din punct de vedere al legitimității, valorii exacte și a priorității, fiind întocmit tabelul preliminar, precum și tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, care cuprinde creanțe în sumă totală de 80.931 lei.

Referitor la cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a debitoarei lichidatorul judiciar a apreciat că societatea a efectuat un management defectuos, nu a întocmit un plan de activitate pe perioadă scurtă și medie pentru stabilirea unei proporții între activitatea de producție și sursele de finanțare.

Lichidatorul judiciar a arătat că a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar al debitoarei, care a fost admisă de judecătorul sindic la data de (...), pârâtul fiind obligat la plata întregului pasiv al debitoarei.

Pentru îndeplinirea atribuțiilor conferite de L. nr. 8., având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri, lichidatorul judiciar a transmis o adresă tuturor creditorilor implicați în procedură privind avansarea de către aceștia a sumei de bani pentru acoperirea cheltuielilor în vederea continuării procedurii, arătând că în cazul în care nu se va oferi să avanseze suma necesară, lichidatorul judiciar va solicita închiderea procedurii în baza art. 131 din L. nr. 8.. Nici unul dintre creditori nu au transmis vreun punct de vedere, lichidatorul judiciar interpretând acest lucru ca un refuz de avansare a sumelor de bani solicitate.

Având în vedere că în patrimoniul societății debitoare nu există bunuri care să poată fi valorificate pentru obținerea de lichidități necesare achitării creanțelor deținute de către creditori, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului și radierea societății din registrul comerțului.

Dispozițiile art.131 din L. nr.8. astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/(...) statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.

Legiuitorul așadar a instituit o normă imperativă prin care în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii să determine închiderea procedurii.

Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din cuprinsul Legii nr.8. legiuitorul a apreciat că în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii.

Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.131 din legea privind procedura insolvenței atâta timp cât niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii iar bunurile în patrimoniul debitoarei nu sunt identificabile în materialitatea lor .

Aserțiunile recurentei referitoare la instituirea doar a unei facultăți în favoarea judecătorului sindic în acest context nu pot fi primite norma fiind una imperativă așa cum corect a reținut și judecătorul sindic.

Susținerile recurentei referitoarea la posibilitatea utilizării fondului de lichidare prev. de art.4 alin.4 din lege executarea silită în condițiile art.126 sau atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere și de supraveghere sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului, în condițiile art.138 nu se bazează pe argumente, limitându-se la a face trimitere la alte posibilități de acoperire a cheltuielilor administrative, introducând o confuzie între cheltuielile de procedură și sumele care ar putea fi destinate acoperirii pasivului.

Indicarea drept sursă a fondurilor necesare continuării procedurii a fondurilor stabilite de art.4 alin.4 din L. nr.8. nu poate fi primită având în vedere conținutul prevederilor art.131 din L. nr.8., intenția legiuitorului fiind aceea de a institui un caz special de închidere a procedurii pentru ipotezele în care nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

Susținerile recurentei referitoare la existența unei contestații împotriva raportului lichidatorului judiciar nr.366 din (...) nu au fost dovedite iar din evidențele BPI se reține că nu a fost întocmit un raport care să poarte acest număr astfel că și sub acest aspect recursul apare ca fiind nefondat.

Recursul apare în consecință ca fiind nefondat nici unul din motivele de recurs invocate nefiind prezent astfel că în temeiul dispozițiilor art.312

C.pr.civ. C. va respinge recursul declarat de creditoarea A. F. P. C.-N.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr.4379 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. P. A. M. C. M. S.

L. F.

GREFIER

Red.A.M.C./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.C. C.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 2421/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)