Decizia nr. 2448/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FIS.L

Dosar nr. (...)/a2

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2448/2012

Ședința de la 27 M. 2012

Completul compus din: PREȘEDINTE C. I. Judecător D. P. Judecător A.-I. A.

G. M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de SC C. R. C. C. S. împotriva sentinței civile nr. 6831 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T.ui Maramureș în contradictoriu cu intimații F. N. DE G. A C. PENTRU I. M. SI M. SA I., SC I. K. S., SC I. K. S. PRIN ADMINISTRATOR J. C. DE I. T. I., având ca obiect procedura insolvenței contestație proces verbal.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. P. de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă. Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea practicianului în insolvență - poziție scrisă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 6831 din 7 decembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 T.ui Maramureș s-a respins excepția invocată de administratorul judiciar privind tardivitatea introducerii contestației formulate împotriva procesului verbal din (...). S-a respins ca nefondată contestația formulată de creditoarea S. C. R. C. C. S., având ca obiect anularea procesului verbal din (...) întocmit de administratorul judiciar C. DE I. T. și a hotărârii adoptate în aceeași zi de adunarea generală a creditorilor debitoarei S. I. K. CO S. B. M. S-a respins ca rămasă fără obiect contestația formulată de creditorul F. N. DE G. A C. M. ȘI M. S. - I. împotriva tabelului creanțelor debitoarei S. I. K. CO S. B. M.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă excepția tardivității formulării contestației de către creditoarea S. C. R. C. C. S. împotriva procesului-verbal din (...), judecătorul - sindic a constatat că aceasta este nefondată și a respins-o.

Potrivit dispozițiilor art. 14 al. 8 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, cererea formulată în baza art. 14 al. 7 se depune în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor. F. de aceste norme și având în vedere că din ștampila poștei aplicată pe plicul cu care a fost expediată contestația rezultă că aceasta a fost trimisă în ziua de 10 august 2011, termenul de 5 zile a fost respectat de contestatoare. În privința contestația formulată de S. C. R. C. C. S., judecătorul sindic aapreciat ca aceasta este neîntemeiată, motiv pentru a respins-o pentru următoarele motive:

Din procesul verbal întocmit la (...) rezultă că administratorul judiciar C. de I. T. S. C.-N. a convocat C. creditorilor debitoarei SC I. K. Co S. cu ordinea de zi desemnarea unei persoane de specialitate în vederea efectuării unei expertize contabile cu privire la grupul de societăți format din SC I. K. Co S., SC HSH Poiect S., SC Gotech S. și SC V. S. și aprobarea remunerației persoanei desemnate însă nu s-a prezentat nici un membru al comitetului, creditoarea SC C. R. M. S. comunicând în scris că este de acord cu desemnarea unei persoane de specialitate în vederea efectuării unei expertize cu privire la grupul de societăți format din SC I. K. Co S., SC HSH Proiect S. și SC V. S., respectiv onorarul propus de această persoană de specialitate.

F. de cele de mai sus și reținând că adunarea generală a creditorilor este cea care soluționează contestațiile împotriva acțiunilor, măsurilor și deciziilor luate de comitetul creditorilor conform prevederilor art. 17 al. 6 din Legea privind procedura insolvenței, administratorul judiciar a procedat în spiritul legii în momentul convocării adunării generale pentru data de (...) având aceeași ordine de zi. În condițiile în care nu sunt motive de nulitate sau de anulare a convocării iar ordinea de zi a fost înscrisă în convocare, judecătorul sindic a apreciat susținerile contestatoarei ca nefondate. Prin procesul verbal al A. C. SC I. K. Co S. B. M. din (...) s-a votat cu 60,89% din pozițiile exprimate desemnarea SC Eurocont & audit S. în vederea efectuării unei expertize contabile cu privire la grupul de societăți format din SC I. K. Co S., SC HSH Proiect S. și SC V. S. și remunerația persoanei de specialitate desemnată prin H. nr. 1, în cuantum de 3.500 euro plus TVA pentru întreaga lucrare, sumă care va fi achitată proporțional de cele 4 societăți în cauză, respectiv 875 euro plus TVA de către I. K. Co S.

Judecătorul sindic a apreciat ca fiind lipsite de relevanță aspectele invocate de contestatoare cu privire la neprezentarea mai multor oferte pentru efectuarea expertizei, dispunerea expertizei pentru mai multe societăți și a plății expertizei de alte trei societăți, atâta vreme cât nu s-au încălcat norme imperative ale legii. Referitor la susținerea contestatoarei potrivit căreia expertiza n-ar avea o justificare practică, aceasta nu a putut fi luată în considerare de instanță ținând seama că hotărârea adunării creditorilor se poate desființa doar pentru motive de nelegalitate, fapt reglementat de art. 11 al. 2 din Legea nr. 85/2006, modificată și completată. Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse și ținând seama de prevederile art. 14 și 15 din aceeași lege, contestația formulată de S. C. R. C. C. S. B. a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe creditoarea S. C. R. C. C. S. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul anulării Hotărârii A. G. a C. din data de 0(...).

În motivarea recursului, creditoarea a susținut că în mod eronat prin sentința atacată se reține faptul că administratorul judiciar a procedat conform prevederilor art. 17 alin. (6) din Legea nr. 8512006 privind procedura insolvenței în momentul convocării A. G. pentru data de 0(...), având aceeași ordine de zi cu cea a C. C., deoarece în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 17 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "împotriva acțiunilor, măsurilor și deciziilor luate de comitetul creditorilor orice creditor poate formula contestație la adunarea creditorilor, în termen de 5 zile de la luarea acestora".

Astfel, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 17 alin. (6) din Legea Insolvenței trebuie îndeplinite în mod cumulativ trei condiții:

1. C. C. să fi luat vreo măsură, decizie, acțiune, or, în cazul de față C. C. în cadrul ședinței din data de (...), nu a luat nicio decizie, măsură, acțiune.

2. Formularea unei contestații de către vreunul dintre creditori, or, în speță, C. R. M. nu a formulat nicio contestație, ci doar a solicitat convocarea A. C. supunând aprobării acesteia aceeași ordine de zi a C. C. care a avut loc în data de (...).

3. Formularea contestației în termen de 5 zile, or, de la data la care a avut loc ședința C. C., respectiv (...) și data la care a fost convocată A. C., respectiv (...) a trecut aproximativ o lună.

Având în vedere cele mai sus menționate, creditoarea susține că niciuna dintre condițiile prevăzute de art. 17 alin. (6) din Legea Insolventei nu este îndeplinită.

O altă critică formulată de creditoare se referă la faptul că prima instanță în mod greșit a reținut că sunt lipsite de relevanță aspectele pe care le-a invocat în contestație cu privire la neprezentarea mai multor oferte pentru efectuarea expertizei, dispunerea expertizei pentru mai multe societăți și a plății expertizei de alte societăți, atâta vreme cât nu s-au încălcat norme imperative ale legii. Or, hotărârea A. C. din data de 0(...) a fost luată cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii și a principiilor procedurii insolvenței. Astfel, au fost încălcate prevederile art. 23 din Legea insolvenței cu privire la competența de numire și stabilire a remunerației persoanelor de specialitate desemnate în vederea îndeplinirii atribuțiilor administratorului judiciar, așadar, aprobarea numirii expertului de către A. C. și nu de către C. C., s-a făcut cu încălcarea regulilor de competență stabilite în mod expres de lege cu privire la acest aspect, iar, în ipoteza în care nu s-ar fi întrunit cvorumul necesar în comitetul creditorilor, soluția ar fi fost de reconvocare a acestuia și nu de ignorare a acestui organism și de votare a propunerii în afara cadrului legal. De asemenea, nu s-au prezentat mai multe oferte din partea mai multor experți pentru a aprecia asupra celei mai avantajoase. Apoi, în mod nelegal, prin hotărârea A. C. din data de 0(...) s-a dispus efectuarea unei expertize care privește și alte societăți comerciale în afara debitoarei S. I. K. Co S., cu atât mai mult cu cât două societăți (SC Gotech SRI si SC V. S.) au un alt administrator judiciar.

Este evident că, în cadrul A. C. debitoarei S. I. K. Co S. aflată în insolvență, creditorii pot decide doar cu privire la această societate și nu cu privire la alte societăți pentru că în acest fel s-ar prejudicia interesele tuturor participanților din celelalte proceduri și s-ar eluda normele imperative din Legea nr. 85/2006. Referitor la plata onorariului de către societățile V. și Gotech, recurenta apreciază că aceasta nu se poate hotărî de către A. C. debitoarei I. K., deoarece sub nicio formă nu se pot stabili obligații pentru alte persoane străine de procedura în cadrul căreia se votează, cu atât mai mult cu cât este vorba de alte societăți aflate în insolvență. Astfel, în cadrul A. C. din data de 0(...) nu numai că s-a stabilit remunerația persoanei de specialitate desemnate, în cuantum de 3.500 euro plus TVA pentru întreaga lucrare, dar s-a stabilit și modalitatea de plată a acesteia, respectiv proporțional de către cele 4 societăți în cauză. Referitor la reținerea de către prima instanță a faptului că nu poate lua în considerare susținerea creditoarei potrivit căreia expertiza nu are o justificare practică ținând cont că hotărârea A. C. se poate desființa doar pentru motive de nelegalitate, creditoarea învederează că în speță, hotărâre a fost luată în mod abuziv de către un singur creditor și are ca efect generarea de costuri excesive și nejustificate din averea debitoarei, fapt ce încalcă principiul procedurii insolvenței privind maximizarea averii debitoarei în vederea acoperii creanțelor într-o pondere cât mai mare, astfel încât este firesc, potrivit principiului liberului acces la justiție, ca o astfel de hotărâre să fie supusă controlului judiciar.

Intimata C. DE I. T., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S. I. K. CO S. B. M. a depus o poziție scrisă prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, argumentat de faptul că argumentele aduse de recurentă nu pot justifica anularea hotărârii adunării creditorilor, acestea privind oportunitatea gestiunii dosarului de insolvență, nu legalitatea hotărârii adunării creditorilor.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

Soluția pronunțată de către judecătorul sindic este legală și temeinică, în conformitate cu probatoriul administrat. Astfel, din procesul verbal întocmit la (...) rezultă că administratorul judiciar C. de I. T. S. C.-N. a convocat C. creditorilor debitoarei SC I. K. Co S. însă nu s-a prezentat nici un membru al comitetului creditorilor. D. creditoarea S. C. R. M. S. a comunicat în scris că este de acord cu desemnarea unei persoane de specialitate în vederea efectuării unei expertize și cu onorarul propus de această persoană de specialitate.

În vederea deblocării situației, administratorul judiciar nu a reconvocat comitetul creditorilor deoarece rezultatul era unul previzibil în același sens, ci a convocat adunarea creditorilor, o soluție întemeiată în opinia instanței de recurs pentru a debloca situația prin supunerea la vot tuturor creditorilor a unei măsuri pe care administratorul juidiciar a considerat-o utilă și necesară bunului mers al procedurii. C.orii fiind principalii beneficiari ai modului de derulare a procedurii care are ca scop esențial maximizarea activului debitoarei și acoperirea pasivului, sunt desigur responsabili și direct interesați în aprecierea caracterului util și necesar al măsurilor propuse de către administratorul judiciar în derularea procedurii. Mai mult, potrivit art. 14 alin. 7 din Legea 85/2006, hotărârile adunării creditorilor pot fi desființate doar pentru motive de legalitate, în nici un caz pentru motive de oportunitate, deoarece cu privire la acest ultim aspect creditorii care formează o majoritate sunt desigur cei mai îndreptățiți a se pronunța, pentru argumentele anterior enunțate.

În consecință, administratorul judiciar a procedat în spiritul legii în momentul convocării adunării generale pentru data de (...) având aceeași ordine de zi ca și cea propusă pentru comitetul creditorilor anterior.

Contrar celor susținute de către recurentă, dispozițiile art. 23 din Legea 85/2006 nu prevăd obligativitatea prezentării mai multor oferte, ci prevăd doar modalitatea în care este desemnată persoana de specialitate, aspect analizat anterior cu concluzia legalității manierei de numire. S. de asemenea lipsite de relevanță aspectele invocate de către recurentă cu privire la neprezentarea mai multor oferte pentru efectuarea expertizei, dispunerea expertizei pentru mai multe societăți și a plății expertizei de alte trei societăți, atâta vreme cât nu s-au încălcat norme imperative ale legii. Desigur că plata expertizei de către alte societăți va fi supusă aprobării și implicit cenzurii acestora, în nici un caz celelalte trei societăți comerciale nu pot fi obligate să facă o plată fără a- și exprima propria voință. Acest argument nu transformă hotărârea adunării creditorilor într-una nelegală cu privire la acest aspect.

Referitor la susținerea recurentei potrivit căreia expertiza n-ar avea o justificare practică, acest argument nu este întemeiat deoarece hotărârea adunării creditorilor se poate desființa doar pentru motive de nelegalitate, fapt reglementat de art. 11 al. 2 din Legea nr. 85/2006, modificată și completată. Argumentul de oportunitate nu poate fi cenzurat de către instanță, doar creditorii au competența de a aprecia caracterul util al expertizei prin raportare la bunul mers al procedurii și posibilitățile concrete de maximizare a activului.

Pentru toate aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., instanța va respinge recursul declarat de S. C. R. C. C. S. împotriva sentinței civile nr. 6831 din 7 decembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 T.ui Maramureș, pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de S. C. R. C. C. S. împotriva sentinței civile nr.

6831 din 7 decembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 T.ui Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C. I. D. P. A. A. I.

G.,

M. N. ȚAR

Red.A.A.I./ 04.2012. Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: I. V..

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 2448/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)