Decizia nr. 3817/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a C.,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA C. NR. 3817/2012
Ședința a de 14 mai 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C. JUDECĂTOR : M. S.
G. : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea SC N.-B. S. prin lichidator judiciar P. I. I. împotriva sentinței civile nr.5369 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimata SC N.-B. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată - deschiderea procedurii în formă simplificată a insolvenței societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care Curtea în temeiul art. 8 alin.2 din Legea nr.85/2006 invocă excepția tardivității recursului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.5369 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
M. s-a respins cererea privind deschiderea procedurii simplificate de insolvență formulată de P. I. I. B. M. în calitate de lichidator desemnat de O. registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș în contradictoriu cu debitoarea SC N. B. S. B. M.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea SC N.-B. S. prin lichidator judiciar P. I. I., solicitând modificarea sentinței și rejudecând cauza, admiterea cererii de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SC N. B. S.
În motivarea recursului susține că a notificat debitoarea la sediul declarat, însă demersurile de a intra în posesia documentelor contabile și a listelor prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 au rămas fără rezultat. În aceste condiții, lichidatorul judiciar nu se poate pronunța asupra existenței unei creanțe sau a cuantumului acesteia și a capacității, respectiv, incapacității debitoarei de a o achita.
Consideră că inexistența creanței bugetare nu atrage, implicit, lipsa unei alte categorii de creanțe, iar deschiderea procedurii ai implica notificarea creditorilor, furnizori de utilități, notificarea în ziar și notificarea prin BPI deci o serie de modalități de identificare a unor posibili creditori.
Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității introducerii recursului, raportat la data comunicării sentinței, respectiv data de (...) și raportat la data introducerii căii de atac, respectiv data de (...), întrucât termenul de recurs era de 7 zile de la comunicare.
Analizând cu prioritate această excepție, în conformitate cu dispozițiileart. 316, 298 Cod procedură civilă coroborat cu art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În cuprinsul art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 se prevede că împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic, se poate declara recurs în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Sentința civilă nr. 5369 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost comunicată pârâtului potrivit Codului de P. C. la data de (...), așa cum reiese din dovada de comunicare de la fila 16 din dosarul de fond, iar în cazul de față recursul a fost declarat la (...).
Potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Cum niciuna din aceste situații nu este incidentă în speță, în baza considerentelor mai sus reținute și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, recursul pârâtului va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată.
Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de SC N. B. S. prin lichidator împotriva sentinței civile nr. 5369 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
M. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
P.nunțată în ședința publică din 14 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
G. L. F.
Red.AMC Dact.SMD/2ex./(...)
← Decizia nr. 8581/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 2448/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|