Decizia nr. 3845/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3845/2012
Ședința de la 15 Mai 2012
C.pletul compus din: PREȘEDINTE A.-I. A. Judecător C. I. Judecător D. P.
G. M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul P. G. împotriva sentinței civile nr. 584 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș în contradictoriu cu intimații SC D. C. S., SC D. C. S. prin lichidator judiciar C. T. I., având ca obiect A. răspunderii conform art.138 din L. 85/2006.
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, invocă din oficiu și în temeiul art.306 alin.1 C.pr. civilă excepția nulității recursului prin nedepunerea în termen a motivelor de recurs; respectiv sentința recurată a fost comunicată în data de (...), recursul a fost declarat la data de (...) iar motivele de recurs au fist depuse la data de (...), data poștei; și reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 584 din 31 ianuarie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș s-a admis acțiunea formulată de debitoarea SC D. C. S. S. M. - prin lichidator judiciar C. T. I. B. M., în contradictoriu cu pârâtul P. G. care a fost obligat să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei D. C., în cuantum de 404.172,84 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art. 138 alin.1 lit. d și e din L. nr.85/2006 modificată, la cererea lichidatorului judiciar, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin următoarele fapte: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia. În speță, a constatat judecătorul sindic, din rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar, rezultă că pârâtul în calitate de administrator al debitoarei, nu a depus actele prevăzute de art.28 alin.1 din lege și nu a predat bunurile existente în patrimoniul societății și disponibilitățile bănești, așa cum rezultă din bilanțul pe anul 2008. Lipsa oricăror documente contabile și nepredarea acestora lichidatorului atrage încălcarea dispozițiilor art.138 lit.d din lege, în condițiile în care, corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor prevăzută de L. 3., care în art. 73 stabilește că aceștia sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Nepredarea de către administratorul statutar a activelor care figurau scriptic în bilanțul pe anul 2008, a opinat judecătorul sindic, constituie o împrejurare de natură a duce la concluzia că pârâtul a ascuns aceste active, faptă care se încadrează în dispozițiile art.138 alin.1 lit.e din L. nr.85/2006. În aceste condiții, se poate conchide că în fapt, nu a fost ținută evidența contabilă și că pârâtul a ascuns o parte din activul debitoarei, fapte care se încadrează în dispozițiile art.138 alin.1 lit. d și e din lege. Pârâtul, prin aceste fapte a cauzat starea de insolvență, astfel încât judecătorul sindic a apreciat că acesta răspunde pentru pasivul societății în cuantum de 404.172,84 lei, conform tabelului definitiv al creanțelor. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul P. G. solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. A susținut pârâtul că nu a putut pune la dispoziția administratorului judiciar toate actele societății datorită faptului că acestea se găsesc în original la alte instituții conform dovezilor de predare-primire din (...) și (...). Apoi, a mai învederat faptul că a probleme medical, fapt pentru care nu a avut cunoștință de cererea de răspundere înaintată de administratorul judiciar cât și faptul că procedura de citare s-a realizat necorespunzător. În acest context, pârâtul a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d și e din L. nr. 85/2006, motiv pentru care hotărârea atacată întemeiată pe aceste dispoziții este nelegală și netemeinică. În ședința publică de azi, Curtea din oficiu, întemeiat pe dispozițiile art. 306 C.pr.civ., a invocat excepția nulității recursului declarat de către creditorii. Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale incidente, Curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 303 alin. 1 C.pr.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 306 din același act normativ, recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. 2 care statuează că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților. În speță, se constată că recursul declarat de către pârât este nul întrucât nu a fost motivat. Astfel deși există formal o declarație de recurs, aceasta cuprinde doar premisele demersului judiciar al pârâtului, fără a indica nici explicit, dar nici implicit care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat. Exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de netemeinicie sau nelegalitate care să poată fi analizate fie si prin prisma dispozitiilor art. 304 indice 1 C.pr.civ., nu poate echivala cu motivarea recursului În consecință, întrucât nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, iar recursul promovat este nemotivat, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. 1 C. pr. Civ., va constata nul recursul declarat de pârâtul P. G. , menținând în întregime hotărârea atacată. .PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Constantă nulitatea ca nemotivat a recursului declarat de pârâtul P. G. împotriva sentinței civile nr. 584 din 31 ianuarie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A. A. I. C. I. D. P. G., M. N. ȚAR Red.A.A.I./ (...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: N. B..
← Decizia nr. 3128/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 552/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|