Decizia nr. 3852/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C.,
DE contencios ADMIN.RATIV ȘI FIS.L
Dosar nr. (...)/a4
Decizia civilă nr. 3852/2012
Ședința de la 15 Mai 2012
PREȘEDINTE : D. P.
JUDECĂTOR : C. I.
JUDECĂTOR : C. P.
GREFIER : M. N. ȚÂR
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul B. N. împotriva sentinței civile nr. 5140 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C. în contradictoriu cu intimații SC C. I. S., SC C. I. S. prin lichidator judiciar provizoriu R. I. S. S. având ca obiect acțiune în anulare contract prestări servicii.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08 mai 2012 , încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5140 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C. s-a admis acțiunea în anulare conexată, înregistrată sub nr.(...), formulată de reclamantul lichidator judiciar R. I. S. S. în contradictoriu cu pârâții SC C. I. S. prin administrator special Bărbos M. și B. N. și, în consecință s-a anulat contractul de prestări servicii financiare încheiat între pârâți la data de (...).
Pârâtul a fost obligat să restituie averii debitoarei suma de 535.500 lei.
S-a admis, în parte, acțiunea în anulare conexată, înregistrată sub nr.(...), formulată de reclamantul lichidator judiciar R. I. S. S. în contradictoriu cu pârâții SC C. I. S. prin administrator special Bărbos M. și B. N. și, în consecință s-a anulat contractul de prestări servicii fără număr și fără dată, încheiat între pârâți.
S-a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere prin care s-a solicitat descărcarea contabilității pârâtei SC C. I. S. de cheltuielile aferente contractului.
Pentru a pronunța această sentință în ceea ce privește acțiunea în anulare formulată de lichidatorul judiciar în dosarul conexat nr.(...), judecătorul sindic a reținut că între pârâți s-a încheiat, la data de 1 iulie
2007 contractul de servicii financiare, pârâtul de rd.II având calitatea de consilier financiar, iar în schimbul serviciilor prestate, acesta urma a beneficia de un onorariu maxim de 120.000 euro + TVA, la un curs de referință de 3,75 lei/1 eur, în timp ce debitoarea era beneficiara serviciilor acestuia.
Față de contractul astfel încheiat, reclamanta a apreciat că în cauză sunt incidente disp. art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006, precum și cele ale art. 80 alin.2 lit. d din același act normativ și art.83 alin.2.
Conform art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuată în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, iar potrivit art. 80 alin.2 lit. d din același act normativ, operațiunea încheiată în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acțiuni, cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă vor putea, de asemenea, să fie anulate și prestațiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor.
Dispozițiile legale enunțate vizează orice operațiuni comerciale încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței, în cadrul cărora prestația debitorului o depășește vădit pe cea primită, fiind astfel în contradicție cu principiul egalității între creditori care guvernează procedura insolvenței, în timp ce lit. d) a alineatului 2, vizează operațiuni comerciale încheiate în aceeași perioadă cu o persoană deținând o funcție de conducere în cadrul societății debitoare.
Așadar, analiza operațiunii încheiate se impune a fi efectuată din perspectiva ambelor texte de lege. A., dispozițiile legale mai sus expuse evocă, pe de o parte, ipoteza anulării actului, care se dovedește a fi dezechilibrat din perspectiva prestației debitorului și a prestației corelative a terțului dobânditor, pârâtul de rândul 2, în speță, iar pe de altă parte, din perspectiva celei de a doua dispoziții legale, care relevă situația actului încheiat de debitoare cu o persoană deținând o funcție de conducere în cadrul societății debitoare.
Dispozițiile legale relevate, legitimează administratorul judiciar sau lichidatorul să exercite acțiunea în anulare a actului perfectat de debitoare, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii pe considerentul dezechilibrului vădit între prestația efectuată de debitor și cea primită.
Rațiunea instituirii de legiuitor a acestor dispoziții a constat în ideea de a se asigura participanților la procedură, pârghiile menite să dea eficiență principiul maximizării averii debitoarei, destinate stingerii pasivului și a egalității de șanse a creditorilor în privința recuperării creanțelor declarate la masa credală.
Probatoriul administrat în cauză, în concret contractul de servicii financiare încheiat și înscrisurile depuse chiar de pârât, au relevat cu caracter indubitabil asupra împrejurării că, atât la momentul încheierii contractului și, cu atât mai mult pe parcursul pretinsei sale derulări, a existat o disproporție vădită între prestația debitoarei și pretinsa prestație a terțul, respectiv a pârâtului de rândul 2, prin raportare la valoarea onorariului pretins în raport cu prestațiile acestuia, reținând că pretinsele prestații vizează în cea mai mare parte simple obligații cel mult de diligență, care evident nu pot fi cuantificate, și în niciun caz obligații de rezultat care să justifice onorariul pretins. Mai mult decât atât, înscrisurile depuse (f.195-219, vol.VII), relevă că susținerile pârâtului de rândul 2 sunt nereale, întrucât înscrisul menționat nici nu a fost asumat de către pârât, ci de către SC E. S. S., cu care societatea debitoare a încheiat un alt contract. Nici celelalte înscrisuri depuse în susținerea poziției procesuale de către pârât (f.220-252, vol.VII), nu au fost asumate de către pârâtul de rândul 2. Singurele înscrisuri depuse în apărare și asumate de către pârâtul derândul 2, sunt probabil cele de la filele 187-189, deși nici acestea nu poartă în concret semnătura pârâtului.
A., chiar dacă s-ar putea reține că onorariul negociat prin intermediul contractului se încadra în onorariile practicate pe piața de specialitate la momentul încheierii contractului, în concret prestațiile celor două părți sunt absolut disproporționate, pârâtul încasând cu titlu de onorariu o sumă pentru care nu a fost în măsură să dovedească o contraprestație.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a reținut faptul că, deși pârâtul a pretins că susținerile reclamantului sunt simple afirmații nedovedite, a omis faptul că sarcina probei îi revenea, întrucât dispozițiile art.85 alin.3 din Legea nr.85/2006 instituie o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor în ipoteza în care sunt îndeplinite condițiile art.79 și 80, putând fi răsturnată de pârât.
Din această perspectivă, respectiv a lipsei prestațiilor pârâtului care să justifice onorariul lunar de 120.000 euro + TVA, actul juridic atacat a fost încheiat în defavoarea vădită a debitoarei și, implicit a creditorilor acesteia diminuând gajul lor general, debitoarea suferind astfel un prejudiciu material din cauza disproporției vădite între contraprestații.
În ceea ce privește dispozițiile art. 80 alin.2 lit. d din același act normativ, judecătorul sindic a apreciat că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât nu s-a făcut dovada că la momentul încheierii contractului de servicii financiare în litigiu pârâtul deținea o funcție de conducere la societatea debitoare.
Pentru aceste considerente, acțiunea în anulare exercitată de administratorul judiciar cu privire la contractul de servicii financiare încheiat între pârâți la data de 1 iulie 2007, a fost admisă, cu consecința anulării acestui contract și a obligării pârâtului B. N. să restituie averii debitoarei suma de 535.500 lei, având în vedere și dispozițiile art.83 din Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește acțiunea formulată de către lichidatorul judiciar și înregistrată în dosarul conexat nr. (...), judecătorul sindic a reținut referitor la excepția lipsei de interes, aceasta nu este întemeiată întrucât prin cererea formulată, reclamanta tinde să anuleze contracte încheiate în frauda intereselor creditorilor, folosul practic urmărit în concret în cauza dedusă judecății fiind acela de a reface în mod corect evidențele contabile ale debitoarei, încărcate artificial, ca urmare a încheierii contractului în litigiu. A., chiar dacă petitul vizând descărcarea contabilității pârâtei a fost respins ca inadmisibil, cererea formulată de lichidatorul judiciar nu este lipsită de interes, întrucât scopul demersului judiciar al acestuia a fost acela de a stabili raporturile contractuale reale ale debitoarei, cu consecința întocmirii corespunzătoare a documentelor contabile.
Pe fondul cauzei, judecătorul sindic a reținut că reclamanta a invocat incidența disp. art. 80 alin.1 lit. b, astfel încât, sub acest aspect sunt valabile considerentele mai sus expuse, care au stat la baza pronunțării soluției în acțiunea în anulare formulată împotriva contractului încheiat la data de 1 iulie 2007.
Sub aspect probator, judecătorul sindic a relevat și în acest caz aceeași situație cu privire la pretinsa întocmire de către pârâtul de rândul 2 a înscrisurilor depuse în probațiune (f.17-146, vol.VII) care nu numai că nu au fost întocmite de către pârâtul de rândul 2, dar au fost chiar întocmite de terțe persoane (f.60-73, vol.VII f.80-146, vol.VII).
În plus, judecătorul sindic a subliniat și faptul că acest contract deși a fost încheiat pe o perioadă de 12 luni, din cuprinsul său nu rezultă nicidata la care a fost încheiat și nici cel puțin data de la care prestatorul, în speță pârâtul de rândul 2 are obligația de a-și prelua atribuțiile, pe de o parte, iar pe de altă parte, obiectul contractului în litigiu, este aproape identic cu cel încheiat la data de 1 iulie 2007 cu pârâtul B. N. expert contabil.
Referitor la disp. art. 80 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut că prin înregistrarea în contabilitatea debitoarei a onorariilor datorate în temeiul contractului de către pârâta de rândul 2 și astfel încărcarea fictivă a cheltuielilor debitoarei, s-a urmărit lezarea drepturilor creditorilor, ceea ce conduce la incidența în cauză a dispozițiilor legale arătate.
Nu în ultimul rând, este relevant faptul că deși, așa cum rezultă din răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriu (f.149, vol.VII), obiectivul contractului prevăzut în capitolul II nu a fost respectat, valoarea acestui contract a fost operată în contabilitatea debitoarei, încălcându-se așadar și clauzele asumate prin art. 3.2 din contract.
Desigur, sub aspectul incidenței disp. art. 85 alin.3 din Legea nr.
85/2006, sunt valabile considerentele expuse la momentul analizării cererii de chemare în judecată înregistrată inițial sub nr. (...).
În ceea ce privește capătul de cerere privind descărcarea contabilității pârâtei de cheltuielile aferente contractului, judecătorul sindic a reținut că aceasta nu este o chestiune litigioasă care să necesite intervenția unei instanțe de judecată, fiind suficientă pentru operarea în contabilitate pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să vizeze aspectele litigioase ale cauzei, respectiv cele privind anularea contractului în litigiu, în temeiul căreia să se procedeze la întocmirea corespunzătoare a documentelor financiar contabile ale debitoarei. Din această perspectivă, acest capăt de cerere apare ca fiind inadmisibil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. N. solicitând înprincipal admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței cu consecința respingerii lichidatorului judiciar.
În motivarea recursului a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 ind. 1 Codul de procedură civilă, în principal raportat la faptul că instanța de fond a realizat o stabilire greșită a stării de fapt, fondul cauzei fiind prin urmare sumar cercetat, ceea ce a condus și la acordarea de către instanță pe seama debitorului a unei prestații nedatorate.
Prin doctrină și prin jurisprudență s-a apreciat în repetate rânduri cu privire la condițiile de admisibilitate a unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 80 alin. (1) lit. b, statuându-se în principal că:
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească operațiunea pentru a se obține anularea ei în baza dispozițiilor art. 80, alin. (1), lit. b) sunt următoarele: contractul să fie comutativ și nu aleatoriu; dezechilibrul vădit să fie în detrimentul debitorului; obligațiile asumate de debitor în această operațiune să fie vădit disproporționate față de contraprestația celeilalte părți.
Apreciază că, legiuitorul are în vedere existența unei disproporții vădite de valoare, iar nu a uneia discutabile, în favoarea terțului precum și faptul că, nu este avută în vedere o valoare ne serioasă, nici o diferență mică de valoare. În prima situație actul este cu titlu gratuit sau lipsit de cauză, în timp ce în cea de-a doua situație, din cauza diferenței mici sau nesemnificative, actul nu poate fi anulat.
1.Judecătorul sindic, în aprecierea faptului că prestațiile celor două părți sunt vădit disproporționate, reține faptul că recurentul ar fi beneficiat de un "onorariu lunar de 120.000+TVA".
2. Instanța reține de asemenea și faptul că, "pretinsele prestații vizează în cea mai mare parte simple obligații, cel mult de diligentă, care evident nu pot fi cuantificate, și in nici un caz obligații de rezultat care să justifice onorariul pretins."
3. Probatoriul administrat în cauză, a constat din: "în concret contractul de servicii financiare încheiat" precum și din înscrisurile depuse de către pârâtul recurent.
Dacă singurele mijloace de probă pe care s-au bazat soluția instanței este cel constând în înscrisuri și mai exact "în concret contractul de servicii financiare încheiat" precum și din înscrisurile depuse de către pârâtul recurent, atunci nu putem să nu observăm faptul că, potrivit punctelor
3.01 și 3.02 din contractul de S. financiare din 01 iulie 2007, beneficiul de care trebuia să beneficieze pârâtul recurent în temeiul acestui contract era atât unul lunar, cât și unul anual, după cum urmează:
~ salariu lunar: "S. va plăti pentru serviciile de management potrivit convenției, un salariu lunar brut in cuantum de 4.000 E..";
~ beneficiu: "S. va plăti consilierului pentru serviciile de financiare și de finanțare ... un beneficiu anual ca parte variabilă de 2% din bugetul proiectului, dar nu mai mare de 120.000 E..";
Așadar, instanța de fond a apreciat in mod greșit, atunci când a relevat existenta unei contraprestații vădit disproporționate, faptul că recurentul ar fi beneficiat de un onorariu lunar de 120.000 E., când în fapt această sumă reprezenta în fapt, conform pct. 3.02 din contract, un Beneficiu A., ca o parte variabila de 2% din bugetul proiectului de care, de altfel nu a mai beneficiat niciodată.
Dacă "pretinsele prestații vizează în cea mai mare parte simple obligații, cel mult de diligentă, care evident nu pot fi cuantificate, și în nici un caz obligații de rezultat care să justifice onorariul pretins.", așa cum instanța de fond a reținut nu putem să nu ne punem problema cu privire la efectele asumării unor astfel de obligații, și corespunzător la răspunderea de care este ținut cel care își asumă obligația, întrucât, așa cum s-a statuat de exemplu și prin jurisprudență, potrivit obligației de mijloace partea este ținută numai la a depune diligentele, iar nu să obțină rezultatul, deoarece rezultatul urmărit nu constituie obiect al obligației asumate.
Cu toate că, onorariul, vizat de către instanță ca fiind vădit disproporționat față de prestația debitorului falit, a fost agreat de comun acord de către părțile semnatare ale contractului de S. financiare din 01 iulie 2007, iar nu pretins, și chiar în premisa în care un astfel de onorariu ar avea la bază o obligație de diligență și în nici un caz obligații de rezultat, apreciază că, aprecierea instanței referitoare la faptul că, doar astfel de obligații (de rezultat) pot să justifice un onorari, trebuiește înlăturată ca fiind una netemeinică.
În ceea ce privește cuantificarea obligațiilor asumate de către pârât, apreciază că situația imposibilității cuantificării lor și care a fost astfel avută în vedere de către instanță trebuie și aceasta înlăturată, pe de o parte întrucât părțile au realizat cuantificarea obligației prin chiar contractul de S. financiare din 01 iulie 2007, încheiat, iar pe de altă parte, întrucât în virtutea rolului activ instanța, în situația în care nu se putea considera lămurită cu privire la un anumit aspect al speței - ex.valoarea/câtimea/cuantumul prestațiilor subsemnatului - putea dispune administrarea de noi probe.
Apreciază că, atunci când instanța de fond a apreciat că obligațiile asumate de către pârâtul recurent sunt cel mult obligații de diligență, care în opinia instanței nici măcar nu pot fi cuantificate, și că acestea nu reprezintă în nici un caz obligații de rezultat, a insuflat contractului analizat caracterul un caracter aleatoriu.
Apreciază că, contractul de S. financiare din 01 iulie 2007 are și caracter aleatoriu și care de altfel este exemplificat (cu privire la exemplul de calcul al B.) chiar de către părți la pct. 3.02.1 din Contract.
Prestația recurentului în temeiul contractului de S. financiare din 01
Iulie 2007 a reprezentat, așa cum a arătat în repetate rânduri atât pe calea întâmpinării, cât și pe calea concluziilor scrise, oferirea de servicii de consiliere financiară în sensul gestionarii din punct de vedere financiar al proiectelor de investiții ale debitoarei, identificării de surse de finanțare și finanțatori pentru proiectele debitoarei, prestații care s-au materializat prin obținerea finanțării proiectului de investiții R., întocmirea și verificarea rapoartelor financiare ale societății, întocmirea bugetelor de venituri si cheltuieli ale proiectului R., întocmirea modelelor de rapoarte financiare ale societății debitoare, asistență financiar-fiscală la încheierea contractelor comerciale.
Aceste prestații au fost efectuate de către recurent, pe durata a 30 de luni, prin deplasare zilnică la sediul debitorului falit, altfel spus prin internalizare.
2. Pe toată perioada celor 30 de luni recurentul nu a beneficiat de B. A. calculat aferent muncii prestate și stabilite conform Contractul de S. financiare din 01 iulie 2007 la punctul 3.02, astfel încât ulterior, respectiv la data de 21 iulie, mult după scadenta obligațiilor de plată în sarcina debitoarei falite, stingerea acestor obligații de plată s-a realizat prin compensare, ca urmare a încheierii între părți a 2 antecontracte de vânzare-cumpărare, antecontracte de vânzare-cumpărare având ca obiect fiecare câte un spațiu tehnic și parcări, și care de altfel au fost depus în probațiune.
Precizează că valoarea bunurilor care au fost astfel dobândite de către recurent au fost de comun acord apreciate (evaluare convențională) de către părțile semnatare, astfel încât ele să acopere valoarea creanței pe care o avea asupra debitorului falit la acea vreme, creanță reprezentând B. A. stabilit conform Contractul de S. financiare din 01 Iulie 2007 la punctul
3.02.
Evaluarea convențională a bunurilor dobândite de către recurent a fost realizată în beneficiul debitoarei falite, raportat la faptul că valoarea acestora de circulație era și este inferioară prețului convenit (evaluată la cea
70.000 euro), astfel că, în fapt obligația de plată a prețului în sarcina recurentului a fost supraevaluată, pentru a putea determina stingerea în totalitate a obligației aparținând debitoarei falite, respectiv aceea de plată a remunerației lunare pentru cele 30 de luni de activitate.
Sub aspectul celor mai sus învederate, apreciază că, contraprestația vădit disproporționată nu a fost dovedită, fiind doar o prezumție nefundamentată și neîntemeiată.
Lichidatorul judiciar R. I. S. S. B. a depus la data de 4 mai 2012 note de ședință prin care solicită respingerea recursului creditorului B. N.
Ulterior recurentul a depus concluzii scrise prin care în principal a solicitat modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingeriicapetelor de cerere vizând anularea contractelor de prestări servicii deduse judecății cu menținerea soluției în ce privește inadmisibilitatea celorlalte capete de cerere iar în subsidiar casarea în întregime a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având învedere prevederile art.304, 3041C.proc.civ. C. reține următoarele:
La data de (...) s-a încheiat un contract de prestări servicii financiare între B. N. în calitate de prestator și SC T. S. (actualmente SC C. I. S.) în calitate de beneficiar. P. acestui contract prestatorul beneficiază de un salariu lunar brut (art.3.01 din contract) în valoare de 4000 E., salariul net calculându-se prin reținerea la sursă din salariul brut pe de o parte iar pe de altă parte prestatorul beneficiază de un beneficiu variabil (art.3.02.1 din contract) în valoare maximă de 120.000 euro ce se va achita în termen de
120 zile de la aprobarea situațiilor financiare anuale pentru anul în care au fost efectuate serviciile de către prestator, dar nu mai târziu de data de (...).
B. variabil în valoare de 120.000 euro (120.000 euro x 3,75 = 450.000 lei, această valoare cu TVA reprezentând 535.500 lei) a fost achitat de către debitoarea SC C. I. S. fostă SC T. S. prin compensare cu două spații tehnice și 4 locuri de parcare conform celor două antecontracte de vânzare- cumpărare încheiate la data de (...).
Odată cu intrarea în insolvență a debitoarei lichidatorul judiciar în îndeplinirea atribuțiilor ce-i reveneau a formulat acțiune în anularea contractului de prestări servicii financiare și obligarea pârâtului B. N. la restituirea sumei de 535.500 lei obținut cu titlu de onorariu servicii de management, motivul ce a stat la baza fundamentării cererii în constituie faptul că prin perceperea cu titlu de onorariu a sumei arătate, prestația debitoarei a depășit-o cu mult pe cea primită în schimb și a fost efectuată în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, fiind incidente disp.art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006. În plus s-a arătat ca fiind incidente în cauză și disp. art.80 alin.1 lit.d din aceeași lege întrucât pârâtul B. N. a deținut calitatea de director al debitoarei iar acesta nu se poate prevala de disp.art.83 alin.2 din Legea nr.85/2006 întrucât a beneficiar de o poziție dominantă asupra debitoarei.
P. contractului de prestări servicii (cap.II atribuții și responsabilități) prestatorului îi revenea obligația de a stabili strategia financiară de dezvoltare a debitoarei, de a elabora planul anual de afaceri pentru fiecare proiect de dezvoltare imobiliară, de a obține oferte de finanțare, de a presta servicii de consiliere fiscală și de consiliere de management financiar fiscal și contabil.
Întrucât din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că în actele debitoarei nu au fost găsite documente care să demonstreze că prestatorul s-a achitat de sarcinile asumate prin contract (situații de lucrări, procese verbale de recepție, rapoarte de lucru) și nici măcar deconturi periodice sau un decont final care să ateste efectuarea serviciilor contractate, lichidatorul judiciar a ajuns la concluzia că aceste prevederi contractuale au fost negociate în mod exagerat în favoarea prestatorului - recurentul B. N., care, profitând de calitatea lui de director al societății și-a impus onorariul negociat, prin urmare există o disproporție vădită între prestația debitorului și cea efectiv primită.
Probele administrate în cauză au relevat că prin perceperea acestor plăți ale serviciilor cu costuri foarte mari, prestația debitorului (plata serviciilor) a depășit în mod vădit pe cea primită (serviciile prestate) efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, și prin urmare în modcorect judecătorul sindic a stabilit ca fiind incident în acest caz art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006.
Disproporția vădită dintre prestația debitoarei și prestația pârâtului recurent a fost apreciată în mod corect ca fiind prezentă de către judecătorul sindic având în vedere obiectul convenției și obligațiile ce decurg din aceasta care corect au fost calificate ca fiind unele de diligență ce nu presupuneau atingerea unui anumit rezultat care să justifice onorariul pretins.
Aserțiunile recurentului referitoare la împrejurarea că unica preocupare a lichidatorului judiciar și a judecătorului sindic a fost cuantumul onorariului stabilit, aceștia fiind victimele unor păreri preconcepute, sunt lipsite de fundament.
Acțiunea introductivă de instanță și analiza realizată de judecătorul sindic cu privire la contraprestația debitoarei s-a realizat întrucât legiuitorul a instituit prin textele care asigură posibilitatea verificării realității actelor încheiate de către debitoare în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii pentru identificarea celor frauduloase.
Legiuitorul este cel care a calificat ca fiind fraudulos un contract în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită astfel că verificarea uneia din condițiile esențiale pentru admisibilitatea acțiunii a fost cea care a justificat analiza cuantumului onorariului.
Existența unui dezechilibru între prestațiile unei convenții încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii este cea care justifică anularea actului încheiat în aceste condiții.
Contrar susținerilor recurentului analiza privind dezechilibrul dintre prestații nu s-a realizat prin scoaterea acesteia din context ci tocmai prin analizarea în concret a obligațiilor asumate de către fiecare din părțile implicate.
Susținerile referitoare la împrejurarea că s-ar fi reținut de către judecătorul sindic că activitatea debitoarei s-a realizat fără acesta sunt nereale întrucât obiectul analizei judecătorului sindic nu a fost activitatea desfășurată ci verificarea împrejurării dacă în concret încă de la momentul încheierii distinct de modul de executare prestația debitorului insolvent depășea în mod vădit pe cea primită.
Recurentul a învederat că disp. art.85 alin.3 din Legea nr.85/2006 au fost greșit interpretate și aplicate de către judecătorul sindic fiind necesară dovedirea fraudei în ceea ce îl privește.
Textul invocat relevă că pentru ipoteza în care se constată a fi îndeplinite condițiile prev. de art.79 și art.80 se instituie o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor.
Susținerea recurentului potrivit căreia prezumția îl vizează doar pe debitor și nu pe terț nu pot fi apreciate ca fiind corecte întrucât prezumția relativă de fraudă are ca obiect prin raportare la prev. art.79 și art.80 constituirile transferurile de drepturi patrimoniale ce fac obiectul unei astfel de acțiuni respectiv convenția supusă analizei .
Excluderea îl vizează doar pe terțul dobânditor sau subdobânditor ori pârâtul nu se încadrează în această categorie astfel că în mod corect judecătorul sindic a apreciat că operează în speță prezumția de fraudă ce dă naștere în sarcina pârâtului la obligația de a o răsturna ceea ce în speță nu s-a realizat.
Caracterul vădit inferior a prestației pârâtului în raport cu obiectul contractului a fost reținută în mod corect ca fiind prezentă iar cu privire la împrejurarea că operațiunea s-a realizat în dauna creditorilor se apreciazăde asemenea că este îndeplinită având în vedere că prin plata obligației astfel asumate patrimoniul debitoarei a fost afectat în mod evident iar în acest stadiu al procedurii împrejurarea că debitoarea este în stare de insolvență este de necontestat.
Distincțiile realizate de recurent între nulitate și rezoluțiune sunt corecte iar judecătorul sindic a evidențiat în mod evident existența dezechilibrului între prestații așa cum cer exigențele instituite de art.80 alin.1 lit.b care statuează că pentru admisibilitate prestația debitorului trebuie să o depășească în mod vădit pe cea primită astfel că sancțiunea intervine și pentru acte aparent valide dar care au fost încheiate în condiții care atrag sancțiunea nulității pentru că este prezentă una din condițiile instituite de legiuitor în prev. art.80 din Legea nr.85/2006.
Teza reținută de către judecătorul sindic apare ca fiind corectă cu atât mai mult cu cât legiuitorul a instituit ipoteze distincte în care convenții care aparent îndeplinesc exigențele juridice de validitate pot fi anulate și prestațiile recuperate în considerarea persoanelor care au fost subiecte ale acestora cum este și situația din prezentul litigiu convenția atacată fiind încheiată cu o persoană ce îndeplinește exigențele instituite de art.80 alin.2 lit.c din Legea nr.85/2006.
În plus, în speță sunt aplicabile și disp.art.80 alin.2 lit.d din Legea nr.85/2006 în condițiile în care pârâtul recurent B. N. este directorul SC E. STATMENT S., sens în care convenția părților poate fi anulată dacă este făcută în dauna creditorilor. A. deoarece societatea sus menționată a asigurat ținerea evidenței contabile a debitoarei, iar conducătorul acesteia a exercitat rolul de „. economic de fapt"; cu toate că acesta a demonstrat pe parcursul dezlegării acțiunii în anulare de către judecătorul sindic, că nu era numit în această funcție. C.a acestuia rezultă indirect nu numai din contractul ce face obiectul prezentului litigiu ci și din încheierea altor contracte (contractul de prestări servicii încheiat la data de (...) cu societatea E. STATMENT S., contractul de prestări servicii fără dată și fără număr încheiat de debitoare cu prestatorul B. N. pentru remunerație fixă calculată ca produs între numărul de luni de prestație și o valoare de
12.000 euro/documentație, adică 144.000 euro și o remunerație variabilă calculată sub forma unui procent de 1% din valoarea de finanțat).
Vor fi înlăturate susținerile recurentului potrivit cărora prestația debitoarei a fost convertită prin compensare în două promisiuni de vânzare- cumpărare, asupra unor imobile care nu valorează mai mult de 90.000 euro, întrucât acestea nu au fost dovedite așa încât nu se poate susține că judecătorul sindic a stabilit complet greșit onorariul, de vreme ce textul legal a fost analizat în raport de clauzele înserate în contract și prestația efectivă a părților.
Cât privește aprecierea prestației concrete a recurentului, nu se poate accepta teza potrivit căreia aceasta s-ar încadra în onorariile practica pe piața de specialitate la momentul încheierii contractului, de vreme ce s-a dovedit că aceasta de fapt era o practică constantă în încheierea unor contracte de management cu valori excesiv de ridicate, și a căror disproporție vădită între prestații a fost dovedită.
Va fi înlăturată și susținerea potrivit căreia nu se impunea restituirea către averea debitoarei a sumei de 535.500 lei, întrucât aceasta este o consecință firească a anulării contractului.
Recursul formulat apare în consecință ca fiind nefondat întrucât judecătorul sindic a determinat în mod corect starea de fapt și a aplicat judicios dispozițiile legale incidente astfel că nu sunt prezente motivele derecurs prev. de art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ. astfel că în baza art.312 C.pr.civ.
C. va respinge recursul declarat de pârâtul B. N.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge recursul declarat de B. N. împotriva sentinței civile nr. 5140 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
P. D. I. C. P. C.
GREFIER
ȚÂR M. N.
Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)
| ← Decizia nr. 215/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 7010/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
