Decizia nr. 8163/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 8163/2012
Ședința ta de 15 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : A. M. C.
JUDECĂTOR : M. S. JUDECĂTOR : C. P. GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de A. F. P. B., împotriva sentinței civile nr. 1288 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., cauza privind și pe intimata SC J. S. B. PRIN LICHIDATOR J. C. Ș. L. I., având ca obiect cererea debitorului - L. 8. art. 27 alin. 5 - închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se reține că, recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că în temeiul art. 8 din Legea nr. 8. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr.1288 pronunțată la data de (...) de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), au fost respinse obiecțiunile formulate de către creditoare A. F. P. a mun.B., ca neîntemeiate. In baza art.131 din Legea nr.8. privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S. J. S. S-a dispus radierea debitoarei cu datele de identificare de mai sus din Registrul C. jud.B.-N.; S-a aprobat decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar C. Ș. L. I., la suma de 3.000 lei și dispune onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din Legea nr.8.. S-a dispus notificarea prezentei sentințe ORC B.-N. și DGFP B.-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin raportul întocmit asupra cauzelor care au condus la apariția stării de insolvență s-a arătat că debitorul, având obiect principal de activitate comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, a intrat în incapacitate de plată datorită pierderii clientelei solvabile și având dificultăți evidente de încasare a contravaloriiserviciilor efectuate terților începând cu anul 2009, dar mai evident pe parcursul anului 20l0, datorită scăderii substanțiale a comenzilor și reducerii substanțiale a contractelor . Se mai arată că nu are nici un bun în patrimoniu, nu au fost identificate transferuri patrimoniale susceptibile anulării în cond.art.79-80 din Legea 8., iar starea de insolvență nu s-a datorat săvârșirii de către organele de conducere a unor fapte de natură să atragă suportarea de către aceștia a unei părți a pasivului societății. In condițiile în care, în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri sau valori din a căror valorificare să se asigure continuarea procedurii, a fost întocmit raportul final care a fost publicat în B.P.I., comunicat cu creditorul, debitoarea și afișat la instanță, prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.8. închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarații de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare. Raportul final cu propunerea de închidere a procedurii în temeiul art.l3l din lege a fost comunicat creditorului . La raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, creditorul AFP B. a formulat obiecțiuni, cu motivarea că propunerea de închidere a falimentului s-a făcut fără efectuarea unei analize în detaliu și completă a situației financiare a debitorului, dar și asupra incidenței răspunderii administratorului judiciar în sensul disp.art.l38 din L.8., în condițiile în care, lichidatorul nu a examinat temeinic toate aspectele ce ar putea fi imputabile reprezentanților debitoarei, făcând doar formal o mențiune în raport cu privire la faptul că debitoarea nu a mai desfășurat activități în ultimii ani, impunându-se așadar o analiză amănunțită asupra modului de administrare a societății debitoare. Potrivit art.l3l din L.8. privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, „ în orice stadiu al procedurii ,dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din L.nr. 8., a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea S. J. S. și radierea acesteia din evidențele O.ui R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud . Referitor la obiecțiunile formulate de către creditor, instanța le-a respins ca fiind nefondate, în condițiile în care, în raportul întocmit de către lichidatorul judiciar, au fost analizate cauzele și împrejurările ajungerii societății debitoare în stare de insolvență, nu au fost identificate bunuri în patrimoniu, nu au fost identificate transferuri patrimoniale de natură celor supuse anulării în condițiile art. 79-8l din lege, și nici fapte de natura celor a atrage răspunderea materială a administratorilor sau a altor persoane de decizie din conducerea debitoarei, în cond.art.l38 din L.8.. S-a aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 3.000 lei depus de lichidatorul judiciar și s-a dispus onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din L.nr.8.. Creditoarea A. F. P. B. prin recursul promovat a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor, respingerii raportului întocmit de lichidator și continuarea procedurii insolvenței. Recurenta a învederat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.131 din Legea nr.8. pentru închiderea procedurii întrucât pe parcursul desfășurării lichidatorul judiciar nu a făcut nicio mențiune cu privire la inexistența unor elemente ce ar impune formularea unei acțiuni întemeiată pe disp. art.138 deși a menționat drept cauză a insolvenței managementul defectuos. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curteareține următoarele: Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau sume de bani în măsură să îndestuleze, măcar în parte, creditorii iar aceștia nu au înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciara solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 alin.1 din Legea nr.8.. Legiuitorul prin modificarea dispozițiile art.138 a înțeles să determine în mod expres categoriile de persoane care pot fi titularii acțiunii întemeiată pe prevederile art.138 din Legea nr.8. iar interpretarea dată de judecătorul sindic textului invocat este în consonanță cu prevederile în formă modificată. Dispozițiile art.131 din Legea nr.8. astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/(...) statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii. Legiuitorul așadar a instituit o normă imperativă prin care în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii să determine închiderea procedurii. Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din cuprinsul Legii nr.8. legiuitorul a apreciat că în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii. Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.131 din legea privind procedura insolvenței atâta timp cât niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii iar bunurile în patrimoniul debitoarei nu sunt identificabile în materialitatea lor . Recursul apare în consecință ca fiind nefondat nici unul din motivele de recurs invocate nefiind prezent astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1288 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B. N. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. M. C. M. S. C. P. V. D. GREFIER Red.A.M.C./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.I. P.
← Decizia nr. 3587/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 10107/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|