Decizia nr. 8718/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8718/2012
Ședința din data de 31 O. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de creditoarea D. G. A F. P. A J. C. - R. AL A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 1960 din data de (...) pronunțată de T. S. C. în dosarul nr. (...)/a1, în contradictoriu cu debitoarea SC S. RO S., lichidatorul judiciar SC S. RO S. PRIN LICHIDATOR J. C. P. V. și A. S. F. - administrator al SC S. RO S., având ca obiect - angajarea răspunderii conform art. 138 din L. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimatul A. S. F. - administrator al SC S. RO S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar la data de (...) lichidatorul judiciar provizoriu a depus întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
C., din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.8 din L. nr. 85/2006 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., C. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. C. Prin sentința civilă nr. 1960 din (...) pronunțată de T. S. C. în dosar nr. (...)/a1 s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta D. G. A F. P. A J. C. prin A. F. P. A M. C.-N., în contradictoriu cu pârâtul A. S. F., privind plata pasivului debitoarei S. S. RO S., J(...). Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Conform dispozițiilor art. 138 din L. nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de L. nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea. Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora. Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din L. nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților. Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din L. nr.85/2006. R. poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor. R. administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă. Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i. Judecătorul sindic a constatat că fapta pârâtului nu întrunește condițiile art. 138 lit. d din L. nr. 85/2006, neputându-se reține în cauză că fapta acestuia ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei. Astfel, debitoarea a depus ultimele declarații fiscale la organele fiscale competente în luna octombrie 2006, iar pârâtul a fost numit administrator special al debitoarei în (...), acesta învederând faptul că societatea nu a desfășurat activitate decât timp de trei luni după numirea sa, după care nu a fost în măsură să înregistreze suspendarea de activitate în lipsa fondurilor necesare pentru achitarea datoriilor debitoarei de la acel moment. Judecătorul sindic a constatat că în cauză nu a fost făcută dovada că la momentul preluării calității de administrator al societății de către pârât, debitoarea deținea bunuri sau valori în patrimoniu și respectiv că pârâtul ar fi înculpă cu privire la punerea în valoare a acestora raportat la atribuțiile de ținere a contabilității debitoarei ce îi reveneau în calitate de administrator statutar al acesteia. Or, față de dispozițiile art. 1169 Cod civ., sarcina probei sub acest aspect revenea reclamantei, sens în care judecătorul sindic a pus în vedere acesteia, în baza rolului activ, să depună înscrisurile de care înțelege să se folosească în probațiune. Cu toate acestea, deși legal citată cu mențiune în acest sens, reclamanta nu a depus înscrisuri în probațiune, astfel că nu a fost făcută în cauză dovada faptului că pârâtul ar fi cauzat prin fapta sa starea de insolvență a debitoarei. Pentru aceste considerente, judecătorul sindic a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta D. G. A F. P. A J. C. prin A. F. P. A M. C.-N., în contradictoriu cu pârâtul A. S. F., privind plata pasivului debitoarei S. S. RO S., J(...). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea D. G. A F. P. A J. C. solicitând instanței de control judiciar sa modifice sentinta atacata, in sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii administratorului statutar al debitoarei. Conduita procesula a paratului adoptata dupa data deschiderii procedurii insolventei (nepredarea documentelor contabile) nu face decat sa exprime consecventa sa in a se sustrage raspunderii stabilite potrivit dispozitiilor legale pe care le-a invocat in cererea de atragere a raspunderii. Reclamanta nu trebuia sa dovedeasca ceea ce nu a sustinut, respectiv ca la data preluarii administrarii ar fi existat bunuri in patrimoniul debitoarei, care au fost valorificate de catre parat. Ceea ce era de dovedit este dovedit, respectiv ca paratul nu a tinut contabilitatea debitoarei, aceste documente lipsind cu desavârsire, atat pentru perioada cat a detinut calitatea de administrator cat si pentru perioada anterioara. La preluarea calitatii de administrator acesta a preluat drepturile si obligatiile antecesorului sau, revenindu-i printre altele obligatia de a prelua documentele contabile ale societatii si a continua in cunostinta de cauza cu privire la activul si pasivul debitoarei si deplina legalitate activitatea, in caz contrar, culpa acestuia fiind vadita. Netinerea contabilitatii precum si tinerea incompleta a acesteia (in ipoteza in care nu au fost preluate documentele contabile de la fostul administrator) ,nu face posibila identificarea dificultatilor cu care aceasta se confrunta la un moment dat si face nesesizabila starea de insolventa care poate sa apara, aspecte care ar fi putut fi inlaturate in conditiile unei contabilitati tinute corect care ar permite administratorilor sa ia masurile necesare pentru preintampinarea unor astfel de situatii iar lichidatorului i-ar permite sa analizeze corect modul in care a fost gestionata intreaga activitate a falitei. In conditiile netinerii contabilitatii, se prezuma existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul care consta in pasivul inregistrat in tabelul creditorilor. Prin urmare, culpa administratorului statutar este vadita, la fel ca si raportul de cauzalitate intre lipsa documentelor contabile si ajungerea debitoarei in stare de insolventa respectiv prejudiciul adus creditorilor prin faptele mai sus aratate. In plus, potrivit practicii judiciare, raspunderea administratorului este angajata in orice situatie in care contractul de mandat este incalcat printr-o fapta culpabila. Culpa administratorului se apreciaza dupa titpul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflandu-se in fata unei culpe prezumate de unde deriva si obligativitatea administratorului de a rasturna prezumtia de culpa, sarcina probei apartinandu-i (ceea ce in speta nu s-a intamplat). Avand in vedere cele ce preced, solicită instanței de control judiciar sa modifice sentinta atacata, in sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii administratorului statutar al debitoarei. In drept, normele legale la care a facut referire in text. În apărare, pârâtul intimat A. S. F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat - filele 5-6. În cauză a depus întâmpinare și P. V. în calitate de lichidator judiciar provizoriu al debitoarei SC S. RO S. prin care a solicitat respingerea recursului - filele 12-13. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, C. reține următoarele: În speță, judecătorul sindic a fost sesizat cu o cerere de antrenare a răspunderii administratorului statutar pentru acoperirea pasivului societății debitoare întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d din L. nr. 85/2006. L. insolvenței a integrat însă acestei răspunderi excepționale doar faptele ilicite cu caracter intențional enumerate limitativ în articolul 138, judecătorul sindic putând dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către administratorii care au cauzat starea de insolvență, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăti; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăti; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Norma sancționează, în unele dintre ipotezele sale, abuzul executivului, care a urmărit satisfacerea unui interes personal în detrimentul celui social, afectând prin conduita sa nu numai compania, ci și întreaga comunitate de interese din jurul acesteia. Astfel, judecătorului sindic îi revine misiunea de a verifica regularitatea actelor de gestiune în raport cu interesul social și de a repera abuzul care a condus la instaurarea stării de insolvență, deoarece sarcina acoperirii pasivului poate atribuită doar acelor administratori care se fac vinovați de valorificarea capitalului întreprinderii conform interesului personal, ori care, prin politica de gestiune promovată, nu au urmărit protejarea interesului social, ci ocrotirea altor interese. Interesul social și interesul personal al administratorului sunt două din limitele puterilor conferite acestuia prin lege și statut. Misiunea executivului este extrem de clară, aceea de a milita pentru „cauza"; interesului social, orice abatere de la obiectivul menționat trebuind atent cercetată, deoarece frauda constituie o importantă barieră pentru exercitarea prerogativelor de administrare. În situații normale, interesul personal al administratorului se confundă cu interesul social și doar instalarea unei stări de anormalitate în domeniul politicii sociale anulează caracterul convergent al celor două noțiuni . Orice subordonare a interesului social față de alte interese este contrară regulilor unei bune administrări, un act de gestiune dobândind caracter ilicit dacă acesta a fost săvârșit de administrator în interesul său personal și în prejudiciul societății . Evidențele contabile trebuie să reflecte acel „true and fair view"; la care se referă jurisprudența engleză, și anume o imagine fidelă a patrimoniului. Prin urmare, creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, sunt protejați față de datornicii, care nu respectă regulile de afaceri privitoare la conducerea evidențelor contabile în mod corect. Noțiunea de evidențe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale. În consecință, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine și atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și acțiunea de falsificare ori dispariția evidențelor contabile, neavând relevanță dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară. În mod firesc, se bucură de protecție legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situația patrimonială a entității. L. insolvenței are în vedere trei modalități alternative de săvârșire ale acestei faptei. Într-o primă variantă, răspunderea pe acest temeiul art.138 lit. d operează, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între ajungerea debitoarei în stare de insolvență și faptul tinerii contabilității în mod fictiv. În al doilea rând, pronunțarea unei decizii de condamnare este posibilă, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între intrarea debitoarei în incapacitate de plată și dispariția unor documente contabile. În cea de a treia modalitate intervine conceptul, aparent mai generos, al evidențelor contabile întocmite cu nerespectarea prescripțiilor legale, răspunderea putând fi antrenată dacă se dovedește că starea de insolvență a fost determinată de neconducerea evidențelor societății conform legii. Caracterul fictiv derivă din întocmirea evidențelor contabile sau completarea lor, prin: 1) consemnarea de date nereale, 2) omisiunea înscrierii unor operațiuni reale. O astfel de inacțiune constituie o alterare a adevărului. Evidența falsificată trebuie să aibă aptitudinea de a fi utilizată în vederea producerii de efecte juridice, cum sunt denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în bilanț . Dispariția unor documente contabile implică atât actele de sustragere a evidențelor societății, cât și cele de distrugere. A. de sustragere a evidenței debitorului constă în luarea acesteia din locul său și mutarea în altul aceasta ieșind astfel cel puțin temporar din sfera de stăpânire și dispoziție a debitorului. S. poate să se refere la întreaga evidență sau numai la o parte a acesteia. Transferarea documentelor societății într-un loc necunoscut judecătorului sindic este pe deplin asimilabilă acestui tip de ilicit. S. pe acest temei poate interveni dacă transferul de la sediul social ori din arhiva societății s-a făcut în scopul denaturării situației financiare a societății debitoare. . evidențelor debitorului constă în nimicirea, alterarea substanței înscrisurilor prin orice modalități (ardere, rupere, tocare), operațiuni care fac înscrisurile de nefolosit sau duc la dispariția fizică a acestora. De asemenea, distrugerea se poate realiza și prin înlăturarea măsurilor de conservare sau salvare deja luate, deoarece aîmpiedica sau a înlătura măsurile de protecție a unor înscrisuri este același lucru cu ale nimici ori a le desființa direct. Omisiunea înregistrărilor în contabilitate, greșelile de scriere, calcul, încălcarea unor reguli ale contabilității sunt cazuri care pot fi subsumate sintagmei de „. neconformă cu legea";. O astfel de omisiune poate fundamenta acțiunea în răspundere doar dacă este atașată intenției de ascundere a unor active sau datorii. Omisiunea voită de a înregistra operațiuni reale în contabilitate sau alterarea în mod intențional a evidențelor nu sunt decât expresia unei contabilități fictive. Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidențelor societății pot avea drept consecință diminuarea aparentă sau reală a activelor societății prin disimularea unor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanță dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parțial. Este, însă, esențial ca starea de insolvență să fie generată de aceste acțiuni. Ținerea unei evidențe fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă activități producătoare de prejudiciu, însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe, în măsura în care întârzierea este generatoare de dobânzi sau penalități . R. pentru acoperirea pasivului este o răspundere subiectivă fundamentă doar pe culpa intențională dovedită .Utilizarea prezumțiilor simple în mecanismul probațiunii este însă compatibilă cu specificul acestei proceduri. Doctrina s-a pronunțat în sensul că „refuzul părții de a remite instanței documentele de comerț sau corespondența comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumții judiciare. Refuzul predării evidenței contabile poate constitui un indiciu semnificativ pe care judecătorul să-și întemeieze prezumții determinante în acest sens dacă motivarea sub aspectul prezumțiilor judiciare este e pertinentă, completă, întemeiată, omogenă și convingătoare. Pârâtul a afirmat constant pe parcursul procedurii că nu deține documentele contabile ale societății declinându-și competența în ce privește executarea obligației de predare a acestor evidențe. A argumentat, de asemenea, că, pentru intervalul de 3 luni cât a condus administrarea societății, a fost obligat să angajeze un contabil pentru ținerea evidențelor avansând bani din bugetul propriu deoarece asociatul unic, persoană juridică străină, s-a dezinteresat de situația financiară a societății. În mod justificat a reținut judecătorul sindic că în cauză nu a fost făcută dovada că la momentul preluării calității de administrator al societății de către pârât, debitoarea deținea bunuri sau valori în patrimoniu și respectiv că pârâtul ar fi în culpă cu privire la punerea în valoare a acestora raportat la atribuțiile de ținere a contabilității debitoarei ce îi reveneau în calitate de administrator statutar al acesteia. Cele trei luni de administrare a societății în care a fost implicat pârâtul sunt insuficente pentru a putea vorbi de o atitudine culpabilă, generatoare de insolvență, cu atât mai mult cu cât, nici la data preluării mandatului nu existau fonduri pentru derularea activității. Față de aceste considerente, C. apreciază că se impune respingerea recursului declarat de D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 1960 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui S. C. și menținerea acesteia în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 1960 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui S. C. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2012. Red.M.H./dact.L.C.C. 2 ex./(...) J.fond: V. L. Oros
| ← Decizia nr. 10107/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 3552/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
