Decizia nr. 8172/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)/a1

DECIZIA CIVILĂ Nr. 8172/2012

Ședința de la 16 O. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A.-I. A.

JUDECĂTOR:C. I.

JUDECĂTOR: D. P. GREFIER: M. N. ȚÂR

Pe rol judecarea recursului declarat de S. I. L. R. I. SA prin mandatar SC A. I. S. împotriva sentinței civile nr.818 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui B. N. în contradictoriu cu intimații S. B. S. B., intimat C. I. DE I. N. L., având ca obiect contestație la tabelul preliminar.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea practicianului în insolvență- întâmpinare.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 818/(...), pronunțată de B. N. în dosar nr. (...)/a1, s-a respins ca tardivă contestația la tabelul preliminar formulată de creditorul SC I. L. R. I. SA, în dosarul de insolvență nr. l(...) privind pe debitorul SC B. S. B. - în insolvență, în contradictoriu cu administratorul - judiciar C. I. de I. N. L.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin contestația la tabelul preliminar de creanțe depusă în dosarul de insolveță nr. l(...) privind pe debitoarea SC B. S. și transpusă în prezentul dosar asociat pentru soluționare, creditoarea SC I. L. R. I. SA a solicitat, în contradictoriu cu administratorul judiciar C. N. L., să fie repusă în termen și să fie înscrisă în tabelul creditorilor cu o creanță de 29.651,97 lei, reprezentând debitul aferent contractului de leasing nr. 0., respectiv diferența dintre valoarea finanțată și valoarea însumată a sumei obținută în urma valorificării bunului precum și a ratelor de leasing achitate de debitoare.

În drept s-au invocat, generic, disp.L.85/2006, OG nr. 5l/l997 privind societățile de leasing și operațiunile de leasing, precum și Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare.

Administratorul judiciar C. N. L. a depus inițial o întâmpinare (f.l2), prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată cu motivarea că la cererea de creanță nu au fost anexate acte justificative iar conform evidențelor debitorului, creanța a fost achitată.

Printr-un script ulterior, intitulat „Note de ședință";, depus la termenul din 30 martie 20l2 (f.44 și 52), administratorul judiciar a invocat excepția tardivității contestației, prin raportare la art.73 alin.2 din L.8572006, întrucât tabelul preliminar a fost publicat în BPI nr. 9..09.20ll iar contestația a fost înregistrată la T. la data de 30.09.20l2, cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de lege.

Pentru a da posibilitatea contestatorului de a formula concluzii cu privire la această excepție, s-a dispus amânarea pronunțării, aceasta având termen în cunoștință potrivit prev.art. l53 alin.l C.pr.civ.

Examinând cu prioritate excepția tardivității, prin prisma disp.art.l37

C.pr.civ, tribunalul a constatat că această excepție este întemeiată astfel că a respins ca tardivă contestația la tabelul preliminar.

A., se reține că tabelul preliminar a fost publicat de administratorul judiciar în BPI nr. 9628 din 07.09.20ll , conform dovezii de publicare depusă la dosarul de insolvență (f.l6l) și la prezentul dosar (f.47).

Potrivit disp. art. 73 alin.2 din Legea nr. 85/2006, contestațiile trebuie depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în B. procedurilor de insolvență a tabelului preliminar, atât în procedura generală cât și în procedura simplificată";.

În cauză, contestația a fost înregistrată la tribunal la data de (...) dar a fost depusă la poștă la data de (...) (f.4).

Chiar și prin raportare la această dată, a fost depășit termenul imperativ de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în BPI (la

07.09.20ll), astfel că a respins contestația ca fiind tardivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. I. L. R. I. SA prinmandatar SC A. I. S., solicitând admiterea recursului si modificarea sentinței civile nr. 8., pronunțată de către T. B.-N. în ședința publica din data (...) in dosarul nr. (...)/al, în sensul admiterii contestației la tabelul creditorilor debitoarei SC B. S. si pe cale de consecința, repunerea in termenul deînscriere a creanțelor, înscrierea subscrisei in tabelul de creanțe a debitoarei

SC B. S., cu o creanța certa, lichida si exigibila în suma de 45.373,73 lei, debit aferent contractului de leasing financiar nr. 045481/2007.

În motivarea recursului s-a arătat că în ceea ce privește operațiunile de leasing si societățile de leasing, este titlu executoriu, însușit prin semnare si stampilare de câtre parți, reprezentând înscrisul constatator cerut de lege, o creanța este lichida. potrivit art. 379 alin.4 C.pr.civ. "atunci când câtimea ei este determinata prin însuși actul de creanța sau când este determinabila cu ajutorul actului de creanța (. .. .) chiar daca pentru aceasta determinare ar fi nevoie de o deosebita socoteala".

Prin același contract de leasing a fost determinat clar atât cuantumul ratei lunare si perioada de leasing, cat si obligativitatea respectării tuturor obligațiilor contractuale, altfel născându-se obligația de a suporta orice cheltuieli si daune suferite de câtre finanțator, până la acoperirea integrala atât a finanțării acordate la solicitarea expresa a debitoarei, pentru achiziționarea autoturismului, obiect al contractului de leasing financiar sus menționate, cât si a oricăror pierderi rezultate ca urmare a neajungerii lamaturitate a contractului de leasing, intru respectarea si aplicarea art. 13 din contractul de leasing financiar.

Prin intermediul înscrisurilor justificative ale debitului, anexate cererii de înscriere la masa credala, a dovedit faptul că recurenta deține o creanța exigibila, fiind vorba despre contravaloarea facturilor fiscale emise si neîncasate si totodată debite rezultate din derularea si rezilierea contractului, devenite scadente la data rezilierii anticipate si din vina exclusiva a debitorului.

Mai arată că se află intr-o situație împovărătoare pentru subscrisa datorita faptului ca nu mai putem uza de puterea de titlu executoriu a contractului de leasing, orice demers in recuperarea debitului pe calea executării silite fiind suspendat conform art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Fata de considerentele sentinței civile atacate cu privire la tardivitate, a mai precizat că în practica s-a considerat ca prevederea cuprinsa in art. 7 alin (3) este excesiva, ridicând problema încălcării liberului acces la justiție, deoarece nu i se poate pretinde creditorului sa-si urmărească toți debitorii pe buletinul procedurilor, mai ales atunci când creditorul este o societate de mărime mare si mijlocie si care are sute si mii de debitori, acesta fiind si cazul subscrisei.

Drept urmare, a considerat că, în ceea ce îl privește, nu au fost îndeplinite dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006, operand aplicabilitatea art. 75 respectiv art. 76 alin. (1) din prezenta lege, subscrisa fiind îndreptățita sa își realizeze creanțele împotriva averii debitorului, deținând împotriva acestuia o creanța certă, lichida si exigibila, astfel cum rezulta din documentele depuse la dosarul cauzei.

Deși notificarea privind deschiderea procedurii de insolventa fata de debitoarea S. B. S. a fost publicata in B. P. de insolvență, așa cum prevede art.7 din legea 85/2006, Curtea C., prin D. nr.1137/(...) a considerat acest articol ca fiind neconstituțional deoarece îngrădește liberul acces la justiție si dreptul la un proces echitabil.

A., a considerat că prin faptul ca nu a putut participa la procedura insolventei fata de debitoarea SC B. S. va mai suporta odată în plus consecințele atitudinii culpabile a debitoarei, care pe lângă faptul ca nu si-a onorat obligațiile contractuale fata de partenerii comerciali, nici nu si-a îndeplinit obligațiile impuse de lege, nepunându-i la dispoziție administratorului judiciar desemnat lista numelor si adreselor creditorilor sau omițând din aceasta lista societatea noastră ca si creditor.

Drept urmare, a considerat că, în ceea ce îi privește, nu au fost îndeplinite dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006, operand aplicabilitatea art. 75 respectiv art. 76 alin. (1) din prezenta lege, recurenta fiind îndreptățită să își realizeze creanțele împotriva averii debitorului, deținând împotriva acestuia o creanța certa, lichida si exigibila, astfel cum rezulta din documentele depuse la dosarul cauzei.

Deși notificarea privind deschiderea procedurii de insolventa fata de debitoarea S. B. S. a fost publicata in B. P. de I., așa cum prevede art.7 din legea 85/2006, Curtea C., prin D. nr.1137/(...) a considerat acest articol ca fiind neconstituțional deoarece îngrădește liberul acces la justiție si dreptul la un proces echitabil.

A., recurenta a considerat că prin faptul că nu putut participa la procedura insolventei fata de debitoarea SC B. S. va suporta odată in plus consecințele atitudinii culpabile a debitoarei, care pe lângă faptul ca nu si-a onorat obligațiile contractuale fata de partenerii comerciali, nici nu si-aîndeplinit obligații impuse de lege, nepunându-i la dispoziție administratorului judiciar desemnat lista numelor si adreselor creditorilor sau omițând din aceasta lista societatea recurentă ca si creditor.

Drept urmare, a considerat că, în ceea ce o privește pe recurentă, nu au fost îndeplinite dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006, operand aplicabilitatea art. 75 respectiv art. 76 alin. (1) din prezenta lege, subscrisa fiind îndreptățită sa își realizeze creanțele împotriva averii debitorului, deținând împotriva acestuia o creanță certă, lichidă si exigibilă, astfel cum rezulta din documentele depuse la dosarul cauzei.

În data de (...)C.N. L., în calitate de administrator judiciar al SC B. S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 15-10).

În fond, față de recursul declarat S. I. L. R. I. S. împotriva sentinței civile nr. 8., pronunțată de T. B.-N. consideră că recursul este neîntemeiat și a solicitat respingerea ca atare, pentru următoarele motive:

1. Prin hotărârea atacată, T. B.-N. a respins contestația recurentului - contestator pe motiv de tardivitate, raportat la prevederile art. 73, alin. (2) din Legea nr. 85/2006. conform cărora termenul în care trebuie depuse la tribunal contestațiile cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute în Tabelul preliminar de creanțe este de 5 zile de la data publicării acestuia în B. procedurilor de insolvență. Ori, în cazul de față tabelul preliminar a fost publicat în BPI nr. 9628/(...) (conform dovezii anexată, care a fost depusă la dosarul fondului), iar contestația a fost înregistrată la T. în data de (...) și nu s-a cerut repunerea în termen.

Administratorul judiciar apreciază că soluția dată de instanța de fond este corectă și dacă se raportează la conținutul D. nr. 1 137/(...), pronunțată de Curtea Constituțională a R., publicată în Monitorul Oficial nr.31 din (...) invocată de contestatara-recurentă în susținerea cererii sale. A. Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de G. P. și S. N. în dosarul nr.(...) al C. de A. T. - Secția C. și constată că dispozițiile art.7 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței sunt contrare art. 24 și art.53 din Constituție. În măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se realizează numai prin B. procedurilor de insolvență, iar nu și potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă." Ori, în speță, împotriva va contestatarei-recurente nu s-a promovat nici o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006. ulterior deschiderii procedurii insolvenței față de S. B. S. în calitate de creditor care nu a putut să fie identificat în Lista pusă Ia dispoziție de debitor conform art. 28 din Legea insolvenței, recurenta avea posibilitatea de a consulta B. procedurilor de insolvență și de a depune în termenul legal cererea de admitere a creanței sale, conform prevederilor art. 73, alin. (2) din lege.

Administratorul judiciar susține că nici pe fond, pretențiile recurentei- contestatare nu sunt întemeiate, pentru motivele pe care le-a dezvoltat pe larg în conținutul întâmpinării și a concluziilor scrise depuse la dosar. A., dincolo de tardivitatea depunerii cererii de admitere a creanței, în luarea deciziei de neînscriere a creanței în tabelul preliminar al creanțelor declarate asupra averii debitorului S. B. S., au atârnat și următoarele argumente:

1. Pretențiile contestatarei nu au nici suport legal și nici suport contractual. Nici în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 51/1997, privind operațiunile de leasing și societățile de leasing și nici în cuprinsul Contractului de leasing încheiat de contestatară cu B. S., în forma depusă la dosar, nu este stipulată obligația utilizatorului ca, în cazul rezilieriicontractului, să plătească ratele și dobânzile rămase de rambursat până la expirarea termenului pentru care a fost încheiat acest contract. În copiile contractului de leasing nr. 0. și ale Condițiilor generale la acesta, depuse la dosarul cauzei, nu am găsit art. 13 la care contestatara face referire în cererea de admitere a creanței.

2. Pretențiile contestatarei nu au fost dovedite. Este real faptul că, în conformitate cu prevederile OG nr. 51/1997 contractul de leasing constituie titlu executoriu iar, în conformitate cu prevederile art. 66, alin. (2) din Legea nr. 85/2006, creanțele constatate printr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale nu sunt supuse verificării, dar noi ne aflăm în situația în care existenta si întinderea unei creanțe certe, lichide și exigibile nu sunt evidențiate ca atare prin titlul invocat; contestatara pretinde să-i fie recunoscută o creanță pe care a stabilit-o prin calcule insuficient explicate și insuficient probate; de aceea, atâta vreme cât modul în care s-a stabilit întinderea acestei creanțe nu este explicat de o manieră acceptabilă și nu este probat în toate componentele sale, administratorul judiciar având tot dreptul de a le pune în discuție.

Referitor la acest aspect, administratorul judiciar arată că contestatoarea a subliniat doar câteva dintre inadvertențele și lipsurile sesizate respectiv: a. Prin cererea de admitere la masa credală depusă la dosar (fila 16 -

18), s-a solicitat, la pag. 1, înscrierea unei creanțe în sumă de 45.373,73 lei iar la pag. 3 s-a solicitat instanței să dispună asupra capătului de cerere privind debitul de 29.651,97 lei, rezultat ca urmare a valorificării bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing. Ce se poate înțelege de aici, mai ales dacă știm că diferența de 17.721,76 lei a fost deja recuperată prin executare silită, lucru pe care contestatara creditoare a omis să-l precizeze? b. Prin cererea de executare silită a cărei soluționare a făcut obiectul dosarului execuțional nr. 1 36/EX/20 10, instrumentat de E. judecătoresc

B. D.-Mirel din B., contestatara-creditoare a solicitat executarea silită a unei creanțe în valoare de 16.781,31 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate (rate leasing), penalități, diferențe de curs valutar, asigurări, cheltuieli de recuperare, cheltuieli de executare, calculate la data depunerii acestei cereri. Și la acea dată nu exista nici un impediment să se pretindă întreaga sumă datorată în baza acelui titlu executoriu. De ce nu au făcut-o?

Nu știe.

Suma pretinsă a fost integral recuperată (de fapt, creditorului urmăritor i s-au plătit 17.455,62 lei). Dacă nu la data introducerii cererii de executare silită, atunci cel puțin la data închiderii dosarului execuțional

((...)), creditorul putea și trebuia să cunoască întinderea totală a creanței sale iar faptul că nu a declarat-o ca atare ridică deja unele semne de întrebare asupra temeiniciei pretențiilor ulterioare contractului ((...)), conform Graficului de plăți a mai rămas de achitat suma totală de 26.438,63 lei, reprezentând ratele de leasing aferente ultimelor 11 luni din contract dar, din revânzarea bunului recuperat s-au obținut de finanțator 42.522,02 lei. În aceste condiții, care este prejudiciul pe care acesta dorește să-l recupereze de la utilizator? Ce suport legal și contractual mai au penalitățile nefacturate la facturi neachitate, în valoare de 38.586,14 lei (care am văzut cum au fost calculate), precum și penalitățile nefacturate la facturile achitate, în valoare de 736,81 lei, (poz. 2.5. și 2.6. din Calcul)? Cum se mai justifică pretenția la prime de asigurare scadente după data reposesiei (poz. 2.10.), în condițiile în care autoutilitara a fost recuperată și revândută? Sunt doar câteva întrebări legitime la care contestatara nu a oferit nici un răspuns.

Pentru aceste motive, administratorul judiciar solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de I. L. I. S. față de decizia de neînscriere pe tabelul preliminar al creanțelor.

Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele :

Argumentele invocate de către recurenta creditoare S. I. L. I. S. în susținerea căii de atac deduse judecații sunt neîntemeiate, fiind contrare normelor de drept incidente si principiilor generale care guvernează legea insolventei.

A., potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 85/2006, citarea parților precum si comunicarea oricărui alt act de procedura se efectuează prin B. P. de I., iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol ,,Prin exceptie de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificati in lista prevazuta la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificarii prevazute la art. 61 va fi considerata indeplinita daca a fost efectuata prin B. procedurilor de insolventa,,.

În conditiile in care reprezentantul legal al debitoarei nu a predat o lista a creditorilor, in conformitate cu textul enuntat creditorii care nu pot fi regăsiți într-o astfel de listă sunt legal notificati prin B. P. de I. in vederea depunerii declaratiilor de creanta. Prin aceeasi modalitate procedurala a fost comunicat si termenul de declarare a creantelor, respectiv de intocmire si definitivare a tabelului de creante al debitoarei.

În consecință, în lipsa unei liste a creditorilor si a vreunei posibilitati concrete de a afla identitatea celor care nu se regasesc in aceasta listă, notificarea facută prin B. este pe deplin temeinică si procedurală. În cazul concret dedus judecății, tabelul preliminary a fost publicat in B. numărul

9628/(...), iar termenul de 5 zile prev. de lege pentru formularea comntestației a fost depășit, aceasta fiind form. La data de (...), contrar prev. art 73 alin.2 din legea nr. 85/2006

Creditoarea recurenta a formulat contesatația la data de (...) cu depasirea culpabilă a acestui termen, mai ales în condițiile în care nu a invocat si cu atat mai mult nu a facut dovada faptului ca a aflat despre deschiderea procedurii de insolventa a debitoarei pe alta cale decat din B.

În mod legal și temeinic judecătorul sindic și practicianul în insolvență susțin că termenul de declarare a creanțelor stabilit prin sentința de deschidere a procedurii de insolvență nu a fost respectat de către creditoarea recurentă. A., potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Din textele legale mai sus citate, rezulta fără echivoc că atât citarea, cât și comunicarea actelor de procedură în procedura insolvenței, se realizează prin B. procedurilor de insolvență, iar în ceea ce privește procedura notificării deschiderii procedurii, aceasta se realizează și potrivit Codului de procedură civilă, astfel cum prevede art. 61 din Legea nr.

85/2006, cu o singură excepție, aceea în care creditorii nu au putut fi identificați in actele contabile predate de către administratorii statutari ai debitoarei, ipoteză în care, potrivit alin. 3 al art. 7 din legea 85/2006 procedura notificării va fi considerată îndeplinită dacă a fost publicată în B. procedurilor de insolvență. În acest sens, a arătat judecătorul sindic, lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei, a publicatnotificarea în B. procedurilor de insolvență dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare, astfel încât, s-a constatat că dispozițiile legale mai sus citate au fost respectate.

Mai mult, instanța de recurs nu apreciază faptul că reaua credință a administratorului statutar al debitoarei ar înlătura aplicabilitatea textului enunțat deoarece chiar ipoteza textului are în vedere mai ales reaua credință a acestuia. A., în quasitotalitatea situațiilor în care nu se predă lista creditorilor sau lista predată este incompletă, acest fapt este pe deplin imputabil administratorului statutar al debitoarei (sau administratorilor statutari). Protejarea creditorilor în această situație se realizează prin notificarea acestora prin BPI, publicație pe care au obligația conferită de calitatea de comerciant de a o studia.

Faptul că termenul de depunere a cererii de admitere a creanței este un termen de decădere, rezultă cu evidență din dispozițiile art. 76 din Legea

85/2006, potrivit cărora creditorul care depune cererea de admitere a creanței peste termenul legal este decăzut din dreptul de a-și mai realiza creanța în cadrul procedurii insolvenței. Rezultă astfel că sancțiunea aplicabilă în ipoteza expusă este decăderea, împrejurare față de care dispozițiile art. 103 C.pr.civ. sunt pe deplin aplicabile. Într-o altfel de interpretare, respectiv cu excluderea incidenței celor două texte de lege (art.

76 din Legea nr. 85/2006 și art. 103 C.pr.civ.), orice creditor ar fi îndreptățit la depunerea unei cereri de admitere a creanței, pe tot parcursul procedurii și acesta, împotriva tuturor regulilor și termenelor reglementate de legea privind procedura insolvenței tocmai pentru asigurarea unui cadru riguros în vederea accelerării desfășurării procedurii.

Trimiterile recurentei la deciziile C. C. sunt neconforme cu conținutul acestora. A., prin decizia 1. s-a decis ca ,,dispozițiile 7 din Legea nr.

85/2006 privind procedura insolvenței sunt contrare art. 24 și art. 53 din

Constituție, în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se realizează numai prin B. procedurilor de insolvență, iar nu și potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă. În consecintă, decizia enuntata nu dispune cu privire la modalitatea de notificare a creditorilor, dispozitivul ei este extreme de clar, lipsit de echivoc si nesusceptibil de interpretare sau de aplicare prin analogie.

De asemenea, decizia 232/2008 nu aduce nimic relevant cu privire la acest aspect. Prin acesta decizie s-a respins exceptia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. 1 si 8 din Legea 85/2006, iar în considerentele deciziei se reține ,,.efectuarea citării părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor prin B. procedurilor de insolvență au în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența unei atari dispoziții de lege, procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr mare de creditori ce vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, ar fi cu mult întârziată. Or, această situație ar genera o stare de perpetuă incertitudine cât privește raporturile juridice stabilite între părțile implicate, persoane fizice sau comercianți, afectând grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze.,,

Calitatea de comerciant a creditoarei recurente o obligă să urmărească încasarea creanțelor pe care le deține, iar în ipoteza în care un creditor întârzie plata mai mult de 30 de zile de la data scadentei obligației de plata cu mai mult de 30 de zile de la data scadentei obligației de plata, are sarcinade a începe demersurile pentru recuperarea creanței, demers care implica in primul rând verificarea solvabilității debitoarei si a măsurii in care aceasta înțelege sa-si onoreze obligațiile de plata fata de toți partenerii comerciali.

Acest rezultat se atinge cu ușurința prin accesarea B. P. de I. care are ca rol principal tinerea unei evidente complete a tuturor comercianților care au ajuns in incapacitate de plata si împotriva cărora s-a deschis procedura insolentei.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.p.c., recursul declarat de către recurenta S. I. L. R. I. SA prin mandatar SC A. I. S. va fi respins ca neântemeiat si sentința recurata va fi menținuta ca fiind pe deplin legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge recursul declarat de S. I. L. R. I. SA prin mandatar SC A. I.

S. împotriva sentinței civile nr. 818 din (...), pronunțată în dosarul nr.

(...)/a1 al T.ui B. N. pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A.-I. A. C. I. D. P.

GREFIER,

M. N. ȚÂR

Red./dact. (...) C.I./V.R./2ex. Jud.fond I. U.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 8172/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)