Decizia civilă nr. 10572/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1.1
DECIZIE CIVILĂ Nr. 10572/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător DP
Judecător C. I.
G. M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul SS I. împotriva sentinței civile nr. 3950 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1.1 al T. ui Maramureș în contradictoriu cu intimatul C. I. DE I. C. L. LICHIDATOR
J. AL SC F. A. S., având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal, făcut în cauză, la amânări fără discuție se prezintă dl. L. Stelian N. - mandatar al recurentului care depune procură autentică la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,45 lei. S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă
general, material și teritorial să judece pricina.
Mandatarul recurentului arată că a solicitat strigarea cauzei la amânări fără discuție deoarece intenționează să solicite suplimentarea probațiunii prin efectuarea unei adrese la ITM C. și la Oficiul Registrului Comerțului C. . Depune motive de recurs și arată că nu intenționează să se raporteze doar la dispozițiile art.304 ind.1 din C.pr. civilă. La solicitarea instanței arată că nu reprezintă motive noi de recurs și nu se aduc prin acestea elemente noi la soluționarea cauzei.
În susținerea tezei probatorii arată că, prin adresa de la ITM C. dorește să probeze că angajați existenți în societate au fost plătiți, firma având un număr de autoturisme care nu erau tocmai în stare de funcționare. Mai arată că nu există aceste creanțe salariale, astfel că ele nu ar trebui să apară pe tabel. Prin această probă s-ar dovedi care este numărul de angajați pe care societatea i-a avut.
La solicitarea instanței, de a preciza care este relevanța numărului de angajați, în stabilirea calității de administrator/asociat unic a recurentului, obiect al cererii de chemare în judecată. Mandatarul recurentului arată că relevanța rezidă din însăși stabilirea cuantumului sumei.
Curtea, după deliberare, respinge cererea în probațiune privind întocmirea unei adrese pe seama ITM C., ca fiind inutilă soluționării cauzei deoarece nu există legătură între calitatea de administrator statutar/asociat unic al recurentului și în aceste condiții antrenarea răspunderii acestuia și numărul de angajați pe care societatea debitoare îi avea. Mandatarul recurentului, în susținere cererii în probațiune privind întocmirea unei adrese pe seama Oficiului Registrului Comerțului C. arată că prin aceasta s-ar aduce precizări cu privire la faptul că a fost diminuată suma înregistrată cu titlu de creanță.
Curtea, după deliberare, respinge cererea în probațiune privind întocmirea unei adrese pe seama Oficiului Registrului Comerțului C., ca fiind inutilă soluționării cauzei deoarece instituția sus menționată nu deține date privind diminuarea sumelor
înregistrate cu titlu de creanță. Mai arată că s-a încercat recuperarea creanțelor și cu ajutorul unui executor judecătoresc, însă nu poate prezenta această dovadă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Mandatarul recurentului solicită admiterea recursului, nulitatea sentinței recurate întrucât aceasta încalcă atât principiul rolului activ al instanței cât și principiul aflării adevărului, ambele garantate atât de prevederile codului de procedură civilă cât și de dispozițiile Constituției României. Astfel, Tribunalul Maramureș printr-un singur termen de judecată, fără să analizeze fondul cauzei a stabilit vinovăția administratorului societății. În cauză fiind vorba despre o antrenare a răspunderii delictuale care reiese din dispozițiile art. 998-999 C.civil, aplicarea acestora trebuie să se facă în condiții specifice, prin stabilirea unui raport specific de cauzalitate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.950 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1.1 al T. ui Maramureș, s-a admis acțiunea formulată de C. I. DE I. C. L.
B. M., în calitate de lichidator judiciar al SC F. A. S. - în faliment, în contradictoriu cu pârâtul SS I. și în consecință, a fost obligat pârâtul să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei SC F. A. S., în cuantum de 225.549,99 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în speță, din rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar și din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat apariția stării de insolvență a debitoarei, rezultă că pârâtul nu a condus contabilitatea în conformitate cu legea și nu a predat bunurile menționate în raport.
Lipsa oricăror documente contabile și nepredarea acestora lichidatorului atrage încălcarea dispozițiilor art.138 lit.d din lege, în condițiile în care, corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor prevăzută de Legea 31/1990, care în art.73 stabilește că aceștia sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.
În aceste condiții, se poate conchide că în fapt, nu a fost ținută evidența contabilă și că bunurile au fost folosite în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, că pârâtul a ascuns o parte din activul debitoarei, fapte care se încadrează în dispozițiile art.138 alin.1 lit. a, d și e din lege. Pârâtul prin aceste fapte a cauzat starea de insolvență, astfel încât răspunde pentru pasivul societății în cuantum de 225.549,99 lei, conform tabelului definitiv al creanțelor.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul SS I. a declarat recurs
, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei pe fond, cu consecința respingerii acțiunii împotriva sa și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că în mod eronat s-a reținut în sarcina sa săvârșirea faptelor prev. de art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006, deoarece nu s-a putut stabili și dovedi vinovăția și reaua sa credință. Referitor la faptele imputabile în sarcina sa, pârâtul a precizat faptul că nu i se poate fi reproșa în mod distinct săvârșirea nici uneia dintre faptele prev. de lit. d ale alin. 1 din art. 138 din Legea nr. 85/2006, neputându-se stabili un raport de cauzalitate între fapta de a-și însuși sau a folosi bunurile societății în interes propriu și cauzarea stării de insolvență a debitoarei prin această faptă. De asemenea, pentru a putea fi admisă o cerere de angajare a răspunderii personale a administratorului statutar al unei societăți comerciale, se impune ca fiecare faptă imputabilă administratorului să fie individualizată, prin aplicarea textului legal la cauza dedusă judecății. Apoi, fiecare faptă invocată în cuprinsul cererii trebuie să fie probată, în sensul precizării și dovedirii
prin înscrisuri, a faptelor săvârșite în concret de administrator, fapte care trebuie încadrate într-unul din texte de lege statuate în art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Referitor la răspunderea personală a administratorului din perspectiva dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, respectiv neținerea evidenței contabile a falitei, ori neregularități în modul de ținere a evidențelor contabile, pârâtul arată că nici această situație nu poate fi generatoare de răspundere, deoarece răspunderea prevăzută de articolul menționat este o răspundere civilă delictuală și care este fundamentată pe temeiul art. 998-999 Cod civ. și, alături de fapta ilicită instituie și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, conform relației de la cauză la efect.
În aceste condiții, pârâtul apreciază că nu au fost individualizate faptele imputabile în sarcina sa care ar fi putut avea ca și consecință intrarea în stare de vădită incapacitate de plată, motiv pentru care nu poate fi angajată răspunderea sa personală.
Pe de altă parte, pârâtul arată că prin sentința civilă nr. 5300/_ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. F. A. S.R.L., numindu-se administratorul judiciar C. I. de I. - C. L., iar punerea în aplicare a acestei sentințe era de competența acestuia, care însă a dat dovadă de rea-credință deoarece nu a demonstrat de unde provine suma de 225.549,99 lei deși a pus la dispoziția administratorului toate actele de care a dispus.
În final, pârâtul menționează că simpla invocare a disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, în ceea ce privește prejudiciul, fapta ilicită, vinovăția și raportul de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciu, nu sunt pe deplin îndeplinite, starea de insolvabilitate a societății-debitoare nefiind consecința directă a faptelor presupus prejudiciabile săvârșite de el.
Intimații, deși legal citați nu s-a prezentat personal sau prin reprezentat în față instanței și nu au depus întâmpinări prin care să-și exprime poziția procesuală.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea reține următoarele
:
Starea de fapt reținută de către prima instanță este temeinică, iar incidența normelor legale reținute este legală. Astfel, contrar celor afirmate și prin calea de atac declarată, administratorul statutar a încetat să mai țină contabilitatea din anul 2009 deși procedura de insolvență a debitoarei a fost deschisă printr-o sentință pronunțată la data de_ . Ultimul bilanț contabil este datat_, ulterior acestui moment nu a mai fost întocmit vreun astfel de document financiar contabil, deși la acest moment de referință debitoarea avea creanțe de încasat și chiar a încasat sume sume în contul acestor creanțe, sume care nu au fost înregistrate în contabilitate, deși au fost încasate în anul 2010, cu mult anterior deschiderii procedurii de insolvență. Contrar a ceea ce se susține prin motivele de recurs, societatea debitoare nu a intrat în insolvență în anul 2010 ci în luna noiembrie a anului 2011, așa cum am menționat anterior.
Soluția pronunțată de către judecătorul sindic este pe deplin legală și temeinică, conformă cu starea de fapt. Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr.85/2006, judecătorul- sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate în mod exhaustiv de acest text de lege. Răspunderea întemeiată pe această normă este o răspundere civilă delictuală specială deoarece are ca scop obligarea persoanelor prevăzute în mod expres de text de lege să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o. De aceea, antrenarea acestei răspunderi presupune ca starea de insolvență a societății debitoare să fie asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit mai sus. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea
îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa celui față de care se antrenează răspunderea.
Contrar celor susținute de către recurentă instanța reține că în speță sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel, în mod pe deplin întemeiat judecătorul sindic a reținut că pârâtul a deținut funcția de unic asociat și administrator la debitoarea S.C. F. A. S.R.L. Lichidatorul judiciar a susținut că din faptul nepredării documentelor contabile ulterioare anului 2009 se prezumă că pârâtul recurent nu a condus contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale, fapt ce a determinat starea de insolvență a debitoarei și prejudicierea creditorilor.
Dacă actele contabile ar fi existat, nu exista nici un motiv justificativ pentru care acestea să nu fie predate lichidatorului judiciar, mai ales în condițiile în care nepredarea actelor contabile întrunește și elementele constitutive ale unei infracțiuni speciale reglementată de art. 147 din Legea 85/2006 și angajează în consecință răspunderea penală a fostului administrator statutar. Din faptul nepredării actelor contabile instanța are singura variantă de a prezuma într-o manieră logică faptul că aceste acte nu sunt predate pentru că nu există, iar în final nu există pentru că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută în enumarea limitativă de la art. 138 din Legea 85/2006.
Deși recurentul nu are calitatea de administrator ci pe cea de unic asociat, lichidatorul judiciar a stabilit în baza actelor și informațiilor puse la dispoziție și judecătorul sindic a reținut faptul că în fapt asoicatul unic a realizat toate actele de administrare ale debitoarei.
Răspunderea patrimonială a administratorului de fapt al debitoarei poate fi antrenată în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 dacă acesta a comis una din faptele enumerate în mod limitativ de legiuitor în cuprinsul acestui text de lege, faptă care să fi condus debitoarea în stare de insolvență și să prejudicieze creditorii acesteia. Verificând îndeplinirea acestor condiții în cauza dedusă judecății, judecătorul sindic a constatat că aceste cerințe sunt îndeplinite. Astfel, cerința prejudicierii creditorilor este îndeplinită și decurge din imposibilitatea în care se află aceștia de a-și încasa creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind că aceasta are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora. În cauza de față prejudiciul adus creditorilor este de 225.549,99 lei, fiind reflectat în tabelul definitiv al creanțelor.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În aceste condiții există un raport de cauzalitate direct între neținerea contabilității și starea de insolvență, deoarece o activitate economică care nu se reflectă în nici un act contabil are un scop străin legii, nu poate fi evidențiată, analizată sau ameliorată și se îndreaptă inevitabil spre insolvabilitate.
Astfel cum rezultă din indicatorii financiari ai debitoarei, la finalul exercițiului financiar 2009 debitoarea a înregistrat active nete totale de 51.346 lei din care 27.260 lei imobilizări corporale și 24.086 lei creanțe. Din lista mijloacelor fixe rezultă că debitoarea deținea la respectiva dată bunuri de valoare apreciabilă: o betonieră, un autoturism Dacia 1300, un autoturism Dacia 13010, un autoturism Renault și o Dacia Pick-up cu o valoare totală de 41.155 lei.
Pârâtul nu a predat lichidatorului aceste bunuri și nu a precizat nici prin motivele de recurs care a fost destinația lor. În calitatea sa de administrator ,,de facto,,, pârâtul era singura persoană care putea dispune în mod legal de aceste bunuri, dar nu au făcut nici dovada faptului că bunurile s-ar mai afla în patrimoniul debitoarei și nici faptul
că sumele încasate din eventualele vânzări ale acestor bunuri ar fi fost folosite în interesul debitoarei.
În consecinta, in conditiile in care recurentul nu a facut dovada destinatiei legale a acestor bunuri prin prezentarea unor acte contabile, instanța de recurs prezumă faptul ca aceste bunuri au fost folosite in interes personal. Trebuie precizat in acest context faptul ca destinatia bunurilor inscrise in contabilitate poate fi probată si urmărită exclusiv prin acte specifice activității comerciale, iar in lipsa oricărei probe utile in acest sens, singura concluzie plauzibilă este aceea că bunurile au fost deturnate de la destinația societară si utilizate de către persoana responsabilă cu administrarea lor in interes personal. Dimpotrivă, dacă valoarea acelor bunuri ar fi fost folosită pentru achitarea creanțelor la momentul la care aceste bunuri erau reflectate în contabilitate, starea de insolvență ar fi fost evitată deoarece mare parte a creanțelor înscrise în tabelul de creanțe sunt în realitate penalități la debitele fiscale.
Mai mult, in evidentele contabile ale debitoarei supuse procedurii de insolventa au fost inscrise si creante de recuperat de la terti in cuantum de 60.347, 28 Ron. Paratul nu a facut dovada faptului ca macar a incercat recuperarea acestor creante, foarte utile indestularii propriilor creditori. În fața instanței de recurs reprezentantul recurentului a susținut că a demarat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă 5300/2009 însă nu a administrat vreo dovadă în acest sens. În consecință, sumele datorate au ramas la dispozitia tertilor, în detrimentul debitoarei supuse procedurii de insolvență și propriilor creditori ai acesteia. În această situație, instanta apreciaza deasemenea oportun a mentiona faptul ca in lipsa oricarei intentii de promovare a demersurilor necesare recuperarii creantelor, aceste bunuri (largo sensu) au fost folosite in interesul altor persoane in acceptiunea art. 138 alin. 1 lit. a din legea 85/2006, debitorii care au beneficiat pe deplin de sumele aferente.
Folosirea în interes propriu sau a unei alte persoane a bunurilor debitoarei reprezintă fapte ilicite, contrare obligației de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial, stabilită prin art. 72 din Legea nr. 31/1990.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.p.c. recursul va fi respins ca neîntemeiat și sentința recurată va fi menținută ca fiind pe deplin legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâtul SS I. împotriva sentinței civile nr. 3.950 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1.1 al T. ui Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. A. I. DP C. I.
G. ,
M. N. ȚAR
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: N. B. .
| ← Sentința civilă nr. 2500/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 621/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
