Decizia civilă nr. 1060/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a5
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1060/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea SC N. L.
I. SA, împotriva sentinței civile nr. 3501/_, pronunțată în dosarul nr._ /a5 al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimata SC V. T. T. S. PRIN LICHIDATOR J. S. I., având ca obiect contestație - la tab.suplim.depusa de N. L. I. .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părțilorlitigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
C. ea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este timbrat părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare, solicitându-se admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
C. ea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C. EA
Recurenta SC N. L. I. SA a formulat recurs împtoriva sentinței civile nr.3501/_ pronunțată în dosarul_ /a5 al Tribunalului Specializat C. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea contestației recurentei la tabelul suplimentar de creanțe, înscrierea la masa credală cu sumele dovedite în contestația 96/2012 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta arată că în mod greșit a fost respinsă ca tardivă contestația formulată la tabelul suplimentar de creanțe, deoarece raportat la prevederile art.101 alin.1 și 5 și 104 C.proc.civ., data limită de depunere a contestației s-a împlinit în ziua de_, dată la care a fost depusă contestația la oficiul poștal.
Prin întâmpinarea depusă de către Solvent ISPRL se solicită admitierea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere faptul că recurenta a formulat contestația înlăuntrul termenului legal.
Asupra recursului, C. ea va reține următoarele:
Tabelul suplimentar al creeanțelor debitoarei SC V. T. T.
S. a fost publicat în Buletinul Procedurilor De Insolvență la data de_ .
Potrivit art.73 alin.2 din Legea 85/2006 de la această dată curge termenul de 5 zile pentru depunerea contestațiilor care raportat la prevederile art.101 și 104 C.proc.civ., se împlinește în data de_, dată la care recurenta ENG L. I. SA a depus contestația la oficiul poștal.
Potrivit art.104 C.proc.civ., actul de procedură se socotește îndeplinit în termen dacă a fost predat recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.
Având în vedere faptul că recurenta a depus contestația la Oficiul Poștal în termen, în mod greșit Tribunalul Specializat a admis excepția tardivității deoarece partea nu era decăzută din exercitarea căii de atac conform art.103 C.proc.civ.
Prin urmare, în conformitate cu art.312 alin.5 C.proc.civ., C. ea de Apel constatând că tribunalul în mod greșit a soluționat cauza pe excepție, va casa sentința atacată în întregime și va trimite cauza în rejudecare pentru cercetarea fondului contestației.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E CI D
Admite recursul declarat de SC N. L. I. SA, împotriva sentinței civile nr. 3501/_, pronunțată în dosarul nr._ /a5 al Tribunalului Specializat C., pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
M. | D. R. R. | D. | L. | U. | M. T. |
red.RRD/AC 2 ex. - _
← Sentința civilă nr. 3213/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 2589/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|