Sentința civilă nr. 3213/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a2
Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.3213
Ședința publică din 20 iunie 2013 Instanța constituită din :
Judecător - sindic: DP Grefier: B. E.
S-a luat în examinare cererea de repunere în termen și contestația formulată de creditorul A. J. pentru O. F. de M. S., cu sediul în Z., str. Tudor Vladimirescu, bl. P40 reprezentată prin director executiv M. I. Ionel, împotriva tabelului definitiv al creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar C. L. la debitorul SC C. DS .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă lichidator judiciar C.
L., lipsă fiind creditorul A.J.O.F. M S. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația este scutită de la plata taxelor judiciare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată iar procedura de citare este îndeplinită .
Judecătorul-sindic, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 1591alin. (4) Cod procedură civilă, constată că este competent general, material și teritorial să judece pricina.
Nefiind alte cereri de formulat s-au excepții invocate, instanța închide etapa probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii pe fond.
Lichidatorul judiciar, solicită respingerea contestației arătând în esență că tabelul definitiv al creanțelor a fost publicat în BPI și afișat la ușa instanței.
Instanța reține cauza în pronunțare.
Judecătorul - sindic
AJOFM S. a formulat contestație la tabelul definitiv de creanțe întocmit la debitoarea SC C. DS solicitând repunerea în termenul de depunere a cererii de creanță și înscriere în tabelul definitiv de creanțe cu creanța în sumă de 8754 lei formată din suma de 7.254 lei debit constatat conform procesului - verbal de control nr.70/_ și 1490 lei dobânda aferent, arătând în motivare următoarele: Depunerea cu întârziere a cererii de creanță se datorează unei erori de apreciere, de fapt, a funcționarului care nu a calculat corect dacă angajatul SC C.
DS a menținut persoana încadrată în muncă prin subvenționarea locului de muncă, întreaga perioadă de 3 ani. Eroarea derivă din faptul că angajatorul a desfăcut contractul de muncă al angajatului P. Mihai Dan în baza art.65 alin.1 Codul muncii într-un termen de sub 3 ani de la data încadrării, fapt imputabil angajatului conform disp. art. 83 alin.2 din legea nr.76/2002. Ulterior, realizând greșeala comisă, angajatorul l-a reîncadrat în muncă pe angajat. Această pauză în funcționarea raporturilor de muncă nu a fost observată de angajatul instituției.
1
Constatarea acestei întreruperi a fost stabilită prin procesul - verbal de control nr.70/10 mai 2013 încheiat de compartimentul deC DS în cuantum de 8.,754 lei.
Asupra cauzei de față :
Angajatorul SC Crisi DS a încheiat cu A.J.O.F.M S. o convenție pentru încadrarea și menținerea raporturilor de muncă pe o durată nedeterminată a doi absolvenți ai unor instituții de învățământ pe durată de cel puțin 3 ani, convenția fiind încheiată la data de_ sub nr. 587.
În temeiul acestei convenții angajatorul a încadrat cele două persoane și a beneficiat de subvenții conform art.77 și urm. din legea nr.76/2002.
Potrivit art.83 angajatorul care încetează raporturile de muncă anterior împlinirii perioadei de 3 ani va fi obligat să restituie în totalitate sumele încasate pentru fiecare absolvent plus dobânda de referință a BNR, agențiilor pentru ocuparea forței de muncă.
Angajatorul, debitoarea SC C. DS nu a respectat aceste dispoziții legale și a desfăcut contractul individual de muncă încheiat cu absolvenții P. Mihai - Dan conform deciziei nr.7/_, în baza art.65 alin.1 Codul muncii contrar disp. legale cuprinse în art.83 din lege fapt ce s-a constatat prin procesul - verbal de control din data de 10 mai 2013, efectuat de compartimentul de control din cadrul A.J.O.F.M.S. .
Prin sentința civilă nr. 4893/_ a Tribunalului S. s-a deschis procedura insolvenței debitorului SC C. DS prin care s-a stabilit termenul limită pentru depunerea cererii de admitere a creanței,_, iar prin sentința civilă nr.212/_ s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei stabilindu-se termen pentru depunerea cererilor de creanțe născute în perioada de observație la data de_ .
Deși debitul s-a născut la data de_, petenta nu a contestat realitatea acesteia decât la data de 10 mai 2013.
Lipsa de diligențe a petentei exclude acestui motiv de legitimare a depunerii cu întârziere a contestației astfel că instanța urmează să respingă ca nefondată contestația.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca nefondată contestația formulată de creditorul A. J. pentru O. F. de M. S. împotriva tabelului definitiv de creanțe.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2013.
Judecător - sindic, Grefier,
DP B. E.
Red.D.P./_ .
Tehnored. B.E./_ . Ex.5
2
← Sentința civilă nr. 762/2013. Contestație. Faliment,... | Decizia civilă nr. 1060/2013. Contestație. Faliment, procedura... → |
---|