Decizia civilă nr. 11215/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FIS. L
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 11215/2013
Ședința publică din 21 noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR :M. -I. I. JUDECĂTOR: A. M. ION GREFIER :V. D.
Componența completului de judecată 5Ri a fost modificată în acord cu prevederile art. 98 alin 6 și 7 din R.O.I., conform procesului verbal atașat la dosar.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de către creditoarea A. F. P. A M. C. împotriva Sentinței civile nr. 515 pronunțată de Tribunalul Specializat C., în contradictoriu cu intimații D.
S., D. G. A F. P. A J. C. și SC B. S. SRL PRIN LICHIDATOR J. C.I.I P. G., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 137 din Legea 64/1995.
În data de_, s-au înregistrat la dosar concluzii scrise trimise, prin fax și prin e-mail, din partea intimatului DS .
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat, succesiv, pentru termenul de azi.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 515 din_ pronunțată de Tribunalul Specializat
C. în dosar nr._ s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a debitoarei S.C. B. SHOES S.R.L. și, în consecință:
S-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul DS în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. SHOES S.R.L. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
S-a admis contestația în anulare formulată de contestatorul DS în contradictoriu cu intimata A. F. P. C. și, în consecință:
S-a dispus anularea sentinței comerciale nr. 688/_ pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._ /2002) și, în rejudecare:
S-a respins cererea formulată de A. F. P. A MUNICIPIULUI
C. -N. în contradictoriu cu pârâtul DS având ca obiect antrenarea răspunderii materiale a acestuia în temeiul art. 137 lit. a, b, c, d și e din Legea nr. 64/1995.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În privința excepției invocată din oficiu a lipsei capacității procesuale de folosință a debitoarei S.C. B. SHOES S.R.L. se constată că pe de o parte, prin contestația în anulare formulată la data de 15 februarie 2012 contestatorul a înțeles să împrocesueze debitoarea prin lichidator GRP IPURL.
Pe de altă parte, potrivit sentinței comerciale nr. 1721/_ pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 364/2004 s-a dispus închiderea procedurii judiciare a insolvenței debitoarei S.C. B. SHOES S.R.L., radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, precum și descărcarea lichidatorului P. G. de orice îndatoriri și responsabilități.
Art. 41 C.p.c. prevede că orice persoană care are folosința drepturilor sale civile poate să fie parte în judecată.
Tot astfel, potrivit art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, aplicabil la momentul producerii efectului radierii societății B. SHOES S.R.L., capacitatea de folosință este capacitatea de a avea drepturi și obligații .
În ceea ce o privește pe societatea debitoare S.C. B. SHOES S.R.L., aceasta fiind radiată la momentul introducerii contestației în anulare, 15 februarie 2012, instanța a reținut faptul că aceasta nu mai există ca entitate juridică deci nu mai poate fi titulara de drepturi și obligații de drept material și, în mod subsecvent, nici a drepturilor și obligațiilor de drept procesual.
De asemenea, fiind descărcat de îndatoriri și responsabilități în temeiul art. 135 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a
falimentului lichidatorului judiciar nu i se mai poate pretinde a sta în judecată în calitate de reprezentant legal al unei societăți comerciale deja radiate, nici acesta din urmă neavând calitatea de reprezentant legal.
Față de aceste argumente, în temeiul art. 41 C.p.c. tribunalul a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a debitoarei S.C. B. SHOES
și, în consecință, a respins contestația în anulare formulată de contestatorul DS în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. SHOES S.R.L. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
În privința temeiniciei contestației în anulare, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 317 C.p.c. conform cărora hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii:
când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond
.
În speță sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea contestației în anulare întrucât:
sentința criticată nr. 688/_ pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 362/2004 a devenit irevocabilă prin respingerea recursului formulat de pârâtul DS de către C. ea de Apel C., Secția Comercială, de contencios administrativ și fiscal prin decizia civilă nr. 1357/2011 pronunțată la data de 04 aprilie 2011 în dosarul nr._ .
s-a invocat în recurs drept motiv de nelegalitate vicierea procedurii de citare a recurentului pârât S. D. la termenul la care s-a soluționat cererea de antrenare a răspunderii în temeiul art. 137 din Legea 64/1995, însă acest motiv nu a fost analizat întrucât recursul a fost respins ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a debitoarei S.C. B. SHOES S.R.L.
în ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat, respectiv vicierea procedurii de citare a pârâtului S. D. la momentul la care a fost soluționată cererea de antrenare a răspunderii, tribunalul a reținute că la data de 15 martie 2005 creditoarea A. F. P. A MUNICIPIULUI C. -N. a formulat cerere de antrenare a răspunderii pârâților Rodic Nena, DS și S.C. OBLO LLC S.R.L. în temeiul art. 236 și 227 lit. f din Legea nr. 31/1990 și art. 137 lit. a, b, c, d și e din Legea nr. 64/1995.
La termenul de judecată din data de_ în dosarul de insolvență nr. 362/2004( respectiv 3792/2002), reprezentanta creditoarei AVAS B. și lichidatorul au solicitat judecătorului sindic ca, în vederea soluționării cererii de antrenare a răspunderii procedura de citare cu pârâții să se realizeze prin publicitate; judecătorul sindic, pe de o parte, a pus în vedere lichidatorului să traducă cererea de angajare a răspunderii, să o legalizeze și să o expedieze pârâților cu confirmare de primire, iar pe de altă parte, a pus în vedere lichidatorului ca potrivit art. 95 C.p.c. să îndeplinească procedura de citare cu pârâții Rodic Nena, DS și Oblo LLC prin publicitate într-un ziar mai răspândit.
În acest sens, pentru termenul de judecată din data de 18 mai 2005 când a fost soluționată cererea de antrenare a răspunderii formulată de AFP C. -N. procedura de citare a pârâtului S. D. a fost îndeplinită exclusiv prin afișare la ușa instanței, potrivit dovezii de la fila 365 din vol. II al dosarului nr. 362/2004. Aceasta întrucât potrivit dovezii de la fila 396 din același volum pârâtul S. D. nu a primit scrisoarea trimisă recomandat conținând o copie tradusă a cererii de antrenare a răspunderii astfel formulate. În aceste condiții, aplicarea directă a dispozițiilor art. 95 C.p.c. privitoare la citarea prin afișare a pârâtului cu domiciliul în străinătate, fără alte demersuri prealabile puse în sarcina reclamantei AFP C. -N. de aflare a domiciliului acestui pârât contravin dispozițiilor art. 95 C.p.c. text de lege care începe prin condiția ˝când reclamantul
învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului…˝ se poate proceda în sensul afișării citației la ușa instanței și efectuarea publicității într-un ziar de largă răspândire. O asemenea condiție nu este îndeplinită întrucât AFP C. -N. nu a efectuat nici un demers pentru aflarea domiciliului contestatorului DS, de altfel nici pentru primul pârât Rodic Nena, cetățean străin împrocesuat în cererea de antrenare a răspunderii reclamanta nu a dat dovadă de nici o diligență pentru aflarea domiciliului acestuia.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că reclamanta ar fi trebuit și ar fi putut să solicite informații cu privire la posibila existență a unei vize de reședință pe teritoriul României a contestatorului S. D. .
Pe de altă parte, nu reiese de unde a obținut lichidatorul adresa de la fila 396, cât timp în acest dosar cea mai recentă adresă a contestatorului menționată în actul adițional aflat la filele 305-306 din același volum, act adițional autentificat prin încheierea de autentificare nr. 375 din_ de BNP I. R. ; or, această adresă este diferită de cea la care s-a expediat copia tradusă a cererii de antrenare a răspunderii aflată la fila 396.
Concluzionând, s-a reținut faptul că, pe de o parte, reclamanta AFP C. -N. nu a depus nici o diligență pentru a afla adresa contestatorului S. D., și, în consecință, în mod nejustificat și nelegal s-a dispus citarea prin afișare potrivit art. 95 C.p.c. a acestuia, iar, pe de altă parte, contestatorul a fost citat la o altă adresă decât adresa de la fila 305 unde s-a solicitat citarea acestuia prin cererea de antrenare a răspunderii, dovada de comunicare fiind restituită cu mențiunea
˝FN˝, de altfel și numele pârâtului a fost greșit menționat pe scrisoarea recomandată, astfel încât, la termenul la care a fost soluționată cererea de
antrenare a răspunderii contestatorului procedura de citare a fost nelegal îndeplinită față de acesta.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 317 alin. 1 pct. 1 și alin. 2
C.p.c. raportat la art. 320 C.p.c. tribunalul a admis contestația în anulare formulată de contestatorul DS în contradictoriu cu intimata A. F.
C. și a dispus anularea sentinței comerciale nr. 688/_ pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._ /2002) și, în rejudecare, a reținut următoarele:
Potrivit cererii de antrenare a răspunderii formulate de AFP C. -N. la data de 15 martie 2005 s-a solicitat ca, în conformitate cu dispozițiile art. 236 și art. 227 lit. f din Legea nr. 31/1990, precum și a art. 137 alit. A,b, c, d și e din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării și a falimentului să se dispună obligarea membrilor organelor de conducere ale societății debitoare S.C. B. SHOES S.R.L. să plătească reclamantei AFP C. -N., în solidar, creanțele fiscale în cuantum de 8.510.756.866 de lei plus majorări de întârziere în continuare calculate conform reglementărilor în vigoare începând din data de_ și până la data la care va fi efectuată plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor etc. datorate de către B. SHOES S.R.L. C. -N. .
În susținerea cererii sale, reclamanta a arătat că din procesul-verbal încheiat de D. C. la data de_ rezultă că membrii organelor de conducere ale S.C. B. SHOES S.R.L. au săvârșit faptele prevăzute de art. 137 lit. a, b,c, d, și e din Legea nr. 64/1995. astfel, în actul de control sus-menționat se menționează următoarele:
în perioada suspusă verificării SC B. SHOES S.R.L. a înregistrat pe cumulat pierdere fiscală, neefectuând viramente în contul impozitului pe profit ( art. 137 lit. c)
pe parcursul anilor 2000, 2001 și 2002 prin încălcarea prevederilor art. 4 alin. 6 din OUG 217/1999 societatea debitoare și-a majorat în mod nejustificat cheltuielile deductibile fiscal ( art. 137 lit. d și e din Legea nr. 64/1995) cu următoarele sume: 166.300 lei cheltuieli de protocol, 416.248.801 lei amenzi, penalități, 804.503.123 lei cheltuieli înregistrate în contul 628 pe baza unor documente neconforme cu prevederile HG 831/1997, 139.971.951 lei amenzi, penalități, 41.652.388 lei amenzi, penalități, 159.772.305 lei valoarea rămasă neamortizată a mijloacelor fixe vândute în luna februarie 2002;
în luna octombrie 2001 S.C. B. SHOES S.R.L. a vândut firmei GRANUCCI SPA ITALIA o mașină de perforat în valoare de 15.000.000 ITL echivalentul a 215.550.000 lei, întocmindu-se factura internă 8071814/_ și
D.I.V. nr. 1464090/_ care nu a fost înregistrată la venituri dar s-a operat descărcarea ei din gestiune, încălcându-se prevederile art. 4 alin. 1 din OUG 217/1999;
în anul 2011, societatea debitoare și-a reportat, pentru calculul profitului impozabil, pierderea contabilă cumulată din anii precedenți în sumă de 3.259.617.555 lei și nu pe cea fiscală în sumă de 2.036.699.524 lei, încălcând, astfel, prevederile art. 8 alin. 1 din OUG 217/1999( art. 137 lit. d și e din Legea nr. 64/1995);
S.C. B. SHOES S.R.L. nu și-a diminuat TVA de recuperat de la bugetul de stat cu suma de 93.418.993 lei reprezentând TVA necuvenit a fi rambursată conform procesului-verbal de rambursare TVA nr. 768/_ ( art. 137 lit. d și e);
în timpul controlului s-a constatat că S.C. B. SHOES S.R.L. nu a încasat suma de 1.934.061.113 lei reprezentând contravaloarea exporturilor efectuate în luna octombrie 2001, motiv pentru care, în conformitate cu pct. 9.9 din HG 401/2000 pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG 17/2000,
organul de control a procedat la aplicarea cotei de 19% asupra sumei neîncasate la export, rezultând astfel, TVA de plată în sumă de 367.471.612 lei pentru care au fost calculate majorările de întârziere corespunzătoare( art. 137 lit. d și e);
societatea debitoare nu a repatriat în termenul legal stabilit în scris în DIV-uri sumele în valută aferente exporturilor efectuate( art. 137 lit. a, b, și e), motiv pentru care societatea debitoare a fost sancționată contravențional cu amenzi în sumă de 2.969.456.261 lei;
prin neplata impozitului pe venitul din salarii, a taxei pe valoare adăugată și a contribuțiilor datorate Casei Județene de Pensii C. și AJOFM C., membrii organelor de conducere ale S.C. B. SHOES S.R.L. au săvârșit fapta prevăzută de art. 137 lit. e din Legea nr. 64/1995 deoarece sumelor reprezentând impozite și contribuții sociale li s-a dat o altă destinație decât cea prevăzută de legislația fiscală în vigoare.
Potrivit art. 137 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării și a falimentului, republicată, în vigoare la data de 18 mai 2005 (1) Judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori si de orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una dintre următoarele fapte:
au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei
juridice;
au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în
mod vădit persoana juridica la încetarea de plăți;
au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit, în mod fictiv, pasivul acesteia.
Contestatorul S. D. a avut calitatea de asociat și de administrator în cadrul societății debitoare S.C. B. SHOES S.R.L. până la data de 20 martie 2002. Societatea debitoare a intrat în procedura judiciară de faliment la data de 18 aprilie 2002, potrivit sentinței civile nr. 2018 din data de 18 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul Cluj, Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr. 3792/2002 (ulterior dosarul nr. 362/2004).
Potrivit raportului privind cauzele care au generat intrarea S.C. B. SHOES S.R.L. în incapacitate de plată întocmit de lichidatorul G. P. la data de 07 martie 2005, s-a concluzionat că intrarea societății în incapacitate de plată se datorează atât nerepatrierii de către pârâtul S. D. a valutei, cât și cauzelor prezentate de fostul administrator respectiv: 1. productivitatea redusă și lipsa de seriozitate a angajaților, implicit lipsa calității produselor care au dus la refuzul din partea clientului a 27.000 perechi de încălțăminte și returnarea lor; 2. producerea a două spargeri care au generat o pagubă de 200.000 DM; 3. OBLO LCC, în calitate de intermediar, a încheiat contracte și a livrat marfa fabricată de societate către LENCI Italia și COBBLERS UNITED London, care nu și-au onorat obligațiile de plată, rămânând datoare cu suma de 67.000.000 LIT, respectiv
21.000 GBP, motivând calitatea proastă a produselor; 4. societatea avea la sfârșitul lunii ianuarie 2002 DIV-uri neîncasate în valoare de 69.202,67 euro, fapt constatat de AFP C. și consemnat în procesul-verbal de control nr. 22146/_
.
Pe de altă parte, tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de inspecție fiscală din cadrul procesului-verbal întocmit la data de 22 iulie 2002, cu
privire la disciplina valutară, aflat la filele 45-51 ale volumului de declarații de creanță, potrivit căruia ˝ din verificarea datelor existente în evidența operativ contabilă și a extraselor de cont rezultă că în cazul unui număr de 23 D.I.V.-uri detaliate analitic în anexa nr. 14 a procesului-verbal de control, unitatea nu a repatriat în termenul legal stabilit, înscris în aceste DIV-uri sumele în valută aferente exporturilor˝, motiv pentru care societatea debitoare a fost în mod succesiv sancționată contravențional, cu suma de 386.507.401 lei la data de _
, cu suma de 76.559.922 de lei la data de_ și, respectiv cu suma de 2.506.388.938 de lei, conform procesului-verbal de contravenție din data de 22 iulie 2002.
Potrivit art. 1169 cod civil vechi cel care face o afirmație în fața judecății trebuie să o dovedească.
Art. 137 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării și a falimentului instituie o răspundere civilă delictuală a administratorului statutar S.
D. față de creditorul AFP C. -N. al societății falite S.C. B. SHOES S.R.L. pentru săvârșirea faptelor ilicite expres și limitativ enumerate la literele a-e săvârșite cu vinovăție pentru prejudiciul cauzat acestui creditor în măsura în care prin faptele incriminate pârâtul a condus la insolvența societății debitoare.
Analizând declarația olografă existentă la filele 309-310 ale dosarului 362/2004, vol. II pârâtul S. D. a arătat că în ultimele 7-8 luni de activitate acesta s-a confruntat în mod constant cu probleme legate de calitatea necorespunzătoare a produselor livrate, anumite cantități de bunuri fiind respinse de controlorii de calitate.
Judecătorul sindic a reținut, pe de o parte că nu doar fapta de a repatria valuta de către pârâtul S. D. a condus societatea debitoare la încetare de plăți, dar și calitatea necorespunzătoare a produselor fabricate de societate, cât și sustragerea unor produse în valoare de 200.000 DM în urma unor furturi. Fără a se solicita administrarea unui raport de expertiză contabilă în care să fie analizate pe de o parte activitățile contabile profitabile, pe de altă parte, faptele ilicite imputate, fără a se identifica sub aspect contabil modul incorect sau nelegal de conducere a contabilității de către pârât, fără a se proba cuantumul valutei nerepatriate de administratorul statutar ca urmare a operațiunilor de export, judecătorul sindic nu poate stabili culpa și procentul din culpă al pârâtului care a condus la ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare.
Pe de altă parte, nu se poate reține faptul că, deși mai mulți factori au concurat la ajungerea în încetare de plăți a societății debitoare, prejudiciul să fie suportat în integralitate doar pentru unul dintre acești factori; de altfel, acesta este și motivul pentru care legiuitorul a înțeles să instituie răspunderea în parte a administratorului, pentru acea parte care se dovedește în mod indubitabil că a fost produsă prin fapta sa ilicită( desigur, dacă se dovedește că întregul prejudiciu neacoperit din patrimoniul debitoarei falite este cauzat prin faptele ilicite ale administratorului atunci se poate institui răspunderea integrală a acestuia).
Față de aceste date, judecătorul sindic a reținut faptul că în lipsa întocmirii unui raport de expertiză tehnică de specialitate contabilă nu se poate aprecia cu certitudine culpa pârâtului și, implicit, legătura de cauzalitate dintre fapta administratorului de a nu repatria valuta, respectiv de a deturna o parte din activul persoanei juridice și ajungerea persoanei juridice în încetare de plăți și, mai ales, în măsura existenței acestei legături de cauzalitate, în ce procent se poate aprecia culpa administratorului statutar, ținând cont de faptul că furturile la care a făcut referire acesta, respectiv calitatea necorespunzătoare a produselor sunt elemente ce exclud vinovăția pârâtului.
Un al doilea temei invocat în cadrul procedurii falimentului de reclamanta AFP C. -N. pentru antrenarea răspunderii organelor de conducere ale S.C. B.
SHOES S.R.L. îl reprezintă art. 236 și 227 lit. f din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în vigoare la data de 18 mai 2005, raportat la transmiterea patrimoniului societății ca urmare a dizolvării societății către asociatul unic Rodic Nena, aspect de drept care nu interesează cererea de antrenare a răspunderii față de fostul administrator S. D., ca urmare nu comportă analiza temeiniciei și legalității în acest cadru procesual.
Nefiind dovedite elementele răspunderii civile delictuale, deși reclamantei AFP C. -N. îi revenea sarcina probei în calitate de reclamantă, în temeiul art. 137 din Legea nr. 64/1995 judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată cererea astfel formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea A. F.
P. A MUNICIPIULUI C. -N.
solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței civile recurate si in urma rejudecarii, respingerea contestației in anulare formulata de contestator.
În motivarea recursului creditoarea a arătat următoarele:
In opinia creditoarei instanța fondului in mod greșit a apreciat ca nu a fost indeplinita procedura de citare cu contestatorul in cadrul procedurii reorganizării si a falimentului prevăzuta de Legea nr.64/1995 .
Astfel, inca din data de_ cand a fost depus de către lichidator Raportul final privind închiderea procedurii impreuna cu un set de acte, acesta a învederat judecătorului sindic faptul ca a procedat la notificarea cererii de instituire a răspunderii personale cu asociații si administratorul societății debitoare, prin posta cu confirmare de primire, fiind returnate plicurile trimise destinatarilor Rodie Nenea si Oblo LLC iar de la DS s-a primit confirmarea de primire.
In consecința contestatorul avea cunoștința despre procedura fiind notificat cu privire la aceasta in vederea exercitării drepturilor procesuale.
Așadar, apreciază ca nu erau întrunite condițiile prevăzute de art.317
C.p.c pentru admisibilitatea contestației in anulare. Pe fond,
Instituirea răspunderii personale a organelor de conducere ale societății debitoare este justificata de săvârșirea de către aceștia a faptelor ilicite incriminate de dispozițiile art. 137 din Legea nr.64/1995 republicata.
S-a dovedit ca starea de insolventa a societății falite a fost determinata de conduita culpabila a membrilor organelor de conducere care au folosit bunurile societății in interes propriu si au dispus continuarea activității desi era evident faptul ca aceasta conducea in mod vădit la încetarea de plați si nu au organizat contabilitatea in conformitate cu prevederile legale deturnând o parte din activul societății.
Astfel, a rezultat ca organele de conducere sunt responsabile pentru pierderile cauzate societății, prin nedeclararea in totalitate a veniturilor impozabile, neevidentierea in contabilitate a tuturor operațiunilor impozabile, neachitarea datoriilor către bugetul de stat, înstrăinarea unor active fara respectarea normelor privind evaluarea si scoaterea la licitație a acestora precum si nerepatrierea in termen legal a sumelor in valuta aferente exporturilor efectuate in anul 2001.
In consecința apare ca nejustificata afirmația instantei potrivit căreia nu a fost dovedita legătura de cauzalitate dintre fapta administratorului de a nu repatria valuta si ajungerea persoanei juridice in încetare de plați.
Apreciază ca aceste aspecte sunt de o evidenta izbitoare sau altfel spus a fost clar întrerupt circuitul de reinvestire a profitului realizat de către societate.
Chiar si in situația in care acest fapt nu a fost determinant, este de necontestat ca a contribuit in mare măsura la încetarea de plați iar o astfel de conduita nu poate fi imputata decât organelor de conducere.
Având in vedere considerentele mai sus expuse, solicită sa se desființeze Sentința civila nr.515/2013 pronunțata de Tribunalul Specializat C. si ca urmare a rejudecarii sa se pronunțe o soluție respingere a Contestației in anulare si de menținere ca teminica si legala a Sentinței comerciala nr.688/_ pronunțata de Tribunalul Comercial Cluj in Dosarul nr._ /2002)
Prin întâmpinarea formulată pârâtul intimat S. D.
a solicitat să se respingă recursul formulat de către recurentă și pe cale de consecință sa se mențină hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, C. ea constată următoarele:
Debitoarea SC B. shoes S.R.L. a fost înființată în baza încheierii judecătorești nr. 5012 din data de 23 septembrie 1999 și potrivit actului său constitutiv a avut ca obiect principal de activitate fabricarea încălțămintei.
Intimatul-contestator DS a fost asociat și administrator în cadrul societății B. shoes până la data de 20 martie 2002. Acesta a relevat că, pe durata mandatului său de administrator, B. shoes prelua comenzi și materie primă prin
intermediul societății Oblo LLC, iar după prelucrarea materiei prime trimitea încălțămintea astfel obișnuită către clienți (beneficiarii finali) tot prin intermediul Oblo LLC.
La data de 18 aprilie 2002, prin sentința civilă nr. 2018/C/2002 pronunțată de Tribunalul Specializat C. a fost admisă cererea Rondocarton
S.R.L. privind deschiderea procedurii insolvenței B. shoes.
Ulterior, prin încheierea comercială nr. 145/2005 din data de 26 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Specializat C., s-a aprobat raportul întocmit de către lichidator la data de 29 noiembrie 2004 și s-au încuviințat tabloul definitiv al creditorilor B. shoes și valorificarea mijloacelor fixe rămase, ca fier vechi.
În cadrul procedurii insolvenței, A.F.P. C. a depus la dosarul cauzei o cerere de instituire a răspunderii administratorilor societății, printre care și intimatul. În data de 12 aprilie 2005, lichidatorul desemnat a depus la dosarul cauzei o copie de pe borderoul privind notificarea, prin poștă cu confirmare de primire, a administratorilor și asociaților B. shoes cărora li s-a transmis cererea
A.F.P. C. de instituire a răspunderii personale tradusă și autentificată, precum și invitația de a se prezenta la adunarea generală a creditorilor care urma să aibă loc în data de 18 mai 2005.
Lichidatorul a susținut faptul că au fost returnate plicurile trimise destinatarilor Rodic Nena și Oblo LLC, iar de la Intimat s-a primit confirmarea de primire, context în care, prin sentința nr. 688/_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. la data de 11 mai 2005, s-a admis cererea formulată de creditoarea A.F.P. C. privind instituirea răspunderii personale a administratorului societății debitoare în temeiul art. 137 lit. a), b), d), e) din Legea 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului și, pe cale de consecință, intimatul a fost obligat la suportarea întregului pasiv al societății B. shoes.
Conform susținerilor intimatului, acesta a luat la cunoștință de existența litigiului și de soluția pronunțată de către instanță abia în luna octombrie a anului 2009, când reprezentanții A.F.P. C. l-au înștiințat telefonic în legătură cu faptul că a existat un litigiu în urma căruia s-a angajat răspunderea sa patrimonială (în calitate de fost administrator) pentru suportarea întregului pasiv al societății debitoare.
Ca atare, la data de 22 februarie 2010, intimatul a formulat recurs împotriva sentinței. Deși instanța de control judiciar nu a apreciat că recursul a fost tardiv formulat, acesta a fost respins fără a se intra în judecata fondului prin decizia civilă nr. 1357/_ pronunțată de Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel C., prin care s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință și exercițiu a societății debitoare B. shoes
S.R.L. invocată de către A.F.P. C. prin întâmpinarea la recursul formulat de către intimat.
In urma acestui demers, intimatul a introdus prezenta contestație în anulare, înregistrată la data de 15 februarie 2012 pe rolul Curții de Apel C., Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal sub numărul unic de dosar_, prin care s-a solicitat în principal anularea Sentinței și pe cale accesorie soluționarea în fond a cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri. Urmare a declarării de competentă, C. ea de Apel C. a transmis cererea spre soluționare către Tribunalul Comercial Cluj, unde a fost înregistrată la data de 27 iulie 2012 sub actualul număr de dosar, respectiv_ .
Tribunalul Specializat C., prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, a dispus admiterea contestației, anularea sentinței, iar în rejudecare, a fost respinsă cererea formulată de A.F.P. C. privind atragerea răspunderii patrimoniale a intimatului.
Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat ca AFP C. nu a depus minime diligente pentru a afla adresa de domiciliu sau reședința contestatorului, acesta fiind cetățean străin si in mod nejustificat si nelegal s-a dispus citarea prin afișare potrivit art.95 C.p.c. Totodată, pe fondul cauzei, s-a constatat că nu au fost dovedite cele susținute de către creditoare, cu referire la existența cerințelor impuse de textul art. 137 din Legea nr. 64/1995 pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a contestatorului, existând mai multe cauze care au determinat starea de insolvență.
Aceste statuări sunt criticate prin recursul declarat de către creditoarea bugetară, cu referire, în primul rând, la aprecierile conform cărora în cauză ar fi fost îndeplinite cerințele impuse de textul art. 317 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ de la 1865.
Cu privire la aceste aspecte, C. ea constată că susținerile recurentei nu pot fi reținute, iar pentru a se pronunța astfel, va lua act de corectitudinea susținerilor intimatului conform cărora tribunalul, în mod judicios, a constatat rămânerea irevocabilă a sentinței ce face obiectul contestației în anulare, prin pronunțarea Deciziei prin care s-a dispus respingerea recursului formulat de intimat, fără ca el să fi fost soluționat pe fond. În al doilea rând, instanța de fond a observat faptul că vicierea procedurii de citare a intimatului pe parcursul judecării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale depuse în cadrul procedurii de insolvență a B. shoes a fost invocată și în cadrul recursului ce a fost soluționat.
Potrivit dispozițiilor art. 85 din Codul de procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părții, afară numai dacă legea nu dispune altfel". Aceste dispoziții sunt de natură să asigure respectarea principiilor care stau la baza desfășurării procesului civil, respectiv principiul contradictorialității, al dreptului la apărare și al egalității între părți, principii statornicite pentru a da posibilitatea părților unui litigiu de a se pronunța cu privire la admisibilitatea probelor ce urmează a fie administrate, precum și de a invoca apărări.
De asemenea, art. 107 din codul de procedură civilă instituie obligația instanței de judecată de a dispune citarea părților și de a verifica pentru fiecare termen de judecată procedura de citare cu toate părțile președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constata că partea care lipsește nu a fost citată
cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.". Dispozițiile anterior citate au caracter imperativ, astfel că nesocotirea acestora conduce la nulitatea hotărârii pronunțate cu încălcarea acestor dispoziții.
Prin încheierea civilă pronunțată în data de 6 aprilie 2005 de Tribunalul Comercial Cluj (fila 349, vol. II din dosarul nr. 362/2004), judecătorul sindic a pus în vedere lichidatorului ca în conformitate cu art. 95 din Codul de procedură civilă să îndeplinească procedura de citare cu pârâții Rodic Nena, S. D. și Oblo LLC prin publicitate într-un ziar mai răspândit în vederea înfățișării acestora la termenul de judecată stabilit pentru data de 11 mai 2005, termen în urma căruia s-a pronunțat sentința atacată cu contestația în anulare.
Agentul procedural a afișat citația la ușa instanței (fila 365), iar lichidatorul, însărcinat și el cu efectuarea procedurii de citare cu contestatorul, a afirmat în cuprinsul raportului final privind închiderea procedurii de lichidare că citația aflată la fila 370 din același volum a fost recepționată de către contestator, existând confirmare de primire (fila 396, dosar fond).
C. ea ia act însă de faptul că sunt corecte susținerile instanței de fond în sensul în care, pentru termenul de judecată din data de 11 mai 2005, când s-a acordat cuvântul pe cererea formulată de către creditoare, procedura de citare a pârâtului S. D. a fost îndeplinită exclusiv prin afișare la ușa instanței, cu încălcarea prev. art. 95 C.pr.civ.
Aceasta întrucât, potrivit dovezii de la fila 396 din același volum, pârâtul
S. D. nu a primit scrisoarea trimisă recomandat conținând o copie tradusă a cererii de antrenare a răspunderii formulate. În aceste condiții, în mod corect a reținut tribunalul că aplicarea directă a dispozițiilor art. 95 C.p.c. privitoare la citarea prin afișare a pârâtului cu domiciliul în străinătate, fără alte demersuri prealabile puse în sarcina reclamantei AFP C. -N. de aflare a domiciliului acestui pârât contravin dispozițiilor art. 95 C.p.c.
Aceasta cu atât mai mult cu cât nu reiese de unde a obținut lichidatorul adresa de la fila 396, cât timp în acest dosar cea mai recentă adresă a contestatorului este cea menționată în actul adițional aflat la filele 305-306 din același volum, act adițional autentificat prin încheierea de autentificare nr. 375 din_ de BNP I. R. ; or, această adresă este diferită de cea la care s-a expediat copia tradusă a cererii de antrenare a răspunderii aflată la fila 396.
Concluzionând, întemeiat s-a reținut faptul că, pe de o parte, reclamanta AFP C. -N. nu a depus nici o diligență pentru a afla adresa contestatorului S.
D., și, în consecință, în mod nejustificat și nelegal s-a dispus citarea prin afișare potrivit art. 95 C.p.c. a acestuia, iar, pe de altă parte, contestatorul a fost citat la o altă adresă decât adresa de la fila 305, unde s-a solicitat citarea acestuia prin cererea de antrenare a răspunderii, dovada de comunicare fiind restituită cu mențiunea ˝FN˝, de altfel și numele pârâtului a fost greșit menționat pe scrisoarea recomandată, astfel încât, la termenul la care a fost soluționată cererea de antrenare a răspunderii contestatorului procedura de citare a fost nelegal îndeplinită față de acesta.
Pentru aceste considerente, în mod corect a fost făcută la fond aplicarea prev. art. 317 alin. 1 pct. 1 și alin. 2 C.p.c. raportat la art. 320 C.p.c., impunându-se a fi admisă contestația în anulare, cu mențiunea conform căreia instanța de control judiciar ia act de faptul că se impune a fi anulată numai parțial sentința nr. 688/2005, în limitele în care contestatorul are interes să o critice, circumscrise soluției date cu privire la cererea formulată de către creditoare împotriva sa.
Trecând la analiza motivelor de recurs invocate pe fondul soluției date cu privire la cererea de antrenare a răspunderii, C. ea va constata caracterul neîntemeiat al susținerilor intimatului, conform cărora, prin precizările ce i-au
fost solicitate în recurs la termenul din_, referitoare la prezentarea unor înscrisuri în sprijinul susținerilor conform cărora cauzele intrării în insolvență ar fi fost străine de conduita contestatorului, ar fi fost încălcate limitele învestirii instanței de control judiciar.
Astfel, intimatul arată că deși AFP C. nu și-a motivat cererea de recurs și nu a prezentat probe în susținerea afirmațiilor sale nici pe parcursul judecării cererii privind tragerea la răspundere patrimonială în cadrul dosarului de insolvență al B. shoes, nici cu ocazia judecării contestației în anulare sau a recursului ce face obiectul prezentei cauze, prin încălcarea regulii de drept conform căreia reclamantului îi incumbă sarcina probei, la termenul din data de
20 septembrie 2013, C. ea de Apel C. a trecut peste aspectele anterior menționate și a solicitat intimatului, deci pârâtului, să își probeze nevinovăția, solicitând dovedirea unor situații faptice petrecute cu foarte mult timp în urmă și care nu mai putea fi probate prin administrarea de probe la acest moment.
În acest context, a fost încălcat principiul asigurării dreptului la apărare, șl principiul egalității părților, principii care ar trebui să guverneze desfășurarea procesului civil.
Continuându-se acest raționament, se afirmă de către intimat că, pe fondul pasivității recurentei, care nu a depus niciun fel de efort pentru a-și proba afirmațiile, instanța i-a solicitat lămuriri și probe privind fapte și documente din anul 2002, în contextul în care, în cadrul procedurii insolvenței Societății, acesta nu a fost citat și deci nu a avut ocazia de a depune documentele care îi erau disponibile și de a prezența informațiile recente pe care ar fi putut să le redea cu precizie, solicitarea instanței de judecată adresată la acest moment, la 11 ani de la deschiderea procedurii de insolvență a B. shoes și, respectiv la 8 ani de la
închiderea acestei proceduri, constituie o încălcare evidentă a dreptului la apărare al intimatului, acesta fiind pus, practic, în situația de a face la acest moment o probatio diabolica.
Concluzionându-se, intimatul apreciază că s-a adus atingere și principiului egalității părților, prin faptul că instanța de judecată a manifestat o atitudine subiectivă, suplinind obligația recurentei de a-și proba susținerile și obligând, astfel, intimatul să-și probeze nevinovăția în lipsa unor argumente sau probe ce ar fi trebuit să fie depuse de către recurentă. A fost inversată astfel sarcina probei și s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta reglementat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
C. ea nu va achiesa acestor considerații, apreciind că lămuririle solicitate se circumscriu motivului de recurs conform căruia în cauză în mod nelegal s-a concluzionat de către prima instanță că starea de insolvență nu ar fi fost determinată de atitudinea culpabilă a pârâtului-contestator, atestată de săvârșirea faptelor care i se impută prin cererea de chemare în judecată printre care și cea de nerepatriere a valutei, aspect care constituie, în fapt, chestiunea litigioasă principală dedusă judecății.
Totodată, în susținerea unei astfel de măsuri, C. ea s-a prevalat de disp. art. 316, 294 și 129 alin. 1, 4 și 5 C.pr.civ. de la 1865, exercitându-și rolul activ în vederea aflării adevărului în cauză, pentru a preveni orice greșeală în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii, mijloacele la care s-a apelat de către instanța de recurs fiind proporționale cu scopul urmărit și în acord cu dreptul la un proces echitabil, cu toate elementele lui componente.
Pe de altă parte, nu se poate reține că ar fi fost încălcat dreptul la apărare al intimatului și cel al egalității părților, din moment ce, așa cum rezultă din cele ce vor fi redate în continuare, C. ea s-a limitat la analiza probațiunii existente în dosarul de insolvență, în contextul în care contestatorul-pârât nu a înțeles să administreze alte probe pertinente, în contestația în anulare.
Plecând de la aceste premise, instanța de recurs constată că tribunalul a apreciat caracterul neîntemeiat al cererii de antrenare a răspunderii, din perspectiva faptului că au fost prezenți mai mulți factori care au contribuit la starea de insolvență, nefiind dovedit, ca atare, nici procentul în care pârâtul poate fi ținut responsabil și nici raportul de cauzalitate, în sensul indicat în cererea de chemare în judecată.
Pentru a statua astfel, prima instanță a preluat susținerile contestatorului, în sensul în care, potrivit raportului privind cauzele care au generat intrarea S.C. B. SHOES S.R.L. în incapacitate de plată întocmit de lichidatorul G. P. la data de 07 martie 2005, s-a concluzionat că intrarea societății în incapacitate de plată se datorează atât nerepatrierii de către pârâtul
S. D. a valutei, cât și cauzelor prezentate de fostul administrator respectiv:
1. productivitatea redusă și lipsa de seriozitate a angajaților, implicit lipsa calității produselor care au dus la refuzul din partea clientului a 27.000 perechi de încălțăminte și returnarea lor; 2. producerea a două spargeri care au generat o pagubă de 200.000 DM; 3. OBLO LCC, în calitate de intermediar, a încheiat contracte și a livrat marfa fabricată de societate către LENCI Italia și COBBLERS UNITED London, care nu și-au onorat obligațiile de plată, rămânând datoare cu suma de 67.000.000 LIT, respectiv 21.000 GBP, motivând calitatea proastă a produselor; 4. societatea avea la sfârșitul lunii ianuarie 2002 DIV-uri neîncasate în valoare de 69.202,67 euro, fapt constatat de AFP C. și consemnat în procesul- verbal de control nr. 22146/_ (anexa 16 a contestației în anulare).
Ceea ce tribunalul a ignorat însă este faptul că, așa cum rezultă din chiar cuprinsul raportului, aceste aprecieri subiective ale lichidatorului se bazează nu pe elemente probatorii certe, administrate în cadrul dosarului de insolvență, sau în prezentul proces, ci pe susținerile proprii ale pârâtului, conținute într-o declarație olografă dată în_, după deschiderea procedurii.
Chiar dacă practicianul în insolvență pare să-și însușească aceste susțineri (f. 304, vol. II, dosar nr. 362/2004), ele nu pot fi primite ca atare, cu ignorarea celorlalte elemente probatorii existente în dosar. Pe de altă parte, sunt de subliniat diferențele de reglementare existente între textele art. 137 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 și art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, sub imperiul vechii reglementări, legiuitorul fiind adeptul unei poziții mai liberale, în sensul în care recunoaște calitate procesuală activă oricărui creditor, fără a o condiționa de atitudinea procesuală a practicianului în insolvență.
Or, din moment ce contestatorul a avut cunoștință de deschiderea procedurii, la scurt timp după ce această măsură a fost dispusă de către judecătorul sindic și la un moment la care avea pârghiile necesare pentru a depune documente în sprijinul acestor susțineri, nu se poate afirma cu temei că modul în care a fost condus procesul, în integralitatea lui, este o expresie a încălcării drepturilor sale procesuale.
Aceste statuări ale instanței se bazează pe împrejurarea că, atât creditoarea reclamantă, cât și lichidatorul judiciar au învederat tribunalului că pârâtul-contestator a avut calitatea de unic asociat la Oblo LLC, care a dobândit, la data de 16 februarie 2000, calitatea de coasociat al debitoarei B. shoes, cu o cotă de participare de 60 % din capitalul social, procentul de 40% fiind deținut chiar de către pârâtul S. D., care avea, drept urmare, puterea totală de control și de decizie asupra debitoarei.
În plus, nu este de ignorat nici faptul că debitoarea și-a încetat orice activitate în luna ianuarie 2002, iar cesiunea de părți sociale către Rodic Nena a avut loc la_, respectiv cu o lună înainte de deschiderea procedurii.
Ca atare, văzând și faptul că se arată de către lichidator, în cuprinsul aceluiași raport la care s-a făcut referire anterior, că Oblo LLC a avut și calitatea
de unic client al debitoarei, care intermedia relația dintre aceasta și clienții finali, este evident că eventualele refuzuri calitative trebuia să se afle în posesia Oblo LLC, iar pârâtul, ca unic asociat, avea posibilitatea de a le depune, încă din cursul anului 2002, chiar dacă actele contabile ale debitoarei au fost predate lichidatorului judiciar.
Aceste susțineri sunt valabile și în privința apărărilor conform cărora Oblo LLC ar fi fost nevoită să acționeze în judecată unul dintre acești clienți finali, pe rolul unei instanțe din Italia, fiind greu de crezut că nu se mai deține nici un document în acest sens.
De altfel, în legătură cu aceeași chestiune, a presupuselor refuzuri calitative, sunt de subliniat cele reținute, cu prezumție de lucru judecat, în cadrul dosarului nr. 1833/_ al Judecătoriei C. N., prin sentința civilă nr. 2456/2002 fiind respinsă plângerea contravențională formulată de debitoare împotriva procesului verbal de contravenție nr. 1158801/2002 încheiat de D. C.
.
Acest proces verbal a fost întocmit în urma unui control care a vizat perioada_ -_, când debitoarea a efectuat un număr de 21 de exporturi de încălțăminte către Oblo LLC, iar până la data controlului, nu a fost repatriată valuta aferentă acestor exporturi, înregistrându-se întârzieri între 5 și 49 de zile calendaristice ( f. 33-34, vol. I, dosar nr. 362/2004). Întrucât aceste DIV-uri nu au fost încasate în termenul de 90 de zile, a fost aplicată societății o amendă de 386.507.401 ROL.
Plângerea contravențională formulată de societate a fost întemeiată pe împrejurarea că neîncasarea DIV-urilor s-a datorat unor refuzuri calitative emise partenerul extern, însă această apărare a fost invalidată de către instanța de
judecată, care a constatat legalitatea și temeinicia procesului-verbal, în considerarea faptului că nu s-a făcut dovada unui refuz, prin documente încheiate de organe specializate, în acord cu prev. art. 7 lit. b din Instrucțiunile de aplicare a OG nr. 18/1994. În plus, s-a constatat că faxul depus după încheierea controlului nu poate fi reținut ca probă, nefiind pertinent în sensul indicat de petentă.
Ca atare, prezumția ce rezultă din statuările instanței este că nu au existat astfel de refuzuri calitative, susținerile contrare ale contestatorului neputând fi primite. Astfel, este greu de crezut că debitoarea, deși s-a aflat în posesia acelor refuzuri calitative, nu le-a prezentat instanței, la un moment la care exista posibilitatea de a fi exonerată de la plata unor sume substanțiale, care au mărit pasivul înregistrat în procedură.
Un alt aspect antamat de contestator și la care a achiesat tribunalul a fost acela conform căruia insolvența s-ar datora, printre altele, și unor furturi în urma cărora ar fi fost sustrasă materie primă în valoare de 200.000 DM.
În cuprinsul declarației olografe a pârâtului din_ (f. 309, vol. II a aceluiași dosar), acesta a indicat că furtul nu a fost raportat la poliție, deoarece paza nu a fost bine organizată.
Or, C. ea constată că aceste apărări nu pot primi relevanța ce le-a fost acordată de către instanța de fond, din două perspective. Pe de o parte, lipsa unor documente oficiale care să ateste aceste sustrageri duc la concluzia că apărările nu sunt probate, fiind greu de imaginat ipoteza unei atitudini pasive din partea pârâtului, în calitate de administrator, dată fiind valoarea mare a materialelor presupuse a fi sustrase.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar porni de la premisa conform căreia aceste susțineri sunt reale, ele nu fac decât să probeze, o dată în plus, atitudinea culpabilă a pârâtului și lipsa lui de diligență în îndeplinirea atribuțiilor ce îi reveneau în calitate de organ executiv, dat fiind faptul că dacă nu organizarea, cel
puțin supervizarea modului de organizare a pazei, era unul dintre aspectele ce îi cădeau în sarcină și pentru care poate fi ținut responsabil.
Ca atare, deficiențele invocate îi sunt imputabile, ele având consecințe importante pe plan patrimonial și reflectându-se în gradul de solvabilitate al debitoarei, element care coroborat cu celelalte fapte ce sunt descrise în acțiune, atestă caracterul întemeiat al acesteia.
În contrast cu aceste apărări lipsite de suport probator, C. ea constată că susținerile din cererea formulată de către AFP C. se întemeiază pe existența unor înscrisuri a căror valoare probatorie este recunoscută de lege, apărările contrare ale intimatului-contestator fiind nefondate.
Astfel, declarația de creanță a creditoarei reclamante se baza pe concluziile a două rapoarte de inspecție fiscală întocmite la debitoare, respectiv cel înregistrat la societate sub nr. 768/_ și cel înregistrat la D. C. sub nr. 22146/_ . În plus, în susținerea declarației de creanță, sunt invocate și trei procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, săvârșite de debitoare în contextul nerepatrierii, în termen, a valutei.
Ca atare, este vorba despre acte administrative ce se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul ei se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind ele înseși titluri executorii. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - și în contextul în care actele de care se prevalează creditoarea nu au fost contestate în fața instanței competente, sau, deși au fost contestate, acțiunea a fost respinsă, cum este cazul dosarului nr. 1233/2002 al Judecătoriei C. N.
, valoarea lor probatorie este certă, concluziile exprimate în conținutul lor impunându-se debitoarei, lichidatorului și instanței de judecată. Aceasta întrucât, în cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al efectelor lor până în momentul anulării, care în cazul de față nu a fost dispusă.
Așa fiind, tribunalul în mod nelegal nu a dat valențele care se impuneau a fi recunoscute celor consemnate în cuprinsul actelor administrative în baza cărora a fost formulată declarația de creanță, necesitatea efectuării unui raport de expertiză contabilă fiind, în acest context factual și probatoriu, o falsă problemă ce a fost ridicată prin considerentele sentinței recurate.
Astfel, din raportul de inspecție fiscală încheiat de D. a J. C. la data de_ rezultă că pe parcursul anilor_, când pârâtul S. D. deținea calitatea de unic administrator de drept al societății falite, aceasta și-a majorat în mod nejustificat cheltuielile deductibile fiscal cu sumele de 166.300 lei cheltuieli protocol, 416.248.801 lei amenzi și penalități, 804.503.123 lei cheltuieli înregistrate pe baza unor documente neconforme, 159.772.305 lei valoarea neamortizată a mijloacelor fixe vândute, neînregistrând la venituri sumele obținute din valorificarea unui mijloc fix în cuantum de 215.550.000 lei, în privința căruia s-a operat descărcarea din gestiune.
Actul de control perfectat mai menționează că nu au fost achitate sumele constând în impozit pe veniturile din salarii, cele datorate fondului de handicapați, celui pentru susținerea învățământului, a celui de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, pentru toate aceste debite principale fiind calculate majorări și penalități. Astfel, creditoarea reclamantă a învederat că sumelor reprezentând impozite și contribuții sociale li s-a dat o altă destinație decât cea prevăzută de legislația fiscală, aspect care a avut drept consecințe calcularea unor sume deloc neglijabile cu titlu de accesorii.
Totodată, în anul 2001 societatea debitoare și-a reportat pentru calculul profitului impozabil pierderea contabilă cumulată în anii precedenți în sumă de 3.259.617.555 lei și nu pe cea fiscală în sumă de 2.036.699.524 lei, nerepatriind
în termenul legal stabilit înscris în DIV-uri sumele în valută aferente exporturilor efectuate în octombrie 2001 în cuantum de 1.934.061.113 lei către unicul client al societății debitoare OBLO LLC, unde administratorul S. D. avea calitatea de asociat unic.
Sfera persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru falimentul societății când activele sociale sunt insuficiente este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților, iar probațiunea administrată în cauză a relevat că insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatului de către unicul administrator de drept pârâtul S. D. .
Greșeala de gestiune a administratorului operativ S. D. a constat în continuarea abuzivă a unei exploatări deficitare. Această exploatare deficitară a patrimoniului s-a materializat în pasivitatea administratorului operativ de a asigura executarea silită conform unor proceduri judiciare a contravalorii exporturilor efectuate în luna octombrie 2001 în sumă de 1.934.061.113 lei către beneficiarul OBLO LLC, persoană juridică în care pârâtul S. D. deținea calitatea de asociat unic.
Considerentele de fapt expuse conduc indubitabil la concluzia că pârâtul S.
D. în calitatea sa de administrator operativ, prin modul de gestionare a patrimoniului societății a contribuit nemijlocit la crearea prejudiciului ce constă în insuficiența activului patrimoniului debitoarei falite.
Faptele prin care a contribuit la aducerea societății în stare de încetare de plăți și la insuficiența activului se circumscriu prevederilor art.137 al.1 lit.a, b, d și e din Legea nr.64/1995 republicată.
Pentru a dispune în acest sens, C. ea ia act de faptul că intimatul nu a contestat pertinent susținerile creditoarei, în sensul în care insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatului de administrator în ceea ce-l privește pe pârâtul DS, căruia prin funcția executivă exercitată îi revenea întreaga responsabilitate privitoare la procedura derulării contractelor de export, a angajării societății în raporturile cu terții, precum și a organizării contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie.
Este evident că organizarea riguroasă a procedurii de conducere a evidențelor contabile ale debitoarei și demararea procedurilor judiciare privitoare la recuperarea contravalorii exporturilor efectuate ar fi conservat starea patrimoniului debitoarei, asigurând suficiente lichidități pentru plata datoriilor exigibile la acel moment.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în
condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorului să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs creditoarei, pasiv care, dată fiind natura creanței invocate de reclamantă și anume, creanțe bugetare, în condițiile ținerii contabilității societății debitoare, putea fi substanțial mai mic întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere.
Prin neconformitatea "lato sensu"; a ținerii contabilități a avut loc o disimulare a unor bunuri, valori și elemente ale activului patrimonial, cu atât mai mult cu cât folosirea elementelor de activ în interesul societății ar fi permis stingerea, în mare măsură, a pasivului.
Chiar dacă răspunderea pentru acoperirea pasivului este o răspundere subiectivă fundamentă doar pe culpa intențională dovedită, utilizarea prezumțiilor simple în mecanismul probațiunii este compatibilă cu specificul acestei proceduri.
Mai mult, modul de deturnare a unei părți din activul debitoarei falite prin operațiunile de gestionare a patrimoniului săvârșite de către acest pârât este evident câtă vreme beneficiarul sumelor încasate era o altă persoană juridică la care pârâtul deținea calitatea de asociat unic, administratorul de drept realizând astfel acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice. Deși contestatorul arată că Oblo LLC nu avea calitatea de beneficiar, ci de intermediar în relația dintre debitoare și alți parteneri externi, nu trebuie uitat că acesta nu a negat faptul că lui îi revenea și obligația de a încasa contravaloarea mărfii livrate din România și de a o pune la dispoziția debitoarei. De altfel, în procesele verbale prin care debitoarea a fost sancționată pentru nerespectarea disciplinei valutare, Oblo LLC este menționat ca fiind partenerul extern, susținerile privind simpla intermediere nefiind dovedite.
Chiar dacă nu ar fi așa, nu există nici un element cert pe care să se bazeze afirmațiile conform cărora clienții finali ar fi refuzat marfa sau ar fi refuzat plata, context în care este logică concluzia că Oblo LLC, prin unicul său asociat, a beneficiat fie de marfa produsă de debitoare, fie de contravaloarea acesteia, fără vreo contraprestație.
Din această perspectivă, nu pot fi validate nici apărările referitoare la lipsa vinovăției intimatului, fiind evident ca faptele anterior expuse au fost săvârșite cu intenție, prefigurându-se consecințele pe care ele le vor avea asupra solvabilității debitoarei, determinând intrarea în insolvență.
Ca atare, recursul este întemeiat sub aspectul analizei realizate de către tribunal pe fondul cauzei, C. ea constatând că în lipsa oricărui element care să confere un minim de substanță apărărilor formulate de intimatul-contestator, au fost îndepărtate din economia cauzei probe cu o valoare certă, constând în acte administrative pe care s-a întemeiat declarația de creanță a reclamantei, emise cu respectarea specificului datorat caracterului bugetar al sumelor ce fac obiectul cererii.
Văzând și faptul că limitele în care se putea pronunța asupra cererii judecătorul sindic erau cele stabilite în mod imperativ prin disp. art. 129 alin. 6 C.pr.civ., urmare a rejudecării, se va dispune obligarea pârâtului la plata sumei
de 851.075,6 RON, reprezentând pasiv al debitoarei S.C. B. SSR.L., respectiv cea indicată în acțiune (f. 333, vol. II, dosar fond). Astfel, deși prin sentința nr. 688/2005, s-a dispus antrenarea răspunderii pârâtului pentru întregul pasiv rămas neacoperit, o astfel de statuare nu este în acord cu limitele învestirii instanței de către reclamantă, în baza principiului disponibilității, acestea impunându-se a fi respectate.
Din această perspectivă, nu pot fi validate nici cele susținute de către contestator, reluate de către tribunal, în sensul în care cererea nu a fost dovedită, din perspectiva prev. art. 1169 vechiul Cod civil și în care nu se poate stabili cu precizie raportul de cauzalitate între faptele imputate și întregul pasiv.
Aceasta întrucât, prin stabilirea corectă a cadrului procesual, din perspectiva obiectului, care este circumscris în limitele mai sus arătate, chestiunea necesității dovedirii pretențiilor invocate este lămurită conform celor expuse anterior, în sensul existenței unor acte administrative, necontestate, care se impun a fi valorizate în temeiul principiului legalității.
Pe de altă parte, având în vedere chiar numai aspectul sumelor nerepatriate, este evident că există raport de cauzalitate, ele putând fi utilizate pentru stingerea debitelor bugetare principale, prevenindu-se astfel calcularea de accesorii și sancționarea contravențională a debitoarei.
În consecință, în baza prev. art. 304 pct. 9, art. 304 indice 1, art. 312 alin. 1 C.pr.civ. de la 1865, se va admite recursul declarat de A. F. P.
C. -N. împotriva sentinței civile nr. 515/_, pronunțată în dosarul nr. _
al Tribunalului Specializat C., care va fi modificată în parte, în sensul că, în baza prev. art. 317 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., se va admite în parte contestația în anulare formulată de creditorul DS împotriva Sentinței comerciale nr. 688/_, pronunțată în dosarul nr._ /2002) al Tribunalului Comercial
C. și rejudecând:
Se va admite în parte cererea formulată de creditoarea A. F. P.
C. -N. și va fi obligat pârâtul DS la plata sumei de 851.075,6 RON (cuantumul menționat în cererea introductivă fiind de 8.510.756.866 ROL), reprezentând pasiv al debitoarei S.C. B. SSR.L.
Va fi respinsă cererea de obligare la majorări, penalități de întârziere și dobânzi aferente debitului de 851.075,6 RON, precum și cea de instituire a măsurilor asiguratorii, aceste pretenții nefiind validate nici prin sentința civilă nr. 688/2005, care, sub aceste aspecte, a intrat în puterea lucrului judecat, prin decizia civilă nr. 9848/_, din dosar nr. 15787/2005 al Curții de Apel C. .
Vor fi menținute dispozițiile sentinței comerciale nr. 688/_ referitoare la respingerea cererii formulate de creditoare în contradictoriu cu pârâți S.C. OBLO LCC S.R.L. și Rodic Nena și la admiterea obiecțiunilor la raportul final, acestea neputând face obiectul criticilor din contestația în anulare.
Totodată, vor fi menținute dispozițiile sentinței civile nr.515/_ privind admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a debitoarei
S.C. B. SSR.L., necriticate prin prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de A. F. P. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 515/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte contestația în anulare formulată de contestatorul DS împotriva Sentinței comerciale nr. 688/_, pronunțată în dosarul nr._ /2002) al Tribunalului Comercial C. și rejudecând:
Admite în parte cererea formulată de creditoarea A. F. P.
C. -N. și obligă pârâtul DS la plata sumei de 851.075,6 RON, reprezentând pasiv al debitoarei S.C. B. SSR.L.
Respinge cererea de obligare la majorări, penalități de întârziere și dobânzi aferente debitului de 851.075,6 RON, precum și cea de instituire a măsurilor asiguratorii.
Menține dispozițiile sentinței comerciale nr. 688/_ referitoare la respingerea cererii formulate de creditoare în contradictoriu cu pârâții S.C. OBLO LCC S.R.L. și Rodic Nena și la admiterea obiecțiunilor la raportul final.
Menține dispozițiile sentinței civile nr.515/_ privind admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a debitoarei S.C. B. SSR.L.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
M. B. M. | -I. | I. | A. M. ION V. | D. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: D. H.
| ← Sentința civilă nr. 3239/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 1904/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
