Decizia civilă nr. 11297/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a30

DECIZIA CIVILĂ Nr. 11297/2013

Ședința publică din 22 noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. -I. I. JUDECĂTOR :S. AL H. JUDECĂTOR :M. B. GREFIER :V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta L. A. S. Z., împotriva sentinței civile nr. 3059 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/a30 al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații S. I. S. Z., prin consorțiul de administratori judiciari S. I. 2. I. și C. DE I. T.

S., având ca obiect contestație la tabelul preliminar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă, avocat C. pop în substituire avocat R. N. Cătană.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile litigante.

Recursul promovat este timbrat cu 100 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_, s-a înregistrat la dosarul cauzei poziția scrisă din partea practicienilor în insolvență, prin care s-a solicitat respingerea recursului, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentantul recurentei.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006.

Recurenta arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Curtea constată că prezenta cauză este în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru. Instanța nu a făcut o analiză amănunțită a datei la care a fost depusă contestația, motivând lapidar că, contestația a fost depusă la data de_, cu depășirea termenului de 5 zile, ori contestația a fost depusă în ultima zi a termenului legal de 5 zile de la data publicării în BPI a tabelului preliminare al creanțelor, respectiv a fost predată Oficiului Poștal în data de_, astfel cum rezultă din ștampila poștei aplicate pe plicul în care a fost depusă contestația, precum și din facturile anexate notelor scrise depuse în probațiune în ședința publică din_ .

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.3059 din_ pronunțată în dosarul nr._

/a30 al Tribunalului Sălaj, în temeiul art.73 alin.2 din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței s-a respins contestația formulată de creditorul L. A. Sp

1

Z.o.o împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei SC I. SRL Z. ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit disp. art.73 din legea insolvenței nr. 85/2006, contestațiile formulate de creditori cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul/lichidatorul judiciar în tabelul preliminare de creanțe, trebuie depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar.

În speță, tabelul preliminar de creanțe a fost publicat în BPI nr.1. / _

, iar contestația a fost depusă la data de 15.11.102, deci cu depășirea termenul de 5 zile, astfel că instanța a respins-o ca tardiv formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs L. A. S. z.o.o solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurata si trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sălaj; iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate in sensul admiterii contestației formulate de contestatoare împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei astfel cum a fost formulata

.

În motivele de recurs se arată ca Tribunalul a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată întrucât creditoarea a îndeplinit actul de procedură în interiorul termenului legal instituit de art. 73 din Legea nr. 85/2006 .

Intimata s-a opus admiterii recursului.

Deliberând asupra cererii de recurs curtea reține următoarele:

Contestațiile formulate de creditori cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul/lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanțe trebuie depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar.

Tabelul preliminar de creanțe a fost publicat în BPI nr.1. la_ .

Contestația a fost depusa in ultima zi a termenului legal de 5 zile socotit de la data publicării in BPI a tabelului preliminar al creanțelor, fiind predată Oficiului Poștal in data de_ dar si din facturile anexate notelor depuse de recurentă în probațiune la dosarul cauzei, în ședința publica din_ .

Deși legiuitorul nu a stipulat in conținutul dispozițiilor art. 73 din Legea 85/2006, prevederi exprese privitoare la modul de calcul al termenului de 5 zile, în cauză sunt incidente dispozițiile art.149 din Legea 85/2006 conform cărora:

"Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă.

In consecința, termenul de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 73 din Legea 85/2006 fiind un termen procedural, urmează sa fie calculat conform regulii instituite de dispozițiile art.101 alin.1 C.proc.civ.

Or, potrivit dispozițiilor art. 101 alin.1 C.proc.civ: "Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.

Raportat la aceste prevederi legale, rezulta că termenul limita in care putea fi formulata contestația împotriva tabelului preliminar a expirat in data de_ .

Contestația recurentei a fost înregistrată de către Tribunalul Sălaj in data de_, fiind depusă la oficiul poștal in data de_ . Acest aspect rezulta din factura DIV00012216/_ aferenta transmiterii prin posta a contestației împotriva tabelului preliminar al creanțelor către Tribunalul Sălaj, in care este consemnat același AR aplicat si pe confirmarea de primire, respectiv: AR09819271903. De asemenea, pe aceeași factura DIV00012216/_ este menționata in mod expres data prezentării plicului la posta, respectiv data de _

. Confirmarea de primire atesta de asemenea si conținutul plicului, astfel incat

2

rezulta ca recurenta a prezentat contestația impotriva tabelului preliminar al creanțelor la oficiul postal in data de_ .

De altfel, aceste aspecte rezulta si din faptul ca Tribunalul Sălaj a primit contestația impotriva tabelului preliminar al creanțelor in data de_ .

Or, raportat la faptul ca plicul a fost expediat din B. către Tribunalul Sălaj, nu era posibil ca acesta sa fie prezentat la posta in B. in_ si primit de către Tribunalul Sălaj in aceeași dată .

Așa fiind în baza prevederilor art. 312 C.proc.civ curtea va admite recursul declarat de L. A. SP Z. împotriva sentinței civile nr.3059 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a30 al Tribunalului Sălaj pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de L. A. SP Z. împotriva sentinței civile nr.3059 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a30 al Tribunalului Sălaj pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

M.

I. I. S.

AL H.

M.

B.

V.

D.

red.S.Al H./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11297/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței