Decizia civilă nr. 11813/2013. Alte cereri. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a5

DECIZIA CIVILĂ NR. 11813/2013

Ședința publică din data de 09 Decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: A. M. ION JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: M. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC S. C. SRL, împotriva Încheierii civile nr. 2172 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/a5 al Tribunalului Specializat C., cauza privind și pe intimata SC C. T. SRL PRIN LICHIDATOR J. CII T. M. C., având ca obiect procedura insolvenței - confirmare lichidator.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

Se constată că recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente recursului declarat și nici nu a procedat la motivarea cererii de recurs.

C. ea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.

Instanța constată că până la acest termen recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, datorate pentru recursul declarat, deși a fost legal citată cu această mențiune, motiv pentru care, coroborat cu prevederile art. 20 al.1 și 3 din Legea nr. 146/1997, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului și, față de lipsa părților pentru a pune concluzii, reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată. Totodată, în subsidiar, în eventualitatea în care până la finalul dezbaterilor, recurenta își va îndeplini obligațiile privind taxa judiciară de timbru, instanța invocă din oficiu excepția nulității recursului formulat și va reține cauza în pronunțare pe această excepție.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2172 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/a5 al Tribunalului Specializat C. s-a respins cererea formulată de creditoarea SC S. C. SRL în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC C. T. SRL având ca obiect cerere privind înlocuirea lichidatorului judiciar CII T. M. C.

.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC S. C. SRL, înregistrat la 24 septembrie 2013.

1

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina creditoarei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 creditoarea a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f.7), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și 0,15 lei timbru judiciar, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și

O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC S. C. SRL împotriva sentinței civile nr.2127 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a5 al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

M.

SA M.

ION A.

M. C. M.

N.

red.M.S./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.H. D.

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11813/2013. Alte cereri. Faliment, procedura insolvenței