Sentința civilă nr. 1253/2013. Alte cereri. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator date 2516
SENTINȚA CI VILĂ NR. 1253
Ședința publică din 8 MARTIE 2013 Instanța constituită din:
Președinte:P. R. M., judecător Grefier: O. Ana
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta S. T. SS
S. M. prin S. P. N. V. I. împotriva pârâților A. DE D.
I. A B. V. A. și C. B. B., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar al debitoarei d-l N. V., lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se constată că pârâta A. DE D. I. A B. V. A. a depus la dosar înscrisuri.
Se comunică un exemplar din înscrisuri cu reprezentantul reclamantei.
Nemaifiind de formulat alte cereri sau excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea pe fond a cauzei.
Reprezentantul reclamantei S. T. SS S. M. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris. Susține că neexecutarea contractului se datorează culpei pârâtei.
Cu privire la cererea reconvențională solicită să fie respinsă. Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea formulată de reclamantul N. V. lichidator a SC T.
S. SRL în contradictoriu cu pârâtele A. DE D. I. A B. V.
A. și C. B. B. se solicită a se dispune obligarea pârâtei de rândul 1 la disponibilizarea din contul său a sumei de 23.224 lei reprezentând garanție de bună execuție conform contractului 201/_ .
În considerentele acțiunii se arată că a încheiat un contract având ca obiect furnizarea unei autobasculante . Garanția de bună execuție a fost stabilită la 5% din valoarea contractului.
Pârâta nu și-a executat contractul și a fost convocată la conciliere.
Reprezentantul asociației a susținut că nu este de acord cu pretențiile lichidatorului judiciar deoarece debitoarea SC T. S. SRL conform contractului de furnizare nr.201/_, a depus în contul de buna execuție suma de 23.224 lei, reprezentând 5% din valoarea contractului de vânzare autobasculanta FM460 cai putere 6X4, si ca acest contract nu a fost executat de SC T. S. SRL, conform ordinului de începere furnizare produse nr.231/_ .Se menționează de către reprezentantul asociației ca din cauza nerespectării acestui contract asociatia a fost nevoita sa înceapă proceduri de achiziționare a unei autobasculante prin procedura licitației publice cu publicare în Monitorul Oficial al UE si SEAP lucru ce a dus la imposibilitatea încheierii contractului de finanțare nerambursabila nr.C322040863300026/l_ cu APDRP B. si care conf art.12.4 din anexa 1 a contractului de finanțare a dus la penalizări de 2% din valoarea contractului, prin prelungirea de contractului cu încă 12 luni.
Din aceste motive asociația este îndreptațită în opinia reprezentantului asociației conform art.12.3 din contractul de furnizare "...achizitorul are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de buna execuție in limita prejudiciului creat daca furnizorul nu-si îndeplinește sau executa cu întârziere obligatiile contractuale... ".
De menționat este faptul că finalizarea livrării a fost împiedicată de către A. de D. I. a bazinului V. A. deoarece a promovat ordinul de începere furnizare produse (_ ) la aproximativ un an de la semnarea contractului, (_ ) când furnizorul a majorat preturile la obiectul contractului dintre societatea debitoarei si asociație.
Pârâtul Primarul localității A. în calitate de președinte al Asociației de D. a V. A. depune o întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
În considerente menționează că pârâtul nu a executat contractul și din aceste motive a trebuit să reia procedura de achiziționare a Autobasculantei prin procedura de achiziționare prin licitație publică.
Aceeași pârâtă a depus în ședința publică din 10 ianuarie 2013 un înscris calificat de instanță ca fiind o cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 23224 lei reprezentând 5% din valoarea contractului 201/2010(f.25).
Consideră că reclamanta nu și-a executat contractul conform ordinului de începere furnizare produse și din acest motiv conform art. 12.3 din contract această sumă este de drept a asociației pentru nerealizarea contractului.
Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:
În cursul anului 2010 între părți a intervenit contractului nr. 201 prin care reclamanta se obliga în calitate de furnizor să asigure pârâtului o autobasculantă marca Volvo, FN 460CP6X4 .
Potrivit art.7 din contract executarea acestuia începea după constituirea garanției de bună execuție în maxim 7 zile de la data semnării . Livrarea produselor urmează să se facă în maxim 60 de zile de la transmiterea ordinului de începere a livrărilor de către autoritatea contractantă.
În același contract la art.12 se menționează că furnizorului se obligă să constituie garanție de bună execuție a contractului în cuantum de 10% în cazul în
care furnizorul se obligă să constituie garanția de bună execuție a contractului, în cuantum de 10%, în cazul în care prestatorul este în categoria IMM se aplică prevederile legale în vigoare privind cuantumul garanției de bună execuție 85% 9, dacă face dovada îndeplinirii condițiilor de IMM, din valoarea contractului, pentru perioada derulării contractului și, oricum până la intrarea în efectivitate a contractului.
Reclamanta a achitat contravaloarea garanției de bună execuție în sumă de
23.224 lei încă din data de_ (f. 55).
În schimb pârâta A. de D. I. a B. V. A. nu a emis ordinul de începere - furnizare produse decât mult mai târziu - respectiv la data de_ (f.79).
Prin urmare nu avea cum să livreze acel utilaj în lipsa demersurilor pe care trebuia să le întreprindă pârâta.
Raportat la această situație de fapt solicitarea reclamantei privind disponibilizarea sumei de 23.224 lei este justificată și urmează a fi admisă.
Și pârâta a depus o cerere prin care solicită să-i fie atribuită aceeași sumă de 23224 lei reprezentând garanție de bună execuție ca urmare a neexecutării contractului 203/_ . În esență invocă faptul că reclamantul nu a trecut la executarea contractului, după emiterea ordinului 231/_ .
În apărarea sa invocă prevederile art.12.3 din contractul 201/_ .
Potrivit acestui text de lege ,, Achizitorul are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, în limita prejudiciului creat, dacă furnizorul nu își îndeplinește, nu își execută, execută cu întârziere sau execută necorespunzător obligațiile asumate prin prezentul contract. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție, achizitorul are obligația de a notifica acest lucru furnizorului, precizând totodată obligațiile care nu au fost respectate";.
Numai că în cauză pârâta nu a respectat prevederile art.7 din același contract care instituia obligația în sarcina sa ca în termen de 7 zile de la constituirea garanției de bună execuție, să se înceapă executarea contractului . Ori, pârâta A. DE D. I. A B. V. A. a emis Ordinul la aproximativ 1 an de la semnarea contractului - fiind astfel în culpă.
În aceste condiții - cererea reconvențională formulată urmează fi respinsă ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea formulată de reclamanta S. T. SS S. M. prin S. P. N. V. I. în contradictoriu cu pârâtele A. DE D.
I. A B. V. A. și C. B. B. și obligă pârâta de rândul I să disponibilizeze din contul societății suma de 23.224 lei reprezentând garanție de bună execuție.
Respinge ca nefondată cererea reconvențională formulată de A. de D.
I. a B. V. A. privind plata sumei de 23224 lei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică.
Președinte, Grefier,
P. R. M. O. Ana
Red.PRM /_
Dact.OA/_ /5EX
← Sentința civilă nr. 5325/2013. Alte cereri. Faliment,... | Decizia civilă nr. 11813/2013. Alte cereri. Faliment, procedura... → |
---|